cu adevarat sensibil textul. dar din punctul meu de vedere, poezia incepe abia de la "n-aveam nici un ban nu știam dacă am întors pe dos toate buzunarele dacă mai aveam în mine ceva de vîndut pentru secolul mîinilor tale" pana acolo nu e decat o introducere (care nu prea isi are rostul, in viziunea mea). o imagine care nu prea ma multumeste este cea cu lacrima. de ce tocmai o lacrima sa fie asemanata cu biserica? remarc imaginea cheii legate la gat, atat de candida; mi-a adus un zambet melancolic pe buze. finalul este deosebit de puternic si se incrusteaza in inima. una peste alta, un text care merita aplauze. spor si inspiratie in continuare! Nati
"chestia de mai sus este scrisă cu nerv, cu toate constantele configurației operei literare întinse la maxim, cu imagine melodioasă, ca un concurs de comentat fotografii" - pana aici de acord... :) in plus, ironie lejera dar sofisticata, imaginatie si expresivitate si, mai ales, POVESTE. reusesti sa conturezi o atmosfera, sa transmiti un mesaj, sa construiesti dupa o logica poetica, fara ruperi de ritm si/sau ruperi "in figuri". poanta de final mi se pare usurica (ma refer la jocul de cuvinte, deci). dealtfel, si prezenta "timpului" este cam din alt univers, nu prea are ce cauta in text. practic, as renunta definitiv la ultima strofa, sau as schimba radical. chiar merita penita... (de multe ori, cand ne jucam inteligent, fara sa ne lasam prada dicteului automat, ne ies texte bune) ave
eu o vedeam in ceva mai sobru imbracata, asta era si problema, diminutivul. rochitele sunt ori frivole, ori naive. de unde sa stie ele, saracele, cum e cu lumina si inunericul?!:)
da, regasesc un text profund si induiosator. ¨De aceea, românii numesc sicriul tron.¨ vorbesti despre inceputuri, despre treceri, despre transhumante fiintiale. nu pot sa nu remarc simplitatea si denuntarea pe care o afirmi ca sentiment si punerea fiintei-in-lume, ¨La noi, însă, între țărani și păstori, Odată cu trecerea din viață în moarte, Răsărit este grâul ce a înfrățit și înmulțit, Judecata de Apoi și pâinea ce s-a sfințit.¨ libajul este potrivit pt un astfel de gen de poem, Medeea
nu mai şterge nimic. Nu aveam de unde să ştiu de ce şi din vina cui am regăsit un alt fel de comentariu sub text. Doar că mi se părea amuzant faptul că se băteau cap în cap. Atâta tot. Mulţumesc pentru explicaţii.
Mă așteptam să citesc altceva aici, în contextul "candelabrelor lui francisc". Ar putea fi poezie și acest gen de expunere în care, în afară de ironia subtilă, am căutat și adâncul. Mai caut. Dar e bine scris.
Părere, După umila mea părere ești atât de "previzibil" încât nu exiști. Te ciclezi. Nu în spațiu în care există diverse subspații (eventual ierarhizate conceptual dar care se întrepătrund) ale existenței. Nici măcar într-un singur (sub)spatiu: cel al realității cotidiene. Nici măcar liniar, bidimensional. Nici măcar unidimensional - într-un singur punct. Ci în jurul "nimicului" (fără dimensiuni). Și aceasta fără a putea sugera, prin poezie sau în oricare alt mod posibil de exprimare (dar aici, în cazul dumitale, pare a fi vorba de pretenția unei exprimări "poetice") că sub "nimic" ar putea exista "altceva". Ori un asemenea "ciclu" începe să devină atât de previzibil-manierist încât, practic, nu mai există. Ai să-mi spui că ăsta-i un paradox. Nu este. Pentru că numai previzbilitatea modern(istă), strict cauzală (in cazul dumitale e vorba de o cauzalitate manierist-superficială precum o măcinare în gol - un simulacru, un "do-while" fără oprire din programare) a devenit azi o iluzie - iluzia "nimicului" afirmat mai mult sau mai puțin bombastic și teribilist în "poezie" (nici măcar auto-ironic la dumneata pentru că nu închei, măcar cu "trebuie să deschid mai repede frigiderul (imi spun)!"). În schimb azi, din ce în ce mai mult - în postmodern și nu în post-modernism - tocmai "imprevizibilitatea" (cel puțin pe termen mediu și lung deocamdată în existența zilnică și pe termen ultra-scurt în ceea ce am putea numi "poezie post-modernă" și nu "postmodernistă") își arată "colții" și te pândește după fiecare "colț". Cred că o discuție pe această temă, lăsând la o parte cazul dumitale particular, ar putea începe, în mod mai la obict, pe acest sit. Poate că ar trebui să căutăm alte "cauze" și "cauzalitate", mai adânci/adâncă decât cele ale "cauzalității" stricte care ne aruncă într-un modernism întârziat care își dă duhul în post-modernismul "nimicului" și să le sugerăm în "poezie" dacă vrem ca aceasta chiar să sugereze "ceva" mai curând decât "nimic", parafrazându-l pe Heidegeer. Dar, mai cred, ca poeziile dumitale sunt un bun "studiu de caz" pentru inceput. Cu cele mai bune gânduri, G.M.
serios Bobadil? Si cum ai ajuns tu la concluzia asta? Chiar sint curios. Comentariile mele nu sint mai romanesti decit cred ca sint sfaturile medicului mai anti-sanatate. Desigur unele observatii ale lui nu ne plac sau nu ne convin, tocmai pentru ca ne spune prea pe fata realitatea. Dar asta nu inseamna ca vrea sa ne eutanasieze ci doar sa ne ajute sa acceptam tratamentul necesar. Opinia ta ce vrea sa faca vorbire despre un asa zis antiromanism al comentariilor mele este la fel de ridicola ca si supararea tractoristului bolnav de apendicita cind a vazut bisturiul medicului chirurg. Dragul meu, singura cale de a iesi din eroare nu e sa ai oameni care te aplauda in jur ci oameni care te critica. Tare ma tem ca romanii au o placere profunda sa se vada aplaudati si dificultati majore in a accepta o critica onesta. Iar din pacate tu nu faci exceptie.
preafericitii se bucura in ei insisi de fericirea lor. se bucura de ea in fiecare zi ca de o felie de paine aburinda. trebuie sa stii sa fii fericit din puzzle-ul lucrurilor mici neinsemnate ce iti decoreaza viata. si asa cum spuneai: "fericirea este a noastră a fericiților".
maitre, mi-a fost intotdeauna urat de omul ipocrit si actorul cabotin. Stefan Iordache este un minunat, un adevarat. recunosc ca l-am avut si pe el in minte cand am scris. dar mai mult pe cei de langa. ti se pare siropos poemul? multumesc ...
Tocmai comentasem despre suferinţă ceva mai înainte şi dau apoi de acest text oarecum complementar. Acolo imaginar-meditativ, aici lucid-reflexiv. Între cele două talere, fericire şi suferinţă, se întinde un braţ de balanţă plin de paradoxuri de greutate zero. Imaginaţia şi iluzia atârnând tot imponderabile, imposibil de a influenţa în vreun fel greutatea. Oare? Întrebarea rămâne.
Da, da, da, nici Baudellaire n-a fost el ci un altul care se dadea drept el si-a scris mai bine decit el cind se exprima: " Greselile ,necazul,zgircenia,prostia/ne-aduc in suflet zbucium..." el insusi a scis numa' "Femeia linge mine, se zvircolea salbatic/asemeni unui sarpe,zvirlit pe un jaratic". Ca sa nu mai vorbim de Lamartine cind scria treaba aia celebra a lui cu " timpul care tre sa-si opreasca zborul" . Pardon, asta-i alta poezie. Gorune, nici tu nu esti tu, sint io, da habar n-ai. h
Vezi, Ioana, mi-aș dori să pot ignora faptul că textul tău are doar 16 afișări. Eu știu, toi aussi, că nu asta îi dă valoarea. Și totuși... nu e vorba de cât de mulțumită te-ai putea simți tu, ci de cât de multe s-ar putea discuta pe marginea textului tău. Gata, am avut un point, l-am spus, hai să revenim la subiect. Cred că eseul tău ar trebui abordat din două perspective: efort, limbaj, informație, pe de-o parte, și autentic, implicație autor, pe de alta. Din prima perspectivă, consider articolul tău reușit, mai ales pentru că mi se pare de remarcat faptul că ai încercat să cuprinzi într-un text foarte scurt un demers pentru care în realitate sunt necesare cărți întregi, și ai făcut asta fără să cazi în enumerări seci și să dai sentimentul de goană din care la sfârșitul zilei nu rămâi cu nimic. Din a doua perspectivă aș fi vrut poate să simt mai puternică implicarea ta, ochiul fin de observator. Și, de ce nu, o abordare curajoasă a haosului care ne înconjoară nowadays, cu răsturnarea ideilor, valorilor și semnificațiilor inclusiv în "costumele" acestor zile.
Un poem excelent căruia nu am nimic de reproşat. Modernism sentimental în care imaginile câine-bărbat-femeie, ne amintesc de om. Dialogul cerut, vers închegat şi meditativ. Finalul de nota zece spre infinit.
Mi-a plăcut, mult, mult. Unul dintre cele mai bune poeme citite la tine în ultima vreme. Te felicit sincer! Aici, se vede mai bine din talentul tău poetic!
Mulţumesc frumos, Dorin. E o poză de familie, un instantaneu de la o nuntă simplă, dar foarte frumoasă: mireasa, domnişoara de onoare şi naşa. Prinvind-o într-un moment de linişte şi de numărare a anilor, mi-am pus întrebările de mai sus.
imaginea cu taranul in troleu, e frumoasa de tot, felicitari!
de fapt tot poemul descifreaza o filozofie interesanta, "natasa-femeia cuisoara", e un detaliu surprinzator si plin de fantezie care dirijeaza lirismul spre o lume autentica, de fapt folosirea numelor propri in general, apropie de real si face versul firesc si confortabil.
imi place deasemenea mestesugul cu care treci de la un plan poetic la altul, fara sa fragmentezi discursul, de fapt asta mereu admir la scrisul tau... armonia aceasta dintre planuri aparent diferite, care leaga subtil.
mie strofa a treia, cel putin primele 2 versuri imi par pretioase, usor panseiste si parca rupte de corpul textului,
dar e doar parerea mea.
cele bune!
Aici ai perfectă dreptate Virgile, inspirația poetică m-a părăsit și nu știu dacă se va mai întoarce curând, eu desigur o aștept. Dar de vorbit, sper să nu vorbesc chiar singur, mă rog, cel puțin nu pe aici.
P. S. Pentru ca ai avut amabilitatea sa-mi oferi argumente mult mai consistente decat ale mele impotriva New Age-ului, daca continuam acum, sau mai tarziu, dialogul, iti voi propune sa te plimb putin prin fizica particulelor elementare (cuantica) si dincolo de ea (in subcuantic). Sperand ca voi fi in stare sa fiu suficient de clar si concis in raport cu cineva care nu a "calcat" inca in aceste teritorii mirifice, ci numai a auzit despre ele. De altfel, cred, ca mi-am ratat sansa. Deoarece, se pare, eram "facut" pentru fizica, avand o intuitie corespunzatoare care difera de una mai abstracta cum e cea pentru matematica; iar daca am priceput cate ceva din matematica, asta se datoreaza faptului ca am privit-o prin prisma fizicii; de care, in particular, nu m-am despartit niciodata, cum nu te desparti (platonic) de prima iubire. Sper ca, in acest fel, sa-ti intorc, intr-o oarecare masura, serviciul facut in legatura cu argumentele furnizate impotriva New Age-ului.
genial mini-textu' asta! e o bomba, mai ales ca e scris de tine:) ce scriu acu nu e un comentariu. e doar un anunt ca il voi comenta candva. ca e noapte si dorm pe mine. sunt atatea directii in care poti porni de aici! cel putin asa il vad eu. dar cum spuneam... (daca ar fi fost sa il scriu eu, l-as fi scris inainte de "fistula". sau poate ca...) plec, altfel ma contrazic:) numa' de bine!
Intrucit textul e incadrat la polemica, hai sa iti raspund. Incep cu sfirsitul. Toate astea au o legatura cu patriotismul pentru ca aceasta legatura s-a facut de nenumarate ori de catre altii chiar si aici pe Hermeneia.com. Deci, eu nu fac decit sa vin in intimpinarea unei probleme deja ridicate. Iar ca remarca as spune ca acum auzind cum se vorbeste romaneste la Bucuresti inclin sa cred ca este o problema de patriotism pentru ca mi se pare de-a dreptul strigator la cer sa judeci "lipsa de patriotism" a celor "din afara" care in mod deliberat isi pastreaza limba cu toate stingaciile lor in timp ce nimeni (nu vad eu cel putin) ca face nimic pentru ca pe televiziunea romana sa se vorbeasca corect romaneste. In ce priveste doliul national si patriarhul am rezerve fata de opinia ta din cel putin doua motive. Primul este formal. De vreme ce biserica ortodoxa nu este "inca" biserica nationala ideea asta cu reprezentarea sau asemanarea cu institutia prezidentiala mi se pare cam trasa de par. Sau vrei sa imi sugerezi ca de acum incolo o sa tineti doliu national cind o sa treaca la cele vesnice oricare din capii confesiunilor religioase din Romania care au un anumit grad de "reprezentare"? Cel de-al doilea este de ordin moral. Ma indoiesc ca un om care a fost patriarh peste o biserica in vremea ce dictatura comunista ii darima bisericile si manastirile, sau care si-a prezentat adeziunea fata de interventia criminala a armatei la Timisoara in 1989 merita doliu national chiar daca sa zicem ca insitutia pe care o reprezinta s-ar califica pentru asa ceva. Putina decenta fata de mortii Timisoarei, carora nici astazi inca nu li s-a facut dreptate intr-un tribunal, ma gindesc ca nu ar strica. Evident insa ca aceasta realitate se vede diferit daca te uiti la ea de la Iasi sau de la Timisoara. Asa ca imi dau seama de dificultatea perceptiei. In ce priveste Academia Romana, a o asemana cu institutia legiutoare a tarii (gluma pe care am mai citit-o si in alta parte) mi se pare total aiurea si tradeaza, dupa parerea mea, ramasite ale unei mentalitati observicioase fata de un autoritarism centralizat. Ma intreb daca miine prin absurd Academia va va "legifera" ca trebuie sa scrieti cu caractere chirilice, o veti face? Iar daca nu, de ce? Cind si unde ai dreptul sa te revolti, sa consideri ca decizia Academiei este o timpenie? Evident insa ca, asa cum spuneam si la inceput, ideea asta este ridicola. Academia nu este organ legiuitor (in sensul parlamentului) si chiar daca cineva ar sustine asta atunci ar fi o aberatie eminamente antidemocratica de vreme ce membrii academiei nu sint alesi prin nici un fel de sufragiu de catre populatie. Asa ca, sa nu mai incurcam borcanele. Eventual Academia Romana are un rol consultativ si de promovare-evidentiere in dezvoltatea culturii si civilizatiei romanesti cit si o activitate de cercetare. De fapt modul cum prezinti tu Academia Romana imi spune ca nu ai citit niciodata nici STATUTUL ACADEMIEI ROMÂNE si nici LEGEA PRIVIND ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA ACADEMIEI ROMÂNE. Iti recomand sa le citesti pe site-ul www.acad.ro Formularea "b) se îngrijește de cultivarea limbii române și stabilește regulile ortografice obligatorii;" din Capitolul II, articolul 8, punctul b al legii mi se pare ca vrea sa spuna ceva incercind sa nu spuna nimic. Cind spui ca un lucru e obligatoriu si nu prevezi nici o pedeapsa pentru incalcarea lui ma gindesc ca de fapt, politic vorbind, spui ceva dar de fapt nu intentionezi lucrul acela. Sau ar trebui sa intelegem ca "obligatoriu" se refera doar la felul in care vorbesc limba romana academicienii? Evident, formularea este ambigua (si banuiesc ca este voit ambigua). Cind tu insa imi spui ca "Vorbim in acest caz despre o greseala simpla pe care ar fi putut sa o faca 90% dintre romani", desi pot fi de acord cu tine, asta nu face rusinea mai mica. Si daca este tolerabil la florarese sau taximetristi (fara sa vreau sa ofensez aceste doua categorii profesionale), continui sa sustin ca este absolut intolerabil pe canalul national de televiziune in anul 2007 la un eveniment de rezonanta nationala (asa cum sustii chiar tu). Iar daca tu imi spui ca de fapt acesta e un feneomen des intilnit la crainicii de televiziune din Romania atunci mie nu imi mai ramine decit sa zimbesc trist. Concluzia mea ramine ca este ipocrit sa te legi de limba romana a celor care in ciuda distantei si contextului continua sa o vorbeasca in timp ce la Bucuresti este macelarita pe canalul national de televiziune cu prilejul unei zile de doliu national. In ce priveste faptul ca unii "sunt nehotarati in ce limba sa vorbeasca incepand fraza in romana si terminand in limba tarii de adoptie" nu cred ca este vorba de nehotarire. Cred ca este vorba de o usurinta de exprimare (datorita modului cum functioneaza creierul) pe de o parte. Iar pe de alta cred ca unii, atunci cind lucreaza la un text care se vrea literar, o fac din incercarea de a-i da o culoare aparte, sau un anumit eclecticism, etc, in functie de intentia literara. Faptul ca unii pot face asta si din snobism sau din dorinta de a epata nu anuleaza valoarea folosirii ei inteligente. De fapt daca te vei apleca sa citesti texte interbelice o vei intilni si in multe din ele. Ma tem insa ca de multe ori ostilitatea fata de aceasta practica tradeaza nu un anumit "purism" literar ci mai degraba un anumit gen de nationalism provincial. Dar iata ca m-am intins destul de mult. Sper insa sa iti fi raspuns la observatii.
@ Otti - Multumesc! Einstein mentioneaza fara rusine in teoria relativitatii : 'Gravitation is not responsible for people falling! in love' - qed sau...Amen! :p
@ Mr T - jealousy gets you nowhere, so, nu fi rea!
Uneori prea multă autocenzură, din varii motive, dăunează grav poeziei. Un excelent subiect pentru un eseu argumentativ.
Poemul de mai sus se justifică.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
cu adevarat sensibil textul. dar din punctul meu de vedere, poezia incepe abia de la "n-aveam nici un ban nu știam dacă am întors pe dos toate buzunarele dacă mai aveam în mine ceva de vîndut pentru secolul mîinilor tale" pana acolo nu e decat o introducere (care nu prea isi are rostul, in viziunea mea). o imagine care nu prea ma multumeste este cea cu lacrima. de ce tocmai o lacrima sa fie asemanata cu biserica? remarc imaginea cheii legate la gat, atat de candida; mi-a adus un zambet melancolic pe buze. finalul este deosebit de puternic si se incrusteaza in inima. una peste alta, un text care merita aplauze. spor si inspiratie in continuare! Nati
pentru textul : mater misericordiae de"chestia de mai sus este scrisă cu nerv, cu toate constantele configurației operei literare întinse la maxim, cu imagine melodioasă, ca un concurs de comentat fotografii" - pana aici de acord... :) in plus, ironie lejera dar sofisticata, imaginatie si expresivitate si, mai ales, POVESTE. reusesti sa conturezi o atmosfera, sa transmiti un mesaj, sa construiesti dupa o logica poetica, fara ruperi de ritm si/sau ruperi "in figuri". poanta de final mi se pare usurica (ma refer la jocul de cuvinte, deci). dealtfel, si prezenta "timpului" este cam din alt univers, nu prea are ce cauta in text. practic, as renunta definitiv la ultima strofa, sau as schimba radical. chiar merita penita... (de multe ori, cand ne jucam inteligent, fara sa ne lasam prada dicteului automat, ne ies texte bune) ave
pentru textul : blogbadil deeu o vedeam in ceva mai sobru imbracata, asta era si problema, diminutivul. rochitele sunt ori frivole, ori naive. de unde sa stie ele, saracele, cum e cu lumina si inunericul?!:)
pentru textul : o singură frază deda, regasesc un text profund si induiosator. ¨De aceea, românii numesc sicriul tron.¨ vorbesti despre inceputuri, despre treceri, despre transhumante fiintiale. nu pot sa nu remarc simplitatea si denuntarea pe care o afirmi ca sentiment si punerea fiintei-in-lume, ¨La noi, însă, între țărani și păstori, Odată cu trecerea din viață în moarte, Răsărit este grâul ce a înfrățit și înmulțit, Judecata de Apoi și pâinea ce s-a sfințit.¨ libajul este potrivit pt un astfel de gen de poem, Medeea
pentru textul : Poem incipient și naționalist deNu mai daţi peniţe la texte slabe.
pentru textul : Starea Hermeneia - 2013 deimi plac strofele 2 si 3, cu unele retusuri, de ex, ultimul vers. poate si titlul ar merita finisat
pentru textul : Mai înainte de Liturghie denu mai şterge nimic. Nu aveam de unde să ştiu de ce şi din vina cui am regăsit un alt fel de comentariu sub text. Doar că mi se părea amuzant faptul că se băteau cap în cap. Atâta tot. Mulţumesc pentru explicaţii.
Eugen
pentru textul : Cvas deMă așteptam să citesc altceva aici, în contextul "candelabrelor lui francisc". Ar putea fi poezie și acest gen de expunere în care, în afară de ironia subtilă, am căutat și adâncul. Mai caut. Dar e bine scris.
pentru textul : candelabrele dePărere, După umila mea părere ești atât de "previzibil" încât nu exiști. Te ciclezi. Nu în spațiu în care există diverse subspații (eventual ierarhizate conceptual dar care se întrepătrund) ale existenței. Nici măcar într-un singur (sub)spatiu: cel al realității cotidiene. Nici măcar liniar, bidimensional. Nici măcar unidimensional - într-un singur punct. Ci în jurul "nimicului" (fără dimensiuni). Și aceasta fără a putea sugera, prin poezie sau în oricare alt mod posibil de exprimare (dar aici, în cazul dumitale, pare a fi vorba de pretenția unei exprimări "poetice") că sub "nimic" ar putea exista "altceva". Ori un asemenea "ciclu" începe să devină atât de previzibil-manierist încât, practic, nu mai există. Ai să-mi spui că ăsta-i un paradox. Nu este. Pentru că numai previzbilitatea modern(istă), strict cauzală (in cazul dumitale e vorba de o cauzalitate manierist-superficială precum o măcinare în gol - un simulacru, un "do-while" fără oprire din programare) a devenit azi o iluzie - iluzia "nimicului" afirmat mai mult sau mai puțin bombastic și teribilist în "poezie" (nici măcar auto-ironic la dumneata pentru că nu închei, măcar cu "trebuie să deschid mai repede frigiderul (imi spun)!"). În schimb azi, din ce în ce mai mult - în postmodern și nu în post-modernism - tocmai "imprevizibilitatea" (cel puțin pe termen mediu și lung deocamdată în existența zilnică și pe termen ultra-scurt în ceea ce am putea numi "poezie post-modernă" și nu "postmodernistă") își arată "colții" și te pândește după fiecare "colț". Cred că o discuție pe această temă, lăsând la o parte cazul dumitale particular, ar putea începe, în mod mai la obict, pe acest sit. Poate că ar trebui să căutăm alte "cauze" și "cauzalitate", mai adânci/adâncă decât cele ale "cauzalității" stricte care ne aruncă într-un modernism întârziat care își dă duhul în post-modernismul "nimicului" și să le sugerăm în "poezie" dacă vrem ca aceasta chiar să sugereze "ceva" mai curând decât "nimic", parafrazându-l pe Heidegeer. Dar, mai cred, ca poeziile dumitale sunt un bun "studiu de caz" pentru inceput. Cu cele mai bune gânduri, G.M.
pentru textul : girovag al maculelor deserios Bobadil? Si cum ai ajuns tu la concluzia asta? Chiar sint curios. Comentariile mele nu sint mai romanesti decit cred ca sint sfaturile medicului mai anti-sanatate. Desigur unele observatii ale lui nu ne plac sau nu ne convin, tocmai pentru ca ne spune prea pe fata realitatea. Dar asta nu inseamna ca vrea sa ne eutanasieze ci doar sa ne ajute sa acceptam tratamentul necesar. Opinia ta ce vrea sa faca vorbire despre un asa zis antiromanism al comentariilor mele este la fel de ridicola ca si supararea tractoristului bolnav de apendicita cind a vazut bisturiul medicului chirurg. Dragul meu, singura cale de a iesi din eroare nu e sa ai oameni care te aplauda in jur ci oameni care te critica. Tare ma tem ca romanii au o placere profunda sa se vada aplaudati si dificultati majore in a accepta o critica onesta. Iar din pacate tu nu faci exceptie.
pentru textul : Eminescu depreafericitii se bucura in ei insisi de fericirea lor. se bucura de ea in fiecare zi ca de o felie de paine aburinda. trebuie sa stii sa fii fericit din puzzle-ul lucrurilor mici neinsemnate ce iti decoreaza viata. si asa cum spuneai: "fericirea este a noastră a fericiților".
pentru textul : fericirea I deNu-i rau defel... reusita atmosfera. Uite un text in care englezismele nu deranjeaza.
pentru textul : Love song dee doar un cintec de leganat griul...
pentru textul : cîntec de legănat grîul demaitre, mi-a fost intotdeauna urat de omul ipocrit si actorul cabotin. Stefan Iordache este un minunat, un adevarat. recunosc ca l-am avut si pe el in minte cand am scris. dar mai mult pe cei de langa. ti se pare siropos poemul? multumesc ...
pentru textul : vine iarna, bătrâne ! dein felul acesta vorbesti despre mica poezie. marea poezie a existat tot timpul. ''poti fii poet fara sa fii scris nicio poezie''
pentru textul : ziua în care poezia nu a salvat lumea deTocmai comentasem despre suferinţă ceva mai înainte şi dau apoi de acest text oarecum complementar. Acolo imaginar-meditativ, aici lucid-reflexiv. Între cele două talere, fericire şi suferinţă, se întinde un braţ de balanţă plin de paradoxuri de greutate zero. Imaginaţia şi iluzia atârnând tot imponderabile, imposibil de a influenţa în vreun fel greutatea. Oare? Întrebarea rămâne.
pentru textul : dopamine I deDa, da, da, nici Baudellaire n-a fost el ci un altul care se dadea drept el si-a scris mai bine decit el cind se exprima: " Greselile ,necazul,zgircenia,prostia/ne-aduc in suflet zbucium..." el insusi a scis numa' "Femeia linge mine, se zvircolea salbatic/asemeni unui sarpe,zvirlit pe un jaratic". Ca sa nu mai vorbim de Lamartine cind scria treaba aia celebra a lui cu " timpul care tre sa-si opreasca zborul" . Pardon, asta-i alta poezie. Gorune, nici tu nu esti tu, sint io, da habar n-ai. h
pentru textul : Plansu-mi-s-a dedomnule Virgil, daca am inceput bine...va promit ca ma voi stradui sa sfarsesc mult mai bine. cu respect, un salut prietenesc din orasul teilor
pentru textul : pe tocuri prea înalte deVezi, Ioana, mi-aș dori să pot ignora faptul că textul tău are doar 16 afișări. Eu știu, toi aussi, că nu asta îi dă valoarea. Și totuși... nu e vorba de cât de mulțumită te-ai putea simți tu, ci de cât de multe s-ar putea discuta pe marginea textului tău. Gata, am avut un point, l-am spus, hai să revenim la subiect. Cred că eseul tău ar trebui abordat din două perspective: efort, limbaj, informație, pe de-o parte, și autentic, implicație autor, pe de alta. Din prima perspectivă, consider articolul tău reușit, mai ales pentru că mi se pare de remarcat faptul că ai încercat să cuprinzi într-un text foarte scurt un demers pentru care în realitate sunt necesare cărți întregi, și ai făcut asta fără să cazi în enumerări seci și să dai sentimentul de goană din care la sfârșitul zilei nu rămâi cu nimic. Din a doua perspectivă aș fi vrut poate să simt mai puternică implicarea ta, ochiul fin de observator. Și, de ce nu, o abordare curajoasă a haosului care ne înconjoară nowadays, cu răsturnarea ideilor, valorilor și semnificațiilor inclusiv în "costumele" acestor zile.
pentru textul : Stil, Moda, Costum – o idee despre frumos dem-a luat gura pe dinainte. Nu-i o construcție pleonastică, e una redundantă doar.
pentru textul : blue moon deUn poem excelent căruia nu am nimic de reproşat. Modernism sentimental în care imaginile câine-bărbat-femeie, ne amintesc de om. Dialogul cerut, vers închegat şi meditativ. Finalul de nota zece spre infinit.
pentru textul : Scurtmetraj cu bărbat şi femeie deMi-a plăcut, mult, mult. Unul dintre cele mai bune poeme citite la tine în ultima vreme. Te felicit sincer! Aici, se vede mai bine din talentul tău poetic!
Mulţumesc frumos, Dorin. E o poză de familie, un instantaneu de la o nuntă simplă, dar foarte frumoasă: mireasa, domnişoara de onoare şi naşa. Prinvind-o într-un moment de linişte şi de numărare a anilor, mi-am pus întrebările de mai sus.
pentru textul : Feminitate sine qua non deimaginea cu taranul in troleu, e frumoasa de tot, felicitari!
pentru textul : corupt de bătrânețea unei idei dede fapt tot poemul descifreaza o filozofie interesanta, "natasa-femeia cuisoara", e un detaliu surprinzator si plin de fantezie care dirijeaza lirismul spre o lume autentica, de fapt folosirea numelor propri in general, apropie de real si face versul firesc si confortabil.
imi place deasemenea mestesugul cu care treci de la un plan poetic la altul, fara sa fragmentezi discursul, de fapt asta mereu admir la scrisul tau... armonia aceasta dintre planuri aparent diferite, care leaga subtil.
mie strofa a treia, cel putin primele 2 versuri imi par pretioase, usor panseiste si parca rupte de corpul textului,
dar e doar parerea mea.
cele bune!
Aici ai perfectă dreptate Virgile, inspirația poetică m-a părăsit și nu știu dacă se va mai întoarce curând, eu desigur o aștept. Dar de vorbit, sper să nu vorbesc chiar singur, mă rog, cel puțin nu pe aici.
pentru textul : ŞapteMbrie deMda, chiar de asta mi-a amintit: "scrieţi o compunere cu titlul "toamna". Dacă asta s-a vrut, e o reuşită.
pentru textul : toamnă fără iluzii deP. S. Pentru ca ai avut amabilitatea sa-mi oferi argumente mult mai consistente decat ale mele impotriva New Age-ului, daca continuam acum, sau mai tarziu, dialogul, iti voi propune sa te plimb putin prin fizica particulelor elementare (cuantica) si dincolo de ea (in subcuantic). Sperand ca voi fi in stare sa fiu suficient de clar si concis in raport cu cineva care nu a "calcat" inca in aceste teritorii mirifice, ci numai a auzit despre ele. De altfel, cred, ca mi-am ratat sansa. Deoarece, se pare, eram "facut" pentru fizica, avand o intuitie corespunzatoare care difera de una mai abstracta cum e cea pentru matematica; iar daca am priceput cate ceva din matematica, asta se datoreaza faptului ca am privit-o prin prisma fizicii; de care, in particular, nu m-am despartit niciodata, cum nu te desparti (platonic) de prima iubire. Sper ca, in acest fel, sa-ti intorc, intr-o oarecare masura, serviciul facut in legatura cu argumentele furnizate impotriva New Age-ului.
pentru textul : (2)Cȃte ceva despre Cantor, Aristotel și Dan Puric. Azi, Aristotel (doar ca pre-text) degenial mini-textu' asta! e o bomba, mai ales ca e scris de tine:) ce scriu acu nu e un comentariu. e doar un anunt ca il voi comenta candva. ca e noapte si dorm pe mine. sunt atatea directii in care poti porni de aici! cel putin asa il vad eu. dar cum spuneam... (daca ar fi fost sa il scriu eu, l-as fi scris inainte de "fistula". sau poate ca...) plec, altfel ma contrazic:) numa' de bine!
pentru textul : Oamenilor mei deIntrucit textul e incadrat la polemica, hai sa iti raspund. Incep cu sfirsitul. Toate astea au o legatura cu patriotismul pentru ca aceasta legatura s-a facut de nenumarate ori de catre altii chiar si aici pe Hermeneia.com. Deci, eu nu fac decit sa vin in intimpinarea unei probleme deja ridicate. Iar ca remarca as spune ca acum auzind cum se vorbeste romaneste la Bucuresti inclin sa cred ca este o problema de patriotism pentru ca mi se pare de-a dreptul strigator la cer sa judeci "lipsa de patriotism" a celor "din afara" care in mod deliberat isi pastreaza limba cu toate stingaciile lor in timp ce nimeni (nu vad eu cel putin) ca face nimic pentru ca pe televiziunea romana sa se vorbeasca corect romaneste. In ce priveste doliul national si patriarhul am rezerve fata de opinia ta din cel putin doua motive. Primul este formal. De vreme ce biserica ortodoxa nu este "inca" biserica nationala ideea asta cu reprezentarea sau asemanarea cu institutia prezidentiala mi se pare cam trasa de par. Sau vrei sa imi sugerezi ca de acum incolo o sa tineti doliu national cind o sa treaca la cele vesnice oricare din capii confesiunilor religioase din Romania care au un anumit grad de "reprezentare"? Cel de-al doilea este de ordin moral. Ma indoiesc ca un om care a fost patriarh peste o biserica in vremea ce dictatura comunista ii darima bisericile si manastirile, sau care si-a prezentat adeziunea fata de interventia criminala a armatei la Timisoara in 1989 merita doliu national chiar daca sa zicem ca insitutia pe care o reprezinta s-ar califica pentru asa ceva. Putina decenta fata de mortii Timisoarei, carora nici astazi inca nu li s-a facut dreptate intr-un tribunal, ma gindesc ca nu ar strica. Evident insa ca aceasta realitate se vede diferit daca te uiti la ea de la Iasi sau de la Timisoara. Asa ca imi dau seama de dificultatea perceptiei. In ce priveste Academia Romana, a o asemana cu institutia legiutoare a tarii (gluma pe care am mai citit-o si in alta parte) mi se pare total aiurea si tradeaza, dupa parerea mea, ramasite ale unei mentalitati observicioase fata de un autoritarism centralizat. Ma intreb daca miine prin absurd Academia va va "legifera" ca trebuie sa scrieti cu caractere chirilice, o veti face? Iar daca nu, de ce? Cind si unde ai dreptul sa te revolti, sa consideri ca decizia Academiei este o timpenie? Evident insa ca, asa cum spuneam si la inceput, ideea asta este ridicola. Academia nu este organ legiuitor (in sensul parlamentului) si chiar daca cineva ar sustine asta atunci ar fi o aberatie eminamente antidemocratica de vreme ce membrii academiei nu sint alesi prin nici un fel de sufragiu de catre populatie. Asa ca, sa nu mai incurcam borcanele. Eventual Academia Romana are un rol consultativ si de promovare-evidentiere in dezvoltatea culturii si civilizatiei romanesti cit si o activitate de cercetare. De fapt modul cum prezinti tu Academia Romana imi spune ca nu ai citit niciodata nici STATUTUL ACADEMIEI ROMÂNE si nici LEGEA PRIVIND ORGANIZAREA ȘI FUNCȚIONAREA ACADEMIEI ROMÂNE. Iti recomand sa le citesti pe site-ul www.acad.ro Formularea "b) se îngrijește de cultivarea limbii române și stabilește regulile ortografice obligatorii;" din Capitolul II, articolul 8, punctul b al legii mi se pare ca vrea sa spuna ceva incercind sa nu spuna nimic. Cind spui ca un lucru e obligatoriu si nu prevezi nici o pedeapsa pentru incalcarea lui ma gindesc ca de fapt, politic vorbind, spui ceva dar de fapt nu intentionezi lucrul acela. Sau ar trebui sa intelegem ca "obligatoriu" se refera doar la felul in care vorbesc limba romana academicienii? Evident, formularea este ambigua (si banuiesc ca este voit ambigua). Cind tu insa imi spui ca "Vorbim in acest caz despre o greseala simpla pe care ar fi putut sa o faca 90% dintre romani", desi pot fi de acord cu tine, asta nu face rusinea mai mica. Si daca este tolerabil la florarese sau taximetristi (fara sa vreau sa ofensez aceste doua categorii profesionale), continui sa sustin ca este absolut intolerabil pe canalul national de televiziune in anul 2007 la un eveniment de rezonanta nationala (asa cum sustii chiar tu). Iar daca tu imi spui ca de fapt acesta e un feneomen des intilnit la crainicii de televiziune din Romania atunci mie nu imi mai ramine decit sa zimbesc trist. Concluzia mea ramine ca este ipocrit sa te legi de limba romana a celor care in ciuda distantei si contextului continua sa o vorbeasca in timp ce la Bucuresti este macelarita pe canalul national de televiziune cu prilejul unei zile de doliu national. In ce priveste faptul ca unii "sunt nehotarati in ce limba sa vorbeasca incepand fraza in romana si terminand in limba tarii de adoptie" nu cred ca este vorba de nehotarire. Cred ca este vorba de o usurinta de exprimare (datorita modului cum functioneaza creierul) pe de o parte. Iar pe de alta cred ca unii, atunci cind lucreaza la un text care se vrea literar, o fac din incercarea de a-i da o culoare aparte, sau un anumit eclecticism, etc, in functie de intentia literara. Faptul ca unii pot face asta si din snobism sau din dorinta de a epata nu anuleaza valoarea folosirii ei inteligente. De fapt daca te vei apleca sa citesti texte interbelice o vei intilni si in multe din ele. Ma tem insa ca de multe ori ostilitatea fata de aceasta practica tradeaza nu un anumit "purism" literar ci mai degraba un anumit gen de nationalism provincial. Dar iata ca m-am intins destul de mult. Sper insa sa iti fi raspuns la observatii.
pentru textul : Cum se vorbește limba română în România - I de@ Otti - Multumesc! Einstein mentioneaza fara rusine in teoria relativitatii : 'Gravitation is not responsible for people falling! in love' - qed sau...Amen! :p
pentru textul : K.2 de@ Mr T - jealousy gets you nowhere, so, nu fi rea!
Uneori prea multă autocenzură, din varii motive, dăunează grav poeziei. Un excelent subiect pentru un eseu argumentativ.
pentru textul : dimineață fără anotimp cu domnișoara p. dePoemul de mai sus se justifică.
Pagini