Se pare că degeaba te-a sfătuit un editor să postezi într-o limită de număr pe zi texte și mai ales texte scurte precum haiku-urile, că n-ai ținut cont. În locul tău, le-aș fi postat pe toate în același post, ar fi avut mai mult succes.
asta nu e spleen ci imprimarea unor trairi ( recordar spune Borges) care ori ce am face nu se mai intorc si nu mai pot fi reconstruite nici din nostalgie si nici din lavanda care a disparut undeva mov in urma. frumos, mi-a placut ..chapeau!
queen margot, am citit in mare ce ai scris in comentariul tau si marturisesc ca sint consternat sa vad un asistent universitar doctorand ca se coboara la o asa atitudine si un asa limbaj. necivilizat in acceptiunea mea. stau si ma intreb ce anume este neinteligibil sau abscons in urmatoarele rinduri care apartin regulementului: "Orice eventuală publicare a unui text care cade sub incidența acestui punct va putea fi aprobată numai de către directorul Hermeneia sau de către o persoană din conducerea Hermeneia care a fost delegată eventual în acest sens pentru o anumită perioadă. 16.7 nu vor putea publica la secțiunea Info decît directorul Hermeneia și moderatorul șef al site-ului. Oricine dorește să posteze un text în această secțiune va trebui să obțină aprobarea directorului Hermeneia sau, în lipsa acestuia, a moderatorului șef. " V-am intrebat frumos, zic eu, "care parte din sectiunea 16.6 a regulamentului hermeneia nu este suficient de clara in ceea ce priveste postarea acestui text", desi regulamentul imi dadea voie sa va sterg textul. Nu mi-ati raspuns. Dimpotriva v-ati apucat sa aruncati cu tot felul de expresii pe care eu le caracterizez primitive. Nu inteleg ce anume din ideea de reglementare civilizata nu puteti inca intelege. Si ca sa fac clar si pentru dumneavoasta care se pare ca intelegeti mai greu, nu sint impotriva artei, nu sint impotriva artistilor, nu sint impotriva succesului si promovarii artistilor si membrilor Hermeneia, nu sint impotriva ca pe Hermeneia sa se faca publicitate, nu sint impotriva ca pe Hermeneia oamenii si isi anunte concertele, lansarile de carte, filmele, festivalurile, recitalurile, si (daca au valoare cit de cit culturala) botezurile, cumetriile, nuntile sau inmormintarile. NU SINT IMPOTRIVA. Sint impotriva HAOSULUI, impotriva BALCANISMELOR, impotriva SMECHERIILOR, impotriva RECLAMEI MASCATE, impotriva oamenilor care vor sa se foloseasca de Hermeneia FARA SA SPUNA "va rog frumos", impotriva celor care nu au bunul simt sa intrebe DACA SINTEM DE ACORD cu ceea ce vor ei sa faca folosindu-se de Hermeneia. Impotriva ACESTOR lucruri sintem. Si mi se pare o "ostilitate de bun simt". Bineinteles ca mai exista si aspectul reciprocitatii pe care nici nu il mai mentionez (adica faptul ca unii vor sa isi faca reclama pe hermeneia - care are peste 300 de vizitatori unici zilnic - dar ei nu fac reclama pentru Hermeneia acolo unde se produc, ceea ce este si aceasta putin cam discutabil din punct de vedere etic). Dar nu la asta m-am referit ne-aparat acum. Ce nu am inteles este ce anume este dificil in a formula un email in care sa ceri asta la oficiul hermeneia. Si sa astepti permisiunea asa cum se face in orice loc civilizat. ****
Hopernicus și Alma, vă mulțumesc pentru vorbele frumoase. Din păcate, vreme de vreo lună, sunt foarte ocupat și nu am timp să vă citesc și, în general, să citesc pe aici. Mă mulțumesc să postez câte un text. După aceea însă...
Un text minimalist este extrem, extrem de pretențios. E ca și cum l-ai vedea la microscop. Trebuie să fie impecabil, ca stropul de rouă în care încape soarele.
Și dacă tot suntem în sfera aforismelor, spun și eu:
„Unii mor fiind încă în viaţă, alţii trăiesc şi după moarte.” (Valeriu Butulescu) Și mai adaug din spusele altora, să învățăm să trăim frumos, să învățăm să murim frumos!
Cât despre a cere respect, cred că e jalnic. Iar a cere respect doar pentru niște ani în plus e și mai jalnic.
Respectul începe cu noi înșine.
Repet ce mai spuneam altă dată: respectă-te mai mult, Andu. Meriți!
Să te adresezi cuiva cu expresia „mucosul de tine” nu cred că e prea elegant pentru tine și nici prea confortabil pentru persoana în cauză. Ori a te adresa cuiva cu o prescurtare dintr-un nume ales de cel în cauză nu cred că e o jignire, lipsă de respect sau lipsă de educație. Doar nu ai vrea să ți se spună „domnule Andu Moldovan”? Sau poate da. Ai tot dreptul, numai că mie, în acest caz, mi s-ar părea cel puțin peiorativ acest mod de adresare.
Hai să fim toleranți, eleganți, inteligenți! Mereu am fost convinsă că mânuitorii cuvântului trebuie să fie consecvenți artei și adevărului, chiar și în comentariile critice.
Revenind la text, recunosc că ideea are forță și m-a pus pe gânduri... poate și pentru faptul că am mai auzit-o iar acum doar se confirmă. Nu pot să spun decât că nașterea ne condamnă la moarte... dar cred că și asta au spus-o alții înaintea mea.
Cred că textele care sunt peste 50 % aforistice ies din sfera poeziei.
mă bucură mult cuvintele voastre, mai ales că ele vin după o perioadă de ”„tăceri mai lungi” (cum bine zici, Adrian) - nu neapărat autoimpuse, ci mai degradă pricinuite de împrejurări... :)
Dacă ne referim strict la text, pot să spun că-mi place, e scris în mod realist, obiectiv. Mircea înregistrezi realitatea exct cum este, tehnologia a intrat și-n biserică. E puțină ironie la final izvorâtă chiar din acest amalgam ciudat. Și e bine că se termină așa, interogativ. Mi se pare că e cel mai bun text al tău, fără încărcătura semantică și ...ritmică de până acum.
Cred că Adriana și Gebeilzis au înțeles cel mai bine ceea ce am dorit să transmit. Nu cred că e o aluzie dureroasă dacă îmi permiteți (nici pentru versurile emblematice ale lui Virgil Titarenco și nici pentru yerba maté și producătorii ei), prin negația (sinceră) din primul vers, "Tetley" e doar sugerarea unui "ritual", unor gesturi deja intrate în reflex ce țin de prezentul și structura mea. Chiar dacă mușcatele sunt florile vădanelor în locurile natale ale bunicii mele, ele mi-au marcat frumos copilăria și viața de acum. Mușcatele de aici parcă au o sălbăticie a nuanțelor mai mare decât în alte ținuturi. Poate doar cele de la mânăstirea Agapia să le întreacă (acolo unde măicuțele au toate paradoxal, nu? studii superioare) sau cele ale Rohiei monahului Nicolae Steinhart... Am zilnic în fața ochilor chiar aceste imagini pe care vi le-am arătat (golful, marea, mușcatele și gândurile în armura lor) precum și ceaiul englezesc Tetley, întregul acesta care nu face decât să amplifice murirea mea. Mușețelul e prea diuretic, Tincuța, chiar dacă e de acolo de unde spui că e. Deși noaptea, luna deasupra mării rușinoasă ca o fată mare, mi se pare de mușețel... "eu nu-mi schimb tabieturile"...
primul vers mi-a dat un bătăi de cap. Este acolo un iz tautologic, nu explicit ce-i drept, dar este.
Este greu să faci acea trecere de la descriptiv la emoţie, cum ai sugerat tu. Poemul ar fi fost mult mai întins cred şi ar fi fost deturnat sensul. E o părere, chiar nu ştiu până nu voi mai lucra la el.
Imaginea cu acei copii furând resturi de lumânări cu care să afume geamurile este prea importantă (în întregime) ca să pot renunţa la ea. Reciteşte şi poate vei reevalua.
citind textul de fata, in timp ce mancam pufuleti si o coca, mi-am amintit de o perioada in care, postand aceleasi texte pe mai multe site uri, aproape de fiecare data, cele mai putine laude si ridicari la cer le primeam aici. banuiesc ca nu mi se intampla numai mie. asa ca, daca aici nimeni nu cade pe spate cand ne citeste, e firesc sa avem resentimente si ofuri. insa, m-am intrebat apoi care e avantajul ca pe Hermeneia altfel stau lucrurile. cred ca este unul, cel putin, si destul de mare: te face mereu sa fii mai bun, te tine in priza. pentru ca daca ai standarde greu de atins, atunci cand o faci, cu siguranta e un progres si o multumire pe masura. de aceea, imi permit sa spun ca, poate, nici nu importa critica (sau laudele) celorlalti membri Hermeneia. cat timp stii ca aici e greu, te pui pe treaba si lupti cu tine si cu scrisul tau. nu e vorba asadar de meritele celor din consiliu sau de o negativitate si respingere. este, imi place sa cred asta, o exigenta. Hermeneia este o exigenta. sa multumim pentru asta
si uite ca stilul acstea telegrafic nu-i rapeste din farmec, ci dimpotriva, duce cititorul pe carare dreapta exact unde trebuie. ca atmosfera (ceata aceea sa fie de vina?) mi-a amintit de Luntrea lui Caron - de sinuciderea Octaviei, mai ales. placut. mai aveti niste typo, pe ici pe colo.ulul, chiar in ultimul rand.
Dragă Sixtus, mulțumesc mult pentru laude. A început însă să mi se facă frică să mai fiu lăudat, că se gasește după aceea cineva să mă atace și să mă atragă în polemici. Rămânând fidel promisiunii de a vorbi doar la obiect (cine vrea să mă contacteze pentru conversații particulare poate intra pe adresa mea de poezii și să-mi scrie pe adresa de acolo), să mă întorc la poem. Inițial mi-am propus să scriu (în acest caz) doar un haiku (5-7-5 silabe). Nici eu nu știu cum, cuvintele s-au tot întins, întâi spre o tanka (5-7-5-7-7) la care nu îi puteam găsi un sfârșit corespunzător și în final spre această poezie choka. Ideea de a scrie în japoneză mi-a venit prima dată acum câteva luni, când încercam să găsesc modalități de a-mi accelera procesul stăpânirii acestei limbi. Poate și datorită versurilor din cântecele unei japoneze (Chihiro Onitsuka), care mi s-au părut printre cele mai reușite exemple de poezie contemporană (o căutare pe google sau youtube va da ușor de ea). Fiind o limbă total diferită ca structură de orice alt instrument de comunicație de pe această planetă, maniera de a percepe și reda lumea se schimbă mult când încerci (chiar dacă și cu ajutorul dicționarului) să compui versuri în japoneză. Dacă am reușit să spun mai mult în relativ puține cuvinte, cred că se datorează în primul rând limbii japoneze și mai puțin vreunui talent de-al meu. Chiar dacă transpunerea în celelalte limbi a mai luat ceva muncă, odată ce originalul e închegat, restul merge destul de repede.
părerea mea este că arta încetează odată cu sfîrșitul strofei a doua. restul e un fel de găselniță care nu a reușit să se găsească pe ea însăși. dar asta nu înseamnă că textul nu poate fi refăcut. ca o notă de subsol: mă amuză sensibilitățile aparent posandropauzale ale unora. și mă întreb, chiar așa nu mai reușim să identificăm de ce ne place ce ne place. și o altă notă (tot de subsol): nu prea înțeleg cum putea gioconda, care de cînd mă știu era italiancă (sau franțuzoaică) să aibă pielea... verde (fiindcă malahitul este verde - sau albăstrui în situații rare). e doar o enigmă a textului pe care nu am reușit să o exegetez.
aranca, ma bucur ca am o cititoare in tine. si poemele mele o admiratoare. sper sa nu ramai singura, ratacita, pe aici. este un poem pe care l-as selecta pentru vreun volum. daca ti se pare ca ar mai suporta modificari, let me know. suport bine criticile constructive. multumesc.
Anna, dacă erai mai atentă la comentarii ai fi observat că a intervenit un editor. e surprinzător faptul că Adrian a continuat în aceaşi notă după intervenţia mea. Paul, există şi un mod demn de a nu te lăsa călcat în picioare.şi cîte nu iertăm noi femeilor, nu? am spus ce am avut de spus şi poate chiar mai mult printre rînduri.
Adrian te întreb direct/sincer/colegial ce măsuri ai lua tu -editor- împotriva unui membru H dacă ar proceda ca tine?
Şi tot sincer, e bine să ne oprim aici, eu oricum nu mă simt confortabil în postura de a arăta cu degetul.
Am recitit si nu am pentru ce sa-mi cer scuze... pentru stilul franc de a pune problema nu pot sa o fac pentru ca tu esti un membru de la care hermeneia asteapta sa dai tonul pe coordonate opuse a ceea ce faci acum... nu incurajarea unei sensibilitati nepotrivite in raport cu un text postat pentru a astepta reactii sau inducerea sentimentului de jena si culpabilizarea celui ce indrazneste sa-si spuna opinia servesc acestui scop... dar poate ca ai dreptate cu acel "voi incerca sa am grija cu scrierea acestor poezii aici"... poate ca nu e locul potrivit. Virgil spunea "În esență, mi-aș dori ca autorilor să le fie frică să publice aici din cauza exigenței comentariilor..."... se pare ca s-a ajuns ca lectorilor sa le fie frica sa comenteze... cel putin anumiti autori. Si cu asta am incheiat discutia aici ca o lungim aiurea cand lucrurile sunt foarte clare.
Iată un text “minimalist” remarcabil. Imaginea din ultima strofă te urmărşte. La concurenţă cu imaginea din poezia Adrianei, tot din ultima strofă:
„un singur lucru semăna a viu.
dar asta se-ntâmpla târziu în noapte
când liniștea-ncepea
să facă viermi.”
emiliane se pare ca pe hermeneia nu se prea gusta proza de calitate daca ar fi sa judecam dupa nr de cititori care au trecut pe aici cat si pe sub story of a city, 2 texte escelente prin forma si fondul lor, ambele demne nu doar de penite (care pana la urma sunt niste buline rosii de gradinita) dar si de niste comentarii pe masura. pentru ca-i tarziu (duminica 00:24), pentru ca mi-e lehamite acum de analize (para)literare, pentru ca am savurat prea mult textul ca sa mai am nerv rece sa-l disec, si in sfarsit pt ca "don' virgil cauta sa ma anatemizeze, si atunci comentariul acesta se va dematerializa in lipsa contului meu, deci pentru ca toate acestea "trebuiau sa poarte un nume" si sa indice un final, am ales sa nu fiu eu cel care iti comenteaza cu verva si talent textul (care obliga...), dar o penita tot pot sa ofer. caci m-am infruptat din carnea prozei tale cu nesat si far' de masura.
Parcă mă obișnuisem cu ceva mai coerent ca stil la tine în pagină. Textul acesta are introducerea necesară în atmosferă, are și un pic de intrigă, dar se pierde pe parcurs, unde se transformă într-un fel de relatare cam ca de articol de ziar. Și finalul sună bine, cam după "Alejandro o cunoaște pe Aglie la un accident" (versul acesta ar trebui rescris însă cu totul).
Si inca ceva Bobadile, si eu ard tamiie. Si inca din aia din pustia Sinai. Prime quality. Ma face asta ortodox? Sau iudeu? Sau animist? Sau ce anume? Uneori "duhneste" a tamiie la mine in office. Is something wrong with that? Iar despre brinza ce sa iti spun.. in lipsa de caș ardelenesc ma multumesc si cu "roumi" egiptean sau aleppo cheese. Merge exelent cu "Rosso di Transysvanie", colectie bizantina. Sper sa pricepi despre ce fac eu vorbire pe aici.
OK Bianca, nici eu nu doresc asta, dar nu crezi ca in cazul asta chiar exgerezi? Articolul este unul de atitudine, ce vrei sa scrii la el, sa faci vreo analiza literara? Come on! Te rog sa nu te transformi intr-un politai cu ochelari de cal, in primul rand pentru ca tu nu cred ca esti politai (ma insel oare? :-), in al doilea rand nici eu nu sunt cal iar in al treilea, ultimul dar nu cel din urma, nu ne sta bine deloc cu ochelari de niciun fel. Andu
un poem in proza excelent. pentru metafora si stil, pentru sensibilitatea cu care vorbesti despre femeie, pentru fiorul aproape sacru si scara pe care vrei sa o inalti....penita... scrii bine, cozane, tu stii asta si nici nevoie de penite nu ai... nu stiu de ce imi aminteste de un film de referinta...iubita pacientului englez...dar dincolo de asta...e carne si mult sange curs poetic pe nisip... /O, beduinule, sânii ei sunători sunt ca niște dune pe care talpa mea nu le va săruta niciodată/ ar trebui pus la intrarea intr-o casa a poeziei.
trăgând linie şi făcând suma, textul e atât cât să-ţi arunci mucii pe el. o spune bobadil, care are o acută impotenţă poetică.
bobadil e ăla, ştiţi, care pune textele altora pe seama lui sub influienţă. comentator flecar şi atât.
adriane, se poate să ai dreptate, pe bune. ai încercat să faci critică literară dar nu poţi nene, că tu eşti filosof. oricum, voi ţine cont de observaţii. Ce m-a dezechilibrat e că aţi intrat în bordeiul meu fără să bateţi la zdreanţa de la intrare, cu gumarii plini de rahat şi m-aţi luat drept cretin. recunosc totuşi că textul e amorf.
Propunerea este (prea) aritmică, iese din ritm. E uşor de rezolvat versul ăla dacă se caută formule care rup anapestul. Plus de asta, se distanţează destul de mult de idee, versul devine mai general. Cred că până la urmă voi opta pentru o variantă intermediară: o mică aritmie, orijabilă de cititor, în virtutea inerţiei de pâna atunci.
de dragul jocului ea se nascuse cu doua capete dimineata privea colajele artistic atarnate de cei patru pereti ai camerei cu cei patru ochi ai ei fiecare clipind in ritmul lui mai tarziu facea doua cafele si doua omlete asezonate in functie de cota bursiera le dadea sa manance si sa bea celor doua guri mereu flanande mereu gata sa inghita sabii pe la pranz, il astepta pe omul ei si cei doi saci de lucerna pe care isi odihnea capetele grele deja de atatea ganduri contradictorii “sunt obosita”, ii spunea, “capul meu stang are sa doarma si cel drept are sa spuna povestea viselor lui” “ce bine”, ii raspundea el mereu, “am sa fumez o mahoarca si am sa scriu visele tale prescurtate” inutil sa va spun, ea avea vise suprarealiste, cu oameni inalti cu talpile crapate si ingeri si ceara epilatoare si agrafe colorate. Inutil sa va mai spun, mana lui stanga scria repede povestea spusa intr-o limba necunoscuta, cu cealalta mana stanga aprindea mahoarce, una-dupa-alta, una-dupa-alta si-i pieptana parul intins pe sacii de lucerna, pana cand inflorea, el – parul, nu lucerna. au fost doar norocosi fara sa stie si atat. au trait foarte fericiti pe langa campul de rachita privind viata prin sase ochi taiand felii de paine pe care intindeau colaje de vise si lucerna cu cele trei maini stangi ale lor ar fi putut trai de doua ori privind lumea distributiv odata va continua
A.A.A., dacă era mai simplu să ștergi textul, atunci era mai simplu să nu-l mai citesc nici eu sau să nu mai comentez, nu crezi? Să nu care cumva să faci asta, e suficientă o foarfecă. Te urmăresc, Bianca.
Andu, îţi mulţumesc, cred că la tine toate sunt întoarse pe dos şi vrei să pari un tip dur. Dar nu eşti. Dacă ai lărgi puţin banda de percepţie şi de alergare, cred că ai suficiente resurse pentru a câştiga un premiu pentru alergare. Deoarece m-am obişnuit cu prezenţa şi atitudinea ta, cred că şi negarea oricăror valori a încercărilor mele trebuie să mă flateze şi să o consider onorantă.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Se pare că degeaba te-a sfătuit un editor să postezi într-o limită de număr pe zi texte și mai ales texte scurte precum haiku-urile, că n-ai ținut cont. În locul tău, le-aș fi postat pe toate în același post, ar fi avut mai mult succes.
pentru textul : Haiku deasta nu e spleen ci imprimarea unor trairi ( recordar spune Borges) care ori ce am face nu se mai intorc si nu mai pot fi reconstruite nici din nostalgie si nici din lavanda care a disparut undeva mov in urma. frumos, mi-a placut ..chapeau!
pentru textul : spleen dequeen margot, am citit in mare ce ai scris in comentariul tau si marturisesc ca sint consternat sa vad un asistent universitar doctorand ca se coboara la o asa atitudine si un asa limbaj. necivilizat in acceptiunea mea. stau si ma intreb ce anume este neinteligibil sau abscons in urmatoarele rinduri care apartin regulementului: "Orice eventuală publicare a unui text care cade sub incidența acestui punct va putea fi aprobată numai de către directorul Hermeneia sau de către o persoană din conducerea Hermeneia care a fost delegată eventual în acest sens pentru o anumită perioadă. 16.7 nu vor putea publica la secțiunea Info decît directorul Hermeneia și moderatorul șef al site-ului. Oricine dorește să posteze un text în această secțiune va trebui să obțină aprobarea directorului Hermeneia sau, în lipsa acestuia, a moderatorului șef. " V-am intrebat frumos, zic eu, "care parte din sectiunea 16.6 a regulamentului hermeneia nu este suficient de clara in ceea ce priveste postarea acestui text", desi regulamentul imi dadea voie sa va sterg textul. Nu mi-ati raspuns. Dimpotriva v-ati apucat sa aruncati cu tot felul de expresii pe care eu le caracterizez primitive. Nu inteleg ce anume din ideea de reglementare civilizata nu puteti inca intelege. Si ca sa fac clar si pentru dumneavoasta care se pare ca intelegeti mai greu, nu sint impotriva artei, nu sint impotriva artistilor, nu sint impotriva succesului si promovarii artistilor si membrilor Hermeneia, nu sint impotriva ca pe Hermeneia sa se faca publicitate, nu sint impotriva ca pe Hermeneia oamenii si isi anunte concertele, lansarile de carte, filmele, festivalurile, recitalurile, si (daca au valoare cit de cit culturala) botezurile, cumetriile, nuntile sau inmormintarile. NU SINT IMPOTRIVA. Sint impotriva HAOSULUI, impotriva BALCANISMELOR, impotriva SMECHERIILOR, impotriva RECLAMEI MASCATE, impotriva oamenilor care vor sa se foloseasca de Hermeneia FARA SA SPUNA "va rog frumos", impotriva celor care nu au bunul simt sa intrebe DACA SINTEM DE ACORD cu ceea ce vor ei sa faca folosindu-se de Hermeneia. Impotriva ACESTOR lucruri sintem. Si mi se pare o "ostilitate de bun simt". Bineinteles ca mai exista si aspectul reciprocitatii pe care nici nu il mai mentionez (adica faptul ca unii vor sa isi faca reclama pe hermeneia - care are peste 300 de vizitatori unici zilnic - dar ei nu fac reclama pentru Hermeneia acolo unde se produc, ceea ce este si aceasta putin cam discutabil din punct de vedere etic). Dar nu la asta m-am referit ne-aparat acum. Ce nu am inteles este ce anume este dificil in a formula un email in care sa ceri asta la oficiul hermeneia. Si sa astepti permisiunea asa cum se face in orice loc civilizat. ****
pentru textul : das Marienleben deHopernicus și Alma, vă mulțumesc pentru vorbele frumoase. Din păcate, vreme de vreo lună, sunt foarte ocupat și nu am timp să vă citesc și, în general, să citesc pe aici. Mă mulțumesc să postez câte un text. După aceea însă...
pentru textul : La taifas deUn text minimalist este extrem, extrem de pretențios. E ca și cum l-ai vedea la microscop. Trebuie să fie impecabil, ca stropul de rouă în care încape soarele.
Și dacă tot suntem în sfera aforismelor, spun și eu:
„Unii mor fiind încă în viaţă, alţii trăiesc şi după moarte.” (Valeriu Butulescu) Și mai adaug din spusele altora, să învățăm să trăim frumos, să învățăm să murim frumos!
Cât despre a cere respect, cred că e jalnic. Iar a cere respect doar pentru niște ani în plus e și mai jalnic.
Respectul începe cu noi înșine.
Repet ce mai spuneam altă dată: respectă-te mai mult, Andu. Meriți!
Să te adresezi cuiva cu expresia „mucosul de tine” nu cred că e prea elegant pentru tine și nici prea confortabil pentru persoana în cauză. Ori a te adresa cuiva cu o prescurtare dintr-un nume ales de cel în cauză nu cred că e o jignire, lipsă de respect sau lipsă de educație. Doar nu ai vrea să ți se spună „domnule Andu Moldovan”? Sau poate da. Ai tot dreptul, numai că mie, în acest caz, mi s-ar părea cel puțin peiorativ acest mod de adresare.
Hai să fim toleranți, eleganți, inteligenți! Mereu am fost convinsă că mânuitorii cuvântului trebuie să fie consecvenți artei și adevărului, chiar și în comentariile critice.
Revenind la text, recunosc că ideea are forță și m-a pus pe gânduri... poate și pentru faptul că am mai auzit-o iar acum doar se confirmă. Nu pot să spun decât că nașterea ne condamnă la moarte... dar cred că și asta au spus-o alții înaintea mea.
pentru textul : 100% safe deCred că textele care sunt peste 50 % aforistice ies din sfera poeziei.
mă bucură mult cuvintele voastre, mai ales că ele vin după o perioadă de ”„tăceri mai lungi” (cum bine zici, Adrian) - nu neapărat autoimpuse, ci mai degradă pricinuite de împrejurări... :)
pentru textul : nu lăsa depărtarea deschisă demultumesc Francisc am corectat
pentru textul : winter love I deDacă ne referim strict la text, pot să spun că-mi place, e scris în mod realist, obiectiv. Mircea înregistrezi realitatea exct cum este, tehnologia a intrat și-n biserică. E puțină ironie la final izvorâtă chiar din acest amalgam ciudat. Și e bine că se termină așa, interogativ. Mi se pare că e cel mai bun text al tău, fără încărcătura semantică și ...ritmică de până acum.
pentru textul : Gând de vecernie deCred că Adriana și Gebeilzis au înțeles cel mai bine ceea ce am dorit să transmit. Nu cred că e o aluzie dureroasă dacă îmi permiteți (nici pentru versurile emblematice ale lui Virgil Titarenco și nici pentru yerba maté și producătorii ei), prin negația (sinceră) din primul vers, "Tetley" e doar sugerarea unui "ritual", unor gesturi deja intrate în reflex ce țin de prezentul și structura mea. Chiar dacă mușcatele sunt florile vădanelor în locurile natale ale bunicii mele, ele mi-au marcat frumos copilăria și viața de acum. Mușcatele de aici parcă au o sălbăticie a nuanțelor mai mare decât în alte ținuturi. Poate doar cele de la mânăstirea Agapia să le întreacă (acolo unde măicuțele au toate paradoxal, nu? studii superioare) sau cele ale Rohiei monahului Nicolae Steinhart... Am zilnic în fața ochilor chiar aceste imagini pe care vi le-am arătat (golful, marea, mușcatele și gândurile în armura lor) precum și ceaiul englezesc Tetley, întregul acesta care nu face decât să amplifice murirea mea. Mușețelul e prea diuretic, Tincuța, chiar dacă e de acolo de unde spui că e. Deși noaptea, luna deasupra mării rușinoasă ca o fată mare, mi se pare de mușețel... "eu nu-mi schimb tabieturile"...
pentru textul : Tetley deprimul vers mi-a dat un bătăi de cap. Este acolo un iz tautologic, nu explicit ce-i drept, dar este.
Este greu să faci acea trecere de la descriptiv la emoţie, cum ai sugerat tu. Poemul ar fi fost mult mai întins cred şi ar fi fost deturnat sensul. E o părere, chiar nu ştiu până nu voi mai lucra la el.
Imaginea cu acei copii furând resturi de lumânări cu care să afume geamurile este prea importantă (în întregime) ca să pot renunţa la ea. Reciteşte şi poate vei reevalua.
Mulţumesc pentru radiografie.
Toate cele bune!
pentru textul : undeva în mine tu încă mai speri deimaginea iubirii îmbrăcată în rochie roşie!
pentru textul : Cu o mână ridicată spre viitor decitind textul de fata, in timp ce mancam pufuleti si o coca, mi-am amintit de o perioada in care, postand aceleasi texte pe mai multe site uri, aproape de fiecare data, cele mai putine laude si ridicari la cer le primeam aici. banuiesc ca nu mi se intampla numai mie. asa ca, daca aici nimeni nu cade pe spate cand ne citeste, e firesc sa avem resentimente si ofuri. insa, m-am intrebat apoi care e avantajul ca pe Hermeneia altfel stau lucrurile. cred ca este unul, cel putin, si destul de mare: te face mereu sa fii mai bun, te tine in priza. pentru ca daca ai standarde greu de atins, atunci cand o faci, cu siguranta e un progres si o multumire pe masura. de aceea, imi permit sa spun ca, poate, nici nu importa critica (sau laudele) celorlalti membri Hermeneia. cat timp stii ca aici e greu, te pui pe treaba si lupti cu tine si cu scrisul tau. nu e vorba asadar de meritele celor din consiliu sau de o negativitate si respingere. este, imi place sa cred asta, o exigenta. Hermeneia este o exigenta. sa multumim pentru asta
pentru textul : Despre „salonul” nostru literar desi uite ca stilul acstea telegrafic nu-i rapeste din farmec, ci dimpotriva, duce cititorul pe carare dreapta exact unde trebuie. ca atmosfera (ceata aceea sa fie de vina?) mi-a amintit de Luntrea lui Caron - de sinuciderea Octaviei, mai ales. placut. mai aveti niste typo, pe ici pe colo.ulul, chiar in ultimul rand.
pentru textul : “Inclupatul” Bârligiu deDragă Sixtus, mulțumesc mult pentru laude. A început însă să mi se facă frică să mai fiu lăudat, că se gasește după aceea cineva să mă atace și să mă atragă în polemici. Rămânând fidel promisiunii de a vorbi doar la obiect (cine vrea să mă contacteze pentru conversații particulare poate intra pe adresa mea de poezii și să-mi scrie pe adresa de acolo), să mă întorc la poem. Inițial mi-am propus să scriu (în acest caz) doar un haiku (5-7-5 silabe). Nici eu nu știu cum, cuvintele s-au tot întins, întâi spre o tanka (5-7-5-7-7) la care nu îi puteam găsi un sfârșit corespunzător și în final spre această poezie choka. Ideea de a scrie în japoneză mi-a venit prima dată acum câteva luni, când încercam să găsesc modalități de a-mi accelera procesul stăpânirii acestei limbi. Poate și datorită versurilor din cântecele unei japoneze (Chihiro Onitsuka), care mi s-au părut printre cele mai reușite exemple de poezie contemporană (o căutare pe google sau youtube va da ușor de ea). Fiind o limbă total diferită ca structură de orice alt instrument de comunicație de pe această planetă, maniera de a percepe și reda lumea se schimbă mult când încerci (chiar dacă și cu ajutorul dicționarului) să compui versuri în japoneză. Dacă am reușit să spun mai mult în relativ puține cuvinte, cred că se datorează în primul rând limbii japoneze și mai puțin vreunui talent de-al meu. Chiar dacă transpunerea în celelalte limbi a mai luat ceva muncă, odată ce originalul e închegat, restul merge destul de repede.
pentru textul : 季節 (Kisetsu - Anotimp) depărerea mea este că arta încetează odată cu sfîrșitul strofei a doua. restul e un fel de găselniță care nu a reușit să se găsească pe ea însăși. dar asta nu înseamnă că textul nu poate fi refăcut. ca o notă de subsol: mă amuză sensibilitățile aparent posandropauzale ale unora. și mă întreb, chiar așa nu mai reușim să identificăm de ce ne place ce ne place. și o altă notă (tot de subsol): nu prea înțeleg cum putea gioconda, care de cînd mă știu era italiancă (sau franțuzoaică) să aibă pielea... verde (fiindcă malahitul este verde - sau albăstrui în situații rare). e doar o enigmă a textului pe care nu am reușit să o exegetez.
pentru textul : Gioconda și Elefantul dearanca, ma bucur ca am o cititoare in tine. si poemele mele o admiratoare. sper sa nu ramai singura, ratacita, pe aici. este un poem pe care l-as selecta pentru vreun volum. daca ti se pare ca ar mai suporta modificari, let me know. suport bine criticile constructive. multumesc.
pentru textul : clown deAnna, dacă erai mai atentă la comentarii ai fi observat că a intervenit un editor. e surprinzător faptul că Adrian a continuat în aceaşi notă după intervenţia mea. Paul, există şi un mod demn de a nu te lăsa călcat în picioare.şi cîte nu iertăm noi femeilor, nu? am spus ce am avut de spus şi poate chiar mai mult printre rînduri.
pentru textul : Viraj mult prea strâns deAdrian te întreb direct/sincer/colegial ce măsuri ai lua tu -editor- împotriva unui membru H dacă ar proceda ca tine?
Şi tot sincer, e bine să ne oprim aici, eu oricum nu mă simt confortabil în postura de a arăta cu degetul.
Am recitit si nu am pentru ce sa-mi cer scuze... pentru stilul franc de a pune problema nu pot sa o fac pentru ca tu esti un membru de la care hermeneia asteapta sa dai tonul pe coordonate opuse a ceea ce faci acum... nu incurajarea unei sensibilitati nepotrivite in raport cu un text postat pentru a astepta reactii sau inducerea sentimentului de jena si culpabilizarea celui ce indrazneste sa-si spuna opinia servesc acestui scop... dar poate ca ai dreptate cu acel "voi incerca sa am grija cu scrierea acestor poezii aici"... poate ca nu e locul potrivit. Virgil spunea "În esență, mi-aș dori ca autorilor să le fie frică să publice aici din cauza exigenței comentariilor..."... se pare ca s-a ajuns ca lectorilor sa le fie frica sa comenteze... cel putin anumiti autori. Si cu asta am incheiat discutia aici ca o lungim aiurea cand lucrurile sunt foarte clare.
pentru textul : urme de cerb deIată un text “minimalist” remarcabil. Imaginea din ultima strofă te urmărşte. La concurenţă cu imaginea din poezia Adrianei, tot din ultima strofă:
pentru textul : traces de„un singur lucru semăna a viu.
dar asta se-ntâmpla târziu în noapte
când liniștea-ncepea
să facă viermi.”
emiliane se pare ca pe hermeneia nu se prea gusta proza de calitate daca ar fi sa judecam dupa nr de cititori care au trecut pe aici cat si pe sub story of a city, 2 texte escelente prin forma si fondul lor, ambele demne nu doar de penite (care pana la urma sunt niste buline rosii de gradinita) dar si de niste comentarii pe masura. pentru ca-i tarziu (duminica 00:24), pentru ca mi-e lehamite acum de analize (para)literare, pentru ca am savurat prea mult textul ca sa mai am nerv rece sa-l disec, si in sfarsit pt ca "don' virgil cauta sa ma anatemizeze, si atunci comentariul acesta se va dematerializa in lipsa contului meu, deci pentru ca toate acestea "trebuiau sa poarte un nume" si sa indice un final, am ales sa nu fiu eu cel care iti comenteaza cu verva si talent textul (care obliga...), dar o penita tot pot sa ofer. caci m-am infruptat din carnea prozei tale cu nesat si far' de masura.
pentru textul : don petrică deParcă mă obișnuisem cu ceva mai coerent ca stil la tine în pagină. Textul acesta are introducerea necesară în atmosferă, are și un pic de intrigă, dar se pierde pe parcurs, unde se transformă într-un fel de relatare cam ca de articol de ziar. Și finalul sună bine, cam după "Alejandro o cunoaște pe Aglie la un accident" (versul acesta ar trebui rescris însă cu totul).
pentru textul : Alejandro Garcia Péon deSi inca ceva Bobadile, si eu ard tamiie. Si inca din aia din pustia Sinai. Prime quality. Ma face asta ortodox? Sau iudeu? Sau animist? Sau ce anume? Uneori "duhneste" a tamiie la mine in office. Is something wrong with that? Iar despre brinza ce sa iti spun.. in lipsa de caș ardelenesc ma multumesc si cu "roumi" egiptean sau aleppo cheese. Merge exelent cu "Rosso di Transysvanie", colectie bizantina. Sper sa pricepi despre ce fac eu vorbire pe aici.
pentru textul : merg cu picioarele goale prin bucătărie I deOK Bianca, nici eu nu doresc asta, dar nu crezi ca in cazul asta chiar exgerezi? Articolul este unul de atitudine, ce vrei sa scrii la el, sa faci vreo analiza literara? Come on! Te rog sa nu te transformi intr-un politai cu ochelari de cal, in primul rand pentru ca tu nu cred ca esti politai (ma insel oare? :-), in al doilea rand nici eu nu sunt cal iar in al treilea, ultimul dar nu cel din urma, nu ne sta bine deloc cu ochelari de niciun fel. Andu
pentru textul : România la Eurovision 2008, între boys band și “boys bann” deun poem in proza excelent. pentru metafora si stil, pentru sensibilitatea cu care vorbesti despre femeie, pentru fiorul aproape sacru si scara pe care vrei sa o inalti....penita... scrii bine, cozane, tu stii asta si nici nevoie de penite nu ai... nu stiu de ce imi aminteste de un film de referinta...iubita pacientului englez...dar dincolo de asta...e carne si mult sange curs poetic pe nisip... /O, beduinule, sânii ei sunători sunt ca niște dune pe care talpa mea nu le va săruta niciodată/ ar trebui pus la intrarea intr-o casa a poeziei.
pentru textul : deșertul din mijlocul patului detrăgând linie şi făcând suma, textul e atât cât să-ţi arunci mucii pe el. o spune bobadil, care are o acută impotenţă poetică.
bobadil e ăla, ştiţi, care pune textele altora pe seama lui sub influienţă. comentator flecar şi atât.
adriane, se poate să ai dreptate, pe bune. ai încercat să faci critică literară dar nu poţi nene, că tu eşti filosof. oricum, voi ţine cont de observaţii. Ce m-a dezechilibrat e că aţi intrat în bordeiul meu fără să bateţi la zdreanţa de la intrare, cu gumarii plini de rahat şi m-aţi luat drept cretin. recunosc totuşi că textul e amorf.
pentru textul : Midnight taboo deștii câtă rezonanță are pentru mine comentariul tău.
pentru textul : fără pereche deonorată.
Propunerea este (prea) aritmică, iese din ritm. E uşor de rezolvat versul ăla dacă se caută formule care rup anapestul. Plus de asta, se distanţează destul de mult de idee, versul devine mai general. Cred că până la urmă voi opta pentru o variantă intermediară: o mică aritmie, orijabilă de cititor, în virtutea inerţiei de pâna atunci.
pentru textul : Bacoviană dede dragul jocului ea se nascuse cu doua capete dimineata privea colajele artistic atarnate de cei patru pereti ai camerei cu cei patru ochi ai ei fiecare clipind in ritmul lui mai tarziu facea doua cafele si doua omlete asezonate in functie de cota bursiera le dadea sa manance si sa bea celor doua guri mereu flanande mereu gata sa inghita sabii pe la pranz, il astepta pe omul ei si cei doi saci de lucerna pe care isi odihnea capetele grele deja de atatea ganduri contradictorii “sunt obosita”, ii spunea, “capul meu stang are sa doarma si cel drept are sa spuna povestea viselor lui” “ce bine”, ii raspundea el mereu, “am sa fumez o mahoarca si am sa scriu visele tale prescurtate” inutil sa va spun, ea avea vise suprarealiste, cu oameni inalti cu talpile crapate si ingeri si ceara epilatoare si agrafe colorate. Inutil sa va mai spun, mana lui stanga scria repede povestea spusa intr-o limba necunoscuta, cu cealalta mana stanga aprindea mahoarce, una-dupa-alta, una-dupa-alta si-i pieptana parul intins pe sacii de lucerna, pana cand inflorea, el – parul, nu lucerna. au fost doar norocosi fara sa stie si atat. au trait foarte fericiti pe langa campul de rachita privind viata prin sase ochi taiand felii de paine pe care intindeau colaje de vise si lucerna cu cele trei maini stangi ale lor ar fi putut trai de doua ori privind lumea distributiv odata va continua
pentru textul : două mâini deA.A.A., dacă era mai simplu să ștergi textul, atunci era mai simplu să nu-l mai citesc nici eu sau să nu mai comentez, nu crezi? Să nu care cumva să faci asta, e suficientă o foarfecă. Te urmăresc, Bianca.
pentru textul : Biletul de doi lei deAndu, îţi mulţumesc, cred că la tine toate sunt întoarse pe dos şi vrei să pari un tip dur. Dar nu eşti. Dacă ai lărgi puţin banda de percepţie şi de alergare, cred că ai suficiente resurse pentru a câştiga un premiu pentru alergare. Deoarece m-am obişnuit cu prezenţa şi atitudinea ta, cred că şi negarea oricăror valori a încercărilor mele trebuie să mă flateze şi să o consider onorantă.
pentru textul : stingerea dePagini