Doresc să adaug şi eu câteva cuvinte aici, deşi nu mă consider întrutotul poet. Mi-a plăcut comentariul adăugat de Maria-Doina, reliefează o parte din gândurile mele şi exprimă anumite adevăruri atemporale cred eu.
Cred că poezia nu moare niciodată, simplu spus. Oricâte schimbări sau cataclisme ar exista în societate.
Atât îmi permite să spun experienţa mea de viaţă. Mă consider în glumă un fel de Rousseau Vameşul în poezie, fără pretenţia de a atinge măiestria acelui artist, care a creat o artă naivă de succes (nu în timpul vieţii), deşi a început să picteze doar la 41 de ani. Dar se spune că vârful creativităţii artistice e la o vârstă mai înaintată pentru bărbaţi, poate e doar o prejudecată. Nu vreau însă să vorbesc despre mine, ci despre experienţa mea în ce priveşte poezia ca fenomen cultural sau receptarea acesteia.
Mereu vor exista tineri care vor deschide cărţi de poezie găsite întâmplător în drumul vieţii lor, fiindcă poezia, spre deosebire de proză, permite o mai mare deschidere emoţională, o proiecţie a sensibilităţii cititorului în cuvântul scris. E ca un tablou fără ramă, consider că permite mai multă interacţiune expeditor-receptor. Deschide mai multe drumuri, creează sensuri divergente. Şi din călătoria acestor tineri printre cuvinte vor rezulta mereu noi descoperiri, terenuri pe care vor le vor stăpâni sau lucra şi alţii.
Pentru mine proza este ca apa râului schimbătoare, în timp ce poezia este o pietricică colţuroasă şi rezistentă pe care o găseşti pe rafturi şi după secole. Nu va muri.
o poezie, cred eu, care nu se ridica la nivelul celorlalte scrise de virgil titarenco. pare scrisa foarte in graba, fiindca altfel nu ti-ai fi permis sa scrii: "cu cuvintele vii" sau "sceneta meschină al morții". nu am inteles nici daca intentionat ai scris de doua ori "fel" alaturi sau a fost o greseala, asta pe langa faptul ca in versul anterior il mai aveai folosit odata. dai foarte multe explicatii fara rost, iar ideea iesitului de undeva nu mi se pare deloc originala:"mă crispez la gîndul că nu mai pot ieși din el". e o poezie lamentabila, aproape patetica:" trebuia să-l înțeleg era datoria mea".mai ramanea sa scrii undeva ca plangi. apoi, mai ai o alaturare de cuvinte nefericita: "marile mele momente", toate incep cu "m".e o poezie foarte slaba cu multe greseli.
accept critica ta desi ti/au trebuit 4 interventii ca sa spui ce gandeai de fapt despre el. din primele doua n/am inteles mare lucru. iar dreptul tau la opinie chiar una contradictorie, il respect. in ceea ce priveste detaliile de limbaj, tehnica si restul, sunt perfectibile.
"ne îmbătăm în cuvinte"... cred ca in loc de "in" are sens mai mult "cu" dar inteleg ca ai vrut sa eviti acel "cu cuvinte" ce suna aiurea... "ne credem nefericirii poeții profeți"... nu am inteles... poate "nefericirii poeti"... va trebui sa-mi explici. "cu nebunia perfectă a nerostirii"... paradoxal dar e o rostire adanca in intelesuri... tacerea si nebunia puse laolalta, abtinerea de la vorbe si starea de iesire din sine ce e asimilata de oamenii de langa noi cu ceva de neinteles. "ridicîndu-ne apoteotic"... suna cam ciudat... poate ca ar fi mers mai bine triumfal decat apoteotic. Imi place "cu ochii orbiți de tăcerea lor sulfuroasă"... figureaza o imagine deoebita a suferintei dar si a transformarii... un soi de alchimie involuntara. Finalul cred ca putea fi mult mai bun... ai vrut sa fii circular... sa pornesti de la singular (cuvantul) si sa inchei cu literatura iar poemul sa-l asezi lectorului pe post de metafora... e alegerea ta cum inchei dar cred ca se pierde tocmai atmosfera, adica ce facea deliciul acestui text.
:-) Atunci poate ar fi mai bine să ma rezum la literatură. Nu am cum să câștig duelul cabinet de țară/oraș. Numărul celor de la 'ară îl depășesște pe cel de la orașe, deci s-ar putea spune că superficialitatea se găsește, normal, mai mult la țară, unde nu ești presat de concurență, de timp, etc. Dar nu este așa peste tot. Sunt medici de țară care posedă cunoștințe mai solide decât cei de la orașe. Am exemplul in casă. Exemplu pe care îl voi urma, nu pot să nu-l apăr. Dezavantajul orașului este anonimatul, de aici, si carențele în comunicarea cu pacienții, tratarea lor ca obiecte, simple mecanisme cu o hibă, altă formă de superficialitate. Sigur, dacă vine vorba de concurență, lucrurile se metamorfozează într-o falsă politețe. Deci, da, prejudecata cum că la țară nu se ia cu "Doamnă Floarea, luați loc!" sau cea privind slaba pregătire are putea pleca de aici, greșește doar prin generalizare. Cât despre iresponsabilitate... Să fie, dar nu trebuie să accept sa mi se predea iresponsabilitatea, pentru ca luând toți 10, în maniera în care am luat, exact acesta este mesajul. (sunt tânără și răzvrătită, văd eu mai încolo de ce ) Până atunci însă mai scriu, și sper să-ți placă. (comentariu kilometric... mă ierți, sunt vorbă lungă :) )
Îmi cer scuze, doar azi am observat comentariul tău, Virgil
Ce pot să spun? M-ai desfiinţat total. Ca om şi ca scribălău
Ca om am multe păcate. Pot fi acuzat de orice, numai de crimă, invidie, fanatism şi xenofobie, NU.
Cu tot respectul, dar îmi pui în spinare lucruri şi afirmaţii pe care, dacă le-aş gândi - te asigur - mi-aş tăia jugulara cu unghiera. “Singur” m-aş sinucide, Virgile. Sunt foarte multe de spus despre comentariul tău. Nu cred că e bine să fie spuse în public Sunt mâhnit să văd cum un text, care se vroia de fapt o ironie, un pamflet a putut declanşa asemenea judecăţi. Să explic faptul că acele expresii “caraghioase”au fost “plantate” intenţionat în text? Ar avea vreun rost? Că nu am urmărit adevărul istoric despre Împăratul Octavian, că totul a fost un pretext? Probabil, trebuia încadrat (textul) la altă rubrică. Asta se putea spune şi într-un mod mai elegant…puţin!
Te asigur că am trăit şi eu în afara României. Ştiu cum merg lucrurile pe lumea asta. Desigur, nu atât de bine ca cei de peste Ocean!
Părinţii mei şi eu am suferit sub dictatura ceauşistă şi nu aş mai vrea, pentru nimic în lume, să trăiesc acei ani, dar faptul că România, societatea românească merge pe un drum greşit nu mă lasă indiferent. Să-mi bag mâinile în buzunar şi să zic, ca atâţia alţii, “asta e”?? să nu-mi pese de copiii, care din lipsuri materiale, nu pot să urmeze un gimnaziu, de copiii sodomizaţi, vânduţi străinilor, pentru că părinţii lor nu-i pot creşte, de bătrânii batjocoriţi în ultimul hal, de crimele şi hoţiile de neimaginat, într-un dispreţ total faţă de majoritatea populaţiei, de disoluţia statului şi eludarea legilor?? De atâtea şi atâtea altele care se întâmplă în România, unde am decis să-mi trăiesc zilele din urmă? Ai trecut cam repede peste faptul că am spus , în text, că nu vorbesc serios, că dacă istoria se repetă ar fi bine să se repete şi spre binele oamenilor.
Nu înţeleg cum textul meu, îngrijorările mele ţi-au indus ideea că aş fi un pericol social, un aţâţător de spirite contra libertăţilor umanităţii!! Mă acuzi nefundat şi pe nedrept. N-ai cum să mă cunoşti din câteva texte. Dar este site-ul tău, poţi să agreezi pe cine vrei, să-l desfiinţezi pe cel ce nu-ţi face plăcere. Dacă textele mele au adus sau aduc prejudicii, de orice natură, site-ului, te rog să-mi anulezi contul. Este păcat ca munca atâtor oameni cumsecade, pentru care am un respect deosebit, să fie umbrită de un nimeni în drum, un coate goale, un incult care “se mai şi erijează în ofertant şi promotor de soluţii…tiranice, dictatoriale”. Evident este vorba despre mine, Ion Pascal Vlad.
Sunt mâhnit şi trist că a trebuit să scriu aceste rânduri. Viaţa m-a învăţat însă să mă consolez cu gândul că, în ultima instanţă, pe nimeni, absolut pe nimeni, nu-l doare în cot de tristeţile şi mâhnirile mele.
este că, atunci când doi oameni nu se pricep, nu se descifrează, o fac până la sfârșit, cu prețul ultimei umilințe.
eu mi-o încasez pe a mea Virgil pentru că dacă tăceam filozof rămâneam, dar nu cred că am fost atât de criptic ca tu să nu pricepi că mă refeream la comm-ul tău imediat anterior și nu la cel degrabă dătătoriu de peniță, adică acolo unde tu spuneai și citez scuza-ma bobadil dar nu am inteles ce vrei sa spui... aici era dilema popper-iană, întâi spui că nu ai înțeles ce am vrut să spun, apoi continui să mă comentezi.
fara sa vreau sa ranesc vreun sentiment de tabuizare, tind sa cred ca radu incearca aici, intr-o semifronda oarecum naiva, o reconfigurare a personalitatii artistului, un fel de mitizare prin demitizare in plan uman + o popularizare a umbrelor (cele care dau credibilitatea aceea multidimensionala). fara legatura cu textul, recunosc ca si pe mine m-a ranit, cumva, emin - pe care nu-l pot desprinde de eminescu, orica m-as stradui - din cauza ca nu a fost capabil sa-si asume o iubire atat de mare ca cea a veronicai. voila ...
Virgil, e un experiment metafizic, probabil nereușit, nicidecum umplutură. E o desprindere de omenesc, o înălțare spirituală, sau ar fi trebuit să fie.
te prinde teribil stilul asta prozo-poetic, andu. ti-am mai spus-o, dealtfel. si tu stii ce spune nae caranfil in "filantropica" despre "o mana intinsa care nu spune o poveste...". tu o faci aici si o faci bine. scrii istoria unei istorii, caleidoscopic, cu persoanje care construiesc alte persoanje, de poveste. incipit corect, strofa 3 savuroasa (vezi relatia intre insomnie si semintele de mac), ceva poticniri la a 4-a (vezi pentru că/până la urmă totul ieșea atât de prost/pentru bufon), final spectaculos si concluzie clara. este un text "pur si simplu". felicitari
Katya, nu igrasia este incertă ci adâncimea ei: "incertitudini mai adânci decât igrasia". Despre "fino finalis" nici eu nu am fost prea mulțumită deoarece, înainte de orice, încarcă textul. Doar "ad litteram" era suficient. Voi schimba. Mulțumesc de critică. Mie poezia mi-a salvat viața, nu glumesc. Muzica e pe locul doi la acest capitol. Doru, mă răsfeți... Am introdus în text o afirmație serioasă, elucubrațiile din biblie, tocmai ca să nu îmi iasă vorbe că vizez pe cineva anume, deși credința religioasă e una din mirările mele și nu mă pot opri să fac referințe la ea. Dar uite că mi-a ieșit pe dos. Cel puțin nu mă așteptam să nu îi placă lui Bobadil. Și vreau să fac această precizare publică: ce am scris aici este despre mine, gândurile mele, trăirile mele, rănile și refugiile mele, nu am vizat sau descris în niciun fel pe cineva de pe acest site. /O\
adevărat, și nu intenționez a spune că dețin o definiție exhaustivă a poeziei. este ceva ce fiecare (în funcție de specificul mecanismului său estetico-filosofic) simte în adîncul său atunci cînd este expus la un text. fără îndoială există criterii sau convingeri care coagulează mai mulți oameni, dar percepția rămîne fluidă. și foarte, foarte subiectivă.
am spus că textul este interesant și nu am intenționat asta ca un fel de „boilerplate expression”. cred însă că asta este problema (sau dificultatea) textelor de natură existențialistă: trebuie să reușească să „trigger” ceva foarte special în tine ca să nu se scufunde în banal. cam la fel cum este necesar în haiku. textul tău intenționează ceva. filosofic vorbind. întrebarea pe care trebuie să ți-o pui este dacă reușește. și să pornești de acolo.
Virgil, mulțumesc frumos, mă bucură reacția ta. Pe Hermeneia mă simt acasă:)!
Viorel, mi-ai demonstrat că ești un om inteligent, iar eu apreciez inteligența. Așa se explică relaționarea noastră din ultima vreme. Faptul că îți iei timp să mă citești nu poate decât să mă bucure. Mulțumesc!
Vlad, deocamdată îmi place așa, păstrează totuși mirosul de ink bine:). Îți mulțumesc mult pentru semn, aprecierea este reciprocă, dar tu știi asta de mult.
Matei, mulțam fain, cât despre Cluj... uite fă o încercare: înjură-l și vezi dacă îți răspunde românește:))
Mulțam fain, Cristina. Este un gest frumos semnul tău.
Și nu în ultimul rând, ci în prima bancă:), Adriana, mulțumesc din suflet.
să fiți iubiți! aici este varianta finală a poemelor.
Cred că e un text care îşi propune doar să fie incipitul în cititor. Incipitul introspecţiei. Pare scris la prima mână şi fără prea mare miză intrinsec literară.
pi punct es: Nu ştiu de ce, dar aici m-am amuzat copios: "Azi noapte am avut febră și am văzut avioane."
capitolul 13, punctul b din Regulament spune: " b. să folosească diacriticele limbii române (în cazul excepțional în care acest lucru nu este posibil, nefolosirea diacriticelor să fie consecventă pe parcursul tuturor textelor autorului respectiv)"
Aranca, atunci cînd am publicat textul m-am așteptat la orice fel de critici zicîndu-mi: a intrat el Daniel în groapa cu lei și nu a fost sfîrtecat, textului acestuia ce-ar putea să i se facă? :). Sînt de principiu că de cele mai multe ori criticile sînt mai constructive decît elogiile false. De exemplu, de cîte ori mi-ai criticat un text, mi-a crescut simțitor audiența, motiv pentru care nu pot decît să îți fiu profund recunoscătoare. Da, am citi textul Biancăi. Nu am comentat pentru că am avut două opinii contradictorii la momentul respectiv. Una a fost că da, Bianca are foarte multă dreptate. În momentul în care un specialist sau un artist are curajul să își asume o responsabilitate are de înfruntat riscuri majore, unele dintre acestea putînd să-l distragă de la adevărata sa preocupare. Mai mult decît atît, vai de acela care are curajul să iasă în față, să-și formuleze un punct de vedere! De aceea nu întotdeauna ies la înaintare cei mai avizați. O altă opinie este că nu are dreptate atunci cînd pornește de la premisa că publicul și moderatorii / editorii ar face parte din tabere diferite. Uneori atitudinea Biancăi îmi creează aceeași senzație pe care am avut-o într-o seară la Atena, cînd am ieșit să ne plimbăm pe Acropole și în fața impresionantelor opere de artă am remarcat agitația polițiștilor la lasărea întunericului. Un pic prea multă crispare în fața luărilor de poziție. Cred că totul pornește de la o neînțelegere a rolului editorului, al moderatorului. Spre deosebire de activitatea publicistică pe suport de hîrtie, pe site-urile literare lipsește numitul redactor. Acesta este de obicei nefericitul care joacă rolul de tampon între autor și editori, între editori și public. Editorul nu este un critic literar, nici moderatorul tot așa cum autorul cu criticii nu se poate certa, nici criticii cu publicul, nici publicul cu autorul. Drept pentru care, în ceea ce mă privește, atîta timp cît nu-mi tai din chenzină, poți să mă critici. Faptul că totuși ai avut bunăvoința să citești textul pînă la capăt, înseamnă că ceva te-a atras și ceva nu ți-a plăcut. Dacă nu-mi spui și ce anume, nu pot corecta și opera mea :) va fi privată de un valoros punct de vedere. Matei, îți mulțumesc pentru constanta ta aplecare asupra textelor și comentariilor mele. Tincuța, da ai dreptate, între penultima și ultima frază există o crevasă de cca. 7-8 sute de ani. Dar am obosit. Ceea ce nu înseamnă că tu ai avea voie vreodată să capitulezi în fața răului, a urîtului și a micimii umane. Cu drag tuturor, vă mulțumesc mult pentru sugestii și ... reclamații.
Da Virgil, Alma a luat-o cum zici tu 'prin păpuși' așa face ea uneori.
Dar apoi la fel ai făcut și tu și asta nu e ok părerea mea.
Ieșim odată din cercul acesta vicios sau nu?
Și normal, cineva trebuie să dea apoi tonul muzicii...
Cineva cu capul pe umeri și degetele pe clapele pianului.
oricât ar parea de straniu, eu vad interpretarea lui Matei posibila si plauzibila. dar de la el spre ea si nu invers. nu vad de ce nu s-ar putea discuta. bineînteles, cu perdelele foarte bine trase.
cred ca textul merita cateva reveniri, de ex, ar fi interesant de vazut imaginea caruselului fara versul explicit "ca-ntr-un carusel", in masura in care ideea rotirii este deja mentionata, apoi as revedea versul "am chema universul să fie lângă noi" - e fortat sa afirmi ca universul e langa cineva/ceva....mai degraba in noi decat langa noi.... si, la fel, as indrazni sa renunt la "noi doi/atât de aproape" ps: daca e asa aproape, prinde curaj si rupe din cuvinte. ce e frumos, greu revine, nu?
Bună seara, Adriana! ...Acesta este un text despre care eu - pe persoană fizică :) - afirm, după ce-l citesc, că este simplu, dar complex, clar, dar adânc. E ca o apă clară și parcă prea curată pentru adâncimea care o are. Deși modern, textul degajă acel lirism specific romanatismului târziu, are, așa cumva, un aer bucolic, idilic. ...La puncte negre: 3 emtafore în genitiv consecutive (ver 2,3,4 + o disonanță strict acustică, nu tematică ("cosor"). Zic și eu, nu dau cu bâta, mai ales că nu scru alb. Dacă mă înșel, scuză-mă - tot pe persoană fizică - așa cum zice Marean :) O seară bună! A.A.A
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Doresc să adaug şi eu câteva cuvinte aici, deşi nu mă consider întrutotul poet. Mi-a plăcut comentariul adăugat de Maria-Doina, reliefează o parte din gândurile mele şi exprimă anumite adevăruri atemporale cred eu.
pentru textul : Este adevărat că poezia este pe moarte sau nu? deCred că poezia nu moare niciodată, simplu spus. Oricâte schimbări sau cataclisme ar exista în societate.
Atât îmi permite să spun experienţa mea de viaţă. Mă consider în glumă un fel de Rousseau Vameşul în poezie, fără pretenţia de a atinge măiestria acelui artist, care a creat o artă naivă de succes (nu în timpul vieţii), deşi a început să picteze doar la 41 de ani. Dar se spune că vârful creativităţii artistice e la o vârstă mai înaintată pentru bărbaţi, poate e doar o prejudecată. Nu vreau însă să vorbesc despre mine, ci despre experienţa mea în ce priveşte poezia ca fenomen cultural sau receptarea acesteia.
Mereu vor exista tineri care vor deschide cărţi de poezie găsite întâmplător în drumul vieţii lor, fiindcă poezia, spre deosebire de proză, permite o mai mare deschidere emoţională, o proiecţie a sensibilităţii cititorului în cuvântul scris. E ca un tablou fără ramă, consider că permite mai multă interacţiune expeditor-receptor. Deschide mai multe drumuri, creează sensuri divergente. Şi din călătoria acestor tineri printre cuvinte vor rezulta mereu noi descoperiri, terenuri pe care vor le vor stăpâni sau lucra şi alţii.
Pentru mine proza este ca apa râului schimbătoare, în timp ce poezia este o pietricică colţuroasă şi rezistentă pe care o găseşti pe rafturi şi după secole. Nu va muri.
o poezie, cred eu, care nu se ridica la nivelul celorlalte scrise de virgil titarenco. pare scrisa foarte in graba, fiindca altfel nu ti-ai fi permis sa scrii: "cu cuvintele vii" sau "sceneta meschină al morții". nu am inteles nici daca intentionat ai scris de doua ori "fel" alaturi sau a fost o greseala, asta pe langa faptul ca in versul anterior il mai aveai folosit odata. dai foarte multe explicatii fara rost, iar ideea iesitului de undeva nu mi se pare deloc originala:"mă crispez la gîndul că nu mai pot ieși din el". e o poezie lamentabila, aproape patetica:" trebuia să-l înțeleg era datoria mea".mai ramanea sa scrii undeva ca plangi. apoi, mai ai o alaturare de cuvinte nefericita: "marile mele momente", toate incep cu "m".e o poezie foarte slaba cu multe greseli.
pentru textul : latenightmovie deaccept critica ta desi ti/au trebuit 4 interventii ca sa spui ce gandeai de fapt despre el. din primele doua n/am inteles mare lucru. iar dreptul tau la opinie chiar una contradictorie, il respect. in ceea ce priveste detaliile de limbaj, tehnica si restul, sunt perfectibile.
pentru textul : ploaie fără umbrelă pe sunete de hang drum de"ne îmbătăm în cuvinte"... cred ca in loc de "in" are sens mai mult "cu" dar inteleg ca ai vrut sa eviti acel "cu cuvinte" ce suna aiurea... "ne credem nefericirii poeții profeți"... nu am inteles... poate "nefericirii poeti"... va trebui sa-mi explici. "cu nebunia perfectă a nerostirii"... paradoxal dar e o rostire adanca in intelesuri... tacerea si nebunia puse laolalta, abtinerea de la vorbe si starea de iesire din sine ce e asimilata de oamenii de langa noi cu ceva de neinteles. "ridicîndu-ne apoteotic"... suna cam ciudat... poate ca ar fi mers mai bine triumfal decat apoteotic. Imi place "cu ochii orbiți de tăcerea lor sulfuroasă"... figureaza o imagine deoebita a suferintei dar si a transformarii... un soi de alchimie involuntara. Finalul cred ca putea fi mult mai bun... ai vrut sa fii circular... sa pornesti de la singular (cuvantul) si sa inchei cu literatura iar poemul sa-l asezi lectorului pe post de metafora... e alegerea ta cum inchei dar cred ca se pierde tocmai atmosfera, adica ce facea deliciul acestui text.
pentru textul : roza duhurilor de:-) Atunci poate ar fi mai bine să ma rezum la literatură. Nu am cum să câștig duelul cabinet de țară/oraș. Numărul celor de la 'ară îl depășesște pe cel de la orașe, deci s-ar putea spune că superficialitatea se găsește, normal, mai mult la țară, unde nu ești presat de concurență, de timp, etc. Dar nu este așa peste tot. Sunt medici de țară care posedă cunoștințe mai solide decât cei de la orașe. Am exemplul in casă. Exemplu pe care îl voi urma, nu pot să nu-l apăr. Dezavantajul orașului este anonimatul, de aici, si carențele în comunicarea cu pacienții, tratarea lor ca obiecte, simple mecanisme cu o hibă, altă formă de superficialitate. Sigur, dacă vine vorba de concurență, lucrurile se metamorfozează într-o falsă politețe. Deci, da, prejudecata cum că la țară nu se ia cu "Doamnă Floarea, luați loc!" sau cea privind slaba pregătire are putea pleca de aici, greșește doar prin generalizare. Cât despre iresponsabilitate... Să fie, dar nu trebuie să accept sa mi se predea iresponsabilitatea, pentru ca luând toți 10, în maniera în care am luat, exact acesta este mesajul. (sunt tânără și răzvrătită, văd eu mai încolo de ce ) Până atunci însă mai scriu, și sper să-ți placă. (comentariu kilometric... mă ierți, sunt vorbă lungă :) )
pentru textul : Dumneavoastră nu vedeți bine deÎmi cer scuze, doar azi am observat comentariul tău, Virgil
pentru textul : Despre repetarea istoriei deCe pot să spun? M-ai desfiinţat total. Ca om şi ca scribălău
Ca om am multe păcate. Pot fi acuzat de orice, numai de crimă, invidie, fanatism şi xenofobie, NU.
Cu tot respectul, dar îmi pui în spinare lucruri şi afirmaţii pe care, dacă le-aş gândi - te asigur - mi-aş tăia jugulara cu unghiera. “Singur” m-aş sinucide, Virgile. Sunt foarte multe de spus despre comentariul tău. Nu cred că e bine să fie spuse în public Sunt mâhnit să văd cum un text, care se vroia de fapt o ironie, un pamflet a putut declanşa asemenea judecăţi. Să explic faptul că acele expresii “caraghioase”au fost “plantate” intenţionat în text? Ar avea vreun rost? Că nu am urmărit adevărul istoric despre Împăratul Octavian, că totul a fost un pretext? Probabil, trebuia încadrat (textul) la altă rubrică. Asta se putea spune şi într-un mod mai elegant…puţin!
Te asigur că am trăit şi eu în afara României. Ştiu cum merg lucrurile pe lumea asta. Desigur, nu atât de bine ca cei de peste Ocean!
Părinţii mei şi eu am suferit sub dictatura ceauşistă şi nu aş mai vrea, pentru nimic în lume, să trăiesc acei ani, dar faptul că România, societatea românească merge pe un drum greşit nu mă lasă indiferent. Să-mi bag mâinile în buzunar şi să zic, ca atâţia alţii, “asta e”?? să nu-mi pese de copiii, care din lipsuri materiale, nu pot să urmeze un gimnaziu, de copiii sodomizaţi, vânduţi străinilor, pentru că părinţii lor nu-i pot creşte, de bătrânii batjocoriţi în ultimul hal, de crimele şi hoţiile de neimaginat, într-un dispreţ total faţă de majoritatea populaţiei, de disoluţia statului şi eludarea legilor?? De atâtea şi atâtea altele care se întâmplă în România, unde am decis să-mi trăiesc zilele din urmă? Ai trecut cam repede peste faptul că am spus , în text, că nu vorbesc serios, că dacă istoria se repetă ar fi bine să se repete şi spre binele oamenilor.
Nu înţeleg cum textul meu, îngrijorările mele ţi-au indus ideea că aş fi un pericol social, un aţâţător de spirite contra libertăţilor umanităţii!! Mă acuzi nefundat şi pe nedrept. N-ai cum să mă cunoşti din câteva texte. Dar este site-ul tău, poţi să agreezi pe cine vrei, să-l desfiinţezi pe cel ce nu-ţi face plăcere. Dacă textele mele au adus sau aduc prejudicii, de orice natură, site-ului, te rog să-mi anulezi contul. Este păcat ca munca atâtor oameni cumsecade, pentru care am un respect deosebit, să fie umbrită de un nimeni în drum, un coate goale, un incult care “se mai şi erijează în ofertant şi promotor de soluţii…tiranice, dictatoriale”. Evident este vorba despre mine, Ion Pascal Vlad.
Sunt mâhnit şi trist că a trebuit să scriu aceste rânduri. Viaţa m-a învăţat însă să mă consolez cu gândul că, în ultima instanţă, pe nimeni, absolut pe nimeni, nu-l doare în cot de tristeţile şi mâhnirile mele.
este că, atunci când doi oameni nu se pricep, nu se descifrează, o fac până la sfârșit, cu prețul ultimei umilințe.
pentru textul : Pe străzile Ballinei deeu mi-o încasez pe a mea Virgil pentru că dacă tăceam filozof rămâneam, dar nu cred că am fost atât de criptic ca tu să nu pricepi că mă refeream la comm-ul tău imediat anterior și nu la cel degrabă dătătoriu de peniță, adică acolo unde tu spuneai și citez scuza-ma bobadil dar nu am inteles ce vrei sa spui... aici era dilema popper-iană, întâi spui că nu ai înțeles ce am vrut să spun, apoi continui să mă comentezi.
Nu l-am vazut, dar daca am prins o idee de film in 7 randuri, tot e bine.
pentru textul : Străinul defara sa vreau sa ranesc vreun sentiment de tabuizare, tind sa cred ca radu incearca aici, intr-o semifronda oarecum naiva, o reconfigurare a personalitatii artistului, un fel de mitizare prin demitizare in plan uman + o popularizare a umbrelor (cele care dau credibilitatea aceea multidimensionala). fara legatura cu textul, recunosc ca si pe mine m-a ranit, cumva, emin - pe care nu-l pot desprinde de eminescu, orica m-as stradui - din cauza ca nu a fost capabil sa-si asume o iubire atat de mare ca cea a veronicai. voila ...
pentru textul : Povestiri de la Borta Rece dedomnilor, doamnelor imi prezint scuzele.
pentru textul : Dilemă divină deva multumesc pentru rabdare.
nu stiu parca poezia nu dorea sa fie publicata:)
Virgil, e un experiment metafizic, probabil nereușit, nicidecum umplutură. E o desprindere de omenesc, o înălțare spirituală, sau ar fi trebuit să fie.
pentru textul : Val de timp /Vague de temps decare este bun, aş fi spus:
vântul și bătăile inimii
pași ce se îndepărtează
ai un typo la oare pot inventa.
pentru textul : reinventează-mă! deerata : eu nu sunt dispusa sa disec ceea ce am scris...in cenaclurile adevarate unde am fost acest lucru era de prost gust...
pentru textul : confesiune dete prinde teribil stilul asta prozo-poetic, andu. ti-am mai spus-o, dealtfel. si tu stii ce spune nae caranfil in "filantropica" despre "o mana intinsa care nu spune o poveste...". tu o faci aici si o faci bine. scrii istoria unei istorii, caleidoscopic, cu persoanje care construiesc alte persoanje, de poveste. incipit corect, strofa 3 savuroasa (vezi relatia intre insomnie si semintele de mac), ceva poticniri la a 4-a (vezi pentru că/până la urmă totul ieșea atât de prost/pentru bufon), final spectaculos si concluzie clara. este un text "pur si simplu". felicitari
pentru textul : jester deScuză-mă, nu am putut prelua exact formulele (ele fiind active), le găsești în HCODE.
pentru textul : Erosul Dilectei demult Sebi! Si scuze pentru intarzierea cu care raspund. Nu prea am conditii (de comunicare) p-aci, prin... exil.
pentru textul : Tu, el... deKatya, nu igrasia este incertă ci adâncimea ei: "incertitudini mai adânci decât igrasia". Despre "fino finalis" nici eu nu am fost prea mulțumită deoarece, înainte de orice, încarcă textul. Doar "ad litteram" era suficient. Voi schimba. Mulțumesc de critică. Mie poezia mi-a salvat viața, nu glumesc. Muzica e pe locul doi la acest capitol. Doru, mă răsfeți... Am introdus în text o afirmație serioasă, elucubrațiile din biblie, tocmai ca să nu îmi iasă vorbe că vizez pe cineva anume, deși credința religioasă e una din mirările mele și nu mă pot opri să fac referințe la ea. Dar uite că mi-a ieșit pe dos. Cel puțin nu mă așteptam să nu îi placă lui Bobadil. Și vreau să fac această precizare publică: ce am scris aici este despre mine, gândurile mele, trăirile mele, rănile și refugiile mele, nu am vizat sau descris în niciun fel pe cineva de pe acest site. /O\
pentru textul : Poeme accidentale. Vulnus nimirum deadevărat, și nu intenționez a spune că dețin o definiție exhaustivă a poeziei. este ceva ce fiecare (în funcție de specificul mecanismului său estetico-filosofic) simte în adîncul său atunci cînd este expus la un text. fără îndoială există criterii sau convingeri care coagulează mai mulți oameni, dar percepția rămîne fluidă. și foarte, foarte subiectivă.
pentru textul : pentru că mă obişnuisem cu tine deam spus că textul este interesant și nu am intenționat asta ca un fel de „boilerplate expression”. cred însă că asta este problema (sau dificultatea) textelor de natură existențialistă: trebuie să reușească să „trigger” ceva foarte special în tine ca să nu se scufunde în banal. cam la fel cum este necesar în haiku. textul tău intenționează ceva. filosofic vorbind. întrebarea pe care trebuie să ți-o pui este dacă reușește. și să pornești de acolo.
20..13, desigur !:)
pentru textul : sunt orb deVirgil, mulțumesc frumos, mă bucură reacția ta. Pe Hermeneia mă simt acasă:)!
pentru textul : paul blaj - poetul miazănoapte - ed. Napoca Star - Cluj - 2010 deViorel, mi-ai demonstrat că ești un om inteligent, iar eu apreciez inteligența. Așa se explică relaționarea noastră din ultima vreme. Faptul că îți iei timp să mă citești nu poate decât să mă bucure. Mulțumesc!
Vlad, deocamdată îmi place așa, păstrează totuși mirosul de ink bine:). Îți mulțumesc mult pentru semn, aprecierea este reciprocă, dar tu știi asta de mult.
Matei, mulțam fain, cât despre Cluj... uite fă o încercare: înjură-l și vezi dacă îți răspunde românește:))
Mulțam fain, Cristina. Este un gest frumos semnul tău.
Și nu în ultimul rând, ci în prima bancă:), Adriana, mulțumesc din suflet.
să fiți iubiți! aici este varianta finală a poemelor.
Cred că e un text care îşi propune doar să fie incipitul în cititor. Incipitul introspecţiei. Pare scris la prima mână şi fără prea mare miză intrinsec literară.
pi punct es: Nu ştiu de ce, dar aici m-am amuzat copios: "Azi noapte am avut febră și am văzut avioane."
pentru textul : ... căluții în flăcări decapitolul 13, punctul b din Regulament spune: " b. să folosească diacriticele limbii române (în cazul excepțional în care acest lucru nu este posibil, nefolosirea diacriticelor să fie consecventă pe parcursul tuturor textelor autorului respectiv)"
pentru textul : Rămân gol de"azi ea văruiește vișinul bătrân dar pe mine
mă doare
au rămas atâtea nespuse
cum rămân fructele din vârful unui pom
neculese"
foarte frumos. cred ca mergea și:
cum rămân vișinele din vârf
pentru textul : plecat să aduc înapoi căldura iarna deneculese
Aranca, atunci cînd am publicat textul m-am așteptat la orice fel de critici zicîndu-mi: a intrat el Daniel în groapa cu lei și nu a fost sfîrtecat, textului acestuia ce-ar putea să i se facă? :). Sînt de principiu că de cele mai multe ori criticile sînt mai constructive decît elogiile false. De exemplu, de cîte ori mi-ai criticat un text, mi-a crescut simțitor audiența, motiv pentru care nu pot decît să îți fiu profund recunoscătoare. Da, am citi textul Biancăi. Nu am comentat pentru că am avut două opinii contradictorii la momentul respectiv. Una a fost că da, Bianca are foarte multă dreptate. În momentul în care un specialist sau un artist are curajul să își asume o responsabilitate are de înfruntat riscuri majore, unele dintre acestea putînd să-l distragă de la adevărata sa preocupare. Mai mult decît atît, vai de acela care are curajul să iasă în față, să-și formuleze un punct de vedere! De aceea nu întotdeauna ies la înaintare cei mai avizați. O altă opinie este că nu are dreptate atunci cînd pornește de la premisa că publicul și moderatorii / editorii ar face parte din tabere diferite. Uneori atitudinea Biancăi îmi creează aceeași senzație pe care am avut-o într-o seară la Atena, cînd am ieșit să ne plimbăm pe Acropole și în fața impresionantelor opere de artă am remarcat agitația polițiștilor la lasărea întunericului. Un pic prea multă crispare în fața luărilor de poziție. Cred că totul pornește de la o neînțelegere a rolului editorului, al moderatorului. Spre deosebire de activitatea publicistică pe suport de hîrtie, pe site-urile literare lipsește numitul redactor. Acesta este de obicei nefericitul care joacă rolul de tampon între autor și editori, între editori și public. Editorul nu este un critic literar, nici moderatorul tot așa cum autorul cu criticii nu se poate certa, nici criticii cu publicul, nici publicul cu autorul. Drept pentru care, în ceea ce mă privește, atîta timp cît nu-mi tai din chenzină, poți să mă critici. Faptul că totuși ai avut bunăvoința să citești textul pînă la capăt, înseamnă că ceva te-a atras și ceva nu ți-a plăcut. Dacă nu-mi spui și ce anume, nu pot corecta și opera mea :) va fi privată de un valoros punct de vedere. Matei, îți mulțumesc pentru constanta ta aplecare asupra textelor și comentariilor mele. Tincuța, da ai dreptate, între penultima și ultima frază există o crevasă de cca. 7-8 sute de ani. Dar am obosit. Ceea ce nu înseamnă că tu ai avea voie vreodată să capitulezi în fața răului, a urîtului și a micimii umane. Cu drag tuturor, vă mulțumesc mult pentru sugestii și ... reclamații.
pentru textul : Satul din vale decred ca omul s-a referit la "."-ul ala nelalocul lui. in rest, optzecismul e ok:) ar fi pacat sa nu mai postezi. viata faina!
pentru textul : pe limba tristă a unui câine vagabond deDa Virgil, Alma a luat-o cum zici tu 'prin păpuși' așa face ea uneori.
pentru textul : Concursul de Poezie ”Astenie de primăvară - Hermeneia 2010” deDar apoi la fel ai făcut și tu și asta nu e ok părerea mea.
Ieșim odată din cercul acesta vicios sau nu?
Și normal, cineva trebuie să dea apoi tonul muzicii...
Cineva cu capul pe umeri și degetele pe clapele pianului.
oricât ar parea de straniu, eu vad interpretarea lui Matei posibila si plauzibila. dar de la el spre ea si nu invers. nu vad de ce nu s-ar putea discuta. bineînteles, cu perdelele foarte bine trase.
pentru textul : Cândva decred ca textul merita cateva reveniri, de ex, ar fi interesant de vazut imaginea caruselului fara versul explicit "ca-ntr-un carusel", in masura in care ideea rotirii este deja mentionata, apoi as revedea versul "am chema universul să fie lângă noi" - e fortat sa afirmi ca universul e langa cineva/ceva....mai degraba in noi decat langa noi.... si, la fel, as indrazni sa renunt la "noi doi/atât de aproape" ps: daca e asa aproape, prinde curaj si rupe din cuvinte. ce e frumos, greu revine, nu?
pentru textul : cascade desimplitatea este cel mai sofisticat lucru! poezia aceasta o dovedește. da, umbra dintre muguri, de reținut!
pentru textul : Fistulă deBună seara, Adriana! ...Acesta este un text despre care eu - pe persoană fizică :) - afirm, după ce-l citesc, că este simplu, dar complex, clar, dar adânc. E ca o apă clară și parcă prea curată pentru adâncimea care o are. Deși modern, textul degajă acel lirism specific romanatismului târziu, are, așa cumva, un aer bucolic, idilic. ...La puncte negre: 3 emtafore în genitiv consecutive (ver 2,3,4 + o disonanță strict acustică, nu tematică ("cosor"). Zic și eu, nu dau cu bâta, mai ales că nu scru alb. Dacă mă înșel, scuză-mă - tot pe persoană fizică - așa cum zice Marean :) O seară bună! A.A.A
pentru textul : pluvială dePagini