nu e treaba mea, ia-o cum vrei... e poem in proza ... introdu-l la proza, pt ca poezia e o familie generoasa... are palariecu boruri largi, ciocate albe și un ford albastru... pe cand prozei abia îi alegem pășunile ...
să încep cu sfârșitul. pun un subtitlu deoarece îmi cere tipul tehnic al site-ului pentru înscrierea unui poem nou. sincer, nu cred nici eu că este necesar întotdeauna. poemul, ai dreptate, este unul banal. pe mine, după ce l-am scris, m-a încântat tocmai faptul că am reușit să fac, să compun, să scriu ceva ce se voiește altfel, tocmai din imaghini arhiîntâlnite. pe semne, după cum spui tu, nu am reușit... a! mulțumesc pentru corectare!
Sa-ti spun drept Mariane replica ta este astfel scrisa incat nici nu stiu, sa ma simt magulit, sa ma simt jignit? Prefer sa nu ma simt nicicum, adica sa fiu un nesimtit. Repet, cand vei scrie ceva mai de Doamne-ajuta fii sigur ca ma vei intalni in susolul textului respectiv. Pana atunci, eu ti-am cam zis ce aveam de zis intr-un comm, plus asta fac deja doua. Destul. Bobadil.
De-acuma esti straina la moacă si la bot Cascatul altui fraier, cu plomba lui de fer Imi pare ca te face, cu lanțu lui cu tot Iar ochii tai cei mandri, plimbati prin minister De-i svarli la concurenta, se lasa cu leșin. Dar fața-mi bucalata, și pensia o-ntorn Spre alta fufă goala, cu smalțu-i cristalin Ca vorbele ce-odata, mai fine sau mai porn Ma nimicira uite și-ti declarai amore Ma lasa astazi rece, ba te urasc, blondino! O, idolă, fractalo, eu te fixam cu ore Cu peoneze lucii de zid, miorlandu-ti "Vino!" Vino! Taci, zic acuma, taci, o moarte rece Sa ma ridice-n furca-i si sa ma lase-n limba Ca țeapa cea mai tare ca totul totul trece Nu i asta, ci-i fraierul ce-acuma mi te plimba Cu plomba lui de fer. Nu stii, dar azi imi pune net Si caut sa imi cumpar de maine un magnet
Virgil, am recitit si tind sa iti dau dreptate ca ultima strofa poate fi eliminata. Eu am vazut-o mai degraba ca pe un strigat, dar, dintr-un punct de vedere mai detasat, imi dau seama ca cititorii mei ar vedea-o intr-un fel prea soft. Deocamdata am lasat textul doar cu doua strofe, daca imi vine vreo idee reintroduc finalul pe un alt ton. Multumesc :)
Domnule Gorun, mi-am adus aminte de vechea întrebare
„ce-a fost mai întâi? oul sau găina?”
dacă privim din punctul de vedere al manifestării, putem spune că totul începe cu oul. dar dacă privim din punctul de vedere al principiului, cel care încorporează totul în el, inclusiv găina, din care, mai apoi, se formează oul?
mergând cu jocul mai departe, mă întreb dacă oamenii au fost nostalgici înaintea… Căderii. adică atunci când nu aveau după ce tânji… dacă nu cumva pe atunci, omul situându-se în „plenitudine” (pentru el, singura „realitate”), mai avea nevoie de „ideal”.
numai că întrebarea asta incumbă multă tristețe. o tristețe din care ironia încearcă să se salveze…
bodogănel - mărturisesc că nu știu unde ne-am mai întâlnit. Undeva la răspântia încercărilor reluate. E adevărat că încerc o surprindere a unei stări printr-o incursiune în timp. Aprecierile îmi dau putința să sper că sunt pe un drum dacă nu bun măcar unul firesc. Se poate și mai mult. E bine că pornim de la ceva.
Textul tau dovedeste sensibilitate poetica. Esti adolescenta si te afli la inceput de drum in poezie. O sa-ti fac cateva recomandari pe care cu siguranta ti le-au mai facut si altii dar un sfat in plus nu strica: citeste multa poezie buna si f buna, in niciun caz nu te limita numai la lecturile de pe internet. Mai intai citeste-i pe poetii romani si in acest sens iti recomand ca ghid de orientare antologia realizata de Laurentiu Ulici, intitulata "1001 de poezii românești". Pentru poezia moderna, Marin Mincu are o antologie f buna - " Poezia română actuală, antologie comentată". Pentru poezia douamiista, cartile de la Editura Cartea Romaneasca. Nu neglija nici poezia universala care a excelat (in opinia mea) in prima jumatate a secolului XX. Sper sa ai posibiltatea sa citesti "Panorama poeziei universale contemporane" de A. E. Baconsky. Cauta aceste carti prin biblioteci. Spor la lecturi! Iti urez inspiratie bogata si sa nu uiti niciodata frumusetea Poeziei! Violeta
sunt plină de răni ca lumea de dumnezei n-am să cobor în gestul nocturn crevase sorbindu-mi alunecarea aceeași carne într-o stație de metrou de închiriat un labirint infim prin palmele însetate de cuvânt rănile nu înseamnă nimic așa îmi spuneai doar înăuntru nostru se moare fără nici un orar pe străzile principale saltă pe umeri sicriele ca să vă pot numara în retragere singuri scriu poezie și râd condiția e să am întotdeauna sub degete rana
Ok, purced. Mă deranjează puțin pedalarea pe libertate, dar din punctul de vedere al prea multelor cuvinte folosite. Și înțeleg, sper, că te-ai folosit cum trebuie de vorba aceea prea des folosită vizavi de România. Numai că m-am așteptat să schimbi registrul. Dupa balada am sperat că o să închei cu "și asta mi-a ocupat deja tot sufletul". Sfârșitul frizează antologicul. Mai ales că eu îl văd ca pe o trecere dincolo de românism, o scufundare în umanul ce nu ține cont de granițe.
Leo, dacă stai un pic și cugeți asupra titlului pe care l-ai dat acestui poem din altă postură decât a ta, poate vei realiza că acesta (titlul) poate fi interpretat ca fiind peiorativ sau poate retoric în cel mai fericit caz.
Apoi poemul e mult prea lung și nu suficient de închegat pentru a putea emite pretenția să îți fie citit până la capăt cu inima deschisă de altcineva decât de fanii tăi.
Iar last but not least, chestia asta cu Eminescu și 15 ianuarie este atât de overated încât, părerea mea, din clipa când începi să scrii despre asta ești doomed. Unless nu ești genial, iar tu nu ești. Niciunul dintre noi nu este. Indiferent dacă 'simți' (și maneliștii simt, no ofense) sau nu 'simți' cum zice antecomentatoarea mea. Aici nu e chestie de simțire.
Aici, dacă o dai în bară, e chestie de 'nesimțire'.
E doar părerea mea, desigur
am cautat un exemplu in literatura in care barbatul sa isi aduca femeia pe aceeasi treapta a cunoasterii si nu am gasit... pe aceeasi treapta a initierii... apoi m-am intrebat daca penelope si ulise au fost suflete pereche... in alta ordine de idei poemele din aceasta serie sunt la granita dintre mistica unui crestinism oriental si legende pagane, oferind o reinterpretare a acestora... textul are mai multe tablouri.. primul e o trimitere spe athosul sufletesc, stiut fiind faptul ca pe muntele sacru nu urca picior de femeie, dar ca inima lui e inchinata Maicii Domnului (/ci pur și simplu iese din mormânt fericită că soarele ajunge nu numai pe vârfuri ci și la poale acolo unde femeia își deschide cuminte cartea cu rugăciuni inima ei fiind talpa muntelui/) in acelasi timp e o intrebare retorica.. pana uinde il putem urma pe celalalt in cunoastere? daca nu exista o individualizare a acestei intieri unde nici macar iubirea nu pătrunde.. a doua strofă cuprinde jocul de cuvinte dramă / drahmă generator de limbaj straniu... cum uneori vindem din noi bucată cu bucată să primenim locul pe unde știm că va răsări iubirea, ne coasem si descoasem pielea ca un stejar al lui mamvri... e mult de spus, oricum multumessc de trecere si meditatie, andrei...
alma și profetul, ce aveți, vă rog, domniile voastre cu rimele, sau cu o poezie rimată care te topește uneori, sau îți bagă fiori în suflet? este oare poezia clasică, ca orice curent din era trecută, în era noastră postmodernistă un dinozaur pe cale de extincție? n-are șansă de supraviețuire în urma avalanșei ucigătoare a influenței ruso-slavice din literatura de azi? iată aici un minuscul exemplu de poezie rimată care este îmbrațișată de sufletul omenesc mai mult decât abureala din poezia douămiistă: "Și lacrima, din ochi, nu poate Să micșoreze bucuria Acelei nopți, cum nu sunt toate, Acelei nopți înmiresmate În care S-a născut Mesia..." hai, să fim serioși! vă doresc Sărbători fericite!
Orice naștere are durere și bucurie; și poate că bucuria nu este împlinită dacă nu ai cunoscut durerea înainte de toate. Filosofic o poți accepta, doar așa.
Privirea mea asupra acestei poezii, după o vreme în care am citit mai puțin aici, este o încercare de revelare a sensurilor. Dacă rămân cumva pe marginea lor, mi se va spune. :) "coase-mi buzele pleoapele nările cu sârmă ghimpată să nu uiți să faci fundă" Poezia începe cu cerința unei închideri, unei reduceri la tăcere, la irespirabil, la orbire; simțurile abolite fiind, insuportabil de dureros ("cu sârmă ghimpată), nu mai rămâne nimic. Ca apoi să apară cumva detașarea: "să nu uiți să faci fundă", ca și cum s-ar ironiza și actul și semnificația lui. Și încă se mai poate îndura. "spune-mi de ce colecționez cotoare de gutui și timbre ștampilate de ce tai cu lama ambalajele" - dialogul se păstrează, "colecționarul" de "nimicuri" este întotdeauna cel ce trăiește intens deposedarea de sine. Și atunci, orice "cotor", "rest", "timbru", orice semn al existenței devine vital. "Rămășițe ale zilei", care dau sens interior: ceea ce nu se poate pierde, sau o pierdere care nu mai poate fi resimțită dureros. "fă-mă să nu mai semăn cu scorojitul taxator i s-a dus albul de prea multele compostări în gol" - asemănarea cu un altfel de "moară de vânt", de trăire în van, de mers în gol, de inutilitate, dă greutate primei strofe, aduce cumva în prim plan neputința, pe când durerea încă era ceva viu. Aici, lipsa de sens e mai greu de trăit ("blankul, vidul, golul) decât violența sârmei ghimpate. "răstignit între atâtea bilete dus mereu în celălalt sens" - un om printre oameni, ca și cum răstignirea își are încă "prețul ei", zeciuiala; "celălalt sens" este cel al ducerii, cred, cel în care deja nu te mai găsești pe tine (generic vorbind) "cuvântează-mi pașii ce caută urme gleznele astea din calcar pe care nu poți scrijeli nimic" - aici este o re-întregire, o rugă spre a fi redat vieții, spre a relua umbletul, a continua mersul vertical,chiar dacă neputința este încă păstrată în sensul "gleznelor de calcar", fragilitate și sfărâmare inclusă. Pe ele nu se poate scrijeli nimic, nici un alt destin. Finalul trimite la o urmă (gând-cuvânt) de sine, ceea ce poate fi simultan început și sfârșit. Ideea de tine deschide existența. Mi-a plăcut deosebit poemul, mi-am permis acum să las semnul meu fiindcă uneori am nevoie de un anume curaj pentru a cuvânta. Sper să fi fost cât de cât aproape de ideile, stările și imaginile autorului. Felicitări. tu, ideea de mine
sunt onorat de semnul auriu lăsat de tine. Această subiectivitate de care pomeneai nu este absolută, ea are în spate educație, cultură și sensibilitate... Îți mulțumesc
Mie mi se pare un text bun, dar mie se par in plus chiar "duhurile". Adica gradina se lipise...inteleg, spatiile adanci ce... inteleg...dar de ce inconjurau duhurile... asta nu mai inteleg. Nu vad rostul ! Eu as inlocui duhurile cu altceva. Doar o parere... Ialin
Poţi, te rog, să îmi spui mai multe despre 'cutia cu nisip'? Sunt cam nou şi încă nu m-am dumirit bine cum e cu încadrările în categoria asta. Poate mă descalific cu asta, dar nu am gândit textul ca pe un experiment. Demn de reţinut faptul cu prima strofă. Dacă nu reuşesc să salvez altceva, măcar pot să-l păstrez pentru alte proiecte.
prin martie, înainte de concurs parcă, m-am pus pe citit poemele postate pe site și am pus în două zile vreo douăzeci de comentarii, cred, majoritatea nefiind pe placul autorilor. și argumentasem fain, nu jignisem pe nimeni. dar tot au fost care au spus că se retrag de pe site. nu știu să înfrunte o critică. și nu e vorba că trebuie să recunoască vreo ceva, ar putea să ignore sfaturile date sau să-ți răspundă la fel de răutăcios, au tot dreptul. în schimb se bosumflă și amenință că-și iau catrafusele și pleacă. autorul de mai sus, nicholas dinu, îmi place măcar ca atitudine în comparație cu alți colegi de aici. i-o zici, ți-o întoarce, vii să mai comentezi și altă dată
Titlul e una dintre replicile mele favorite din "The Hours". Nu văd textul apropiindu-se de atmosfera Virginiei Woolf, dar cred că nici n-a fost intenţia. Mi s-a părut un pic "low", un zbor la prea joasă înălţime totuşi.
...Versificaţia, în mare, e ok, însă particularitatea lingvistică lipseşte. E aici un soi de pastişă după romanticii târzii, poate asumată, poate nu, dar asta nu scuză expresia perimată, elocvenţa fără miză etc.
..."cuvânt dăltuit/vecii de mister/aripa de vis/lumina de stea/necuprins promis" - sintagme mari şi goale. Personal, nu pricep nimic din ele. Nici în context, nici în afara.
Mmmm, safir, safir! Cum se face că... uite, îmi simte și mie cineva lipsa? Ăăăă, "umplură" nu e 'perfect'. Mda, ... "umpluseră" să știți că merge muuult mai bine... Cred că o să schimb. Mai las să mai ningă de două ori, și-l schimb. Mulțumesc de atenție.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
nu e treaba mea, ia-o cum vrei... e poem in proza ... introdu-l la proza, pt ca poezia e o familie generoasa... are palariecu boruri largi, ciocate albe și un ford albastru... pe cand prozei abia îi alegem pășunile ...
pentru textul : pescarii din nashville deăăă, i m stupid..
pentru textul : Zbor deasupra unui cuib de hamburgeri debobadil are dreptate
pentru textul : rechinul din oceanul singurătăţii desă încep cu sfârșitul. pun un subtitlu deoarece îmi cere tipul tehnic al site-ului pentru înscrierea unui poem nou. sincer, nu cred nici eu că este necesar întotdeauna. poemul, ai dreptate, este unul banal. pe mine, după ce l-am scris, m-a încântat tocmai faptul că am reușit să fac, să compun, să scriu ceva ce se voiește altfel, tocmai din imaghini arhiîntâlnite. pe semne, după cum spui tu, nu am reușit... a! mulțumesc pentru corectare!
pentru textul : Uneori sufletul meu deuitasem.
pentru textul : zilele acestea de ianuarie dee un text, frumos, liniștit. aceeași voce plăcută care te îndeamnă la meditație. mi-a plăcut mult prima strofă.
pentru textul : puzzle deun text slab, o insiruire de epitete si metafore care nu vor sa transmita nimic
pentru textul : Pescuit deMai întâi îți spunem „Bun venit!”. Apoi, dacă încă nu ai citit „Regulamentul Hermeneia” și rubrica de „Răspunsuri la întrebări frecvente” (http://hermeneia.com/faq-page) te îndemnăm să o faci.
pentru textul : REM deApropo de motivarea deciziei editorilor de a încadra un text în șantier, sunt aici câteva precizări:
http://hermeneia.com/content/ce_este_santierul_literar_pe_site_ul_hermen...
http://hermeneia.com/content/nu_am_primit_nicio_motivatie_pentru_trimite...
Până una alta, e bine de analizat și alte poeme încadrate în șantier, eventualele explicații, apoi poemele remarcate, aprecierile etc. Acesta e un mod mai eficient pentru autoevaluare și pentru progres. Succes!
Sa-ti spun drept Mariane replica ta este astfel scrisa incat nici nu stiu, sa ma simt magulit, sa ma simt jignit? Prefer sa nu ma simt nicicum, adica sa fiu un nesimtit. Repet, cand vei scrie ceva mai de Doamne-ajuta fii sigur ca ma vei intalni in susolul textului respectiv. Pana atunci, eu ti-am cam zis ce aveam de zis intr-un comm, plus asta fac deja doua. Destul. Bobadil.
pentru textul : un fragment întreg deDe-acuma esti straina la moacă si la bot Cascatul altui fraier, cu plomba lui de fer Imi pare ca te face, cu lanțu lui cu tot Iar ochii tai cei mandri, plimbati prin minister De-i svarli la concurenta, se lasa cu leșin. Dar fața-mi bucalata, și pensia o-ntorn Spre alta fufă goala, cu smalțu-i cristalin Ca vorbele ce-odata, mai fine sau mai porn Ma nimicira uite și-ti declarai amore Ma lasa astazi rece, ba te urasc, blondino! O, idolă, fractalo, eu te fixam cu ore Cu peoneze lucii de zid, miorlandu-ti "Vino!" Vino! Taci, zic acuma, taci, o moarte rece Sa ma ridice-n furca-i si sa ma lase-n limba Ca țeapa cea mai tare ca totul totul trece Nu i asta, ci-i fraierul ce-acuma mi te plimba Cu plomba lui de fer. Nu stii, dar azi imi pune net Si caut sa imi cumpar de maine un magnet
pentru textul : De-acuma ești străină deVirgil, am recitit si tind sa iti dau dreptate ca ultima strofa poate fi eliminata. Eu am vazut-o mai degraba ca pe un strigat, dar, dintr-un punct de vedere mai detasat, imi dau seama ca cititorii mei ar vedea-o intr-un fel prea soft. Deocamdata am lasat textul doar cu doua strofe, daca imi vine vreo idee reintroduc finalul pe un alt ton. Multumesc :)
pentru textul : poets demultam mult de trecere marga :)
pentru textul : Frizerul, dictatorul și lasoul deDomnule Gorun, mi-am adus aminte de vechea întrebare
„ce-a fost mai întâi? oul sau găina?”
dacă privim din punctul de vedere al manifestării, putem spune că totul începe cu oul. dar dacă privim din punctul de vedere al principiului, cel care încorporează totul în el, inclusiv găina, din care, mai apoi, se formează oul?
mergând cu jocul mai departe, mă întreb dacă oamenii au fost nostalgici înaintea… Căderii. adică atunci când nu aveau după ce tânji… dacă nu cumva pe atunci, omul situându-se în „plenitudine” (pentru el, singura „realitate”), mai avea nevoie de „ideal”.
numai că întrebarea asta incumbă multă tristețe. o tristețe din care ironia încearcă să se salveze…
pentru textul : Postmodern: Ironia a murit! Trăiască Nostalgia?! debodogănel - mărturisesc că nu știu unde ne-am mai întâlnit. Undeva la răspântia încercărilor reluate. E adevărat că încerc o surprindere a unei stări printr-o incursiune în timp. Aprecierile îmi dau putința să sper că sunt pe un drum dacă nu bun măcar unul firesc. Se poate și mai mult. E bine că pornim de la ceva.
pentru textul : În mult prea plinul mitic al mirării deTextul tau dovedeste sensibilitate poetica. Esti adolescenta si te afli la inceput de drum in poezie. O sa-ti fac cateva recomandari pe care cu siguranta ti le-au mai facut si altii dar un sfat in plus nu strica: citeste multa poezie buna si f buna, in niciun caz nu te limita numai la lecturile de pe internet. Mai intai citeste-i pe poetii romani si in acest sens iti recomand ca ghid de orientare antologia realizata de Laurentiu Ulici, intitulata "1001 de poezii românești". Pentru poezia moderna, Marin Mincu are o antologie f buna - " Poezia română actuală, antologie comentată". Pentru poezia douamiista, cartile de la Editura Cartea Romaneasca. Nu neglija nici poezia universala care a excelat (in opinia mea) in prima jumatate a secolului XX. Sper sa ai posibiltatea sa citesti "Panorama poeziei universale contemporane" de A. E. Baconsky. Cauta aceste carti prin biblioteci. Spor la lecturi! Iti urez inspiratie bogata si sa nu uiti niciodata frumusetea Poeziei! Violeta
pentru textul : Teenage angst desunt plină de răni ca lumea de dumnezei n-am să cobor în gestul nocturn crevase sorbindu-mi alunecarea aceeași carne într-o stație de metrou de închiriat un labirint infim prin palmele însetate de cuvânt rănile nu înseamnă nimic așa îmi spuneai doar înăuntru nostru se moare fără nici un orar pe străzile principale saltă pe umeri sicriele ca să vă pot numara în retragere singuri scriu poezie și râd condiția e să am întotdeauna sub degete rana
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 17 deOk, purced. Mă deranjează puțin pedalarea pe libertate, dar din punctul de vedere al prea multelor cuvinte folosite. Și înțeleg, sper, că te-ai folosit cum trebuie de vorba aceea prea des folosită vizavi de România. Numai că m-am așteptat să schimbi registrul. Dupa balada am sperat că o să închei cu "și asta mi-a ocupat deja tot sufletul". Sfârșitul frizează antologicul. Mai ales că eu îl văd ca pe o trecere dincolo de românism, o scufundare în umanul ce nu ține cont de granițe.
pentru textul : all the way home deLeo, dacă stai un pic și cugeți asupra titlului pe care l-ai dat acestui poem din altă postură decât a ta, poate vei realiza că acesta (titlul) poate fi interpretat ca fiind peiorativ sau poate retoric în cel mai fericit caz.
pentru textul : eminescu să mă judece deApoi poemul e mult prea lung și nu suficient de închegat pentru a putea emite pretenția să îți fie citit până la capăt cu inima deschisă de altcineva decât de fanii tăi.
Iar last but not least, chestia asta cu Eminescu și 15 ianuarie este atât de overated încât, părerea mea, din clipa când începi să scrii despre asta ești doomed. Unless nu ești genial, iar tu nu ești. Niciunul dintre noi nu este. Indiferent dacă 'simți' (și maneliștii simt, no ofense) sau nu 'simți' cum zice antecomentatoarea mea. Aici nu e chestie de simțire.
Aici, dacă o dai în bară, e chestie de 'nesimțire'.
E doar părerea mea, desigur
am cautat un exemplu in literatura in care barbatul sa isi aduca femeia pe aceeasi treapta a cunoasterii si nu am gasit... pe aceeasi treapta a initierii... apoi m-am intrebat daca penelope si ulise au fost suflete pereche... in alta ordine de idei poemele din aceasta serie sunt la granita dintre mistica unui crestinism oriental si legende pagane, oferind o reinterpretare a acestora... textul are mai multe tablouri.. primul e o trimitere spe athosul sufletesc, stiut fiind faptul ca pe muntele sacru nu urca picior de femeie, dar ca inima lui e inchinata Maicii Domnului (/ci pur și simplu iese din mormânt fericită că soarele ajunge nu numai pe vârfuri ci și la poale acolo unde femeia își deschide cuminte cartea cu rugăciuni inima ei fiind talpa muntelui/) in acelasi timp e o intrebare retorica.. pana uinde il putem urma pe celalalt in cunoastere? daca nu exista o individualizare a acestei intieri unde nici macar iubirea nu pătrunde.. a doua strofă cuprinde jocul de cuvinte dramă / drahmă generator de limbaj straniu... cum uneori vindem din noi bucată cu bucată să primenim locul pe unde știm că va răsări iubirea, ne coasem si descoasem pielea ca un stejar al lui mamvri... e mult de spus, oricum multumessc de trecere si meditatie, andrei...
pentru textul : vorbesc o latină ciudată IV dealma și profetul, ce aveți, vă rog, domniile voastre cu rimele, sau cu o poezie rimată care te topește uneori, sau îți bagă fiori în suflet? este oare poezia clasică, ca orice curent din era trecută, în era noastră postmodernistă un dinozaur pe cale de extincție? n-are șansă de supraviețuire în urma avalanșei ucigătoare a influenței ruso-slavice din literatura de azi? iată aici un minuscul exemplu de poezie rimată care este îmbrațișată de sufletul omenesc mai mult decât abureala din poezia douămiistă: "Și lacrima, din ochi, nu poate Să micșoreze bucuria Acelei nopți, cum nu sunt toate, Acelei nopți înmiresmate În care S-a născut Mesia..." hai, să fim serioși! vă doresc Sărbători fericite!
pentru textul : noi propovăduim un hristos nenăscut deOrice naștere are durere și bucurie; și poate că bucuria nu este împlinită dacă nu ai cunoscut durerea înainte de toate. Filosofic o poți accepta, doar așa.
pentru textul : überpain dePrivirea mea asupra acestei poezii, după o vreme în care am citit mai puțin aici, este o încercare de revelare a sensurilor. Dacă rămân cumva pe marginea lor, mi se va spune. :) "coase-mi buzele pleoapele nările cu sârmă ghimpată să nu uiți să faci fundă" Poezia începe cu cerința unei închideri, unei reduceri la tăcere, la irespirabil, la orbire; simțurile abolite fiind, insuportabil de dureros ("cu sârmă ghimpată), nu mai rămâne nimic. Ca apoi să apară cumva detașarea: "să nu uiți să faci fundă", ca și cum s-ar ironiza și actul și semnificația lui. Și încă se mai poate îndura. "spune-mi de ce colecționez cotoare de gutui și timbre ștampilate de ce tai cu lama ambalajele" - dialogul se păstrează, "colecționarul" de "nimicuri" este întotdeauna cel ce trăiește intens deposedarea de sine. Și atunci, orice "cotor", "rest", "timbru", orice semn al existenței devine vital. "Rămășițe ale zilei", care dau sens interior: ceea ce nu se poate pierde, sau o pierdere care nu mai poate fi resimțită dureros. "fă-mă să nu mai semăn cu scorojitul taxator i s-a dus albul de prea multele compostări în gol" - asemănarea cu un altfel de "moară de vânt", de trăire în van, de mers în gol, de inutilitate, dă greutate primei strofe, aduce cumva în prim plan neputința, pe când durerea încă era ceva viu. Aici, lipsa de sens e mai greu de trăit ("blankul, vidul, golul) decât violența sârmei ghimpate. "răstignit între atâtea bilete dus mereu în celălalt sens" - un om printre oameni, ca și cum răstignirea își are încă "prețul ei", zeciuiala; "celălalt sens" este cel al ducerii, cred, cel în care deja nu te mai găsești pe tine (generic vorbind) "cuvântează-mi pașii ce caută urme gleznele astea din calcar pe care nu poți scrijeli nimic" - aici este o re-întregire, o rugă spre a fi redat vieții, spre a relua umbletul, a continua mersul vertical,chiar dacă neputința este încă păstrată în sensul "gleznelor de calcar", fragilitate și sfărâmare inclusă. Pe ele nu se poate scrijeli nimic, nici un alt destin. Finalul trimite la o urmă (gând-cuvânt) de sine, ceea ce poate fi simultan început și sfârșit. Ideea de tine deschide existența. Mi-a plăcut deosebit poemul, mi-am permis acum să las semnul meu fiindcă uneori am nevoie de un anume curaj pentru a cuvânta. Sper să fi fost cât de cât aproape de ideile, stările și imaginile autorului. Felicitări. tu, ideea de mine
pentru textul : coase-mi buzele pleoapele nările desunt onorat de semnul auriu lăsat de tine. Această subiectivitate de care pomeneai nu este absolută, ea are în spate educație, cultură și sensibilitate... Îți mulțumesc
pentru textul : între noi golul ca o măduvă a unei coloane fără sfârșit deMie mi se pare un text bun, dar mie se par in plus chiar "duhurile". Adica gradina se lipise...inteleg, spatiile adanci ce... inteleg...dar de ce inconjurau duhurile... asta nu mai inteleg. Nu vad rostul ! Eu as inlocui duhurile cu altceva. Doar o parere... Ialin
pentru textul : Duhul din mine dePoţi, te rog, să îmi spui mai multe despre 'cutia cu nisip'? Sunt cam nou şi încă nu m-am dumirit bine cum e cu încadrările în categoria asta. Poate mă descalific cu asta, dar nu am gândit textul ca pe un experiment. Demn de reţinut faptul cu prima strofă. Dacă nu reuşesc să salvez altceva, măcar pot să-l păstrez pentru alte proiecte.
pentru textul : Poem fără picioare deprin martie, înainte de concurs parcă, m-am pus pe citit poemele postate pe site și am pus în două zile vreo douăzeci de comentarii, cred, majoritatea nefiind pe placul autorilor. și argumentasem fain, nu jignisem pe nimeni. dar tot au fost care au spus că se retrag de pe site. nu știu să înfrunte o critică. și nu e vorba că trebuie să recunoască vreo ceva, ar putea să ignore sfaturile date sau să-ți răspundă la fel de răutăcios, au tot dreptul. în schimb se bosumflă și amenință că-și iau catrafusele și pleacă. autorul de mai sus, nicholas dinu, îmi place măcar ca atitudine în comparație cu alți colegi de aici. i-o zici, ți-o întoarce, vii să mai comentezi și altă dată
pentru textul : kimonou cu buburuze şi maci deTitlul e una dintre replicile mele favorite din "The Hours". Nu văd textul apropiindu-se de atmosfera Virginiei Woolf, dar cred că nici n-a fost intenţia. Mi s-a părut un pic "low", un zbor la prea joasă înălţime totuşi.
pentru textul : It is possible to die deBună seara!
...Versificaţia, în mare, e ok, însă particularitatea lingvistică lipseşte. E aici un soi de pastişă după romanticii târzii, poate asumată, poate nu, dar asta nu scuză expresia perimată, elocvenţa fără miză etc.
..."cuvânt dăltuit/vecii de mister/aripa de vis/lumina de stea/necuprins promis" - sintagme mari şi goale. Personal, nu pricep nimic din ele. Nici în context, nici în afara.
Sper să nu vă indispună prea tare acest com.
(celălalt text mi se pare mai ok)
pentru textul : Ce cuvânt?! depai degeaba "trasul de urechi" daca tu...consideri ca tocmai parul din ureche ascunde "farmecul"...nu crezi?
pentru textul : Invizibil deMmmm, safir, safir! Cum se face că... uite, îmi simte și mie cineva lipsa? Ăăăă, "umplură" nu e 'perfect'. Mda, ... "umpluseră" să știți că merge muuult mai bine... Cred că o să schimb. Mai las să mai ningă de două ori, și-l schimb. Mulțumesc de atenție.
pentru textul : Fără să știi dePagini