rafael, vazand ca versul meu te inspira, ma bucur nespus, deoarece, cred ca acesta este rostul poeziei: sa inspire mai departe, sa deschida noi usi creatiei. multumesc de generoassa trecere si te mai astept. multumesc si pentru aurita penita!
Pentru că, așa cum e acum, e 100% optzecist. Forma orizontală ar salva 80% dintr-o variantă postmodernă. Nu întorc nici un monitor, sper să salvezi titlul, cumva. Dacă nu ai înțeles, pot reveni cu amănunte.
Hialin, ai intru totul dreptate. Si eu simteam ca pe undeva exista un viciu dar intotdeauna cineva din afara poemului vede mult mai bine pentru ca este detasat. Iti multumesc f mult pentru sfatul aplicat asupra textului si nu dat doar asa pe deasupra. O sa revin asupra "cerbului". Inca o data iti multumesc. Cailean, iti multumesc si tie pentru atentie si da, e posibil ca in aramaica seol sa insemne "iad". Eu am intalnit cuvantul, nu-i niciun secret, intr-un studiu de-al lui Vasile Lovinescu, nu mai stiu daca in cartea "Incantatia sangelui" sau "Mitul sfasiat", din pacate nu mai am cartea la indemana si nu am o memorie mecanica buna. Pe internet am gasit definitia cuvantului seol la urmatoarea adresa: http://www.crestinortodox.ro/DR-SEOL-16559-330-1.html Violeta
Am citit aici o viziune, o imagistica interesanta. Prozodia insa e prea saraca, simplitatea din pacate nu ti-a reusit aici, este insuficienta concentrare pe subiect pentru a putea uza de atat de putine cuvinte, mai ales inchise in multe metafore pe centrimetrul patrat de text. Pentru cititor poemul pare o ghicitoare si nimic mai mult. Nu vreau sa par atoatestiutor Calin, te rog sa nu ma intelegi gresit, insa iti spun din tot sufletul, poemul tau nu cred ca reprezinta mare lucru pentru altcineva in afara de tine insuti pentru ca nu se misca mesajul spre cititor, nu-i dai aer. Deci pot fi deacord cu comm-ul lui Dorin, asa scurt cum e el exprimat, pentruca Dorin e mult mai ocupat decat mine nowadays si nu poate sa explice ce scrie si mai e si editor pe deasupra. dar... ma rog, sunt chestiuni care chiar nu ma privesc, Andu
Nu este susținută ideea cu "legătura de chei" în restul textului. Apoi, "ploaia măruntă", "pășind nesigur", "coridoarele minții", "necuvinte", "să povestim împreună", "palmele reci" s-a tot spus de la Nichita încoace.
Virgile, stii ce-i funny? E ca tu ai un fel foarte personal de a sesiza problemele altora, atitudine care te identifica drept unul dintre cei mai self-sufficient romanian-american idiots pe care i-am cunoscut in viata mea. Si mai cred ca tu cand te barbieresti in oglinda (pe la marginile barbii) vezi acolo un Sean Connery cu titlu de fariseu. Si mai inceteaza te rog cu comentariile astea anti-romanesti pe la unele texte daca nu vrei sa devii complet ridicol. Parerea mea. Salutari din vechea Troie, Bobadil.
„cu cît numele are mai multe litere cu atît trăiești mai mult” „duc mîna la stern te simt acolo și totul e bine” „a ce nu ți-am spus visez cu ochii deschiși ca și cum ar fi cel mai important lucru” „întotdeauna vor fi acolo întotdeauna vor avea liniște” ... probabil că nu are prea mare importanță dar pentru rîndurile aste și pentru ce le înconjoară...
îmi place titlul și nici discursul nu e de lepădat. ai unele imagini care mi-au atras atenția prin simplul fapt că se pliază pe gustul meu. nu pot fi decât subiectiv:) versul de final îmi pare acum încântător. ai ceva proaspăt, aici Laurențiu și pentru asta las și semnul meu umil de apreciere.
franscisc - e o temă generoasă aceea pe care o sesizezi. Și aici se pune problema nuanțelor, acelui dat particular al fiecăruia dintre cei care încearcă să se exprime prin mijlocirea cuvântului. Ca orice temă universală, ea nu-și va încheia niciodată deschiderile spre reflecția fiecăruia dintre noi. Poate chiar să ne dea fiecăruia posibilitatea unor reluări din unghiuri diferite. Cu drag
este multă nostalgie și finețe în poemul tău, Daniela. iar exemplele comentatorului de mai sus o ilustrează pe deplin. e drept că ai mixat lirismul cu poezia de stare, dar a ieșit ceva ce mie îmi place. nu am uitat că și bacovia părea simplu după cum din generația '60 ileana mălăncioiu. e firesc să te exprimi cum simți, iar eu primesc cuvintele simple ca viața fiind cele ce poartă poezia în ele. e ceva intim aici! atât tonalitatea cât și modalitatea... seară faină!
revolta sincera. o adevarata descatusare. sunt convins ca te/ai simtit mai bine dupa ce ai tot citit si recit ce ai scris aici. cu respectul cuvenit, mircea.
Ela, bineînțeles că nu deranjează întrebările firești, și știu că iubești magnoliile; și eu :-) Dar chiar nu știu (și nu cred) că sunt magnolii, sau, dacă sunt, nu e o specie de magnolie pe care s-o mai fi văzut vreodată. Uite, am să pun și poza inițială... mi-ai dat o idee. Ce vroiam eu să spun este că o floare este în sine o minune suficientă, în fața căreia întrebarea (dacă este să fie întrebare) nu este decât una. Cât despre "imediat", ia-o așa: eu am simțit așa, lasă-te puțin pe mâna poeziei acesteia, cât ești aici. PS uuuf, nu știi să ții un secret :-) Nu ai pentru ce.
nu, nu aveţi dreptate cu daimonul, mi s-a mai sugerat dar dacă scriam demon el reprezenta doar un personaj rău , pe când în mitologia greacă "daimon" are mai multe sensuri, poate fi o personaj "plin de cunoştinţe"un spirit care oferă protecţie şi îndrumare şi s-a încadrat mai bine personajului meu.sugestia d-voastră este binevenită, poate cu timpul voi reuşi să găsesc ceva mai potrivit.mulţumesc pentru încurajare , d-le Caragea.
nu pot să nu mă amuz când îl citesc pe nicodem explodând în plin fanatism bleg pe un text pe care nici nu îl înțelege, nici nu știe ce vrea să spună și nici nu are sufletul să prindă simțirea autorului. auzi, Virgil, să pună la îndoială un "decret al lui Dumnezeu" sau "avocatul diavolului"... cât de aberant poate suna asta în subsolul unui psalm care te înfiorează de nostalgia după Eden. m-am lămurit cu tine nicodem. prostia nu e constantă, cita Țuțea parcă din Nae Ionescu și avea un exemplu frumos pe care cunoscătorii îl știu, dar tu nu ești prost nicodem, ești above all un redus.
am tot sperat că timpul și compania acestui site te va schimba. cu părere de rău constat contrariul. și cu aceeași părere de rău îți spun că mult mai rău fac cei ca tine creștinismului decât musulmanii. basta!
ore mici se cuibăresc în așternut
ca doi pui de cățel albi
fără să fi făcut ochi
mă trezește scîncetul lor
și privesc
cum pe gîtul tău coboară
leneș șuvițe negre
ca un fluviu chinezesc
îmbătrînit și tăcut
afară iarna scurmă cu copita
covata albă a nopții
timpul stă agățat de grinzile tavanului
și se leagănă
nu scriu parodii, aceasta este a doua mea parodie. imi pare rau ca nu pot face ce m-ati rugat, pentru Marele Maestru International sunt doar o micuta anti-talent, care nu prea isi are rostul pe taramul poeziei. multumesc pentru semnul de lectura scuze inc-o data pentru neputinta de a va indeplini doleanta. cu deosebita stima,adelina
imi place cum reusesti sa definesti o stare in doar cateva cuvinte... dintr-un sentiment de daruire maxima pana la abandon de sine, stii ca doar taind in carne vie poti obtine iertarea, o iertare de care se pare ai multa nevoie, asa ca te supui benevol unui ritual de purificare (catharsis) traind un sentiment curat la maxima lui intensitate. te regasesc mereu consecvent cu tine insuti, mereu atent la ceea ce simti si fidel acestei stari treci teama de timp, printr-un filtru transparent al unei inimi ce simte… cu bucurie anna
domnule, un lucru e sigur. poemul e prost, nu pentru ca asa am eu chef ci pentru ca e scris de asa natura. m/ai pierdut de musteriu la comentat textele dumitale si totodata la tot ceea ce poate constitui colaborare sau amicitie literara. nu inteleg ce legatura are prezenta mea la cenaclul de la deko cu textul dumitale, nici aluzia la copilul meu pentru care devin tigru asa ca va rog sa va abtineti de la orice comentarii legate de viata mea personala. nu mi/am permis sa fac vreo afirmatie referitoare la familia dumneavoastra, nu va cunosc decat prin intermediul scrisului tocmai de aceea mi se par deplasate aceste speculatii. femeile nu au dreptate intotdeauna, vorbele urate nu se arunca la intamplare si apoi imi spuneti ca pot vorbi singura cat vreau. din acest moment inceteaza orice cuvant scris sau vorbit la adresa dvstra, iar daca vreodata ne vom intalni in mod real sa stati departe. in clipa urmatoare s/ar putea sa va treziti cu cea mai reala palma peste hamletianul dumneavoastra obraz.
Mai întâi de toate, sper ca aceste rânduri să nu te găsească surd, nu că ai citi cu urechile, dar poate vei dori să pui pe oareşcine să-ţi citească această filipică, să te simţi ca un conte lungit între (i)ele, spărgând struguri muiaţi în sos de migdale şi accesând Hermeneia. Aşadar, dragul meu posibil surd:
află că am luat la purtător neuronal semnul antibormaşină şi mi-am achiziţionat una bucată. Una bucată de tir plin. Sincer şi complet onest şi corect să-ţi spun, m-am codit cum se codeşte craiu' la-nsurătoare timp de câteva zile + v'o două săptămâni - să i-l lipesc mârlei pe uşă, să nu i-l lipsesc, să i-l lipsesc, să ma atârn de tavan... Pentru că de ce din ce motiv: datorită din cauza faptului că, imediat după primirea scrisorii tale (pe care am simţit-o ca pe a doua venire a mântuitorului şi pe care am sărutat-o stând în genunchi, cu moaca spre răsărit, cum am mai sărutat numa' la 13 ani, când m-a pus Vivina, în vie, să-i pup rotulele, prin ştrampi, vreo patru ceasuri, de mi-am făcut un bot cât Cheetah ) , imediat după scrisoarea ta, spuneam, mi-am luat un rânjet de asin mângâiat dupa ceafă, mi-am pus cămăşa de duminică, m-am dat din urechi până-n călcâie cu agheasmă, mi-am îndesat o legătură de usturoi în chiloţi şi am tăbărât la uşa ţopârlanului comunist, adică a ucigaşului de ciocan, scăriţă şi nicovală. Mi-a deschis şi m-am mirat până la stupefacţie uluită că, de data asta, nu mai era în bipu' gol şi nu se mai scărpina în icsicselul plin, ci era aproape decent: chilot tip zeghe Jilava, care cădeau elegant până sub genunchi, maiou tip tractor U650, cu "anchior" galben, iar din pieptul său răsărea neterminatul peisaj al lui Grigorescu - Pădure cu mistreţii morţi. Zâmbea apocaliptic şi, între trei coji de răsărită pe care mi le-a tuflit între ochi, m-a intrebat ceva aproape inteligibil. Cum era prea târziu să fug, iar zborul prin geamul de pe casa scării mi se părea oarecum riscant, m-am mulţumit să-i laud tonusul, să-i spun că ultima partitură după Vivaldi îi iese nemaipomenit atunci când o începe la trei de noapte. Apoi, numai şi numai ca să-mi dovedesc restul infim de bărbăţie şi puterea de încasare, am adus vorba de semnul despre care mi-ai spus. După numai cinci vorbe şi trei interjecţii din partea mea, târla s-a prins ce şi cum si mă aşteptam la o dură discuţie contradictorie, cu argumente aristotelice, de tipul cosmosului mitizat, despre utopia libertăţii din perspectivă metafizică, despre defragmentarea logosului ideilor înnăscute, până la discrepanţa dintre cotitura lingvistică şi aparenta lipsă de nevoie a limbajului în arta castraveciorilor în oţet. Numai că totul s-a terminat mult mai paşnic: fleoşc, fleoşc, bum, bum! Dârla mi-a aplicat, destul de subversiv, două palme peste gât şi două nucleare dorofteice sau butice în ochiul stâng, de-ţi scriu acum cu lupa. I-am mulţumit pentru timp şi am plecat legănatu.
E de prisos, dragul meu Sebi, să-ţi mai scriu că n-am mai putut să stau în propria mea casă şi m-am mutat în tir, tir care e luat cu chirie şi-l mai am la dispoziţie trei zile, M-am culcat printre acele semne îmbrăţişând, destul de mămos, bucăţile de carton. N-am abandonat nicio secundă lupta. Când m-am trezit, i-am dat unui puşti 5 lei, de acadele, ca să-i bage jigodiei, pe sub uşă, un semn de ăla. A venit înapoi, mi-a arătat 50 de lei, m-a intrebat dacă am idee de unde-i are, apoi a scos o praştie şi mi-a spart geamul de la bucătărie. M-am strecurat eu însumi (că fie-s curajos din cale-afară, fie a început să-mi placă bătaia) până la pragul dobitocului, şi i-am umplut uşa de cercuri roşii. Ah, nu vreau să-ţi spun ce orgasm de linişte mi s-a pogorât din urechi, ce satisfacţie (mu)zeistică am avut... A doua zi mi-a explodat butelia.
Azi noapte, chiar când îţi scriam acest bocet, fiind în tir, am îngheţat. Cataclismul metalic se auzea din podea. Până să fiu în stare să raţionez din nou, s-a ivit ţestosu' mârlanului, purtat de o rânjeală demonică şi ştirbă. Apoi, ca Lucifer din fundul iadului, a apărut şi bormaşina rotindu-şi halucinant limba oţelită. N-am mai auzit decât "mi-era frică să nu mori, ţi-am făcut aerisire".
Acum bat străzile, e 4 de noapte ori de dimineaţă, şi mă gândesc că nu mai am decât o soluţie, cea mai inumană cale de apărare pe care am sperat să n-o pun în practică niciodată: mă voi propti în uşa lui, îmi pun armură şi coif, şi încep să-i recit din Adrian Păunescu. Dacă nici aşa nu crapă râia, înseamnă că nu există Dumnezeu.
Acum te las, sper să te regăsesc în toate urechile.
Domnule Manatu, observ ca va folositi de facilitatea comentariilor pentru a... solicita comentarii. Gestul acesta este in cel mai bun caz ridicol, daca nu de prost gust. Problema este, domnule Manatu, ca dumneavoastra, observ, nu ati facut nici un comentariu sub nici un alt text decit textele dumneavoastra. Nu stiu daca va dati seama dar o astfel de atitudine tradeaza un gen de egocentrism care mai devreme sau mai tirziu ajunge sa fie ignorat de oameni. In felul acesta veti intra in categoria celor care nu scriu neaparat prost pe aici dar care pentru ca nu stiu sa se relationeze ajung sa fie ignorati. Nu cred ca textele dumneavoastra sint centrul atentiei aici pe Hermeneia. Si nici nu pot sa fie asa ceva de vreme ce nici un alt text nu poate sa aiba o astfel de pretentie. Asa ca va rog sa va schimbati atitudinea si sa intelegeti ca intr-o comunitate, indiferent daca e literara sau nu, vei primi in masura in care oferi.
Doresc să adaug şi eu câteva cuvinte aici, deşi nu mă consider întrutotul poet. Mi-a plăcut comentariul adăugat de Maria-Doina, reliefează o parte din gândurile mele şi exprimă anumite adevăruri atemporale cred eu.
Cred că poezia nu moare niciodată, simplu spus. Oricâte schimbări sau cataclisme ar exista în societate.
Atât îmi permite să spun experienţa mea de viaţă. Mă consider în glumă un fel de Rousseau Vameşul în poezie, fără pretenţia de a atinge măiestria acelui artist, care a creat o artă naivă de succes (nu în timpul vieţii), deşi a început să picteze doar la 41 de ani. Dar se spune că vârful creativităţii artistice e la o vârstă mai înaintată pentru bărbaţi, poate e doar o prejudecată. Nu vreau însă să vorbesc despre mine, ci despre experienţa mea în ce priveşte poezia ca fenomen cultural sau receptarea acesteia.
Mereu vor exista tineri care vor deschide cărţi de poezie găsite întâmplător în drumul vieţii lor, fiindcă poezia, spre deosebire de proză, permite o mai mare deschidere emoţională, o proiecţie a sensibilităţii cititorului în cuvântul scris. E ca un tablou fără ramă, consider că permite mai multă interacţiune expeditor-receptor. Deschide mai multe drumuri, creează sensuri divergente. Şi din călătoria acestor tineri printre cuvinte vor rezulta mereu noi descoperiri, terenuri pe care vor le vor stăpâni sau lucra şi alţii.
Pentru mine proza este ca apa râului schimbătoare, în timp ce poezia este o pietricică colţuroasă şi rezistentă pe care o găseşti pe rafturi şi după secole. Nu va muri.
nu, nu e cu supărări. nu are de ce. „între noi” mie îmi sugerează o anumită prezență tandră. aproape ca a unui copil. poate îmi zboară mie imaginația aiurea. dar cred că „între” ar schimba mult dinamica textului. și ar naște ceva ce poate nu am intenționat inițial. de fapt cred că e interesant de studiat (poate unii ar fi în stare să scrie eseuri) cum este percepută diferența dintre „în” și „între” din perspectiva unui bărbat sau a unei femei care se transpun în text. interesant. dar iar îmi zboară mie imaginația aiurea.
geamul aburit in urma expiratiei, precum spui, intr-acolo trimitea respiratia cu pricina. poate ceva mai mult, respiratia prin geamul ala dintre copil si aerul dupa care tanjeau plamanii lui tineri... cred ca e de lucru acolo, ai dreptate. o sa mai sap la el, multam!:) Spor la toate cele bune!
Si trebuie continuat. Schimba chestia cu facebookul. Desi nah, poate ca e o trasatura a inceputului de mileniu, totusi. Si mai vezi si cu: "încă credeau".
e doar un experiment.. multumesc pentru opinii, daca sunteti draguta imi spuneti concret ce va deranjeaza la versul patru ,aripile tale ar mai bune ca pelerina, ca sa stiu ce sa corectez.
pentru visatoarea
imi pare rau ca nu am sesizat aluzia...este vina mea...daca e vb de cineva care sa nu merite, eu sunt aceea...nu e vb de asta, eu tot timpul am un sentiment de inferioritate, temeri...dar nu ma las...si stii de ce?...imi place ce fac...o sete de a stii...este singurul lucru bun ce mi se intampla...
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
rafael, vazand ca versul meu te inspira, ma bucur nespus, deoarece, cred ca acesta este rostul poeziei: sa inspire mai departe, sa deschida noi usi creatiei. multumesc de generoassa trecere si te mai astept. multumesc si pentru aurita penita!
pentru textul : Fără nici un motiv dePentru că, așa cum e acum, e 100% optzecist. Forma orizontală ar salva 80% dintr-o variantă postmodernă. Nu întorc nici un monitor, sper să salvezi titlul, cumva. Dacă nu ai înțeles, pot reveni cu amănunte.
pentru textul : via sepia deHialin, ai intru totul dreptate. Si eu simteam ca pe undeva exista un viciu dar intotdeauna cineva din afara poemului vede mult mai bine pentru ca este detasat. Iti multumesc f mult pentru sfatul aplicat asupra textului si nu dat doar asa pe deasupra. O sa revin asupra "cerbului". Inca o data iti multumesc. Cailean, iti multumesc si tie pentru atentie si da, e posibil ca in aramaica seol sa insemne "iad". Eu am intalnit cuvantul, nu-i niciun secret, intr-un studiu de-al lui Vasile Lovinescu, nu mai stiu daca in cartea "Incantatia sangelui" sau "Mitul sfasiat", din pacate nu mai am cartea la indemana si nu am o memorie mecanica buna. Pe internet am gasit definitia cuvantului seol la urmatoarea adresa: http://www.crestinortodox.ro/DR-SEOL-16559-330-1.html Violeta
pentru textul : Șoapte deLa Multi Ani si multumesc!
pentru textul : secvenţă cu tun de ceaţă şi fumigene deAm citit aici o viziune, o imagistica interesanta. Prozodia insa e prea saraca, simplitatea din pacate nu ti-a reusit aici, este insuficienta concentrare pe subiect pentru a putea uza de atat de putine cuvinte, mai ales inchise in multe metafore pe centrimetrul patrat de text. Pentru cititor poemul pare o ghicitoare si nimic mai mult. Nu vreau sa par atoatestiutor Calin, te rog sa nu ma intelegi gresit, insa iti spun din tot sufletul, poemul tau nu cred ca reprezinta mare lucru pentru altcineva in afara de tine insuti pentru ca nu se misca mesajul spre cititor, nu-i dai aer. Deci pot fi deacord cu comm-ul lui Dorin, asa scurt cum e el exprimat, pentruca Dorin e mult mai ocupat decat mine nowadays si nu poate sa explice ce scrie si mai e si editor pe deasupra. dar... ma rog, sunt chestiuni care chiar nu ma privesc, Andu
pentru textul : Furt calificat deNu este susținută ideea cu "legătura de chei" în restul textului. Apoi, "ploaia măruntă", "pășind nesigur", "coridoarele minții", "necuvinte", "să povestim împreună", "palmele reci" s-a tot spus de la Nichita încoace.
pentru textul : toamnă de mai deVirgile, stii ce-i funny? E ca tu ai un fel foarte personal de a sesiza problemele altora, atitudine care te identifica drept unul dintre cei mai self-sufficient romanian-american idiots pe care i-am cunoscut in viata mea. Si mai cred ca tu cand te barbieresti in oglinda (pe la marginile barbii) vezi acolo un Sean Connery cu titlu de fariseu. Si mai inceteaza te rog cu comentariile astea anti-romanesti pe la unele texte daca nu vrei sa devii complet ridicol. Parerea mea. Salutari din vechea Troie, Bobadil.
pentru textul : Eminescu de„cu cît numele are mai multe litere cu atît trăiești mai mult” „duc mîna la stern te simt acolo și totul e bine” „a ce nu ți-am spus visez cu ochii deschiși ca și cum ar fi cel mai important lucru” „întotdeauna vor fi acolo întotdeauna vor avea liniște” ... probabil că nu are prea mare importanță dar pentru rîndurile aste și pentru ce le înconjoară...
pentru textul : jucării pentru fiica noastră deîmi place titlul și nici discursul nu e de lepădat. ai unele imagini care mi-au atras atenția prin simplul fapt că se pliază pe gustul meu. nu pot fi decât subiectiv:) versul de final îmi pare acum încântător. ai ceva proaspăt, aici Laurențiu și pentru asta las și semnul meu umil de apreciere.
pentru textul : între noi golul ca o măduvă a unei coloane fără sfârșit defranscisc - e o temă generoasă aceea pe care o sesizezi. Și aici se pune problema nuanțelor, acelui dat particular al fiecăruia dintre cei care încearcă să se exprime prin mijlocirea cuvântului. Ca orice temă universală, ea nu-și va încheia niciodată deschiderile spre reflecția fiecăruia dintre noi. Poate chiar să ne dea fiecăruia posibilitatea unor reluări din unghiuri diferite. Cu drag
pentru textul : Cerșim la poarta gândului și-a vieții deeste multă nostalgie și finețe în poemul tău, Daniela. iar exemplele comentatorului de mai sus o ilustrează pe deplin. e drept că ai mixat lirismul cu poezia de stare, dar a ieșit ceva ce mie îmi place. nu am uitat că și bacovia părea simplu după cum din generația '60 ileana mălăncioiu. e firesc să te exprimi cum simți, iar eu primesc cuvintele simple ca viața fiind cele ce poartă poezia în ele. e ceva intim aici! atât tonalitatea cât și modalitatea... seară faină!
pentru textul : niciodatănuamfostsingură derevolta sincera. o adevarata descatusare. sunt convins ca te/ai simtit mai bine dupa ce ai tot citit si recit ce ai scris aici. cu respectul cuvenit, mircea.
pentru textul : Apocalipsa după Dăncuș deEla, bineînțeles că nu deranjează întrebările firești, și știu că iubești magnoliile; și eu :-) Dar chiar nu știu (și nu cred) că sunt magnolii, sau, dacă sunt, nu e o specie de magnolie pe care s-o mai fi văzut vreodată. Uite, am să pun și poza inițială... mi-ai dat o idee. Ce vroiam eu să spun este că o floare este în sine o minune suficientă, în fața căreia întrebarea (dacă este să fie întrebare) nu este decât una. Cât despre "imediat", ia-o așa: eu am simțit așa, lasă-te puțin pe mâna poeziei acesteia, cât ești aici. PS uuuf, nu știi să ții un secret :-) Nu ai pentru ce.
pentru textul : no memory deei, mulțumesc Raluca. unde am considerat că ai dreptate am făcut dreptate textului. poate că acum îți va părea mai interesant titlul:)
pentru textul : din perspectiva unui șofer de tir deai creat imagini fantastice, o lume imposibila, un straniu vis... m-a impresionat in mod deosebit acest poem.
pentru textul : Reverie denu, nu aveţi dreptate cu daimonul, mi s-a mai sugerat dar dacă scriam demon el reprezenta doar un personaj rău , pe când în mitologia greacă "daimon" are mai multe sensuri, poate fi o personaj "plin de cunoştinţe"un spirit care oferă protecţie şi îndrumare şi s-a încadrat mai bine personajului meu.sugestia d-voastră este binevenită, poate cu timpul voi reuşi să găsesc ceva mai potrivit.mulţumesc pentru încurajare , d-le Caragea.
pentru textul : stare de fapt deprietenul tău imaginar, mai spune-i un banc.
pentru textul : întârzieri denu pot să nu mă amuz când îl citesc pe nicodem explodând în plin fanatism bleg pe un text pe care nici nu îl înțelege, nici nu știe ce vrea să spună și nici nu are sufletul să prindă simțirea autorului. auzi, Virgil, să pună la îndoială un "decret al lui Dumnezeu" sau "avocatul diavolului"... cât de aberant poate suna asta în subsolul unui psalm care te înfiorează de nostalgia după Eden. m-am lămurit cu tine nicodem. prostia nu e constantă, cita Țuțea parcă din Nae Ionescu și avea un exemplu frumos pe care cunoscătorii îl știu, dar tu nu ești prost nicodem, ești above all un redus.
pentru textul : psalm deam tot sperat că timpul și compania acestui site te va schimba. cu părere de rău constat contrariul. și cu aceeași părere de rău îți spun că mult mai rău fac cei ca tine creștinismului decât musulmanii. basta!
am modificat și pun varianta originală aici:
ore mici se cuibăresc în așternut
ca doi pui de cățel albi
fără să fi făcut ochi
mă trezește scîncetul lor
și privesc
cum pe gîtul tău coboară
leneș șuvițe negre
ca un fluviu chinezesc
îmbătrînit și tăcut
afară iarna scurmă cu copita
pentru textul : nopți de ianuarie decovata albă a nopții
timpul stă agățat de grinzile tavanului
și se leagănă
nu scriu parodii, aceasta este a doua mea parodie. imi pare rau ca nu pot face ce m-ati rugat, pentru Marele Maestru International sunt doar o micuta anti-talent, care nu prea isi are rostul pe taramul poeziei. multumesc pentru semnul de lectura scuze inc-o data pentru neputinta de a va indeplini doleanta. cu deosebita stima,adelina
pentru textul : Mă doare, mitocane, în cot deimi place cum reusesti sa definesti o stare in doar cateva cuvinte... dintr-un sentiment de daruire maxima pana la abandon de sine, stii ca doar taind in carne vie poti obtine iertarea, o iertare de care se pare ai multa nevoie, asa ca te supui benevol unui ritual de purificare (catharsis) traind un sentiment curat la maxima lui intensitate. te regasesc mereu consecvent cu tine insuti, mereu atent la ceea ce simti si fidel acestei stari treci teama de timp, printr-un filtru transparent al unei inimi ce simte… cu bucurie anna
pentru textul : Cântecul unei chemări nerăspunse dedomnule, un lucru e sigur. poemul e prost, nu pentru ca asa am eu chef ci pentru ca e scris de asa natura. m/ai pierdut de musteriu la comentat textele dumitale si totodata la tot ceea ce poate constitui colaborare sau amicitie literara. nu inteleg ce legatura are prezenta mea la cenaclul de la deko cu textul dumitale, nici aluzia la copilul meu pentru care devin tigru asa ca va rog sa va abtineti de la orice comentarii legate de viata mea personala. nu mi/am permis sa fac vreo afirmatie referitoare la familia dumneavoastra, nu va cunosc decat prin intermediul scrisului tocmai de aceea mi se par deplasate aceste speculatii. femeile nu au dreptate intotdeauna, vorbele urate nu se arunca la intamplare si apoi imi spuneti ca pot vorbi singura cat vreau. din acest moment inceteaza orice cuvant scris sau vorbit la adresa dvstra, iar daca vreodata ne vom intalni in mod real sa stati departe. in clipa urmatoare s/ar putea sa va treziti cu cea mai reala palma peste hamletianul dumneavoastra obraz.
pentru textul : De inima albastră deDragă Sebi,
Mai întâi de toate, sper ca aceste rânduri să nu te găsească surd, nu că ai citi cu urechile, dar poate vei dori să pui pe oareşcine să-ţi citească această filipică, să te simţi ca un conte lungit între (i)ele, spărgând struguri muiaţi în sos de migdale şi accesând Hermeneia. Aşadar, dragul meu posibil surd:
află că am luat la purtător neuronal semnul antibormaşină şi mi-am achiziţionat una bucată. Una bucată de tir plin. Sincer şi complet onest şi corect să-ţi spun, m-am codit cum se codeşte craiu' la-nsurătoare timp de câteva zile + v'o două săptămâni - să i-l lipesc mârlei pe uşă, să nu i-l lipsesc, să i-l lipsesc, să ma atârn de tavan... Pentru că de ce din ce motiv: datorită din cauza faptului că, imediat după primirea scrisorii tale (pe care am simţit-o ca pe a doua venire a mântuitorului şi pe care am sărutat-o stând în genunchi, cu moaca spre răsărit, cum am mai sărutat numa' la 13 ani, când m-a pus Vivina, în vie, să-i pup rotulele, prin ştrampi, vreo patru ceasuri, de mi-am făcut un bot cât Cheetah ) , imediat după scrisoarea ta, spuneam, mi-am luat un rânjet de asin mângâiat dupa ceafă, mi-am pus cămăşa de duminică, m-am dat din urechi până-n călcâie cu agheasmă, mi-am îndesat o legătură de usturoi în chiloţi şi am tăbărât la uşa ţopârlanului comunist, adică a ucigaşului de ciocan, scăriţă şi nicovală. Mi-a deschis şi m-am mirat până la stupefacţie uluită că, de data asta, nu mai era în bipu' gol şi nu se mai scărpina în icsicselul plin, ci era aproape decent: chilot tip zeghe Jilava, care cădeau elegant până sub genunchi, maiou tip tractor U650, cu "anchior" galben, iar din pieptul său răsărea neterminatul peisaj al lui Grigorescu - Pădure cu mistreţii morţi. Zâmbea apocaliptic şi, între trei coji de răsărită pe care mi le-a tuflit între ochi, m-a intrebat ceva aproape inteligibil. Cum era prea târziu să fug, iar zborul prin geamul de pe casa scării mi se părea oarecum riscant, m-am mulţumit să-i laud tonusul, să-i spun că ultima partitură după Vivaldi îi iese nemaipomenit atunci când o începe la trei de noapte. Apoi, numai şi numai ca să-mi dovedesc restul infim de bărbăţie şi puterea de încasare, am adus vorba de semnul despre care mi-ai spus. După numai cinci vorbe şi trei interjecţii din partea mea, târla s-a prins ce şi cum si mă aşteptam la o dură discuţie contradictorie, cu argumente aristotelice, de tipul cosmosului mitizat, despre utopia libertăţii din perspectivă metafizică, despre defragmentarea logosului ideilor înnăscute, până la discrepanţa dintre cotitura lingvistică şi aparenta lipsă de nevoie a limbajului în arta castraveciorilor în oţet. Numai că totul s-a terminat mult mai paşnic: fleoşc, fleoşc, bum, bum! Dârla mi-a aplicat, destul de subversiv, două palme peste gât şi două nucleare dorofteice sau butice în ochiul stâng, de-ţi scriu acum cu lupa. I-am mulţumit pentru timp şi am plecat legănatu.
E de prisos, dragul meu Sebi, să-ţi mai scriu că n-am mai putut să stau în propria mea casă şi m-am mutat în tir, tir care e luat cu chirie şi-l mai am la dispoziţie trei zile, M-am culcat printre acele semne îmbrăţişând, destul de mămos, bucăţile de carton. N-am abandonat nicio secundă lupta. Când m-am trezit, i-am dat unui puşti 5 lei, de acadele, ca să-i bage jigodiei, pe sub uşă, un semn de ăla. A venit înapoi, mi-a arătat 50 de lei, m-a intrebat dacă am idee de unde-i are, apoi a scos o praştie şi mi-a spart geamul de la bucătărie. M-am strecurat eu însumi (că fie-s curajos din cale-afară, fie a început să-mi placă bătaia) până la pragul dobitocului, şi i-am umplut uşa de cercuri roşii. Ah, nu vreau să-ţi spun ce orgasm de linişte mi s-a pogorât din urechi, ce satisfacţie (mu)zeistică am avut... A doua zi mi-a explodat butelia.
Azi noapte, chiar când îţi scriam acest bocet, fiind în tir, am îngheţat. Cataclismul metalic se auzea din podea. Până să fiu în stare să raţionez din nou, s-a ivit ţestosu' mârlanului, purtat de o rânjeală demonică şi ştirbă. Apoi, ca Lucifer din fundul iadului, a apărut şi bormaşina rotindu-şi halucinant limba oţelită. N-am mai auzit decât "mi-era frică să nu mori, ţi-am făcut aerisire".
Acum bat străzile, e 4 de noapte ori de dimineaţă, şi mă gândesc că nu mai am decât o soluţie, cea mai inumană cale de apărare pe care am sperat să n-o pun în practică niciodată: mă voi propti în uşa lui, îmi pun armură şi coif, şi încep să-i recit din Adrian Păunescu. Dacă nici aşa nu crapă râia, înseamnă că nu există Dumnezeu.
Acum te las, sper să te regăsesc în toate urechile.
Cu prietenie,
pentru textul : Jurnal de vecin. Bormașina cu surdină decamaradul tău de tortură.
Domnule Manatu, observ ca va folositi de facilitatea comentariilor pentru a... solicita comentarii. Gestul acesta este in cel mai bun caz ridicol, daca nu de prost gust. Problema este, domnule Manatu, ca dumneavoastra, observ, nu ati facut nici un comentariu sub nici un alt text decit textele dumneavoastra. Nu stiu daca va dati seama dar o astfel de atitudine tradeaza un gen de egocentrism care mai devreme sau mai tirziu ajunge sa fie ignorat de oameni. In felul acesta veti intra in categoria celor care nu scriu neaparat prost pe aici dar care pentru ca nu stiu sa se relationeze ajung sa fie ignorati. Nu cred ca textele dumneavoastra sint centrul atentiei aici pe Hermeneia. Si nici nu pot sa fie asa ceva de vreme ce nici un alt text nu poate sa aiba o astfel de pretentie. Asa ca va rog sa va schimbati atitudinea si sa intelegeti ca intr-o comunitate, indiferent daca e literara sau nu, vei primi in masura in care oferi.
pentru textul : Povestiri de la Borta Rece deDoresc să adaug şi eu câteva cuvinte aici, deşi nu mă consider întrutotul poet. Mi-a plăcut comentariul adăugat de Maria-Doina, reliefează o parte din gândurile mele şi exprimă anumite adevăruri atemporale cred eu.
pentru textul : Este adevărat că poezia este pe moarte sau nu? deCred că poezia nu moare niciodată, simplu spus. Oricâte schimbări sau cataclisme ar exista în societate.
Atât îmi permite să spun experienţa mea de viaţă. Mă consider în glumă un fel de Rousseau Vameşul în poezie, fără pretenţia de a atinge măiestria acelui artist, care a creat o artă naivă de succes (nu în timpul vieţii), deşi a început să picteze doar la 41 de ani. Dar se spune că vârful creativităţii artistice e la o vârstă mai înaintată pentru bărbaţi, poate e doar o prejudecată. Nu vreau însă să vorbesc despre mine, ci despre experienţa mea în ce priveşte poezia ca fenomen cultural sau receptarea acesteia.
Mereu vor exista tineri care vor deschide cărţi de poezie găsite întâmplător în drumul vieţii lor, fiindcă poezia, spre deosebire de proză, permite o mai mare deschidere emoţională, o proiecţie a sensibilităţii cititorului în cuvântul scris. E ca un tablou fără ramă, consider că permite mai multă interacţiune expeditor-receptor. Deschide mai multe drumuri, creează sensuri divergente. Şi din călătoria acestor tineri printre cuvinte vor rezulta mereu noi descoperiri, terenuri pe care vor le vor stăpâni sau lucra şi alţii.
Pentru mine proza este ca apa râului schimbătoare, în timp ce poezia este o pietricică colţuroasă şi rezistentă pe care o găseşti pe rafturi şi după secole. Nu va muri.
nu, nu e cu supărări. nu are de ce. „între noi” mie îmi sugerează o anumită prezență tandră. aproape ca a unui copil. poate îmi zboară mie imaginația aiurea. dar cred că „între” ar schimba mult dinamica textului. și ar naște ceva ce poate nu am intenționat inițial. de fapt cred că e interesant de studiat (poate unii ar fi în stare să scrie eseuri) cum este percepută diferența dintre „în” și „între” din perspectiva unui bărbat sau a unei femei care se transpun în text. interesant. dar iar îmi zboară mie imaginația aiurea.
pentru textul : winter love I degeamul aburit in urma expiratiei, precum spui, intr-acolo trimitea respiratia cu pricina. poate ceva mai mult, respiratia prin geamul ala dintre copil si aerul dupa care tanjeau plamanii lui tineri... cred ca e de lucru acolo, ai dreptate. o sa mai sap la el, multam!:) Spor la toate cele bune!
pentru textul : respirația de pe geamuri deSi trebuie continuat. Schimba chestia cu facebookul. Desi nah, poate ca e o trasatura a inceputului de mileniu, totusi. Si mai vezi si cu: "încă credeau".
pentru textul : strada mântuleasa dee doar un experiment.. multumesc pentru opinii, daca sunteti draguta imi spuneti concret ce va deranjeaza la versul patru ,aripile tale ar mai bune ca pelerina, ca sa stiu ce sa corectez.
pentru textul : Înger netrebnic depentru visatoarea
pentru textul : nebunul se priveşte în oglindă deimi pare rau ca nu am sesizat aluzia...este vina mea...daca e vb de cineva care sa nu merite, eu sunt aceea...nu e vb de asta, eu tot timpul am un sentiment de inferioritate, temeri...dar nu ma las...si stii de ce?...imi place ce fac...o sete de a stii...este singurul lucru bun ce mi se intampla...
Pagini