Nu cred că este vorba de o referinţă care să facă publicitate unui alt site, cum am citit că e interzis pe Hermeneia. Este un link spre text, ca spre o bibliotecă virtuală, putea fi Scribd sau alt site exclusiv cu texte clasice. Adică era doar o completare a textului meu analitic, care ducea către textul original spre care l-am interpretat. Am observat pe acest site destule linkuri spre youtube sau photobucket sau alte evenimente culturale şi din moment ce nici dvs. nu sunteţi sigur dacă acceptaţi sau nu, eu mai las textul la şantier până voi înţelege eventual de ce. Cum să ştiu eu ce fel de linkuri sunt acceptabile din moment ce nici dvs nu ştiţi?

mi-am primit azi premiul. mulțumesc încă o dată!

vă mulțumesc stimați colegi Daniela și Sebi pentru trecere,un an nou fericit și vouă

un poem delicat, o boare în miezul unei zile toride, o lectură plăcută! felicitări!

Când Dorin Cozan a început a scrie “Apocalipsa după Vaslui”, ca simplă cititoare am fost atrasă de stilul literar al său (citind postări pe internet), stil pe care l-am asociat în mintea mea cu o pictură - alegere la întâmplare – a lui Dali. Sigur, e de apreciat că printre noi, mai sunt oameni care acceptă şi alte feţe/aspecte ale vieţii dincolo de nebuloasa cotidiană. Dorin este precum tapioca în scris, un vânător de iluzii, un deschizător de lumi paralele, o promiscuitate în care vrei să te laşi abandonat pentru a te regăsi mai târziu într-o arcă, “Arca lui Do”. O „călătorie spre centrul pâmântului” în care de mână cu Urmuz priveşti ciupercile gigantice ale lui Jules Verne şi te întrebi dacă citind în acest roman este posibil să faci conexiuni atât de frustrante, atât de haotice şi să spui ca un lunatic cum şi unde să-l mai încadrez şi pe acest Ştefan Cel Mare, Doamne, în ce moment ne-am desprins de „ligheanul” lui Cozan şi în ce moment ne-am întâlnit “domnişoară Absurd”?
De remarcat uşurinţa frazei, plăcerea cititorului de „a fi dus de nas” cu bună ştiinţă, “prostit literar”, aş spune: până unde va merge Dorin cu toată şarada aceasta minunată şi de ce trebuie să se sfârşească? Aerul romanului este de factură intelectuală, autorul mizând pe minţi ascuţite. Nu ai nicio scuză ca cititor când te arunci conştient în plasa cozaniană şi nu numai, în general vorbind, eşti “responsabil de greşeli”, te sufoci cu umor negru, te aşezi pe coate şi dai următoarea şi următoarea filă din carte şi nu regreţi. Mă gândeam dacă se poate transpune romanul pe o scenă de teatru, să-l vedem pe Ştefan Cel Mare cu “pletele lui blonde” , „ca spicul copt” cu „ochii lui ca flacăra centralei de apartament”, pe piţipoanca din Ferentari, umbra domnişoarei absurd materializată, ş.a.m.d.
Ar fi multe de spus despre stilul cozan, despre dicteu şi dicton la Cozan, despre dualism dar şi despre monismul aristocratic corcit, acolo unde ne detaşăm de Ferentari şi chiar de Ştefan Cel Mare, unde începe Do din gamă şi urcăm portativul prin domnişoara absurd. Nu trebuie să ne mire peiorativul la acest autor, expunerile bombastice, emfaticul din simplul motiv pentru care ele trebuie în mod obligatoriu să survoleze aerul romanului, este impetuos necesar să fim electrocutaţi stilistic. Dacă se moare de râs sau de tragic, asta însemnează că tragicul-comic la români naşte câte un Cannes. Dacă e de bine sau de rău citind “Apocalipsa după Vaslui” personal eu aş spune aşa cititorilor, citând din Pascal: Daca Dumnezeu nu există, nu pierzi nimic crezând în El, dar dacă El există şi nu crezi, atunci ai pierdut totul.

P.S. Am avut plăcerea să primesc de la Dorin Cozan cu semnătură acest roman şi nu regret că l-am citit şi pe hârtie mai cu seamă că sunt adepta scrisului pe hârtie.

Bine aţi făcut domnule Manolescu Gorun, bună treabă domnule Dorin Cozan!

asa...deci: sentimentele fara complexitate de nuante/ e posibila uniformizarea din cauza unei suferinte// nu gasesc in programele celeilalte emisfere un feed-back complex. trairile primitive ii fac pe unii sa fie din acest punct de vedere simplii purtatori de gene//ceea ce transforma ei in materie // dar ce e cu programul de fabricat sentimente? ce anume il face sa nu dea randament? si gata m-am incurcat. e clar ca trebuie sa o iau de la capat, sa vad ce am omis...

Tincuta, multumesc pentru comentariu si scuze pentru raspunsul atat de intarziat. Nu este vorba insa de divinizarea femeii, nici macar al esentei pasive, feminine in general, demers care nu se afla in coerenta cu propria mea conceptie despre viata... dar este intr-adevar vorba despre respect pentru femeia care stie sa desluseasca drumurile iubirii, chiar cu riscul propriei caderi.

Cinci secunde în care imaginația atinge limite maxime, într-un poem foarte vizual doar prin cuvinte, în special în versurile: "firesc ne umblăm prin palme. deschidem inocenți amintirile până la ultimul cerc." și în strofa de final. Poate revii cândva la "poarta vântului" și "fiul tempestelor", cu un suflu nou.

Felicitari Marlena, iti doresc sa te bucuri de acest eveniment. Am admirat si eu mereu aceasta lirica a desertului la Marlena Braester.

E una dintre posibilități. Mai sunt. Mulțumesc pentru opinie.

de la "mirare" la "mirabil" si la "miracol" nu este decat foarte putin, adina. mirarea este unul dintre secrete, in arta. crin, mi-am dorit sa aiba sintaxa unei retete de bucatarie in care ingredientele exotice sa fie specificate clar. o forma simpla si famailiara pentru un continut complex si incriptat. probabil nu a iesit ce doream...

imi place textul, prin modul subtil in care propune o poveste, cu sau fara manierism, unde el si ea, cunoscand momentul cand fereastra atinge soarele (si imi imaginez aici o camera rotitoare, desi interpretarea e deschisa) ei se leaga, abia simtit intr-un univers plin de zahar (pudra?) si vise. mi se pare ca ea, ca principiu activ, isi tese panza viselor pe fondul unei realitati incomode -tocmai de aceea - iar asta e frumos. el nu are decat sa stea nemiscat, ca ntr-o eclipsa totala de fiinta.

"Mi-i frică! nu mă uit!"

Virgil, te asigur ca voi incerca sa postez de fiecare data un text de calitate care sa aduca cinste atat mie cat si site-ului. Iti multumesc pentru incredere cat si pentru gazduire.