Vă mulţumesc pentru popas şi mă bucur că modesta mea încercare a plăcut, măcar puţin.
'Normalitatea' e relativă, peste tot, aşa cum subliniezi şi tu, Adriana, sau Huxley. Wow, ce lucru mare am spus :-). În orice societate, totul se raportează la anumite 'norme' unanim acceptate, croite după şabloane generale sau particulare. Şi atunci se pune problema adaptării, a conformismului, a normalităţii mele în rapot cu normalitatea celorlalţi. Da, pe undeva sunt un neadaptat, aici sau aiurea, şi e bine dacă am reuşit să transmit asta printre rânduri.
În rest, se pune problema percepţiei şi a stereotipurilor. E vorba atât de modul în care Olanda e percepută în afara graniţelor, cât şi de modul în care sunt văzuţi românii în străinătate. Foarte multă lume vede Olanda aşa cum am descris-o eu, desigur îngroşând contururile cât m-am priceput :-). Droguri, libertinism, Red Light District, Van Gogh, mori de vânt, lalele şi saboţi. În realitate, dincolo de spoiala teribilistă a Amsterdamului, eu văd Olanda ca pe un fel de Moldavoltenia, liniştită şi la locul ei. Cu alte cuvinte... normală şi uneori chiar plicticoasă (aici ar trebui să rânjesc de la o ureche la alta). Noroc cu sumedenia ei de imperfecţiuni de zici că-s rupte din coasta străvechilor noastre plaiuri mioritice.
Vă mai aştept cu drag şi promit că o să încerc să ies din inerţia lenevoasă care mă bântuie în ultima vreme.
daca ajungi sa stai nemiscat, cu adevarat nemiscat, pana ce intri in miezul linistii, frica de moarte iti devine straina. cel putin asa spun inteleptii. "s-ar auzi cîntecul legănat al preoților căutîndu-și un rost etern în pauzele noastre de respirație și poate fîșîitul benzii de magnetofon" mi-a placut fragmentul asta, (adica realizarea lui "tehnica", prin exploatarea efectelor auditive) desi, in context, vine sa contrazica versul anterior :"ar fi liniste".. per ansamblu, ideile mi se par contradictorii. dar e foarte probabil sa nu privim din acelasi unghi.
încântată de trecere. speram ca opiniile dumneavoastră să depăşească graniţele încadrării, dar o iau ca pe No Comment.
Mulţumesc fiecăruia şi tuturor deopotrivă.
Cristina realitatea e mai cruntă în comparaţie cu ce vezi tu în acest poem sau în com. autorului. mergi prea departe acuzînd aici de fascism un om care descrie o stare de fapt. doar atitudinea ta decentă -încă!- pe site te scapă de un avertisment.
nu ascund faptul că îmi place cum scrie Emilian. aici nu în totalitate nu din cauza subiectului abordat -asta am lămurit- ci pentru faptul că ici colo forţează nota- vezi mai ales-cîine cîinişorul meu ce mi te-a dat dumnezeu. şi nu pentru că scrie cu î în loc de â şi eu scriu la fel. este alegerea noastră.
Deci, prima strofă. O avalanșă de imagini care generează o senzație de haos îmbibat în erotic. Ce înseamnă „catapulte orgasmice ale durerii”? Ultima dată cînd m-am uitat în dicționar orgasmul era un apex al plăcerii nu al durerii. Ce e aia „stalactite de bambus”? De ce de bambus? Ce e aia „ploi cu dinți de lapte”? Ploi care... cad, sau dinți care cad? Păi cam amîndouă chestiile cad. Că așa le e natura. Ce rost are să ne spui banalitatea asta? Cum pot „eșua” niște sîni? Probabil ai să îmi spui că prin cancer. Nu cred că sînt de acord. Mai ales că de obicei cancerul la sîn nu se întîmplă la amîndoi odată. Și în plus nu cred că o poți privi ca pe o „eșuare” a lor. E ca și cum ai spune că te fac de rușine. A doua strofă. Trec peste eroarea de formulare în limba engleză care e total aiurea. Așa cum a spus și Emilian, imaginea cu eprubeta e cam singura care are ceva poetic în ea. Habar n-am ce rost are obsesia asta pentru orange-portocaliu. O fi de la faptul că în adolescență sînii sînt ca două portocale... no comment. Strofa a treia. Nici un verb. Ce e ”numărătoarea inversă a pânzei de păianjen”? M-am tot uitat și nu am priceput. Și nici nu mi-a transmis nimic decît o senzatie de ”la asta tre' să mă uita așa sau tre' să întorc fotografia cu capul în jos?”. Nu mai spun de barbă albastră. Habar n-am ce caută acolo. Restul. ”paharul de unică folosință al tumorii” mi se pare o expresie care vrea să spună ceva dar se oprește la mijlocul drumului. Nu îmi spune nimic. Și cred că motivul este din nou verbul, sau mai bine zis lipsa lui. Finalul e ciudat. Care era drumul inițial? Și de ce alt drum? Ce are asta de a face cu un fel de operație de cancer despre care vrei tu să vorbești aici? De ce alt drum? Te urmărește cineva? Nu se poate înțelege nici logica și nici rostul aluziei. Lipsa verbelor. A nu folosi verbe nu este un păcat dar este o artă în poezie. Trebuie să poți doza imaginile și să le poți folosi pictografic sau senzorial suficient de bine ca sa suplinească sau să sugereze verbele necesare. Dacă nu știi să o faci riști foarte mult. O bună metodă de a verifica asta este să citești textul cu voce tare de cîteva ori sau să pui pe cineva să îl citească și să îl asculți foarte critic. Cu siguranță alții vor fi mult mai critici decît subiectivismul tău.
Riscanta tehnica. Acelasi repros, prea multa tehnica, prea putina simtire. Personal, eu nu prea am inteles ce vrei sa spui. Fiecare insa cu structura lui.
...astfel încât umple și un anahorete, nu doar o femeie ! numai că anahorete e un fel de huzurete! adică de bine, mă rog !
inspirat, Vlad, plăcu.
Raluca a fost, tre să recunoaștem, într-o zi de grație ! Nu?
Bizar! Postări aproape simultane, tematică asemănătoare, ton asemănător, instrumente lirice de prin aceeaşi zonă... poate doar registrul stilsitic să fie diferit. Vorbesc de scrierea ta vizavi de ultima mea postare.
Aş reproşa aici puţin preţiosul "ecou al inexprimabilelor noastre
aşteptări" şi aş elimina "care să placă
să atingă un ţel să demitizeze". În rest, incisiv, asumat, pesimist. Deci, din pedeveul meu, bun.
o arunci aiurea Francisc. nu stiu la ce "mare poet" te referi tu. probabil la tine. si daca e asa nu ma bag fiindca fiecare e cu reumatismul lui. dar un om care scrie texte poetice cred ca opereaza cu prejudecati. chiar cu foarte mari prejudecati. altfel totul ar fi poezie si poezie ar fi totul si cu siguranta ca nimic nu ar mai fi poezie.am senzatia ca am mai argumentat pe tema asta si nu m-ai convins nici atunci. evident insa ca nu este menirea cuiva sa iti demonstreze ca nu scrii poetic atunci cind nu scrii. mai ales tie care esti, nu, mare poet. e probabil menirea poeziei sa te faca sa intelegi asta. dar atunci se intimpla ca in vorba aceea cu "cine are urechi de auzit, sa auda". ca cine nu are, nu sufera, nu?
Ce mă îndeamnă să recitesc? Candoarea începutului, o anumită cadenţă în fraze şi surprinderea subtilă a metamorfozei sufletului adolescentin. Unele expresii mai... dure sunt parcă rupte din specificul vârstei personajului. Mi-au trecut prin minte întâmplări din cartea "De veghe în lanul cu secară". Felicitări!
Ecaterina, poemul asta nu e rau deloc, are forta si comunica cu cititorul, ai reusit sa transmiti starea in care te aflai destul de bine. Imi place si cum ai versificat, parca vad o maturizare a scrisului care ma bucura. Ce nu imi place si trebuie sa-ti spun sunt: 1/ Strofa a doua cred ca ar trebui sa se opreasca la primele trei versuri fara explicatiile din celelalte doua 2/ "deceptii suparator de triste" cred ca e prea mult... In rest, mi-a placut. Te mai astept cu poeme asa. Felicitari! Andu
imi cer scuze ca am sa folosesc un exemplu din textul tau. dar nu-ti fa probleme, si eu fac greseli.
"Se simţea gol pe dinăuntru
ca o-ntrebare fără răspuns"
acesta este un text fundamental nepoetic. Pentru ca daca spuneai ca "Se simtea pe dinauntru ca o intrebare fara raspuns" atunci avea inefabil, avea acel ceva ce face un text sa poata aspira la poezie. dar modul acesta mecanic de a folosi comparatii si metafore nu poate fi poezie. pentru ca macar un lucru ar trebui sa intelegem, poezia nu este comunicare, este reprezentare.
O incursiune culturala de inalta tinuta intr-un oras prestigios si nu neaparat din punctul meu de vedere...Atmosfera Parisului in trei zile ..., a fost fara indoiala putin prea scurt in a o trai si a o resimti, dar tu ai vizitat trei monumente magnifice, trei muzee foarte importante, cu expozitii nationale si internationale cu reputatie. Le grand Palais este un monument renovat de curind, care si-a regasit toata stralucirea suprafetelor sale vitrate, avand un sarm particular acolo in vecinatatea podului Alexandru III. Un reportaj foarte bun ce prezinta Parisul in cultura sa cea mai stralucitoare. Felicitari.
Textul e departe de ceea ce putea scrie autorul...E doar un fragment decapitat din altă poezie ce s-a anunțat mult mai interesantă în prima sa ipostază de editare. Rima din final (involuntară...) defavorizează întregul.
hialin, ti se pare. si perceptia ta nu cred ca tine de limbaj sau de tehnica, ci de incercarea mea de a lua in piept sau la piept unul din miturile noastre dragi. miorita apartine imaginarului nostru, dar vin si eu cu turma mea de idei. cu indrazneala si tineretea mea care vrea, ca de aia e asa- sa nu i ajunga niciodata. dar, daca simti nevoia sa ti explic pe text, cu pixul in mana, o voi face. promit aranca, imi place jocul. si ce e minunat daca nu Jocul care ne joaca pe toti? sa stam deoparte?
nuta, o poezie complexa, aidoma unei pietre slefuite in mai multe etape. Cititorul descopera universul treptat, reusind sa inteleaga pana la urma ce vrei tu sa spui. Ai cateva puncte de interes, cateva simboluri in jurul carora se focalizeaza intreaga poezie. Felicitari pentru stilul complex si pentru modul in care sti sa ascunzi esenta in spatele imaginilor. mi-a placut petre
am deschis Hermeneia, prima pagina, și am dat de textul dvs., nu l-am cautat, va asigur. Mă gîndeam ca poate va fi un text plăcut ochiului meu. Iar dacă nu am gasit, nu sunt eu de vina, cu atît mai puțin dvs. Nu am varianta pt R&J, chiar nu am, și nu cred că v/ar interesa. Mi-am exprimat opinia vis-a-vis de un text pe care l-am lecturat. Nimic mai mult. Nu mai intereseaza prietenii dvs. mai vechi, nici mai noi, dar daca scriu bine este in regulă. Am citit regulamentul si am inteles ca ne raportam la text, nu la alte aspecte. Dvs. nu-l mai cunoașteți?
Editorii au job-ul lor, respect pt asta. Nu vorbea nimeni de doborîrea oamenilor sau sait urilor! Imi pare rau daca v-am provocat o astfel de reacție.
In plus, nu sunt radu sau gheorghe sau nustiucum sunt Liviu, daca nu vă încurcă cu ceva, prezenta mea in acest spatiu.
andrei, e mijlocul lui septembrie..e normal sa te apuce tremuriciul in alta ordine de idei, o femeie alungata de acasa, noaptea, undeva intr/un parc fara nume are o viyiune sfasietoare asupra dramei pe care o traieste... e o rupere de real, vede corabia cu soldatii aia stranii care isi plang infrangerea, isi simte copilul disparand din brate, e angoasa noptii insa in tot delirul vecin cu nebunia sanii ei plini cu lapte sunt un semn de real, de speranta, de triumf, pur si simplu simte cum din ei tasnesc franghii care ridica din nou corabia, ii schimba culoarea, ca intr/un videoclip trecerea de la alb negru la color, ...esecul unui cuplu poate fi asociat unui naufragiu?da... in final, se reintoarce acasa, isi gaseste barbatul dormind si privindu/l mediteaza...inca te iubesc, dar pt suferinta indurata..am inceput sa te urasc putin. eu asa il vad si nu il schimb deloc, nu ma intereseaza ca sunt cuvintele prea multe si nu se termina asa cum vrea cititorul... daca ramane cu un gol in stomac si un gust salciu e perfect... a fost un stop cadru reusit. multumesc de trecere... si semn...
cred ca se poate evita repetarea de la sfarsit a cuvantului moarte, aceea la un interval de 5 versuri, mai ales ca apare si rima asonanta soapte cum, de altfel, apare si la inceputul poeziei rima seara/vara si razbunate/delapidate se poate accepta ca un experiment, o forma hibrida de poezie, dar care, dupa cum spune si autorul, se poate perfectiona
Dorin, e o sinusoida fara amortizare. Nici nu are prea mare importanta cine intra sau iese, ci usa. Alina, n-am talentul de-a picta, poate de aceea arunc in stanga si-n dreapta culorile. Am preferat asta unor metafore. In ceea ce priveste dublarea varstei, este perioada sinusoidei de mai sus. O chestie autobiografica. De acord cu tine ca mai trebuie lucrat, mersi.
fara indoiala sunt intamplari pe lumea asta care transced formei aleatoare, asa e si acest poem. imi amintesc acum ca despre sufletul lumii "anima mundi" am scris si eu demult aceste versuri (minimaliste desiur, cum altfel?) si pe care le asez aici in loc de comentariu "intr-o buna zi iti voi vedea gandurile si-mi va trece frica din copilarie cand credeam ca as avea oasele capului facute din sticla trupul meu va auzi trupul tau intr-o buna zi anime pentru ca nu e la fel sa asculti inauntru ceea ce vezi in afara si apoi sa scrii cuvinte infame" Semnul meu de lectura si apreciere aici Andu P.S. Mi s-a parut totusi cam de multe ori "sufletul".
am senzatia ca lui katya kalaro ii plac cuvintele. ii plac cum suna, se joaca aruncindu-le. ii plac rezonentele lor, culorile lor. dar poezia e mult mai mult decit un caleidoscop
Textul asta vorbeste de un soi de struto-camila sau ma rog canguro-melc cat se poate de s.f. .Recunosc ca n-am prea citit "poezie s.f.", dar promit sa-mi fac un update. Text confuz, incoerent. Presupun ca tinta a fost concluzia finala: "clonele n-au viitor nici prezent". De exemplu "nu am nimic uman/sunt un melc clonat/dintr-un cangur". Oricat de evidenta este intentia, exacerbarea e mai degraba amuzanta decat poetica.
Parerea mea...
Lacoste ar putea fi un castel pe valea Dordogne. Rezistenta franceza isi facuse sediul la etajul 2. Am locuit acolo intr-o vara fierbinte, pana si lanurile de tutun transpirau verde. Eu zic ca totul este o iluzie si nici nu incerc sa demolez acest postulat. Si e mult mai simplu sa negam prezentul pt ca nici nu exista, tot ce avem e o lunga scurgere a viitorului spre trecut. In rest Vineri e un simbol intresant, si Robinson Crusoe stia asta in mod practic, al naibii de real.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Vă mulţumesc pentru popas şi mă bucur că modesta mea încercare a plăcut, măcar puţin.
'Normalitatea' e relativă, peste tot, aşa cum subliniezi şi tu, Adriana, sau Huxley. Wow, ce lucru mare am spus :-). În orice societate, totul se raportează la anumite 'norme' unanim acceptate, croite după şabloane generale sau particulare. Şi atunci se pune problema adaptării, a conformismului, a normalităţii mele în rapot cu normalitatea celorlalţi. Da, pe undeva sunt un neadaptat, aici sau aiurea, şi e bine dacă am reuşit să transmit asta printre rânduri.
În rest, se pune problema percepţiei şi a stereotipurilor. E vorba atât de modul în care Olanda e percepută în afara graniţelor, cât şi de modul în care sunt văzuţi românii în străinătate. Foarte multă lume vede Olanda aşa cum am descris-o eu, desigur îngroşând contururile cât m-am priceput :-). Droguri, libertinism, Red Light District, Van Gogh, mori de vânt, lalele şi saboţi. În realitate, dincolo de spoiala teribilistă a Amsterdamului, eu văd Olanda ca pe un fel de Moldavoltenia, liniştită şi la locul ei. Cu alte cuvinte... normală şi uneori chiar plicticoasă (aici ar trebui să rânjesc de la o ureche la alta). Noroc cu sumedenia ei de imperfecţiuni de zici că-s rupte din coasta străvechilor noastre plaiuri mioritice.
Vă mai aştept cu drag şi promit că o să încerc să ies din inerţia lenevoasă care mă bântuie în ultima vreme.
pentru textul : Ilustrată cu mori de vânt dedaca ajungi sa stai nemiscat, cu adevarat nemiscat, pana ce intri in miezul linistii, frica de moarte iti devine straina. cel putin asa spun inteleptii. "s-ar auzi cîntecul legănat al preoților căutîndu-și un rost etern în pauzele noastre de respirație și poate fîșîitul benzii de magnetofon" mi-a placut fragmentul asta, (adica realizarea lui "tehnica", prin exploatarea efectelor auditive) desi, in context, vine sa contrazica versul anterior :"ar fi liniste".. per ansamblu, ideile mi se par contradictorii. dar e foarte probabil sa nu privim din acelasi unghi.
pentru textul : eroare. pentru deîncântată de trecere. speram ca opiniile dumneavoastră să depăşească graniţele încadrării, dar o iau ca pe No Comment.
pentru textul : Your message has been sent deMulţumesc fiecăruia şi tuturor deopotrivă.
Aceste versuri mi-au dat senzația că, din când în când, suntem puși la zid, de Dumnezeu...Sau poate greșesc? tincuta
pentru textul : încă o zi deCristina realitatea e mai cruntă în comparaţie cu ce vezi tu în acest poem sau în com. autorului. mergi prea departe acuzînd aici de fascism un om care descrie o stare de fapt. doar atitudinea ta decentă -încă!- pe site te scapă de un avertisment.
pentru textul : viaţa de dincolo de fortral denu ascund faptul că îmi place cum scrie Emilian. aici nu în totalitate nu din cauza subiectului abordat -asta am lămurit- ci pentru faptul că ici colo forţează nota- vezi mai ales-cîine cîinişorul meu ce mi te-a dat dumnezeu. şi nu pentru că scrie cu î în loc de â şi eu scriu la fel. este alegerea noastră.
Deci, prima strofă. O avalanșă de imagini care generează o senzație de haos îmbibat în erotic. Ce înseamnă „catapulte orgasmice ale durerii”? Ultima dată cînd m-am uitat în dicționar orgasmul era un apex al plăcerii nu al durerii. Ce e aia „stalactite de bambus”? De ce de bambus? Ce e aia „ploi cu dinți de lapte”? Ploi care... cad, sau dinți care cad? Păi cam amîndouă chestiile cad. Că așa le e natura. Ce rost are să ne spui banalitatea asta? Cum pot „eșua” niște sîni? Probabil ai să îmi spui că prin cancer. Nu cred că sînt de acord. Mai ales că de obicei cancerul la sîn nu se întîmplă la amîndoi odată. Și în plus nu cred că o poți privi ca pe o „eșuare” a lor. E ca și cum ai spune că te fac de rușine. A doua strofă. Trec peste eroarea de formulare în limba engleză care e total aiurea. Așa cum a spus și Emilian, imaginea cu eprubeta e cam singura care are ceva poetic în ea. Habar n-am ce rost are obsesia asta pentru orange-portocaliu. O fi de la faptul că în adolescență sînii sînt ca două portocale... no comment. Strofa a treia. Nici un verb. Ce e ”numărătoarea inversă a pânzei de păianjen”? M-am tot uitat și nu am priceput. Și nici nu mi-a transmis nimic decît o senzatie de ”la asta tre' să mă uita așa sau tre' să întorc fotografia cu capul în jos?”. Nu mai spun de barbă albastră. Habar n-am ce caută acolo. Restul. ”paharul de unică folosință al tumorii” mi se pare o expresie care vrea să spună ceva dar se oprește la mijlocul drumului. Nu îmi spune nimic. Și cred că motivul este din nou verbul, sau mai bine zis lipsa lui. Finalul e ciudat. Care era drumul inițial? Și de ce alt drum? Ce are asta de a face cu un fel de operație de cancer despre care vrei tu să vorbești aici? De ce alt drum? Te urmărește cineva? Nu se poate înțelege nici logica și nici rostul aluziei. Lipsa verbelor. A nu folosi verbe nu este un păcat dar este o artă în poezie. Trebuie să poți doza imaginile și să le poți folosi pictografic sau senzorial suficient de bine ca sa suplinească sau să sugereze verbele necesare. Dacă nu știi să o faci riști foarte mult. O bună metodă de a verifica asta este să citești textul cu voce tare de cîteva ori sau să pui pe cineva să îl citească și să îl asculți foarte critic. Cu siguranță alții vor fi mult mai critici decît subiectivismul tău.
pentru textul : crazy party deRiscanta tehnica. Acelasi repros, prea multa tehnica, prea putina simtire. Personal, eu nu prea am inteles ce vrei sa spui. Fiecare insa cu structura lui.
pentru textul : binecuvântat fie numele tău, entropie de...astfel încât umple și un anahorete, nu doar o femeie ! numai că anahorete e un fel de huzurete! adică de bine, mă rog !
pentru textul : poezie multilateral dezvoltată deinspirat, Vlad, plăcu.
Raluca a fost, tre să recunoaștem, într-o zi de grație ! Nu?
Bizar! Postări aproape simultane, tematică asemănătoare, ton asemănător, instrumente lirice de prin aceeaşi zonă... poate doar registrul stilsitic să fie diferit. Vorbesc de scrierea ta vizavi de ultima mea postare.
Aş reproşa aici puţin preţiosul "ecou al inexprimabilelor noastre
pentru textul : precum o cortină deaşteptări" şi aş elimina "care să placă
să atingă un ţel să demitizeze". În rest, incisiv, asumat, pesimist. Deci, din pedeveul meu, bun.
Ce muze ai, mai, Paule! Cum sa nu fii inspirat? Fotomodelul tau seamana cu o madonna de Cranach. Mi-a placut si textul. Shalom!
pentru textul : Și ascult cum pleacă fotonii deo arunci aiurea Francisc. nu stiu la ce "mare poet" te referi tu. probabil la tine. si daca e asa nu ma bag fiindca fiecare e cu reumatismul lui. dar un om care scrie texte poetice cred ca opereaza cu prejudecati. chiar cu foarte mari prejudecati. altfel totul ar fi poezie si poezie ar fi totul si cu siguranta ca nimic nu ar mai fi poezie.am senzatia ca am mai argumentat pe tema asta si nu m-ai convins nici atunci. evident insa ca nu este menirea cuiva sa iti demonstreze ca nu scrii poetic atunci cind nu scrii. mai ales tie care esti, nu, mare poet. e probabil menirea poeziei sa te faca sa intelegi asta. dar atunci se intimpla ca in vorba aceea cu "cine are urechi de auzit, sa auda". ca cine nu are, nu sufera, nu?
pentru textul : lucia deCe mă îndeamnă să recitesc? Candoarea începutului, o anumită cadenţă în fraze şi surprinderea subtilă a metamorfozei sufletului adolescentin. Unele expresii mai... dure sunt parcă rupte din specificul vârstei personajului. Mi-au trecut prin minte întâmplări din cartea "De veghe în lanul cu secară". Felicitări!
pentru textul : din scrisorile larisei deiar dacă demnitatea nu ar fi știrbită, ar putea exista polemici literare.
pentru textul : Şi atunci m-am ridicat pe sufletele din spate deEcaterina, poemul asta nu e rau deloc, are forta si comunica cu cititorul, ai reusit sa transmiti starea in care te aflai destul de bine. Imi place si cum ai versificat, parca vad o maturizare a scrisului care ma bucura. Ce nu imi place si trebuie sa-ti spun sunt: 1/ Strofa a doua cred ca ar trebui sa se opreasca la primele trei versuri fara explicatiile din celelalte doua 2/ "deceptii suparator de triste" cred ca e prea mult... In rest, mi-a placut. Te mai astept cu poeme asa. Felicitari! Andu
pentru textul : notițe ascunse deimi cer scuze ca am sa folosesc un exemplu din textul tau. dar nu-ti fa probleme, si eu fac greseli.
"Se simţea gol pe dinăuntru
ca o-ntrebare fără răspuns"
acesta este un text fundamental nepoetic. Pentru ca daca spuneai ca "Se simtea pe dinauntru ca o intrebare fara raspuns" atunci avea inefabil, avea acel ceva ce face un text sa poata aspira la poezie. dar modul acesta mecanic de a folosi comparatii si metafore nu poate fi poezie. pentru ca macar un lucru ar trebui sa intelegem, poezia nu este comunicare, este reprezentare.
pentru textul : Ulbis la pătrat deO incursiune culturala de inalta tinuta intr-un oras prestigios si nu neaparat din punctul meu de vedere...Atmosfera Parisului in trei zile ..., a fost fara indoiala putin prea scurt in a o trai si a o resimti, dar tu ai vizitat trei monumente magnifice, trei muzee foarte importante, cu expozitii nationale si internationale cu reputatie. Le grand Palais este un monument renovat de curind, care si-a regasit toata stralucirea suprafetelor sale vitrate, avand un sarm particular acolo in vecinatatea podului Alexandru III. Un reportaj foarte bun ce prezinta Parisul in cultura sa cea mai stralucitoare. Felicitari.
pentru textul : 3 zile în Paris deTextul e departe de ceea ce putea scrie autorul...E doar un fragment decapitat din altă poezie ce s-a anunțat mult mai interesantă în prima sa ipostază de editare. Rima din final (involuntară...) defavorizează întregul.
pentru textul : racing live dehialin, ti se pare. si perceptia ta nu cred ca tine de limbaj sau de tehnica, ci de incercarea mea de a lua in piept sau la piept unul din miturile noastre dragi. miorita apartine imaginarului nostru, dar vin si eu cu turma mea de idei. cu indrazneala si tineretea mea care vrea, ca de aia e asa- sa nu i ajunga niciodata. dar, daca simti nevoia sa ti explic pe text, cu pixul in mana, o voi face. promit aranca, imi place jocul. si ce e minunat daca nu Jocul care ne joaca pe toti? sa stam deoparte?
pentru textul : a căzut o stea denuta, o poezie complexa, aidoma unei pietre slefuite in mai multe etape. Cititorul descopera universul treptat, reusind sa inteleaga pana la urma ce vrei tu sa spui. Ai cateva puncte de interes, cateva simboluri in jurul carora se focalizeaza intreaga poezie. Felicitari pentru stilul complex si pentru modul in care sti sa ascunzi esenta in spatele imaginilor. mi-a placut petre
pentru textul : pietrele Annei deam deschis Hermeneia, prima pagina, și am dat de textul dvs., nu l-am cautat, va asigur. Mă gîndeam ca poate va fi un text plăcut ochiului meu. Iar dacă nu am gasit, nu sunt eu de vina, cu atît mai puțin dvs. Nu am varianta pt R&J, chiar nu am, și nu cred că v/ar interesa. Mi-am exprimat opinia vis-a-vis de un text pe care l-am lecturat. Nimic mai mult. Nu mai intereseaza prietenii dvs. mai vechi, nici mai noi, dar daca scriu bine este in regulă. Am citit regulamentul si am inteles ca ne raportam la text, nu la alte aspecte. Dvs. nu-l mai cunoașteți?
pentru textul : R&J deEditorii au job-ul lor, respect pt asta. Nu vorbea nimeni de doborîrea oamenilor sau sait urilor! Imi pare rau daca v-am provocat o astfel de reacție.
In plus, nu sunt radu sau gheorghe sau nustiucum sunt Liviu, daca nu vă încurcă cu ceva, prezenta mea in acest spatiu.
mulțumesc. P.S.S. înțeles. mama ei de (răs)tălmăcire!
pentru textul : clasa muncitoare merge în paradis deandrei, e mijlocul lui septembrie..e normal sa te apuce tremuriciul in alta ordine de idei, o femeie alungata de acasa, noaptea, undeva intr/un parc fara nume are o viyiune sfasietoare asupra dramei pe care o traieste... e o rupere de real, vede corabia cu soldatii aia stranii care isi plang infrangerea, isi simte copilul disparand din brate, e angoasa noptii insa in tot delirul vecin cu nebunia sanii ei plini cu lapte sunt un semn de real, de speranta, de triumf, pur si simplu simte cum din ei tasnesc franghii care ridica din nou corabia, ii schimba culoarea, ca intr/un videoclip trecerea de la alb negru la color, ...esecul unui cuplu poate fi asociat unui naufragiu?da... in final, se reintoarce acasa, isi gaseste barbatul dormind si privindu/l mediteaza...inca te iubesc, dar pt suferinta indurata..am inceput sa te urasc putin. eu asa il vad si nu il schimb deloc, nu ma intereseaza ca sunt cuvintele prea multe si nu se termina asa cum vrea cititorul... daca ramane cu un gol in stomac si un gust salciu e perfect... a fost un stop cadru reusit. multumesc de trecere... si semn...
pentru textul : naufragiul deîmi place poemul. deși nu este unul din cele mai reușite ale tale, ai pasaje care sunt faine. de ex.:
Învârt butoiaşul spre memorie,
e timid si cald, ca o fecioară de preot,
cântăreşte situaţia o secundă,
trage. Aerul încă îmi leagănă sângele.
poate aș renunța la "scot rătăcirea" și la "ca o mâță gravidă" (gestantă). dar aici sunt subiectiv.
aș fi vrut să spun mai multe, dar nu știu atât de bine conferenția pe marginea unei găuri... ca margas.
pentru textul : Ruleta rusească decred ca se poate evita repetarea de la sfarsit a cuvantului moarte, aceea la un interval de 5 versuri, mai ales ca apare si rima asonanta soapte cum, de altfel, apare si la inceputul poeziei rima seara/vara si razbunate/delapidate se poate accepta ca un experiment, o forma hibrida de poezie, dar care, dupa cum spune si autorul, se poate perfectiona
pentru textul : epitaful cuvintelor deGeamul odăii e spart
pentru textul : Evadare delovit cu privirea...
În așchiile sticlei
orbesc lacrimi
Dorin, e o sinusoida fara amortizare. Nici nu are prea mare importanta cine intra sau iese, ci usa. Alina, n-am talentul de-a picta, poate de aceea arunc in stanga si-n dreapta culorile. Am preferat asta unor metafore. In ceea ce priveste dublarea varstei, este perioada sinusoidei de mai sus. O chestie autobiografica. De acord cu tine ca mai trebuie lucrat, mersi.
pentru textul : Sirop de menta defara indoiala sunt intamplari pe lumea asta care transced formei aleatoare, asa e si acest poem. imi amintesc acum ca despre sufletul lumii "anima mundi" am scris si eu demult aceste versuri (minimaliste desiur, cum altfel?) si pe care le asez aici in loc de comentariu "intr-o buna zi iti voi vedea gandurile si-mi va trece frica din copilarie cand credeam ca as avea oasele capului facute din sticla trupul meu va auzi trupul tau intr-o buna zi anime pentru ca nu e la fel sa asculti inauntru ceea ce vezi in afara si apoi sa scrii cuvinte infame" Semnul meu de lectura si apreciere aici Andu P.S. Mi s-a parut totusi cam de multe ori "sufletul".
pentru textul : anima mundi deam senzatia ca lui katya kalaro ii plac cuvintele. ii plac cum suna, se joaca aruncindu-le. ii plac rezonentele lor, culorile lor. dar poezia e mult mai mult decit un caleidoscop
pentru textul : nobody home - eu conduc, little Johnny îmi spune că deTextul asta vorbeste de un soi de struto-camila sau ma rog canguro-melc cat se poate de s.f. .Recunosc ca n-am prea citit "poezie s.f.", dar promit sa-mi fac un update. Text confuz, incoerent. Presupun ca tinta a fost concluzia finala: "clonele n-au viitor nici prezent". De exemplu "nu am nimic uman/sunt un melc clonat/dintr-un cangur". Oricat de evidenta este intentia, exacerbarea e mai degraba amuzanta decat poetica.
Parerea mea...
emil
pentru textul : clona deLacoste ar putea fi un castel pe valea Dordogne. Rezistenta franceza isi facuse sediul la etajul 2. Am locuit acolo intr-o vara fierbinte, pana si lanurile de tutun transpirau verde. Eu zic ca totul este o iluzie si nici nu incerc sa demolez acest postulat. Si e mult mai simplu sa negam prezentul pt ca nici nu exista, tot ce avem e o lunga scurgere a viitorului spre trecut. In rest Vineri e un simbol intresant, si Robinson Crusoe stia asta in mod practic, al naibii de real.
pentru textul : Un gând de vineri dePagini