un pic cizelata si e ok

Manolescu Gorun, spusele dumneavoastra valoreaza mult mai mult decat o penita, multumesc mult

Cateodata am impresia ca ma impotmolesc intr-un ditamai noroiul si nu mai am forta sa ies de acolo, asa ca stau si ma uit pana vine si ma scoate cineva sau pana se usuca pamantul. In cazul de fata nu prea stiu ce sa spun, ma incearca un straniu sentiment de rateu. De greseala nimerita in repetate randuri, dar sa lasam lamentarile la o parte. Am mai modificat pe ici pe colo- nu inteleg care ar fi problema cu versurile lungi, asertive si grave-, am mai sters cateva cuvintele si am mai fragmentat. Textul nu.mi pare mai bun, dar speranta moare ultima, nu asa era?

Pitagora, Socrate, Platon nu au fost creştini şi au promovat adevărul. Hypatia a spus adevărul şi a fost ucisă de creştini. Nu a spune adevărul e dificil, ci a oferi, necondiţionat, aproapelui tău, ajutorul, compasiunea şi iubirea. Iar acest fapt nu ţine de nici o religie.

ioana,

da am inteles. si recunosc ca nu-i una din poeziile care sa-mi placa macar personal foarte mult. obiectiv nu mai vorbesc. dar am prostul obicei de a posta tot ce scriu.

asa ca da, inteleg.

oricum, avem ceva in comun. merele verzi. care desi au devenit cam prea populare, probabil merita mai mult si mai bine decat poezia asta. (p.s. - in caz ca nu stiai "be delicious" de la donna karan miroase a mere verzi)

Scelerato! Femeile din ziua de azi! Pe vremea mea (ce vremuri, dom'le) era...si mai rau.

poate. ma mai gindesc. merci.

batrinuleatragator.

ai dreptate cu „una e sa mergi la curve si sa vii cu o poezie, alta e sa transfomi poezia in curva propriilor ambitii”. dar marea, cumplita intrebare este daca ti-ai pus vreodata problema daca nu cumva acest lucru este mai intii de toate valabil cu privire la tine. uite, eu de exemplu nu am crezut nici o clipa atunci cind am scris „chestia asta” ca ar fi ceva de capul ei. dar furia asta plina de gelozie pe care a nascut-o in tine chiar m-a convins ca am „comis” ceva. iar daca imi vei cere argumente cu privire la aceasta iti voi oferi aceleasi „argumente” pe care mi le oferi tu. adica „parerea mea”.
de fapt lucrurile merg chiar mai departe. faptul ca tu te legi de „subiecte” (dragostea - axis mundi, ideea de mine/lipsa ta de umor, etc) si ignori (din nestiinta sau din neglijenta (?!!)) relatiile, intriga, „predicatele”, contextul) ma convinge si mai mult ca esti un diletant atit in ce priveste scrisul dar si cititul. dar nu iti fa probleme. stai pe aproape si poate inveti ceva. dar mai itii trebuie sa fii muuuuult mai exigent cu ceea ce scrii si cu modul in care citesti. anyway, succes!

Marina, Alina, mulțumesc din suflet pentru aprecieri (și Alinei și pentru peniță). A fost un text scris "dintr-o suflare" și mă întreb când (și dacă) voi mai avea șansa să scriu ceva asemănător pe viitor, mai ales că orice peniță de apreciere înseamnă și exigențe și cerințe mai mari pentru ce voi scrie în continuare... Satul în care am crescut mi-a rămas mereu în imimă (satul Benia, comuna Moldova-Sulița, jud. Suceava). De fiecare dată când încerc să scriu ceva inspirat de acolo, din rădăcinile mele, iese mai bine ca alte texte. Nu știu dacă merit toată această apreciere, totuși nu pot să nu fiu fericit pentru ea... Când ajung în țară (nu se știe însă când va fi asta...) abia aștept să trec și prin Iași. Acolo am făcut facultatea și masterul. Pentru mine e aproape la fel de apropiat ca satul meu natal. Din toate orașele din România (sunt, sigur multe orașe frumoase, unele poate mai frumoase ca el), Iașiul rămâne "orașul meu"...

sunteți mai bun la proză... :) no offence! cer, stele, îngeri, umbre, gînd, noapte albă......................... revalorizare să fie, dar s-o știm și noi!

andule, eu zic că sînt un individ rezonabil. chiar și pentru un tip care nu mai știe ce înseamnă să fii român, a emigrat, s-a americanizat și a pierdut mioritica toleranță de lasă-mă lăsu-te. și tocmai de aceea cred că nu m-ar deranja neaparat ieșirile astea „despre oameni” dacă nu ar fi aproape întotdeauna denigratoare și dacă, mai ales ar avea măcar o urmă de comentariu pe text. tu însă le ai de-a-ndoaselea. încetează să mai faci ceea ce faci așa cum faci ca să nu fiu eu nevoit să te fac să nu mai poți să faci ceea ce încă mai poți să faci. și acum aștept miștoul tău isteț pe seama jocului meu jenant de cuvinte. dar mai ales să pricepi.

Felicitari Andrei! Asa, s-o tot comiti! :)

felicitări și din partea mea. te felicit pentru tot ceea ce ai realizat. îți doresc numai bine și multe succese pe toate planurile. te citesc cu plăcere. p.s. - mulțumesc Aranca pentru adresă. Madim

Virgil a zis o chestie adevărată, cel puţin eu sunt de acord cu el în ce priveşte aspectul vreau să fiu remarcat în literatură şi de aceea scriu. Ziceam la mine că scriu mai întâi pentru mine, apoi pentru ceilalţi pentru că în primă fază, eşti tu, tot ce vine scris sau vorbit , vine de la tine, şi informaţia care vine de la Adriana de exemplu, nu este nici a ei nici a mea – ea a venit de undeva de la un altul , dar atunci când informaţia pe care mi-a dat-o mie Adriana la momentul acela a fost a ei, când a ajuns la mine a fost a mea, adică eu am dat-o mai departe prin mine altcuiva şi a.ş.m.d, atunci spun da, scriu pentru mine, apoi pentru ceilalţi.
Tot aşa stau lucrurile şi în poezie. Fac poezia, deci este a mea dar îmi doresc să o împărtăşesc cu cineva, simt nevoia asta să o vadă şi altcineva dar asta numai după ce am poezia, care l-a momentul acela o scriu doar pentru sufletul meu, cu exact trăirile mele unice, ca individ.
Bun. Vine atunci întrebarea următoare: Băi, dacă tot spui că nu scrii pentru alţii, atunci ce cauţi pe siteuri de literatură, de ce participi la concursuri, de ce îţi faci site de literatură, ca să ce, ca să le arăţi celorlalţi că eşti tu cu tine şi că scrii doar pentru tine. Perfect, atunci de ce nu închizi frumuşel cu cheiţa într-un sertar notiţele,poemele, jurnalul, etc. , şi te culci liniştit şi împăcat şi împlinit. Păi nu, sunt multe aspecte de discutat aici.
Împlinirea deşi vine prin tine, de la tine, prin împăcarea cu sinele, în mama ei dară nu ne este suficientă dacă nu intră în raport şi cu ceilalţi, cu omul care nu eşti tot tu de astă dată. Practic trăim un paradox existenţial raportaţi terestru, o utopie în sensul că oricât ai încerca să devii Unul să fii împăcat doar prin tine, ai nevoie de susţinera şi credibilitatea CELUILALT. Deşi nu interesează pe nimeni că Silvia Bitere prin poezie se eliberează şi nu interesează pe nimeni că ea se caută pe sine şi s-a găsit sau nu, ea există şi se face văzută. De ce se face văzută, şi aici voi răspunde unei alte întrebări puse de Virgil, ca să ce: să impresioneze, să demonstreze ceva cuiva, doreşte să ajungă un nume în literatură?
Am să răspund. Dorinţa există, restul ţine de Dumnezeu, nu sunt adepta intrării cu forţa în literatură, la momentul acesta nu sunt scriitor şi nici poet (nu am publicat volume, proprii mie) uneori îmi vine să renunţ dar imediat sunt pocnită peste ceafă de Dumnezeu, cred, care nu mă lasă, deci nu depinde de mine să mă opresc şi atunci las timpul să curgă şi nu mă gândesc la ce voi fi sau dacă voi fi, dar ştiu cu siguranţă că voi prinde bătrâneţea.