mi-a placut mai ales finalul... cu aceea iarna crescuta firesc ca un obstacol de netrecut, unde cuvintele doar ar accentua neputinta... o acceptare senina in fata unui destin fara recurs.

nu înţeleg gluma dvs. În acest text mai "personal" (dar orice poezie e personală) mă cam rodeau păduchii şi, după toate că nu am bani, mai trebuie şi să cheltuiesc sute de lei pe şampoane împotriva păduchilor (că sunt foarte scumpe) şi să rabd mult de foame şi alte nevoi Atâţia scriitori au scris despre sărăcia lor sau a altora, inclusiv în poezie. În haiku la fel. Farmacista mi-a spus că e/ a fost o epidemie de păduchi în oraş. Vă invit în vizită. Cum păduchii sunt încă în viaţă pe scalpul meu, şi nu am bani să îi omor azi, cum ar fi fost necesar, vă ofer un loc de onoare şi dvs. Ce să fac, ca orice om onest scriu despre realitate. Am scris şi un haiku:

cu păduchi în păr --
de pe un CD zgâriat
ascult Vivaldi

Frumos poem, mai ales 'paleta' folosită. Natasha 'dă bine' acolo, dar poate merge mai bine pe altă cărare.
Una peste alta, un poem care delimitează metafora de sentiment la fiecare pas și asta mi-a plăcut foarte mult. Cine spunea că nu mai este loc pentru inovație valoroasă în poezie?
Margas

Uite că am citit aici un poem mai matur, mai închegat din partea acestei talentate și extravagante house-wife poete care este pentru mine Corina Papouis. Mai puține accidente anglo-române, mai puțină emfază în schimb mai multă emoție, mai multă aparținere de actul poetic.
Am o majoră obiecție asupra versului cu labradorul și cu linsul gleznelor, că imediat îmi amintește de gospodina Corina Papouis de care tocmai am scăpat în acest poem.
Corina, un sfat cât se poate de sincer, dacă te interesează cu adevărat poezia... și așa mi se pare, scrie cu mâna pe stilou, pe pix, pe taste, pe ce vrei tu în afară de polonic.
Cu drag,
Andu

Personal consider acest text ca ducând lipsă de poezie. Nu are nici acel vechi mirositor al unui timp, nici modernism, nu exprimă mai nimic. Totuşi, din mai nimicul acela, găsesc un orificiu de psihologie mică, mică, cât un grăunte, prin care încerc să dau sensuri "semaforului". Şi da. Unde este misterul şi profunzimea spuselor aici? „la ce vă gândiţi când aşteptaţi la semafor? Credeţi că sunteţi dependenţi de viteză sau de sex?” Adică unde este acea parte de genial, care să mă transforme? Ei, da, şi? Deci, nu. Mergând pe text în sus şi-n jos, mă izbesc de veşnica problemă la români. Criză economică, stăm la coadă să luăm ouă, conserve de peşte peste tot în alimentară, Ceuşescu nu mai este. Bun. Încerc să încadrez textul cumva spre un “the dead end” dar nici aşa nu iese mare lucru. Doar pot spune cât de genial a jucat Raymond Herbert Wise acolo. Problema se pune aşa la mine: când citesc trebuie să simt, să văd, mai ales să văd imagini, dacă asta nu se întâmplă, nu e cu supărare, citim alţi autori şi nici nu însemnează că judecata mea este corectă din punctul tău de vedere. Am vrut de mai multe ori să-mi las impresia pe acest text şi iată că o şi fac.
Găsesc redundante aceste formulări: “cerc_despicat_din_cerc_cerc_despicat_din_cerc ţipă” şi mai sunt şi altele de acest gen, repetiţii care vor să transmită ceva dar nu transmit. Personal ador repetiţiile atunci când sunt plasate bine într-un context. Obositor, nu oboseala aceea plăcută în care îţi simţi mintea istovită de „multul vremurilor”, “multul vremurilor tale”, găsesc aici. Nu găsesc acel obositor-liniştitor aici, acel obositor cu bune şi rele, pe care îl iubim „nu îl am” şi dacă „nu îl am” merg să vorbesc cu Tim Burton, să-mi găsească un rol în viaţă care mi se potriveşte.
Nu am insistat pe text din motive clare. Nu am găsit nimic interesant aici, în schimb mi-am dorit să las un semn, o critică în semn de libertate.
Mulţumesc.

multumesc tuturor pentru lectura si opinii. asta este forma bruta a unui fragment de proza, iar eu, autorul, nu am deloc experienta in domeniul prozei, motiv din care primesc ca pe un suprasuficient aprecierile dumneavoastra. de undeva trebuie sa incep si eu cu proza, cum altfel...

pentru ca prin "arme" cu pricina incercam sa transfer atributele armelor asupra mainilor. un fel de... habar nu am daca exista varianta asta pe undeva:) Da multam de apreciere!

Un poem care, deși imperfect, a reușit să trezească în mine acel fior care nu poate fi confundat... fiorul poeziei.
'Impalele grase'
'fumam amândoi dintr-o țigară două țigări'
'lapoviță peste un câmp cu miei'
sunt doar câteva imagini cutremurătoare desprinse din acest poem puternic.
Citindu-l, am avut impresia că cineva mi-a scris anume mie un mesaj, acel mesaj care aparține doar poeziei, închis în labirintul unor metafore care se dezvăluie doar sufletului atunci când îl lași liber.
Unul dintre cele mai bune poeme pe care le-am citit pe net în ultima vreme.
Și pentru că nu am altă posibilitate de a-mi exprima admirația pentru acest text, las o peniță aurie pentru a rămâne consemnată starea mea de grație obținută prin lectura acestui text.
Felicitări,
Margas

Un text inspirat, în opinia mea, unde sunt bine dozate expresiile lirice și simplitatea discursului. Imaginea de la final totuși, parcă s-ar cere exprimată altfel, mai puțin complicat. Adică există acolo o aglomerare de verbe,simțuri(auz,văz) și lucruri(claviculă, bisturiu) prea mare pe cm pătrat de hârtie pixelată - bineînțeles raportat la restul poemului. O părere, Eugen.

"mirosul mortii" "tacerea urmasilor" - cuvinte naturale in gura unei poete de 17 ani Aecaterina, hai sa facem un pact: ich lieb dich nicht du liebst mich nicht. Deci sa nu ne mai comentam de acum incolo ca sa nu devenim pedofili sau gerontofili literari, dupa caz. Iar daca e sa tii minte data de 23 iulie 2008, propun sa inlocuiesti ploaia cu grindina aferenta cu concertul Metalica de la Bucuresti, daca ai 17 ani macar pe un genunchi. HS ! Andu

Dacă ne referim strict la text, pot să spun că-mi place, e scris în mod realist, obiectiv. Mircea înregistrezi realitatea exct cum este, tehnologia a intrat și-n biserică. E puțină ironie la final izvorâtă chiar din acest amalgam ciudat. Și e bine că se termină așa, interogativ. Mi se pare că e cel mai bun text al tău, fără încărcătura semantică și ...ritmică de până acum.

Adriana, iti multumesc de trecere si pentru apreciere. Cu respect

text fragmentat, mai degraba un colaj de citate, care te face suspicios la "mesajul" sau, anuntat fara subtilitati inca din titlu. insa definirea p-m-ismului reclama "toti oamenii mariei sale", orice "contributie" este esentiala... tot citind despre "PoMo", ma amuz copios ce inteleg romanasii sa faca din el. si, la drept vorbind, postmodernismul (desubiectiva[n]t), merge intins si torsionat in orice fel posibil -aceasta-i este si vocatia. teribile antiteze! "Modernism-Postmodernism/ Romantism-Simbolism, etc." greu, greu va ajunge pana la noi logica tertului inclus, piatra de temelie in proiectul transdisciplinar al lui Basarab Nicolescu... dar sa lasam somitatile in pace...aici suntem pe hermeneia, unde italicile iti dispar din text, despre boldice, alineaturi, imagini, jocuri vizuale, ce sa mai vorbesc... ramane insa pretentia "academica", "obiectiva", de autoritate (tot mai delegitimata in realitate) in materie de postmodernism. minunată bibliografia de la final. mai importanta chiar decat textul in sine. si fara prea mare legatura cu "substanta" acestuia. desigur, are rolul de a "intari" (pseudo)afirmatiile amalgamate ce pretind a crea "atmosfera postmoderna", atat de necesara unei exhibarii entelectualicesti rezonabile. oameni vechi cu fumuri "recente". deci, per total, textul e reprezentativ pentru site, si are din partea mea o penita. "formula castigatoare nu se schimba!"

Virgil, am rezonat cu strofa a doua. prima mi se prea putin sonora pentru stilul tau. dar, cu siguranta, avem cu totii momente de liniste.