foarte frumos poem. este de o limpezime molcomă, scrisă de un suflet împăcat cu viața, în care lumina tresare atât la propriu cât și la figurat, stilistic. aproape ireproșabil, (acea repetiție "nimic"), dar cursivitatea și intensitatea cu care transmite liniștea e înfiorătoare, Daniela. iată un poem sedativ. pe care îl recomand și îl trec la preferate. și... eu sunt cel care mulțumește.
Multumesc Sister, poemul acesta s-a impiedicat pe undeva pe cursa concursului. Imi pare rau ca a fost scos din lista de votare. Nu a avut nicio vina. Doamnei Chelaru, cea cu lullaby pentru candelabre nu i-a picat bine titlul si a decis sa se supere, sa-si ia papusile si sa plece. Foarte nefericit. Poemul dansei avea cea mai mare sansa sa castige concursul. Acum ce sa zic. In afara de acel lullaby, cele doua poeme n-au nici in clin, nici in maneca unul cu celalalt.
Toate bune si sa ne citim sanatosi. Merci inca o data pentru semn.
Tudor, ce înțelegi tu prin literatura adevărată? Știi, îmi pare că se repetă un dialog în care cineva susține arta pentru artă iar altcineva arta cu tendință. Să mă fac înțeles, după cum te-am înțeles bine în intenția remarcabilă (pentru mine) de a aprecia și versul clasic.
Contextul imediat al poeziei lui Labiș, Moartea căprioarei, este o vânătoare în care un copil (precoce) nu înțelege de ce trebuie să facă, adică de ce să mănânce dintr-un animal nevinovat, iar emoția este împinsă în extrem până la antiteza verbelor a mânca și a plânge. Bun. După mine, aceasta este acea esență care rămâne, cum spuneai tu. Dar, tot vorba dumitale, trăim alte vremuri. Vremuri în care îmi pare mult mai dramatic și sensibil să constați același lucru în fața unei conserve de pește, ori în fața unui grătar. Pentru că lipsește atmosfera aceea, pentru că ea a fost în autorul textului, fără sprijin intens cum e în cadrul prefigurat de Labiș. Este mult mai greu să pescuiești cu undița decât cu năvodul.
Acum, referitor la progresul în literatură, îmi aduc aminte un dialog al lui Țuțea cu un prieten proaspăt trecut la creștinism în care îl întreabă: ei cum e?/ Sunt creștin, am evoluat!/Nu, doar te-ai luminat! îi răspunde Țuțea. Și în artă, eu cred că e vorba despre o iluminare mai degrabă decât de un progres, deci și aici sunt de acord cu tine.
Despre timbrul original la Labiș, permite-mi să am opinia lui N. Manolescu.
Despre poetul copil... era un activist convins și foarte stimulat, avea prestație și era respectat ca un bun orator. Iar de pe la vârsta lui mulți își încep maturitatea.
Revin însă la Shakespeare și Iliada, este de la sine înțeles că valoarea le este incontestabilă. Dar fii sincer cu tine... de când nu ai mai citit din Iliada, sau un sonet de Shakespeare? E drept, ne mai urcăm în trăsuri când suntem romantici, dar nu plecăm cu ele în Canada. Hugo e la fel de valoros pentru mine ca Voltaire... dar Tolstoi nu are egal. Prin urmare, valorile în timp își au rostul lor, acela de a ne motiva să gândim mai mult și mai frumos (poate, zic), le apreciem valoarea, dar uităm să ne raportăm la ele.
Iar concluziv, mulți nu știu prin ce un text este literatură sau buletin meteorologic, nu au bazele teoretice pentru asta.
Cam asta vreau să spun și îți mulțumesc pentru tonul profesoral, doar asta ești și nu numai...
cu gând bun!
Emanuel Pope, comentariul tău nu este suficient de argumentat pentru a susține penița. Modul acesta de evidențiere a unui text - penița - trebuie folosit, daca îmi este permis să o spun , mai cu parcimonie, altfel îl devalorizam, și justificându-l printr-un comentariu...cât de cât mulțumitor :) - adica NU lângă argumente din categoria "textul e fain, excelent, grozav, genial etc." sau "ochii autorului sunt albaștri. " te rog să revii asupra comentariului. Andreea, sper să nu mă înțelegi greșit - intervenția mea este una pur administrativă, nu are legătură cu valoarea textului tău. o zi bună vă doresc.
Ionuț,
iată două întîmplări de pe vremea cînd noi copiii din Turburea Valley am dezvoltat primul motor de căutare pe principiul rece rece/cald cald. era primul cod Google. am o proză scurtă cu Lina lu’ Mărin unde mi-am permis să mai aduc din condei dar ce urmează este real.
așadar:
1. într-o zi mama a adus acasă doi puieți de nuc. unul era verde și viguros ca speranța ta de a ajunge mare poet, altul era galben tot ca frunza de tutun calitatea prima . Lina lu’ Mărin a zis –vreau și eu unul. alege! și Lina l-a ales pe cel verde, te uitai la el și parcă deja mirosea a nuci numai bune de mîncat. au fost plantați la douăzeci de pași unul de altul. nucul Linei nu a făcut nuci niciodată și s-a dus după zece ani unde se duc nucii cînd mor. al nostru e și acum la poartă mai înalt decît buturile tale de la rugby și face niște nuci mari cît oul de gîscă.
2. la două luni așa Lina se certa cu ai mei. ăștia se certau simplu și sănătos adică înțelegeai ceva din ceartă cu înjurătura în clar, peremptoriu cum ar zice un poet ca tine. împăcarea venea ca o primăvară timpurie fară semne fără nimic. număram anotimpurile după ciclul ceartă-împăcare. și uite că mă nimeresc acasă pe timpul vrajbei lor. m-am dus prin vie să mă uit la un piersic. și hop și Lina! domnule Caragea și măi Ionuț știi tu cum m-a făcut Lina pe mine? m-a băgat și m-a scos de parcă venise ciuma lui vodă Caragea. nu aveam cruce la cap nu aveam mireasă nici aici nici pe altă lume și îmi striga moartea pînă și cu clopotul de la gîtul vacii. mă uitam la puful piersicilor și nu am zis nimic. Lina a dat cu pumnii printre picioare ca atunci cînd spargi un lemn- spune mă mutule și tu ceva să am cu cine să mă cert!
Marga,
deși nu ai înțeles mesajul tu ești din nou o prezență fermecătoare.
copiii desenează zîmbind cînd sint singuri cineva le vorbește din desen și cere mereu alte culori ca bunicii să adoarmă în icoane obosiți puzzle-ul se risipește din nou peste orele noastre largi se deschid ferestrele lunii aprilie în care deja îmi pregătesc bagajele pentru călătorii îndepărtate la marginea colinelor încă o dată aș vrea să mă ridic pînă la stele ca Micul Prinț uite vezi de mîine încep să zbor primăverile au mereu prin buzunare cutii de tempera întrebări fără șir creioane vechi mirări precum acea coală albă lipită de memorie din care a crescut plîngînd desenul lui Noemi.
Alma, Sapphire acest poem era inițial o dedicatie "visul nemizer", "mănuși de clinchet" și "un soare" reprezinta anumite particularitati ale persoanei careia i-a fost dedicata tentativa mea de poem :( Da, Sapphire, ai dreptate, nici nu m-am gandit la reciprocă. Eu nu am transpirat la acest poem :(
ca (virgula) capul tau ar fi mai bun decat al ei, din moment ce – repet citatul! – „arta seamana cu Dumnezeu”?
il folosisem in titlul comentariului precedent tocmai pentru a-ti atrage atentia asupra inadvertentei dintre aceasta idee si ultima propozitie din acest interviu.
Daca ea seamana cu Dumnezeu (mi-e greu sa admit, dar o fac de dragul dialogului si, daca vrei, de dragul maieuticii) inseamna ca ea este principiul manifestarii sale. Iar tu, artistul, esti „humusul” (nici „hommo” nu-i departe, etimologic vorbind) in care „se intipareste” cuvantul. sau culoarea, sau forma. ori cutia de rezonanta a sunetului.
A afirma ca „arta seamana cu Dumenzeu” dar ca Tu esti cel care „o face” (evident, dupa o infruptare din Palton si-o friptura bine rumenita), unde duce, oare?
(chiar, Lucifer o fi avand loc, in patria lui, pentru toata multimea „facatorilor de arta”? ca sunt din ce in ce mai numerosi, s-ar putea sa inchida si el usile...)
aaa...fireste ca admit cu draga inima ca arta trebuie sa aiba valente universale si transcendentale. vezi, m-am ferit de cuvantul „metafizice”...:), sa nu lezez privirile postmoderniste.
oare asta voiai sa spui?
textul este interesant desi faptul ca alegi sa folosesti atit de multe neologisme sau elemente livresti aseaza un fel de perete de sticla intre text si cititor. am senzatia ca exista o ideea acolo dar inca e ascunsa adinc
La multi ani! Poemul m-a impresionat mult! Eu zic asa: fluturele ingenuncheaza, isi odihneste aripile, priveste in urma, dar il atrage rasaritul si nu se poate abtine sa nu-si ia zborul, din nou, in cautarea altor initieri.
Da dom'le, iată in sfîrșit o poezie fără sîni și fără cur. Că ajunsesem să fac tic nervos. Erau autori (nu spun numele că încă e vii) la care aveam groază să mai deschid pagina, nu de alta dar iar pipăituri și anatomii refulate de nu mai știam pe unde să mă feresc ca să citesc și eu ceva. Era ca la televiziunea română unde nu știi dacă pipița de la buletinul meteo e la programul de striptiz sau vrea să îți spună că dă cancerul în Moldova. În orice caz textul de față e reușit. Poate mai puțin finalul cu bășcălia aia de bucali. Poate că ultimele trei versuri chiar sînt în plus. Mie însă mi-a funcționat textul ăsta ca o gură de aer tare. De mare. Remarc strofa: "cum de nu mai trăisem ceasul acesta de amurg când plecam în larg ea se întorcea din zare se oprea pe țărm chiar în locul în care mă aflam și îmi striga cu toată puterea din plămânii ei mici grecii ăștia mereu născocesc câte ceva"
nu-i așa că important este să spun mai întîi ce nu îmi place.
„streaşina clipei” - mi se pare o metaforă prea siropoasă pentru restul destul de reușit al textului.
textul e bun, frust pe alocuri. aș spune chiar foarte bun dacă ai fi începătoare, dar nu ești. e bun și mie mi-a lăsat o senzație de sculptură. nu multe texte reușesc să îmi ofere asta. felicitări. cînd voi (re)pune penițele îi voi acorda una.
Cam subțirică povestioara asta de dragoste. S-a scris atît de mult în stilul ăsta (nu scriu epitetul) încît dacă vrei să mai spui ceva trebuie să muncești la chestia asta sau să ai o sclipire de geniu. Deocamdată în cazul de față nu cred că se pune problema.
Acest portret suprarealist stă într-o lumină palidă, străpunsă de proiecțiile conștiente ale subiectului, "ca un fel de călătorie în jurul vieții mele", cu o aureolă spartă de imageria visului sonor" ma târăsc prin coridoare mozaicate cu tâmplării bizantino-bizare" Îmi par puțin prea forțate versurile:"am semnat condica unei terfeliri", "ca un bărbat falnic, matur cum sunt uitat beat dupa lada ta de zestre" , pentru un alt registru, pentru un alt context. Ultimul vers descendent imprimă o tristețe desăvârșită.
marinela my dear e o neînțelegere. nu atît a ierbii cît a trecătorilor. sper că nu faci parte din ei. sper că totuși ști să dansezi. chiar dacă unii cred că suntem nesimțiți. găsesc că e minunat. să dansezi. și să crești. în ploaie...:) senqiu pentru alesele aprecieri surprinsa mea. promit să fiu cuminte...:)
Pamfletul are şi el nişte limite. Stop! Nu iţi pot oferi decât, să zicem, „compasiune” (şi peniţa care a fost, pentru text, of course, pe bune). Că de „milă creştină” sunt sătul până peste cap. Mare e grădina lui Dumnezeu. Şi suntem cu toţii în ea. Ce-şi face omul cu mâna lui e…lucru manual. Nefericirea e că we are all connected.
E un text matur, cu un echilibru emoţional bun, generat de instrumente lirice oneste, limpezi şi suficiente, cu un exponent liric crescând odată cu textul şi explodând tăcut în final. Ţigara revine până devine un soi de laitmotiv (aducându-mi aminte de: cine m-a învăţat să fumez, când am dat foc prima dată la ceva, când am fumat prima dată de faţă cu X, cât şi unde am fumat după evenimentul zet), laitmotiv care poate fixa miza şi discursul altfel decât o face aparenta confesiune.
În altă ordine, poate doar "picioarele tale miroseau a feblețe" să fie niţel disonant.
domnule agheoghesei, îmi place poemul. iată că nu-s singuru poet din iași. și timpu' larg e mai melodios decît timpul larg, dacă la asta se referea doamna ștefan. vedeți, alăturarea aia de l-uri nu ar fi sunat prea bine
" Descoperisem o oază de dragoste pe marginea drumului european nuştiucarenumăr, în anticamera toaletei publice." - explicaţia aceasta nu-şi are rostul. Cred eu că cititorul are plăcerea de-a descoperi singur miza textului şi s-ar putea simţi lezat dpdv intelectual când autorul i-o oferă pe tavă. Zic şi eu.
(aveţi idei de proză interesante, bune. Ar mai fi de lucrat la "cum" le spuneţi).
te înțeleg. dar în același timp acest buton (și altele) au specific adăugată etapa de confirmare. așa că este aproape imposibil să greșești „din greșeală”.
da, cred ca ai dreptate, virgil, si ca atare mi-am indreptat greseala, dupa cum se poate vedea din titlu completat pentru a marca mai bine intertextul, poezia mea neavand vreo alta legatura cu actul artistic al lui cohen decat la nivel intertextual. keep in touch
dar dacă am trecut succint prin cartea proverbelor şi prin cea a eclesiastului, am zis să mă opresc şi la cartea profeţilor.
nu ştiu ce carte voi mai răsfoi, poate cartea poetului, oricum mulţumesc pîntru semn şi poate ce-am scris se va întâmpla :)
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
foarte frumos poem. este de o limpezime molcomă, scrisă de un suflet împăcat cu viața, în care lumina tresare atât la propriu cât și la figurat, stilistic. aproape ireproșabil, (acea repetiție "nimic"), dar cursivitatea și intensitatea cu care transmite liniștea e înfiorătoare, Daniela. iată un poem sedativ. pe care îl recomand și îl trec la preferate. și... eu sunt cel care mulțumește.
pentru textul : intersection depoemul este frumos, desi pare putin idealist. eu cred ca cineva n-a iubit : ori unul, ori altul, ori amâmdoi.:)
pentru textul : Cam aşa deMultumesc Sister, poemul acesta s-a impiedicat pe undeva pe cursa concursului. Imi pare rau ca a fost scos din lista de votare. Nu a avut nicio vina. Doamnei Chelaru, cea cu lullaby pentru candelabre nu i-a picat bine titlul si a decis sa se supere, sa-si ia papusile si sa plece. Foarte nefericit. Poemul dansei avea cea mai mare sansa sa castige concursul. Acum ce sa zic. In afara de acel lullaby, cele doua poeme n-au nici in clin, nici in maneca unul cu celalalt.
Toate bune si sa ne citim sanatosi. Merci inca o data pentru semn.
pentru textul : lullaby pentru zâne deTudor, ce înțelegi tu prin literatura adevărată? Știi, îmi pare că se repetă un dialog în care cineva susține arta pentru artă iar altcineva arta cu tendință. Să mă fac înțeles, după cum te-am înțeles bine în intenția remarcabilă (pentru mine) de a aprecia și versul clasic.
pentru textul : domnule Labiș deContextul imediat al poeziei lui Labiș, Moartea căprioarei, este o vânătoare în care un copil (precoce) nu înțelege de ce trebuie să facă, adică de ce să mănânce dintr-un animal nevinovat, iar emoția este împinsă în extrem până la antiteza verbelor a mânca și a plânge. Bun. După mine, aceasta este acea esență care rămâne, cum spuneai tu. Dar, tot vorba dumitale, trăim alte vremuri. Vremuri în care îmi pare mult mai dramatic și sensibil să constați același lucru în fața unei conserve de pește, ori în fața unui grătar. Pentru că lipsește atmosfera aceea, pentru că ea a fost în autorul textului, fără sprijin intens cum e în cadrul prefigurat de Labiș. Este mult mai greu să pescuiești cu undița decât cu năvodul.
Acum, referitor la progresul în literatură, îmi aduc aminte un dialog al lui Țuțea cu un prieten proaspăt trecut la creștinism în care îl întreabă: ei cum e?/ Sunt creștin, am evoluat!/Nu, doar te-ai luminat! îi răspunde Țuțea. Și în artă, eu cred că e vorba despre o iluminare mai degrabă decât de un progres, deci și aici sunt de acord cu tine.
Despre timbrul original la Labiș, permite-mi să am opinia lui N. Manolescu.
Despre poetul copil... era un activist convins și foarte stimulat, avea prestație și era respectat ca un bun orator. Iar de pe la vârsta lui mulți își încep maturitatea.
Revin însă la Shakespeare și Iliada, este de la sine înțeles că valoarea le este incontestabilă. Dar fii sincer cu tine... de când nu ai mai citit din Iliada, sau un sonet de Shakespeare? E drept, ne mai urcăm în trăsuri când suntem romantici, dar nu plecăm cu ele în Canada. Hugo e la fel de valoros pentru mine ca Voltaire... dar Tolstoi nu are egal. Prin urmare, valorile în timp își au rostul lor, acela de a ne motiva să gândim mai mult și mai frumos (poate, zic), le apreciem valoarea, dar uităm să ne raportăm la ele.
Iar concluziv, mulți nu știu prin ce un text este literatură sau buletin meteorologic, nu au bazele teoretice pentru asta.
Cam asta vreau să spun și îți mulțumesc pentru tonul profesoral, doar asta ești și nu numai...
cu gând bun!
yes, sir! aia cu sapa si pe mine ma enerveaza, am facut cerere la "centru", dar deocamdata nimic:) Multumiri pentru comentariu!
pentru textul : la-ntâmplare deEmanuel Pope, comentariul tău nu este suficient de argumentat pentru a susține penița. Modul acesta de evidențiere a unui text - penița - trebuie folosit, daca îmi este permis să o spun , mai cu parcimonie, altfel îl devalorizam, și justificându-l printr-un comentariu...cât de cât mulțumitor :) - adica NU lângă argumente din categoria "textul e fain, excelent, grozav, genial etc." sau "ochii autorului sunt albaștri. " te rog să revii asupra comentariului. Andreea, sper să nu mă înțelegi greșit - intervenția mea este una pur administrativă, nu are legătură cu valoarea textului tău. o zi bună vă doresc.
pentru textul : Tangent de radical din "ix" de"iar dacă cerul
pentru textul : şi acum rămân acestea trei deşi-ar lipi urechea de mine
tot n-ar auzi vibraţia absenţei" - exprimându-mă neacademic: Mişto, nene!
Am un mare neajuns. Două chiar. Nu am talent. Poemele mele încep mai mereu de jos în sus, de unde și eventualele dezechilibre :).
pentru textul : despre crocodili deDragă Maria , multumesc incă odata de ajutor. Am nevoie de el . Imi pare rău , că am fost inţeleasă greşit şi am jignit un om
pentru textul : nebunul se priveşte în oglindă deMihaela,
mulțumesc.
Ionuț,
iată două întîmplări de pe vremea cînd noi copiii din Turburea Valley am dezvoltat primul motor de căutare pe principiul rece rece/cald cald. era primul cod Google. am o proză scurtă cu Lina lu’ Mărin unde mi-am permis să mai aduc din condei dar ce urmează este real.
așadar:
1. într-o zi mama a adus acasă doi puieți de nuc. unul era verde și viguros ca speranța ta de a ajunge mare poet, altul era galben tot ca frunza de tutun calitatea prima . Lina lu’ Mărin a zis –vreau și eu unul. alege! și Lina l-a ales pe cel verde, te uitai la el și parcă deja mirosea a nuci numai bune de mîncat. au fost plantați la douăzeci de pași unul de altul. nucul Linei nu a făcut nuci niciodată și s-a dus după zece ani unde se duc nucii cînd mor. al nostru e și acum la poartă mai înalt decît buturile tale de la rugby și face niște nuci mari cît oul de gîscă.
2. la două luni așa Lina se certa cu ai mei. ăștia se certau simplu și sănătos adică înțelegeai ceva din ceartă cu înjurătura în clar, peremptoriu cum ar zice un poet ca tine. împăcarea venea ca o primăvară timpurie fară semne fără nimic. număram anotimpurile după ciclul ceartă-împăcare. și uite că mă nimeresc acasă pe timpul vrajbei lor. m-am dus prin vie să mă uit la un piersic. și hop și Lina! domnule Caragea și măi Ionuț știi tu cum m-a făcut Lina pe mine? m-a băgat și m-a scos de parcă venise ciuma lui vodă Caragea. nu aveam cruce la cap nu aveam mireasă nici aici nici pe altă lume și îmi striga moartea pînă și cu clopotul de la gîtul vacii. mă uitam la puful piersicilor și nu am zis nimic. Lina a dat cu pumnii printre picioare ca atunci cînd spargi un lemn- spune mă mutule și tu ceva să am cu cine să mă cert!
Marga,
pentru textul : mic tratat de poezie dedeși nu ai înțeles mesajul tu ești din nou o prezență fermecătoare.
copiii desenează zîmbind cînd sint singuri cineva le vorbește din desen și cere mereu alte culori ca bunicii să adoarmă în icoane obosiți puzzle-ul se risipește din nou peste orele noastre largi se deschid ferestrele lunii aprilie în care deja îmi pregătesc bagajele pentru călătorii îndepărtate la marginea colinelor încă o dată aș vrea să mă ridic pînă la stele ca Micul Prinț uite vezi de mîine încep să zbor primăverile au mereu prin buzunare cutii de tempera întrebări fără șir creioane vechi mirări precum acea coală albă lipită de memorie din care a crescut plîngînd desenul lui Noemi.
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 7 deAlma, Sapphire acest poem era inițial o dedicatie "visul nemizer", "mănuși de clinchet" și "un soare" reprezinta anumite particularitati ale persoanei careia i-a fost dedicata tentativa mea de poem :( Da, Sapphire, ai dreptate, nici nu m-am gandit la reciprocă. Eu nu am transpirat la acest poem :(
pentru textul : Cioplitorului de vers deca (virgula) capul tau ar fi mai bun decat al ei, din moment ce – repet citatul! – „arta seamana cu Dumnezeu”?
il folosisem in titlul comentariului precedent tocmai pentru a-ti atrage atentia asupra inadvertentei dintre aceasta idee si ultima propozitie din acest interviu.
Daca ea seamana cu Dumnezeu (mi-e greu sa admit, dar o fac de dragul dialogului si, daca vrei, de dragul maieuticii) inseamna ca ea este principiul manifestarii sale. Iar tu, artistul, esti „humusul” (nici „hommo” nu-i departe, etimologic vorbind) in care „se intipareste” cuvantul. sau culoarea, sau forma. ori cutia de rezonanta a sunetului.
A afirma ca „arta seamana cu Dumenzeu” dar ca Tu esti cel care „o face” (evident, dupa o infruptare din Palton si-o friptura bine rumenita), unde duce, oare?
(chiar, Lucifer o fi avand loc, in patria lui, pentru toata multimea „facatorilor de arta”? ca sunt din ce in ce mai numerosi, s-ar putea sa inchida si el usile...)
aaa...fireste ca admit cu draga inima ca arta trebuie sa aiba valente universale si transcendentale. vezi, m-am ferit de cuvantul „metafizice”...:), sa nu lezez privirile postmoderniste.
pentru textul : fals interviu despre menirea artei deoare asta voiai sa spui?
textul este interesant desi faptul ca alegi sa folosesti atit de multe neologisme sau elemente livresti aseaza un fel de perete de sticla intre text si cititor. am senzatia ca exista o ideea acolo dar inca e ascunsa adinc
pentru textul : iconografie atemporală deLa multi ani! Poemul m-a impresionat mult! Eu zic asa: fluturele ingenuncheaza, isi odihneste aripile, priveste in urma, dar il atrage rasaritul si nu se poate abtine sa nu-si ia zborul, din nou, in cautarea altor initieri.
pentru textul : 33 deDa dom'le, iată in sfîrșit o poezie fără sîni și fără cur. Că ajunsesem să fac tic nervos. Erau autori (nu spun numele că încă e vii) la care aveam groază să mai deschid pagina, nu de alta dar iar pipăituri și anatomii refulate de nu mai știam pe unde să mă feresc ca să citesc și eu ceva. Era ca la televiziunea română unde nu știi dacă pipița de la buletinul meteo e la programul de striptiz sau vrea să îți spună că dă cancerul în Moldova. În orice caz textul de față e reușit. Poate mai puțin finalul cu bășcălia aia de bucali. Poate că ultimele trei versuri chiar sînt în plus. Mie însă mi-a funcționat textul ăsta ca o gură de aer tare. De mare. Remarc strofa: "cum de nu mai trăisem ceasul acesta de amurg când plecam în larg ea se întorcea din zare se oprea pe țărm chiar în locul în care mă aflam și îmi striga cu toată puterea din plămânii ei mici grecii ăștia mereu născocesc câte ceva"
pentru textul : dombi denu-i așa că important este să spun mai întîi ce nu îmi place.
„streaşina clipei” - mi se pare o metaforă prea siropoasă pentru restul destul de reușit al textului.
textul e bun, frust pe alocuri. aș spune chiar foarte bun dacă ai fi începătoare, dar nu ești. e bun și mie mi-a lăsat o senzație de sculptură. nu multe texte reușesc să îmi ofere asta. felicitări. cînd voi (re)pune penițele îi voi acorda una.
pentru textul : ŞapteMbrie deun text plin de banalitati, "ochiul lunii", "urmele pasilor mei grabiti", "greutatea lumii" hai sa fim seriosi
pentru textul : Restul, reformulez desolomon, multumesc pentru trecere. stiu ca nu mai e la moda gerunziul. :-) incerc sa-l evit. cateodata imi mai scapa. cu prietenie, kranich
pentru textul : împrejur deCam subțirică povestioara asta de dragoste. S-a scris atît de mult în stilul ăsta (nu scriu epitetul) încît dacă vrei să mai spui ceva trebuie să muncești la chestia asta sau să ai o sclipire de geniu. Deocamdată în cazul de față nu cred că se pune problema.
pentru textul : marți se iubește mai mult deAcest portret suprarealist stă într-o lumină palidă, străpunsă de proiecțiile conștiente ale subiectului, "ca un fel de călătorie în jurul vieții mele", cu o aureolă spartă de imageria visului sonor" ma târăsc prin coridoare mozaicate cu tâmplării bizantino-bizare" Îmi par puțin prea forțate versurile:"am semnat condica unei terfeliri", "ca un bărbat falnic, matur cum sunt uitat beat dupa lada ta de zestre" , pentru un alt registru, pentru un alt context. Ultimul vers descendent imprimă o tristețe desăvârșită.
pentru textul : Nul Tangent demarinela my dear e o neînțelegere. nu atît a ierbii cît a trecătorilor. sper că nu faci parte din ei. sper că totuși ști să dansezi. chiar dacă unii cred că suntem nesimțiți. găsesc că e minunat. să dansezi. și să crești. în ploaie...:) senqiu pentru alesele aprecieri surprinsa mea. promit să fiu cuminte...:)
pentru textul : vine ploaia. ascunde-te sub iarbă dePamfletul are şi el nişte limite. Stop! Nu iţi pot oferi decât, să zicem, „compasiune” (şi peniţa care a fost, pentru text, of course, pe bune). Că de „milă creştină” sunt sătul până peste cap. Mare e grădina lui Dumnezeu. Şi suntem cu toţii în ea. Ce-şi face omul cu mâna lui e…lucru manual. Nefericirea e că we are all connected.
pentru textul : octopus deE un text matur, cu un echilibru emoţional bun, generat de instrumente lirice oneste, limpezi şi suficiente, cu un exponent liric crescând odată cu textul şi explodând tăcut în final. Ţigara revine până devine un soi de laitmotiv (aducându-mi aminte de: cine m-a învăţat să fumez, când am dat foc prima dată la ceva, când am fumat prima dată de faţă cu X, cât şi unde am fumat după evenimentul zet), laitmotiv care poate fixa miza şi discursul altfel decât o face aparenta confesiune.
pentru textul : la film cu Mihnea deÎn altă ordine, poate doar "picioarele tale miroseau a feblețe" să fie niţel disonant.
domnule agheoghesei, îmi place poemul. iată că nu-s singuru poet din iași. și timpu' larg e mai melodios decît timpul larg, dacă la asta se referea doamna ștefan. vedeți, alăturarea aia de l-uri nu ar fi sunat prea bine
pentru textul : Suspiciune deatenție la greșelile de gramatică. te rog să le corectezi
pentru textul : Onoarea hoţilor de cai 2 de" Descoperisem o oază de dragoste pe marginea drumului european nuştiucarenumăr, în anticamera toaletei publice." - explicaţia aceasta nu-şi are rostul. Cred eu că cititorul are plăcerea de-a descoperi singur miza textului şi s-ar putea simţi lezat dpdv intelectual când autorul i-o oferă pe tavă. Zic şi eu.
(aveţi idei de proză interesante, bune. Ar mai fi de lucrat la "cum" le spuneţi).
pentru textul : pe toate drumurile creşte dragostea dete înțeleg. dar în același timp acest buton (și altele) au specific adăugată etapa de confirmare. așa că este aproape imposibil să greșești „din greșeală”.
pentru textul : Vorbe pe la spate deda, cred ca ai dreptate, virgil, si ca atare mi-am indreptat greseala, dupa cum se poate vedea din titlu completat pentru a marca mai bine intertextul, poezia mea neavand vreo alta legatura cu actul artistic al lui cohen decat la nivel intertextual. keep in touch
pentru textul : despre cel chemat de suzana de leonard cohen dedar dacă am trecut succint prin cartea proverbelor şi prin cea a eclesiastului, am zis să mă opresc şi la cartea profeţilor.
pentru textul : din cartea profeţilor denu ştiu ce carte voi mai răsfoi, poate cartea poetului, oricum mulţumesc pîntru semn şi poate ce-am scris se va întâmpla :)
Pagini