Interesantă redarea acestei antiteze finit-infinit, a ideii de infinit sprijinit pe finit, axa lumii ca o dreaptă compusă dintr-o mulțime infinita și numărabilă de puncte - acolo unde se prind ascendent mâinile, pentru a ajunge la punctul terminus - de unde începe descendentul, micimea condiției umane, grandoarea penetrantă a minții sale. Iată cum un poem simplu poate sugera adâncimile complexului...
Îmi imaginez că citesc acest poem lângă un șemineu aprins, un cenaclu în jurul unui șemineu în care să ardă focul creației. La Iași ninge frumos și e frig, dar tot aș prefera căldura Californiei.
Joaca de-a amintirea sfârșește într-un memento abrupt și de aceea de o gravitate surprinzătoare.
Doar ultimul vers din strofa întâi mi se pare prea melodramatic.
"Câţiva angajaţi ai primăriei curăţau faleza de frunzele căzute pe jos." - cam pleonastică exprimarea.
Da, până acum, îmi pare un text bine condus (am mai observat una sau două probleme de topică (una ar fi asta - "Mă aflam într-o antiteză totală cu sportivul care tocmai trecea pe lângă geamul maşinii atunci"), o mână destul de sigură, care pune preţ (şi) pe atmosferă.
Am să-mi fac timp să citesc toată povestea şi voi interveni, sper, cu unele concluzii.
Superfluu într-un act cu frustrări hau hau fără ecou Scena căminului cultural Dîlga. Joacă brigada artistică de amatori Umne Umne. Spectatori- fără carte dar cu un pic de minte. Precizări: intrarea în sală fără semințe de floarea soarelui este interzisă. Afinități spirituale: apa e udă, cerul e albastru, pasărea zboară, muntele e înalt, cîmpia e șes. Pe scurt din spectacol: Pe dușumeaua dată cu gaz intră Sofica, fîstîcită; unu doi unu doi hauuuuu, probă de microfon și se aprinde ca mușcata. În rochița de stambă, parcă e o rîndunică speriată de coada ei. Începe pierită toată, copleșită de originalitatea mesajului: “oamenii nu sînt de fapt oameni oamenii nu sînt cîini nu sînt animale oamenii nu sînt porci nu sînt de piatră oamenii nu sînt gîndaci oamenii nu sînt liane nici frunze nici putregai oamenii nu sînt șerpi nici ciuperci sau fiare nu sînt îngeri sau demoni oamenii sînt dumnezei dumeaozeauei douamneazeauai oamenii sînt duuuuuuuuuuuuuu umne umne umne zoaie zemuri” Prin scenă trece tanti Jana. De cînd cu reducerea de personal, ea e bună pentru orice rol; face pe croitoreasa, pe iubita părăsită de Gore, vinde bilete ( unde sînt vremurile cînd un bilet la film costa 1,25 lei, nu 2 lei grei cum zice un contemporan!). Acum desenează cu mopul în aer copaci uscați, aruncă detergent pe ei, apoi suflă cu aspiratorul și pune de un mic viscol. Ah, cum se mai pricepe Jana la recuzită, ce iarnă ca în povești din nimic! Apoteotic: “Gârbovă ca o feștilă/Într-un cap de lumânare;/ Ca o mutră imobilă/De harap cu nasul mare”, Jana se face cioară pe o creangă. Janeto te iubim, tu ești în toate, în cele ce sînt… Din culise se aude lupul, hauuuuu, hauuuuuu! În pantaloni scurți cu bretele, intră Truism a lu’ Mărin Coșcovete. Dă replica Soficăi, plin de emfază: Iarna nu-i ca vara! Spectatorii aplaudă frenetic, pătrunși de așa revelație. Cortina! Vezi bă ăsta a lu’ Anica, ce e omu? Făceai tu pe deșteptu, porc de cîine ce ești! Te-am cîștigat, hai la bufet să dai mastica! zice Costică Marghioală. Doar Sara, o tînără domnișoară nevrotică, bolnavă de prea mult văz, dă din cap nedumerită-mare e grădina ta Doamne! E drept, Sara e o intelectuală subțire, a absolvit școala de menaj de la Găești. Reporter la munca de jos, Poate revenim cu afișul spectacolului.
Domnule Giuresteanu, lasand la o parte calitatile povestirii, pentru care am toata admiratia, ma vad nevoita sa intervin cu un citat - usor in discordanta cu atmosfera prozei dvs., insa necesar. "16. Pentru a putea fi publicat pe site-ul Hermeneia.com un text trebuie să îndeplinească următoarele condiții:(...) 16.4. să nu conțină un limbaj sau imagini obscene , defăimătoare, rasiste, de incitare la violență, de hărțuire, profanatoare sau pornografice." - Regulamentul Hermeneia - (pe care probabil ca nu a-ti avut vreme sa-l cititi.) Stiu ca invectivele din in textul dvs. au rolul lor in caracterizarea personajul, insa ma gandeam ca putem gasi, de comun acord, o solutie. Poate niste mici modificari? Ori, daca veti considera ca asta ii va stirbi autenticitatea, retragerea lui?
interesanta intimplarea de a ajunge in posesia acestui text-caligrama si mai ales, de a prezenta tabloul poetului Gherasim Luca. sint cu atit mai impresionata cu cit pictorul Jules Perahim este recunoscut ca unul de reprezentantii suprarealismului (alaturi de Victor Brauner si ceilalti suprarealisti originari din Romania) si imi permit sa dau un link spre citeva dintre lucrarile sale http://homepage.mac.com/photomorphose/perahim.html pentru cei care nu l-au cunoscut inca. despre tablou: o compozitie tipic supraealista, ce poate fi interpretata ca o ofranda, un sacrificiu, o disecare a invinsului, o acceptare a ghilotinei timpului; de altfel, nu stii daca este un cap in sensul propriu al cuvintului sau numai proiectia unei stari interioare inevitabile si ireversibile. (expresia utilizata de tine "Portretul este realizat din retezarea capului poetului" pare cam brutala...) poemul lui Gherasim Luca isi pastreaza o conotatie filosofica deosebita, penetreaza prin tragismul lui, prin accentele sale existentiale: "Qui tourne encore dans ma tête Et qui tourne mal Comme tout ce qui tourne Autour du bien et du mal Avec un mal de tête comparable A la frénésie statique d'une pensée Comparable a l'incomparable." ofer penita pentru surpriza dubla - poemul lui Gherasim Luca cit si pentru tabloul lui Jules Perahim, prezentate, iata, pentru prima oara pe acest site. Multumim!
mă bucur să te citesc, Adina. ca întotdeauna. îmi place acest text din mai multe motive care au fost spuse și de Andu și de Virgil. naturalețea lui m-a atras precum și "mâna sigură" cum zice Virgil. îți spun și eu: bine ai revenit!
Domnule Gorun, mi-am adus aminte de vechea întrebare
„ce-a fost mai întâi? oul sau găina?”
dacă privim din punctul de vedere al manifestării, putem spune că totul începe cu oul. dar dacă privim din punctul de vedere al principiului, cel care încorporează totul în el, inclusiv găina, din care, mai apoi, se formează oul?
mergând cu jocul mai departe, mă întreb dacă oamenii au fost nostalgici înaintea… Căderii. adică atunci când nu aveau după ce tânji… dacă nu cumva pe atunci, omul situându-se în „plenitudine” (pentru el, singura „realitate”), mai avea nevoie de „ideal”.
numai că întrebarea asta incumbă multă tristețe. o tristețe din care ironia încearcă să se salveze…
interesanta perspectiva desi nu prea inteleg ce cauta "mercur" acolo. prin unele parti descriptivul si poate chiar prozodia devin prea evidente. dar ideea (si mai ales reprezentarea) au un farmec aproape julvernian
multumesc de semn, domnul Zdroba Nicolae! aveti dreptate, nu mi-as permite sa va contrazic si nici nu as apara ceea ce nu se apara, probabil cuvantul "iubire" din final nu concorda cu gustul dumneavoastra liric, sau poate nimic de aici nu concorda cu gustul dumneavoastra liric, va respect parerea dar imi asum mediocritatea si recunosc ca fac parte din cei 99% care se invart uneori in cerc... de altfel, nimic nu mai e nou sub soare, doar maniera noastra personala de interpretare si de intelegere :) ganduri bune ! ,
M-a atras foarte mult inspiratul titlu, între Nichita Stănescu și S Dali, căutam frumusețea vieții,...am găsiut acest "iarba stă/udă ca nesimțita" care sincer, nu mi-a plăcut deloc! parcă ar trebui ceva schimbat pe aici. Iarba care e simbolul vieții, al pasiunii, al tinereții,..aici dau de fața ei "udă (și) nesimțita" , m-a surprins, mai ales că este vorba de un poem scris de Asztalos George, care scrie frumos și cu mult miez.
Aș rămâne la ”că” în primul caz, ca să păstrez deplin ambiguitatea. În cel de-al doilea caz, într-adevăr, fără demonstrativ pare a fi exact în ton. Mulțumesc.
e frumos textul, mai intai cum se construieste un decor, femeie, corb, oglinda, soare, in incercarea de a levita mi se pare trio ul magic acesta plus un fel de alergare cu soarele in spate, iar in acest impreuna mers indicatia regizorala "priveste mi ochii"/sufletul/adancul meu samd releva o lovire a sacrului si de aici una bucata orbire care se imparte la amandoi. si corbului, cred. de aici, sustin, ultima strofa se justifica bine tinand cont si de titlu: femeia natură n o fi ea visul oricarui barbat? n o fi orbirea si nebunia un mod de a descoperi sau redescoperi goliciunea noastra, eternala cum ziceam adineauri, adica un altfel de zbor - orizontal, o alergare in gol, sisifica?! adica noi credem ca zburam si de fapt alergam pe banda rulanta. si, recitind, revad inca un personaj - un "tu" participativ si confesor, adica el lectore daca n ar fi nevroza cheia textului si "solutia" finala as numi textul "fantana din palma"
„scuza-mă că nu pot să mai rămân o secundă, două pe com. uneori mă doare capul...” privind pești înotând prin casă o să gândesc liber despre lucruri obscene sau cum viețile noastre sunt tare ciudat pline de felurite accidente de o fericire inexplicabilă temporar și pe urmă mereu sau cum se îmbolnăvește câte cineva altcineva sau oricine se poate chiar tu uite! d e c e s u l a f o s t î n r e g i st r a t l a o r a 1 2 : 4 7 (sau inainte/după ora la care nicodem a scris com-ul) Uite un text în care Boba e Bobadil. Cam rar, din păcate, în ultimul timp!
am să te întreb, retoric deh!, citând din Alina Manole pe vremea când mi s-a pus aceeași întrebare, deci nu o lua la modul personal, ci generic:) unde e poezia? blasfemiei tăcute e un epitet deplorabil, retrograd și sunt destule adjective mai sugestive, în top cu penibil. oglinda nemuritului ibidem în rest, balast în frunte cu femei orajele iar dacă tu numești această înșiruire de cuvinte aforism, îmi rezerv dreptul de a improviza și a reveni asupra întrebării din preambul: unde e aforismul?tot retoric, desigur:)
Ioana, mă miră cum tocmai tu nu ai sesizat absența bobadilică a lui ș, dar se mai întâmplă și la case mai măroace!
Gorunule, cred că asta vine cu vârsta, ca la Țebea
Nicholas, mersi, acum știu că îl iubești pe camui
cel mai mare fan si apostol al lui Christos, supranumit si apostolul neamurilor, el insusi numindu-se apostol si rob al lui Isus Christos, prin voia lui Dumnezeu, este Pavel. Initial prigonitor al bisericii, dupa intalnirea sa cu Lumina, pe drumul Damascului, a primit apostolatul si a devenit rugul care a mistuit lumea. Lui ii datoram multa consideratie si respect.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Interesantă redarea acestei antiteze finit-infinit, a ideii de infinit sprijinit pe finit, axa lumii ca o dreaptă compusă dintr-o mulțime infinita și numărabilă de puncte - acolo unde se prind ascendent mâinile, pentru a ajunge la punctul terminus - de unde începe descendentul, micimea condiției umane, grandoarea penetrantă a minții sale. Iată cum un poem simplu poate sugera adâncimile complexului...
pentru textul : Axis Mundi deÎmi imaginez că citesc acest poem lângă un șemineu aprins, un cenaclu în jurul unui șemineu în care să ardă focul creației. La Iași ninge frumos și e frig, dar tot aș prefera căldura Californiei.
pentru textul : noembrie să fie decam la asta m-a dus gândul, citindu-te. ca defulare, o fi mergând...:)
pentru textul : poem cu babe deașa cum spune un alt somno... pardon! poet! :)
pentru textul : eu când nu vreau să mor nu mor deo iau ca pe plimbarea pe-o linie dreapta, ca mi-e frica de roller-coaster. merci.
pentru textul : cealaltă marie deJoaca de-a amintirea sfârșește într-un memento abrupt și de aceea de o gravitate surprinzătoare.
pentru textul : Oala cu lapte deDoar ultimul vers din strofa întâi mi se pare prea melodramatic.
in textul asta se simte o mana sigura. sa stii ca eu de obicei te citesc, chiar daca nu las semne.
astept si eu continuarea - ai grija, subiectul este destul de uzat. sper sa poti scoate ceva bun din el.
pentru textul : am evadat un timp de"Câţiva angajaţi ai primăriei curăţau faleza de frunzele căzute pe jos." - cam pleonastică exprimarea.
Da, până acum, îmi pare un text bine condus (am mai observat una sau două probleme de topică (una ar fi asta - "Mă aflam într-o antiteză totală cu sportivul care tocmai trecea pe lângă geamul maşinii atunci"), o mână destul de sigură, care pune preţ (şi) pe atmosferă.
Am să-mi fac timp să citesc toată povestea şi voi interveni, sper, cu unele concluzii.
pentru textul : noiembrie cu o voce pe fundal (1) desi unde e comentariul bobadile? vad ca v-a diluat caldura de tot.
pentru textul : la o cafea deSuperfluu într-un act cu frustrări hau hau fără ecou Scena căminului cultural Dîlga. Joacă brigada artistică de amatori Umne Umne. Spectatori- fără carte dar cu un pic de minte. Precizări: intrarea în sală fără semințe de floarea soarelui este interzisă. Afinități spirituale: apa e udă, cerul e albastru, pasărea zboară, muntele e înalt, cîmpia e șes. Pe scurt din spectacol: Pe dușumeaua dată cu gaz intră Sofica, fîstîcită; unu doi unu doi hauuuuu, probă de microfon și se aprinde ca mușcata. În rochița de stambă, parcă e o rîndunică speriată de coada ei. Începe pierită toată, copleșită de originalitatea mesajului: “oamenii nu sînt de fapt oameni oamenii nu sînt cîini nu sînt animale oamenii nu sînt porci nu sînt de piatră oamenii nu sînt gîndaci oamenii nu sînt liane nici frunze nici putregai oamenii nu sînt șerpi nici ciuperci sau fiare nu sînt îngeri sau demoni oamenii sînt dumnezei dumeaozeauei douamneazeauai oamenii sînt duuuuuuuuuuuuuu umne umne umne zoaie zemuri” Prin scenă trece tanti Jana. De cînd cu reducerea de personal, ea e bună pentru orice rol; face pe croitoreasa, pe iubita părăsită de Gore, vinde bilete ( unde sînt vremurile cînd un bilet la film costa 1,25 lei, nu 2 lei grei cum zice un contemporan!). Acum desenează cu mopul în aer copaci uscați, aruncă detergent pe ei, apoi suflă cu aspiratorul și pune de un mic viscol. Ah, cum se mai pricepe Jana la recuzită, ce iarnă ca în povești din nimic! Apoteotic: “Gârbovă ca o feștilă/Într-un cap de lumânare;/ Ca o mutră imobilă/De harap cu nasul mare”, Jana se face cioară pe o creangă. Janeto te iubim, tu ești în toate, în cele ce sînt… Din culise se aude lupul, hauuuuu, hauuuuuu! În pantaloni scurți cu bretele, intră Truism a lu’ Mărin Coșcovete. Dă replica Soficăi, plin de emfază: Iarna nu-i ca vara! Spectatorii aplaudă frenetic, pătrunși de așa revelație. Cortina! Vezi bă ăsta a lu’ Anica, ce e omu? Făceai tu pe deșteptu, porc de cîine ce ești! Te-am cîștigat, hai la bufet să dai mastica! zice Costică Marghioală. Doar Sara, o tînără domnișoară nevrotică, bolnavă de prea mult văz, dă din cap nedumerită-mare e grădina ta Doamne! E drept, Sara e o intelectuală subțire, a absolvit școala de menaj de la Găești. Reporter la munca de jos, Poate revenim cu afișul spectacolului.
pentru textul : cînd o fată de douăzeci de ani deDomnule Giuresteanu, lasand la o parte calitatile povestirii, pentru care am toata admiratia, ma vad nevoita sa intervin cu un citat - usor in discordanta cu atmosfera prozei dvs., insa necesar. "16. Pentru a putea fi publicat pe site-ul Hermeneia.com un text trebuie să îndeplinească următoarele condiții:(...) 16.4. să nu conțină un limbaj sau imagini obscene , defăimătoare, rasiste, de incitare la violență, de hărțuire, profanatoare sau pornografice." - Regulamentul Hermeneia - (pe care probabil ca nu a-ti avut vreme sa-l cititi.) Stiu ca invectivele din in textul dvs. au rolul lor in caracterizarea personajul, insa ma gandeam ca putem gasi, de comun acord, o solutie. Poate niste mici modificari? Ori, daca veti considera ca asta ii va stirbi autenticitatea, retragerea lui?
pentru textul : Paneraș cu ouă deinteresanta intimplarea de a ajunge in posesia acestui text-caligrama si mai ales, de a prezenta tabloul poetului Gherasim Luca. sint cu atit mai impresionata cu cit pictorul Jules Perahim este recunoscut ca unul de reprezentantii suprarealismului (alaturi de Victor Brauner si ceilalti suprarealisti originari din Romania) si imi permit sa dau un link spre citeva dintre lucrarile sale http://homepage.mac.com/photomorphose/perahim.html pentru cei care nu l-au cunoscut inca. despre tablou: o compozitie tipic supraealista, ce poate fi interpretata ca o ofranda, un sacrificiu, o disecare a invinsului, o acceptare a ghilotinei timpului; de altfel, nu stii daca este un cap in sensul propriu al cuvintului sau numai proiectia unei stari interioare inevitabile si ireversibile. (expresia utilizata de tine "Portretul este realizat din retezarea capului poetului" pare cam brutala...) poemul lui Gherasim Luca isi pastreaza o conotatie filosofica deosebita, penetreaza prin tragismul lui, prin accentele sale existentiale: "Qui tourne encore dans ma tête Et qui tourne mal Comme tout ce qui tourne Autour du bien et du mal Avec un mal de tête comparable A la frénésie statique d'une pensée Comparable a l'incomparable." ofer penita pentru surpriza dubla - poemul lui Gherasim Luca cit si pentru tabloul lui Jules Perahim, prezentate, iata, pentru prima oara pe acest site. Multumim!
pentru textul : Frenezie Statică demă bucur să te citesc, Adina. ca întotdeauna. îmi place acest text din mai multe motive care au fost spuse și de Andu și de Virgil. naturalețea lui m-a atras precum și "mâna sigură" cum zice Virgil. îți spun și eu: bine ai revenit!
pentru textul : claustro deDomnule Gorun, mi-am adus aminte de vechea întrebare
„ce-a fost mai întâi? oul sau găina?”
dacă privim din punctul de vedere al manifestării, putem spune că totul începe cu oul. dar dacă privim din punctul de vedere al principiului, cel care încorporează totul în el, inclusiv găina, din care, mai apoi, se formează oul?
mergând cu jocul mai departe, mă întreb dacă oamenii au fost nostalgici înaintea… Căderii. adică atunci când nu aveau după ce tânji… dacă nu cumva pe atunci, omul situându-se în „plenitudine” (pentru el, singura „realitate”), mai avea nevoie de „ideal”.
numai că întrebarea asta incumbă multă tristețe. o tristețe din care ironia încearcă să se salveze…
pentru textul : Postmodern: Ironia a murit! Trăiască Nostalgia?! deAi perfecta dreptate, o scapare infantila, am corectat-o. Iti multumesc pentru atentia cu care ai citit.
pentru textul : Mila Domnului deinteresanta perspectiva desi nu prea inteleg ce cauta "mercur" acolo. prin unele parti descriptivul si poate chiar prozodia devin prea evidente. dar ideea (si mai ales reprezentarea) au un farmec aproape julvernian
pentru textul : Elegie ermetică VI demultumesc de semn, domnul Zdroba Nicolae! aveti dreptate, nu mi-as permite sa va contrazic si nici nu as apara ceea ce nu se apara, probabil cuvantul "iubire" din final nu concorda cu gustul dumneavoastra liric, sau poate nimic de aici nu concorda cu gustul dumneavoastra liric, va respect parerea dar imi asum mediocritatea si recunosc ca fac parte din cei 99% care se invart uneori in cerc... de altfel, nimic nu mai e nou sub soare, doar maniera noastra personala de interpretare si de intelegere :) ganduri bune ! ,
pentru textul : celălalt mal deM-a atras foarte mult inspiratul titlu, între Nichita Stănescu și S Dali, căutam frumusețea vieții,...am găsiut acest "iarba stă/udă ca nesimțita" care sincer, nu mi-a plăcut deloc! parcă ar trebui ceva schimbat pe aici. Iarba care e simbolul vieții, al pasiunii, al tinereții,..aici dau de fața ei "udă (și) nesimțita" , m-a surprins, mai ales că este vorba de un poem scris de Asztalos George, care scrie frumos și cu mult miez.
pentru textul : vine ploaia. ascunde-te sub iarbă deTele sau Télé ? =))
pentru textul : o clipă din viața lui Mathnawi dePoemul nu e rau deloc plus vad ca Oriana are chef de "polemici fragrante". Restul e o tacere vinovata. Andu
pentru textul : despre cum se aude spargerea zilelor în stomac deAș rămâne la ”că” în primul caz, ca să păstrez deplin ambiguitatea. În cel de-al doilea caz, într-adevăr, fără demonstrativ pare a fi exact în ton. Mulțumesc.
pentru textul : Despre târziul lucrurilor dee frumos textul, mai intai cum se construieste un decor, femeie, corb, oglinda, soare, in incercarea de a levita mi se pare trio ul magic acesta plus un fel de alergare cu soarele in spate, iar in acest impreuna mers indicatia regizorala "priveste mi ochii"/sufletul/adancul meu samd releva o lovire a sacrului si de aici una bucata orbire care se imparte la amandoi. si corbului, cred. de aici, sustin, ultima strofa se justifica bine tinand cont si de titlu: femeia natură n o fi ea visul oricarui barbat? n o fi orbirea si nebunia un mod de a descoperi sau redescoperi goliciunea noastra, eternala cum ziceam adineauri, adica un altfel de zbor - orizontal, o alergare in gol, sisifica?! adica noi credem ca zburam si de fapt alergam pe banda rulanta. si, recitind, revad inca un personaj - un "tu" participativ si confesor, adica el lectore daca n ar fi nevroza cheia textului si "solutia" finala as numi textul "fantana din palma"
pentru textul : nevroză de„scuza-mă că nu pot să mai rămân o secundă, două pe com. uneori mă doare capul...” privind pești înotând prin casă o să gândesc liber despre lucruri obscene sau cum viețile noastre sunt tare ciudat pline de felurite accidente de o fericire inexplicabilă temporar și pe urmă mereu sau cum se îmbolnăvește câte cineva altcineva sau oricine se poate chiar tu uite! d e c e s u l a f o s t î n r e g i st r a t l a o r a 1 2 : 4 7 (sau inainte/după ora la care nicodem a scris com-ul) Uite un text în care Boba e Bobadil. Cam rar, din păcate, în ultimul timp!
pentru textul : pești deUn text care evocă inocenţa de pe poziţie subiectivă. Atmosferă, sensibilitate, tact, talent - aşa cum ne-ai obişnuit.
pentru textul : Oblică dedupă cum te ştiu Adrian, eşti un avangardist prin excelenţă.
pentru textul : O fantomă la operă deam să te întreb, retoric deh!, citând din Alina Manole pe vremea când mi s-a pus aceeași întrebare, deci nu o lua la modul personal, ci generic:) unde e poezia? blasfemiei tăcute e un epitet deplorabil, retrograd și sunt destule adjective mai sugestive, în top cu penibil. oglinda nemuritului ibidem în rest, balast în frunte cu femei orajele iar dacă tu numești această înșiruire de cuvinte aforism, îmi rezerv dreptul de a improviza și a reveni asupra întrebării din preambul: unde e aforismul?tot retoric, desigur:)
pentru textul : aforism deIoana, mă miră cum tocmai tu nu ai sesizat absența bobadilică a lui ș, dar se mai întâmplă și la case mai măroace!
pentru textul : un cavaler pentru milady deGorunule, cred că asta vine cu vârsta, ca la Țebea
Nicholas, mersi, acum știu că îl iubești pe camui
se prea poate ca asta să și facă, Andrei. mulțumesc de lectură și apreciere!
pentru textul : time passing degând bun!
cel mai mare fan si apostol al lui Christos, supranumit si apostolul neamurilor, el insusi numindu-se apostol si rob al lui Isus Christos, prin voia lui Dumnezeu, este Pavel. Initial prigonitor al bisericii, dupa intalnirea sa cu Lumina, pe drumul Damascului, a primit apostolatul si a devenit rugul care a mistuit lumea. Lui ii datoram multa consideratie si respect.
pentru textul : Fanii lui Cristos deIn opinia mea, un poem mult prea incarcat, mult prea cautat ca sa poata transimte ceva, nu numai sa spuna.
pentru textul : Atacama dePagini