in picatura de suflet neatinsa de gerul vremii, numai mama stie sa-si face loc, are mereu miros de paine calda si nemarginire ... foarte frumoase versuri vasile, a coborat lumina din sfinti in inima mea, mi-a colorat frigul din oase in culoarea aducerilor aminte... multumesc de lectura!
mda, poate ar mai merita lucrat. e aproape obositor cu o singura viata, o singura...etc.
apoi, nu stiu, nu-mi plac titlurile in engleza pentru texte in limba autohtona. desi poate, are o putere de evocare mai mare in limba lui Shakespeare.
finalul cu `îngeri de scrum" e banal, clișeistic.
...măi mie-mi place titlul de mor. știu, nu e o exprimare academică, dar am revenit să citesc poemul de vreo patru ori din pricina titlului. mă fascinează:)! și îmi mai plac versurile: Pentru că în agenda ta copertată ploaia asta e doar o ploaie și nimic mai mult, am hotărât să îți las un bilet sub ușă și să plec: corelate cu O să te învăț cândva- ți-am promis cum se strâmbă copiii și de ce. ai tu ceva al tău... în rest... Luminița a punctat și vezi că foarte bine intenționat a făcut-o. a...dumnezeule, cum era să uit... și versul acesta îmi cade bine: Îți mulțumesc că ai ochii mari cu gânduri bune, subiectiv precum veșnic, paul
Exact la "partea scorburoasa" m-am blocat si eu. Initial am scris cum am simtit, sperind sa pot adinci putin o parte. Privind apoi la text, mi-a sunat ca o incheietura subreda si tocmai aici vreau sa schimb. Sper sa gasesc ceva mai potrivit. Multumesc de sugestie.
intr/adevar "zapacitor" - cum spune Sancho Panza - de frumos acest joc de cuvinte. mai ales la prima citire! de asemenea si mesajul scrierii - creionul este in sine si poate face o lume - este foarte frumos imbracat de toate aceste idei ce le expui navalnic dar si fantastic. daca ar fi sa remarc ceva, as zice ca ultimile patru versuri sunt atat de clare si se eplica atat de mult pe sine, incat, dupa toata aceasta fermecatoare cavalcada inspirata, ele nu isi afla locul acolo. te felicit!
sincer, îmi era dor de o astfel de poezie.seducţia simplităţii, căutarea poeziei pure, întoarcerea la libajul simplu, dar nu simplist.am mai observatla tine o astfel de "linie" şi mie, care, mărturisesc, caut ceva asemănător,îmi place. felicitări.
cred ca textul acesta merita o penita nu numai ca intreg, ci mai ales pentru a doua strofa. acolo spune mai mult decat oriunde in poezie, acolo transmite ceva.
Alma - e un poem despre instrainari. Si senzatiile vin de-a valma, bolovanoase :). Scorojitul taxator nu e legat cu funda, e legat cu altceva de bara din autobuze. Taraborez - Da, se lasa greu de receptat, dar sper ca nu din cauza faptului ca tu te asteptai ca unele versuri sa curga altfel. Primele trei versuri ti se par in plus? Spune-mi ce intelesesi tu din ele ca sa vad daca sunt sau nu in plus :) explicatii - Primele trei versuri. Preocuparea oamenilor de a salva insignifiante aparente atunci cand se indeparteaza de un om. Funda reprezinta inconstientul cinism al unor astfel de momente in care spui, de exemplu, "Te parasesc. Ti s-a desfacut siretul". Urmatoarele trei. Colectionarea in memorie a unor reziduri (cotoarele) sau a unor lucruri maculate (timbrele stampilate care nu au valoare pentru colectionari) si taierea, din cand in cand, a ambalajului in care colectionezi astfel de senzatii, idei, etc. Strofa 2, primele trei. Mi s-a dus inocenta din cauza atator iubiri ratate. Urmatoarele doua. Ciudatul algoritm prin care viata iti scoate in fata unii oameni, poate lasandu-i in plan secund pe cei care lipsesc. Ultimele trei. Da-mi un sens, cuvantandu-mi pasii, cuvantandu-mi gleznele astea, care desi sunt din calcar, nu pot fi scrijelite, sculptate. Ultimul vers. Sensul poemului. Fara anumiti oameni, nu insemnam mai nimic, pentru ca se ajunge la o "confundare", la o "siamizare". Sper ca, desi nu-mi place deloc ce am facut, s-a dovedit a fi nu foarte greu de inteles. Daca lucram doar cu senzatii sau sentimente, poate fi insa o piatra de incercare.
eu nu prea cred în inspirație. cînd aud cuvîntul ăsta îmi imaginez așa o chestie ca o lumină sau un abur peste creștetul tău, sau ca un fel de chestie care începe să se nască în gîndurile tale. și eu nu prea cred în așa ceva. de fapt nici nu cred că cine scrie prost scrie așa pentru că nu este inspirat. cînd nu e inspirat scrie neinspirat dar nu prost. e bine că s-a făcut aici distincția între proză și poezie. pentru că proza poate conține poezie dar nu este atît de dificil de realizat precum poezia. poezia este într-un anumit sens arta dusă la sublim sau distilată la maxim. iar asta este foarte greu. munca este necesară. mai ales aceea de auto-critică, de auto-editare. cred însă că poezia este în esența ei produsul unei anumite stări sufletești, a unei anumite emoționalități care are capacitatea (aici intervine talentul și autocritica) de a cristaliza, de a îngheța în timp acel fior, acea imagine, acel sentiment. cred că majoritatea oamenilor care scriu prost scriu așa pentru că fie nu au ajuns să experimenteze acea stare, fie nu au curajul să o lase să îi copleșească. există și un caveat aici. sînt din ce în ce mai convins că expunerea la acea stare e ca expunerea la radioactivitate, îți scurtează viața. asta e, nu cred că le poți avea pe toate.
mă apropie de tine cuvintele tale sensibile și frumoase. lirismul tău, calculat în sensul că nu este în exces, ajunge să se exprime într-o estetică plăcută și demnă. ai versuri ce mi-au căzut foarte bine. de la o ploaie la alta ochii mei sunt tot mai lungi cerul tot mai subțire precum și: acum clipele sunt mai lungi decât venele mele seamănă cu iarba sunt verzi rămân în palmele mele când te ating iar finalul este excelent. un poem care prin simplitatea sa dar și prin alcătuirea atentă îmi demonstrează încă o dată că nu mă înșelam când mai veneam pe aici pe la tine, Nuța. Revelion frumos și un an nou plin de cei dragi ție. Las și un semn galben cu drag.
Vă foarte mulţumesc pentru comentarii. Într-adevăr, e minunat când simplitatea semnifică. Mă bucur că am reuşit aici. În ceea ce priveşte rozul, trebuie spus că înainte era şi mai mult: era "roz şi sclipicioşi". Nota de ironie trebuie să rămână, chiar dacă foarte puţin, cum e acum. Vă mulţumesc şi vă mai aştept!
Alexandru, felicitări cu drag, eu mă lupt cu proza și tu iei premii. La mai multe, om bun!
Acum trebuie să spun că e prima dată când îi simt pe Silvia și Adrian emoționați și să știți că vă stă bine așa! Mă bucur și sunt alături în bucuria voastră! Pentru că sunt mândru... de aia semnul!
Parerea mea este ca impingerea inspre deontologic "ar fi trebui sa ma nasc" a acestui poem este gresita, desi nimic nu poate fi gresit in poezie la urma urmei, ea se naste in sufletul dupa chipul si asemanarea creatorului sau. Asa si Virgil Titarenco ne infatiseaza aici o poezie pragmatica si programatica, in care emotia asteapta cuminte la rand pana cand intelectul, logica si regulile isi termina festinul, mereu pe indestulate. Mici detalii... asa ar numi desigur Virgil si ce voi spune eu acum, cum ar suna "in orasul acela rusesc in care as vrea sa ma fi nascut". Doi la mana... aura imperialista a mamei Rusia se vede aici prin bulgaria si franta, parca nu ai vrut nici sa spui pe sleau nici sa iti tii gura. Ce sa zic? Poemul mi-ar fi placut mult daca i-ai fi dat drumul din mana sa zboare E greu... dar merita, cel putin in cazul tau, parerea mea. Andu P.S. Si te rog frumos, nu mai arunca de pe site pe novicii astia care posteaza aiurea prea multe texte. Unii sunt chiar talentati ! Daca cineva posteaza prea multe texte (dar ok dpdv literar) inseamna ca intra cu bocancii pe H? Eu nu vad asa, iarta-ma ca ti-o spun cu tot respectul man.
Discuţia a ajuns într-un punct care, pentru mine, devine extrem de interesant. Şi anume cel care pleacă de la ipoteza Whorf – Sapir. Lansată în prima jumătate a secolului trecut. „Pe scurt, aceasta ipoteza argumenteaza ideea conform careia, limba pe care-o vorbim ne influenteaza modul in care gandim. Tiparele/structurile lingvistice proprii fiecarei limbi le limiteaza vorbitorilor perceptia asupra lumii”. Nu voi intra aici într-o discuţie extinsă. O voi face ulterior, mai devreme sau mai târziu, după ce această căldură năucitoare va trece. Am adunat suficient material. Voi menţiona numai că această ipoteză (numită, uneori greşit, şi teorie) a fost cam de multişor abandonată chiar de epistemologia promovată de filosofia analitică a limbajului. După ce a făcut oarece valuri la început. După părerea mea ea nu reprezintă nimic altceva decât un reducţionism drastic al „Matricei stilistice” (Blaga). Şi chiar a paradigmei/ paradigmaticului (Khun) care a depăşit demult graniţele cunoaşterii ştiinţifice intrând în ceea ce numim „cultură” (concept mult mai general). Mai menţionez - şi cu asta închei – că diversele baterii de teste de determinare a gradului de „inteligenţă” (IQ, inteligenţă emoţională, creativă şi chiar aşa zisă «spirituală», evident discutabilă) arată că cei care vorbesc fluent mai multe limbi prezintă un grad mult sporit în raport cu cei care se limitează doar la lina maternă.
Un efort lăudabil, apreciez acest gen de eseuri poetice în devenire, chiar dacă eseul (și de această dată) este încă departe de Tipperary. Însă, hai să fim sinceri, câți dintre noi am putea fi mai aproape de Tipperary decât este aici Adrian? Aud?? De aceea, eu zic să îl apreciem așa cu ce am mai rămas, respectiv cu fii, iubite mame și cu tați.
Indiscutabil perfectibil sonteul, însă îl apreciez ca atare. Felicitări!
Ca să mă crezi că mi-a plăcut cu adevărat, într-o bună zi îl voi parodia, încercând să nu mă fac de râs desigur.
am vazut suficiente imagini hilare, dezolante, incredibile, aproape halucinante in secolul XXI incit sa fiu convinsa. nu numai in Ferentari, Rahova, cit si in alte localitati din tara pe unde am trecut. stiu ce spun.
Textul începe prost - clişeic, slăvind eterna tăcerea mult, mult supraapreciată. Ca O. Paler, consider că tăcerea e net inferioară cuvântului. Iar poetul nu ar trebui să tacă mai mult decât scrie. Nici la nivel pur expresiv începutul textului nu e sui-generis.
Tot pseudodiscursul ce urmează e ca o casă pornind din temelie strâmbă. Pe toate palierele. Inclusiv sublimul "ever", care e, oricum, cel mai inspirat lucru de pâna acolo.
"dar cel mai
bine-ar fi, poete
să ai toate simțurile
la locul lor
și doar tu
să îți lipsești" - doar partea aceasta e poezie. Şi nici măcar nu are nevoie de barbologia în notă detaşată de deasupra ei. E firească, are ceva de spus şi o spune în puţine cuvinte. Eu aş şterge tot de până atunci şi aş dezvolta porţiunea asta, dar fără să diluez. Aş dezvolta prin zona inefabilului şi a sugestiei imagistice. Şi aş pune şi virgula necesară, după "poete".
Virgil, impresionată de acest portret spiritual, pictezi în cuvinte o imagine dintr-un lăuntru, care apare treptat, dincolo de liniile chipului, de neputința cuprinsă în mâini, mâini ce: "îi atîrnau rămășiță de viață așteptîndu-și sfîrșitul ca niște fructe zbîrcite mirosind amărui a duhan lut amestecat cu balegă de cal și izmă" Știu, "erau totuși ale lui/de la Dumnezeu", însă întreg al tău poem m-a trimis la un tablou de Rembrandt, de la Luvru: "Portrait of an Old Man" (see this: Portrait of an Old Man 1665 (30 Kb); Oil on canvas; Uffizi, Florence; pe Rembrandt, pictures). În prima strofă sunt multe cuvinte care încep cu pă, pe, pi, pa... (privea, pielea, palmelor, parcă, parcă, poveri, pământii, pustii, prelungirea, pretexte, pentru) - asta ar fi singura disonanță din poezie. Tu alegi dacă păstrezi așa sau schimbi ici-colo. Mă bucură să găsesc aici un poem așa cum îl știu eu pe Virgil Titarenco a scrie.
Uite și poetul! Ce versuri frumoase. :) Multumesc ca le-ai postat. :) si de semn. Adevarul e ca si eu am ceva cu septembrie. Era un frig, ca daca nu era grozavia asta la picioarele cabanei mi-ar fi fost mila si de soarecii de afara. Toti zgribuleam infofoliti pe buza prapastiei cu ceaiul si viroza ce urma. Ma bucur ca ti-au placut pozele... ne-au costat ceva limfocite.:)
da, am schimbat cate ceva... din pacate, nu am timp intotdeauna de lasat cuvinte, dar sunt mereu cu ochii pe site si incerc sa tin cont de sugestii atunci cand sunt si cand ele corespund cu propriile mele viziuni... Marina, tristetetea intotdeauna s-a potrivit mai bine cu oasele mele prea subtiri:) multumesc de intoarcere si de aprecierea ta!
cine știe, poate chiar sunt, când îți faci un RMN totul începe cu un bâzz bâzz :)
așa se aprinde soarele pitic din sistemul electromagnetic.
mulțumesc pt. lectură.
Așa este, lirica se poate folosi de onirism dar până la un punct. Cred că știu care este punctul acela. Ai dreptate, poemul acesta are două părți, deși am ales să-l postez fără strofe. De la această imagine "desculță" , am început să scriu. mulțumesc. Madim
Tin sa precizez faptul ca am comentat exclusiv textul din punctul meu de vedere, fara a ma avinta in referiri la persoana. Din pacate dumneavoastra am observat ca faceti parte din categoria celor care confunda un text cu persona si gusturile sale. Va rog sa-mi argumentati sintagma poeti de lux.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
in picatura de suflet neatinsa de gerul vremii, numai mama stie sa-si face loc, are mereu miros de paine calda si nemarginire ... foarte frumoase versuri vasile, a coborat lumina din sfinti in inima mea, mi-a colorat frigul din oase in culoarea aducerilor aminte... multumesc de lectura!
pentru textul : dor de mama demda, poate ar mai merita lucrat. e aproape obositor cu o singura viata, o singura...etc.
pentru textul : clinical life deapoi, nu stiu, nu-mi plac titlurile in engleza pentru texte in limba autohtona. desi poate, are o putere de evocare mai mare in limba lui Shakespeare.
finalul cu `îngeri de scrum" e banal, clișeistic.
...măi mie-mi place titlul de mor. știu, nu e o exprimare academică, dar am revenit să citesc poemul de vreo patru ori din pricina titlului. mă fascinează:)! și îmi mai plac versurile: Pentru că în agenda ta copertată ploaia asta e doar o ploaie și nimic mai mult, am hotărât să îți las un bilet sub ușă și să plec: corelate cu O să te învăț cândva- ți-am promis cum se strâmbă copiii și de ce. ai tu ceva al tău... în rest... Luminița a punctat și vezi că foarte bine intenționat a făcut-o. a...dumnezeule, cum era să uit... și versul acesta îmi cade bine: Îți mulțumesc că ai ochii mari cu gânduri bune, subiectiv precum veșnic, paul
pentru textul : Bilet sub o ușă deExact la "partea scorburoasa" m-am blocat si eu. Initial am scris cum am simtit, sperind sa pot adinci putin o parte. Privind apoi la text, mi-a sunat ca o incheietura subreda si tocmai aici vreau sa schimb. Sper sa gasesc ceva mai potrivit. Multumesc de sugestie.
pentru textul : Sonata nocturna deintr/adevar "zapacitor" - cum spune Sancho Panza - de frumos acest joc de cuvinte. mai ales la prima citire! de asemenea si mesajul scrierii - creionul este in sine si poate face o lume - este foarte frumos imbracat de toate aceste idei ce le expui navalnic dar si fantastic. daca ar fi sa remarc ceva, as zice ca ultimile patru versuri sunt atat de clare si se eplica atat de mult pe sine, incat, dupa toata aceasta fermecatoare cavalcada inspirata, ele nu isi afla locul acolo. te felicit!
pentru textul : vin creioaneleeeeeeeeeeee deScuze pentru interventie, este o eroare pe pagina: un titlu al doamnei Marlena Braester apare la un text de-al meu.
pentru textul : Trupul gol al deșertului de"cu resemnarea unui poem
care-a învățat să tacă"
numai că acest poem trasmite mult.
sincer, îmi era dor de o astfel de poezie.seducţia simplităţii, căutarea poeziei pure, întoarcerea la libajul simplu, dar nu simplist.am mai observatla tine o astfel de "linie" şi mie, care, mărturisesc, caut ceva asemănător,îmi place. felicitări.
pentru textul : În amonte decred ca textul acesta merita o penita nu numai ca intreg, ci mai ales pentru a doua strofa. acolo spune mai mult decat oriunde in poezie, acolo transmite ceva.
pentru textul : Ana deAlma - e un poem despre instrainari. Si senzatiile vin de-a valma, bolovanoase :). Scorojitul taxator nu e legat cu funda, e legat cu altceva de bara din autobuze. Taraborez - Da, se lasa greu de receptat, dar sper ca nu din cauza faptului ca tu te asteptai ca unele versuri sa curga altfel. Primele trei versuri ti se par in plus? Spune-mi ce intelesesi tu din ele ca sa vad daca sunt sau nu in plus :) explicatii - Primele trei versuri. Preocuparea oamenilor de a salva insignifiante aparente atunci cand se indeparteaza de un om. Funda reprezinta inconstientul cinism al unor astfel de momente in care spui, de exemplu, "Te parasesc. Ti s-a desfacut siretul". Urmatoarele trei. Colectionarea in memorie a unor reziduri (cotoarele) sau a unor lucruri maculate (timbrele stampilate care nu au valoare pentru colectionari) si taierea, din cand in cand, a ambalajului in care colectionezi astfel de senzatii, idei, etc. Strofa 2, primele trei. Mi s-a dus inocenta din cauza atator iubiri ratate. Urmatoarele doua. Ciudatul algoritm prin care viata iti scoate in fata unii oameni, poate lasandu-i in plan secund pe cei care lipsesc. Ultimele trei. Da-mi un sens, cuvantandu-mi pasii, cuvantandu-mi gleznele astea, care desi sunt din calcar, nu pot fi scrijelite, sculptate. Ultimul vers. Sensul poemului. Fara anumiti oameni, nu insemnam mai nimic, pentru ca se ajunge la o "confundare", la o "siamizare". Sper ca, desi nu-mi place deloc ce am facut, s-a dovedit a fi nu foarte greu de inteles. Daca lucram doar cu senzatii sau sentimente, poate fi insa o piatra de incercare.
pentru textul : coase-mi buzele pleoapele nările deeu nu prea cred în inspirație. cînd aud cuvîntul ăsta îmi imaginez așa o chestie ca o lumină sau un abur peste creștetul tău, sau ca un fel de chestie care începe să se nască în gîndurile tale. și eu nu prea cred în așa ceva. de fapt nici nu cred că cine scrie prost scrie așa pentru că nu este inspirat. cînd nu e inspirat scrie neinspirat dar nu prost. e bine că s-a făcut aici distincția între proză și poezie. pentru că proza poate conține poezie dar nu este atît de dificil de realizat precum poezia. poezia este într-un anumit sens arta dusă la sublim sau distilată la maxim. iar asta este foarte greu. munca este necesară. mai ales aceea de auto-critică, de auto-editare. cred însă că poezia este în esența ei produsul unei anumite stări sufletești, a unei anumite emoționalități care are capacitatea (aici intervine talentul și autocritica) de a cristaliza, de a îngheța în timp acel fior, acea imagine, acel sentiment. cred că majoritatea oamenilor care scriu prost scriu așa pentru că fie nu au ajuns să experimenteze acea stare, fie nu au curajul să o lase să îi copleșească. există și un caveat aici. sînt din ce în ce mai convins că expunerea la acea stare e ca expunerea la radioactivitate, îți scurtează viața. asta e, nu cred că le poți avea pe toate.
pentru textul : Cine scrie prost, scrie prost dealma am nevoie de o lamurire, daca se poate prin mail : [email protected] . multumesc.
pentru textul : 12'' demă apropie de tine cuvintele tale sensibile și frumoase. lirismul tău, calculat în sensul că nu este în exces, ajunge să se exprime într-o estetică plăcută și demnă. ai versuri ce mi-au căzut foarte bine. de la o ploaie la alta ochii mei sunt tot mai lungi cerul tot mai subțire precum și: acum clipele sunt mai lungi decât venele mele seamănă cu iarba sunt verzi rămân în palmele mele când te ating iar finalul este excelent. un poem care prin simplitatea sa dar și prin alcătuirea atentă îmi demonstrează încă o dată că nu mă înșelam când mai veneam pe aici pe la tine, Nuța. Revelion frumos și un an nou plin de cei dragi ție. Las și un semn galben cu drag.
pentru textul : de la o ploaie la alta deVă foarte mulţumesc pentru comentarii. Într-adevăr, e minunat când simplitatea semnifică. Mă bucur că am reuşit aici. În ceea ce priveşte rozul, trebuie spus că înainte era şi mai mult: era "roz şi sclipicioşi". Nota de ironie trebuie să rămână, chiar dacă foarte puţin, cum e acum. Vă mulţumesc şi vă mai aştept!
pentru textul : de fapt tot un scenariu prost de"Prin ochiul atelierului, în ceață." - in versul asta nu e o abatere de la prozodie, Cristi? a-te-li-er... sau ma insel?
pentru textul : Sonet XXIV de William Shakespeare deAlexandru, felicitări cu drag, eu mă lupt cu proza și tu iei premii. La mai multe, om bun!
pentru textul : Autori Hermeneia premiaţi la Târgovişte deAcum trebuie să spun că e prima dată când îi simt pe Silvia și Adrian emoționați și să știți că vă stă bine așa! Mă bucur și sunt alături în bucuria voastră! Pentru că sunt mândru... de aia semnul!
Parerea mea este ca impingerea inspre deontologic "ar fi trebui sa ma nasc" a acestui poem este gresita, desi nimic nu poate fi gresit in poezie la urma urmei, ea se naste in sufletul dupa chipul si asemanarea creatorului sau. Asa si Virgil Titarenco ne infatiseaza aici o poezie pragmatica si programatica, in care emotia asteapta cuminte la rand pana cand intelectul, logica si regulile isi termina festinul, mereu pe indestulate. Mici detalii... asa ar numi desigur Virgil si ce voi spune eu acum, cum ar suna "in orasul acela rusesc in care as vrea sa ma fi nascut". Doi la mana... aura imperialista a mamei Rusia se vede aici prin bulgaria si franta, parca nu ai vrut nici sa spui pe sleau nici sa iti tii gura. Ce sa zic? Poemul mi-ar fi placut mult daca i-ai fi dat drumul din mana sa zboare E greu... dar merita, cel putin in cazul tau, parerea mea. Andu P.S. Si te rog frumos, nu mai arunca de pe site pe novicii astia care posteaza aiurea prea multe texte. Unii sunt chiar talentati ! Daca cineva posteaza prea multe texte (dar ok dpdv literar) inseamna ca intra cu bocancii pe H? Eu nu vad asa, iarta-ma ca ti-o spun cu tot respectul man.
pentru textul : în orașul acela rusesc deDiscuţia a ajuns într-un punct care, pentru mine, devine extrem de interesant. Şi anume cel care pleacă de la ipoteza Whorf – Sapir. Lansată în prima jumătate a secolului trecut. „Pe scurt, aceasta ipoteza argumenteaza ideea conform careia, limba pe care-o vorbim ne influenteaza modul in care gandim. Tiparele/structurile lingvistice proprii fiecarei limbi le limiteaza vorbitorilor perceptia asupra lumii”. Nu voi intra aici într-o discuţie extinsă. O voi face ulterior, mai devreme sau mai târziu, după ce această căldură năucitoare va trece. Am adunat suficient material. Voi menţiona numai că această ipoteză (numită, uneori greşit, şi teorie) a fost cam de multişor abandonată chiar de epistemologia promovată de filosofia analitică a limbajului. După ce a făcut oarece valuri la început. După părerea mea ea nu reprezintă nimic altceva decât un reducţionism drastic al „Matricei stilistice” (Blaga). Şi chiar a paradigmei/ paradigmaticului (Khun) care a depăşit demult graniţele cunoaşterii ştiinţifice intrând în ceea ce numim „cultură” (concept mult mai general). Mai menţionez - şi cu asta închei – că diversele baterii de teste de determinare a gradului de „inteligenţă” (IQ, inteligenţă emoţională, creativă şi chiar aşa zisă «spirituală», evident discutabilă) arată că cei care vorbesc fluent mai multe limbi prezintă un grad mult sporit în raport cu cei care se limitează doar la lina maternă.
pentru textul : oolong tea deUn efort lăudabil, apreciez acest gen de eseuri poetice în devenire, chiar dacă eseul (și de această dată) este încă departe de Tipperary. Însă, hai să fim sinceri, câți dintre noi am putea fi mai aproape de Tipperary decât este aici Adrian? Aud?? De aceea, eu zic să îl apreciem așa cu ce am mai rămas, respectiv cu fii, iubite mame și cu tați.
pentru textul : Supraportret deIndiscutabil perfectibil sonteul, însă îl apreciez ca atare. Felicitări!
Ca să mă crezi că mi-a plăcut cu adevărat, într-o bună zi îl voi parodia, încercând să nu mă fac de râs desigur.
am vazut suficiente imagini hilare, dezolante, incredibile, aproape halucinante in secolul XXI incit sa fiu convinsa. nu numai in Ferentari, Rahova, cit si in alte localitati din tara pe unde am trecut. stiu ce spun.
pentru textul : ...romantic, dom'le! deemi...ai dreptate cu prima strofă deci am modificat. sper că spre bine. mersi pentru apreciere...:)
pentru textul : vine ploaia. ascunde-te sub iarbă deTextul începe prost - clişeic, slăvind eterna tăcerea mult, mult supraapreciată. Ca O. Paler, consider că tăcerea e net inferioară cuvântului. Iar poetul nu ar trebui să tacă mai mult decât scrie. Nici la nivel pur expresiv începutul textului nu e sui-generis.
Tot pseudodiscursul ce urmează e ca o casă pornind din temelie strâmbă. Pe toate palierele. Inclusiv sublimul "ever", care e, oricum, cel mai inspirat lucru de pâna acolo.
"dar cel mai
bine-ar fi, poete
să ai toate simțurile
la locul lor
și doar tu
pentru textul : poem de 70 de cenți desă îți lipsești" - doar partea aceasta e poezie. Şi nici măcar nu are nevoie de barbologia în notă detaşată de deasupra ei. E firească, are ceva de spus şi o spune în puţine cuvinte. Eu aş şterge tot de până atunci şi aş dezvolta porţiunea asta, dar fără să diluez. Aş dezvolta prin zona inefabilului şi a sugestiei imagistice. Şi aş pune şi virgula necesară, după "poete".
Virgil, impresionată de acest portret spiritual, pictezi în cuvinte o imagine dintr-un lăuntru, care apare treptat, dincolo de liniile chipului, de neputința cuprinsă în mâini, mâini ce: "îi atîrnau rămășiță de viață așteptîndu-și sfîrșitul ca niște fructe zbîrcite mirosind amărui a duhan lut amestecat cu balegă de cal și izmă" Știu, "erau totuși ale lui/de la Dumnezeu", însă întreg al tău poem m-a trimis la un tablou de Rembrandt, de la Luvru: "Portrait of an Old Man" (see this: Portrait of an Old Man 1665 (30 Kb); Oil on canvas; Uffizi, Florence; pe Rembrandt, pictures). În prima strofă sunt multe cuvinte care încep cu pă, pe, pi, pa... (privea, pielea, palmelor, parcă, parcă, poveri, pământii, pustii, prelungirea, pretexte, pentru) - asta ar fi singura disonanță din poezie. Tu alegi dacă păstrezi așa sau schimbi ici-colo. Mă bucură să găsesc aici un poem așa cum îl știu eu pe Virgil Titarenco a scrie.
pentru textul : palmele bătrînului deUite și poetul! Ce versuri frumoase. :) Multumesc ca le-ai postat. :) si de semn. Adevarul e ca si eu am ceva cu septembrie. Era un frig, ca daca nu era grozavia asta la picioarele cabanei mi-ar fi fost mila si de soarecii de afara. Toti zgribuleam infofoliti pe buza prapastiei cu ceaiul si viroza ce urma. Ma bucur ca ti-au placut pozele... ne-au costat ceva limfocite.:)
pentru textul : septembrie descuze de typo. fara primul "de"
pentru textul : noi propovăduim un hristos nerăstignit deBanc, ne-banc, dar e buna! Daca se "construieste" mai mult, se strica.
pentru textul : Porţia de filozofie dein orasul lipsit de viata dar plin de miscare mereu de Craciun nascandu-se si ucis inevitabil la Paste...
pentru textul : perpetuum mobile deda, am schimbat cate ceva... din pacate, nu am timp intotdeauna de lasat cuvinte, dar sunt mereu cu ochii pe site si incerc sa tin cont de sugestii atunci cand sunt si cand ele corespund cu propriile mele viziuni... Marina, tristetetea intotdeauna s-a potrivit mai bine cu oasele mele prea subtiri:) multumesc de intoarcere si de aprecierea ta!
pentru textul : ziua de mâine decine știe, poate chiar sunt, când îți faci un RMN totul începe cu un bâzz bâzz :)
pentru textul : RMN în coajă de nuc deașa se aprinde soarele pitic din sistemul electromagnetic.
mulțumesc pt. lectură.
Așa este, lirica se poate folosi de onirism dar până la un punct. Cred că știu care este punctul acela. Ai dreptate, poemul acesta are două părți, deși am ales să-l postez fără strofe. De la această imagine "desculță" , am început să scriu. mulțumesc. Madim
pentru textul : Desculță deTin sa precizez faptul ca am comentat exclusiv textul din punctul meu de vedere, fara a ma avinta in referiri la persoana. Din pacate dumneavoastra am observat ca faceti parte din categoria celor care confunda un text cu persona si gusturile sale. Va rog sa-mi argumentati sintagma poeti de lux.
pentru textul : Eu și îngerul meu dePagini