"de călătorie" cu propria dorinţă care îşi face loc la linia întâi a vieţii, până în "triaj". bine surprinsă actualitatea prin filtrul personal al unui anume sentiment. ironie fină la final şi nu numai:
"și domnul x și doamna y
până la faliment".
un singur raspuns la intrebare(trei in unu`) si textul e ca si sters : unde se afla acest Regulament, unde este el publicat, mai e valabila regula celor doua luni?
Emile, trebuie sa recunosc ca rareori nu inteleg metaforica sau simbolistica ta, pentru ca ele sunt izvorate din inima. Insa de data asta "m-ai luat" cu versul "din cînd în cînd mă mai rog prefă-mă doamne în în castan să-mi treacă pofta de mișcare" si nu e din cauza balbei "in in" care e evident un typo ceva, ci ma framanta de ce "in castan", daca e vorba de "nemiscare"? Oare nu-s toti copacii la fel de buni la acest capitol? (asta ca sa nu vorbesc de copacul nim, ai auzit de el? Asta e cel mai tare, crede-ma). In rest, imi place serialul asta cu "scrisori", e scrisul tau cursiv si captivant, dar nu la fel de mult ca seria aia veche cu cocktail-urile, cred ca lumea de pe Hermeneia chiar habar despre ce e vorba, pacat. Andu
Domnule Virgil Titarenco, nu stiu cum ati facut, le-ati invartit si tot la regulament ati ajuns. Dar aveti dreptate, chiar daca observatiile mele au fost facute si de un moderator al Hermeneia. Va rog sa ma intelegeti, eu comentez orice creatie de-a dumenavoastra ca si cand ar fi scrisa de orisicine. Un text poate fi scris lamentabil, altul poate fi mediocru (ca si in cazul de fata), altul poate fi deosebit (asa cum l-am comentat pe cel cu Poetul I). Va rog sa nu va asteptati din partea mea sa spun la fiecare text: ce frumos scrie Virgil Titarenco! Mai mult de atat, cred ca trebuie sa respectati oipinia fiecarui cititor, fiecare intelege cum vrea, cum poate si cum ii place. Asta nu inseamna ca cititorul trebuie insultat, intrucat contravine regulilor de bun simt si chiar si regulilor Hermeneia, pe care si dumenavoastra trebuie sa le respectati. Va doresc toate cele bune.
recunosc. textul de fata este un exercitiu. dar acceptabilul ala..... auci. :))
in traducerea mea - nu pot sa spun ca-i chiar o porcarie.
acu sa ma intelegeti - asa de la o persoana care nu s-a luat niciodata prea in serios - scriu si inca rad. adica de fapt e cazul sa va multumesc pentru sinceritate.
Se continuă aici drumul spre o simbolizare care tinde spre esenesenţă. Început în „respirări” din ultimul volum al Adrianei. Simbolul „ciob(ului) de oglindă/ care-ncearcă să taie cuvântul/mărunt” pertru a revela (şi reflecta) ce este dincolo de cuvinte nu face decât să transparentizeze vălul acestui simbol şi ajută să trecem dincolo de el. Iar „plânsul vestind/ alungarea (din rai) [aici, «din rai» slăbeşte polivalenţa sugestiei iar, după umila mea părere, ar fi bine să fie şters, n.m. G.M.]/m-am legat de lumină ca un prunc de părinte,/să-mi întârzii căderea către ce va urma,/ către tot ce nu știu, dar îmi mângâie gândul./eu sunt doar o chemare/înspre alt început.” spune tot ce vrea poeta să transmită.
*
Începusem să însăilez un text “despre ea niciodată”. În care, printer altele, am scris: “Despre sensibilitatea feminină a poeziei Adrianei vorbeşte, mai aplicat decât alţii, şi Tudor Cristea în prefaţa la volumul ei ultim. Dar se mai opreşte şi asupra dimensiunii metafizice a acestei poezii. Însă, cred, doar tangenţial.
Voi încerca, în cele ce urmează, să zăbovesc mai cu atenţie asupra acestui aspect mai greu de descifrat, dar cu atât mai interesant. Pentru că el se bazează pe simbol (şi nu pe un simbolism desuet).”
O dată Adriana mi-a răspuns la un comentariu al meu pe Hermeneia în legătură cu un text ce-i aparţine („năvod”, nu ştiu de ce ne inclus în volum):
”domnule Gorun, mai ca ma bate gandul sa va rog sa-mi scrieti prefata la viitoarea carte...doar ca...nu m-am decis inca daca o sa o public.”
Textul meu a rămas neterminat. Iată că poeta a publicat cartea. Şi sunt de-a dreptul supărat pe Teodor Cristea că mi-a luat-o înainte.
Singura mea scuză este că nu am găsit (deocamdată) starea de suficientă detaşare pentru a mă rupe de vraja poeziilor ei.
un text reusit, efectiv emotionant, din punctul meu de vedere. "bineînțeles mai e mersul în genunchi statul în genunchi plînsul în genunchi tăcutul în genunchi haosul în genunchi"...
Alma, îmi dai de gândit și îmi prinde tare bine. E intenționat scris în ambele limbi și, după simpla mea estetică poetică, cred pot lăsa așa. Sunt poeți consacrați ce își permit nu doar 2. E un joc anume ales. În ce privește condiționalul, am evitat să îl folosesc din două motive: primul, pentru că ar fi deranjat așa cum a deranjat și în altă poezie la care tot tu ai făcut această remarcă asupra condiționalului prea folosit de mine în poezii; în al doilea rând, fiindcă am preferat viitorul, are sens în acest poem. Mulțumesc pentru citirea prin timpuri. Ela
când margas a sugerat titlul "fără număr", cred că a citit bine textul, pentru că binecuvântările de care am parte sânt fără număr. tu, adrian, poți să râzi cât vrei, numai sa nu uiți că cine râde la urmă râde mai bine.
... Petre, oricând ești bine primit, cu charientism sau cu orice altceva. Vio, mulțumesc pentru bogăția ta sufletească. Ea spune mai mult decât pot eu a scrie, nu că nu aș vrea... Doru... încă mai crezi în muze?:)
inima mea nu poate sa priceapa, nu vrea, nu doreste, nu simte de ce nu v a placut textul, text care este in visul cititorului care se viseaza textul care determina cititorul sa reactioneze. deci cine a fost mai intai: textul sau cititorul sau?
Corina, te asigur că eu sînt în primul rînd interesat ca pe hermeneia să nu se găsească exprimări rasiste. Am citit ce ai menționat tu, m-am uitat și la context și continui să nu văd aspectul denigrator sau tangentele rasiste. Poate nu înțeleg eu dar nu văd ce nu este ok. Și te asigur că trăiesc într-o țară obsedată de corectitudinea asta. O glumă însă nu este rasism. Există comici albi care fac glume pe seama negrilor și nimeni nu numește asta rasism. Și nici a vorbi despre o anumită categorie de persoane (rasă) nu este automat rasism sau denigrare. Nu am nicio problemă să șterg cele două comentarii și chiar să ofer avertismente dar nu o pot face numai pe baza unei suspiciuni. De fapt eu am fost puțin mai atent încă din momentul în care am văzut expresia „bar de negri” în text, expresie care ar putea naște suspiciuni dacă ar fi într-un text în limba engleză. Dar textul este în românește și cred că limba și cultura românească nu sînt deocamdată echipate cu sensibilități din acestea (excesive uneori, după părerea mea). Deci, deocamdată ca formulare și ca înțeles eu nu văd rasism. Și nici nu aș vrea să creez un precedent în care începem să ștergem comentarii pentru ceea ce eu aș numi „o vagă impresie”. Dacă îmi poți oferi dovezi sau explicații mai clare sînt dispus să privesc din nou. În același timp îi rog pe cei care scriu să evite ambiguități din acestea în exprimare. Deși îi asigur că pot scrie și menționa orice atîta timp cît nu comunică rasism, profanare, instigare sau alte lucruri menționate în regulament.
un poem pe care să mărturisesc, îl așteptam demult... de pe vremea celor cu yerba-mate... în care Virgil folosește vocea lui distinctă nu neapărat ludică (deși bate în idei acolo, la acea ușă desupra căreia arde o lumină roșiatică inefabil moștenită de alți boemi rătăciți în noapte) dar vocea lui este altfel, este suculentă, aș zice umorală... oricum... este zemoasă!
nu mi-a plăcut primul vers și l-aș rescrie a venit vremea să-i spun copacului, pentru a rămâne în nota meditativă care îl prinde atât de bine pe autor în acest peisaj umoral-ludic
mulțumesc pentru lectură
Interesantă filosofia aici: "adevărata magie se naște cînd dispare orice iluzie", deși iluzia și magia au limite incerte mereu. În rest, poemul este o descriere fără suport, fără rădăcini. Nu știu unde începe și unde se termină și de ce.
A fost o greşeală de text şi deşi l-am corectat imediat, probabil l-aţi citit pe primul. Îmi pare rău şi sincer nu am intenţia de a-mi bate joc. Nu-mi stă în caracter.
Cu scuzele de rigoare, Cezar
cred ca ar trebui sa faci cel putin trei miscari de optimizare a textului. avand in vedere ca este o poezie de dragoste cu tendinte elegiace, ca sa nu devina siropoasa, ar trebui sa eviti - adica sa scoti sau sa inlocuiesti - cuvinte care in context pot deveni clisee: umbre, miresme, speranta, etc.. apoi, ar mai trebui sa iti stabilesti un univers (poetic) limitat, pentru un mesaj coerent si direct (adica sa nu amesteci atat de multe tipuri de sintagme si figuri de stil care spun fix acelasi lucru, de ex. flori, patefoane, cai, roti, linguri, culori, sentimente, senzatii, etc.) altfel, te alegi cu un mesaj diluat, fracturat, incomplet, dat tocmai de confuzia mesajelor colaterale. poemul trebuie sa aiba o unitate intrinseca cel putin intr-o directie. in final, ori segmentezi poemul in mai multe si le lucrezi in parte, ca texte separate (chiar daca, grafic, le asezi impreuna) ori te opresti cand consideri ca ai reusit sa spui nu mai mult decat aveai de spus. poezia e ca si pictura. o linie in plus poate strica tot. cititorul este un "animal comod si vanitos". daca ii dai prea usor sau repeti acelasi lucru se plictiseste, daca e prea mult nu are rabdare iar daca e pe prea putin vrea mai mult. fragmentul de cod lipsa trebuie sa fie bine dozat pentru ca dorinta si bucuria cautarii pentru "completare" sa se manifeste plenar. ...
Am citit primul sfert al acestui text și trebuie să recunosc că mi s-a părut greoi, întortocheat, mai degrabă un text oral decît unul literar. În plus am întîlnit cîteva greșeli fie de tipărire, fie de gramatică, fie de sens. Cred că textul ar mai trebui lucrat. Și am mai observat ceva. Cu siguranță e o părere subiectivă dar mi s-a părut că observ (ceva ce am observat și la alții) un fel de nu-știu-cum-să-l-numesc, un fel de aer de superioritate frustrată. Nu îmi permit să fac educație sau morală nimănui aici dar mi se pare cam aiurea să te poziționezi (ca să folosesc un cuvînt la modă) așa mereu deasupra. Un fel de complex de superioritate relativ persecutată. Ceva de genul "toți nu își dau seama că de fapt sînt deștept". Sînt convins că e ok să fii așa dar uneori parcă e puțin plictisitor să o tot auzi de la cineva. Și apoi chestia aia cu maghiara "care se ia cam ca rîia". Nu sînt eu mare iubitor de maghiari dar nici nu cred că e neaparat inteligent să vorbim așa. Știu că mulți dintre ei ne disprețuiesc. Nu cred că ne manifestăm superioritatea întorcîndu-le același dispreț. Și apoi, chiar dacă vrei să comunici existență disprețului față de ei cred că e mult mai interesant dacă o sugerezi mai degrabă decît să ne-o spui pe șleau. De fapt cred că aici este una din hibele textului. Este prea pe șleau, prea neaoș ca să mai fie interesant. Cel puțin pentru mine. Cînd vei corecta și reedita textul probabil că am să citesc și restul
textul e un exerciţiu, s-ar putea spune şi aşa; de când totuşi au devenit termenii "aerobic" si "anaerobic" instrumente de critica literară.
"încearcă și tu la școala primară" asta sună a jignire, aşa că o să o i-au ca atare, la fel şi cuvintele hilar şi rizibil de apar în cometariul "constructiv" al domnului Bodabil. Nu ar fi mai frumos să criticăm opera, fie ea şi aşa mai rizibilă poate, mai proastă sau mai bună ci nu să atacăm persoana? NU cultivăm duşmănia ci să arătăm unu altuia că poate mai mult prin scrieri ci nu prin trimiteri la şcoala primară, sau la o facultate de litere, sau de filosofie, în locul uneia de automatică şi calculatoare; sau în braţele unei iubite mai complexe, nu ca cea prezentă în pozia "şapte cai"; construcţia "hai hai/dihai dihai" nu îşi are locul decât în poezia pentru copii, imaginile iar... un tramvai tras de şapte cai , cât de poetic sună domnul Bodabil aşa-i, să-l compară simplist cu textul meu hilar în care poetul e un Atlas poate...
Dacă vorbim de hilar, de rizibil de chestii infantile, le putem găsi şi în poeziile dumneavoastră, precum şi în poezia "şotron": "curcubeul acela/oprise lacrimile cerului/ca tu să faci diferenţa/între un strop de ploaie/şi o amărâtă de lacrimă" o imagine demnă de, mai ştie careva oracolele alea ale copilăriei, în care ne scriam amintiri la spate, nişte texte infabitile simple şi nevinovate, na exact asta exprima curcubeul ala şi nimic mai mult, prea multă culoare nu dă poemului dumneavoastră, care nu este deloc hilar.
Mulţumesc frumos domnului Ioan Bistriţeanul pentru încercare de a se apropia de sensul poemului, de mesajul ce îl oferă el...
Cristina Ştefan, hmmm, dacă vă deranjează atât de mult prezenţa textelor mele de devenire poetică, puteţi propune o "exmatriculare" a poetului Qudatu, dacă nu, să îl ignoraţi sau poate să îl criticaţi aşa de frumos ca şi acum prin "la satiră, sau un "la mişto", că ar putea fi sinonime în cazul de faţă.
Ei bine şi ultimul contra contraargument, să zicem că poate e un crez artistic, deci ce încercă qudatu să facă, ce îşi propune el? Să ucidă poezia, să o sufoce să o spânzure, să o distrugă oare; dar oare poezia nu au distrus-o alţii înaintea lui? Cine mai scrie ca Qu pe site acesta şi în altă parte? Cine se chinuie să scrie altfel şi să caute alte forme? Voi v-aţi propus să fiţi toţi la fel, eu mi-am propus să fiu diferit, să caut alte forme, că nu sunt apreciate asta nu ma deranjeazî cu nimic chiar, chiar mă distrează uneori, asta fiind şi motivl pentru care continui să postez pe acest site, să văd percepţia asta a oamenilor cultivaţi în pămantul cel bun, iar eu ca sămânţa aia prost aruncatpă pe piatră, să cresc mai diform şi să arăt că se poate şi altfel(chiar dacă altfel voi credeţi că-i rău aţa au crezut şi alţii, mult înaintea voastră), cautând altfel drumul spre lumină, spre marele Sol.
A smulge aripile când toată lumea le poartă nu e un lucru rău şi a tăia râmele în bucăţele la fel, mai ţine minte careva cum arată o râmă tăiată, se mai mişcă oare, mai caută careva în iarbă, mai simte careva vântul şi ploaia aşa cum ar trebui, ca un copil, ca pe ceva veşnic nou? Ei bine să vedem cum luaţi sfoara de la gâtul poeziei...
La urma urmei de cand mai este poezia, poezie, cine mai stie cu adevart ce este, mai stie cineva in ziua de azi, mereu reguli mereu reguli şi înfranari, ei bine sa vă zic ce este pozia pentru mine, o dublura a omului, un joc, un puzzel chiar, o pictură a cuvântului, şi "cântec" de dureiri şi bucurii, ci nu ca la alţii "glorie poetică" şi apariţie în manuale şcolare...
Felicitări, Virgil! E un moment care trebuie sărbătorit... Pe mine mă interesează de unde pot cumpăra cartea. Iașiul este un loc unde întotdeauna mi- am dorit să ajung, dar n- am reușit până acum. Și e cam departe de Sibiu. Soțul meu a spus nu când l- am întrebat dacă nu cumva are chef să mă însoțească...deci, voi fi acolo cu gândul (foarte important, totuși).
frumos text, fără comentarii. ajuns la recomandate pe merit. singurul lucru la care aș cîrcoti este ideea unui dumnezeu care îți vinde gogoși despre viață. el, dimpotrivă, îți oferă viața.
dincolo de cifre, de acea dimensiune materială palpabilă confortabilă rămâne exilul gândurilor, agățate, abandonate în alte țărmuri de bună voie și nesilite de nimeni. în această ecuație, "învățătura de minte a inimii" nu își are locul. de acord cu tine Vladimir: "In acest text autorul s-a ascuns foarte bine printre cuvinte, el vinde iluzii la superoferta"... pragmatism și eficacitatea practică a ideilor, promisiunilor, iluziilor, teoriilor...
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
iar mie mi-a placut mult cu totul :)
iti trebuie ceva curaj sa vorbesti asa cu domnezeu, ca si cand ai scrie o scrisoare unui prieten bun
pentru textul : se pare că sunt psalm deSarbatori fericite, poete, sanatate, bucurie, liniste, dar mai presus de toate... dragoste! Mare multam pentru semn, sa ne citim cu bine!
pentru textul : vremuri demultumesc, Viorel
dar aici e vorba de o alta...Doamna.
pentru textul : ultima oglindă de"de călătorie" cu propria dorinţă care îşi face loc la linia întâi a vieţii, până în "triaj". bine surprinsă actualitatea prin filtrul personal al unui anume sentiment. ironie fină la final şi nu numai:
"și domnul x și doamna y
până la faliment".
mi-a plăcut!
pentru textul : Poem deun singur raspuns la intrebare(trei in unu`) si textul e ca si sters : unde se afla acest Regulament, unde este el publicat, mai e valabila regula celor doua luni?
pentru textul : Fabrica de îngeri deEmile, trebuie sa recunosc ca rareori nu inteleg metaforica sau simbolistica ta, pentru ca ele sunt izvorate din inima. Insa de data asta "m-ai luat" cu versul "din cînd în cînd mă mai rog prefă-mă doamne în în castan să-mi treacă pofta de mișcare" si nu e din cauza balbei "in in" care e evident un typo ceva, ci ma framanta de ce "in castan", daca e vorba de "nemiscare"? Oare nu-s toti copacii la fel de buni la acest capitol? (asta ca sa nu vorbesc de copacul nim, ai auzit de el? Asta e cel mai tare, crede-ma). In rest, imi place serialul asta cu "scrisori", e scrisul tau cursiv si captivant, dar nu la fel de mult ca seria aia veche cu cocktail-urile, cred ca lumea de pe Hermeneia chiar habar despre ce e vorba, pacat. Andu
pentru textul : scrisori din țara lui oriunde II deDomnule Virgil Titarenco, nu stiu cum ati facut, le-ati invartit si tot la regulament ati ajuns. Dar aveti dreptate, chiar daca observatiile mele au fost facute si de un moderator al Hermeneia. Va rog sa ma intelegeti, eu comentez orice creatie de-a dumenavoastra ca si cand ar fi scrisa de orisicine. Un text poate fi scris lamentabil, altul poate fi mediocru (ca si in cazul de fata), altul poate fi deosebit (asa cum l-am comentat pe cel cu Poetul I). Va rog sa nu va asteptati din partea mea sa spun la fiecare text: ce frumos scrie Virgil Titarenco! Mai mult de atat, cred ca trebuie sa respectati oipinia fiecarui cititor, fiecare intelege cum vrea, cum poate si cum ii place. Asta nu inseamna ca cititorul trebuie insultat, intrucat contravine regulilor de bun simt si chiar si regulilor Hermeneia, pe care si dumenavoastra trebuie sa le respectati. Va doresc toate cele bune.
pentru textul : cîntec pentru ploaie derecunosc. textul de fata este un exercitiu. dar acceptabilul ala..... auci. :))
in traducerea mea - nu pot sa spun ca-i chiar o porcarie.
acu sa ma intelegeti - asa de la o persoana care nu s-a luat niciodata prea in serios - scriu si inca rad. adica de fapt e cazul sa va multumesc pentru sinceritate.
pentru textul : mâna mea întinsă spre tine, un țipăt deSe continuă aici drumul spre o simbolizare care tinde spre esenesenţă. Început în „respirări” din ultimul volum al Adrianei. Simbolul „ciob(ului) de oglindă/ care-ncearcă să taie cuvântul/mărunt” pertru a revela (şi reflecta) ce este dincolo de cuvinte nu face decât să transparentizeze vălul acestui simbol şi ajută să trecem dincolo de el. Iar „plânsul vestind/ alungarea (din rai) [aici, «din rai» slăbeşte polivalenţa sugestiei iar, după umila mea părere, ar fi bine să fie şters, n.m. G.M.]/m-am legat de lumină ca un prunc de părinte,/să-mi întârzii căderea către ce va urma,/ către tot ce nu știu, dar îmi mângâie gândul./eu sunt doar o chemare/înspre alt început.” spune tot ce vrea poeta să transmită.
*
Începusem să însăilez un text “despre ea niciodată”. În care, printer altele, am scris: “Despre sensibilitatea feminină a poeziei Adrianei vorbeşte, mai aplicat decât alţii, şi Tudor Cristea în prefaţa la volumul ei ultim. Dar se mai opreşte şi asupra dimensiunii metafizice a acestei poezii. Însă, cred, doar tangenţial.
Voi încerca, în cele ce urmează, să zăbovesc mai cu atenţie asupra acestui aspect mai greu de descifrat, dar cu atât mai interesant. Pentru că el se bazează pe simbol (şi nu pe un simbolism desuet).”
O dată Adriana mi-a răspuns la un comentariu al meu pe Hermeneia în legătură cu un text ce-i aparţine („năvod”, nu ştiu de ce ne inclus în volum):
”domnule Gorun, mai ca ma bate gandul sa va rog sa-mi scrieti prefata la viitoarea carte...doar ca...nu m-am decis inca daca o sa o public.”
Textul meu a rămas neterminat. Iată că poeta a publicat cartea. Şi sunt de-a dreptul supărat pe Teodor Cristea că mi-a luat-o înainte.
Singura mea scuză este că nu am găsit (deocamdată) starea de suficientă detaşare pentru a mă rupe de vraja poeziilor ei.
pentru textul : lumina dinaintea vederii deun text reusit, efectiv emotionant, din punctul meu de vedere. "bineînțeles mai e mersul în genunchi statul în genunchi plînsul în genunchi tăcutul în genunchi haosul în genunchi"...
pentru textul : puls 0 deextrem de expresiv fragmentul despre degete, e o mica bijuterie acolo.
ca si versurile de incheiere:
"mai transparent cumva
mai străin cu o zi."
si am gasit poezia ta dupa ce citisem despre morfodinamica lui D'Arcy Thompson; ultima strofa vine, parca, sa-mi ilustreze poetic teoria lui! :)
pentru textul : Altfel deAlma, îmi dai de gândit și îmi prinde tare bine. E intenționat scris în ambele limbi și, după simpla mea estetică poetică, cred pot lăsa așa. Sunt poeți consacrați ce își permit nu doar 2. E un joc anume ales. În ce privește condiționalul, am evitat să îl folosesc din două motive: primul, pentru că ar fi deranjat așa cum a deranjat și în altă poezie la care tot tu ai făcut această remarcă asupra condiționalului prea folosit de mine în poezii; în al doilea rând, fiindcă am preferat viitorul, are sens în acest poem. Mulțumesc pentru citirea prin timpuri. Ela
pentru textul : secret revelation decând margas a sugerat titlul "fără număr", cred că a citit bine textul, pentru că binecuvântările de care am parte sânt fără număr. tu, adrian, poți să râzi cât vrei, numai sa nu uiți că cine râde la urmă râde mai bine.
pentru textul : videoconferință cu îngeri de... Petre, oricând ești bine primit, cu charientism sau cu orice altceva. Vio, mulțumesc pentru bogăția ta sufletească. Ea spune mai mult decât pot eu a scrie, nu că nu aș vrea... Doru... încă mai crezi în muze?:)
pentru textul : Și ascult cum pleacă fotonii deinima mea nu poate sa priceapa, nu vrea, nu doreste, nu simte de ce nu v a placut textul, text care este in visul cititorului care se viseaza textul care determina cititorul sa reactioneze. deci cine a fost mai intai: textul sau cititorul sau?
pentru textul : Vis cu giugiuca și portocali deCorina, te asigur că eu sînt în primul rînd interesat ca pe hermeneia să nu se găsească exprimări rasiste. Am citit ce ai menționat tu, m-am uitat și la context și continui să nu văd aspectul denigrator sau tangentele rasiste. Poate nu înțeleg eu dar nu văd ce nu este ok. Și te asigur că trăiesc într-o țară obsedată de corectitudinea asta. O glumă însă nu este rasism. Există comici albi care fac glume pe seama negrilor și nimeni nu numește asta rasism. Și nici a vorbi despre o anumită categorie de persoane (rasă) nu este automat rasism sau denigrare. Nu am nicio problemă să șterg cele două comentarii și chiar să ofer avertismente dar nu o pot face numai pe baza unei suspiciuni. De fapt eu am fost puțin mai atent încă din momentul în care am văzut expresia „bar de negri” în text, expresie care ar putea naște suspiciuni dacă ar fi într-un text în limba engleză. Dar textul este în românește și cred că limba și cultura românească nu sînt deocamdată echipate cu sensibilități din acestea (excesive uneori, după părerea mea). Deci, deocamdată ca formulare și ca înțeles eu nu văd rasism. Și nici nu aș vrea să creez un precedent în care începem să ștergem comentarii pentru ceea ce eu aș numi „o vagă impresie”. Dacă îmi poți oferi dovezi sau explicații mai clare sînt dispus să privesc din nou. În același timp îi rog pe cei care scriu să evite ambiguități din acestea în exprimare. Deși îi asigur că pot scrie și menționa orice atîta timp cît nu comunică rasism, profanare, instigare sau alte lucruri menționate în regulament.
pentru textul : l’absente deun poem pe care să mărturisesc, îl așteptam demult... de pe vremea celor cu yerba-mate... în care Virgil folosește vocea lui distinctă nu neapărat ludică (deși bate în idei acolo, la acea ușă desupra căreia arde o lumină roșiatică inefabil moștenită de alți boemi rătăciți în noapte) dar vocea lui este altfel, este suculentă, aș zice umorală... oricum... este zemoasă!
pentru textul : ca din greșeală denu mi-a plăcut primul vers și l-aș rescrie a venit vremea să-i spun copacului, pentru a rămâne în nota meditativă care îl prinde atât de bine pe autor în acest peisaj umoral-ludic
mulțumesc pentru lectură
teribil acest text. si nu stiu ce ar mai fi de spus in plus.
pentru textul : from blade runners deInteresantă filosofia aici: "adevărata magie se naște cînd dispare orice iluzie", deși iluzia și magia au limite incerte mereu. În rest, poemul este o descriere fără suport, fără rădăcini. Nu știu unde începe și unde se termină și de ce.
pentru textul : Transeptul deun exercitiu de sinceritate
pentru textul : jurnal pentru zile şi cuvinte II deA fost o greşeală de text şi deşi l-am corectat imediat, probabil l-aţi citit pe primul. Îmi pare rău şi sincer nu am intenţia de a-mi bate joc. Nu-mi stă în caracter.
pentru textul : Jurnalul Adelei deCu scuzele de rigoare, Cezar
cred ca ar trebui sa faci cel putin trei miscari de optimizare a textului. avand in vedere ca este o poezie de dragoste cu tendinte elegiace, ca sa nu devina siropoasa, ar trebui sa eviti - adica sa scoti sau sa inlocuiesti - cuvinte care in context pot deveni clisee: umbre, miresme, speranta, etc.. apoi, ar mai trebui sa iti stabilesti un univers (poetic) limitat, pentru un mesaj coerent si direct (adica sa nu amesteci atat de multe tipuri de sintagme si figuri de stil care spun fix acelasi lucru, de ex. flori, patefoane, cai, roti, linguri, culori, sentimente, senzatii, etc.) altfel, te alegi cu un mesaj diluat, fracturat, incomplet, dat tocmai de confuzia mesajelor colaterale. poemul trebuie sa aiba o unitate intrinseca cel putin intr-o directie. in final, ori segmentezi poemul in mai multe si le lucrezi in parte, ca texte separate (chiar daca, grafic, le asezi impreuna) ori te opresti cand consideri ca ai reusit sa spui nu mai mult decat aveai de spus. poezia e ca si pictura. o linie in plus poate strica tot. cititorul este un "animal comod si vanitos". daca ii dai prea usor sau repeti acelasi lucru se plictiseste, daca e prea mult nu are rabdare iar daca e pe prea putin vrea mai mult. fragmentul de cod lipsa trebuie sa fie bine dozat pentru ca dorinta si bucuria cautarii pentru "completare" sa se manifeste plenar. ...
pentru textul : o să te mușc de umeri până îți va da soarele denici eu nu am vrut, dar mi s-a cerut 10 cuvinte, iar textul nu are decât 9. Cezar
pentru textul : toamnă denu mai da si tu din aripioare
pentru textul : Ca sunetul în fluier deAm citit primul sfert al acestui text și trebuie să recunosc că mi s-a părut greoi, întortocheat, mai degrabă un text oral decît unul literar. În plus am întîlnit cîteva greșeli fie de tipărire, fie de gramatică, fie de sens. Cred că textul ar mai trebui lucrat. Și am mai observat ceva. Cu siguranță e o părere subiectivă dar mi s-a părut că observ (ceva ce am observat și la alții) un fel de nu-știu-cum-să-l-numesc, un fel de aer de superioritate frustrată. Nu îmi permit să fac educație sau morală nimănui aici dar mi se pare cam aiurea să te poziționezi (ca să folosesc un cuvînt la modă) așa mereu deasupra. Un fel de complex de superioritate relativ persecutată. Ceva de genul "toți nu își dau seama că de fapt sînt deștept". Sînt convins că e ok să fii așa dar uneori parcă e puțin plictisitor să o tot auzi de la cineva. Și apoi chestia aia cu maghiara "care se ia cam ca rîia". Nu sînt eu mare iubitor de maghiari dar nici nu cred că e neaparat inteligent să vorbim așa. Știu că mulți dintre ei ne disprețuiesc. Nu cred că ne manifestăm superioritatea întorcîndu-le același dispreț. Și apoi, chiar dacă vrei să comunici existență disprețului față de ei cred că e mult mai interesant dacă o sugerezi mai degrabă decît să ne-o spui pe șleau. De fapt cred că aici este una din hibele textului. Este prea pe șleau, prea neaoș ca să mai fie interesant. Cel puțin pentru mine. Cînd vei corecta și reedita textul probabil că am să citesc și restul
pentru textul : Csungy, tu știai? detextul e un exerciţiu, s-ar putea spune şi aşa; de când totuşi au devenit termenii "aerobic" si "anaerobic" instrumente de critica literară.
pentru textul : Căzută-mi sta ploaia de"încearcă și tu la școala primară" asta sună a jignire, aşa că o să o i-au ca atare, la fel şi cuvintele hilar şi rizibil de apar în cometariul "constructiv" al domnului Bodabil. Nu ar fi mai frumos să criticăm opera, fie ea şi aşa mai rizibilă poate, mai proastă sau mai bună ci nu să atacăm persoana? NU cultivăm duşmănia ci să arătăm unu altuia că poate mai mult prin scrieri ci nu prin trimiteri la şcoala primară, sau la o facultate de litere, sau de filosofie, în locul uneia de automatică şi calculatoare; sau în braţele unei iubite mai complexe, nu ca cea prezentă în pozia "şapte cai"; construcţia "hai hai/dihai dihai" nu îşi are locul decât în poezia pentru copii, imaginile iar... un tramvai tras de şapte cai , cât de poetic sună domnul Bodabil aşa-i, să-l compară simplist cu textul meu hilar în care poetul e un Atlas poate...
Dacă vorbim de hilar, de rizibil de chestii infantile, le putem găsi şi în poeziile dumneavoastră, precum şi în poezia "şotron": "curcubeul acela/oprise lacrimile cerului/ca tu să faci diferenţa/între un strop de ploaie/şi o amărâtă de lacrimă" o imagine demnă de, mai ştie careva oracolele alea ale copilăriei, în care ne scriam amintiri la spate, nişte texte infabitile simple şi nevinovate, na exact asta exprima curcubeul ala şi nimic mai mult, prea multă culoare nu dă poemului dumneavoastră, care nu este deloc hilar.
Mulţumesc frumos domnului Ioan Bistriţeanul pentru încercare de a se apropia de sensul poemului, de mesajul ce îl oferă el...
Cristina Ştefan, hmmm, dacă vă deranjează atât de mult prezenţa textelor mele de devenire poetică, puteţi propune o "exmatriculare" a poetului Qudatu, dacă nu, să îl ignoraţi sau poate să îl criticaţi aşa de frumos ca şi acum prin "la satiră, sau un "la mişto", că ar putea fi sinonime în cazul de faţă.
Ei bine şi ultimul contra contraargument, să zicem că poate e un crez artistic, deci ce încercă qudatu să facă, ce îşi propune el? Să ucidă poezia, să o sufoce să o spânzure, să o distrugă oare; dar oare poezia nu au distrus-o alţii înaintea lui? Cine mai scrie ca Qu pe site acesta şi în altă parte? Cine se chinuie să scrie altfel şi să caute alte forme? Voi v-aţi propus să fiţi toţi la fel, eu mi-am propus să fiu diferit, să caut alte forme, că nu sunt apreciate asta nu ma deranjeazî cu nimic chiar, chiar mă distrează uneori, asta fiind şi motivl pentru care continui să postez pe acest site, să văd percepţia asta a oamenilor cultivaţi în pămantul cel bun, iar eu ca sămânţa aia prost aruncatpă pe piatră, să cresc mai diform şi să arăt că se poate şi altfel(chiar dacă altfel voi credeţi că-i rău aţa au crezut şi alţii, mult înaintea voastră), cautând altfel drumul spre lumină, spre marele Sol.
A smulge aripile când toată lumea le poartă nu e un lucru rău şi a tăia râmele în bucăţele la fel, mai ţine minte careva cum arată o râmă tăiată, se mai mişcă oare, mai caută careva în iarbă, mai simte careva vântul şi ploaia aşa cum ar trebui, ca un copil, ca pe ceva veşnic nou? Ei bine să vedem cum luaţi sfoara de la gâtul poeziei...
La urma urmei de cand mai este poezia, poezie, cine mai stie cu adevart ce este, mai stie cineva in ziua de azi, mereu reguli mereu reguli şi înfranari, ei bine sa vă zic ce este pozia pentru mine, o dublura a omului, un joc, un puzzel chiar, o pictură a cuvântului, şi "cântec" de dureiri şi bucurii, ci nu ca la alţii "glorie poetică" şi apariţie în manuale şcolare...
Felicitări, Virgil! E un moment care trebuie sărbătorit... Pe mine mă interesează de unde pot cumpăra cartea. Iașiul este un loc unde întotdeauna mi- am dorit să ajung, dar n- am reușit până acum. Și e cam departe de Sibiu. Soțul meu a spus nu când l- am întrebat dacă nu cumva are chef să mă însoțească...deci, voi fi acolo cu gândul (foarte important, totuși).
pentru textul : Virgil Titarenco - “Mirabile dictu” - Editura Grinta, Cluj, 2007 de"Lucrările care au mai fost publicate au fost depunctate." as vrea sa stiu si eu unde anume, in regulament, este specificat acest lucru? :)
pentru textul : Premiile Concursului Naţional de Literatură „Agatha Grigorescu Bacovia” - Mizil - 2012 defrumos text, fără comentarii. ajuns la recomandate pe merit. singurul lucru la care aș cîrcoti este ideea unui dumnezeu care îți vinde gogoși despre viață. el, dimpotrivă, îți oferă viața.
pentru textul : laparovision dedincolo de cifre, de acea dimensiune materială palpabilă confortabilă rămâne exilul gândurilor, agățate, abandonate în alte țărmuri de bună voie și nesilite de nimeni. în această ecuație, "învățătura de minte a inimii" nu își are locul. de acord cu tine Vladimir: "In acest text autorul s-a ascuns foarte bine printre cuvinte, el vinde iluzii la superoferta"... pragmatism și eficacitatea practică a ideilor, promisiunilor, iluziilor, teoriilor...
pentru textul : sephirot III dePagini