ar trebui să mint dacă aș spune că acest poem nu este superb. imagini , idee de finețe, final care nu sportă grade de comparație, precum unele adjective. de aici : uneori aș vrea să evadăm să ne ascundem undeva departe la capătul pămîntului într-o vale știută numai de noi doi să spunem aici nu ne vede nimeni decît dumnezeu dar el nu vine decît seara tîrziu dezbracă-te să dezinventăm lumea pînă pleznește în noi arcul încolăcit pe care amînăm moartea dezbracă-te pînă devii oglinda mea vie unde voi adormi dezbracă-te pînă nu vine dumnezeu să mă întrebe ce caut aici în valea lui mirosind așa a oraș ca un mort până aici sunt și eu. iar începutul e de prima pagină a oricărei reviste literare. un poem valoros, care îmi confirmă că oamenii pot fi "înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii".și au înțeles dialogul din In3 paul pese. ti-am spus că ești maestrul meu de aikido?:)
Deosebit poem, mai ales de la "venise si moartea..." pana la "incepea lupta cu spatiul". Prin intensificarea aproape dureroasa a trairilor il recunoastem din nou pe Paul Blaj. Cand discursul e dramatic, melancolia poate fi "ravasitoare". "Moartea" este tratata cu sarcasm. Iar ai scris un poem bun, Paul! De fiecare data te citesc cu placere. Violeta
tematică mongolă, dar granitul scăpărat de cai nu îmi induce senzația nesfârșită de stepe mongole iar pădurea de bambuși e ciudat inserată în context prima strofă e picturală, pregnantă poezie inuită nu te-ai gândit să scrii? :)
Nu îmi place titlul, nu sună bine nici în versul respectiv. Ce contează, pentru cititor, că e lățime sau lungime de masă? Lungime sună mai rezonabil. Am să îți spun și de ce. E vorba de acel 'ă', și, nefericit, lângă 'ț'. Nu sună bine. Unul din motivele pentru care, personal, prefer titlurile în engleză.
ca de obicei, textul asta al tau imi pare ca un drog. il citesti si nu stii sigur unde incepe fantasticul si unde ai lasat realitatea. imi da senzatia ca e ca un castel de nisip aparut in mijlocul unei sali de asteptare.
fara sa vrei, chiar asa, privind din afara, simti cum vocea aceea, din spatele cuvantului, se frange sub greutatea firului de nisip.
Virgil a zis o chestie adevărată, cel puţin eu sunt de acord cu el în ce priveşte aspectul vreau să fiu remarcat în literatură şi de aceea scriu. Ziceam la mine că scriu mai întâi pentru mine, apoi pentru ceilalţi pentru că în primă fază, eşti tu, tot ce vine scris sau vorbit , vine de la tine, şi informaţia care vine de la Adriana de exemplu, nu este nici a ei nici a mea – ea a venit de undeva de la un altul , dar atunci când informaţia pe care mi-a dat-o mie Adriana la momentul acela a fost a ei, când a ajuns la mine a fost a mea, adică eu am dat-o mai departe prin mine altcuiva şi a.ş.m.d, atunci spun da, scriu pentru mine, apoi pentru ceilalţi.
Tot aşa stau lucrurile şi în poezie. Fac poezia, deci este a mea dar îmi doresc să o împărtăşesc cu cineva, simt nevoia asta să o vadă şi altcineva dar asta numai după ce am poezia, care l-a momentul acela o scriu doar pentru sufletul meu, cu exact trăirile mele unice, ca individ.
Bun. Vine atunci întrebarea următoare: Băi, dacă tot spui că nu scrii pentru alţii, atunci ce cauţi pe siteuri de literatură, de ce participi la concursuri, de ce îţi faci site de literatură, ca să ce, ca să le arăţi celorlalţi că eşti tu cu tine şi că scrii doar pentru tine. Perfect, atunci de ce nu închizi frumuşel cu cheiţa într-un sertar notiţele,poemele, jurnalul, etc. , şi te culci liniştit şi împăcat şi împlinit. Păi nu, sunt multe aspecte de discutat aici.
Împlinirea deşi vine prin tine, de la tine, prin împăcarea cu sinele, în mama ei dară nu ne este suficientă dacă nu intră în raport şi cu ceilalţi, cu omul care nu eşti tot tu de astă dată. Practic trăim un paradox existenţial raportaţi terestru, o utopie în sensul că oricât ai încerca să devii Unul să fii împăcat doar prin tine, ai nevoie de susţinera şi credibilitatea CELUILALT. Deşi nu interesează pe nimeni că Silvia Bitere prin poezie se eliberează şi nu interesează pe nimeni că ea se caută pe sine şi s-a găsit sau nu, ea există şi se face văzută. De ce se face văzută, şi aici voi răspunde unei alte întrebări puse de Virgil, ca să ce: să impresioneze, să demonstreze ceva cuiva, doreşte să ajungă un nume în literatură?
Am să răspund. Dorinţa există, restul ţine de Dumnezeu, nu sunt adepta intrării cu forţa în literatură, la momentul acesta nu sunt scriitor şi nici poet (nu am publicat volume, proprii mie) uneori îmi vine să renunţ dar imediat sunt pocnită peste ceafă de Dumnezeu, cred, care nu mă lasă, deci nu depinde de mine să mă opresc şi atunci las timpul să curgă şi nu mă gândesc la ce voi fi sau dacă voi fi, dar ştiu cu siguranţă că voi prinde bătrâneţea.
Ovidiu, ...nu trebuie să fii uimit când vezi că ies scântei din penița cuiva. Și dacă tot te-ai mirat, atunci trebuie neapărat să îți transformi această mirare în certitudinea că „Hăruitorul” nu lasă pe nimeni să înghețe pe drumul dintre ignoranță și înțelegere pe care urcăm și coborâm laolaltă (poeți sau nu)… Primesc penița ca pe un prim cadou sub brad, mai mult decât ca pe un însemn aurit pe un poem. Crăciun fericit
Am acordrat penita ca-mi place textul Nu tin de privilegiul acordarii penitelor si nici nu las comentarii ample. Cam atat. De pantofi, mancare si nedumeriri n-am sa zic nimic.
...Găsesc inofensiv acel "fă pipi", ba chiar îl găsesc ca pată de culare care subliniază jovialitatea textului. Un pastel în mișcare, drăguț. Câteva aritmii care se aud binișor. Le știi .si tu, Francis.
Signur
Ce?
Repetez cap sec de la tine
„Marunt la minte si la dreptul de a alege intre unul si altul, roman de origine totusi fiind in motivarea scrisa mai sus ca comentariu adresa la demiterea lui Basescu parerea mea si la prima alegere a fost ca nu avea ce cauta a fi ales in functia suprema a statului Roman. Si nici a doua oara. In capul meu sec, innaintea punerii a doua oara a candidaturii lui Nicolae Basescu m-a impinses gandul de a-mi pune eu candidatura. Necazul a fost ca am numai cetatenie strainezeze. M-am adresat ambasadei romane dei aici cum pot sa capat rapid iara cetatenia romana. Amabili fiind mi-au trimis indicatia la Monitorul Oficial care nu putea ajuta sa capat rapid innapoi ce renuntasem. Se punea problema avocaturii si altele. In felul asta am abamdonat ideea candidaturii. Nu insa numai asta ci si varsta la 81 de ani nu mai da nimeni votul cu toasta promisiunea mea de a da 7 ani din viata mea spre a face ce mai bine decat au facut altii dupa"89". Eu tot ii zic mai departe "89" si nu revolutie pentruca in capul meu sint fixate sigure niste treburi despre "89". Le cunosc mai demult si le las impacea lor acoperita de timpul trecut. Si apoi ca sa candidezi inca ca presedinte este nevoe de campanie de puiblicitate electorala, de un cerc propiu de cunoscuti plasati pe mai nu stiu ce pozitii de influenta asupra alegatorilor plus programul propiu ce trebue sa cada pe gustul a tot mai multi alegatori spre a capata votul majoritar. Ori acum deja lucrurile sau mai limpezit prin felul cum se poate manevra chiar o constitutie, se pare.”
Şi dialog autohton
Aţi văzut?
Ce?
E evident
Şi?
Bine, ne vedem
Unde?
Vrei?
Poate, da nu acum
De ce
Nu ştiu dar sigur
Şi?
Mi-a căzut
Nu mai spune
Adică fisa
Care
Pe alee cand
Şah
Furi
Aiurea
Ba da nu mizerabile
Ba tu
Ochi de broască
Ciungule
Negru, cocoșat și lacom, un izvor de șiretlicuri
Cine zice acela e
Da muta zevzecule
Ai uitat?
Ordonanţa care
Dată prin
Ordonanţa de urgenţă
La
Ordonanţa de urgenţă
Du-te
Unde
Ştii tu, mocofanule
Pentru că am avut o zi foarte aglomerată am pus o muzică zen și am purces la citirea a ceea ce s-a scris pe aici. Recunosc, am interlocutori mult mai inteligenți decît mine. Aș vrea însă să îi mustru că nu folosesc diacritice, mai ales pe Mădălina. A trebuit să fac ceva muncă manuală dar nu am mai prididit să mai editez și diacriticele. Deci, pentru că comentariile intră în corpul textului v-aș ruga să faceți acest pustiu de bine și să puneți diacritice și eventual să vă editați comentariul înainte de a apăsa butonul „Publică”.
De asemeni nu aș vrea să se considere că după comentariul meu a venit sfîrșitul lumii și nu mai aveți voie să postați ceva.
Deși am citit ce s-a scris și poate am să fac referiri pe ici pe colo totuși nu am să răspund neaparat vreunui comentariu. Poate mai încolo. Deocamdată însă am să scriu ce cred eu. Deci, în primul rînd eu cred că nu sînt poet. Deci nefiind poet și nici intelectual, mă simt de multe ori mai relaxat. N-are nimeni nici o pretenție, așa că pot să aberez fără să mă fac prea mult de rîs. Am să fiu deschis, nici prin vis nu mi-a trecut că întrebările mele vor cîștiga un așa mare interes. Că dacă știam mă strofocam să le fac mai mișto. Dar eu le-am pus acolo doar așa dintr-o curiozitate de individ care din cînd în cînd mai scrie cîte un text poetic și are nevoie de opinii. Abia apoi mi-am dat seama că treaba devine serioasă și devine o masă rotundă. Ca de obicei, ideile mele geniale vin din întîmplare. Deci, eu cîteodată scriu texte poetice. Și aici nu sînt de acord cu Adrian. Sau cel puțin mie nu mi se potrivește grila lui. N-am început să scriu nici de moft și nici de narcisism sau flexarea mușchilor. Deși uneori acum o mai fac și pe asta. Anyway, cred că are dreptate Adrian cînd spune că îți reușește scrisul cînd suferi. Aș adăuga și cînd ești îndrăgostit cu adevărat (ceva foarte rar întîlnit). Deși în esență suferința și dragostea probabil pe undeva ajung să fie sinonime. Dar scriu de multe ori prost. Poate de cele mai multe ori. Iar întrebarea mea s-a născut din această observație asupra modului cum eu privesc la ceea ce scriu și cum afectează asta calitatea (reușita, valoarea, etc) textului meu. Pentru că să nu ne înșelăm, not all poems are born equal. Nu toate textele poetice se nasc reușite. Oricît ne-ar fi nouă de dragi și oricît am crede noi că ele sînt efluviile proprii și personale ale amorului nostru cu muza. Nope. Multe texte sînt proaste. Și de aceea m-am tot întrebat. Așa la modul pur ingineresc (deși unii veți fi oripilați de folosirea acestui cuvînt blasfemiator aici, dar aveți milă cu un biet inginer). Mi-am pus cele trei întrebări. Și de aici vine răspunsul meu. Dacă veți avea bunăvoința să îl citiți. Experiența mea este că în mod natural sînt o persoană perfid de tolerantă cu mine însumi. Oricît aș vrea să fiu altfel. Sînt cumplit de critic cu ce scriu alții dar față de textele mele, deși le citesc și le recitesc de multe ori (și tai și spînzur și măcelăresc – să îmi vedeți manuscrisele de pe la 16-18 ani..), totuși mă trezesc că tot mereu mai scapă cîte o perlă de rasoleală sau superficial. Deci, dacă ar fi să mă iau după primul răspuns aș cam da-o în bară. Chiar că îmi vine să mă autoflagelez uneori. În ce privește al doilea răspuns, tare aș vrea să pot să o fac. Dar, așa cum spuneam, n-am școală bîjbîi și eu căutînd idealul. Uneori nici criteriile după care să-l caut nu le am. S-au îndurat unii pe parcursul timpului să mă lumineze – n-am să dau nume aici ca să nu se fudulească. LOL, (iaca că am scos și un emoticon!) – dar m-au ajutat, uneori chiar unii critici dușmănoși care m-au biciuit pînă la carne. Unii dintre ei nici acum nu au habar cît de mult m-au ajutat. Asta deci m-a dus deja la a treia întrebare. Deci, nu știu alții cum sînt dar eu, cînd mă gîndesc la poezie și la felul cum scriu, trebuie să recunosc că atunci cînd (în momente de grație) reușesc să ies din mine și să mă transfer în mintea cititorilor mei, mai ales a celor nemiloși, și să îmi privesc și judec textele cu exigență și cruzime, chestia asta mă ajută. Enorm. Pentru că la urma urmei (nu-mi mai amintesc dacă am citit asta undeva sau o discutam cu cineva deunăzi) dar noi de fapt scriem pentru cititori, și numai pentru ei. Și nu e nici o rușine în asta. Nu înseamnă că facem mercantilism sau manelism. Deși se poate să facem și asta. Dar tocmai de aceea sînt nume pe străzi, ca să știi pe ce stradă te afli. Dacă ești pe strada manelelor scrie mare: strada manelelor. Dacă ești pe strada poeziei sau a avangardei, scrie clar: strada poeziei, strada avangardei, strada esteticii, etc. Nu poți să faci confuzie, să fim serioși. Sau chiar dacă faci confuzie unul sau doi pași pînă la urmă tot îți devine clar că ai sau n-ai nicio legătură cu tanka, Homer, Bukowski, Villon, Goethe, Eminescu sau Blaga. Deci nu prea accept ideea că oamenii pot încurca străzile. Dar toți ăștia au scris ca să fie citiți, admirați, și, de ce nu, citiți chiar după moarte. De alții. Deci, mica(sic!) mea observație (mai ales în ceea ce mă privește) este că oricît mi-ar plăcea mie ceea ce scriu (copilașul acela durduliu de care vorbea Adriana), totuși nu voi putea niciodată să îi dau o tonsură așa cum trebuie pentru că eu îi sînt tată (sau mamă, mă rog, cum doriți). Va trebui să îl las să fie expus la rigorile unei lumi care nu are neaparat milă de el dacă vreau să iasă ceva din el, ceva apropiat de un anumit ideal. Deci va trebui să îmi înfrînez, să îmi restrîng, să îmi consider amendabile și corectabile toate exigențele sau opiniile mele, oricît de mult aș crede că ceea ce văd îmi place.
Dragă Sancho, o să încerc să mai "plivesc" din epitete. Cât despre "primele", în lumea răbdătoare a pescarilor, este subînțeleasă concurența cu timpul. Deoarece, dimineața trage cel mai bine peștele, pescarii sunt obsedați descopere bălți sau locuri de pescuit ce par virgine, să fie întotdeauna primii pe malul apei, chiar dacă își sacrifică somnul cel mai dulce și să lege cârlige la prima geană de lumină , când răsăritul îți face promisiunea veșnicilor plaiuri ale pescuitului, unde speri să repeți aceleași gesturi, gânduri și senzații la infinit.
Marina, multumesc mult. Da, SUV-urile sunt Sport Utility Vehicle. De fapt acest ciclul de trei poeme are o istorie foarte curioasa. E un pariu de imaginatie, toate au pornit de la o singura fraza pe care mi s-a cerut s-o dezvolt, un exercitiu de autenticitate, de transpunere si imprumut al unor stari.
când îți aperi un text, e bună idignarea, dacă se încadrează în limite literare.
speram să știi asta. nimeni nu vrea să citească istericale, și aici ești și tu de acord cu mine, cred. mai multă atenție, te rog.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
mi-am primit azi premiul. mulțumesc încă o dată!
pentru textul : două mâini dear trebui să mint dacă aș spune că acest poem nu este superb. imagini , idee de finețe, final care nu sportă grade de comparație, precum unele adjective. de aici : uneori aș vrea să evadăm să ne ascundem undeva departe la capătul pămîntului într-o vale știută numai de noi doi să spunem aici nu ne vede nimeni decît dumnezeu dar el nu vine decît seara tîrziu dezbracă-te să dezinventăm lumea pînă pleznește în noi arcul încolăcit pe care amînăm moartea dezbracă-te pînă devii oglinda mea vie unde voi adormi dezbracă-te pînă nu vine dumnezeu să mă întrebe ce caut aici în valea lui mirosind așa a oraș ca un mort până aici sunt și eu. iar începutul e de prima pagină a oricărei reviste literare. un poem valoros, care îmi confirmă că oamenii pot fi "înțelepți ca șerpii și blânzi ca porumbeii".și au înțeles dialogul din In3 paul pese. ti-am spus că ești maestrul meu de aikido?:)
pentru textul : zilele acestea de ianuarie deimi suna altfel decat dependenta, imi suna mai degraba necesitate; parca ramane ceva nespus, poate chiar e nevoie de sangele acela tasnind.
pentru textul : dependenţă deDeosebit poem, mai ales de la "venise si moartea..." pana la "incepea lupta cu spatiul". Prin intensificarea aproape dureroasa a trairilor il recunoastem din nou pe Paul Blaj. Cand discursul e dramatic, melancolia poate fi "ravasitoare". "Moartea" este tratata cu sarcasm. Iar ai scris un poem bun, Paul! De fiecare data te citesc cu placere. Violeta
pentru textul : Fabrica de bolduri detematică mongolă, dar granitul scăpărat de cai nu îmi induce senzația nesfârșită de stepe mongole iar pădurea de bambuși e ciudat inserată în context prima strofă e picturală, pregnantă poezie inuită nu te-ai gândit să scrii? :)
pentru textul : Hoh, Tenger! deconsiliul Hermeneia a decis suspendarea contului dvs. pana in data de 8 octombrie 2009, pentru atac la persoana.
pentru textul : Agheorghesei, Aioanei, Acatrinei deNu știu dacă am înțeles ideea textului tău, încă de la titlu. Crezi că ai putea să îmi dai niște îndrumări de lectură?
pentru textul : Posteriorul unui eletist deNu îmi place titlul, nu sună bine nici în versul respectiv. Ce contează, pentru cititor, că e lățime sau lungime de masă? Lungime sună mai rezonabil. Am să îți spun și de ce. E vorba de acel 'ă', și, nefericit, lângă 'ț'. Nu sună bine. Unul din motivele pentru care, personal, prefer titlurile în engleză.
pentru textul : o lățime de masă deSperam ca acest text sa fie recomandat.
pentru textul : Căsuțe umblătoare deAdriana cu scuze pentru intarziere... finalul l-am scris nu parafrazandu-l, ci contrazicandu-l pe Nietszche.
pentru textul : legendă cu oameni de rând deBucuros de trecerea voastră și de rezonanță. Și reflecție, și zen, și... cine suntem noi? Mulțumesc.
pentru textul : Poveste cu un cal deDorine, frumoasa trimiterea din titlu...dar inca incerc sa gasesc un numitor comun intre Kundera si textul de fatza. Sau nu trebuie sa caut?
pentru textul : "insuportabila ușurătate a frumuseții" deimi pare bine sa te ravad cristina.
ca de obicei, textul asta al tau imi pare ca un drog. il citesti si nu stii sigur unde incepe fantasticul si unde ai lasat realitatea. imi da senzatia ca e ca un castel de nisip aparut in mijlocul unei sali de asteptare.
fara sa vrei, chiar asa, privind din afara, simti cum vocea aceea, din spatele cuvantului, se frange sub greutatea firului de nisip.
penita de la mine.
pentru textul : Nisipiri deVirgil a zis o chestie adevărată, cel puţin eu sunt de acord cu el în ce priveşte aspectul vreau să fiu remarcat în literatură şi de aceea scriu. Ziceam la mine că scriu mai întâi pentru mine, apoi pentru ceilalţi pentru că în primă fază, eşti tu, tot ce vine scris sau vorbit , vine de la tine, şi informaţia care vine de la Adriana de exemplu, nu este nici a ei nici a mea – ea a venit de undeva de la un altul , dar atunci când informaţia pe care mi-a dat-o mie Adriana la momentul acela a fost a ei, când a ajuns la mine a fost a mea, adică eu am dat-o mai departe prin mine altcuiva şi a.ş.m.d, atunci spun da, scriu pentru mine, apoi pentru ceilalţi.
pentru textul : Ce este sau ce ar trebui să fie poezia? deTot aşa stau lucrurile şi în poezie. Fac poezia, deci este a mea dar îmi doresc să o împărtăşesc cu cineva, simt nevoia asta să o vadă şi altcineva dar asta numai după ce am poezia, care l-a momentul acela o scriu doar pentru sufletul meu, cu exact trăirile mele unice, ca individ.
Bun. Vine atunci întrebarea următoare: Băi, dacă tot spui că nu scrii pentru alţii, atunci ce cauţi pe siteuri de literatură, de ce participi la concursuri, de ce îţi faci site de literatură, ca să ce, ca să le arăţi celorlalţi că eşti tu cu tine şi că scrii doar pentru tine. Perfect, atunci de ce nu închizi frumuşel cu cheiţa într-un sertar notiţele,poemele, jurnalul, etc. , şi te culci liniştit şi împăcat şi împlinit. Păi nu, sunt multe aspecte de discutat aici.
Împlinirea deşi vine prin tine, de la tine, prin împăcarea cu sinele, în mama ei dară nu ne este suficientă dacă nu intră în raport şi cu ceilalţi, cu omul care nu eşti tot tu de astă dată. Practic trăim un paradox existenţial raportaţi terestru, o utopie în sensul că oricât ai încerca să devii Unul să fii împăcat doar prin tine, ai nevoie de susţinera şi credibilitatea CELUILALT. Deşi nu interesează pe nimeni că Silvia Bitere prin poezie se eliberează şi nu interesează pe nimeni că ea se caută pe sine şi s-a găsit sau nu, ea există şi se face văzută. De ce se face văzută, şi aici voi răspunde unei alte întrebări puse de Virgil, ca să ce: să impresioneze, să demonstreze ceva cuiva, doreşte să ajungă un nume în literatură?
Am să răspund. Dorinţa există, restul ţine de Dumnezeu, nu sunt adepta intrării cu forţa în literatură, la momentul acesta nu sunt scriitor şi nici poet (nu am publicat volume, proprii mie) uneori îmi vine să renunţ dar imediat sunt pocnită peste ceafă de Dumnezeu, cred, care nu mă lasă, deci nu depinde de mine să mă opresc şi atunci las timpul să curgă şi nu mă gândesc la ce voi fi sau dacă voi fi, dar ştiu cu siguranţă că voi prinde bătrâneţea.
poezia, în opinia mea, este aici şi atât:
"fiecare de pe soclul lui privind frica
doctorul mi-a sugerat să merg mai mult în
vârful picioarelor lumea e obosită
mi-a zis
irascibilă
dacă poți umblă
pe sîrmă
eu pot să merg în zig-zag
ca furnica pe scoarța mahonului
și așa am să fac"
în rest, cred că există mult dizolvant.:)
pentru textul : cu urechea lipită de al nouălea cer defăcând sex iniţiatic - puţin pretenţios.
pentru textul : închisoare de săpun deMai bine ca de obicei.
primul vers e foarte frumos si ultimele doua. boturile suna urat, as fi inlocuit boturile cu buzele si mai jos buzele cu altceva. doar o parere
pentru textul : mă las așa deChristian, Îți mulțumesc pentru lectură și lumina din semn.
pentru textul : ce să fac deOvidiu, ...nu trebuie să fii uimit când vezi că ies scântei din penița cuiva. Și dacă tot te-ai mirat, atunci trebuie neapărat să îți transformi această mirare în certitudinea că „Hăruitorul” nu lasă pe nimeni să înghețe pe drumul dintre ignoranță și înțelegere pe care urcăm și coborâm laolaltă (poeți sau nu)… Primesc penița ca pe un prim cadou sub brad, mai mult decât ca pe un însemn aurit pe un poem. Crăciun fericit
pentru textul : Tohu vabohu deand by the way, ca tot vorbeai despre "ideea" mea. daca tot zici ca e una, macar ai prins-o? sau tot mai bîjbîi?
pentru textul : despre o femeie goală deAm acordrat penita ca-mi place textul Nu tin de privilegiul acordarii penitelor si nici nu las comentarii ample. Cam atat. De pantofi, mancare si nedumeriri n-am sa zic nimic.
pentru textul : Cântec dede parca acel "moare" ar fi complet definit de toate celelalte cuvinte. daca mai citesc o data o sa imi ramana in minte. nu mai citesc:)
pentru textul : dade I de...Găsesc inofensiv acel "fă pipi", ba chiar îl găsesc ca pată de culare care subliniază jovialitatea textului. Un pastel în mișcare, drăguț. Câteva aritmii care se aud binișor. Le știi .si tu, Francis.
pentru textul : Rondelu` lu` Pufulete dedoar. purtător de gunoi, doar. mulțumesc frumos de semn, ion!
pentru textul : măceșe zdrobite deSignur
Ce?
Repetez cap sec de la tine
„Marunt la minte si la dreptul de a alege intre unul si altul, roman de origine totusi fiind in motivarea scrisa mai sus ca comentariu adresa la demiterea lui Basescu parerea mea si la prima alegere a fost ca nu avea ce cauta a fi ales in functia suprema a statului Roman. Si nici a doua oara. In capul meu sec, innaintea punerii a doua oara a candidaturii lui Nicolae Basescu m-a impinses gandul de a-mi pune eu candidatura. Necazul a fost ca am numai cetatenie strainezeze. M-am adresat ambasadei romane dei aici cum pot sa capat rapid iara cetatenia romana. Amabili fiind mi-au trimis indicatia la Monitorul Oficial care nu putea ajuta sa capat rapid innapoi ce renuntasem. Se punea problema avocaturii si altele. In felul asta am abamdonat ideea candidaturii. Nu insa numai asta ci si varsta la 81 de ani nu mai da nimeni votul cu toasta promisiunea mea de a da 7 ani din viata mea spre a face ce mai bine decat au facut altii dupa"89". Eu tot ii zic mai departe "89" si nu revolutie pentruca in capul meu sint fixate sigure niste treburi despre "89". Le cunosc mai demult si le las impacea lor acoperita de timpul trecut. Si apoi ca sa candidezi inca ca presedinte este nevoe de campanie de puiblicitate electorala, de un cerc propiu de cunoscuti plasati pe mai nu stiu ce pozitii de influenta asupra alegatorilor plus programul propiu ce trebue sa cada pe gustul a tot mai multi alegatori spre a capata votul majoritar. Ori acum deja lucrurile sau mai limpezit prin felul cum se poate manevra chiar o constitutie, se pare.”
Şi dialog autohton
Aţi văzut?
pentru textul : Naţiune şi populaţie deCe?
E evident
Şi?
Bine, ne vedem
Unde?
Vrei?
Poate, da nu acum
De ce
Nu ştiu dar sigur
Şi?
Mi-a căzut
Nu mai spune
Adică fisa
Care
Pe alee cand
Şah
Furi
Aiurea
Ba da nu mizerabile
Ba tu
Ochi de broască
Ciungule
Negru, cocoșat și lacom, un izvor de șiretlicuri
Cine zice acela e
Da muta zevzecule
Ai uitat?
Ordonanţa care
Dată prin
Ordonanţa de urgenţă
La
Ordonanţa de urgenţă
Du-te
Unde
Ştii tu, mocofanule
Pentru că am avut o zi foarte aglomerată am pus o muzică zen și am purces la citirea a ceea ce s-a scris pe aici. Recunosc, am interlocutori mult mai inteligenți decît mine. Aș vrea însă să îi mustru că nu folosesc diacritice, mai ales pe Mădălina. A trebuit să fac ceva muncă manuală dar nu am mai prididit să mai editez și diacriticele. Deci, pentru că comentariile intră în corpul textului v-aș ruga să faceți acest pustiu de bine și să puneți diacritice și eventual să vă editați comentariul înainte de a apăsa butonul „Publică”.
pentru textul : Ce este sau ce ar trebui să fie poezia? deDe asemeni nu aș vrea să se considere că după comentariul meu a venit sfîrșitul lumii și nu mai aveți voie să postați ceva.
Deși am citit ce s-a scris și poate am să fac referiri pe ici pe colo totuși nu am să răspund neaparat vreunui comentariu. Poate mai încolo. Deocamdată însă am să scriu ce cred eu. Deci, în primul rînd eu cred că nu sînt poet. Deci nefiind poet și nici intelectual, mă simt de multe ori mai relaxat. N-are nimeni nici o pretenție, așa că pot să aberez fără să mă fac prea mult de rîs. Am să fiu deschis, nici prin vis nu mi-a trecut că întrebările mele vor cîștiga un așa mare interes. Că dacă știam mă strofocam să le fac mai mișto. Dar eu le-am pus acolo doar așa dintr-o curiozitate de individ care din cînd în cînd mai scrie cîte un text poetic și are nevoie de opinii. Abia apoi mi-am dat seama că treaba devine serioasă și devine o masă rotundă. Ca de obicei, ideile mele geniale vin din întîmplare. Deci, eu cîteodată scriu texte poetice. Și aici nu sînt de acord cu Adrian. Sau cel puțin mie nu mi se potrivește grila lui. N-am început să scriu nici de moft și nici de narcisism sau flexarea mușchilor. Deși uneori acum o mai fac și pe asta. Anyway, cred că are dreptate Adrian cînd spune că îți reușește scrisul cînd suferi. Aș adăuga și cînd ești îndrăgostit cu adevărat (ceva foarte rar întîlnit). Deși în esență suferința și dragostea probabil pe undeva ajung să fie sinonime. Dar scriu de multe ori prost. Poate de cele mai multe ori. Iar întrebarea mea s-a născut din această observație asupra modului cum eu privesc la ceea ce scriu și cum afectează asta calitatea (reușita, valoarea, etc) textului meu. Pentru că să nu ne înșelăm, not all poems are born equal. Nu toate textele poetice se nasc reușite. Oricît ne-ar fi nouă de dragi și oricît am crede noi că ele sînt efluviile proprii și personale ale amorului nostru cu muza. Nope. Multe texte sînt proaste. Și de aceea m-am tot întrebat. Așa la modul pur ingineresc (deși unii veți fi oripilați de folosirea acestui cuvînt blasfemiator aici, dar aveți milă cu un biet inginer). Mi-am pus cele trei întrebări. Și de aici vine răspunsul meu. Dacă veți avea bunăvoința să îl citiți. Experiența mea este că în mod natural sînt o persoană perfid de tolerantă cu mine însumi. Oricît aș vrea să fiu altfel. Sînt cumplit de critic cu ce scriu alții dar față de textele mele, deși le citesc și le recitesc de multe ori (și tai și spînzur și măcelăresc – să îmi vedeți manuscrisele de pe la 16-18 ani..), totuși mă trezesc că tot mereu mai scapă cîte o perlă de rasoleală sau superficial. Deci, dacă ar fi să mă iau după primul răspuns aș cam da-o în bară. Chiar că îmi vine să mă autoflagelez uneori. În ce privește al doilea răspuns, tare aș vrea să pot să o fac. Dar, așa cum spuneam, n-am școală bîjbîi și eu căutînd idealul. Uneori nici criteriile după care să-l caut nu le am. S-au îndurat unii pe parcursul timpului să mă lumineze – n-am să dau nume aici ca să nu se fudulească. LOL, (iaca că am scos și un emoticon!) – dar m-au ajutat, uneori chiar unii critici dușmănoși care m-au biciuit pînă la carne. Unii dintre ei nici acum nu au habar cît de mult m-au ajutat. Asta deci m-a dus deja la a treia întrebare. Deci, nu știu alții cum sînt dar eu, cînd mă gîndesc la poezie și la felul cum scriu, trebuie să recunosc că atunci cînd (în momente de grație) reușesc să ies din mine și să mă transfer în mintea cititorilor mei, mai ales a celor nemiloși, și să îmi privesc și judec textele cu exigență și cruzime, chestia asta mă ajută. Enorm. Pentru că la urma urmei (nu-mi mai amintesc dacă am citit asta undeva sau o discutam cu cineva deunăzi) dar noi de fapt scriem pentru cititori, și numai pentru ei. Și nu e nici o rușine în asta. Nu înseamnă că facem mercantilism sau manelism. Deși se poate să facem și asta. Dar tocmai de aceea sînt nume pe străzi, ca să știi pe ce stradă te afli. Dacă ești pe strada manelelor scrie mare: strada manelelor. Dacă ești pe strada poeziei sau a avangardei, scrie clar: strada poeziei, strada avangardei, strada esteticii, etc. Nu poți să faci confuzie, să fim serioși. Sau chiar dacă faci confuzie unul sau doi pași pînă la urmă tot îți devine clar că ai sau n-ai nicio legătură cu tanka, Homer, Bukowski, Villon, Goethe, Eminescu sau Blaga. Deci nu prea accept ideea că oamenii pot încurca străzile. Dar toți ăștia au scris ca să fie citiți, admirați, și, de ce nu, citiți chiar după moarte. De alții. Deci, mica(sic!) mea observație (mai ales în ceea ce mă privește) este că oricît mi-ar plăcea mie ceea ce scriu (copilașul acela durduliu de care vorbea Adriana), totuși nu voi putea niciodată să îi dau o tonsură așa cum trebuie pentru că eu îi sînt tată (sau mamă, mă rog, cum doriți). Va trebui să îl las să fie expus la rigorile unei lumi care nu are neaparat milă de el dacă vreau să iasă ceva din el, ceva apropiat de un anumit ideal. Deci va trebui să îmi înfrînez, să îmi restrîng, să îmi consider amendabile și corectabile toate exigențele sau opiniile mele, oricît de mult aș crede că ceea ce văd îmi place.
Dragă Sancho, o să încerc să mai "plivesc" din epitete. Cât despre "primele", în lumea răbdătoare a pescarilor, este subînțeleasă concurența cu timpul. Deoarece, dimineața trage cel mai bine peștele, pescarii sunt obsedați descopere bălți sau locuri de pescuit ce par virgine, să fie întotdeauna primii pe malul apei, chiar dacă își sacrifică somnul cel mai dulce și să lege cârlige la prima geană de lumină , când răsăritul îți face promisiunea veșnicilor plaiuri ale pescuitului, unde speri să repeți aceleași gesturi, gânduri și senzații la infinit.
pentru textul : Copca deMultumesc Francisc, Chiar ma gandeam daca nu am uitat ceva, dar si ce nu este, este, asa ca m-am linistit. PS: La masoni inca nu am incercat.
pentru textul : Conjurația tăcerii deMarina, multumesc mult. Da, SUV-urile sunt Sport Utility Vehicle. De fapt acest ciclul de trei poeme are o istorie foarte curioasa. E un pariu de imaginatie, toate au pornit de la o singura fraza pe care mi s-a cerut s-o dezvolt, un exercitiu de autenticitate, de transpunere si imprumut al unor stari.
pentru textul : ruta 86 decând îți aperi un text, e bună idignarea, dacă se încadrează în limite literare.
pentru textul : Iadul cel de toate zilele desperam să știi asta. nimeni nu vrea să citească istericale, și aici ești și tu de acord cu mine, cred. mai multă atenție, te rog.
Pagini