Anticariatul Grumazescu - pe strada Lapusneanu - stie orice iesean.

Aici harta google:

http://maps.google.ro/maps?hl=ro&gs_upl=6434l7535l4l7749l4l4l0l0l0l0l204...

Telefonul meu: 0748.65.66.76

Va multumim pentru ajutor, aprecieri si sustinere si va asteptam la Virtualia si la Sarbatorile Iasilor!

da, am abuzat pentru ultima oară. mă simt OK!

Sesizez abia azi acest text. Sunt de acord că ne pierdem timpul, pentru că eu, în calitate de critic, n-am văzut autor care să admită, altfel decât de formă (dar şi asta, numai la rigoare), reproşurile, cât ar fi ele de îndreptăţite. Recunosc că nici mie, în calitate de autor comentat defavorabil, nu-mi prea convine critica. Dar trebuie să existe întotdeauna o măsură în toate.
Eu nu ştiu ce specialist în tehnica traducerii sunteţi dvs. Ştiu, însă, că, la noi, au apărut în ultimii 20 de ani cam mulţi specialişti în diverse domenii. Mă rog...Să admitem. Deşi orice carte se publică, astăzi, şi în alte ţări, la fel de uşor ca în România.
Problema e că dvs. confirmaţi, prin apelul la dicţionare, justeţea reproşului meu că, în traducere, utilizaţi o franceză de dicţionar. Şi mai şi mistificaţi: credeţi că eu nu observ că sensul indicat al lui "pénétrer" este "P. ext."? Am şi eu în casă un bun Larousse, din 1940. Dar să nu ne legăm de detalii. Problema nu e asta, iar eu nu mi-am arogat nicio clipă calitatea de specialist în traducere, şi nici pe cea de traducător. Dar priviţi halul în care aţi tradus, bunăoară, "O, rămâi..."! Dvs. nu aveţi, ca traducător, ceea ce Maiorescu numea "tact limbistic". Şi nu-l simţiţi deloc pe Eminescu în română, spre a-l putea face sesizabil şi în franceză. Eu ştiu atât: când îl citesc pe Lamartine în franceză, totul mi se pare în regulă; dar când îl citesc pe Eminescu în traducerea dvs., lucrurile nu mai sunt deloc comme il faut. Orice cod cultural aţi invoca!
Felul în care traduceţi dvs. îmi aminteşte de un comentator român de fotbal, care a aflat de undeva sensul cuvântului "maliţios", dar nu cunoaşte uzul. Şi atunci el spune, la fiecare fault, că jucătorul Cutare atacă maliţios!
De ce nu vă ocupaţi de altceva, care vi s-ar potrivi mai bine: să traduceţi din franceză în română. Şi să-i lăsaţi pe vorbitorii nativi de franceză, care cunosc şi româna, să-l traducă pe Eminescu!

"pe cheiurile portului ceața mirosea a gutuie
ne plimbam doar ne plimbam ecouri de sticle sparte
tu pierdeai trenuri lungi și roșii
eu mă gândeam la scriitorii care mor tineri
cineva pescuia sau era o iluzie
din norii uscați supura lumina" - f reuşită şi bine construită partea aceasta. Primul vers e foarte viu, încă-l simt pe retină şi în nări. Aş vrea şi eu să mai fiu vizitat de o aşa inspriaţie.

Dorine, culmea e ca textul mi-a placut, desi e rece si misplaced ca o meduza, ca o lectura din kant la barul de noapte. Dar "faza" ramane sa mi-o lamuresti mai degraba tu mie, adica legatura ta cu acest individ. Nu te grabi, though... take your time. Salutari din vechea Troie, ahoe, Bobadil.

scuze pt exprimare. fara primul "poate"

nu sunt resentimentar; încerc să evit pe cât posibil anumite disensiuni personale sau certuri care se iscă uneori în lumea virtuală. Întotdeauna am încercat să-mi focalizez atenţia pe texte şi nu pe autorul său. Şi las de obicei semne de trecere sub textele în care îmi place ceva, nu neapărat totul. Şi eu îţi citisem pe alte site-uri mai multe texte, scrise în diferite registre şi lăsasem semne de lectură la unele din ele care îmi plăcuseră în mod deosebit.
Oricum, încă mai caut moduri noi de exprimare, temele rămân aceleaşi, nu se schimbă.

Mulţumesc pentru revenire,
Eugen

da andule, poate ai dreptate. de aceea fiecare cred că avem românia lui. personajul meu, virgil t, are şi el românia lui. ce să îi faci, nobody is perfect. dar eu tot continui să cred că tu te apleci oarecum superficial asupra a ceea ce am scris eu de vreme ce crezi că portretul e simplist. în orice caz eu nu am vrut să sugerez că românul lui virgil t ar avea o "latură ciobănească" ci că este în esenţa lui cioban. dar cînd vorbim despre esenţă nu trebuie să abordăm subiectul cu uşurinţă. pentru că dacă ar fi aşa eu cunosc o droaie de români care s-ar ofusca dacă i-ai asocia cu ideea de cioban. dar asta este doar pentru că manifestă o superficilitate orgolioasă în percepţia lor. eu zic să nu ne pripim.

Tocmai ce-am citit un thriller semnat Ryu Murakami (În supa miso), obligat fiind de trenul în care mă aflam. Cartea s-a vrut ceva mai mult decât un horror plin de sânge, însă a ratat lamentabil. Nu doar că nu mi-a plăcut, ci mi-a provocat silă de-a dreptul. Ce ce a fost reuşit, totuşi, în acest roman? Descrierea şi atmosfera sumbră. Dacă aş insera imaginile d-voastră din acest text în cartea japonezului (atât imaginile cât şi modul de prezentare), nu s-ar simţi cele două mâini.

...eu afirm: scriitorii sunt liberi a-și semna textele cum vor ei , chiar majusculele fiind neglijate de către unii. Eu cunosc această lume ca fiind departe de șabloane[oare nu a devenit un șablon chestiunea cu prenumele înaintea numelui? (la urma urmei, ce-mi pasă mie, scriitor de valoare, cum semnează semenul meu?!!)]... asta ca un exordiu al comentariului meu pe text. pentru: apoi despletindu-te tu și cu mine,/ în aceeași blândă stupoare...sunt ovalul din cosmosul tău,/ aceeași sonoră pornire/ ce-o cresc cerbii-n păduri, în înalt... Îmi desfac imaginea-n palmă, cât și pentru ideea prefigurată dintru începutul poeziei... continuată mai apoi subtil... Sunt aici așezând geometriile in emisfere: sus culorile, jos sunetele,... cuvintele mele de bine și de lumină. Și cum spui tu: "sus culorile":), acestea au fost sunetele.

Nimic n-ar trebui să ne determine să ducem o existenţă aşa de dezordonată cum duce eroul dvs. liric. Ar trebui să mai pună mâna pe mătură. Şi să ia aminte la povestea celui care, după ce a băut câţiva ani, a vândut sticlele goale şi, cu banii obţinuţi, şi-a luat maşină. După care a fost iubit de multe femei. Care mai frumuşele, care, vorba unui prozator paşoptist, mai slutişoare...

Pentru că Virgil a avut bunăvoința de a face această problemă cât de transparentă se face, (și consider aceasta o politică extrem de corectă), voi încerca să îmi expun în câteva cuvinte părerea despre această revenire. Ceea ce încearcă Virgil să facă nu este să inventeze roata și nici să se dea pe după deget, botezând lucrurile altfel ca să-i vină lui apa la moara. Nu, instituția "recursului", fie el și extraordinar, ca acesta, nu a inventat-o el, așa că până aici mi se pare fair. Oricine ar trebui să aibă dreptul (și subliniez oricine, pentru că argumentele lui Dorin nu sunt nici ele apă de ploaie, ci sunt justificate) la o revenire și eventual comutare a unei sancțiuni... atâta vreme cât au intervenit circumstanțe care justifică schimbarea de atitudine. Dar aici, cred eu, intervin cele două anomalii, dintre care una este, după părerea mea, insurmontabilă fără riscuri. În toata situațiile pe care le cunosc eu, instituția "pardonării" să-i spunem este strâns legată de ideea inexistenței oricărei legături între "instanța" care a hotărât sancțiunea inițial și aceea care admite "recursul extraordinar", cea care "revocă" hotărârea primei instanțe. Nu reușesc să văd principial rezolvarea acestei probleme, deși practic este clar că nimic nu te oprește. Numai că nenumăratele probleme la nivel de conștiință pe care ar trebui să le ridice sunt, cel puțin pentru mine, copleșitoare. Poate că singura soluție pe care aș fi văzut-o ar fi fost dacă Virgil nu ar fi votat pentru suspendare, și dacă el și-ar păstra dreptul de a ace astfel de reveniri. Desigur, există riscuri grămadă și aici, iar el este clar că dorește pe cât posibil să nu ia decizii de unul singur. Dar, repet, să votez tot eu împotriva a ceea ce am votat cu ceva timp în urmă mie mi se pare o problemă de conștiință foarte grea. Cea de-a doua anomalie este aceea remarcată și de către Dorin: aparentul discreționar în această "pardonare". Ce anume trebuie să se schimbe pentru a se reveni asupra unei astfel de decizii? Care sunt elementele care îi pot asigura pe membrii hermeneia că plagiatul este tratat cu cea mai mare seriozitate și că un astfel de gest este și rămâne în esența lui unul "extraordinar"? L-aș mai ruga pe Virgil să mai facă o precizare, din spiritul de dreptate care știu că îl caracterizează, referitor la autorul primului text de la info prin care s-a semnalat plagiatului lui Bobadil. Aceasta pentru a răspunde acestuia din urmă, desigur, care afirmă: "Si cand am spus ca reactia a fost un pic exagerata, nu m-am referit la desfiintarea contului meu (masura pe deplin justificata) ci la publicitatea inutila si daunatoare pe care mi-au facut-o cei care au publicat la sectiunea "info" primul anunt "incident de plagiat pe hermeneia" in care s-a folosit numele meu adevarat (si nu cel cu care sunt inregistrat pe site), lucru care m-a prejudiciat destul de mult . Atat si multumesc inca o data pentru intelegere." Altfel, gesturile frumoase îi onorează pe aceia care le fac, și ar trebui să se reflecte dublu în atitudinea acelora cărora le sunt adresate. Să sperăm că așa se va întâmpla și în acest caz.

Madim, ca sinteză a trăirilor, este într-adevăr mai bine scrisă poezia aceasta, îmi place că nu mai pare ca ți-ai dat pur și simplu frâu liber trăirilor; e aici o anumită decantare care ți-a folosit. Nu-mi place însă titlul (drept pentru care am și tot ocolit să citesc poezia până acum...), mi se pare chiar... anapoda, și ca imagine, și ca son. Ce rețin: "de-a valma lumile copilăriei", "ploile dezlipesc trupurile" (deși poate ar merge mai bine lipsa determinării: "ploi dezlipesc trupurile"), și, da, ultima strofă.

p.s. pana la urma la care parfum te-ai referit: cu Pacino sau al lui Suskind?