Mulțumim pentru invitație, vom încerca să o onorăm în măsura timpului disponibil. Totodată îmi iau permisiunea cu această ocazie de a-l felicita pe domnul Adrian Munteanu pentru opera domniei sale, pentru calitatea acesteia de a salvagarda adevărata artă literară.

Corzile acelea sunt asa ca un fel de nervi de oţel, pardon, de arama, din varsta de arama a lumilor. Mie imi suna a fals stradivarius ăsta.

Cam deranjant acel cruce_cineva. Cred că prima jumătate face toate paralele, spre final pare cam patetică. Și mai cred că puteai sugera copilul printr-un alt termen, deja îl folosești prea des. În rest, mi-a plăcut.

Maria, ai incercat sa asezi textul (strofele) exaact invers? uite: Să ne imaginăm cu toții o mare iubire... Lumea i-a vindecat întotdeauna greu pe cei care au rămas iubind. E ca și cum o poveste săracă nu a putut să își plătească la timp chiria. Cei doi locatari ai săi au fost evacuați din orice dragoste posibilă și de aici înainte, de aici înapoi toate îi vor ploua separat. Unul singur va lua umbrela sub care nu te ajunge din urmă nici o durere. Celălalt va achita uitat datoriile firești ale unui deznodământ. Să ne imaginăm cu toții un om care pleacă. Să ne imaginăm un drum strâns în pumnul drept, o palmă stângă întinsă goală, un pantof cărunt fără talpă...

atmosfera bine transmisa, iluzia nemiscarii, incremenirea, fotografia victimei, omul sub vremi, boemul din revolver ca o catare a fildesului din tragaci, piedica lipsa Obs.: "aburii raniti", recomandabila in cazul rosului de haiku, aici mai mult nu

amice tinerel și impulsiv, te rog să-ți menții exploziile de personalitate în limitele bunului simț. dacă nu știi ce-i ăla, du-te și învăța-l...și întoarce-te după. eventual, cu un text de calitate.

"16. Pentru a putea fi publicat pe site-ul Hermeneia.com un text trebuie să îndeplinească următoarele condiții: 16.4. să nu conțină un limbaj sau imagini obscene, defăimătoare, rasiste, de incitare la violență, de hărțuire, profanatoare sau pornografice."

de l'humour !!! de l'humour avant toute chose.... et je me fends d'un grand sourire lorsque je lis déjà le tire: "qui n'est plus ce qu'il fut"... bien sûr, il est décédé, donc il n'est plus... ce qu'il fut. Ensuite le sous-titre : "de la vanité de toute chose", c'est bien là, l'ironie, n'est-ce pas, dans cette simple phrase, si profonde qu'elle touche au coeur . C'est l'essentiel. Oui la traduction est excellente, et ces deux phrases sont un clin d'oeil empli de tendresse et nous font entrer dans le vif de l'oeuvre de ce très grand écrivain et poète majeur qu'était Marin Sorescu. Un écrivain doté d'une bonne dose d'humour, d'ironie, et aussi d'une clairvoyance , d'une vision du réel transposé métaphysiquement dans le mythe et l'allégorie. Traduire n'est en aucun cas transposer mot à mot un texte, il y a là tout l'esprit et le style de l'auteur. Traduire est un acte de création , tout comme l'est l'écriture, d'ailleurs traduire équivaut à écrire dans la langue de l'autre, créer de la même manière que l'autre a créé dans sa propre langue.

ce fain e primul vers!

raspund aici mesajului absolut "barbatesc" pe care mi l-ati lasat altundeva si tin sa va asigur ca foliculina mea e bine merci in limite fiziologice; in plus, eu nu m-am referit la dvs. ca persoana, ins, individ, detinator de testosteron etc; necunoscandu-va, mi s-ar parea absolut deplasat. ci numai la textul de mai sus, pentru care, repet, singur ati cerut comentarii. ma iertati ca ale mele n-au fost conforme asteptarilor dumneavoastra... si, daca mai aveti ceva sa-mi comunicati ori vreo oala sparta pentru care sa-mi cereti socoteala, puteti folosi adresa de mail de la profilul meu...dar, va rog, nu mai scuturati prin subsolurile altora traista cu nemultumiri. sau cu umori. toate bune.

Pentru a putea continua discuţia este necesară precizarea termenului „spiritualitate”. Apelul la dicţionare nu mă ajută fiind lovit de circularitate ( Spiritualitatea este: „Calitatea, caracterul a ceea ce este spiritual. ♦ (p. spec.) Ceea ce caracterizează o colectivitate umană din punctul de vedere al vieții sale spirituale” sau „Caracter spiritual. ◊ ~ea unui popor caracter specific al vieții spirituale” sau „ansamblu de idei și sentimente care caracterizează un popor, o națiune din punctul de vedere al vieții spirituale”, etc..).

Pentru mine sintagma - întrebare „de unde venim cine suntem încotro ne îndreptam?” (titlul unui tablou celebru al lui Gauguin), la care nu a răspuns şi nu poate răspunde (cel puţin încă) mulţumitor nici ştiinţa, nici filosofia, nici religia, nici arta şi nici măcar mistica subîntinde (conţine) spiritualitatea. Şi arta (poeticul), că de el ne ocupăm, ca şi, cel puţin mistica şi filosofia încearcă, în diverse perioade de timp, să dea un răspuns. Fiecare în felul său. Pentru că:

A vorbi „religios”, înseamnă a vorbi dogmatic.
A vorbi „științific”, înseamnă a vorbi „fără rest”.
A vorbi „filosofic” sau „poetic” sau „mistic” înseamnă a vorbi despre transcendent, arătând metaforic, adică sugerând (despre ceea ce nu se poate vorbi trebuie să se tacă, dar se poate arăta).
A vorbi „mistic” înseamnă că ceea ce se arată, aşa este.
A vorbi „poetic”, înseamnă că ceea ce se arată, ar putea fi şi să crezi că într-adevăr, că ar putea fi.
A vorbi filosofic, înseamnă că ceea ce se arată, ar putea fi, dar să te îndoieşti tot timpul.
A vorbi ştiinţifico-filosofic sau ştiinţifico-poetic sau ştiinţifico-mistic e un non sens, înseamnă a vorbi fără rest despre ceea ce nu se poate vorbi, adică să „filosofezi” cum zice Heidegger sau a bate câmpii.
A vorbi filosofico-ştiinţific, are sens pentru că ţii seama de ceea ce se poate vorbi fără rest la un moment dat şi de ce se poate vorbi cu rest, la acelaşi moment, adică previzional.
A vorbi mistico-ştiinţific, este fără sens, ca şi poetico-ştiinţific.

Mă opresc la „poetic” pentru că, dintre toate el reacţionează cel mai prompt şi este, după părerea mea, cel care dispune de cea mai mare receptivitate. Prin urmare el cred că are cea mai mică inerţie în a contura o „condiţie existenţială” după o ruptură drastică care produce o bulversare a omului la un moment dat. Şi tot aşa cum, relativ recent, de exemplu, „dadaismul” (marcând ruptura) şi-a găsit expresia în „suprarealism” - şi exemplele pot continua – şi „postmodernismul” (ruptura) îşi va găsi, probabil, mai devreme sau mai târziu, expresia în „ceva” pe care, deocamdată nu-l putem caracteriza şi, în consecinţă, nu-i putem da un nume. Singurul lucru pe care îl putem face noi cei care avem sensibilitate specifică (fără a fi neapărat creatori, dar măcar receptori) este de a „simţi” dacă „restul” care „se arată” metaforic ar putea fi şi să crezi că într-adevăr, ar putea fi. Mă repet poate, a avea pretenţia că vorbeşti „poetic” fără „rest”, adică în mod univoc, este la a rămâne la un metaforic de suprafaţă, oricât dc strălucitor ar fi acesta.

Evident, rămâne deschisă întrebarea: cum receptăm „restul” poetic propus de perioadele care au trecut? Are acest „rest” perenitate oricând ar fi fost sau ar fi încercat să ne fie „revelat” de poetic?

Mai adaug: se pare că, la început, omul s-a exprimat cu „rest” în mod „mitic”, adică „poetic”, ulterior s-a ajuns la „rest mistic” sau „filosofic”. Ceea ce ar putea fi un argument pentru perenitatea poeticului.

Pe ie6 nu se vad diacriticile, in plus pe firefox 3/google chorme se vad f mici, exista cai relativ usoare sa pui diacritice si sa se vada f ok peste tot. Daca gresesc parola apar mesajele suprapuse "Bun venit..." cu "ne pare rau...".
O sa ma mai uit si posibil o sa revin.
Ca opinie personala, functionalitatile noi par f ok si abia astept sa trec prin toate, designul in schimb mi se pare un foarte mare minus, mai ales partea de sus.

ialin

"bineânțeles" se scrie corect "bineînțeles". din versurile "Frunzele alergau înaintea mea, pechinezi nervoși Răscolind cu limbul lor picăturile de ploaie." rezultă că vorbești și de limbul pechinezilor...puțin ambiguu. Per total, mesajul textului se pierde, se diluează. Slab...

o modestă variantă personală: iarnă pe străzile Iașului, îl căutăm pe Dumnezeu, ca și cum Dumnezeu ar fi o particulă încep să râd tu crezi că Dumnezeu arată ca Domnul Pa eu cred că Dumnezeu e în tot și în toate iarna începe să ningă pe Moldova noi înghețăm pe străzi anii ne ajung din urmă Dumnezeu continuă să fie doar o particulă și undeva se aude Bach plecăm așa cum pleacă toți din țara asta să îl caute pe Dumnezeu în altă parte, de parcă nu ar fi peste tot cheițe de învârtit lumea în Dumnezeul-păpușă de parcă nu ar fi peste tot norii de zahăr căsuțele de acadea și pantofii Cenușăresei tu ce ai vrea, eu eu vreau ca într-o zi Domnul Pa să vină