am rezerve mari fata de textul acesta. cu siguranță alina manole știe să scrie poezie. dar aici nu. singurul vers care rămîne este cel care a devenit și titlu. de fapt aș spune, cum se spune, că e păcat de titlu pentru așa un text. uite cum mă mir eu că la unii le ies titlurile așa bine, că la mine nici titlurile nu mai ies. e acesta semnul sfîrșitului?
24K Un magician îmi spunea cîndva că am acel simț care mă poate face să arăt fără prea mari erori locul unde se află o comoară. Minte el, mint și eu. Sentimentul meu, citind versurile poetului Virgil Titarenco, este acela de a fi aflat o fîntînă cu apă vie. Va fi o mare bucurie de a avea în biblioteca mea acest prim volum, a cărui grafică este deosebită și a cărui prezentare este suficient de incitantă spre a ne face doritori să-i cunoaștem conținutul. Sincere felicitări și la cît mai multe succese!
nu mai jane dodo, cinism eu zic ca are zero, adica de loc, nix, nema, zip, nada. si nici mila nu mi se face. dar cu poeziua tot nu mi-ai spus, sau acum e noapte, e?
cred ca invocatia temei date in titlu ingreuneaza si displace cititorului. tema aleasa este una mitica, dar modul in care autorul - nu lipsit de inspiratie - o abordeaza, suprasolicita atentia cititorului si se adauga diforma perceptiei acestuia in citirea textului. pe de alta parte, pot remarca experienta autorului numai citind acest poem, deoarece scrierea este alcatuita din idei mult batatorite si experimentate. din pacate, felul in care ele sunt impletite in acest text nu evidentiaza munca si talentul sau. revenind asupra poemului pot remarca ultima strofa si continua invocare a ideii de cant din fluier ca exprimare mistica existentiala.
Eviţi confruntarea directă. E lipsă de eleganţă. Aşa că îmi permit să reproduc răspunsul care l-ai dat la alt com. al meu în legătură cu textul „Zebre cu barză şi zimbru” ce-ţi aparţine. Şi aceasta deoarece acolo ţi-am pus aceeaşi întrebare ca şi aici.
Iată răspunsul tău.
«Adrian A. Agheorghesei - 29 Oct 2012
D-le Manolescu, ca să încetaţi cu lipitul afişelor, să nu vă ucidă nevoia de-a şti şi alţii crima mea şi să nu începeţi să hărţuiţi, vă spun eu ce şi cum, clar şi direct, deşi nu meritaţi timpul meu:
Când am trimis acele 3-5 texte d-lui Ştefănescu, aveam un an de când scriam texte albe, un an de când mă hotărâsem să fac trecerea de la versul clasic, considerând că am cumulat destul. Eram în căutări, în cele mai mari căutări, din aproape toate punctele de vedere. Am vrut să fiu onest cu mine, iar răspunsul criticului nu m-a surprins/ supărat deloc, pentru că-mi spunea ceva ce bănuiam. Ba din contră, am luat partea bună a răspunsului. Răspunsul:
"Aveţi dreptate, aţi progresat, dar scrieţi la fel ca sute de autori de versuri de azi. Poeme de-ale dv. ar putea fi introduse în cărţile altora, poeme de-ale altora ar putea fi introduse în cărţile pe care probabil le veţi publica, fără ca cineva să remarce vreo schimbare. Este vorba de un mod de a scrie practicat în prezent pe scară largă: construcţie liniară a poemului (de fapt, juxtapunerea unor enunţuri), folosirea frecventă a unor enunţuri prozaice, oralităţi, instantanee din viaţa de fiecare zi etc., un sarcasm obosit, un reproş difuz la adresa întregii lumi:
„De la un timp, cafeaua fierbe altfel,/ puştii nu mă mai înjură,/ nu mă mai latră câinii,/ ziua picură protocolar,/ ca o duminică în perfuziile de pe reanimare,/ între ventricule se conturează un călcâi,/ mama visează morţi din ce în ce mai des,/ iar eu îmi sunt din ce în ce mai de-ajuns,/ ori poate chiar prea mult.” (Alex Ştefănescu)
Ar trebui să mă jenez? Ar trebui să-mi provoace oareşce dureri acest fapt trecut? Ar trebui să fac comparaţii deplasate cu nume mari de poeţi, din literatura română şi universală, care au fost consideraţi poeţi mediocri/ minori de critica vremii?
Între timp, a trecut aproape un an jumătate. Si au trecut fapte, şi evoluţii, şi găsiri, şi regăsiri, şi catastrofe, şi rateuri, şi, şi. Ar conta să vin cu citate ca:
"Dacă „misiunea artei este de a crea bucurie“ (C. Brâncuşi), atunci poetul Adrian Agheorghesei ar trebui să fie fericit, chiar dacă numai eu aş fi „victima“ versurilor sale. Acum, „când e criză de locuri şi mor câte trei în două paturi“, când sunt prea multe războaie în timp de pace, poezia lui Adrian Agheorghesei se desfăşoară ca o magie de imagini care planează deasupra ideii. Grupajul din revistă este dovada unui talent de excepţie. Aş citi în fiecare zi măcar un poem şi în fiecare an măcar o carte." (C. Oprică).
Ar conta să vă fac o listă cu premiile pe care le-am câştigat intr-un an jumătate? Rezumate despre cum e primită, în general, poezia mea? Despre impactul (pozitiv, aş spune eu) pe care-l am prin activitatea mea ca simplu comentator, observator? Despre cum faptul că nu am scos încă un volum de poezie este strict opţiunea mea, pentru că nu am mai mult de 30 de texte pe care le consider publicabile? Ar trebui să fac toate astea păstrând, cumva fals, un ton neutru? Nu. Am enorm de învăţat, nu am reuşit încă nimic cu adevărat important, iar dpdv liric, tot mă mai caut, dar cred că sunt pe un drum bun. Asta voiaţi să auziţi? Poftim, am spus-o. Şi am fost sincer.
Vă mai spun doar că "patria vieţii e prezentul", sunt încă destul de tânăr, iar timpul va cerne. Aşa că vă rog să încetaţi cu manevrele astea de-a sufla în portavoce lucruri inutile. Vă discreditaţi. Pentru mine, repet, contează foarte mult ce are de spus cineva care scrie poezie, domnule, nu bibliotecarii.
Sper că v-aţi răcorit acum. Şi sper să-mi fie scuzată ieşirea asta în decor, dar asemenea lucruri trebuie clarificate.
-...-
Adrian A. Agheorghesei - 29 Oct 2012
Încă un amănunt: acum vreo 8,.9 ani, cineva, după ce trimisesem câteva texte pentru analiză, îmi spunea că scriu depresiv, vetust, epigonic şi că nu am nicio şansă să ies din umbra marelui Eminescu. Avea dreptate. Dar, repet, "patria vieţii e prezentul".»
Adriane, îmi pare bine că eşti si tu o dată sincer cu tine. Şi te pui la locul tău cu luciditate. Cel puţin aşa par lucrurile. Dacă m-aş lua după aparenţe, aş fi de acord să încheiem, în mod amical, discuţia.
Dar… există un „dar”. Pentru că începi „spovedania” ţâfnos: „D-le Manolescu, ca să încetaţi cu lipitul afişelor, să nu vă ucidă nevoia de-a şti şi alţii crima mea şi să nu începeţi să hărţuiţi, vă spun eu ce şi cum, clar şi direct, deşi nu meritaţi timpul meu”.
În primul rând să pornim de la o definiţie de dicţionar (precară ca orice definiţie) , care însă, precizează, cât de cât, un termen de bază: „Atacul la persoană”. Cică el ar fi: „ [o] acţiune violentă şi susţinută prin scris sau vorbit împotriva unei persoane”.
Ori ceea ce faci tu, nu numai cu mine (într-un fel, mă lasă rece, dar nu de tot, doamne fereşte), ci şi cu alţii de pe H., este de-a dreptul nociv pentru un editor, inclusiv pentru consiliul H din care faci parte şi care văd că tolerează astfel de „atacuri” – până acum, pe aici era o atmosferă, să-i zic, civilizată; mai rău, m-am molipsit şi eu, dacă tot „se permite”.
Un exemplu cât se poate de recent în legătură cu Nicolas Dinu (însă există multe, multe altele):
«Cred că este drept să spun că acest text nu are absolut nicio ideii [idee G.M.]. Mi-aş paria tastatura că e scris fără niciun motor ideatic. Un morman de enunţuri, unele mai preţioase şi mai poetice ca altele, fără liant. Compunere de imagini.
"cîteva monosilabe ciugulesc aerul moale din palmele toamnei" - bănuiesc c-o exista vreun subst. "monosilab", dar asta nu înseamnă că nu sună ca din perete.
"îl iau aşa cum mi se oferă / semiotic şi limpede" - pretenţios/ didactic.
"luna pare un sîmbure de fistic
cerul pom de crăciun cu beculeţe albe şi galbene
mă întreb cînd soarele va apare noaptea în care" - se observă tăietura - autorul nu mai ştia ce să spună şi a intrat puţin în universul idilico-peisagistic. "Va apăreA", mai degrabă.
"mă întreb eu pe cine trebuie să votez" - asta e pentru că autorul a devenit prea oniric şi serios. Plus de asta, şi-a dat seama că nici după partea bucolică n-are idee. Şi tot aşa.
A, am uitat de paranteze, paranteze care au menirea de-a ne arăta că autorul e mai complex decât ne-o arată.
Nu a ieşit. E catastrofic.»
Fii dom’le civilizat, ia exemplu de la Doina şi Corina. Dacă e prost textul, spune-o. Dar fără parapon intelectualicesc, cu mocofănii mascate.
Şi lasă aiureala aia: „A, textele mele nu-s la şantier pentru că scriu extraordinar de bine, sunt inteligent, frumos şi greu de înţeles” – [când te uiţi în oglindă şi te vezi de mii de ori mai mare decât eşti mirându-te: „Ce frumos m-a făcut mama!!!” G.M.].
Dar să trecem peste.
Te cauţi şi (încă) nu te găseşti, e de bine. Dar totuşi treaba aia cu „organul liric”, pe care mi-ai servit-o într-un com. că mi-ar lipsi, e fabuloasă. Da domnule, l-am pierdut demult ca „organ producător”, din ’74, cum am recunoscut şi în textul pe care îl comentăm acum, dar, zic eu, a rămas „pe recepţie”.
Să detaliem.
Sunt sigur (iertată-mi fie siguranţa) că tu, dacă l-ai avut, l-ai pierdut pe drum şi îl cauţi cu înfrigurare. Sfatul meu: Până îl găseşti, lasă teribilismele (şi nu le mai vinde şi altora). Adică nu mai mulge ţapul în ciur. Se supără caprele că le rechiziţionezi „obiectul” muncii de numai pot da lapte.
Dar să trecem şi peste asta.
Şi să ajungem la alt lucru pe care ţi-l reproşez. E vorba de «pastişarea» lui Emiemi. Într-adevăr, nu a fost plagiat, ci doar «inter-textualitate». Iar îmi aduc aminte de Alex Ştefănescu care ţi-a transmis: „Poeme de-ale dv. ar putea fi introduse în cărţile altora, poeme de-ale altora ar putea fi introduse în cărţile pe care probabil le veţi publica, fără ca cineva să remarce vreo schimbare”.
Cam asta ar fi. Mi-am pierdut destul timp cu tine. Dar cred că a meritat. Pentru că, ţi-am mai spus-o şi altă dată: talent ai, idem „simţul limbii române”, însă Harul (încă) îţi lipseşte. Îţi urez să-l găseşti odată cu regăsirea „organului liric”.
La bună revedere.
P.S. Poate mai discutăm. Dar de data asta pe alt ton, mai adecvat unui dialog. Chiar dacă în contradictoriu. Şi chiar mă interesează cum vei evolua. Aş mai avea câte ceva să-ţi aduc aminte în legătură cu nişte întâlniri ale noastre pe internet. Dar mă abţin întinzându-ţi primul mâna.
mulțumesc mult, Dorin. mai mult decât realizarea grafică, mesajul și filigranul de sensuri merge cumva pe linia nefrântă a firii mele. recunoștința mea pentru viziune și pentru așternerea în cuvânt și în re-prezentarea/figurarea de sine.
well, then we agree to disagree. parerea mea este ca aici pe hermeneia asa cum te poti remarca prin ceea ce publici, tot asa te poti descalifica sau remarca prin cum comentezi. dar eu sint adeptul libertatii in limitele regulamentului. desi e amuzant, pentru ca tu ma acuzi ca nu as fi mai exigent cu permisivitatea in timp ce altii ma acuza ca as fi dictator pentru ca in acceptiunea lor nu exista "libertate in limitele unui regulament". deci, modul cum vezi sau cum sugerezi tu ca ar trebui sa se petreaca lucrurile mie mi se pare oarecum old-school. desi nu inteleg unde nu lucram noi "cu rabdare". dimpotriva, daca tot veni vorba, cred ca am rabdare zilnic cu o gramada de chestii pe hermeneia. dar, evident, depinde de perspectiva din care privesti. in orice caz eu, si oricine din consiliul hermeneia, nu ne consideram nici profesori, nici corifei si nici indrumatori pentru neinitiati. de aceea toata lumea are dreptul egal de a comenta.
si... inca ceva, nu, marea literatura a fost facuta numai de sufletele puternice. si sint dezamagit ca nu poti observa asta. cit despre recunoastere, asta nu are absolut nici o relevanta in contextul acesta.
alegerea de a nu participa iti apartine. riscul este ca implicit lumea te va ignora si nu vei mai avea o voce in discutie. iar daca ai cumva vreo anumita valoare literara (lucru cu privire la care eu nu ma pot pronunta), cineva a spus ca singurul lucru de care este nevoie ca raul sa invinga sau perpeueze este ca oamenii buni sa taca. eu cred ca oamenii tac sau vorbesc din ratiuni si frici foarte intime. dar ma opresc aici cu alunecarea asta in psihanaliza. esti libera sa faci asa cum alegi.
Sapphire, ma bucur mult ca-ti place si ca te-a prins. Te mai astept! Emi, inca o data multumesc pentru apreciere si sugestii! Cu greu schimb ceva in scrierile mele, dar sper ca pe ansamblu poemul ti-a creat acea simtire despre care vorbesti. Cu prietenie
asta am vrut sa aflu desi am banuit raspunsul, limba mea materna este araba. uite iti martusesc public un lucru sunt in siria de 7 luni si n-am scris niciun poem in araba doar in romaneste. majoritatea poemelor, mai ales cele mai bune le gandesc cu siguranta in romaneste deaorece le scriu aproape dintr-o suflare, cateodata le traduc in araba sa vad cum suna si in limba materna.
Vă doresc 'succesuri' cât mai multe la festival, dar ce e cu grafica asta de bilete de papagal care strică prima pagină a H?
Și tocmai de la tine, mio figlio brutus virgilius titarenco?
Schimbă te rog ceva pentru că estetica urâtului is well over-rated.
Biancă de safir, eu zic totuși că ideea prieteni/parteneri e clară acolo, chiar asta vrea să spună, sunt prieteni dar nu amanți. Apoi, vorbești de exces de explicații. Eu nu le văd ca explicații, ci ca un tumult și torent și înghesuială de gânduri ce năpădesc plaja asta întinsă și colțuroasă dintre cei doi. Impresia de aglomerare ajută la efectul de redare a unei izbiri sentimentale în marginea unei iubiri interzise (imposibile?), ale cărei hotare cresc chiar din ei înșiși, chiar ei le zidesc, o iubire care se-mbracă cu cămașa strâmtă a prieteniei - și asta voit - o iubire care nu se conturează decât spiritual, cum spune titlul, iar prin asta sufletele lor cresc uriașe, iubindu-se printre amănunte grandioase ("n-ar trebui să vrea să simtă" - na! cum ieși de aici?, "o înghite destinația fără loc pe hartă", "caută resurse să mai reziste câteva minute", "i se lipesc ireversibil de artere", "cu cina, dar fără cuțite pe masă" ș.a.) Propoziția - sentință - finală e majestuoasă, dar poate conduce spre interpretări contrare. Mie nu-mi place "goliciunea stă pe marginea drumului...". E interesant spus, dar mi se pare ambiguă. În rest totul e clar, atât de clar că cei doi sunt zdrobiți sub povara prieteniei lor de graniță ...și nu rezistă decât cincisprezece minute.
un poem de relatii binare cu interferente existentiale pe marginea Creatiei si a Creatorului ei, intr-o "Lume de mântuială. Amândoi" metamorfoza eterna a doua fiinte ce imi aduce aminte de un film The Fly (1986) - David Cronenberg. "că bărbatul și femeia din locul acesta se înghesuie unul în altul și devin – pentru totdeauna – un singur clovn."
Mi-au plăcut primele șase versuri. Nu am înțeles versul "prin ochii tăi albaștri Jiu" Să fie "albastru de Jiu"? Despre final, aș zice că e interesantă ideea deși cred că dumnezeu nu ne mai așteaptă nicum, dacă nu a murit atunci e ocupat cu ființe superioare.
iata o nevoie necesara de indispensabil contextualizarea textului dauneaza si in acest caz (ca si in general) remarc folosirea "expresiei cubiste", mai sint si alte senzatii si nici nu stii daca sint de origine fiziologica sau psihologica fara angoase
Mie titlul îmi sună a "N-a dansat decât o vară" sau a titlu de film românesc, cum oare se numea??. Oricum, trebuie ceva schimbat aici, nu sună româneşte: gustul alb de miere al ierbii - însă, pentru a fi perfect, ar trebui să mai aibă o silabă - ca de exemplu "gustul ma-ro de miere al ierbii" şi ar trebui să fie un echilibru între sunete, iar tu ai mulţi de "L".
E prea dificil ce zic? Cred că da, că m-am uitat şi pe celelalte texte şi deocamdată trăiesc doar cu speranţa că voi mai veni pe aici să citesc ceva bun scris de tine.
Şi de alţii.
P.S: Nu că eu aş mai fi în stare să mai scriu ceva bun :)
E o părere venită de la un avizat care poate nu a avut vreme să trimită email, nu înțeleg de unde supărarea. Puteam să tac și abia atunci ar fi sunat a bârfă. Personal, cred că poemul se citește greu, poate din cauza rândurilor înclinate (ce rost au?). Nu cred că a scrie optzecist e ceva rău. Am spus doar că nu se mai scrie așa. Înseși lungimea și aranjarea versurilor este optzecistă, aduce a Gellu Dorian. Sunt unele expresii care îmi par traduse din engleză: "neînfrînata poftă de aer", "nimic religios pînă aici" etc. Nu desprind deloc ideea sfințirii cu "4 anotimpuri". Nu pentru "noroiul proaspăt", "aerul puțin umed", "deznădăjduita", "artificiu cinematografic", "de netrăit", "inima închisă". Da pentru "îmi trăiesc viața cu literă mică". Odată, cândva sau o dată, a doua oară? De ce ai ales încadrarea la "cutia cu nisip"?
ai o scriitura inchegata, desi mai sufera pe alocuri. ar trebui sa te hotarasti, de ex daca in nari sau in locul acela vulnerabil. asa e redundant nitel. de asemenea ar trebui sa lasi usor deoparte aerul omniscient, ca naste ambiguitati. daca tot nu le-ai gustat de unde stii ca devin amarui si mai greu de inghitit?
Ela, "imediat" acela este cuvântul care redă cel mai bine primăvara. Nu aș putea să renunț la el, plus că era necesar pentru ritm. Nu sunt magnolii, habar nu am ce sunt și nici nu-mi pasă, ce atâtea întrebări? Când vezi un copac înflorit nu-ți mai pui nici o întrebare :-) Bine plasată întrebarea "tehnică", într-adevăr (sic!) Virgil, s-au lămurit întrebările, din câte vezi. Mulțumesc de vizită, anyway :-).
Da, Paul. Mă doare. Dar mai am şi sentimentul că sunt la balamuc. Şi vorbesc, la telefon, ci cineva din afară. Şi îi zic: vezi, asta-i nedreptatea socială. Noi, ăştia întregi la minte, suntem aici. Şi voi, nebunii, sunteţi afară. Fie că votaţi, sau nu. Nefericire este că şi noi, în afara celor care sunt în cămaşă de forţă, avem dreptul constituţional să votăm, sau nu. Şi asta mă face să mă bag singur în cămaşă de forţă.
În comentariul Dv. mi-aţi cerut să-l editez/corectez. Nu vreau ca textul să deranjeze în vre-un fel. Voi încerca să văd, căci nu ştiu dacă merge, să-l repun în atelier, dacă nu se poate, vă rog chiar să-i schimbaţi Dv. încadrarea. Cu respect, Cezar
slabut si textul acesta. si ca sa ma "exemplific" am sa mentionez "prostie roz" - un fel de metafora care nu spune nimic pentru ca nu poate spune nimic. Apoi repetitia "nerostită, reținută în gât," - o dovada a unei scrieri relativ neglijente, asa dintr-o suflare. Determinarea mult prea intortocheata "viata legata strins [...] de părul vopsit din ceafa somnoroasă a vecinei," - evident o fomula nereusita. Apoi, "un secol de intimidare" - o formula care pare mai degraba un bombasticism optzecist. Apoi din nou o determinare relativ intortocheata (se pare ca yester are o problema cu asta) in formula "micul dejun preferat, in bucatariile spatioase ale lumii, precum "...s.a.m.d. De fapt e cam greu sa asemeni un secol (si ala de intimidare) cu o visatoare. Dar din nou se pare ca se scrie de dragul "sonoritatii". Apoi ""ma uit... asemeni curgerii poemului" - din nou o asemanare nu neaparat reusita. Apare apoi "un dumnezeu" - se pare o expresie foarte uzitata cind nu prea mai ai nimic de zis dar vrei sa sune "poetic" in registru probabil nouazecist-douamiist. Iar finalul se vrea o poanta cu usa de figider si cu tilc de stomac gol. Pe bune si fara misto, unde e poezia?
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
am rezerve mari fata de textul acesta. cu siguranță alina manole știe să scrie poezie. dar aici nu. singurul vers care rămîne este cel care a devenit și titlu. de fapt aș spune, cum se spune, că e păcat de titlu pentru așa un text. uite cum mă mir eu că la unii le ies titlurile așa bine, că la mine nici titlurile nu mai ies. e acesta semnul sfîrșitului?
pentru textul : dragostea mea e o mașină veche de scris deI'm watching you:) nice! go go:)!
pentru textul : viitorul ochilor în lume de24K Un magician îmi spunea cîndva că am acel simț care mă poate face să arăt fără prea mari erori locul unde se află o comoară. Minte el, mint și eu. Sentimentul meu, citind versurile poetului Virgil Titarenco, este acela de a fi aflat o fîntînă cu apă vie. Va fi o mare bucurie de a avea în biblioteca mea acest prim volum, a cărui grafică este deosebită și a cărui prezentare este suficient de incitantă spre a ne face doritori să-i cunoaștem conținutul. Sincere felicitări și la cît mai multe succese!
pentru textul : Virgil Titarenco - “Mirabile dictu” - Editura Grinta, Cluj, 2007 dePacat de inceputul textului.
pentru textul : (meta)morfoze denu mai jane dodo, cinism eu zic ca are zero, adica de loc, nix, nema, zip, nada. si nici mila nu mi se face. dar cu poeziua tot nu mi-ai spus, sau acum e noapte, e?
pentru textul : jane doe decred ca invocatia temei date in titlu ingreuneaza si displace cititorului. tema aleasa este una mitica, dar modul in care autorul - nu lipsit de inspiratie - o abordeaza, suprasolicita atentia cititorului si se adauga diforma perceptiei acestuia in citirea textului. pe de alta parte, pot remarca experienta autorului numai citind acest poem, deoarece scrierea este alcatuita din idei mult batatorite si experimentate. din pacate, felul in care ele sunt impletite in acest text nu evidentiaza munca si talentul sau. revenind asupra poemului pot remarca ultima strofa si continua invocare a ideii de cant din fluier ca exprimare mistica existentiala.
pentru textul : fluier crăpat deEviţi confruntarea directă. E lipsă de eleganţă. Aşa că îmi permit să reproduc răspunsul care l-ai dat la alt com. al meu în legătură cu textul „Zebre cu barză şi zimbru” ce-ţi aparţine. Şi aceasta deoarece acolo ţi-am pus aceeaşi întrebare ca şi aici.
Iată răspunsul tău.
«Adrian A. Agheorghesei - 29 Oct 2012
D-le Manolescu, ca să încetaţi cu lipitul afişelor, să nu vă ucidă nevoia de-a şti şi alţii crima mea şi să nu începeţi să hărţuiţi, vă spun eu ce şi cum, clar şi direct, deşi nu meritaţi timpul meu:
Când am trimis acele 3-5 texte d-lui Ştefănescu, aveam un an de când scriam texte albe, un an de când mă hotărâsem să fac trecerea de la versul clasic, considerând că am cumulat destul. Eram în căutări, în cele mai mari căutări, din aproape toate punctele de vedere. Am vrut să fiu onest cu mine, iar răspunsul criticului nu m-a surprins/ supărat deloc, pentru că-mi spunea ceva ce bănuiam. Ba din contră, am luat partea bună a răspunsului. Răspunsul:
"Aveţi dreptate, aţi progresat, dar scrieţi la fel ca sute de autori de versuri de azi. Poeme de-ale dv. ar putea fi introduse în cărţile altora, poeme de-ale altora ar putea fi introduse în cărţile pe care probabil le veţi publica, fără ca cineva să remarce vreo schimbare. Este vorba de un mod de a scrie practicat în prezent pe scară largă: construcţie liniară a poemului (de fapt, juxtapunerea unor enunţuri), folosirea frecventă a unor enunţuri prozaice, oralităţi, instantanee din viaţa de fiecare zi etc., un sarcasm obosit, un reproş difuz la adresa întregii lumi:
„De la un timp, cafeaua fierbe altfel,/ puştii nu mă mai înjură,/ nu mă mai latră câinii,/ ziua picură protocolar,/ ca o duminică în perfuziile de pe reanimare,/ între ventricule se conturează un călcâi,/ mama visează morţi din ce în ce mai des,/ iar eu îmi sunt din ce în ce mai de-ajuns,/ ori poate chiar prea mult.” (Alex Ştefănescu)
Ar trebui să mă jenez? Ar trebui să-mi provoace oareşce dureri acest fapt trecut? Ar trebui să fac comparaţii deplasate cu nume mari de poeţi, din literatura română şi universală, care au fost consideraţi poeţi mediocri/ minori de critica vremii?
Între timp, a trecut aproape un an jumătate. Si au trecut fapte, şi evoluţii, şi găsiri, şi regăsiri, şi catastrofe, şi rateuri, şi, şi. Ar conta să vin cu citate ca:
"Dacă „misiunea artei este de a crea bucurie“ (C. Brâncuşi), atunci poetul Adrian Agheorghesei ar trebui să fie fericit, chiar dacă numai eu aş fi „victima“ versurilor sale. Acum, „când e criză de locuri şi mor câte trei în două paturi“, când sunt prea multe războaie în timp de pace, poezia lui Adrian Agheorghesei se desfăşoară ca o magie de imagini care planează deasupra ideii. Grupajul din revistă este dovada unui talent de excepţie. Aş citi în fiecare zi măcar un poem şi în fiecare an măcar o carte." (C. Oprică).
Ar conta să vă fac o listă cu premiile pe care le-am câştigat intr-un an jumătate? Rezumate despre cum e primită, în general, poezia mea? Despre impactul (pozitiv, aş spune eu) pe care-l am prin activitatea mea ca simplu comentator, observator? Despre cum faptul că nu am scos încă un volum de poezie este strict opţiunea mea, pentru că nu am mai mult de 30 de texte pe care le consider publicabile? Ar trebui să fac toate astea păstrând, cumva fals, un ton neutru? Nu. Am enorm de învăţat, nu am reuşit încă nimic cu adevărat important, iar dpdv liric, tot mă mai caut, dar cred că sunt pe un drum bun. Asta voiaţi să auziţi? Poftim, am spus-o. Şi am fost sincer.
Vă mai spun doar că "patria vieţii e prezentul", sunt încă destul de tânăr, iar timpul va cerne. Aşa că vă rog să încetaţi cu manevrele astea de-a sufla în portavoce lucruri inutile. Vă discreditaţi. Pentru mine, repet, contează foarte mult ce are de spus cineva care scrie poezie, domnule, nu bibliotecarii.
Sper că v-aţi răcorit acum. Şi sper să-mi fie scuzată ieşirea asta în decor, dar asemenea lucruri trebuie clarificate.
-...-
Adrian A. Agheorghesei - 29 Oct 2012
Încă un amănunt: acum vreo 8,.9 ani, cineva, după ce trimisesem câteva texte pentru analiză, îmi spunea că scriu depresiv, vetust, epigonic şi că nu am nicio şansă să ies din umbra marelui Eminescu. Avea dreptate. Dar, repet, "patria vieţii e prezentul".»
Adriane, îmi pare bine că eşti si tu o dată sincer cu tine. Şi te pui la locul tău cu luciditate. Cel puţin aşa par lucrurile. Dacă m-aş lua după aparenţe, aş fi de acord să încheiem, în mod amical, discuţia.
Dar… există un „dar”. Pentru că începi „spovedania” ţâfnos: „D-le Manolescu, ca să încetaţi cu lipitul afişelor, să nu vă ucidă nevoia de-a şti şi alţii crima mea şi să nu începeţi să hărţuiţi, vă spun eu ce şi cum, clar şi direct, deşi nu meritaţi timpul meu”.
În primul rând să pornim de la o definiţie de dicţionar (precară ca orice definiţie) , care însă, precizează, cât de cât, un termen de bază: „Atacul la persoană”. Cică el ar fi: „ [o] acţiune violentă şi susţinută prin scris sau vorbit împotriva unei persoane”.
Ori ceea ce faci tu, nu numai cu mine (într-un fel, mă lasă rece, dar nu de tot, doamne fereşte), ci şi cu alţii de pe H., este de-a dreptul nociv pentru un editor, inclusiv pentru consiliul H din care faci parte şi care văd că tolerează astfel de „atacuri” – până acum, pe aici era o atmosferă, să-i zic, civilizată; mai rău, m-am molipsit şi eu, dacă tot „se permite”.
Un exemplu cât se poate de recent în legătură cu Nicolas Dinu (însă există multe, multe altele):
«Cred că este drept să spun că acest text nu are absolut nicio ideii [idee G.M.]. Mi-aş paria tastatura că e scris fără niciun motor ideatic. Un morman de enunţuri, unele mai preţioase şi mai poetice ca altele, fără liant. Compunere de imagini.
"cîteva monosilabe ciugulesc aerul moale din palmele toamnei" - bănuiesc c-o exista vreun subst. "monosilab", dar asta nu înseamnă că nu sună ca din perete.
"îl iau aşa cum mi se oferă / semiotic şi limpede" - pretenţios/ didactic.
"luna pare un sîmbure de fistic
cerul pom de crăciun cu beculeţe albe şi galbene
mă întreb cînd soarele va apare noaptea în care" - se observă tăietura - autorul nu mai ştia ce să spună şi a intrat puţin în universul idilico-peisagistic. "Va apăreA", mai degrabă.
"mă întreb eu pe cine trebuie să votez" - asta e pentru că autorul a devenit prea oniric şi serios. Plus de asta, şi-a dat seama că nici după partea bucolică n-are idee. Şi tot aşa.
A, am uitat de paranteze, paranteze care au menirea de-a ne arăta că autorul e mai complex decât ne-o arată.
Nu a ieşit. E catastrofic.»
Fii dom’le civilizat, ia exemplu de la Doina şi Corina. Dacă e prost textul, spune-o. Dar fără parapon intelectualicesc, cu mocofănii mascate.
Şi lasă aiureala aia: „A, textele mele nu-s la şantier pentru că scriu extraordinar de bine, sunt inteligent, frumos şi greu de înţeles” – [când te uiţi în oglindă şi te vezi de mii de ori mai mare decât eşti mirându-te: „Ce frumos m-a făcut mama!!!” G.M.].
Dar să trecem peste.
Te cauţi şi (încă) nu te găseşti, e de bine. Dar totuşi treaba aia cu „organul liric”, pe care mi-ai servit-o într-un com. că mi-ar lipsi, e fabuloasă. Da domnule, l-am pierdut demult ca „organ producător”, din ’74, cum am recunoscut şi în textul pe care îl comentăm acum, dar, zic eu, a rămas „pe recepţie”.
Să detaliem.
Sunt sigur (iertată-mi fie siguranţa) că tu, dacă l-ai avut, l-ai pierdut pe drum şi îl cauţi cu înfrigurare. Sfatul meu: Până îl găseşti, lasă teribilismele (şi nu le mai vinde şi altora). Adică nu mai mulge ţapul în ciur. Se supără caprele că le rechiziţionezi „obiectul” muncii de numai pot da lapte.
Dar să trecem şi peste asta.
Şi să ajungem la alt lucru pe care ţi-l reproşez. E vorba de «pastişarea» lui Emiemi. Într-adevăr, nu a fost plagiat, ci doar «inter-textualitate». Iar îmi aduc aminte de Alex Ştefănescu care ţi-a transmis: „Poeme de-ale dv. ar putea fi introduse în cărţile altora, poeme de-ale altora ar putea fi introduse în cărţile pe care probabil le veţi publica, fără ca cineva să remarce vreo schimbare”.
Cam asta ar fi. Mi-am pierdut destul timp cu tine. Dar cred că a meritat. Pentru că, ţi-am mai spus-o şi altă dată: talent ai, idem „simţul limbii române”, însă Harul (încă) îţi lipseşte. Îţi urez să-l găseşti odată cu regăsirea „organului liric”.
La bună revedere.
P.S. Poate mai discutăm. Dar de data asta pe alt ton, mai adecvat unui dialog. Chiar dacă în contradictoriu. Şi chiar mă interesează cum vei evolua. Aş mai avea câte ceva să-ţi aduc aminte în legătură cu nişte întâlniri ale noastre pe internet. Dar mă abţin întinzându-ţi primul mâna.
pentru textul : Asta este... demulțumesc mult, Dorin. mai mult decât realizarea grafică, mesajul și filigranul de sensuri merge cumva pe linia nefrântă a firii mele. recunoștința mea pentru viziune și pentru așternerea în cuvânt și în re-prezentarea/figurarea de sine.
pentru textul : crucile dewell, then we agree to disagree. parerea mea este ca aici pe hermeneia asa cum te poti remarca prin ceea ce publici, tot asa te poti descalifica sau remarca prin cum comentezi. dar eu sint adeptul libertatii in limitele regulamentului. desi e amuzant, pentru ca tu ma acuzi ca nu as fi mai exigent cu permisivitatea in timp ce altii ma acuza ca as fi dictator pentru ca in acceptiunea lor nu exista "libertate in limitele unui regulament". deci, modul cum vezi sau cum sugerezi tu ca ar trebui sa se petreaca lucrurile mie mi se pare oarecum old-school. desi nu inteleg unde nu lucram noi "cu rabdare". dimpotriva, daca tot veni vorba, cred ca am rabdare zilnic cu o gramada de chestii pe hermeneia. dar, evident, depinde de perspectiva din care privesti. in orice caz eu, si oricine din consiliul hermeneia, nu ne consideram nici profesori, nici corifei si nici indrumatori pentru neinitiati. de aceea toata lumea are dreptul egal de a comenta.
pentru textul : văd cireși de smoală desi... inca ceva, nu, marea literatura a fost facuta numai de sufletele puternice. si sint dezamagit ca nu poti observa asta. cit despre recunoastere, asta nu are absolut nici o relevanta in contextul acesta.
alegerea de a nu participa iti apartine. riscul este ca implicit lumea te va ignora si nu vei mai avea o voce in discutie. iar daca ai cumva vreo anumita valoare literara (lucru cu privire la care eu nu ma pot pronunta), cineva a spus ca singurul lucru de care este nevoie ca raul sa invinga sau perpeueze este ca oamenii buni sa taca. eu cred ca oamenii tac sau vorbesc din ratiuni si frici foarte intime. dar ma opresc aici cu alunecarea asta in psihanaliza. esti libera sa faci asa cum alegi.
...nu reușesc să fiu decât întâmplător ...mulțumesc, Marina...
pentru textul : mormântul se lasă pășit de oricine deSapphire, ma bucur mult ca-ti place si ca te-a prins. Te mai astept! Emi, inca o data multumesc pentru apreciere si sugestii! Cu greu schimb ceva in scrierile mele, dar sper ca pe ansamblu poemul ti-a creat acea simtire despre care vorbesti. Cu prietenie
pentru textul : Umbra păsărilor deasta am vrut sa aflu desi am banuit raspunsul, limba mea materna este araba. uite iti martusesc public un lucru sunt in siria de 7 luni si n-am scris niciun poem in araba doar in romaneste. majoritatea poemelor, mai ales cele mai bune le gandesc cu siguranta in romaneste deaorece le scriu aproape dintr-o suflare, cateodata le traduc in araba sa vad cum suna si in limba materna.
pentru textul : Canibal demare pacat ca aceste premii sunt doar virtuale.
pentru textul : premiile „Astenie de primăvară” - Hermeneia 2010 deintr-adevar, arata foarte bine, iar aalizeei merita felicitari
Îngeraşule, mulţumesc de trecere şi cuvinte. Îmi face deosebită plăcere.
pentru textul : oraşul cu miros de iarbă deVă doresc 'succesuri' cât mai multe la festival, dar ce e cu grafica asta de bilete de papagal care strică prima pagină a H?
pentru textul : The II International Writers’ and Artists’ Festival Lyrical Wild Berries Harvest deȘi tocmai de la tine, mio figlio brutus virgilius titarenco?
Schimbă te rog ceva pentru că estetica urâtului is well over-rated.
Biancă de safir, eu zic totuși că ideea prieteni/parteneri e clară acolo, chiar asta vrea să spună, sunt prieteni dar nu amanți. Apoi, vorbești de exces de explicații. Eu nu le văd ca explicații, ci ca un tumult și torent și înghesuială de gânduri ce năpădesc plaja asta întinsă și colțuroasă dintre cei doi. Impresia de aglomerare ajută la efectul de redare a unei izbiri sentimentale în marginea unei iubiri interzise (imposibile?), ale cărei hotare cresc chiar din ei înșiși, chiar ei le zidesc, o iubire care se-mbracă cu cămașa strâmtă a prieteniei - și asta voit - o iubire care nu se conturează decât spiritual, cum spune titlul, iar prin asta sufletele lor cresc uriașe, iubindu-se printre amănunte grandioase ("n-ar trebui să vrea să simtă" - na! cum ieși de aici?, "o înghite destinația fără loc pe hartă", "caută resurse să mai reziste câteva minute", "i se lipesc ireversibil de artere", "cu cina, dar fără cuțite pe masă" ș.a.) Propoziția - sentință - finală e majestuoasă, dar poate conduce spre interpretări contrare. Mie nu-mi place "goliciunea stă pe marginea drumului...". E interesant spus, dar mi se pare ambiguă. În rest totul e clar, atât de clar că cei doi sunt zdrobiți sub povara prieteniei lor de graniță ...și nu rezistă decât cincisprezece minute.
pentru textul : Amantă spirituală deun poem de relatii binare cu interferente existentiale pe marginea Creatiei si a Creatorului ei, intr-o "Lume de mântuială. Amândoi" metamorfoza eterna a doua fiinte ce imi aduce aminte de un film The Fly (1986) - David Cronenberg. "că bărbatul și femeia din locul acesta se înghesuie unul în altul și devin – pentru totdeauna – un singur clovn."
pentru textul : Lume de mantuiala. Amandoi deMi-au plăcut primele șase versuri. Nu am înțeles versul "prin ochii tăi albaștri Jiu" Să fie "albastru de Jiu"? Despre final, aș zice că e interesantă ideea deși cred că dumnezeu nu ne mai așteaptă nicum, dacă nu a murit atunci e ocupat cu ființe superioare.
pentru textul : Locuință în rău deiata o nevoie necesara de indispensabil contextualizarea textului dauneaza si in acest caz (ca si in general) remarc folosirea "expresiei cubiste", mai sint si alte senzatii si nici nu stii daca sint de origine fiziologica sau psihologica fara angoase
pentru textul : angoase&fisuri deMie titlul îmi sună a "N-a dansat decât o vară" sau a titlu de film românesc, cum oare se numea??. Oricum, trebuie ceva schimbat aici, nu sună româneşte: gustul alb de miere al ierbii - însă, pentru a fi perfect, ar trebui să mai aibă o silabă - ca de exemplu "gustul ma-ro de miere al ierbii" şi ar trebui să fie un echilibru între sunete, iar tu ai mulţi de "L".
E prea dificil ce zic? Cred că da, că m-am uitat şi pe celelalte texte şi deocamdată trăiesc doar cu speranţa că voi mai veni pe aici să citesc ceva bun scris de tine.
Şi de alţii.
P.S: Nu că eu aş mai fi în stare să mai scriu ceva bun :)
pentru textul : alb gustul de miere al ierbii deE o părere venită de la un avizat care poate nu a avut vreme să trimită email, nu înțeleg de unde supărarea. Puteam să tac și abia atunci ar fi sunat a bârfă. Personal, cred că poemul se citește greu, poate din cauza rândurilor înclinate (ce rost au?). Nu cred că a scrie optzecist e ceva rău. Am spus doar că nu se mai scrie așa. Înseși lungimea și aranjarea versurilor este optzecistă, aduce a Gellu Dorian. Sunt unele expresii care îmi par traduse din engleză: "neînfrînata poftă de aer", "nimic religios pînă aici" etc. Nu desprind deloc ideea sfințirii cu "4 anotimpuri". Nu pentru "noroiul proaspăt", "aerul puțin umed", "deznădăjduita", "artificiu cinematografic", "de netrăit", "inima închisă". Da pentru "îmi trăiesc viața cu literă mică". Odată, cândva sau o dată, a doua oară? De ce ai ales încadrarea la "cutia cu nisip"?
pentru textul : (de ce oare scriu toate acestea) I deExact.
pentru textul : primăvara lui ghilgameș deiniţial am zis că e un experiment, dar m-am răzgândit. nu e un experiment, e o poezie în sine.
mulţumesc pentru oprire :)
pentru textul : atât de absurd deai o scriitura inchegata, desi mai sufera pe alocuri. ar trebui sa te hotarasti, de ex daca in nari sau in locul acela vulnerabil. asa e redundant nitel. de asemenea ar trebui sa lasi usor deoparte aerul omniscient, ca naste ambiguitati. daca tot nu le-ai gustat de unde stii ca devin amarui si mai greu de inghitit?
pentru textul : sentimentele acelea deerr... Fragila :)
pentru textul : Ultimul ascunziş deEla, "imediat" acela este cuvântul care redă cel mai bine primăvara. Nu aș putea să renunț la el, plus că era necesar pentru ritm. Nu sunt magnolii, habar nu am ce sunt și nici nu-mi pasă, ce atâtea întrebări? Când vezi un copac înflorit nu-ți mai pui nici o întrebare :-) Bine plasată întrebarea "tehnică", într-adevăr (sic!) Virgil, s-au lămurit întrebările, din câte vezi. Mulțumesc de vizită, anyway :-).
pentru textul : no memory deintențiant "m-ai" că primesc pălmuța.
pentru textul : poate deDa, Paul. Mă doare. Dar mai am şi sentimentul că sunt la balamuc. Şi vorbesc, la telefon, ci cineva din afară. Şi îi zic: vezi, asta-i nedreptatea socială. Noi, ăştia întregi la minte, suntem aici. Şi voi, nebunii, sunteţi afară. Fie că votaţi, sau nu. Nefericire este că şi noi, în afara celor care sunt în cămaşă de forţă, avem dreptul constituţional să votăm, sau nu. Şi asta mă face să mă bag singur în cămaşă de forţă.
pentru textul : „Hazardul şi oiştea” deÎn comentariul Dv. mi-aţi cerut să-l editez/corectez. Nu vreau ca textul să deranjeze în vre-un fel. Voi încerca să văd, căci nu ştiu dacă merge, să-l repun în atelier, dacă nu se poate, vă rog chiar să-i schimbaţi Dv. încadrarea. Cu respect, Cezar
pentru textul : Judecata de Apoi deslabut si textul acesta. si ca sa ma "exemplific" am sa mentionez "prostie roz" - un fel de metafora care nu spune nimic pentru ca nu poate spune nimic. Apoi repetitia "nerostită, reținută în gât," - o dovada a unei scrieri relativ neglijente, asa dintr-o suflare. Determinarea mult prea intortocheata "viata legata strins [...] de părul vopsit din ceafa somnoroasă a vecinei," - evident o fomula nereusita. Apoi, "un secol de intimidare" - o formula care pare mai degraba un bombasticism optzecist. Apoi din nou o determinare relativ intortocheata (se pare ca yester are o problema cu asta) in formula "micul dejun preferat, in bucatariile spatioase ale lumii, precum "...s.a.m.d. De fapt e cam greu sa asemeni un secol (si ala de intimidare) cu o visatoare. Dar din nou se pare ca se scrie de dragul "sonoritatii". Apoi ""ma uit... asemeni curgerii poemului" - din nou o asemanare nu neaparat reusita. Apare apoi "un dumnezeu" - se pare o expresie foarte uzitata cind nu prea mai ai nimic de zis dar vrei sa sune "poetic" in registru probabil nouazecist-douamiist. Iar finalul se vrea o poanta cu usa de figider si cu tilc de stomac gol. Pe bune si fara misto, unde e poezia?
pentru textul : girovag al maculelor dePagini