Nu am ascultat/vizionat/etc intervenția domnului Cristian Tudor Popescu. Dacă însa aceasta a fost concluzia domniei sale sînt surprins. Pentru că, deși înțeleg că este atras uneori de exprimări oarecum populiste, concluzia aceasta mi se pare destul de superficială chiar și cu o astfel de justificare. Pentru că (și asta este părerea mea) chiar și un licean ar fi putut ușor ajunge cel puțin la concluzia că formula lui Eminescu este probabil o șarjă la adresa religiei instituționalizate și nu împotriva credinței sau spiritualității per se. Și chiar dacă să presupunem Eminescu ar ataca acolo însăși credința, este de-a dreptul naiv să tragi o asemenea concluzie definitorie (ateismul) pe baza unui singur vers. La urma urmei avem de-a face cu un romantic care oricît de inteligent ar fi este foarte vulnerabil la emoții care mai de care mai puternice. Și pentru că am menționat de romantism, cred că o minimă idee despre acesta te poate convinge că este foarte greu să crezi că un romantic poate fi ateu. Eminescu poate nu a fost creștin, poate nu a fost creștin ortodox, poate a fost deist, sau spiritualist, sau Dumnezeu mai știe ce-o fi fost, dar este foarte, foarte greu să îi citești textele și să ajungi la concluzia ca ar fi fost ateu. Dacă numai și pentru simplul fapt că un ateu în principiu este mult mai rațional și mai cinic decît a fost Eminescu. Dar aici mă lansez în considerațiuni foarte subiective (vor spune unii). Dar o simplă privire calmă, de la distanță și fără prejudecăți sau îngustimi te va face să zîmbești cînd cineva bazat pe acest vers îl califică pe Eminescu drept ateu.
Dar lucrurile merg și mai departe. Toată chestia asta cred că își are originea într-o superficială înțelegere a marxismului. Nu că Eminescu ar fi fost marxist sau pre-marxist. Dar sînt convins că (datorită sudo-exegezei proletcultiste menționată mai sus), și datorită faptului că Eminescu pomenește proletarii aici, unii au ajuns iute la concluzia că Eminescu poate a îmbrățișat convingeri socialiste sau marxiste. Trec peste faptul că este cam amatoristic să tragi o asemenea concluzie „istoriografică”, dar chiar dacă Eminescu ar fi fost să zicem marxist, mi se pare simplist să concluzionezi că marxiștii au fost atei. Evident. știu ce spune Capitalul și alte declarații de-ale lor. Dar în esența lui marxismul este foarte idealist, soteriologic și escatologic aproape ca o religie veritabilă. Iar în anii aceia era probabil mai degrabă „romantic” și „filosofic” decît „științific”.
În orice caz toată bruhahaua asta cu Eminescu și ateismul mi se pare mai degrabă o cascadorie amuzantă și ieftină menită, așa cum spunea Tudor, să sporească ratingul și vizibilitatea (mai ales atunci cînd te temi că le pierzi). Nu știu dacă asta este problema domului Cristian Tudor Popescu.
Dar problema asta mai ridică încă una: Și ce dacă Eminescu ar fi fost ateu?! Cu ce ne afectează asta? Devine mai puțin poet? Sau mai puțin național? Se schimbă ceva? La urma urmei de cînd e Eminescu călăuzitor sau far spiritual-religios pentru națiune? De cînd are vreun efect sau vreo importanță pentru poziția lui ca poet național faptul că a fost sau nu ateu? Am senzația că toată obsesia asta cu religia și ateismul vis a vis de o personalitate a devenit la fel de telenovelistică și senzaționalistică precum preferințele sexuale sau operațiile estetice. Hai să fim serioși și să lăsăm străbunii în colbul textelor lor și eventual să le citim cu calm și bun simț. Atît. Și mai ales să nu îi transformăm în vaci sfinte.

you made my day cum spune inglesul...mi-aţi bucurat ziua cu acest comentariu.
vă spun mulţam fain ardelenesc şi promit că voi corecta.
vă mai aştept.
G.

am corectat. mulțumesc pentru atenționare, Profetule!

Dacă așa e precum spui, un gând al fiului tău, cred că ar trebui încurajat. Profundă afirmația de început. Câți ani are? Pentru modul de a gândi al unui copil, mie mi se pare ineteresant. Cami

nu lipsesc: "si asa mai departe". "poemul mi se pare siropos" - mie nu. cine crezi ca are dreptate? lipsit de structura literara - detaliaza cand ai timp.

orgoliul de care dai dovada te împiedică să te înalţi sufleteşte şi spiritual în sfera superioară a sensibilităţii umane care să permită o "descărcare" poetică memorabilă. În astfel de situaţie, după părearea mea, nici o creaţie nu va dăinui.

imi cer scuze. revin cu o adaugire la mesajul meu anterior, si anume, penita :)

Versificare oarbă, făra niciun dumnezeu. Orice om care deprinde câteva elemente de prozodie poate încropi suta de strofe, la suta de minute, cu acelaşi rezultat. Plus de asta, prostioara de mai sus mai e şi plină de aritmii, rime forţate şi (deşi tipul rimei nu permite acest fapt, cel puţin în condeiul unui clasic vertiabil) de aceeaşi lungime, disonanţe tematice şi lexicale, chiftele logice etc.

Aritmii: vers 4, v. 8, v9, v. 11, v. 13, v. 15, v. 16, v. 20, v.

rime sărace: toate în afară de: artist/ acatist, troiene/ vene, jar/ vascular,.

Chiftele: întreg textul.

scrisul ca scrisul dar intr-un asemenea caz vina cea mai mare o are editorul care a acceptat sa publice asa ceva. pacatul monumental in tara asta rupta-n gura de foame e ca unele edituri accepta sponsorizari din partea autorilor pentru a le publica toate secretiile putride. e rusinos ca intr-o tara care un mic locsor in cultura universala, desi inca suntem o cultura minora, publica toate mizeriile. am mai vazut un roman (banuiesc ca mult mai bun decat cel incriminat aici) dar slab, dupa opinia mea, publicat la ed. artemis. ar merita de acum inainte ca fiecare volum la care autorul contribuie cu bani sa fie infierat din start, macar asa stim si sa isi poarte crucea autorii care nu reusesc sa convinga un editor sa le publice cartea din fondurile proprii. si chiar daca nu obisnuiesc sa fac asta pt tecstele care au deja un semn galben, voi dubla aici si acum, tocmai pt a atrage atentia asupra acestor practici.

Fu una secunda di gloria. Inovatie, intimitate si ca de obicei, o placere, un zimbet sa te citesc. Sa citesc altceva adica. Mi se pare superb modul in care incerci sa ramii proaspat si gaseti noi moduri de exprimare. Chapeau.

Cat de frumos ai putut spune aici: "ochiul este doar cercul pe care îl face lacrima la atingerea cerului văzut de sus" Complicat si frumos, si trist poem. Mereu am lacrimi in gat cand citesc poeme scrise de tine, mereu. Insa nu ma impac deloc cu naveta aceea in poezie. Si nici cu apartamentul, parca e zestre insirata, ei, bine, nu, domnule. Scoate apartamentul, lasa casa. Si nici cu abonamentul nu ma impac, insa aici chiar nu stiu ce sa asezi in loc. "te-ai gîndit vreodată cum e să vină primăvara și să te întrebe ai verde la tine?" Nu m-am gandit niciodata, insa mereu am verde la mine. Pe inima. Acest poem si inca vreo cateva scrise de autori de pe H (si ma refer la poemul lui Virgil, "Atit imi doream", la un poem al lui Emil, stie el care, mai sunt si altii, si am sa fac ulterior un soi de lista, sper sa am timp), asadar, acest poem merita sa fie studiat in cadrul orelor de literatura din scoala, din facultate. Nu exagerez, ma abtin sa nu spun tot ce am de spus referitor la chestiune. Astept ca Domnia sa Aalizeei sa trimita volumul la concurs. Am o idee. Deocamdata, penita aici si revin.

Am citit aici un poem exceptional care însă nu mi s-a părut bine versificat, ceea ce nu doar că mi-a îngreunat lectura, dar finalmente m-a scufundat în detalii de tipul 'nu mai vezi pădurea din cauza copacilor'. Cred că o re-așezare în fraze poetice mai lungi, eventual folosind și semne de punctuație acolo unde este strict necesar ar fi benefică.
Este doar o opinie.
Oricum, un poem consistent, vâscos, dacă mi se permite o asemenea exprimare.
Margas

va rog precizați acele typos pentru a le corecta. Mulțumesc.

... chestiunea publicaţiilor pe hârtie, plus a puzderiei de alte lucruri virtuale, e aşa că toate sunt parcă făcute după acelaşi calapod. Nu e neapărat constelaţia aia mai prostă decât România Literară, de exemplu. Adevărata problemă venind din totala lipsă de criterii valorice - respectiva lipsă de criterii însemnând un puternic efect al 'jdămiilor de instituşii aşazis culturale subvenţionate de la Stat. Mafii consolidându-se la nivelul fiecărei instituţii, unde interesul principal este acela de a se vâna banul, automat că vine impus drept justificări ale parazitismului, tot felul de mărunţişuri (mai ales că în paralel s-a dezvoltat şi o largă clasă de aşazişi critici - răstălmăcitori, de fapt, exemple: Nicolae Manolescu, Alex Ştefănescu, Ţenea...) Ridicolul unic României este că tot analfabetul se declară, vine prezentat ca promotor cultural. Sau, pe de altă parte, inşi cu sforăitoare titulaturi ţin neapărat să se amestece şi în artă, neînţelegându-se că nu există şi nu poate exista Universitate care să facă artişti din acei ce nu sunt născuţi pentru a fi artişti.
Citind, de exemplu, nişte chinuite scriituri ale lui Ţenea, orice om cu scaun la cap şi-ar da seama că omul acesta e în plop cu poezia. Şi, totuşi, insul vine să-şi dea cu părerea când vine vorba de poezie. Şi cauză a cu totul alte chestiuni, decât acelea specifice unuia în măsură să vorbească despre poezie, iată, vorbele lui Ţenea, cum şi ale lui Manolescu, Ştefănescu şi încă ale altora (foarte mulţi, din păcate) sunt luate ca şi litere de lege (astfel criteriile valorice se duc în inflaţie).