Am mers pe firul : "foarea vietii" Intr-o goemetrie tridimensionala,am incercat sa readuc in discutie cele 5 solide Platonice.( ca idee) Emil, multumesc pentru indreptari, pentru ganduri...

Parcă mă obișnuisem cu ceva mai coerent ca stil la tine în pagină. Textul acesta are introducerea necesară în atmosferă, are și un pic de intrigă, dar se pierde pe parcurs, unde se transformă într-un fel de relatare cam ca de articol de ziar. Și finalul sună bine, cam după "Alejandro o cunoaște pe Aglie la un accident" (versul acesta ar trebui rescris însă cu totul).

Nu înțeleg de ce textul acesta e considerat (în primul rând de către autorul său) un experiment. Nu se experimentează nimic aici (exceptând cazul când prin experiment s-ar înțelege doar un lucru indecis sau nefinisat). E un poem animat de o anume revoltă, cam verbios, romantic în substanță, aspirații și atitudine, care mai trebuie decantat. În orice caz, e departe de a fi o capodoperă! Glumesc, desigur. Și îmi pare rău că trebuie să precizez asta, dar am observat că multă lume e lipsită de simțul umorului. Și al jocului. Fiindcă, la urma urmei, noi ne jucăm aici. E drept că o facem într-un mod serios. Poate chiar mai serios decât ar trebui.

Mi-a plăcut foarte mult timbrul vocii, cum s-a pliat pe poem. Ţi-a ieşit foarte "trist şi cu efect", adică foarte bine scena în care actorul interpretează asta: "brațele tale labirint știu sa țină piept inimii/știu să țină inima la piept/
sînt gata./am pus creionul jos/și termometrul și hîrtia și apa."
Şi, aici, ar trebui să te opreşti, Corina. Trebuie să laşi spectatorul, cititorul în poem, chiar dacă urechea, să zicem, că se mai ţine într-o zdreanţă de carne ca în filmele lui Tarantino, tu mă laşi acolo, uimită, siderată dar mă laşi acolo. Ies eu dacă vreau. Râd.

Frumos ai mai introdus şi acest vers, această zicere rotundă, frumosă, cu greutate: "Tu, ştii, cine sunt? - frumos pronunţată, cu timpi cu tot...

În general, nouă, nu ne prea iese cu recitatul propriilor poeme, dar ţie ţi-a reuşit. Ai transmis perfect emoţia.

K-ul lipsa: Eckhart.

Sunt deosebite și aceste texte derivate din poezia waka. Waka e specifică doar Perioadei Asuka sau include și Perioada Nara? Metrica subgenului are formele sale privilegiate și dau o altfel de aureolă lirică. Ce poți să ne spui despre formele bussokusekika, sedoka și katauta?

Emile, multumesc. Textul este ceva mai "aparte" fata de majoritatea, am incercat o apropiere de personaje, o viziune "scenaristica" (ii spuneam si Ioanei Barac). Ma bucur ca ti-a placut, este o recunoastere la care iti marturisesc, nu ma prea asteptam... Ma bucur sa ne regasim pe aici prin lecturi, semnez "pentru linistea Dvs" :-) Andu.

cel (sau cea) care s-ar putea referi la simbolismul lui Ianus, si caruia ii spuneti ca “e vorba de o transformare dinamica, fulgeratoare” “care nu implică nici un fel de simbolism” are, totusi, niste nelamuriri de amator. dar, inainte de a le expune, cred ca sunt in acord cu dvs. daca mentionez ca simbolismul nu trebuie considerat, in sine, drept o realitate, el nefiind altceva decat translarea unei realitati, sau, daca preferam, exprimarea ei intr-un cod care faciliteaza intelegerea sa, atat si nimic mai mult. Prin urmare, aveti dreptate: categoric, nu poate fi vorba de niciun simbolism, ci de realitatea caruia el ii serveste ca si vehicul. pe langa observatia facuta gasesc oarecum contrariant faptul ca, in continuarea eseului, citati un fragment dintr-unul din articolele lui Guénon, cel referitor tocmai la...simbolismul lui Ianus, in care erau evidentiate raporturile dintre Ianus si Cristos si, implicit, dintre Ianus si Verb. Iar in acel articol chiar despre Verb se spune ca este, „Cel vechi de zile”, „Domnul Vesniciei”, „Alfa si Omega”... Acum va rog sa ne intoarcem putin la oglinzile lui Alice si sa vedem daca nu cumva il zarim in apele lor si pe Ianus...sau, daca preferati, Verbul. Iau mai intai fragmentele dvs: „Ce va vedea, simultan, în stânga și în dreapta? În stânga – chipul său deformat; în dreapta – chipul său obișnuit. Există, în dreapta, trecutul și în stânga, viitorul. Între ele – nimic. Prezentul, ca interval de timp cu durată, a dispărut.” „Revin la cele două fotografii. În acest caz, în raport cu oglinzile lui Alice, intervine timpul cu durată pe care suntem obișnuiți să-l numim chiar „timp”. În cadrul căruia, într-un șir de intervale chiar mai mici decât ceea ce am putea numi „infinitezimale”, au apărut acțiuni care au condus la schimbări insesizabile. Ne putem imagina astfel de intervale? Reamintim că unul infinitezimal tinde către zero. Ei bine, unul și mai mic nu poate fi decât, pur și simplu, zero. Astfel de intervale fulgerătoare, instantanee, practic fără durată sunt cele ale unui timp numit „Aion” de către Deleuze.” si nu in ultimul rand, acestea: „Dacă săpăm mai adânc, Aionul lui D. este însă mult mai apropriat, dar nu identic, de ceea ce René Guénon numește „Tatăl vârstelor sau al ciclurilor de existență (acesta este sensul propriu și primitiv al cuvântului latin saeculi, ca și al grecescului aion și al ebraicului olam)”[4]. „ „În opoziție cu Aionul, Deleuze ia în considerare alt timp - „Chronosul”. nota: am retinut ca e vorba de apropiere, nu de indentitate. mai departe: "Astfel, conform Chronosului, „numai prezentul există într-un timp infinit ca durată. Trecutul, prezentul și viitorul nu mai sunt trei dimensiuni ale timpului; numai prezentul umple acest timp.” Si acum, citez din Guenon: “interpretarea cea mai uzuala a celor doua fete a lui Ianus le considera ca reprezentand trecutul, respectiv viitorul; aceasta interepretare, desi incompleta, nu este mai putin exacta dintr-un anumit punct de vedere. Din aceasta cauza, intr-un numar mare de reprezentari, cele doua fete sunt una a unui barbat in varsta si cealalta a unui tanar. (…) Din punctul de vedere care leaga simbolismul lui Ianus de timp, trebuie facuta o remarca foarte importanta: intre trecutul care nu mai este si viitorul care nu mai este inca, adevarata fata a lui Ianus, cea care priveste prezentul, nu e, cum se spune, nici una, nici cealata dintre cele care se pot vedea. Intr-adevar, aceasta a treia fata este invizibila, pentru ca prezentul, in manifestarea temporala, nu este decat o clipa insesizabila; dar, atunci cand ne ridicam deasupra conditiilor acestei manifestari tranzitorii, prezentul cuprinde, dimpotriva,intreaga realitate.” cu alte cuvinte, prezentul lui Ianus, ca sa spun asa, este acelasi cu Aion-ul deleuzian din punctul de vedere al manifestarii temporale, insa tot el este ceea ce Deleuze numeste Chronos, daca schimbam unghiul din care privim, situandu-ne, de asta data, dincolo de ea. Dar, din cate inteleg, Deleuze pune cei doi termeni…in opozitie! figurandu-i, totusi, printr-un cerc care are, bineinteles, un centru si o circumferinta! (cusaniana pe undeva reprezentarea…si iarasi ma gandesc, vrand-nevrand, la Verb) dar…o circumferinta care se opune centrului sau?ori un cerc unde centrul se opune circumferintei pe care el insusi a generat-o? (daca, macar, acel Chronos ar fi in centru, m-as gandi la anticul Chronos, devoratorul propriilor sai copii…dar, din cate inteleg, in figurarea lui D. el este circumferinta.) or, daca luam in considerare gandirea cusaniana, pe care o intrezaresc in prezentarea facuta de dvs., potrivit careia Verbul este centrul “aflat nicaieri”, n-ar trebui sa acceptam si cealalta latura a acestei gandiri, anume ca in el toate opozitiile se resorb? asadar…? si, pentru ca vorbeam de o posibila identificare (ori asemanare) a “aion-ului” cu Verbul, voi adauga si acel citat din Guenon la care ma refeream mai sus: “E limpede, intr-adevar, ca “Stapanul timpurilor” nu poate fi el insusi supus timpului, ci ii este principiu, dupa cum, conform invataturii lui Aristotel, motorul primordial al tuturor lucrurilor, sau principiul miscarii universale, este in mod necesar imobil. Verbul etern este desemnat in textele biblice ca fiind “Cel vechi de zile”, Tatal varstelor su al ciclurilor de existenta (acesta este sensul propriu si primitive al cuvantului latin saeculi, ca si al grecescului aion si al ebraicului olam/” mai o intrebare ( va rog sa nu radeti de mine, incerc doar sa inteleg!) despre acel timp infinitezimal care devine zero: atingand astfel o limita, (zero) , mai apartine el de “infinitul mic”? de fapt, am mai multe…dar, cum spuneam, ma vad nevoita sa merg cu pasi mici. sursa citatelor: “Simboluri ale stiintei sacre”, editura Humanitas, 2008, (capitolul numit “Cateva aspecte ale simbolismului lui Ianus”)

Structura si efectul povestirii m-au dus spre Vasile Voiculescu si ale sale "Iubire magica", "Ultimul berevoi" samd. Capacitatea ta de a scrie este cu totul deosebita, nu pot decat sa te felicit! O penita de multe ori, e prea putin pentru un asemenea text.

Nu vreau să ofensez pe nimeni şi habar n-aveam de legătura Dv cu America. Eu nu sunt de origine română întru totul. Bunicii dinspre tată sunt de origine germană, dar asta nu e important, cred. În ceea ce priveşte "americanismele" de care vorbeam, făceam referire la tumultul de texte ce li se dau titlu în engleză, iar textul în prealabil este scris în română. Manager a fost doar un exemplu neutru cu aluzie pentru a nu ofensa pe nimeni.Acum am fost nevoit să mă explic.

Donaris, mulţumesc de vizită şi apreciere, Cezar

excelent! ca să vezi că și ei, sau poate mai ales ei, marii înaintași au avut măsura lor de omenesc, conflicte personale și nimicuri mundane. și au știut să le pună pe foc precum mecanicul de locomotivă pentru ceva mai mult decît o simplă vîlvătaie de emoții omenești. polemica este chiar sănătoasă dacă are un obiect semnificativ sau dacă măcar este purtată cu talent. mi-a făcut o plăcere deosebită lectura și am aflat lucruri pe care nu le știam. oare de au fost uneori profesorii de limba și literatura română în liceu atît de plictisitori...

Vlad Turburea şi Doina Leonte.

cel care nu a înțeles că nu am nimic cu nimeni și a început să mă jignească fără vreun motiv special!dacă textul pe care l-am postat e slab sau foarte slab, acest lucru nu înseamnă ca domnia sa să mă jignească!da,eu l-am jignit,adevărat, dar după ce el m-a făcut să mă întrebt dacă acest site are membrii cu adevărat de marcă!poate nu sunt eu omul potrivit pentru a scrie,dar nu permit cuiva să vină și să mă facă în fel și chip,fără motiv! mulțumesc!

Emoţionant, sensibil text! Mulţumim pentru că ai venit la cenaclu şi te mai aşteptăm cu drag!