textul mi se pare așa și așa. m-am împiedicat în "dintr-o respirație în alta a literelor" și "închipuindu-mi că sunt orga" iar "vitralii pentru oameni" mi se pare prea pretențios. mi-a plăcut "tatăl culorilor" dar ca întreg textul este nehotărît între muzică ("cînt", "respirație a literelor", "orga"), pictură ("păsările roșii", "copil de albastru", "schițează", "tatăl culorilor", "pictez vitralii") și artă în general ("scrie poeme", "cărți", "muzee", "anticariatele arhanghelilor"). senzația pe care am obținut-o este confuză. cred că ar putea fi scrise 2, 3 texte cu ideile (incipiente) de aici

nu zic ca nu e buna sugestia, dar "am vazut" altfel: nu o simpla alaturare intre un el (eu) si o ea, ci o permanenta monitorizare a acestei "persoane" care se "ascunde" in diverse personaje, doar pentru a nu ma lasa... de izbeliste.

margas, darling, chiar nu e nevoie să îți cunoasc toate prietenele...:)

Desigur glumeam, e un text bun.

Alma, m-ai lasat fara cuvinte...sunt mai mult decat onorata de trecere, apreciere si invitatii! despre emisiunea din seara asta nu stiu ce sa spun - de fapt, spre rusinea mea, marturisesc ca...nu stiu cum se face! :) insa pentru cenaclu si antologia Virtualia, da! - si multumesc mult de tot! astept niste informatii suplimentare. am pus si i-ul acela la loc.

Desigur, presa nu este responsabilă de educație (și nu mă refer la educație doar din perspectiva unor acțiuni bine planificate care au ca rol dezvoltarea bio-psiho-socială a individului, ci și ca efect al unor acțiuni spontane; și nu mă refer la educație doar ca acțiune de „culturalizare”, ci la tot spectrul pe care îl oferă aceasta).
Trebuie să fac niște delimitări conceptuale. Pentru formarea/dezvoltarea umană sunt trei tipuri de educație: formală (are o anumită formă, structură este obligatorie și se face prin sistemul de învățământ), nonformală (se face prin intermediul altor instituții cum ar fi cluburi, muzee, emisiuni speciale tv, unele periodice etc., și nu are caracter obligatoriu) și cea informală (spontană, neplanificată, cea care influențează individul într-o anume parte cum ar fi mass-media, concertele, mediul social și aici intră chiar și vecinul de bloc, grupul de prieteni etc).
În sfera acestor delimitări conceptuale am spus că presa face educație, influențează formarea individului (mă refer la formarea continuă, la educația permanentă pe parcursul vieții). Desigur presa este un mijloc prin care se ajunge la un eveniment din mediul social și până la urmă am putea spune că da, doar mediul social formează omul. Dar, pentru foarte multă lume, când o informație vine din „gura presei” parcă are mult mai mare influență decât atunci când o aude de la un coleg, vecin etc. Apoi mai este impactul vizual, imaginile care se promovează și care râmân în memorie și influențează individul. Ar fi multe de discutat, cum bine spui. Doar un scurt exemplu: într-o pauză i-am surprins pe elevii mei făcând niște mișcări care sugerau luptele. I-am întrebat de unde au învățat asta și mi-au spus că de la desenele animate de la televizor. Un alt exemplu, pozitiv, ar fi acela că unii elevi știu să facă diverse lucrări practice, jucării din materiale refolosibile tot de la o emisiune tv.
Un singur aspect aș mai sublinia și anume acela că da, în această eră a presei și a internetului, informația este la tot pasul. De aici apare noul rol al cadrului didactic (fiindcă nu mai este doar el sursa de informație); el trebuie să fie un facilitator al formării, un stimulator, factorul care crează situații de învățare, care învață elevul cum să învețe, cum să gestioneze informațiile acumulate, cum să le selecteze, cum să le aplice în practică, adică cum să își formeze competențe. Se încearcă mutarea accentului de pe „a ști,” pe „a face” și „a fi”. Nu e important că știi sau ce știi, e important ce faci cu ceea ce știi.
Mi-a făcut plăcere dialogul, dar trebuie să recunosc că subiectul nu este deloc epuizat.
Și ca să se termine totul cu bine, trebuie să spun că acum, în clipa în care scriu, la tv locală este emisiunea „Literatura - religia mea” și se discută despre Alex Ștefănescu și cu domnia sa. Mă duc să vizionez :)
Duminică plăcută!

de dragul jocului ea se nascuse cu doua capete dimineata privea colajele artistic atarnate de cei patru pereti ai camerei cu cei patru ochi ai ei fiecare clipind in ritmul lui mai tarziu facea doua cafele si doua omlete asezonate in functie de cota bursiera le dadea sa manance si sa bea celor doua guri mereu flanande mereu gata sa inghita sabii pe la pranz, il astepta pe omul ei si cei doi saci de lucerna pe care isi odihnea capetele grele deja de atatea ganduri contradictorii “sunt obosita”, ii spunea, “capul meu stang are sa doarma si cel drept are sa spuna povestea viselor lui” “ce bine”, ii raspundea el mereu, “am sa fumez o mahoarca si am sa scriu visele tale prescurtate” inutil sa va spun, ea avea vise suprarealiste, cu oameni inalti cu talpile crapate si ingeri si ceara epilatoare si agrafe colorate. Inutil sa va mai spun, mana lui stanga scria repede povestea spusa intr-o limba necunoscuta, cu cealalta mana stanga aprindea mahoarce, una-dupa-alta, una-dupa-alta si-i pieptana parul intins pe sacii de lucerna, pana cand inflorea, el – parul, nu lucerna. au fost doar norocosi fara sa stie si atat. au trait foarte fericiti pe langa campul de rachita privind viata prin sase ochi taiand felii de paine pe care intindeau colaje de vise si lucerna cu cele trei maini stangi ale lor ar fi putut trai de doua ori privind lumea distributiv odata va continua

Ai dreptate. Nicolae Tzone este un postmodernist prin vocație, prin efortul depus în favoarea singurei sale muze, Cultura. Nu am văzut ilustrația Mihaelei Schiopu (o cunoscută arhitectă și graficiană, de altfel, pe care o cunosc și o salut) la textele lui Nicolae Tzone, dar mi-ai stârnit curiozitatea. Jocul propus între text, lucrarea lui Danu și accentul pe Tzone (și pe articol) este baroc prin abordare, oniric prin scenografie. O nouă alfabetizare ludică, suprarealistă.

dacă mărturisești că ești un mare păcătos... întoarce-te cu spatele... se vor găsi destui care să te aline...

Pal Emilian (emiemi) ti-am spus vreodata ca esti foarte talentat? cauta o deschidere, un spatiu in care sa devii universal. esti inteligent. esti talentat. superb: "mi-ai spus că un om ca mine nu există. n-ar trebui să existe." imi voi permite sa iti transmit ceva personal. curind.

eu, dimpotrivă, cred că blestemat este omul care te plictiseşte cu nimicotina necunoaşterii de Dumnezeu, sau acela care deliberat tace, crezând că e la modă să se-ascundă după curentul timpului. Psalmul 66, care este o poezie în 4 strofe, scrisă probabil de împăratul Ezechia, spune în prima strofă:

"înălţaţi lui Dumnezeu strigăte de bucurie toţi locuitorii pământului
cântaţi slavă Numelui Său, măriţi slava Lui prin laudele voastre..."

lauda se poate manifesta prin toate mijloacele duhovniceşti ale inimii şi minţii, poezia fiind inclusă, şi poezie care să înalţe Numele lui Dumnezeu nu eşti in stare să scrii tu, papă al instituţiei sudo-literare care te înfoi ca un curcan în pene. încetează cu nonsensurile dictoanelor unor atei care au zis ceea ce tu mumba rumba aminteşti ca un robot.

sorry, acesta este un mesaj pentru papa, Adriana.

Adri,

nu este nici un deranj. Ar trebui ca acum să îţi poţi publica textul. dacă ai probleme te rog să îmi spui ca să ţi-l public eu. de asemeni observ că sănt două texte cu acelaşi titlu deci probabil că ar trebui să te hotărăşti la unul şi pe celălalt să îl ştergi

Să trăiască rezoluția! Eu vă aștept la 1280/1024. În colț, lângă chioșc. Deși ar fi trebuit să mă gândesc io, că poate unii văd altfel.

Am pus mana prima data pe un computer in 1991, in primul an de facultate si am folosit prima data internetul in ianuarie 1997. De prin 1994 am auzit de email, dar nu pricepeam cum functioneaza. Inca mai sunt in Romania persoane care scuipa in san si zic ca internetul e ochiul drqului.