pentru intampinare...si ma bucur mult ca aceste cuvinte - mai mult o "respirare" decat poezie - au ajuns catre gandul dumneavoastra.

si iata cum se intoarce ca din arhipeleaguri indepartate, in ritm de Solomon resurrection, Poetul tinind deasupra capului "Anatomia si Fiziologia iubirii" deschizind frunzele paginilor inainte sa ne infloreasca prin ginduri. "te voi ridica într-o zi te voi înălța cartilagii întinse coardele viorii fredonează solomon resurrection între oasele descărnate ușor de goale ca de pasăre" superb

textul mi s-a parut ca promite. intotdeauna cind incerci mai simplu ai sanse sa te poti exprima mai bine. am rezerve insa fata de acea succesiune a lui "fiecare"

erata: hotel

stimata mea domană, primul vers nu îmi cere și nu mă obligă să îl completez. așa l-am simțit și cred că așa trebuie să rămână. spune sau nu spune ceva, așa cum este, îl consider creație proprie. aș modifica, în restul poemului, ceea ce mi-ați sugerat, însă nu știu cum. sunt convins că punctul d-voastră de vedere este obiectiv și corect și, sincer, doresc să intervin în poem acolo unde mi-ați spus. vă rog, dacă se poate, ajutați-mă! a! vis-a-vis de cel care scrie în numele d-voastră, considerați-l un laș. cei care au ceva de spus și știu că au dreptate în ceea ce fac, își susțin punctul de vedere curat și direct și nu din ascuns. "lumina este pentru a lumina și nu pentru a fi ținută sub obroc".

Bat clopote în rana sărutului
femeile pleacă,
drumurile se rup sub paşi
se înmoaie genunchii sub greutatea gândului.

Nu mai ştiu pe unde te-am căutat
să-ţi spulber îndoielile cu mângâierea somnului,
să căutăm copacii cu stele pe ramuri,

singur îmi beau neliniştile şi plec,
prin clipa de-ntuneric trec păsări,
se vor apropia de inimă,
noaptea ne va şterge de temeri memoria
ne vom mira împreună
cum alunecăm în tipare de plumb.

eu asta as lasa din text. ce-i aici mi-a placut.

o poezie banalizate de expresii uzitate, sabii in ochi, sfisieri de umbre in care autorul arunca cu cuvinte care dau bine la ureche. Nesiguranta este cu atat mai mare cu cat imaginea ochilor se repeta, la ce bun ma intreb sa accentuezi, ba sunt sabii in ochi, ba sunt ochi strapunsi de aschii de sare. Parataxarea a devenit un element ultrafolosit in versificatie, iti dai seama, dimineati de zirconiu cat de bine suna, cat de profund. Din pacate se cam confunda postmodernismul cu juxtapunerile poetice, si in acest text se vede si mai evident prin ruperea de ritm si idee, de la banal la complex si invers, autorul nu-si gaseste locul, identitatea in cadrul propriului text. Cam asa vad eu ca poet textul asta al tau, ti-am facut si comentarii pozitive, dar in general iti cauzi cuvintele si vrei sa impresionezi prin cuvinte atent cautate. Nu tine, poate doar pe internet. Poate ca o critica mai dura te mai trezeste la realitate. Apropo, si cauta si tu unele expresii pe google s avezi de cate ori au fost folosite si de cine, vei descoperi cat de original esti.

"rumenita" ironic "aceeasi culoare acum" mi-ar place sa vad cum se ridica in ruga fumul jertfei - adevarata fata a lui Ianus

Dorine, Evrika! :) si multumesc! e prima oara cand voi adopta (fara rezerve si intergal) varianta altui autor, asa ca da-mi voie sa te numesc coautor. Nicodim, multumesc pentru apreciere; da, finalul era ok...in prima strofa, insa, ma ratacisem. P.S. Emilian, trebuie sa vezi asta!...tu spuneai ca "nu accept sfaturi", nu-i asa? :)

pentru ca vreau sa scriu lenes, pac-pac, apoi mai ma gandes, mai revizuiesc.
am simtit exact ce ai zis, ca nu pot sa surprind puternic ce am vrut, mai ales la final.

nicodeme, in sfarsit un text pre inima mea! Plato raspunde la apelul NATO, parintii sunt rastigniti in cazarma mintii, ideile....pravila....cararea...zebra...Doamne, am ametit! stai asa s-o iau cu incetisorul. am incredere in suprematia iluminista a ratiunii (la care si dumneata faci un apel, asa, subtil de tot) si sunt sigur ca daca am sa depun un anume efort, voi sparge codul lui... nicodem. adica, spune cu sarg strofa a 1...2....3...4, asa, 4, spune ca poetul, necajit de NATO (ca oricum lupta pentru petrol nu pentru libertatea oamenilor, carevasazica, n-o are), s-a strecurat pe langa Platon (al carui N final s-a topit miraculos in dictia anglo-saxona a gandirii prometeicului autor), si-a rastignit parintii (o chestie corect politic; parintii mereu sunt autoritari, ei nu inteleg sa fie prietenii relaxati ai odraslelor. de unde si predictibila vendeta) si ratiunea aceasta umanista, scapata de pravila (nicodeme, tin sa-ti reamintesc ca Pravila a fost data de Sf Parinti, adica au lucrat ceva specialisti la ea si ca a avut un rol esential in cultura si civilizatia rasariteana, atasata de Traditie.), numai ca sa intalneasca Credinta, Iubirea si (surprizaaa!!!) Nemurirea. pana aici totul e logic. de-a dreptul firesc. mai departe: in strofa 4 de la urma, eul liric e rupt de satrele minciunii, a naibii de rele, cu precadere in Romania, dar si pe alte meleaguri transatlantice, unde unii fac si ei ce pot sa traiasca mai bine, ba mai mult, fac si situri literare, ca sa ne mearga si noua,de acasa, mai bine, iar altii, scriu pe ele, ca oricum totul e pe gratis si merita. inchid paranteza. Golgota este impresionanta pana la lacrimi in poezie (ca in realitate a fost o situatie cam nasoala si cam trista. apoi, ca intr-un film de suspans, totul s-a rasturnat si golgota a devenit simbol bun de pus la inema, de dat cu ea prin poezii, in fine, de predicat cu mult folos despre ea si despre ce inseamna pentru noi, cei de azi. dar si pentru altii, ca, si asta e pe gratis, si lumea se-nghesuie.) pe final vine insusi Logosul in trup de huma ca sa ne aprinda un rug potent. acuma ar fi o problema: ori Logosul a mai fost de atatea si atatea ori in huma (dovada ca poetii, ei, de neamul lor, au scris mereu despre asta. si nici acum nu inceteaza), ori nu a fost niciodata in trup de huma si acum aflam si noi cum au stat lucrurile de fapt. ca masonii sunt de vina, si evreii, ei au falsificat istoria si evangheliile (precum spune si filmul Zeitgeist). urmeaza cioburile mintii si suvoiul de pace calma, porumbelul dragostei si psalmul. pfffiu! ce bine ca totuil se termina cu bine! cinste tie nicodeme, ai scris un poem pe inima mea. care mereu bate deodata cu inima Hermeneii, desi ea, sucita faptura, nicicand n-ar recunoaste.

Da. Ceea ce mă bucură cel mai mult nu sunt aprecierile, ci faptul că mi s-au confirmat dubiile mele cu privire la exact aceleaşi versuri şi cuvinte amintite de voi, Adrian şi Silvia. Îmi verificam cumva, ca şi la poemul precedent, capacitatea de autoevaluare a textelor. Nu le-am schimbat înainte de postare fiindcă nu eram sigură, dar şi pentru că factorul emoţional a învins în ultima parte :) Tata avea nume de arhanghel şi-n ultimul an de suferinţă rolurile de părinte şi copil s-au schimbat şi...atât.
Modific imediat. Vă mulţumesc mult!

Ps. Adrian, ai dreptate cu haiku-ul. Mă simt mai ,,eu" şi mai liberă în poeme ca acesta de aici, dar voi continua pentru a disciplina tendinţa de vorbă lungă, de explicaţii inutile. Exersez concizia. Şi în plus e o parte din mine căreia îi place fotografia şi pictura şi mai ales cadrele decupate din natură pe care le pun sub lupă sau le privesc de departe :)

Adriana, ce are de-a face "Eu sunt" cu fără număr? Am dezbătut noi aici persoana sau caracterul lui Dumnezeu? De ce nu aduci ca argument ceea ce Iov spune în Iov 5:9
"El face lucruri mari și nepătrunse, minuni fără număr"!
sau David in psalmi, Psalmul 40:12
"căci rele fără număr mă împresoară!"
N-ar putea oare exista și binecuvăntari fără număr? V-ați pornit pe o dezbatere care duce doar la ironizare și apoi nicăieri. Și ca să ne oprim, voi șterge subtitlul. De dragul manelelor.

daca "L'esser poeti non è un vanto" n-ar trebui tradus, totusi, prin "a fi poet nu este o lauda."

percutant poem.