La fel de bun text. Poeziile tale merită toată atenția. Nu-i mai spune ”fabulă”! Pe răspunderea mea când zic că e un stil poetic care, așa cum am arătat în partea cealaltă, are predecesori. Asta nu înseamnă nicidecum epigon, ci că ești pe drumul cel bun.

Altfel, sunt foarte curios să știu mai multe. Poate te prindem la Sibiu pentru un recital.

Un text limpede, construit cu migală calofilică, care, în pofida stridențelor - semnalate, îți dă sentimentul de frumos, de liniște. Remarc seninătatea lirică. Cu amiciție,

Cred că e foarte bună alegerea unui text reușit din fiecare secțiune, pentru prima pagină. Poate ar merge scris cu o mărime mai mică a fontului și cu griul de la nume autor: "citește în întregime textul aici: jurnal de nesomn III", de exemplu. Un loc pentru: - linkuri către reviste literare (eventual reciprocitate) - anunțuri concursuri? (tot undeva pe prima pagină)

Aşa:

...Cum spuneam şi-n alte dăţi şi părţi, consider că, în literatură, e mai important cum spui decât ce spui. Dacă nu ar fi aşa, oricine ar face poezie şi proză, cu p mare, orice "te iubesc" ar fi poemul perfect, orice dor de glie ar fi roman absolut. În muzică, o melodie cu versuri excepţionale, dar linie melodică proastă, se uită repede, pe când un cântec cu versuri cretine, dar linie melodică bună, rămâne în memoria colectivă (vezi "Dragostea din tei", de pildă). Ideal ar fi ca elementele ce şi cum să fie egal valorice, spre vârful de sus. Însă e cumva utopic acest fapt, având în vedere că Marile Subiecte s-au cam spus de ceva secole. Aşadar, cumul este esenţial.

Spui tu:

" Poetul se îndrepta alene spre unul dintre acele oficii cu informații să vadă de pe ce linie îi pleacă trenul.".

De ce "acelea", de ce explicaţia "să vadă de pe ce linie îi pleacă trenul", când, mai jos, ne redai secvenţa "„- Trenul București-Iași la ce linie vine?/ 3". De ce nu:

"Poetul se îndrepta alene spre informatii"?

"Se îndreptă încet. Îl aștepta un drum de vreo 8 ore." - de ce "se îndreptă încet", când, mai sus, tocmai ne-ai spus "Poetul se îndrepta alene"? Acelaşi verb, acelasi adverb în două-trei rânduri.

". Își uitase toate cărțile în salonul de spital și pentru că îi fusese groază să se mai întoarcă le lasă pur și simplu uitate." De ce "salonul de spital", de ce nu laşi cititorul să se întrebe ce fel de salon? De ce "pur şi simplu" în "le lăsă pur şi simplu uitate"?

"Pașii apăsați parcă de o tristețe abstractă îl făceau să pară" De ce "parcă"? Apoi, "pară" are aceeaşi substanţa...

Şi mă opresc aici. Cred că ce era de înţeles s-a înţeles.

Stefan, corecteaza titlul, te rog.

Ioana, mie mi se pare că articolul este schițat mai mult ca un sumar de lecție. Informația este oarecum brută, ca și cum ai fi vrut să oferi maxim de date în minim de spațiu/timp. Aș fi vrut să găsesc mai mult, mai profund și, de ce nu, mai bine arugumentate anumite teze pe care tu doar le expui (de ex, din fugă: "este un fenomen internațional, ci unul european și american" de ce? ce se întâmplă în restul lumii?!; "asemenea, postmodernismul nu este o avangardă" -inconsistență cu redarea mai sus a ideii ca postmodernismul ar fi început cu avangardismul; de fapt, mai jos spui că istoria postmodernismului începe prin anii 60 - ceea ce știm și noi, de altfel). Cred că cel mai tare m-a bulversat fraza aceasta (care îmi și confirmă, cred, că articolul a fost scris oarecum în grabă): "Prin avangardă începe postmodernismul, un curent cultural piramidal, care se întinde în România începând de azi până în modernismul anilor ’30". M-ai amețit de tot, temporal vorbind (zâmbesc). Recitește fraza te rog, începi din avangardism, apoi mergi în prezent, ca să te întorci iar la modernismul anilor 30. Cred, de asemenea, că nu ar strica o anumite grupare a ideilor, ne vorbești în două locuri diferite despre Umberto Eco și ale sale confuzii între experimentalism și postmodernism, începi să vorbești despre Linda Hutcheon și sari la Umberto Eco etc etc etc. Cu alte cuvinte, Ioana, eu aștept să o citesc pe Ioana Geacar vorbind despre postmodernism versus experimentalism, cu de ce-uri și tot tacâmul. Așa... cam cum a făcut Virgil mai pe scurt în comentariu... Tema era foarte generoasă și, în spiritul (dacă există unul și nu intrăm în paradox) postmodernist, este loc suficient pentru expunerea unor idei care ies complet din istoria universală și analizează individual diferențele... Uită de imaginea de ansamblu și oferă-ne (și) particularul. Așteptăm continuarea, așadar!

poate ca ai dreptate, Andrei. o sa meditez la ce mi-ai spus. multumesc de vizita, lectura și flori . le-am pus in raft printre carti, la incoltit. te mai astept.

Mi-a placut cum ai redat acea instrainare de ceea ce ar fi trebuit sa fie spatiu protector, o forma a interiorizarii faptelor concrete care se infrupta din carnea ta. Vad o [i]necesitate[/i] de viu, de uman, un strigat cu ecouri infinite care scoate afara rostul existentei. Remarc de asemenea strofa finala, cum Dumnezeu ne-a scris pe toti, mai departe sa fie si El scris....

Văd că aici nu mai avem titlu la comentarii. Titlul meu era: <<"Sahelu" sau când trădarea devine o virtute>>

imagini multe și puternice, fără îndoială, cu toate astea textul îmi pare oarecum fragmentat, spart. În mare, o poezie chiar faină, care îți rămâne în minte. Nu i-ar strica oarece substanță de legătură, totuși, mai ales în prima strofă, unde, în ciuda vizualului reușit, parcă sunt rupturi de film după fiecare vers.
Finalul îmi pare grăbit. Concluzia ar fi: o scriere reușită dar ne-finisată parcă.

Simpatici pinguinii, mai ales ultimul, cel mai inteligent si inconfundabil de fermecator. Nu stiu de ce Francisc, dar micul tau poem in proza imi aduce aminte de intelepciunea araba. Anume: un batrin arab care locuia pe linga New York ii scrie fiului, care muncea de mai mult timp la Paris sa revina acasa pentru ca e batrin si nu mai are cine sapa gradina. Dupa ce ii trimite salamalicurile de rigoare fiul il roaga de iertare ca nu se poate intoarce asa curind dar il roaga sa aiva grija de CHESTIA pe care a ingropat-o in spatele gradinii. Pe la miezul noptii CIA-ul, FBI-ul viziteaza si ei gradina omului, astfel incit catre dimineata aceasta era sapata si arata....Cind se trezeste batrinul gaseste pe linga minunea de mai sus si un fax de la fiu: Dragul meu tata, cam asta este tot ce am putut face de la distanta pentru tine.

mi-a facut mare placere sa va citesc textele. si ce m-a amuzat foarte tare textul scris de aalizeei, care pe langa faptul ca este excelent, vorbeste despre "feng-shui" cu lucerna. pana sa plec in vacanta, mai scrisesem o parodie a parodiei... in care exista evident feng shui cu lucerna. motiv pentru care inlin sa cred ca textul propus de andu contine fie mesaje subliminale, fie e pur si simplu un text feng shui in toata puterea cuvantului. P.S. - consider acest concurs o pacaleala a pacalelilor pentru ca nu poti parodia in adevaratul sens al cuvantului poezia propusa de andu, e ca si cum ai spune "Ia stramba si tu strambatura asta ca sa fie stramba." text nb. 2 (eu nu stiu sa scriu poezii) El, evident, nu avusese niciodata doua maini stangi. Doar ca asa ii spusese bunica, cand avea vreo 5 ani si reusise sa sparga pana pe la orele 11 ale diminetii vreo trei cani si doua farfurii. - Aoleo maica, fir-ai al boalii, tu ai doua maini stangi mai copile si nici macar branza buna in burduf de caine nu esti! El retinuse repede ideea si inclina sa-i dea dreptate femeii cu basma rosie si pielea mototolita. Ani in sir se uitase fix la mainile lui “bune de dat la caini” (dupa spusele aceleiasi bunici) si cum activitatea asta ii lua prea multa vreme, nu se dusese nici la scoli, nu plecase nici la oras cu ai lui. Orasul era prea mare, el prea mic si stang. El ramasese in sat sa stranga lucerna. O aduna cu greu, se opintea de te miri ce - ciuciure in gauri, cozi de guster sinucigas pe jumatate, propriile ganduri - dar pana la urma tot facea de doi saci. Cand treaba era gata, se apuca sa care sacii. Ajungea inevitabil acasa, schimbat ce-i drept, si se oprea pe sant. Bine-nteles, de cand plecase, murisera cateva babe, fetele cu care jucase “Tara-tara vrem ostasi” se luasera si aveau deja vreo doi plozi, cateva kile bune in plus si par des pe picioarele, picioarele alea pe care nu reusise sa le descrida el niciodata cu menghina gandului; mai aparuse, desigur un alt primar care nu, nu mai vroia “bunastare si pace” pentru ai din comuna, ci “pace si bunastare” (concepte diferite si totusi atat de asemanatoare, mai- mai c-ai zice doi siamezi incurcati in burta mamei) si… si nu va mai spun ca si asa nu ma urmariti cu atentia cuvenita, las’ ca stiu eu. El nu dispera, el, isi aprindea o mahoarca si se uita la cerul cu doi sori ca doua maini stangi. Si totusi, desi viata lui parea anapoda si caile-i erau incalcite mai ceva ca picioarele unui fachir, o muiere din sat, cu tate in vant si parul prins stans in conci, a reusit sa o infiga cu mainile ei zdravene pe fagas, cat ai zice “Ce ma nu vrei sa ma iei cu acte la primarie, fir-ai al dracu’ de prapadit!” S-au luat de luat, au fost si la biserica din sat, au trecut si pe la primarie si din momentul in care vorbele potrivite au fost rostite, lumea lui si-a pierdut stangacia, si a crescut ca un bloc de BCA sub soarele comunismului. Anii au trecut si ei, asa ca rapidul prin halta, cu cei doi, decorand feng-shui casele din sat cu lucerna. La scimb primeau mahoarce, si curci cu un picior si niscaiva cartoafe. Din cand in cand, stand pe prispa, cocotat pe un sac de lucerna, cu ochii la copii lui bucalati care bricolau cu viteze supersonice, de parca ar fi avut doua maini drepte, omul nostru parca uita de stangacia lui, uita parca si de el pe launtru, uita ca exista viata numarata in ani si zile, ca exista o lume dincolo de lanurile cu lucerna in care nevasta-sa isi ingropa bratele vanjoase.

Lucian, să fi fost numai strofa patru și era suficient să fie o poezie frumoasă. Asta nu înseamnă că restul nu e bun, dimpotrivă. Nu știu pe cine ai vrut să zugrăvești dar eu m-am gândit la mama și la bunica mea. Reușită metafora "ochi alabaștri". /O\

mulțumesc pentru atenționare și pentru citire, Carmen. ceea ce ma amuză puțin este faptul că evident prea puțin din cititorii textelor mele trăiesc în California. probabil că uneori uit asta.