pe alocuri, impresia e că e un text foarte bun. sunt câteva imagini foarte bune, textul are, cum s-a mai zis ritmicitate și este foarte filmic. Bine construit "dramaturgic", surprinde, nu plictisește etc. Dar sunt și părți care nu mi-au plăcut deloc. are un anumit aer pueril (nu naiv, cum poate se voia), poate că e din cauza "pașilor fulgilor de nea" sau din cauza citatului din arghezi? (tudor gheorghe?) :)
trăgând linie și făcând un calcul, mi-a plăcut. e un text bun.
o greseala de exprimare in chiar formularul pentru comentarii asa scrie: "În cazul în care consideri că acest text merită evidențiat poți ca să alături comentariului tău o peniță de aur." in loc de "poti sa sa alaturi" cred ca trebuia spus poti sa alaturi e o greseala cu respect catre editori si scuze emiliei pentru revenire
expresia " încerca să mă înveţe să adopt o viziune sentimentală, dulceagă, încărcată de poezie nostalgică, legat de viaţa ţiganilor." nu suna corect.
simpatic textul. dar nu prea merge ca povestire. poate mai degraba ca pagina de jurnal sau reportaj. ca sa fi fost povestire trebuia sa constuiesti o povestire, "a fiction", pe baza unui astfel de subiect.
Am revenit, despre compoziție: sigur, toată ideea stă nu atât în albastru, cât în petele de culoare, dar calitatea pozei este într-adevăr destul de slabă. Pe de altă parte, textul e susținut de fotografie, așa că alegerea de a a rămâne sau a pleca bănuiesc că a fost destul de greu de făcut. Pentru că pare un text în care într-adevăr te-ai lăsat dusă de "val", ca să mă exprim așa, poate că nu e nevoie să fi atât de exigentă. Nici nu cred că e neaparat o poezie... poate niște gănduri pierdute. Poate că Marina nici nu a avut pretenția asta... dar se poate desigur să mă și înșel. Locuri comune, simple, da, dar să ne fie îngăduit din când în când...
Un poem care îmi amintește de o carte și un film: "Femeia nisipurilor", de Kobo Abe; aceeași stare de pierdere în tine însuți, aceeași sete într-un deșert al vieții-morții, în care singura respirație posibilă este izvorul spiritului, spre creație. Interesant, dar mai ales uimitor cum motivul nisipurilor și al apelor capătă atâtea sensuri sub modelările tale de vers, Marlena... N'oublions jamais...
Curat real. Lacoste e o firmă de tricouri parcă. Și da, am fost la un pas să scriu vineri cu V mare. Dar nu mai sunt sigur daca Crusoe chiar l-a întâlnit, sau a fost numai o închipuire de-a lui. Sau invers. Aaa, si Lacoste ăla mai are un frate, cred, care a scris o fenomenologie a timpului din care n-am înțeles mare lucru. S-ar putea să aibă și un castel undeva pe-o vale. Rameau, mă face fericit confirmarea că nu există prezent. Mă bucur c-ați trecut pe aici.
Este ceva trist aici, dar găsesc o "poartă spre fericire" în finalul povestirii: acea obișnuință care te face să te recunoști între lucruri ca fiind acasă, între semne, chiar și cele ale unei simple ploi de vară. Iar a te rupe din această obișnuință este, uneori, un sacrilegiu. Probabil că Tudor va rămâne acolo, pentru că, pășind în alt cerc, în alt plan, Casa lui este deja alta.
Lăudabilă preocuparea pentru dinamica acestui site și pentru remachetarea secțiunilor; apreciez în mod deosebit și interfața grafică, una dintre cele mai elegante, sobre, acum cînd am suficiente elemente de comparație întîlnite pe alte site-uri de profil (paleta cromatică, așezarea în pagină, headinguri, etc.). Și întrebare: Pentru secțiunea proză nu ar merge și “poem în proză”?
Domnule Titarenco, eu am o memorie ca o sită, degeaba citesc anunțuri, pînă nu ma lovesc de pragul de jos nu descopăr că există și altul mai sus. În altă ordine de idei, nu știu cum să interpretez versul 14, 'trag la șorț', 'trag la sorți', ori licență poetică. Dacă am uitat limba română, să îmi fie cu iertăciune.
în acest moment observ că textul tău au fost etichetat ca inacceptabil de către un editor. citez din jurnal de nesomn postat recent pe site de către V. Titarenco - "Un text etichetat drept „TEXT INACCEPTABIL” nu va mai fi vizibil pe site sub nici o formă decît pentru autorul său în pagina de profil, într-o listă specială. Din acest moment soarta acestui text se află numai în mîna autorului său. Autorul îl poate ignora, îl poate șterge sau îl poate corecta."
Așadar ai aceste trei posibilități. dacă vei lua în calcul corectarea/îmbunătățirea lui, după aceasta vei activa din nou butonul "atenție editor" pentru a semnala editorilor modificarea. aceștia vor decide dacă este cazul ca textul să primească alt statut. asta e procedura pe scurt. eu îți sugerez sa citești jurnal de nesomn. mulțumesc.
descriptivul-mentalitate de asediu, deloc static, mai mult ca o dezamorsare si totusi deloc judgemental,. desi la sfarsit se autocrediteaza pacifist simtul interior poate avea perfect de bine valente exterioare, ca o emitenta estompata si vad un loc vacant de unde se poate discuta despre, ca un prezent etern comun, ontologic, ca un cor unde nu mai poti identifica vocile si de unde se poate neutraliza orice bruiaj imi aminteste de aleph-ul lui Borges ca atunci cand lucrezi pe o aura, ca pe un negativ fotografic dau o penita si-l trec in my favorites
Cornelia, văd că te-ai pus serios pe treabă la postat texte ceea ce m-a determinat să-ți scriu aici.
Tu scrii ceva între a fi sau a nu fi fără nicio legătură cu Hamlet.
Ești cumva olteancă?
Ai mai mult de 18 ani?
Îți plac telenovelele?
Dar manelele?
Sunt doar câteva întrebări la care chiar dacă nu aștept neapărat un răspuns, ele mă frământă când te citesc.
Și totuși ceva 'se schimbase în psihic, în adânc forța vulturului'... ce naiba mai e și asta, citești Castaneda și în loc să iei notițe postezi pe Hermeneia?
Mă abțin de la sfaturi pentru că nu am pe ce mă baza, deocamdată ce scrii tu e rubbish, fabrică de mezeluri cu rețete pentru păpuși barbie.
nu înţeleg gluma dvs. În acest text mai "personal" (dar orice poezie e personală) mă cam rodeau păduchii şi, după toate că nu am bani, mai trebuie şi să cheltuiesc sute de lei pe şampoane împotriva păduchilor (că sunt foarte scumpe) şi să rabd mult de foame şi alte nevoi Atâţia scriitori au scris despre sărăcia lor sau a altora, inclusiv în poezie. În haiku la fel. Farmacista mi-a spus că e/ a fost o epidemie de păduchi în oraş. Vă invit în vizită. Cum păduchii sunt încă în viaţă pe scalpul meu, şi nu am bani să îi omor azi, cum ar fi fost necesar, vă ofer un loc de onoare şi dvs. Ce să fac, ca orice om onest scriu despre realitate. Am scris şi un haiku:
cu păduchi în păr --
de pe un CD zgâriat
ascult Vivaldi
Un singur fragment nu se referă la copilărie, la amintiri, acela care începe cu "Omul acesta mă caută". Și mă întreb de ce autoarea a ales să fie așa. Probabil că ar merge și un alt final decât cel cu imaginile în oglindă.
Aranca, mulțumesc pentru comentariu si pentru link. Maestrul Chirnoagă este unul din marii artiști contemporani. paralela cu opera sa mă onorează și mă obligă.
Adina, e o simplă întâmplare că nu ai folosit diacriticele? Știi de ce mi-a venit ideea aceasta? Pentru acel "respira" din final, care face toată frumusețea, așa, ambiguu... E o linie subțire acolo, foarte subțire.
Iubire imposibilă... vrajă platonică descrisă cu mult talent. textul captivează. temă interesantă. am citit-o cu multă plăcere.
iţe ţesute într-un triunghi în care întotdeauna unul trădează şi implicit farmecul se destramă.
vezi tu Crin, cum să scrii mai puţin? eu doream să mai fie... proza are farmec atunci când e completă.
Și eu am râs amintindu-mi sceneta respectivă, apoi imediat am plâns pentru că Silvia îl dă pe Omar Khayyam la crez artistic... cam la asta mă refeream eu când ziceam despre 'ridicarea nivelului'... așa-i Virgil, asta nu se poate face la comandă, câtă vreme ființe ca Silvia și apoi mai vine și altul pe care ar trebui să îl respect și pică în asemenea gheene ale gândirii, la urma urmei urmei aici ce e? un site de literatură sau un sanatoriu de reabilitare în care scriem poezii tâmpite și dovedim că suntem perfect treji??
În rest îmi place să ma las făcut pe ocară pe aici de oameni care habar nu au nici nici cine sunt nici ce fac... nu-mi pasă, lor însă ar trebui să le pese pentru că de fapt ei se fac de râs acolo unde se râde mai tare, pentru că se râde la urmă.
Cât privește 'creațiile mele' pentru că a fost făcută o referire aici, nu am mai scris ceva nou de vreo doi ani, deocamdată mă concentrez asupra volumului pe care îl voi publica probabil cândva la începutul verii, el conține ceea ce a fost perioada acelei minunate agore poetice (2004-2007, Virgil sigur ți-o amintești) și care mi-a marcat începuturile literare. Probabil va fi o trilogie, dar nu vreau sa dezvălui mai mult acum. În rest, revin la ideea de bază, anume cât de mult mi-ar plăcea să văd cum se ridică nivelul calitativ al postărilor literare aici pe Hermeneia, un site care înseamnă foarte mult pentru mine. Și să nu mai văd intevenții cretine (scuzați termenul dar nu găsesc un sinonim mai simpatic) care mă 'suspectează' că aș fi altcineva. Cine are dubii să pună mâna pe telefon, am mai spus asta.
Mă bucur să văd că vin prozatori valoroși pe site.
Mi-a plăcut textul, se simte o mână exersată și sigură în spate, mi-a plăcut cum ai condus dialogul de exemplu. Mi-ar fi plăcut ca povestea lui Pufi să fie mai... edificatoare, să se cunoască soarta lui, poate o miză mai clară a textului, altfel îl simt doar ca pe un fragment dintr-o poveste în desfășurare.
Bun sfârșitul.
Mulţumesc Mariana. Ai intuit legătura dintre cele două planuri ale poemului. Pleacă de la un simplu fapt de observaţie. Fiind în vizită la o mânăstire mai demult, am observat o zonă cu pomişori uscaţi (cred că erau meri) pe care călugării nu îi dezrădăcinaseră. Nu am reuşit să îmi dau seama, fiind în maşină, dacă merii erau uscaţi definitiv sau era un fenomen tranzitoriu. Astfel că încă de atunci m-am gândit la ideea acestui poem, aşa cum apare aici.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
pe alocuri, impresia e că e un text foarte bun. sunt câteva imagini foarte bune, textul are, cum s-a mai zis ritmicitate și este foarte filmic. Bine construit "dramaturgic", surprinde, nu plictisește etc. Dar sunt și părți care nu mi-au plăcut deloc. are un anumit aer pueril (nu naiv, cum poate se voia), poate că e din cauza "pașilor fulgilor de nea" sau din cauza citatului din arghezi? (tudor gheorghe?) :)
pentru textul : iarna întârzie la un film detrăgând linie și făcând un calcul, mi-a plăcut. e un text bun.
[i]DOAMNE!!! de cînd voiam să spun asta! important e că am avut cui!!! [/i] sau poate nu interesa pe nimeni...
pentru textul : angoase&fisuri deo greseala de exprimare in chiar formularul pentru comentarii asa scrie: "În cazul în care consideri că acest text merită evidențiat poți ca să alături comentariului tău o peniță de aur." in loc de "poti sa sa alaturi" cred ca trebuia spus poti sa alaturi e o greseala cu respect catre editori si scuze emiliei pentru revenire
pentru textul : smog deexpresia " încerca să mă înveţe să adopt o viziune sentimentală, dulceagă, încărcată de poezie nostalgică, legat de viaţa ţiganilor." nu suna corect.
pentru textul : Noi şi ei desimpatic textul. dar nu prea merge ca povestire. poate mai degraba ca pagina de jurnal sau reportaj. ca sa fi fost povestire trebuia sa constuiesti o povestire, "a fiction", pe baza unui astfel de subiect.
Senzaţia de turuială venea de la versurile lungi, asertive si grave. Cel puţin aşa cred eu.
pentru textul : Cantata în mi minor dedin contra, spre deosebire de hialin, tocmai ultimul vers mi se pare super ok. restul insa nu prea.
pentru textul : scrisoare despre cum ar fi deAm revenit, despre compoziție: sigur, toată ideea stă nu atât în albastru, cât în petele de culoare, dar calitatea pozei este într-adevăr destul de slabă. Pe de altă parte, textul e susținut de fotografie, așa că alegerea de a a rămâne sau a pleca bănuiesc că a fost destul de greu de făcut. Pentru că pare un text în care într-adevăr te-ai lăsat dusă de "val", ca să mă exprim așa, poate că nu e nevoie să fi atât de exigentă. Nici nu cred că e neaparat o poezie... poate niște gănduri pierdute. Poate că Marina nici nu a avut pretenția asta... dar se poate desigur să mă și înșel. Locuri comune, simple, da, dar să ne fie îngăduit din când în când...
pentru textul : La Méditerranée deUn poem care îmi amintește de o carte și un film: "Femeia nisipurilor", de Kobo Abe; aceeași stare de pierdere în tine însuți, aceeași sete într-un deșert al vieții-morții, în care singura respirație posibilă este izvorul spiritului, spre creație. Interesant, dar mai ales uimitor cum motivul nisipurilor și al apelor capătă atâtea sensuri sub modelările tale de vers, Marlena... N'oublions jamais...
pentru textul : אני בולעת את הצמא deCurat real. Lacoste e o firmă de tricouri parcă. Și da, am fost la un pas să scriu vineri cu V mare. Dar nu mai sunt sigur daca Crusoe chiar l-a întâlnit, sau a fost numai o închipuire de-a lui. Sau invers. Aaa, si Lacoste ăla mai are un frate, cred, care a scris o fenomenologie a timpului din care n-am înțeles mare lucru. S-ar putea să aibă și un castel undeva pe-o vale. Rameau, mă face fericit confirmarea că nu există prezent. Mă bucur c-ați trecut pe aici.
pentru textul : Un gând de vineri deEste ceva trist aici, dar găsesc o "poartă spre fericire" în finalul povestirii: acea obișnuință care te face să te recunoști între lucruri ca fiind acasă, între semne, chiar și cele ale unei simple ploi de vară. Iar a te rupe din această obișnuință este, uneori, un sacrilegiu. Probabil că Tudor va rămâne acolo, pentru că, pășind în alt cerc, în alt plan, Casa lui este deja alta.
pentru textul : La Pedrera deLăudabilă preocuparea pentru dinamica acestui site și pentru remachetarea secțiunilor; apreciez în mod deosebit și interfața grafică, una dintre cele mai elegante, sobre, acum cînd am suficiente elemente de comparație întîlnite pe alte site-uri de profil (paleta cromatică, așezarea în pagină, headinguri, etc.). Și întrebare: Pentru secțiunea proză nu ar merge și “poem în proză”?
pentru textul : Noi restructurări pe Hermeneia - gazeta Hermeneia deîmi place poemul ca întreg. e puternic. are mesaj și originalitate. felicitări!
pentru textul : se aud cum lucrează electronii și neutronii deOana, Cristina,
pentru textul : tăria să apun deva multumesc pentru ca ati citit.
abia acum am reusit sa corectez greselile de tipat...:)
Mulţumesc domnule. Da am încercat o trecere uşoară înspre o enunţare moralizatoare a realităţii trăitului.
pentru textul : poem trupesc deDomnule Titarenco, eu am o memorie ca o sită, degeaba citesc anunțuri, pînă nu ma lovesc de pragul de jos nu descopăr că există și altul mai sus. În altă ordine de idei, nu știu cum să interpretez versul 14, 'trag la șorț', 'trag la sorți', ori licență poetică. Dacă am uitat limba română, să îmi fie cu iertăciune.
pentru textul : domnule Labiș deîn acest moment observ că textul tău au fost etichetat ca inacceptabil de către un editor. citez din jurnal de nesomn postat recent pe site de către V. Titarenco - "Un text etichetat drept „TEXT INACCEPTABIL” nu va mai fi vizibil pe site sub nici o formă decît pentru autorul său în pagina de profil, într-o listă specială. Din acest moment soarta acestui text se află numai în mîna autorului său. Autorul îl poate ignora, îl poate șterge sau îl poate corecta."
pentru textul : Jurnalul Adelei deAșadar ai aceste trei posibilități. dacă vei lua în calcul corectarea/îmbunătățirea lui, după aceasta vei activa din nou butonul "atenție editor" pentru a semnala editorilor modificarea. aceștia vor decide dacă este cazul ca textul să primească alt statut. asta e procedura pe scurt. eu îți sugerez sa citești jurnal de nesomn. mulțumesc.
descriptivul-mentalitate de asediu, deloc static, mai mult ca o dezamorsare si totusi deloc judgemental,. desi la sfarsit se autocrediteaza pacifist simtul interior poate avea perfect de bine valente exterioare, ca o emitenta estompata si vad un loc vacant de unde se poate discuta despre, ca un prezent etern comun, ontologic, ca un cor unde nu mai poti identifica vocile si de unde se poate neutraliza orice bruiaj imi aminteste de aleph-ul lui Borges ca atunci cand lucrezi pe o aura, ca pe un negativ fotografic dau o penita si-l trec in my favorites
pentru textul : absolute zero deCornelia, văd că te-ai pus serios pe treabă la postat texte ceea ce m-a determinat să-ți scriu aici.
pentru textul : bebeluşul albastru deTu scrii ceva între a fi sau a nu fi fără nicio legătură cu Hamlet.
Ești cumva olteancă?
Ai mai mult de 18 ani?
Îți plac telenovelele?
Dar manelele?
Sunt doar câteva întrebări la care chiar dacă nu aștept neapărat un răspuns, ele mă frământă când te citesc.
Și totuși ceva 'se schimbase în psihic, în adânc forța vulturului'... ce naiba mai e și asta, citești Castaneda și în loc să iei notițe postezi pe Hermeneia?
Mă abțin de la sfaturi pentru că nu am pe ce mă baza, deocamdată ce scrii tu e rubbish, fabrică de mezeluri cu rețete pentru păpuși barbie.
aici dezgolesc nu sugerează. îmi e de ajuns un genunchi gol ca să-mi imaginez coapsa.
pentru textul : Despre ele... cu mai multă seriozitate deîmi place prima strofa, dar mai ales primele patru versuri:
"bună
mă cheamă oana
îmi place ploaia
și felul în care se lipește nisipul de tine"
da, te cunosc demult ,oana, stii bine, desi...:))
acest început poate sta fara probleme ca un mic poem , o picatura foarte concentrata de frumusete. cele bune.
pentru textul : Hi! denu înţeleg gluma dvs. În acest text mai "personal" (dar orice poezie e personală) mă cam rodeau păduchii şi, după toate că nu am bani, mai trebuie şi să cheltuiesc sute de lei pe şampoane împotriva păduchilor (că sunt foarte scumpe) şi să rabd mult de foame şi alte nevoi Atâţia scriitori au scris despre sărăcia lor sau a altora, inclusiv în poezie. În haiku la fel. Farmacista mi-a spus că e/ a fost o epidemie de păduchi în oraş. Vă invit în vizită. Cum păduchii sunt încă în viaţă pe scalpul meu, şi nu am bani să îi omor azi, cum ar fi fost necesar, vă ofer un loc de onoare şi dvs. Ce să fac, ca orice om onest scriu despre realitate. Am scris şi un haiku:
cu păduchi în păr --
pentru textul : cerşind milă păduchilor dede pe un CD zgâriat
ascult Vivaldi
Un singur fragment nu se referă la copilărie, la amintiri, acela care începe cu "Omul acesta mă caută". Și mă întreb de ce autoarea a ales să fie așa. Probabil că ar merge și un alt final decât cel cu imaginile în oglindă.
pentru textul : Pânză nețesută deFlorian ştie cele mai frumoase colinzi.(??!)
pentru textul : Curtea miracolelor deAranca, mulțumesc pentru comentariu si pentru link. Maestrul Chirnoagă este unul din marii artiști contemporani. paralela cu opera sa mă onorează și mă obligă.
pentru textul : Resignatio deAdina, e o simplă întâmplare că nu ai folosit diacriticele? Știi de ce mi-a venit ideea aceasta? Pentru acel "respira" din final, care face toată frumusețea, așa, ambiguu... E o linie subțire acolo, foarte subțire.
pentru textul : respira deIubire imposibilă... vrajă platonică descrisă cu mult talent. textul captivează. temă interesantă. am citit-o cu multă plăcere.
pentru textul : știi, de fapt, te-am așteptat deiţe ţesute într-un triunghi în care întotdeauna unul trădează şi implicit farmecul se destramă.
vezi tu Crin, cum să scrii mai puţin? eu doream să mai fie... proza are farmec atunci când e completă.
ştiu că mai trebuie lucrat pe ici pe colo, în punctele esenţiale, mulţumesc iarăşi Otilia, calea de ieşire se opreşte aici.
pentru textul : restul ar fi spus prematur deȘi eu am râs amintindu-mi sceneta respectivă, apoi imediat am plâns pentru că Silvia îl dă pe Omar Khayyam la crez artistic... cam la asta mă refeream eu când ziceam despre 'ridicarea nivelului'... așa-i Virgil, asta nu se poate face la comandă, câtă vreme ființe ca Silvia și apoi mai vine și altul pe care ar trebui să îl respect și pică în asemenea gheene ale gândirii, la urma urmei urmei aici ce e? un site de literatură sau un sanatoriu de reabilitare în care scriem poezii tâmpite și dovedim că suntem perfect treji??
pentru textul : Între Orfeu şi Euridice deÎn rest îmi place să ma las făcut pe ocară pe aici de oameni care habar nu au nici nici cine sunt nici ce fac... nu-mi pasă, lor însă ar trebui să le pese pentru că de fapt ei se fac de râs acolo unde se râde mai tare, pentru că se râde la urmă.
Cât privește 'creațiile mele' pentru că a fost făcută o referire aici, nu am mai scris ceva nou de vreo doi ani, deocamdată mă concentrez asupra volumului pe care îl voi publica probabil cândva la începutul verii, el conține ceea ce a fost perioada acelei minunate agore poetice (2004-2007, Virgil sigur ți-o amintești) și care mi-a marcat începuturile literare. Probabil va fi o trilogie, dar nu vreau sa dezvălui mai mult acum. În rest, revin la ideea de bază, anume cât de mult mi-ar plăcea să văd cum se ridică nivelul calitativ al postărilor literare aici pe Hermeneia, un site care înseamnă foarte mult pentru mine. Și să nu mai văd intevenții cretine (scuzați termenul dar nu găsesc un sinonim mai simpatic) care mă 'suspectează' că aș fi altcineva. Cine are dubii să pună mâna pe telefon, am mai spus asta.
Mă bucur să văd că vin prozatori valoroși pe site.
Mi-a plăcut textul, se simte o mână exersată și sigură în spate, mi-a plăcut cum ai condus dialogul de exemplu. Mi-ar fi plăcut ca povestea lui Pufi să fie mai... edificatoare, să se cunoască soarta lui, poate o miză mai clară a textului, altfel îl simt doar ca pe un fragment dintr-o poveste în desfășurare.
Bun sfârșitul.
și bun venit! :)
pentru textul : Mila Domnului deMulţumesc Mariana. Ai intuit legătura dintre cele două planuri ale poemului. Pleacă de la un simplu fapt de observaţie. Fiind în vizită la o mânăstire mai demult, am observat o zonă cu pomişori uscaţi (cred că erau meri) pe care călugării nu îi dezrădăcinaseră. Nu am reuşit să îmi dau seama, fiind în maşină, dacă merii erau uscaţi definitiv sau era un fenomen tranzitoriu. Astfel că încă de atunci m-am gândit la ideea acestui poem, aşa cum apare aici.
pentru textul : Haiku dePagini