Domnule profesor, spuneți că nu l-ați citit pe Guenon, însă ați ajuns la concluzii similare în ce privește pervertirea unor teorii - și nu numai în privință asta. Am primit un răspuns mai mult decât complet - l-am salvat în Word, să-l pot citi pe îndelete. Să o iau pe rând. Vă citez: "„Treapta superioară a teologiei negative reprezintă 'un apofatism mai deplin și mai existențial, realizat prin rugăciunea curată.” (...) Părintele Stăniloae conchide că teologia pozitivă are în mod continuu nevoie de cea negativă, precum și cea negativă de cea pozitivă Asistăm, în cazul Părintelui Stăniloae, la sublinierea caracterului extrem de dinamic și, într-un fel, dialectic al relației dintre catafatic și apofatic în cunoașterea Divinității, ca ’împreună lucrând’ în vederea realizării dezideratului unirii mistice cu Ea. Pe nici o treaptă a ei 'teologia negativă nu leapădă sau nu uită, ca fiind cu totul de prisos, conceptele pozitive culese din lumea creată și nu poate cineva face teologie negativă decât în alternanță cu cea pozitivă". Guenon afirmă că, dacă în sânul societății occidentale, s-a mai păstrat ceva din Tradiția primordială, asta s-a întâmplat datorită religiei ortodoxe, care a salvat din ea un sâmbure în isihasm. Mai mult, el numește acea zonă geografică predominat catolică „un occident al occidentului”( unde „occident” corespunde apusului si având conotație simbolică) falia dintre Răsărit și Apus deschizându-se odată cu Marea Schismă și căpătând adâncime prin Renaștere și prin Reformă. Iar ceea ce spune părintele Staniloaie mă duce cu gândul la diferențierea pe care R.G. o face între dualitate și dualism, ultimul definind o luptă contrariilor ce nu se poate încheia decât prin anihilarea unuia, pe când dualitatea definește coexistența lor lucrativă, menită să se resoarbă în punctul central, punctul unde se întrepătrund dreptele crucii tridinemsionale. (ale cărei semnificații s-a păstrat foarte bine în Isam, prin doctrina „Omului Universal" ce are drept reprezentare simbolică crucea sus-pomenită, și duse mai departe, o vreme, de rozicrucieni). Despre cele trei trepte ale cunoașterii despre care vorbește părintele Staniloaie: Zilele trecute citeam Simbolismul corpului uman de Anick de Souzennele și în capitolul patru al cărții autoarea face o prezentare a arhetipurilor din Arborele Sefirot. Ei bine, deasupra lui Keter, Coroana, cel care generează arhetipurile cumva accesibile rațiunii „omului ordinar”, tradiția ebraică afirmă existența a încă 3, nefigurate, și anume (în ordine asccendenta): Ain Sof Aor("Lumina infinită") , apoi Ain Sof ("Cel fără de sfârșit") și, în fine, Ain („Punctul de sus”). Deci...toate vechi și adevărate toate. Mai departe, spuneți: „După cele de mai sus, cred că am dreptul să pun în discuție o întreagă tradiție a „filosofiei” occidentale, mai ales pe cea de sorginte aristotelică care, de cele mai multe ori, a căutat, uneori cu disperare, să se separe de teologie, ajungȃnd pȃnă la Iluminismul francez și, ulterior, la Empirismul Pozitivist, care eșuează azi în Postmodernism. „ Guenon este de acord cu categoria „Fiinta ca act și potență", ea găsindu-și temelia în tradiția hindusa ( Purușa că act, Prakitri ca potență). dar le contesta pe celorlalte valoarea metafizică, pornind de la aceleași argument (pomeneam în alt comentariu despre imposibilitatea unui Brahma cuantificat). Citez: „S-ar putea obiecta la aceastacă Aristotel așază calitatea, ca și cantitatea, printre „categorii”, care nu sunt decât modalități speciale ale ființei și nu îi sunt coextensive; dar aceasta înseamnă că el atunci nu efectuează transpoziția de cre am vorbit și că de altfel nici nu trebuie să o facă, enumerarea categoriilor nereferindu-se decât la lumea noastră și la condițiile sale, așa încât calitatea nu poate fi și nu trebuie să fie luată în realitate decât în sensul, mai imediat pentru noi în starea noastră individuală, în care ea se prezintă, să cum am spus mai întâi, ca un corelativ al cantității” („Domnia cantității și semnele vremurilor”, cap. „Calitate și Cantitate”) Dealtfel, chiar Aristotel afirmă că „toti relativii au corelativi”. Tot cuvintele dvs; „Și mai cred că acum s-a ajuns, în ceea ce eu numesc începutul erei Postmoderne, la existența a trei tendințe: Postmodernism, un New Age (ocult, esoteric, sincretic și păgubos) și un fel de tendință spre Sacralitate (mai mult subterană în prezent, dar care va ieșii, nu prea tȃrziu, destul de puternic la suprafață) – să-i zic „Ecumenism” care, în final, va fi ceea ce ar putea constitui un „Maxim Absolut” care va caracteriza, pe deplin, Postmodernul.” La Ecumenism mă gândeam chiar zilele trecute și îmi propusesem o discuție cu cineva care știe mai multe despre subiect, dpdv istoric – opinia mea estecă Ecumenismul nu are rădăcini doctrinare sau, dacă sunt, sunt prea firave (de fapt, să nu uităm că pornește de la neoprotestantism, deci chiar din acea ramură a Bisericii Creștine care s-a depărtat clar de Tradiție) ci este mai degrabă pornită tot dintr-o concepție modernă, cea a lui „politically corect”. Ceea ce nu cred că este de ajuns pentru a-i conferi credibilitate, câtă vreme nu va încerca să-și găsească și un punct de sprijin ideatic real. „Ȋn încheiere, pentru destindere și pentru că nici eu nu pot fi sigur pe mine cȃnd vorbesc serios sau cȃnd glumesc, amintesc anecdota care circulă printre filosofi: doi ingineri cȃnd se întȃlnesc, discută despre „inginerie”, doi matematicieni – despre matematică, iar doi filosofi – despre ce este (sau nu) filosofia.” Tot pentru destindere, aș spune că filosofii discută despre filosofie pentru că, spre ghinionul lor, habar n-au de iginerie. Probabil că mai aveam multe de spus, dar scriu mai încet decât gândesc. În mod cert o parte din idei au alunecat printre taste. Vă mulțumesc pentru acest dialog, este o plăcere.

Ce este Hermeneia.com? Spațiul în care sinele meu se regăsește de cele mai multe ori, în care sufletul meu se odihnește după furia unei zile, "locul" în care reușim să recuperăm o parte din puritatea noastră originară, din lumina și blândețea cu care ne privește Dumnezeu. Îți mulțumim Virgil Titarenco pentru bunătatea și adâncimea gândului tău. La mulți ani Hermeneia. Un Crăciun fericit și un An Nou mai bun pentru toți!

Vasile M - ma bucur c-ai vazut sevaletul, culoarea e un detaliu care ma urmareste involuntar, alternanta lor pretext pentru sugerarea unor stari: tomuri de galben pentru liniste, tomuri stridente pentru ochiul mort ce se crede viu, albul pentru femeia libera pe toate fetele memoriei:) mai mult timp trece, mai opace culorile … multumirile mele sincere, sa ai parte de sarbatori in armonie!

Aștept să pun piesă lângă piesă, ca într-un puzzle, și să văd întregul, de care, mă voi bucura!

Mari, Prea despuiata alegoria textului tau fericiti cei saraci cu duhul cei din urma vor fi cei dintai. E ciudat cum textul acela al tau care ti-a atras si premiul aferent avea acel ceva non-canonic care face atat de mult bine poeziei intr-un raport intim cu religia. Asemenea scrieri (cea de fata) imi amintesc de o figura de pe agonia, pe numele sau florin caragiu, care e un baiat super, educat, finut, religios pana in maduva oaselor, insa din pacate dpdv literar nu scrie mai mult decat un diacon care nu a chiulit de la lectiile de limba si literatura romana ca altii sub pretextul ca trebuie sa se roage sau sa faca matanii. Mari, sa cauti in continuare poezia scrisa cu sufletul. Si daca se face ca eu am varsta tatalui tau natural asta inseamna ca tu ai putea sa-mi fi fiica, dar te rog sa ma crezi ca nu simt asa, uneori am impresia ca esti mult mai batrana decat mine, ceea ce este terifiant. Renunta te rog la a mai scrie texte asa de batrancioase. Andu

Pentru că am mai avut cîteva discuţii şi am mai auzit cîteva opinii şi neclarităţi aş vrea să mai precizez încă două lucruri. Deşi anunţul propriu-zis va apare şi el foarte curînd.
Ce vreau să precizez este că nu vor putea participa la această competiţie decît cei care sînt membri Hermeneia înscrişi pînă la data de 6 Aprilie 2010, ora 23:59 - ora României. Orice membru care se va înscrie după acea dată şi ora nu va mai putea participa.
Apoi, pentru participare nu mai există nici o altă condiţie în plus cum ar fi categoria de încadrare ca membru sau numărul de texte postate pe Hermeneia pînă la acea dată.
Iar în ce priveşte membrii juriului am considerat că a existat întotdeauna posibilitatea contestării sau observaţiilor sub acest text-anunţ. Am considerat că dacă cineva are o rezervă sau o nemulţumire are şi curajul să o facă publică. Aşa cum noi am făcut totul public de la bun început. Orice alte observaţii de acest gen mai pot fi luate în consideraţie tot pînă la data menţionată.

Nu există poezie prea scurtă.
Uneori, cea mai bună poezie e punctul.

Doar ultimele trei versuri se pot numi poezie, tot restul e o colecție de enunțuri chinuite, forțate, fără sens și fără strălucirea unui dicteu inspirat. Penițele au fost date pe alte considerente, n-au nici o legătură cu valoarea textului, nu mai comentez, așteptam opinia ta (hm!) Am crezut și cred că prozatorii pot scrie și poezie, mai ales că aceasta s-a epicizat atât de mult. Apreciez efortul, succes mai departe, Bianca!

e întotdeauna reconfortant să vezi noi cititori care pe deasupra lasă și comentarii pertinente în subsolul vreunui text. text care, întîmplător, îți aparține. asta dovedește că, tocmai poezia ta, i-a cucerit. și că a meritat tot efortul de a o pune la punct ca pe o armă de cucerire în masă...:)) sunt cîteva adevăruri în acest text care dor evident. dar care nu mă fac să mor. nici de tarele lor și nici de rîs. sunt destul de grave și trebuiesc oameni cu picioarele pe pămînt ca să ia atitudine. vă mulțumesc pentru aprecieri și implicare d-le Pope. cu stimă, G.

Adriana, Bobadil, multumesc. Din punctul meu de vedere acesta este unul din cele mai calme texte pe care le-am scris. Terminasem programul la servici m-am asezat sa scriu. Nu stiam ce sa scriu si nici ce va iesi. Era doar o stare.

erată, două omisiuni din graba editării, la final 'e primul și cel mai mare PAS spre a nu deveni...' apoi penița pentru aprecierea mea la adresa acestui mini-eseu.

dintre textele prezente aici la al dvs am zambit cel mai mult. dincolo de retusurile sugerate, mi se pare cel mai bun

Cătălina! este unul dintre cele zece poeme pe care le-am votat. eşti perseverentă şi apreciez curajul tău. succes în continuare!
et, "ne (me) quitte pas" la poésie!

Virgil, nu mă refeream la tine... altcineva pe pagina asta s-a tooo...ot edificat. de parcă era ceva "needificabil". Am și o idee. Nu ar fi bine să fie un editor profilat pe tot ceea ce ține de arte vizuale, altul de limbi străine și unul competent pentru literatură? Este doar o idee... și e optimă. Deci nu mai citi în grabă:)!