"nu am decît acest suflet pe care
într-un moment de nebunie mi l-am vîndut lui dumnezeu|" - doar acest fragment mi se pare că sună falc, că, dpdv epxresiv, e facil.

În rest, pe gustul meu.

ești meșter

Când tăcerea se transformă într-un timpan uriaş, când scopul ei e de asculta cu toată fiinţa pe aproapele sau, poate, "timpul", trecerea lui discretă, atunci e una din tăcerile bune :) (... că sunt atâtea feluri de tăceri! )
Mi-a plăcut ideea din prima parte şi felul cum ai sugerat-o!
Per ansamblu cred că poemul are subtilităţi foarte adânci şi grave precum alternanţa şi contrastul dintre gângurit şi ţipăt.
Expresia "se târăşte pe brânci" mi se pare pleonastică.

Un citat drag, apropo de tăcere:
... Că, mai întâi de toate, este tăcerea, iar tăcerea face oprire, oprirea face umilinţă şi plângere, iar plângerea face frica, şi frica face smerenie, smerenia face socoteală de cele ce vor să fie, iar acea socoteală face dragoste, şi dragostea face sufletele să vorbeasca cu îngerii. Atuncea va pricepe omul că nu este departe de Dumnezeu."

( "Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie")

Virgil,
da, am şi astfel de abordări ( text sau grafică) şi toate –puţine la număr- sînt aici pe hermeneia. le consider exerciţii de respiraţie/ gesturi amicale şi am încercat să evit expresii derizorii/vulgare, preferînd o recuzită stilistică, dominante grave care să sugereze şi emoţie. comentariul tău mă face să cred că într-o anumită măsură am reuşit. mulţumesc.

Silvia,
Te văd cam încruntată, hai să încercăm un zîmbet, un mesaj mereu valabil:

La Capşa unde vin nemuritorii
Există două mari despărţituri
Într-una se mănîncă prăjituri,
În alta se mănîncă scriitorii.

(N. Crevedia)

multumesc alma. încântat.

"încrederea în cioate
mi-o dă căderea în gol" - pe lângă că mie nu-mi spune nimic, sună şi aiurea. " Încrederea în cioate" poate fi totul şi nimic, nu ştiu ce şi cum să interpretez. Nici contextual, nici particular.

M-aş mai gândi şi la "sufletul şchiop şi orb", stii tu de ce.

În rest, mi-amintesc că am citit la tine texte bune...

Bianca, marturisesc ca am lasat sa treaca ceva timp de cand am citit comentariul tau pana sa-ti raspund si asta pentru un banal motiv pe care iata :-) nu pot sa nu-l recunosc: am fost emotionat! Si asta pentru ca stiu cat esti de exigenta nu doar cu textele postate cat mai ales cu remarcarea acestora... si m-am simtit ciudat... Voi lasa textul asa cum l-am postat, cu acea "inutila" precizare referitoare la "tarm", pentru a nu denatura contextul observatiei facute de tine. Si poate ca intr-o buna zi imi voi gasi drumul inapoi, spre un tarm sau poate spre altul, inutil sau dimpotriva, cine stie? Multumesc pentru lectura, Bobadil.

Ȋmi place trecerea ludică de la un plan la altul, de la o realitate imediată la o lume concetrată într-o carte veche.

Nu-i rau... tendinta aceasta de a antropomorfiza, de a sta la taclale ori doar de a tacea alaturi de El am resimtit-o si eu candva iar rezultatul versurilor tale, starea pe care reusesti sa o induci, sunt potrivite, pur si simplu potrivite. Si tocmai in a reusi acest echilibru fragil este tot spilul/provocarea atunci cand aduci pe Dumnezeu in versuri. Mie mi-a placut.

in "ai rupt totul" m-ar deranja alăturarea aceasta de sunete "pt_to", am ales cealaltă variantă. altceva vroiam sa spun acolo dar nu mai conteaza. nu stiu ce i acela truim, dar te scuz. nici asta nu cred ca conteaza. contează (evit verbul importă) faptul că am schimbat ceva, am schimbat ceva înspre bine, și cred că o să ne împăcăm din ce în ce ma bine. mulțumesc. și acestea fiind spuse, tac.

nup, nicola! sau, esti gelos pe frumusetea mea nativa? La multi ani! ps: si u esti frumos, sa stii!

Atenție la prozodie, la numărul de silabe de la un vers la altul. Nu sunt suficient de bine construite. Tentația de a intra compozițional într-un catren clasic e prea mare în defavoarea calității. Atenție la conținut, la căderea în banal, ca de ex.: "Credeam că am să plâng, dar ploaia Cu lacrimile ei m-a-mbărbătat."... Typo: "gutuia din ferestră" este cred "gutuia din fereastră".

cu riscul de a fi cam monotona, de a nu aduce nimic nou, spun si eu da. am ajuns ca un submarin, ies la suprafata doar atunci cand ceva chiar ma misca si daca as da impresia ca-s prea sensibila, nope, nu-s. :o)
dar, despre poezie.
nu-mi place "oamenii invata", "invatatul" de prin poezii. e tocit. nu m-am impiedicat insa de el, poezia e chiar buna si poate aici chiar isi are rostul, mai degraba l-as scoate din sutele alea de poezii care l-au tocit. e o poezie foarte pura (bine gasita neprihanirea din titlu), toate strofele au potentialul lor emotional, se imbina bine, de fapt nici n-are importanta, important e ca a deschis un loc in care am incaput.
e penita mea si fac ce vreau cu ea. :o)

un exercitiu de sinceritate