mie mi-a placut aceasta rugaciune doomiista, daca ii pot spune asa, si discursul in sine m-a amuzat, mai ales finalul.. pentru spam exista filtre, dar ... ionut
multumesc yester, pentru atentie si observatie. dar nu am avut dreptate nici eu si nici tu. este de fapt 4. cu ocazia asta m-ai facut sa ma gindesc sa le pun pe aici si pe celelalte 3.
despre un interviu cu Cella Serghi poeta Cleopatra Lorinţiu își amintește că nu a fost o întîmplare de istorie literară ci una amicală.” cred că … ne-am pus pe vorbă, adică pe lucru…”
nu știu în ce împrejurare s-a săvîrșit poetica voastră “generoasă în timp real la 2 mîini” și nici nu are importanță. pentru că iată acest jurnal de facere și desfacere dincolo de nostalgie are darul să „ne miște” și nu cred că e vorba doar de mirare. cu voia voastră așa cum spuneam odată – dacă frîng pe genunchi grumazul luminii/aceasta e o durere sau o mirare?
Virgil, formule nu, n-am, nu-mi place să-nțepenesc în formule și aici nu e știință exactă, simbolurile-mi plac. Descrierea ta se potrivește motănașului meu: " sa mirosi textul, sa il gusti, sa il atingi cu obrazul". Mi-a făcut harcea-parcea poeziile...listate. Ok, trebuie să-nvăț și eu ceva: îmi pregătesc gheruțele pentru următoarea aruncare, mâine.
cami - poemul acesta o sa-mi ramana aproape de suflet, desi nu am primit alte pareri in afara de a ta; aerul a intinerit rememorand si prefigurand castele pe o plaja pustie... as vrea sa cred ca se vor intoarce toti ingerii ce mi-au dezertat din simtire, iar trenul ... sper ca se va intoarce si el, desi cu o intarziere aproximativa de o jumatate de viata... dar se va intoarce, sper:) multumesc de constanta trecerilor tale!
... cum bine zici, anna, să le așeze Dumnezeu sufletele la loc de cinste. Sărbători împlinite și unice în felul lor, adicătelea, memorabile:)! ... că uitai a menționa... și Marinei și lui Vasile așijderea!
Bianca ai evidentiat din text tocmai partea care deschide o poarta spre optimism. E normal sa fie vise in vise... nu stii ca visul si realitatea sunt facute din acelasi aluat? Cristina... ai facut o analiza potrivita a poemului si ai sesizat majoritatea elementelor importante... si da, s-a vrut circular. Multumesc.
adevarul e ca nu ma asteptam sa primesc vreo penita. (nu postez de mult pe acest site, cu partea interactiva inca nu m-am ocupat) -multe multumiri deci pt semn si apreciere. apropo, ma intereseaza mult si criticile. si am vrut sa las mai mult de la mine, in speranta ca magicul va catadicsi.
Felicitări, Mariana, un haiku frumos construit, cu impact vizual puternic şi sugerând miracolul primăverii care există şi în afara şi înăuntrul embrionului sau mugurelui. Dinamism şi exuberanţă totodată.
Cu voia Dvs. :-) vreau sa-ti spun Virgile ca pe tine te incearca rau febra rimei, cred ca trebuie sa o lasi o data sa te cuprinda, scrie un poem cu ritm si rima si dupa aceea daca vei supravietui vei fi vindecat, la fel ca bolnavii de tifos. "trupul rasucit ca un gand nerostit", versul asta are ritm si rima mai mult decat multe poeme cu ritm si rima da capo al fine. Deci? Andu
această polemică lungă care incrementează accesele pe acest text pur și simplu slab s-ar fi putut încheia mult mai devreme prin acceptarea de către acest autor excesiv de agresiv cu criticile că textul este departe de a fi bun... dar nu, Belizan se angajează într-o polemică lipsită de respect față de comentatori, Profetul, Dorel, Cristina si subsemnatul, nu zic că om fi noi cine știe ce, dar Domnule Belizan nici de colea nu om fi și matale ne răspunzi faza cu îndeletnicirea mai plăcută? Chiar ai ochelari de cal domnule Belizan? Nu este asta cea mai mare jignire posibilă și dumneata ai aruncat cu gunoiul aroganței în cei care cu bună intenție te-au comentat, chiar dacă nu neapărat favorabil, nici nu se putea, să fim sinceri pe un text așa de slab?
Domnule Belizan, permiteți-mi să vă spun nu că sunteți un poet prost, pentru că nu sunteți, nu că sunteți un arogant, pentru că este evident că așa vă este firea, dar că sunteți un cretin ca om vorbesc acum.
Singura Dvs. șansă rămâne să se pronunțe posteritatea.
Eu mă retrag definitiv în fața unei dovezi evidente de prostie cum e aceasta.
Andu
e cizelare de salon ortopedic, Stefan, mai din fierastrau, cred, de la fața locului, care, acum un an semăna al naibii de mult cu o față de pernă, întoarsă, cuvintele tale, fără urmă de arabesc și adulație, simple și verticale, îmi par a fi cele mai frumoase care s-au scris, în fond, despre versurile mele, mulțumesc n-am publicat, încă, pe hârtie, un volum propriu - în plan virtual, însă, da - pe LiterNet, anul trecut, volumul de debut, "Leredem" am observat târziu comentariul tau, scuză-mi tăcerea de până acum
Mulţumesc Marius. "Cocoşnic" desemnează o podoabă tradiţională rusească şi e un cuvânt neologism mai rar, dar am riscat să îl folosesc, se subînţelege sensul din context. Este într-adevăr un text nostalgic, o naraţiune împestriţată, cu mai multe amintiri.
nici nu zic de geniu dar chiar nimic nimic bun? am încercat să nu încarc inutil și chiar am muncit aici. dacă ziceți dumneavoastră, o să mă strădui să mă țin departe de "epitetul" asta și chestii în acest gen. mulțumesc pentru opinia de specialist.
Remarc faptul că primul cuvânt, ,,noapte" poate fi considerat fie subiect, fie complement de timp, situaţie în care subiectul ar fi neexprimat iar lectorul ar fi pus în situaţia de a avea multiple interpretări întrebându-se: ,,Cine face toate acestea noaptea?" Eu aş răspunde: muza, moartea, teama, poezia etc :) E de dorit ca poemul să fie deschis multiplelor interpretări, deci faptul remarcat de mine e un plus pentru care te felicit.
Dincolo de alte aspecte, ridici o problemă care mi se pare crucială. Cea a „moralei”. Voi răspunde, în continuare, vorbind despre modul în care o înțeleg eu practic. Evitȃnd tot soiul de discuții filosofice sau de altă natură care s-au purtat de-a lungul timpului, se poartă și se vor mai purta mult și bine în Occident. Ȋn momentul în care intru (rar și numai cȃnd simt nevoia și singur) într-un locaș de cult (de obicei într-o biserică ortodoxă pentru că asta este religia în care m-am născut, dar și în altele – am avut ocazia asta) sau mă aflu pe un vȃrf de munte sau la malul mării (și în aceste situații, tot singur) mă rog Divinității (oricare o fi Ea) doar atȃt: să-mi dea puterea nu să nu fac rău cuiva și, mai ales, să nu gȃndesc rău despre cineva, oricine ar fi acest „cineva”, ființă sau lucru neînsuflețit. Asta nu înseamnă că atunci cȃnd cineva încearcă să-mi facă rău, nu trebuie să îl împiedic. Și asta împotriva modului absolut vulgarizat cum se înțeleg lucrurile în creștinism, adică „să-i întorc și obrazul celălalt”. Ci să-l împiedic să-mi facă rău, adică fără pornire și încrȃncenare sau furie. Dimpotrivă, cu compasiune (adevăratul înțeles al milei creștine așa cum o pricep eu). Adică, dacă mă pot exprima așa, „iubindu-l”. Și „iubindu-l” pentru că știu (simt) că astfel răul se va întoarce, bumerang, împotriva lui și îmi pare rău că se va întȃmpla așa. Este principiul de bază al artelor marțiale. Mai mult, în cadrul acestora se merge atȃt de departe încȃt se spune că atunci cȃnd „ești pe cale”, poți să-ți anihilezi complet adversarul cȃnd acesta devine extrem de „pornit”, pentru că nu îți face rău numai ție, ci „Totalității”. Evident, departe de mine de a considera că sunt, sau voi ajunge vreodată „pe cale”. Așa că o astfel de posibilitate am exclus-o și o exclud. Ȋn schimb, în viață am trecut prin destule. Și am aplicat, la început fără să știu, apoi conștient cele de care ți-am zis. Și am reușit, de cele mai multe ori să scap cu fața curată. Iar atunci cȃnd am „părut” a fi la fel de încrȃncenat ca și adversarul, a fost – mai mult – o mască. Toate cele care le-am spus pȃnă acum sunt rezumate într-un mod excepțional de Sf. Augustin cȃnd zice „Iubește și fă ce vrei”. Și care sintetizează, după umila mea părere, ce am putea înțelege prin „iubire creștină”. Ceea ce pare o erezie, dacă nu chiar o blasfemie, pentru un creștin habotnic (și s-au găsit destui, inclusiv unii dintre așa ziși „teologi”). Și acum să revenim la oile noastre. Ȋn textul meu cȃnd am spus să considerăm „Post-predictibilitatea nu o apocalipsă, ci o nouă provocare. Căreia trebuie să-i facem față adaptȃndu-ne ei. Și exploatȃndu-i potențele imediat ce apar sub formă de evenimente imprevizibile”, am avut în vedere tocmai modul meu de a percepe și gȃndi «morala». Ȋn sensul în care atunci cȃnd în astfel de situații apare firesc „concurența”, „adaptarea” noastră la «impredictibilitate» nu însemnă nimic altceva decȃt a simți și a acționa în sensul „Totalității” care ne servește apariția unui eveniment neașteptat. Adică cu compasiune față de adversar și nu cu încrȃncenare și violență. Evident că toate astea nu rezultă (și nici nu mi-am propus deocamdată să rezulte) din text. Dar dacă m-ai „provocat”, am încercat (poate destul de stȃngaci) să le spun. Mai adaug că un astfel de mod de a proceda este specific și Zen-ului. Și, pentru asta, redau, în continuare, traducerea mea a unui fragment di D.T. Suzuki. “Zen Buddhism – Selected Writings”, Image Books DOUBLEDAY, 1996. „Rațiunea Non-Rațiunii : Exercițiile Koan Koanul este propus discipolilor în primul rând pentru a trezi starea de conștiență. Facultatea de a raționa este suspendată, adică cea mai superficială activitate a minții este oprită astfel încât partea profundă care se găsește adânc îngropată poate fi pusă în funcțiune pentru a-și exercita funcțiunile sale native. Centrii afectivi și cognitivi care constituie trăsătura personală fundamentală sunt activați la maximum pentru a găsi soluția koanu-ului.. Aceasta este ceea ce Maestrul Zen înțelege atunci când se referă la "marea luptă" și la "înaltul spirit de interogare" ca două puteri (trăsături) esențiale necesare calificării cu succes a unui discipol Zen. Când interogația mentală ajunge la intensitatea maximă se obține o stare neutră a conștiinței care în mod eronat este desemnată prin "extaz" de către psihologii care investighează conștiința religioasă. Starea de conștiință Zen diferă esențialmente de extaz deoarece extazul constă în suspendarea puterilor mentale în timp ce mintea este angajată în contemplație; starea Zen a conștiinței, pe de altă parte, este una care presupune punerea în lucru, prin cele mai intensive exerciții a facultăților fundamentale care alcătuiesc personalitatea cuiva. Există, în această stare o concentrare intens-pozitivă asupra unui singur obiect al gândirii care este numită o stare de acuitate (ekagra). Ea este de asemenea cunoscută ca o stare de daigi sau de fixare. Acesta este punctul unde conștiința empirică cu întregul său conținut conștient și inconștient este pur și simplu abolită și se percepe direct Necunoscutul, ce se găsește Dincolo, ceea ce chiar nu se Cunoaște. În extaz nu există o astfel de tranziție deoarece finalitatea statică nu permite o viitoare desfășurare.. Nu există nimic în extaz care să corespundă cu "aruncarea sinelui în prăpastie" sau "pierderea sprijinului". În final ceea ce pare la început a fi o suspendare temporară a facultăților psihice devine o încărcare cu o nouă energie până acum adormită.. ….O iluminare subită se naște din profunzimile interioare ale conștiinței drept o sursă a unei noi vieți ce a fost atinsă (sursa) și din care Koanul smulge secretul.” Ori, în cazul apariției unor evenimente „imprevizibile” o stare „Zen” păstrată tot timpul (și nu numai la rezolvarea unui koan) ar putea fi o soluție. Ȋn această ordine de idei poate că așa numitul management japonez „Kay Zen” care are la bază tocmai Zen-ul și care a făcut Japonia să devină competitivă în raporturile sale cu Occidentul, ar putea fi o soluție. Din nefericire, Occidentul a preluat, în majoritatea cazurilor, complet deformat managementul „Kay Zen”. Singurii care l-au preluat în spiritul său au fost nemții. Probabil datorită faptului că, în al doilea război mondial, au trecut și ei printr-o experiență la fel de tragică ca și japonezii. Și cred că nu este doar o întȃmplare că în Germania a fost deschis, pentru prima oară în Europa, un Institut „Kay Zen” (astăzi astfel de organizații au proliferat în Occident). Discutia asta mi-a provocat o adevarata placere. Si iti multumesc. Toate cele bune, Gorun
Parerea mea este ca impingerea inspre deontologic "ar fi trebui sa ma nasc" a acestui poem este gresita, desi nimic nu poate fi gresit in poezie la urma urmei, ea se naste in sufletul dupa chipul si asemanarea creatorului sau. Asa si Virgil Titarenco ne infatiseaza aici o poezie pragmatica si programatica, in care emotia asteapta cuminte la rand pana cand intelectul, logica si regulile isi termina festinul, mereu pe indestulate. Mici detalii... asa ar numi desigur Virgil si ce voi spune eu acum, cum ar suna "in orasul acela rusesc in care as vrea sa ma fi nascut". Doi la mana... aura imperialista a mamei Rusia se vede aici prin bulgaria si franta, parca nu ai vrut nici sa spui pe sleau nici sa iti tii gura. Ce sa zic? Poemul mi-ar fi placut mult daca i-ai fi dat drumul din mana sa zboare E greu... dar merita, cel putin in cazul tau, parerea mea. Andu P.S. Si te rog frumos, nu mai arunca de pe site pe novicii astia care posteaza aiurea prea multe texte. Unii sunt chiar talentati ! Daca cineva posteaza prea multe texte (dar ok dpdv literar) inseamna ca intra cu bocancii pe H? Eu nu vad asa, iarta-ma ca ti-o spun cu tot respectul man.
Sugestie pentru a doua parte a poeziei, pentru a fi cumva în armonie cu prima jumătate: [i]simt curentul uneori suntele ascuțite vîntul dă să spargă totul și mă înghite tac săptămîni la rînd să pot urla în tine prin stomacul scobit trebuie să înjuri cu iscusință fierea să intre direct în inimă eheiii madame viață important e să fii cel mai aproape atunci cînd se întîmplă[/i] am păstrat ideea, cred că tine-tău era inutil. ca și "pentru ca mai apoi". ultimul vers era apropiat de proză, l-am transformat puțin. sunt doar sugestii, desigur că vei găsi variantele tale de prelucrare sau vei păstra așa cum ai simțit când ai scris. știu că transformările se fac în timp, în timpul fiecăruia.
Eugen, imi pare rau ca trebuie sa o spun, dar bulbuceala asta de rime si "expersii frumoase" nu (prea) convinge. Ti-a spus-o si Virgil, ti-a spus-o si Dorin (in felul sau mai hatru)...eu am stat in cumpana daca sa o spun cu menajamente sau frust. Am ales a doua varianta.
Nu ma deranjeaza faptul ca textul are rime, ma deranjeaza calitatea lor!
Nu ma derajneaza nici tema romantica, ci faptul ca o manuiesti cu stangacie.
Nu ma deranjeaza nici abundenta figurilor de stil, ci faptul ca ele nu reusesc sa trasmita nimic si isi pun piedica una alteia.
Unii spun ca pentru a scrie multumitor poezie, trebuie sa citim, la randul nostru, multa poezie; asta poate fi o conditie necesara, dar nu intotdeauna suficienta. Eu nu spun ca aici se simte lipsa lecturilor. Nu imi permit sa recomand o bibliografie; cel mult te-as sfatui, daca-mi ingadui, sa privesti scrisul cu ceva mai multa detasare. Nu-i nicio drama ca nu suntem toti facuti pentru poezie, cu siguranta fiecare din noi poate excela intr-un domeniu sau intr-o modalitate de expresie care i se potriveste mai bine. Totul e sa nu ne pierdem cu firea pana cand le identificam.
Îmi cer scuze pentru ironie, nu am vrut să sune așa cum o spuneți Dvs. De fapt, e regretabilă comparația cu celălalt autor, care mereu mă face să plâng. Ce am vrut eu să subliniez a fost că poemul este cam lacrimogen față de ce scrieți Dvs. iar acea exprimare cu trenul în mișcare tot nu-mi sună bine. Oare nu ar fi mai cum vreți Dvs simplu 'noaptea mă mai trezește câte un tren' ?
În rest, cele bune... și să nu mai aducem vorba niciodată despre metrou.
Margas
Hm..., bine, vă răspund, sunt în perioada de reflux, cam așa funcționează la mine. Poezia deocamdată mă ocolește și cred că bine face, și încă mă documentez pentru o proză de anvergură, unde nici nu sunt sigur asupra unor meandre epice și mai ales din ce perspectivă să le pun pe hârtie. Tocmai am observat că se face aproape un an de când am postat o avanpremieră (http://www.hermeneia.com/content/campiile_albastre_de_sub_orizont_i), a evoluat mult la nivel conceptual și sper ca acumulările să răbufnească în curând. Chiar n-am nimic nou, dar mulțumesc de-ntrebare, mi-ați mai dat un ghiont.
Știți cum? Saluki-ul stă retras deoparte, și privește distant, aparent dezinteresat. Dar când își dă drumul, nu-l mai prinde nimeni. Cam așa și eu.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
mie mi-a placut aceasta rugaciune doomiista, daca ii pot spune asa, si discursul in sine m-a amuzat, mai ales finalul.. pentru spam exista filtre, dar ... ionut
pentru textul : flu & stuff demultumesc yester, pentru atentie si observatie. dar nu am avut dreptate nici eu si nici tu. este de fapt 4. cu ocazia asta m-ai facut sa ma gindesc sa le pun pe aici si pe celelalte 3.
pentru textul : psalm dedespre un interviu cu Cella Serghi poeta Cleopatra Lorinţiu își amintește că nu a fost o întîmplare de istorie literară ci una amicală.” cred că … ne-am pus pe vorbă, adică pe lucru…”
pentru textul : Dumnezeu poate locui şi singur denu știu în ce împrejurare s-a săvîrșit poetica voastră “generoasă în timp real la 2 mîini” și nici nu are importanță. pentru că iată acest jurnal de facere și desfacere dincolo de nostalgie are darul să „ne miște” și nu cred că e vorba doar de mirare. cu voia voastră așa cum spuneam odată – dacă frîng pe genunchi grumazul luminii/aceasta e o durere sau o mirare?
D-le Manolescu, cine este acest Adrian A Gheorghuesi?
pentru textul : Har şi talent deVirgil, formule nu, n-am, nu-mi place să-nțepenesc în formule și aici nu e știință exactă, simbolurile-mi plac. Descrierea ta se potrivește motănașului meu: " sa mirosi textul, sa il gusti, sa il atingi cu obrazul". Mi-a făcut harcea-parcea poeziile...listate. Ok, trebuie să-nvăț și eu ceva: îmi pregătesc gheruțele pentru următoarea aruncare, mâine.
pentru textul : ghemuire deCould you, indeed?!?
pentru textul : ROTUND deÎn ce calitate zici astea?!?
Let it be, my friend,
let it be!
Virgil, scuza-ma, comentariul anterior a fost scris de Vladimir. Vladimir, tie ti se adreseaza, desigur. :) Bun revenit. Mesajul este pentru tine.
pentru textul : urme de cerb decami - poemul acesta o sa-mi ramana aproape de suflet, desi nu am primit alte pareri in afara de a ta; aerul a intinerit rememorand si prefigurand castele pe o plaja pustie... as vrea sa cred ca se vor intoarce toti ingerii ce mi-au dezertat din simtire, iar trenul ... sper ca se va intoarce si el, desi cu o intarziere aproximativa de o jumatate de viata... dar se va intoarce, sper:) multumesc de constanta trecerilor tale!
pentru textul : după o fotografie de... cum bine zici, anna, să le așeze Dumnezeu sufletele la loc de cinste. Sărbători împlinite și unice în felul lor, adicătelea, memorabile:)! ... că uitai a menționa... și Marinei și lui Vasile așijderea!
pentru textul : cu Nimănui decum citești tu în mine... Aliodor:)
pentru textul : doar urme de cauciuc pe asfalt deBianca ai evidentiat din text tocmai partea care deschide o poarta spre optimism. E normal sa fie vise in vise... nu stii ca visul si realitatea sunt facute din acelasi aluat? Cristina... ai facut o analiza potrivita a poemului si ai sesizat majoritatea elementelor importante... si da, s-a vrut circular. Multumesc.
pentru textul : Solitudine deadevarul e ca nu ma asteptam sa primesc vreo penita. (nu postez de mult pe acest site, cu partea interactiva inca nu m-am ocupat) -multe multumiri deci pt semn si apreciere. apropo, ma intereseaza mult si criticile. si am vrut sa las mai mult de la mine, in speranta ca magicul va catadicsi.
pentru textul : Aquaforte deFelicitări, Mariana, un haiku frumos construit, cu impact vizual puternic şi sugerând miracolul primăverii care există şi în afara şi înăuntrul embrionului sau mugurelui. Dinamism şi exuberanţă totodată.
pentru textul : Haiku...poleit deti-am mai zis ca esti mester. totusi textul e mai mult parodic si mai putin bobadilic decit altele-ti
pentru textul : amanta mea supraponderală deCu voia Dvs. :-) vreau sa-ti spun Virgile ca pe tine te incearca rau febra rimei, cred ca trebuie sa o lasi o data sa te cuprinda, scrie un poem cu ritm si rima si dupa aceea daca vei supravietui vei fi vindecat, la fel ca bolnavii de tifos. "trupul rasucit ca un gand nerostit", versul asta are ritm si rima mai mult decat multe poeme cu ritm si rima da capo al fine. Deci? Andu
pentru textul : mate blues II dePentru prima strofa si ultima strofa, excelente, o penita, sa mai scrii asa.
pentru textul : bîze deaceastă polemică lungă care incrementează accesele pe acest text pur și simplu slab s-ar fi putut încheia mult mai devreme prin acceptarea de către acest autor excesiv de agresiv cu criticile că textul este departe de a fi bun... dar nu, Belizan se angajează într-o polemică lipsită de respect față de comentatori, Profetul, Dorel, Cristina si subsemnatul, nu zic că om fi noi cine știe ce, dar Domnule Belizan nici de colea nu om fi și matale ne răspunzi faza cu îndeletnicirea mai plăcută? Chiar ai ochelari de cal domnule Belizan? Nu este asta cea mai mare jignire posibilă și dumneata ai aruncat cu gunoiul aroganței în cei care cu bună intenție te-au comentat, chiar dacă nu neapărat favorabil, nici nu se putea, să fim sinceri pe un text așa de slab?
pentru textul : fahrenheit game deDomnule Belizan, permiteți-mi să vă spun nu că sunteți un poet prost, pentru că nu sunteți, nu că sunteți un arogant, pentru că este evident că așa vă este firea, dar că sunteți un cretin ca om vorbesc acum.
Singura Dvs. șansă rămâne să se pronunțe posteritatea.
Eu mă retrag definitiv în fața unei dovezi evidente de prostie cum e aceasta.
Andu
e cizelare de salon ortopedic, Stefan, mai din fierastrau, cred, de la fața locului, care, acum un an semăna al naibii de mult cu o față de pernă, întoarsă, cuvintele tale, fără urmă de arabesc și adulație, simple și verticale, îmi par a fi cele mai frumoase care s-au scris, în fond, despre versurile mele, mulțumesc n-am publicat, încă, pe hârtie, un volum propriu - în plan virtual, însă, da - pe LiterNet, anul trecut, volumul de debut, "Leredem" am observat târziu comentariul tau, scuză-mi tăcerea de până acum
pentru textul : Cioburi de alb deIoan, şi în cazul tău ar trebui acum să îţi poţi publica textul.
pentru textul : jurnal pentru zile și cuvinte I deMulţumesc Marius. "Cocoşnic" desemnează o podoabă tradiţională rusească şi e un cuvânt neologism mai rar, dar am riscat să îl folosesc, se subînţelege sensul din context. Este într-adevăr un text nostalgic, o naraţiune împestriţată, cu mai multe amintiri.
pentru textul : orbitor de alb dece are blandiana cu uefa?
pentru textul : some rule rules some rules denici nu zic de geniu dar chiar nimic nimic bun? am încercat să nu încarc inutil și chiar am muncit aici. dacă ziceți dumneavoastră, o să mă strădui să mă țin departe de "epitetul" asta și chestii în acest gen. mulțumesc pentru opinia de specialist.
pentru textul : marți se iubește mai mult deRemarc faptul că primul cuvânt, ,,noapte" poate fi considerat fie subiect, fie complement de timp, situaţie în care subiectul ar fi neexprimat iar lectorul ar fi pus în situaţia de a avea multiple interpretări întrebându-se: ,,Cine face toate acestea noaptea?" Eu aş răspunde: muza, moartea, teama, poezia etc :) E de dorit ca poemul să fie deschis multiplelor interpretări, deci faptul remarcat de mine e un plus pentru care te felicit.
pentru textul : crochiuri nocturne deDincolo de alte aspecte, ridici o problemă care mi se pare crucială. Cea a „moralei”. Voi răspunde, în continuare, vorbind despre modul în care o înțeleg eu practic. Evitȃnd tot soiul de discuții filosofice sau de altă natură care s-au purtat de-a lungul timpului, se poartă și se vor mai purta mult și bine în Occident. Ȋn momentul în care intru (rar și numai cȃnd simt nevoia și singur) într-un locaș de cult (de obicei într-o biserică ortodoxă pentru că asta este religia în care m-am născut, dar și în altele – am avut ocazia asta) sau mă aflu pe un vȃrf de munte sau la malul mării (și în aceste situații, tot singur) mă rog Divinității (oricare o fi Ea) doar atȃt: să-mi dea puterea nu să nu fac rău cuiva și, mai ales, să nu gȃndesc rău despre cineva, oricine ar fi acest „cineva”, ființă sau lucru neînsuflețit. Asta nu înseamnă că atunci cȃnd cineva încearcă să-mi facă rău, nu trebuie să îl împiedic. Și asta împotriva modului absolut vulgarizat cum se înțeleg lucrurile în creștinism, adică „să-i întorc și obrazul celălalt”. Ci să-l împiedic să-mi facă rău, adică fără pornire și încrȃncenare sau furie. Dimpotrivă, cu compasiune (adevăratul înțeles al milei creștine așa cum o pricep eu). Adică, dacă mă pot exprima așa, „iubindu-l”. Și „iubindu-l” pentru că știu (simt) că astfel răul se va întoarce, bumerang, împotriva lui și îmi pare rău că se va întȃmpla așa. Este principiul de bază al artelor marțiale. Mai mult, în cadrul acestora se merge atȃt de departe încȃt se spune că atunci cȃnd „ești pe cale”, poți să-ți anihilezi complet adversarul cȃnd acesta devine extrem de „pornit”, pentru că nu îți face rău numai ție, ci „Totalității”. Evident, departe de mine de a considera că sunt, sau voi ajunge vreodată „pe cale”. Așa că o astfel de posibilitate am exclus-o și o exclud. Ȋn schimb, în viață am trecut prin destule. Și am aplicat, la început fără să știu, apoi conștient cele de care ți-am zis. Și am reușit, de cele mai multe ori să scap cu fața curată. Iar atunci cȃnd am „părut” a fi la fel de încrȃncenat ca și adversarul, a fost – mai mult – o mască. Toate cele care le-am spus pȃnă acum sunt rezumate într-un mod excepțional de Sf. Augustin cȃnd zice „Iubește și fă ce vrei”. Și care sintetizează, după umila mea părere, ce am putea înțelege prin „iubire creștină”. Ceea ce pare o erezie, dacă nu chiar o blasfemie, pentru un creștin habotnic (și s-au găsit destui, inclusiv unii dintre așa ziși „teologi”). Și acum să revenim la oile noastre. Ȋn textul meu cȃnd am spus să considerăm „Post-predictibilitatea nu o apocalipsă, ci o nouă provocare. Căreia trebuie să-i facem față adaptȃndu-ne ei. Și exploatȃndu-i potențele imediat ce apar sub formă de evenimente imprevizibile”, am avut în vedere tocmai modul meu de a percepe și gȃndi «morala». Ȋn sensul în care atunci cȃnd în astfel de situații apare firesc „concurența”, „adaptarea” noastră la «impredictibilitate» nu însemnă nimic altceva decȃt a simți și a acționa în sensul „Totalității” care ne servește apariția unui eveniment neașteptat. Adică cu compasiune față de adversar și nu cu încrȃncenare și violență. Evident că toate astea nu rezultă (și nici nu mi-am propus deocamdată să rezulte) din text. Dar dacă m-ai „provocat”, am încercat (poate destul de stȃngaci) să le spun. Mai adaug că un astfel de mod de a proceda este specific și Zen-ului. Și, pentru asta, redau, în continuare, traducerea mea a unui fragment di D.T. Suzuki. “Zen Buddhism – Selected Writings”, Image Books DOUBLEDAY, 1996. „Rațiunea Non-Rațiunii : Exercițiile Koan Koanul este propus discipolilor în primul rând pentru a trezi starea de conștiență. Facultatea de a raționa este suspendată, adică cea mai superficială activitate a minții este oprită astfel încât partea profundă care se găsește adânc îngropată poate fi pusă în funcțiune pentru a-și exercita funcțiunile sale native. Centrii afectivi și cognitivi care constituie trăsătura personală fundamentală sunt activați la maximum pentru a găsi soluția koanu-ului.. Aceasta este ceea ce Maestrul Zen înțelege atunci când se referă la "marea luptă" și la "înaltul spirit de interogare" ca două puteri (trăsături) esențiale necesare calificării cu succes a unui discipol Zen. Când interogația mentală ajunge la intensitatea maximă se obține o stare neutră a conștiinței care în mod eronat este desemnată prin "extaz" de către psihologii care investighează conștiința religioasă. Starea de conștiință Zen diferă esențialmente de extaz deoarece extazul constă în suspendarea puterilor mentale în timp ce mintea este angajată în contemplație; starea Zen a conștiinței, pe de altă parte, este una care presupune punerea în lucru, prin cele mai intensive exerciții a facultăților fundamentale care alcătuiesc personalitatea cuiva. Există, în această stare o concentrare intens-pozitivă asupra unui singur obiect al gândirii care este numită o stare de acuitate (ekagra). Ea este de asemenea cunoscută ca o stare de daigi sau de fixare. Acesta este punctul unde conștiința empirică cu întregul său conținut conștient și inconștient este pur și simplu abolită și se percepe direct Necunoscutul, ce se găsește Dincolo, ceea ce chiar nu se Cunoaște. În extaz nu există o astfel de tranziție deoarece finalitatea statică nu permite o viitoare desfășurare.. Nu există nimic în extaz care să corespundă cu "aruncarea sinelui în prăpastie" sau "pierderea sprijinului". În final ceea ce pare la început a fi o suspendare temporară a facultăților psihice devine o încărcare cu o nouă energie până acum adormită.. ….O iluminare subită se naște din profunzimile interioare ale conștiinței drept o sursă a unei noi vieți ce a fost atinsă (sursa) și din care Koanul smulge secretul.” Ori, în cazul apariției unor evenimente „imprevizibile” o stare „Zen” păstrată tot timpul (și nu numai la rezolvarea unui koan) ar putea fi o soluție. Ȋn această ordine de idei poate că așa numitul management japonez „Kay Zen” care are la bază tocmai Zen-ul și care a făcut Japonia să devină competitivă în raporturile sale cu Occidentul, ar putea fi o soluție. Din nefericire, Occidentul a preluat, în majoritatea cazurilor, complet deformat managementul „Kay Zen”. Singurii care l-au preluat în spiritul său au fost nemții. Probabil datorită faptului că, în al doilea război mondial, au trecut și ei printr-o experiență la fel de tragică ca și japonezii. Și cred că nu este doar o întȃmplare că în Germania a fost deschis, pentru prima oară în Europa, un Institut „Kay Zen” (astăzi astfel de organizații au proliferat în Occident). Discutia asta mi-a provocat o adevarata placere. Si iti multumesc. Toate cele bune, Gorun
pentru textul : Unde dai și unde crapă. De la matricea S la eveniment impredictibil. deParerea mea este ca impingerea inspre deontologic "ar fi trebui sa ma nasc" a acestui poem este gresita, desi nimic nu poate fi gresit in poezie la urma urmei, ea se naste in sufletul dupa chipul si asemanarea creatorului sau. Asa si Virgil Titarenco ne infatiseaza aici o poezie pragmatica si programatica, in care emotia asteapta cuminte la rand pana cand intelectul, logica si regulile isi termina festinul, mereu pe indestulate. Mici detalii... asa ar numi desigur Virgil si ce voi spune eu acum, cum ar suna "in orasul acela rusesc in care as vrea sa ma fi nascut". Doi la mana... aura imperialista a mamei Rusia se vede aici prin bulgaria si franta, parca nu ai vrut nici sa spui pe sleau nici sa iti tii gura. Ce sa zic? Poemul mi-ar fi placut mult daca i-ai fi dat drumul din mana sa zboare E greu... dar merita, cel putin in cazul tau, parerea mea. Andu P.S. Si te rog frumos, nu mai arunca de pe site pe novicii astia care posteaza aiurea prea multe texte. Unii sunt chiar talentati ! Daca cineva posteaza prea multe texte (dar ok dpdv literar) inseamna ca intra cu bocancii pe H? Eu nu vad asa, iarta-ma ca ti-o spun cu tot respectul man.
pentru textul : în orașul acela rusesc detextul acesta ar putea trăi, "la o adică", "aşa şi aşa",( "în prealabil"!?!)...
pentru textul : balada omului cu pricina deOh, Doamne!!!
Sugestie pentru a doua parte a poeziei, pentru a fi cumva în armonie cu prima jumătate: [i]simt curentul uneori suntele ascuțite vîntul dă să spargă totul și mă înghite tac săptămîni la rînd să pot urla în tine prin stomacul scobit trebuie să înjuri cu iscusință fierea să intre direct în inimă eheiii madame viață important e să fii cel mai aproape atunci cînd se întîmplă[/i] am păstrat ideea, cred că tine-tău era inutil. ca și "pentru ca mai apoi". ultimul vers era apropiat de proză, l-am transformat puțin. sunt doar sugestii, desigur că vei găsi variantele tale de prelucrare sau vei păstra așa cum ai simțit când ai scris. știu că transformările se fac în timp, în timpul fiecăruia.
pentru textul : madame deEugen, imi pare rau ca trebuie sa o spun, dar bulbuceala asta de rime si "expersii frumoase" nu (prea) convinge. Ti-a spus-o si Virgil, ti-a spus-o si Dorin (in felul sau mai hatru)...eu am stat in cumpana daca sa o spun cu menajamente sau frust. Am ales a doua varianta.
Nu ma deranjeaza faptul ca textul are rime, ma deranjeaza calitatea lor!
Nu ma derajneaza nici tema romantica, ci faptul ca o manuiesti cu stangacie.
Nu ma deranjeaza nici abundenta figurilor de stil, ci faptul ca ele nu reusesc sa trasmita nimic si isi pun piedica una alteia.
Unii spun ca pentru a scrie multumitor poezie, trebuie sa citim, la randul nostru, multa poezie; asta poate fi o conditie necesara, dar nu intotdeauna suficienta. Eu nu spun ca aici se simte lipsa lecturilor. Nu imi permit sa recomand o bibliografie; cel mult te-as sfatui, daca-mi ingadui, sa privesti scrisul cu ceva mai multa detasare. Nu-i nicio drama ca nu suntem toti facuti pentru poezie, cu siguranta fiecare din noi poate excela intr-un domeniu sau intr-o modalitate de expresie care i se potriveste mai bine. Totul e sa nu ne pierdem cu firea pana cand le identificam.
pentru textul : Deşertul indigo deÎmi cer scuze pentru ironie, nu am vrut să sune așa cum o spuneți Dvs. De fapt, e regretabilă comparația cu celălalt autor, care mereu mă face să plâng. Ce am vrut eu să subliniez a fost că poemul este cam lacrimogen față de ce scrieți Dvs. iar acea exprimare cu trenul în mișcare tot nu-mi sună bine. Oare nu ar fi mai cum vreți Dvs simplu 'noaptea mă mai trezește câte un tren' ?
pentru textul : laparovision deÎn rest, cele bune... și să nu mai aducem vorba niciodată despre metrou.
Margas
Hm..., bine, vă răspund, sunt în perioada de reflux, cam așa funcționează la mine. Poezia deocamdată mă ocolește și cred că bine face, și încă mă documentez pentru o proză de anvergură, unde nici nu sunt sigur asupra unor meandre epice și mai ales din ce perspectivă să le pun pe hârtie. Tocmai am observat că se face aproape un an de când am postat o avanpremieră (http://www.hermeneia.com/content/campiile_albastre_de_sub_orizont_i), a evoluat mult la nivel conceptual și sper ca acumulările să răbufnească în curând. Chiar n-am nimic nou, dar mulțumesc de-ntrebare, mi-ați mai dat un ghiont.
Știți cum? Saluki-ul stă retras deoparte, și privește distant, aparent dezinteresat. Dar când își dă drumul, nu-l mai prinde nimeni. Cam așa și eu.
pentru textul : Premiile "RefleXos" dePagini