Fiind vorba, totuşi, de textul meu am înţeles că l-ai citit şi ţi-a plăcut extraordinar de mult.Mai ales ce zice Rorty. Dar nu vrei să recunoşti. Altfel nu aş fi avut azi noapte o premoniţie. Am visat că-mi crescuse un morcov (nu spun unde). Şi tu erai, în spatele meu, pe post de iepure. Să-ţi fie de bine!
margas, nu pot să spun decît că este regretabil că te-ai aplecat să participi în această masă rotundă „de dragul” meu. te asigur că nu era nevoie. nu am idee ce trece prin capul tău dar justificările tale nu au sens. asta în cazul în care sînt sincere. nu are nimeni aici nevoie de amabilitățile tale. m-ai întrebat de insolență. iată un exemplu clasic de insolență la tine. care crezi că participarea ta sau prezența ta aici, ca de altfel oriunde, este ceva nespus de prețios. ești insolentă și cînd te îndoiești că nu aș cunoaște definiția termenului. deocamdată tu ești cea care ne-ai demonstrat că folosești cuvinte aiurea fără să le cunoști. probabil dintr-un snobism cu tentă patologică. iar în situația respectivă, în care am folosit cuvîntul în comentariul meu, mă refeream la faptul că este o dovadă de insolență din partea ta să te deranjeze (vezi Doamne!) faptul că eu spun că unii cititori sînt superficiali în timp ce tu ai jignit pe aproape oricine (nu îmi cere să mai dau exemple) din cei care activează aici. insolența este modul tău natural de a fi, se pare, de aceea probabil nici nu îți mai dai seama. dar ultimul tău comentariu m-a deranjat în mod deosebit. pentru că încearcă printr-o manieră de-a dreptul mojică să își impună punctul de vedere. dacă ai ceva de spus poți să spui. dar te rog să încetezi să mai manipulezi sau denigrezi pe ceilalți participanți de aici. am mai spus-o. cît privește persoana mea rezist la suficient de mult dar nu am să permit ca hermeneia.com să se transforme într-un spațiu în care un individ să hărțuiască sau să împroște cu noroi în alții. te rog să te consideri avertizată. și te rog să nu uiți că în consiliul hermeneia eu am fost unul dintre ultimii tăi apărători. încă o dată, dacă nu îți place ceva, nu te obligă nimeni să participi. dacă participi încearcă să o faci decent.
Alma - Nu ma mira ca nu puteai sa vezi asa. In parte pentru ca eu nu diluez suficient de mult mesajul. Nu stiu de ce pusesi ghilimele la "Cu anumiți oameni, însemnăm ceva". Nu-mi aduc aminte sa fi spus asta. Daca e doar o afirmatie de-a ta, la care vrei lamuriri, ok. Insemnam mult mai mult decat am fi putut insemna singuri fiind. Oriunde. Impreuna. P.S. Ce mai face Iașiul? Promit sa-mi explic toate poeziile de acum incolo. Vad ca asa sunt mai interesante :)
Mi se pare un poem bun și o rescriere modernă a ideii de psalm.
Existența și/sau non-existența lui Dumnezeu la fel ca relația dintre Dumnezeu și poet a făcut obiectul psalmilor pentru mai bine de trei decenii de poezie, hai să o numesc modernă, de la Arghezi încoace. Aici eu văd că Virgil inovează cu o notă de modernism absolut necesară, dacă Arghezi 'înfigea lopata adânc în odaie' pentru a-l descoperi pe Dumnezeu în adâncuri, așa, în urma unei munci asidue specifice acelor vremuri post industrializare, Virgil rămăne fără Dumnezeu așa, pur și simplu, cum ni se întâmplă în epoca noastră când totul (dar mai ales disparițiile) se produc în fracțiuni de secundă. Desigur e și un pic de filozofie în poemul ăsta mie îmi place Nietzsche dar chestia cu Dumnezeu care ne-a părăsit e poate prea evidentă în primele versuri.
Oricum, nu vreau să mă lungesc ca pelteaua, un psalm modern bun.
Iar comentatorul Nicodem mie cel puțin îmi amintește de un personaj foarte în vogă la ora actuală în România și anume de Corneliu V.T. Poet nelipsit de talent dar oricum discutabil, în niciun caz reprezentativ în literatura română, acest om reușește totuși să rămână permanent în atenție printr-un procedeu arhicunoscut dar care iată că nu și-a trăit încă ultimul imperiu... diversiunea intelectualistă.
Oricum, faptul că m-am referit aici la persoana dumitale Nicodem nu înseamnă că cele stabilite anterior între noi s-au schimbat cu ceva. De fapt, după cum am constatat, nimic nu s-a schimbat încă.
Andu
ei uite ca eu alatur cu cuvintele si nu fac indigestie. si nici nu am nevoie de reverente. ma descurc excelent si fara. nu cred ca sint o autoritate in poezie dar nici nu cred ca terenul e alunecos. insa bunul meu simt estetico-literar (atit cit o fi el) imi spune ca orice "obiect artistic" sau "de arta", si aici includ si poezia, trebuie sa fie in esenta o comunicare reprezentativa (sau o reprezentare prin comunicare/comuniune, sau impartasire). deci, in chestia asta pe care noi o numim arta (fie ea literara, fie de alta stirpe) existam noi doi (sau noi mai multi) dintre care tu esti artistul iar noi publicul. exista tot felul de teorii despre participarea, rolul si/sau implicarea autorului si a publicului (vezi ideile interesante ale lui Marcel Duchamp). dar, in esenta arta (si deci poezia) este o tentativa a artistului de a transmite ceva printr-o forma de reprezentare, in esenta o joaca mai mult sau mai putin vinovata cu senzorii si neuronii nostri ai publicului. ei bine, pentru chestia asta e nevoie de trei lucruri, idee-inspiratie, talent-munca si autoevaluare-critica. adica in primul rind trebuie sa vrei sa spui sau sa comunici ceva (logic-semnificativ) sau o stare (emotional-semnificativ) care sa aiba in general un caracter unitar si coerent (sau cel putin sa aiba un puternic efect care sa ni se para noua, publicului, ca fiind coerent). cu siguranta ca oricit de bune si brave idei ai avea si orict de multa inspiratie ai considera ca ai, daca nu ai talent (chestia aia cu care te nasti si care te face sa te joci cu frumosul sau cu uritul intr-un mod fascinant si diferit de altii) tot degeaba e, fiindca suna a doaga. iar apoi, chiar daca ai idei, si coerenta, si talent si pui osul la munca tot mai trebuie sa citesti si sa recitesti (eventual sa ii citesti si pe altii care au pana mai ascutita) pina iti perfectionezi mestesugul si implicit rezultatul, adica obiectul literar, adica poezia. cam asta e si scuze ca m-am cam lungit
Sebi,
Osa si fratele ei, micul Matz, sint doi copii din Minunata calatorie a lui Nils Holgersson prin Suedia. Ei colinda lumea in cautarea tatalui, iar in timpul acesta invata oamenii cum sa se fereasca de tuberculoza, intrucit si mama lor murise de aceeasi boala. Matz moare in urma unei explozii in mina. Si ca lamuriri suplimentare. Napirstoc e Nils transformat in spiridus, care zboara cu giscanul Martin in Laponia, alaturi de gisca salbatica Akka. Stiu ca nu e bine sa explic textul, dar o fac pentru mai mult sens.
Multumesc de semn
No! Mi-a placut atat de mult incat tocmai l-am citit, asa cum m-am priceput, la Radio Lynx, la o emisiune de poezie. Toata lumea l-a aplaudat. Daca imi pare rau de ceva e ca nu mi-a trecut prin cap sa iti fi facut invitatia tie pentru ca sa intri in direct, ideea venindu-mi chiar in momentul in care am pus mana pe microfon. Inca o data, felicitari pentru idee si zen. A, Virgil, mâțili meli dorm în casî și tăti au purici!
după cum cred din toată suflarea că autorul, amplificând un pic aici maniera soresciană, a reușit un text bun. dar eu aștept mai mult de la tine, Virgil. și cu toate acestea îmi place aici umorul care se vrea involuntar și amoros, discret, într-o romanță poate și existențială. citatul următor mi-a adus un rictus satisfăcut pe buze: dar m-am luat cu vorba și am uitat să îți spun că ești specială mai ales cînd parchezi lateral seara lîngă librăria din colț dintr-o singură încercare
Păi asta e, că nu știi niciodată. De aceea e interesant. Și ce nu mai știu: de ce zmeu' ies ăia tropăind? Cineva îmi spunea ca acest "cal" e "metafora regenerării naturii spirituale a ființei". Nu știu. Lui Nichita îi tot veneau cai; asta însemna că se regenera de fiecare dată?
bobadile, eu zic ca am fost un om civilizat si foarte calm cu tine. chiar te-am rugat ca daca nu iti place aici, si nu iti place cum gindesc eu locul asta sau nu iti place cum procedeaza editorii, etc, sa iti faci un bine si tie si un bine si noua si sa ne despartim in mod decent. observ ca nici asta nu vrei. absolut nimeni nu te invita si nu te roaga sa vii sau sa citesti pe Hermeneia. dar daca o faci (si cred ca de acum ma repet ca intr-un film cu prosti), deci daca o faci este nevoie de un minim bun simt. si anume acela de a nu te baga peste comentariile altora. este oare asta prea mult ca sa o cer de la tine? uite, eu habar nu am ce "anvergura literara" are Dorel si ai cuvintul meu de onoare ca nici nu ma intereseaza. undeva prin regulamentul asta, de il tot blestemi tu acolo, scrie cam ce gindesc eu despre anvergurile astea. deci, please, for the love of rome, give me a break si scuteste-ma cu toate aburelile astea. sincer, nu vreau sa ma ambalez acum fata de obsesia asta "romaneasca" pentru prestigiu, diplome, anverguri si alte cele. incerc, de dragul lui Dorel, sa ma abtin. pentru ca s-ar putea sa o percepa altfel. dar te rog, fa un efort minim de gindire si pricepe ca aici pe Hermeneia nimeni nu este mai egal decit altii. deci toata chestia asta nu are nici un fel de importanta. sau, cu alte cuvinte, eu tratez ce pune aici Dorel cu aceeasi atentie si exigenta cu care tratez pe oricine altcineva. tu poate simti nevoia asta de temenele si pupat canafi si salvari. uite ca eu nu o am. nu o am si basta. poti sa pupi cit vrei tu si unde vrei tu dar nu presupune ca toata lumea trebuie sa te imite. ca presupui prost. la fel ca multe alte presupusuri de-ale tale. deci, ti-o spun cu frumosul, vezi-ti de treaba ta, posteaza, comenteaza textele altora cu parerile pe care le ai despre ele dar nu te baga peste ce comenteaza altii si as prefera sa nu te bagi nici peste ce comentez eu. incerc sa sper (desi multi imi vor spune ca sint un naiv stupid) ca poti pricepe aceasta rugaminte si ii poti dar curs. pentru ca daca nu, atunci chiar ca nu mai am cu ce sa te ajut. deci, "Domnul Dorel", mi-e indiferent ce sau cine sinteti iar rugamintea si opiniile mele din primul comentariu ramin in picioare in ciuda giumbuslucurilor de 4th of july pe care le face pe aici clownul nostru de serviciu.
Ok, am să încerc să fiu cât mai scurt şi, sper, nu în zadar:
- eu cred că Alexandra este un autor talentat, care scrie cu pasiunea şi energia celor care trăiesc intens şi... grăbit. Are forţa de-a fiinţa metafora (de multe ori, originală şi mulată pe ultimul sens), reuşeşte să transmită, chiar dacă fragmentat, slalomează echilibrat printre emoţiile autentice şi cele contextuale şi calibrează bine tensiunea dintre "ce spui" şi "cum spui". Îi lipsesc (încă) forţa conservării efortului, autocenzura, menţinerea discursului, capacitatea de a îmbina "revelatul" cu travaliul tehnic şi (poate) altruismul lirismului obiectiv (trecerea de la eul subiect la cel obiectiv este aproximativ inexistentă). Şi, ca o întoarcere la lucrurile primare (unii ar spune "rudimentare"), comite destul de des greşeli gramaticale (fapt care, cred, e cauzat de elan/ grabă/ inerţie). Asta în foarte mare sau pe repede-nainte despre plusuri şi minusuri imanente poeziei.
Despre ce/ cine/ cum/ când/ cât comentează şi despre "critica" de pe Hermeneia:
- cum spunea Virgil, conducerea Hermeneia nu face nimănui educaţie. Atâta timp cât se respectă regulamentul, nu există conflict administrativ. Iar atacul dur al textului, ironia/ sarcasmul (chiar şi zeflemeaua) + alte "n" noţiuni vecine, nu sunt interzise tocmai pentru ca site-ul să nu devină un loc/ o comunitate amorfă - o cortină de fier ori un schit de maici. Depinde de noi cum răspundem acestor... să le spunem incipituri polemice. Putem sau nu învăţă din ele. Din experienţa mea, pot spune că ele, după ce frustrarea va fi trecut, pot fi excelente repere de evaluare obiectivă a eventualului progres. Şi să nu uităm că, în fond, unii pot avea mai multe argumente, alţii, mai bune, dar nimeni n-o să aibă niciodată dreptate absolută.
În încheiere:
- literatura virtuală nu înseamnă simbioză, dar înseamnă (şi) interacţiune. Nu ne putem plânge că nu suntem comentaţi ori că există puţini comentatori, dacă nu facem nimic prin care să schimbăm acest lucru. În altă ordine de idei, cred că generalizările de genul "am văzut eu cum se comentează pe aici/ legea junglei/ doar 2,3 comentatori" nu fac bine nimănui. În primul rând, pentru că generalizarea în sine e o eroare cumplită. Apoi, pentru că faci afirmaţiile respective în necunoşţinţă de cauză (având de puţină vreme activitate) . Şi, în final, pentru că nu poţi pomeni de "legea junglei", pentru ca mai apoi să ştergi un text sub care un user şi-a exprimat regulamentar o opinie, chiar dacă respectivul text îti aparţine. Aceasta e o formă de cenzură. Ce s-ar întâmpla dacă am face toţi la fel? Poţi să refuzi să te implici într-un conflict şi fără să apelezi la soluţii extreme. De altfel, pentru motivele de mai sus, ştergerea repetată şi nejustificată a textelor de pe Hermeneia este pedepsibilă.
În rest, să respirăm, să citim, să scriem, să fim sănătoşi!
elian, poate nu am sa fac exces de modestie si am sa iti spun ca eu cred ca textul acesta nu are numai zvic, cred ca exista un substrat nu foarte vizibil de prima data care necesita o atentie la semantica cailean, sau poate in cite feluri nu poti aranca, merci de comentariu
argumente? ce are (jazz) cafe-ul - un fel de fast-food place - cu umbrela si cu rasaritul soarelui? ( asta ca sa nu continui) apoi "textul" propriu-zis nu contine decit un fel de repetitii (aproape ornamentale) care mie imi amintesc de niste lectii de la la ora de desen din clasa a patra. adica mai pe scurt, friza cu modele dar nu poezie.
Costel, mi-a fost greu la inceput sa citesc poemul tau, cred ca are prea multe virgule printre alte abuzuri gramaticale si semantice: "incerc sa recapat, controlul pierdut" si mai sunt, Doamne cate mai sunt ! Poate ca poemul tau ar trebui editat, redus la factura de la electrica (cea care se ocupa desigur de problemele curentului) si apoi repostat, dar versiunea actuala trebuie salvata neaparat undeva. Eu cel putin asa am facut. Printre multe altele,"ma-ntorc impotriva, las turma sa curga" e absolut genial. Multumesc pentru lectura, Andu
Diana, nu trebuie să scrii titlul cu majuscule. pe cuvânt că nu! :) chiar și eu, care sunt disperat - dacă vrei, și „redundand” (sic!)- de mioapă, l-aș putea vedea fără să-mi fie vârât în ochi. de asemenea, cred că aș înțelege se anume vrei să transmiți și fără acele semne de exclamare. iarăși, am simțit că cineva ține neapărat să i se acorde atenție lui, în detrimentul textului.
bănuiesc, totuși, că un autor nu asta urmărește.:) oare mă-nșel?
gabriel, am o rugaminte la tine. nu publica mai mult de 3 texte pe zi. aş putea să impun asta prin metode tehnice. dar deocamdată mă folosesc de rugăminte. explicaţia este ca risti ca textele sa iti fie ignorate. nu multi vor avea răbdare să le citească sau comenteze. cel care are de pierdut esti numai tu. asta doar daca nu vrei sa folosesti hermeneia decit ca un fel de debara.
Am întârziat TOROPIT de umeda CALDURA
lângă turnurile cu capul în nori
cu treceri prin tunelul TIMPULUI în străzi
ori coborând scările CETATII-n istorie
cu emoţii RAZLETITE pe podul MINCIUNILOR
unde se aud clevetirile TRECUTULUI în somn.
Pleoapele se mişcă MIRATE
zâmbetul TACERII cade-n muzeul Bruckenthal
a revenit omul cu craniul în mână
şi cel cu tichie ALBASTRA.
Lucarne-n acoperişuri cu ochiul PISICII
urmaresc paşii cum lovesc pietrele.
Umbrele te însoţesc pe sub arcade
NEDEZLEGATELE taine se simt în aerul VETUS.
Rămâi cu mine să mistuim patina VREMII
Desenîndu-ne caligrafic BAROCUL situaţiei
surprinşi de NOBILELE întâmplari
cu care liniştea pătrunde-n catedrale.
Nemurirea se ascunde-n trupul FEMEII
Cu un surâs în ochii BARBATULUI
pe DRUMUL NESCRIS al cunoaşterii
urcând pe treptele REDEFINIRII.
nu mai stiu cum se pun italicele, de aceea am folosit majuscule.
voiam sa observati frecventa constructiilor genitivale si a epitetelor/ strofa.
nu spun ca toate sunt inutile. sau ca ele, in sine, sunt absolut condamnabile. dar stim cu totii ca cei prea mult...nu-i prea putin. dumneavoastra ati putea asculta, pret de o zi, numai Mozart? e doar un exemplu...
sa te mai incant si pe tine, profetule ( textul de fata e printre primele mele texte, si tin minte ca atunci, in alta parte, apricierea ta a fost un imbold cu puterea unui feed-back cosmic, sa fi vazut cum mi-ai zapacit muzele)
Forma originală a textului includea scrierea bold-uită şi pe cea italic-ă pentru a evidenţia mai bine cele două acţiuni care în final converg şi nu lasă citittorul să interpreteze ce vrea el, dimpotrivă.
Dacă aveţi timp într-o altă zi să-l citiţi până la capăt cred că o să vedeţi (sper din tot sufletul) că totul are o logică.
Aha, deci tu ai fost acolo. Dar, in loc sa te ridici si sa spui "domnule, scrii prost, foarte prost!", ai preferat sa mananci saratele? excelent. atunci considera ca ai ratat o sansa de a te comporta barbateste. puteai sa-ti expui punctul de vedere si altfel.
mult de tot mi-a placut "o femeie întindea un cearceaf în blocul de-alături
se aruncau garoafe-n aer". initial poemul mi-a parut prea degajat, traiesc cu ideea (gresita) ca omul trebuie indopat cu cat mai multa poezie pe rand de cuvinte, apoi l-am vazut exact asa cum e - foarte original in distributie (frizerul mai ales!) si inteligent construit - partea cu garoafele (care e un poem in sine) ar fi ramas nesesizata in mai multa aglomerare, ori pentru mine totul se construieste foarte istet in jurul momentului ala care pare, culmea, paralel cu evenimentul.
in fine, mi-a placut mult in modul meu cam twisted. :o)
Andu, consilul Hermeneia consideră comentariul tău ca fiind contrar principiilor stipulate în regulament. La prima abatere va trebui să îți suspendăm contul pe o perioadă nedeterminată.
Pastiluţe oratorice, fade, fără valenţe artistice, înălţate pe cuvine mari (unele, cu majusculă, pentru ca cititorul să priceapă şi el odată şi odată).
"moartea
strictă taxă forfetară pe viaţă" - asta m-a sensibilizat până la ultimul fior economic.
"poetul
prelungire onirică a poeziei
(pasăre phoenix a frumuseţii)" - iar aici, m-a luat cu gust acru vezând că încă sunt unii care "îndumnezeiesc"/ mitizează poetul. Şi cu ce cuvinte... - şi aici întâlnim o caracteristică a poetizării: idei mici, cuvinte mari.
e ca un exerciţiu de sinceritate, o trecere a prezentului prin autoanaliză lucidă, câteva trepte urcate sau etape de la prima, mai seacă poate, la următoarele, sunt mai multe filtre...mulţumesc pentru comentariu, e o poezie fragmentată şi apoi cu încercare de sinteză, cum scriu uneori în ultimul timp
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Boba,
Fiind vorba, totuşi, de textul meu am înţeles că l-ai citit şi ţi-a plăcut extraordinar de mult.Mai ales ce zice Rorty. Dar nu vrei să recunoşti. Altfel nu aş fi avut azi noapte o premoniţie. Am visat că-mi crescuse un morcov (nu spun unde). Şi tu erai, în spatele meu, pe post de iepure. Să-ţi fie de bine!
pentru textul : Replică la un com. al lui Călin Sămărghițean (Cailean) la un eseu al subsemnatului ”(1) Discuție (virtuală) cu Richard Rorty despre declinul adevărului redemptiv” postat pe Hermeneia. demargas, nu pot să spun decît că este regretabil că te-ai aplecat să participi în această masă rotundă „de dragul” meu. te asigur că nu era nevoie. nu am idee ce trece prin capul tău dar justificările tale nu au sens. asta în cazul în care sînt sincere. nu are nimeni aici nevoie de amabilitățile tale. m-ai întrebat de insolență. iată un exemplu clasic de insolență la tine. care crezi că participarea ta sau prezența ta aici, ca de altfel oriunde, este ceva nespus de prețios. ești insolentă și cînd te îndoiești că nu aș cunoaște definiția termenului. deocamdată tu ești cea care ne-ai demonstrat că folosești cuvinte aiurea fără să le cunoști. probabil dintr-un snobism cu tentă patologică. iar în situația respectivă, în care am folosit cuvîntul în comentariul meu, mă refeream la faptul că este o dovadă de insolență din partea ta să te deranjeze (vezi Doamne!) faptul că eu spun că unii cititori sînt superficiali în timp ce tu ai jignit pe aproape oricine (nu îmi cere să mai dau exemple) din cei care activează aici. insolența este modul tău natural de a fi, se pare, de aceea probabil nici nu îți mai dai seama. dar ultimul tău comentariu m-a deranjat în mod deosebit. pentru că încearcă printr-o manieră de-a dreptul mojică să își impună punctul de vedere. dacă ai ceva de spus poți să spui. dar te rog să încetezi să mai manipulezi sau denigrezi pe ceilalți participanți de aici. am mai spus-o. cît privește persoana mea rezist la suficient de mult dar nu am să permit ca hermeneia.com să se transforme într-un spațiu în care un individ să hărțuiască sau să împroște cu noroi în alții. te rog să te consideri avertizată. și te rog să nu uiți că în consiliul hermeneia eu am fost unul dintre ultimii tăi apărători. încă o dată, dacă nu îți place ceva, nu te obligă nimeni să participi. dacă participi încearcă să o faci decent.
pentru textul : Este adevărat că poezia este pe moarte sau nu? deAlma - Nu ma mira ca nu puteai sa vezi asa. In parte pentru ca eu nu diluez suficient de mult mesajul. Nu stiu de ce pusesi ghilimele la "Cu anumiți oameni, însemnăm ceva". Nu-mi aduc aminte sa fi spus asta. Daca e doar o afirmatie de-a ta, la care vrei lamuriri, ok. Insemnam mult mai mult decat am fi putut insemna singuri fiind. Oriunde. Impreuna. P.S. Ce mai face Iașiul? Promit sa-mi explic toate poeziile de acum incolo. Vad ca asa sunt mai interesante :)
pentru textul : coase-mi buzele pleoapele nările deO.K.! Numai sa vrea si...Grivei (rima involuntara). G.M.
pentru textul : nevermind deJulio Cortazar, Idolul cicladelor, ultima povestire - Mangaierea cea mai profunda daca n o sa ti placa, eu is napoleon! :P
pentru textul : schiță deMi se pare un poem bun și o rescriere modernă a ideii de psalm.
pentru textul : dezvățatul de a fi I deExistența și/sau non-existența lui Dumnezeu la fel ca relația dintre Dumnezeu și poet a făcut obiectul psalmilor pentru mai bine de trei decenii de poezie, hai să o numesc modernă, de la Arghezi încoace. Aici eu văd că Virgil inovează cu o notă de modernism absolut necesară, dacă Arghezi 'înfigea lopata adânc în odaie' pentru a-l descoperi pe Dumnezeu în adâncuri, așa, în urma unei munci asidue specifice acelor vremuri post industrializare, Virgil rămăne fără Dumnezeu așa, pur și simplu, cum ni se întâmplă în epoca noastră când totul (dar mai ales disparițiile) se produc în fracțiuni de secundă. Desigur e și un pic de filozofie în poemul ăsta mie îmi place Nietzsche dar chestia cu Dumnezeu care ne-a părăsit e poate prea evidentă în primele versuri.
Oricum, nu vreau să mă lungesc ca pelteaua, un psalm modern bun.
Iar comentatorul Nicodem mie cel puțin îmi amintește de un personaj foarte în vogă la ora actuală în România și anume de Corneliu V.T. Poet nelipsit de talent dar oricum discutabil, în niciun caz reprezentativ în literatura română, acest om reușește totuși să rămână permanent în atenție printr-un procedeu arhicunoscut dar care iată că nu și-a trăit încă ultimul imperiu... diversiunea intelectualistă.
Oricum, faptul că m-am referit aici la persoana dumitale Nicodem nu înseamnă că cele stabilite anterior între noi s-au schimbat cu ceva. De fapt, după cum am constatat, nimic nu s-a schimbat încă.
Andu
ei uite ca eu alatur cu cuvintele si nu fac indigestie. si nici nu am nevoie de reverente. ma descurc excelent si fara. nu cred ca sint o autoritate in poezie dar nici nu cred ca terenul e alunecos. insa bunul meu simt estetico-literar (atit cit o fi el) imi spune ca orice "obiect artistic" sau "de arta", si aici includ si poezia, trebuie sa fie in esenta o comunicare reprezentativa (sau o reprezentare prin comunicare/comuniune, sau impartasire). deci, in chestia asta pe care noi o numim arta (fie ea literara, fie de alta stirpe) existam noi doi (sau noi mai multi) dintre care tu esti artistul iar noi publicul. exista tot felul de teorii despre participarea, rolul si/sau implicarea autorului si a publicului (vezi ideile interesante ale lui Marcel Duchamp). dar, in esenta arta (si deci poezia) este o tentativa a artistului de a transmite ceva printr-o forma de reprezentare, in esenta o joaca mai mult sau mai putin vinovata cu senzorii si neuronii nostri ai publicului. ei bine, pentru chestia asta e nevoie de trei lucruri, idee-inspiratie, talent-munca si autoevaluare-critica. adica in primul rind trebuie sa vrei sa spui sau sa comunici ceva (logic-semnificativ) sau o stare (emotional-semnificativ) care sa aiba in general un caracter unitar si coerent (sau cel putin sa aiba un puternic efect care sa ni se para noua, publicului, ca fiind coerent). cu siguranta ca oricit de bune si brave idei ai avea si orict de multa inspiratie ai considera ca ai, daca nu ai talent (chestia aia cu care te nasti si care te face sa te joci cu frumosul sau cu uritul intr-un mod fascinant si diferit de altii) tot degeaba e, fiindca suna a doaga. iar apoi, chiar daca ai idei, si coerenta, si talent si pui osul la munca tot mai trebuie sa citesti si sa recitesti (eventual sa ii citesti si pe altii care au pana mai ascutita) pina iti perfectionezi mestesugul si implicit rezultatul, adica obiectul literar, adica poezia. cam asta e si scuze ca m-am cam lungit
pentru textul : invazia deSebi,
pentru textul : minunata călătorie a lui emil prin gara de nord deOsa si fratele ei, micul Matz, sint doi copii din Minunata calatorie a lui Nils Holgersson prin Suedia. Ei colinda lumea in cautarea tatalui, iar in timpul acesta invata oamenii cum sa se fereasca de tuberculoza, intrucit si mama lor murise de aceeasi boala. Matz moare in urma unei explozii in mina. Si ca lamuriri suplimentare. Napirstoc e Nils transformat in spiridus, care zboara cu giscanul Martin in Laponia, alaturi de gisca salbatica Akka. Stiu ca nu e bine sa explic textul, dar o fac pentru mai mult sens.
Multumesc de semn
iată că am revenit și am făcut, zic eu, niște tăieturi adînci
pentru textul : preludiu în alb și negru deNo! Mi-a placut atat de mult incat tocmai l-am citit, asa cum m-am priceput, la Radio Lynx, la o emisiune de poezie. Toata lumea l-a aplaudat. Daca imi pare rau de ceva e ca nu mi-a trecut prin cap sa iti fi facut invitatia tie pentru ca sa intri in direct, ideea venindu-mi chiar in momentul in care am pus mana pe microfon. Inca o data, felicitari pentru idee si zen. A, Virgil, mâțili meli dorm în casî și tăti au purici!
pentru textul : Mâțâli dedupă cum cred din toată suflarea că autorul, amplificând un pic aici maniera soresciană, a reușit un text bun. dar eu aștept mai mult de la tine, Virgil. și cu toate acestea îmi place aici umorul care se vrea involuntar și amoros, discret, într-o romanță poate și existențială. citatul următor mi-a adus un rictus satisfăcut pe buze: dar m-am luat cu vorba și am uitat să îți spun că ești specială mai ales cînd parchezi lateral seara lîngă librăria din colț dintr-o singură încercare
pentru textul : cioburi la modul general dePăi asta e, că nu știi niciodată. De aceea e interesant. Și ce nu mai știu: de ce zmeu' ies ăia tropăind? Cineva îmi spunea ca acest "cal" e "metafora regenerării naturii spirituale a ființei". Nu știu. Lui Nichita îi tot veneau cai; asta însemna că se regenera de fiecare dată?
pentru textul : Cai în livezi deeh, e doar o satiră mondenă! mulțam, Mariana!
pentru textul : despre cum reacționează femeile și bărbații deCred că aici merge gerunziul "împroșcându-mă" fiind mai expresiv pentru idee. De ce ai ales "mov" (mai moale) și nu "violet" (mai sonor)?
pentru textul : țipăt mov debobadile, eu zic ca am fost un om civilizat si foarte calm cu tine. chiar te-am rugat ca daca nu iti place aici, si nu iti place cum gindesc eu locul asta sau nu iti place cum procedeaza editorii, etc, sa iti faci un bine si tie si un bine si noua si sa ne despartim in mod decent. observ ca nici asta nu vrei. absolut nimeni nu te invita si nu te roaga sa vii sau sa citesti pe Hermeneia. dar daca o faci (si cred ca de acum ma repet ca intr-un film cu prosti), deci daca o faci este nevoie de un minim bun simt. si anume acela de a nu te baga peste comentariile altora. este oare asta prea mult ca sa o cer de la tine? uite, eu habar nu am ce "anvergura literara" are Dorel si ai cuvintul meu de onoare ca nici nu ma intereseaza. undeva prin regulamentul asta, de il tot blestemi tu acolo, scrie cam ce gindesc eu despre anvergurile astea. deci, please, for the love of rome, give me a break si scuteste-ma cu toate aburelile astea. sincer, nu vreau sa ma ambalez acum fata de obsesia asta "romaneasca" pentru prestigiu, diplome, anverguri si alte cele. incerc, de dragul lui Dorel, sa ma abtin. pentru ca s-ar putea sa o percepa altfel. dar te rog, fa un efort minim de gindire si pricepe ca aici pe Hermeneia nimeni nu este mai egal decit altii. deci toata chestia asta nu are nici un fel de importanta. sau, cu alte cuvinte, eu tratez ce pune aici Dorel cu aceeasi atentie si exigenta cu care tratez pe oricine altcineva. tu poate simti nevoia asta de temenele si pupat canafi si salvari. uite ca eu nu o am. nu o am si basta. poti sa pupi cit vrei tu si unde vrei tu dar nu presupune ca toata lumea trebuie sa te imite. ca presupui prost. la fel ca multe alte presupusuri de-ale tale. deci, ti-o spun cu frumosul, vezi-ti de treaba ta, posteaza, comenteaza textele altora cu parerile pe care le ai despre ele dar nu te baga peste ce comenteaza altii si as prefera sa nu te bagi nici peste ce comentez eu. incerc sa sper (desi multi imi vor spune ca sint un naiv stupid) ca poti pricepe aceasta rugaminte si ii poti dar curs. pentru ca daca nu, atunci chiar ca nu mai am cu ce sa te ajut. deci, "Domnul Dorel", mi-e indiferent ce sau cine sinteti iar rugamintea si opiniile mele din primul comentariu ramin in picioare in ciuda giumbuslucurilor de 4th of july pe care le face pe aici clownul nostru de serviciu.
pentru textul : Eminescu azi deOk, am să încerc să fiu cât mai scurt şi, sper, nu în zadar:
- eu cred că Alexandra este un autor talentat, care scrie cu pasiunea şi energia celor care trăiesc intens şi... grăbit. Are forţa de-a fiinţa metafora (de multe ori, originală şi mulată pe ultimul sens), reuşeşte să transmită, chiar dacă fragmentat, slalomează echilibrat printre emoţiile autentice şi cele contextuale şi calibrează bine tensiunea dintre "ce spui" şi "cum spui". Îi lipsesc (încă) forţa conservării efortului, autocenzura, menţinerea discursului, capacitatea de a îmbina "revelatul" cu travaliul tehnic şi (poate) altruismul lirismului obiectiv (trecerea de la eul subiect la cel obiectiv este aproximativ inexistentă). Şi, ca o întoarcere la lucrurile primare (unii ar spune "rudimentare"), comite destul de des greşeli gramaticale (fapt care, cred, e cauzat de elan/ grabă/ inerţie). Asta în foarte mare sau pe repede-nainte despre plusuri şi minusuri imanente poeziei.
Despre ce/ cine/ cum/ când/ cât comentează şi despre "critica" de pe Hermeneia:
- cum spunea Virgil, conducerea Hermeneia nu face nimănui educaţie. Atâta timp cât se respectă regulamentul, nu există conflict administrativ. Iar atacul dur al textului, ironia/ sarcasmul (chiar şi zeflemeaua) + alte "n" noţiuni vecine, nu sunt interzise tocmai pentru ca site-ul să nu devină un loc/ o comunitate amorfă - o cortină de fier ori un schit de maici. Depinde de noi cum răspundem acestor... să le spunem incipituri polemice. Putem sau nu învăţă din ele. Din experienţa mea, pot spune că ele, după ce frustrarea va fi trecut, pot fi excelente repere de evaluare obiectivă a eventualului progres. Şi să nu uităm că, în fond, unii pot avea mai multe argumente, alţii, mai bune, dar nimeni n-o să aibă niciodată dreptate absolută.
În încheiere:
- literatura virtuală nu înseamnă simbioză, dar înseamnă (şi) interacţiune. Nu ne putem plânge că nu suntem comentaţi ori că există puţini comentatori, dacă nu facem nimic prin care să schimbăm acest lucru. În altă ordine de idei, cred că generalizările de genul "am văzut eu cum se comentează pe aici/ legea junglei/ doar 2,3 comentatori" nu fac bine nimănui. În primul rând, pentru că generalizarea în sine e o eroare cumplită. Apoi, pentru că faci afirmaţiile respective în necunoşţinţă de cauză (având de puţină vreme activitate) . Şi, în final, pentru că nu poţi pomeni de "legea junglei", pentru ca mai apoi să ştergi un text sub care un user şi-a exprimat regulamentar o opinie, chiar dacă respectivul text îti aparţine. Aceasta e o formă de cenzură. Ce s-ar întâmpla dacă am face toţi la fel? Poţi să refuzi să te implici într-un conflict şi fără să apelezi la soluţii extreme. De altfel, pentru motivele de mai sus, ştergerea repetată şi nejustificată a textelor de pe Hermeneia este pedepsibilă.
În rest, să respirăm, să citim, să scriem, să fim sănătoşi!
pentru textul : high definition deelian, poate nu am sa fac exces de modestie si am sa iti spun ca eu cred ca textul acesta nu are numai zvic, cred ca exista un substrat nu foarte vizibil de prima data care necesita o atentie la semantica cailean, sau poate in cite feluri nu poti aranca, merci de comentariu
pentru textul : fericirea I deargumente? ce are (jazz) cafe-ul - un fel de fast-food place - cu umbrela si cu rasaritul soarelui? ( asta ca sa nu continui) apoi "textul" propriu-zis nu contine decit un fel de repetitii (aproape ornamentale) care mie imi amintesc de niste lectii de la la ora de desen din clasa a patra. adica mai pe scurt, friza cu modele dar nu poezie.
pentru textul : linia deCristina, după asemenea comentariu, simt nevoia să mă pipăi. și găsesc același corp... of! îmi spun - deci nu la mine se referea Eminescu! ;(
îmbrățișarea a ajuns, să știi! mulțumesc. ;)
pentru textul : porumbeii și ninsorile știu deCostel, mi-a fost greu la inceput sa citesc poemul tau, cred ca are prea multe virgule printre alte abuzuri gramaticale si semantice: "incerc sa recapat, controlul pierdut" si mai sunt, Doamne cate mai sunt ! Poate ca poemul tau ar trebui editat, redus la factura de la electrica (cea care se ocupa desigur de problemele curentului) si apoi repostat, dar versiunea actuala trebuie salvata neaparat undeva. Eu cel putin asa am facut. Printre multe altele,"ma-ntorc impotriva, las turma sa curga" e absolut genial. Multumesc pentru lectura, Andu
pentru textul : A second life deDiana, nu trebuie să scrii titlul cu majuscule. pe cuvânt că nu! :) chiar și eu, care sunt disperat - dacă vrei, și „redundand” (sic!)- de mioapă, l-aș putea vedea fără să-mi fie vârât în ochi. de asemenea, cred că aș înțelege se anume vrei să transmiți și fără acele semne de exclamare. iarăși, am simțit că cineva ține neapărat să i se acorde atenție lui, în detrimentul textului.
bănuiesc, totuși, că un autor nu asta urmărește.:) oare mă-nșel?
pentru textul : UN GROTESC COTIDIAN degabriel, am o rugaminte la tine. nu publica mai mult de 3 texte pe zi. aş putea să impun asta prin metode tehnice. dar deocamdată mă folosesc de rugăminte. explicaţia este ca risti ca textele sa iti fie ignorate. nu multi vor avea răbdare să le citească sau comenteze. cel care are de pierdut esti numai tu. asta doar daca nu vrei sa folosesti hermeneia decit ca un fel de debara.
pentru textul : Rânduri pentru nepoată-mea deAm întârziat TOROPIT de umeda CALDURA
lângă turnurile cu capul în nori
cu treceri prin tunelul TIMPULUI în străzi
ori coborând scările CETATII-n istorie
cu emoţii RAZLETITE pe podul MINCIUNILOR
unde se aud clevetirile TRECUTULUI în somn.
Pleoapele se mişcă MIRATE
zâmbetul TACERII cade-n muzeul Bruckenthal
a revenit omul cu craniul în mână
şi cel cu tichie ALBASTRA.
Lucarne-n acoperişuri cu ochiul PISICII
urmaresc paşii cum lovesc pietrele.
Umbrele te însoţesc pe sub arcade
NEDEZLEGATELE taine se simt în aerul VETUS.
Rămâi cu mine să mistuim patina VREMII
Desenîndu-ne caligrafic BAROCUL situaţiei
surprinşi de NOBILELE întâmplari
cu care liniştea pătrunde-n catedrale.
Nemurirea se ascunde-n trupul FEMEII
Cu un surâs în ochii BARBATULUI
pe DRUMUL NESCRIS al cunoaşterii
urcând pe treptele REDEFINIRII.
nu mai stiu cum se pun italicele, de aceea am folosit majuscule.
voiam sa observati frecventa constructiilor genitivale si a epitetelor/ strofa.
nu spun ca toate sunt inutile. sau ca ele, in sine, sunt absolut condamnabile. dar stim cu totii ca cei prea mult...nu-i prea putin. dumneavoastra ati putea asculta, pret de o zi, numai Mozart? e doar un exemplu...
pentru textul : Şi cel cu tichie albastră desa te mai incant si pe tine, profetule ( textul de fata e printre primele mele texte, si tin minte ca atunci, in alta parte, apricierea ta a fost un imbold cu puterea unui feed-back cosmic, sa fi vazut cum mi-ai zapacit muzele)
pentru textul : Odată un indian iubea o americancă deVă salut şi vă mulţumesc pentru observaţii.
Forma originală a textului includea scrierea bold-uită şi pe cea italic-ă pentru a evidenţia mai bine cele două acţiuni care în final converg şi nu lasă citittorul să interpreteze ce vrea el, dimpotrivă.
Dacă aveţi timp într-o altă zi să-l citiţi până la capăt cred că o să vedeţi (sper din tot sufletul) că totul are o logică.
pentru textul : Iulian are ochi de melc deAha, deci tu ai fost acolo. Dar, in loc sa te ridici si sa spui "domnule, scrii prost, foarte prost!", ai preferat sa mananci saratele? excelent. atunci considera ca ai ratat o sansa de a te comporta barbateste. puteai sa-ti expui punctul de vedere si altfel.
pentru textul : Cenaclul Virtualia - editia a X-a demult de tot mi-a placut "o femeie întindea un cearceaf în blocul de-alături
pentru textul : Frizerul, dictatorul și lasoul dese aruncau garoafe-n aer". initial poemul mi-a parut prea degajat, traiesc cu ideea (gresita) ca omul trebuie indopat cu cat mai multa poezie pe rand de cuvinte, apoi l-am vazut exact asa cum e - foarte original in distributie (frizerul mai ales!) si inteligent construit - partea cu garoafele (care e un poem in sine) ar fi ramas nesesizata in mai multa aglomerare, ori pentru mine totul se construieste foarte istet in jurul momentului ala care pare, culmea, paralel cu evenimentul.
in fine, mi-a placut mult in modul meu cam twisted. :o)
Andu, consilul Hermeneia consideră comentariul tău ca fiind contrar principiilor stipulate în regulament. La prima abatere va trebui să îți suspendăm contul pe o perioadă nedeterminată.
pentru textul : poem naiv de blog dePastiluţe oratorice, fade, fără valenţe artistice, înălţate pe cuvine mari (unele, cu majusculă, pentru ca cititorul să priceapă şi el odată şi odată).
"moartea
strictă taxă forfetară pe viaţă" - asta m-a sensibilizat până la ultimul fior economic.
"poetul
pentru textul : poezia care nu se scrie singură deprelungire onirică a poeziei
(pasăre phoenix a frumuseţii)" - iar aici, m-a luat cu gust acru vezând că încă sunt unii care "îndumnezeiesc"/ mitizează poetul. Şi cu ce cuvinte... - şi aici întâlnim o caracteristică a poetizării: idei mici, cuvinte mari.
e ca un exerciţiu de sinceritate, o trecere a prezentului prin autoanaliză lucidă, câteva trepte urcate sau etape de la prima, mai seacă poate, la următoarele, sunt mai multe filtre...mulţumesc pentru comentariu, e o poezie fragmentată şi apoi cu încercare de sinteză, cum scriu uneori în ultimul timp
pentru textul : rugăciunea inimii dePagini