Cristina, tocmai am deschis pagina ta de autor si totul pare bine si la locul lui. ce browser folosesti? este posibil sa iti stergi cache-ul si sa restartezi browser-ul? ma tem ca siteul nu are probleme si s-ar putea ca browser-ul tau sa nu fie configurat cum trebuie.
daca vei continua sa ai probleme te rog sa faci un screen-shot cu Alt-PrintScreen si sa il salvezi ca jpeg si sa mi-l trimiti.
multumesc

Fain, un fel de "come undone" al lui Robbie Williams, one of my favourites. Insa prozodia parca nu curge cum trebuie. Cand citesti te tot intorci la randul dinainte ca sa te legi de idee, e si o amestecare de decoruri la un moment dat... nu e o proza pur-sange, ci altceva, un scenariu literar poate, oricum, o lectura placuta si, probabil, o amintire pe masura :-) Fara amicitie deocamdata ca nu stiu de unde vine dar cu interes literar, Andu

Nu mai merg linkurile pentru fotografiile din vizuale. La "Sfaturi pentru compunere" te pierzi. Ştie cineva vreo formulă simplă de exemplificare?

Imi pare rau daca te-am ofuscat. Eu vad scrierea in limba straina ca pe o foarte mare calitate. Vezi marii intelectuali romani care au scris in alte limbi decat cea materna.
Totusi ma intorc la text sa imi explic interpretarea. In acel : "oricum ele niciodata" - pronumele personal feminin "ele" nu se poate referi la copaci... de aceea am acordat gramatical cu pietrele.
Se poate acorda si cu zidurile,urechile, buzunarele dar cu copacii nu. Ar trebui sa fie : "oricum ei niciodata". Masculin.
Nu este o critica ci o dorinta de a intelege corect textul :)) Si asta nu inseamna ca eu nu fac greseli :)

Frumos spus :
indiferent în ce parte
a trupului le vei aşeza tăcerea...

dane, asteptam ca de obicei interventia ta. cititorii mei fideli -printre care te numeri si tu, sper- sunt, fireste, preferatii mei. dar si cei de care ma tem cel mai tare! nu spun de ce :) pe viitor, poate ma apuc de poezie. sper sa nu-i dezamagesc pe toti. va fi bine, as zice. dar e prea curand.

la „surpinsă” ai fost prea subtilă pentru mine:) am corectat acum. cât despre cum se schimbă norma în limba română, istoria ne va judeca...

O felicit si pe aceasta cale pe Nicole Pottier care participa cu prietenii la Suceava la Primavara Poetilor din Romania!

Adrian...mulţumesc de trecere. Fac o cafea?

cam abstract și infantil. si patetic pe deasupra.

Eu am înțeles foarte bine ce ați spus și cred că și dumneavoastră ați înțeles ce am spus eu.

Propunere: Întrucât cuvântul "redemptiv" nu există în limba română, dar văd că îl folosiți, vă propun totuși, căci nu noi inventăm acum limba, să găsim o expresie mulțumitoare, pentru ca lumea să ne înțeleagă și în primul rând noi înșine să ne înțelegem. Și ca să facem lumină, ce-i cu acest redemptiv, căci sunt convins că nu mulți cunosc semnificația termenilor teologici consacrați. Am vobservat că ați evitat elegant termenul. Eu zic măcar să-l numim la început. Eu aș folosi chiar "adevăr mântuitor" , de vreme ce un filosof pragmatist îl numește așa, cu termenul teologic consacrat, cred că o putem face și noi. Alte variante ar fi "izbăvitor", "eliberator" (asta dacă nu vrem să ni-i punem în cap pe de-alde știți cine). Unii ar putea opta pentru un mult mai echivoc "adevăr compensator", însă "răscumpărător", deocamdată cel puțin, aș prefera să nu-l folosim, pentru a nu provoca chiar din start conflictul dintre concepția doctrinei despre răscumpărare a teologiei occidentale tomiste, și cea bizantină care respinge chiar și termenul respectiv (problemă la care, oricum, vom ajunge). De acord?

e frumos textul, mai intai cum se construieste un decor, femeie, corb, oglinda, soare, in incercarea de a levita mi se pare trio ul magic acesta plus un fel de alergare cu soarele in spate, iar in acest impreuna mers indicatia regizorala "priveste mi ochii"/sufletul/adancul meu samd releva o lovire a sacrului si de aici una bucata orbire care se imparte la amandoi. si corbului, cred. de aici, sustin, ultima strofa se justifica bine tinand cont si de titlu: femeia natură n o fi ea visul oricarui barbat? n o fi orbirea si nebunia un mod de a descoperi sau redescoperi goliciunea noastra, eternala cum ziceam adineauri, adica un altfel de zbor - orizontal, o alergare in gol, sisifica?! adica noi credem ca zburam si de fapt alergam pe banda rulanta. si, recitind, revad inca un personaj - un "tu" participativ si confesor, adica el lectore daca n ar fi nevroza cheia textului si "solutia" finala as numi textul "fantana din palma"

Unul dintre principalele motive pentru care a fost abolită pedeapsa cu moartea este acela că o astfel de pedeapsă se dădea în țara noastră celor vinovați de trădare; dar cum totul este relativ într-o lume relativă, istoria a dovedit că de multe ori sînt priviți ca eroi trădătorii de mîine și viceversa. Se pare că în lumina unor săpături mai recente, marele trădător Iuda, este privit de însuși Domnul Hristos, ca cel dintîi dintre apostoli, lui revenindu-i totuși în istoria omenirii locul cel mai ingrat. Cu siguranță nu vom vedea un Hristos onorabil la costum și diplomat, pentru că așa cum stă scris, El vine cu norii, aceasta din motive binecuvîntate. Nu-L vom afla așa cum ni-L înfățișezi, pentru că toate acele ipostaze se potrivesc lumii și din lume fac parte toate acele lucruri cu care L-a ispitit Al Sheitan în pustie, inclusiv guvernele lumii. Atunci cînd adevărul se va instaura în lume, noi doar atunci vom vedea. Pînă atunci, slujitorii fac și ei ce pot să nu se împrăștie turma. Lor, celor șapte congregații, celor șapte făclii, li s-a adresat Isus în epistolele relatate de Ioan, dojenindu-i pe fiecare, în parte, după măsură.

Este mai amplă. Poţi fi nu ştiu ce „ist” pt. că eşti. Sau pt. că aşa e la modă la un moment dat, prin mimesis. Cum eu, ca cititor, pt. că asta sunt, n-am afirmat nici o dată că mă cred „producător” şi dacă încerc să şi „produc” proză şi poezie nu o fac cu prea multă convingere (am ales, ca posibilitate de exprimare, eseistica care, se pare, mi se potriveşte), am, la rândul meu, libertatea de a rezona cu o anumită structură artistică încadrată într-un anumit «istm» sau nu. Dar tot ca „receptor”, în afară de a-mi exprima afinitatea (asta în eseistică) încerc să şi „percep” vibraţia celui care „produce” (proză/poezie). Şi, mi se pare, că în acest fel pot deosebi „autenticul” de „mimesis”. Din acest motiv, în comentarii şi nu în eseuri, îmi permit să aprob, uneori, când e cazul, texte care contravin „sensibilităţii” mele. Din punctul altora de vedere acest mod pare a fi duplicitar. Eu îl cred „raţional”, dacă poţi fi raţional vizavi de artă.

Textul acesta, ca şi altele intitulate „minimaliste” sau cum le voi mai boteza, sunt tot un fel de eseistică, spre deosebire de com-uri. Iar când nu pun nici o etichetă unui text (pezie/proză), scriu şi eu cu nostalgia vremurilor în care chiar credeam că sunt „poet/prozator” . Şi uit că – vârsta este de vină – am devenit mai „lucid” (daca chiar am devenit).

P.S. Profetule, să nu îţi facă nici o dată (nici dumitale, nici altora) impresia că aş fi o „mimoza senzitiva” şi că nu pot deosebi o observaţie pe marginea căreia se poate dialoga de una „ostila”. Cât priveşte ultima categorie, iau lucrurile în joacă – câte o dată depăşind măsura; dar, pe aici sper că nu s-a întâmplat – şi lucrurile revin la normal.