am zis ce aveam de zis in primul comentariu, mai demult. nu trebuia sa raspund "istericalei" ulterioare a autorului, dar nu m-am putut abtine, dat fiind ca el nu s-a limitat la a-si apara textul, ci a trecut la aprecieri asupra numarului si calitatii lecturilor mele si nu doar asta. cred ca trebuia sanctionat verbal, de catre moderatori, pentru asta. oricum, recunosc, am raspuns in pripa, dar oricum mult mai corect politic daca vreti, pentru ca nu am criticat decit textul, iar pe autor pentru tonul folosit in text si nu pentru presupuse indeletniciri exterioare (hermeneiei) de-ale lui
Vorbeam cu cineva: daca esti o persoana cunoscuta atunci unii vor sta pe langa tine doar sa atraga atentia asupra lor: din pacate chiar fiind agresivi cu tine si din fericire doar uitandu-se ca vita la poarta noua. E o moda. De Craciun si de paste se vede acest lucru, de care si Motzart se plangea. Constiinta nu invinge orgoliul cand e sa intrebi sincer: de ce? De ce, ma Paule, de ce?
Michellangelo le-a inchis usa ucenicilor in nas. Narcis Iustin Ianau plange, mai ales ca fiind adolescent la el predomina partea cu cei violenti, nu cu cei care ...Exista Dumnezeu? Si ce daca, te schimba cu ceva? "de aceea te văd ca pe un port
plin cu vapoare într-o ceață binevoitoare
tu biet tâmplar sortit să mă iubești
până vreau eu" ha ha ha
"ce-ti pasa tie chip de lut, daca sunt eu sau altul"
Nu te-ai informat cu nimic pentru poem, nu sunt informatii, sentimentul e clar din categoria acuzata de mine. Numai bine! Fericiti cei saraci in iubire. Ei sunt crezuti primii, de cei ca ei.
pentru mine, excelenta poezia.
nu-mi place "infipte" din titlu, realizez insa ca daca spui "intr-un saxofon, flori" e posibil sa nu mai fie chiar acelasi lucru. nu subliniezi muzica ci actul asocierii, chiar infigerea aceea, desi ma deranjeaza. si n-as schimba. are un calm extraordinar fara a-i lipsi nota nostalgica si framantarea, neputinta aia din final. frumos final.
e poezie in sine, simti omul din ea, nu te oboseste cu razboieli intelectuale. :o)
aproape ca vad cum ar putea fi criticata, din neatentie.
pe alee o domniță cu suita ce poartă umbrele albastre urmează un convoi funerar pastorul citește o ultimă evanghelie din batistă în spate se aude glasul unui cerșetor steaua nordului își schimba subit poziția un picard aprinde felinarele scuturând din falangă lumina pare ireală o aură ce ticăie mă gândesc la tine o parte din mine intră în levitație iar o alta în cutia străpunsă de săbii iluziile mele iau forma jobenului și a mănușii aruncate de la balcon ori a păsărilor albe nu știu de ce îmi ieși înainte înghițind flăcări pășim unul spre altul pe cărbuni ce sfârâie lucind aidoma unui oraș prins între două oglinzi în noaptea asta stelele au țurțuri presimt că o să vărs cartea peste cana de ceai
La o analiza amanunțită am decis și ca toți cei care s-au înscris de patru luni și nu au postat nici un text încă să fie transferați în categoria de membru CORESPONDENT indiferent de categoria căreia i-au aparținut pînă acum.
ma tem ca ultima strofa a fost scrisa putin in graba si nu e tocmai un final reusit. in ciuda faptului ca textul are destule zone "naive" am senzatia ca de fapt nu sint neaparat "slabiciuni" ci poate ca mai degraba asa ti se contureaza tie stilul . insa trebuie sa recunosc ca dincolo de faptul ca mai trebuie sa lucrezi la "tehnica" (dupa parerea mea), totusi in spatele textului se afla poezie
Draga mea Nuta, Incep aceasta scrisoare prin a-ti spune ca nu inteleg de ce ai simtit nevoia sa scrii TOCMAI tu aici un "haiku". (Apoi urmeaza corpul scrisorii, in care iti povestesc despre cum vad eu scrisul tau, de care intr-un anume fel, m-am indragostit) Finalul vine cam asa: dupa ce ti-am marturisit toate acestea, te rog sa intelegi ca sunt nedumerit de ce ai simtit nevoia sa scrii acest haiku care nu e haiku si in general noi nu stim sa scriem haiku-uri, dar unii mai reusesc cate ceva, dar de ce tocmai tu sa faci aceasta incercare ata de nereusita? Pai Nuta, unde ai mai vazut tu haiku sa se numeasca "inadvertenta"? Haiku-ul este o meditatie linistita asupra naturii, o observatie, o relatare foarte foarte simpla insa cu multe intelesuri. Nu orice text in 3 versuri 5-7-5 e haiku Nuta... Inadvertenta? Pun pariu ca unii nici nu stiu ce inseamna cuvantul asta. Apoi utilizarea metaforei directe in haiku este oprita, adica "malul vietii" n-are ce cauta... etc. Dezamagit de acest simulacru de haiku, semnez Andu
se poate aprinde, poate exploda, totul poate căpăta culoare de la un simplu băţ de chibrit. dar la fel de simplu se poate stinge. cam asta este trecerea. de la un an la altul. de la o viaţă la alta.
ipocrizie domnule Titarenco in acest balast radioactiv al textului si ce text... stiti dumneavoastra, ati cunoscut de aproape persoane amputate in tinerete de picioare?? ati trait in preajma lor? ati aflat in loc de?? si mai mult de atit, ati aflat unde era Dumnezeul lor atunci cind? a te imbraca in cuvinte, fara alte accesorii, ce iluzie!
pentru mine e o mare bucurie semnul tău de bine. Povestea asta a fost scrisă așa, mai mult ca experiment și mă bucur tare că a plăcut. Voi reveni, poate, și cu alte povestiri din această bătătură a Măriei lu Codin, sau din altă bătătură, om vedea:)
o tema religioasa aborata cu termeni nereligiosi presupune, fie un autor extrem de credincios, fie unul extrem de cult. poemul tau este lipsit de limpezimea mesajului si se afunda in mintea cititorului ca intr/o mlastina. ca sa fiu inteles: cu cat inaintezi mai mult in citirea lui, cu atat devine mai sufocant.
Degeaba, nu mă pot astâmpăra...sper să nu devin iritantă, însă: Cred că Aristotel nu spunea că substanța (pe care o încadra, dacă nu mă înșel, printre "lucrurile necompuse") nu poate fi cunoscută, ci că nu poate fi cunoscută prin intermediul "gândirii compuse". El afirma însă existența unei cunoașteri - să-i spun apriorice? să-i spun transcedentale? mai bine îl citez: “Dar când e vorba de lucruri necompuse, ce înseamnă ființa și neființa,ce înseamnă adevăr și neadevăr? ci adevărul înseamnă să distingi ceea ce cauți și să exprimi acest lucru, și trebuie să știm că a afirma și a enunța nu e același lucru, iar a ignora înseamnă să nu nimerești adevărul. “ și “Pentru astfel de lucruri adevărul constă numai în a le concepe cu mintea;cu privire la ele nu există nici adevăr, nici înșelare, ci doar ignoranța, dar o ignoranță ce nu seamănă cu orbirea, căci în acest caz ar însemna să nu ai deloc însușirea de a gândi.“ Logică aristotelică mi se pare,astfel, una realistă, care nu-și propune să treacă dincolo de pătura Existenței ( unde "existent” este considerat în accepțiunea formei de manifestare ce nu are în ea însăși rațiunea sa suficientă) acceptând că la Transcendent nu poate ajunge decât pe drumul intuiției intelectuale. Pentru că, la acest nivel, nici nu mai poate fi vorba de "terț exclus"! Deci, substanța poate fi cunoscută și putem afirma despre ea că ..., însă nu pe calea raționalului. Ea este peste măsura instrumentelor raționale de care dispunem sau, cum spune F. Brentano, pe marginea Metafizicii lui Aristotel, "Noi nu posedăm nicio ideea a divinității care să fie completă într-un asemenea mod în simplitatea ei încât să corespundă substanței divine. (...) Din natura nemijlocit sesizată a finite necesare prin sine ar putea fi dedusă nemijlocit existența ei” . - ultima frază constituind, în opinia lui Bretano, argumentul ontologic. (Cu mențiunea că nu sunt de acord cu formularea "existența ființei necesare", din motivele înscrise în paranteza de mai sus.)
mergi frumos. Am citit imediat ce ai postat şi această parte. Îmi place cum scrii povestea aceasta şi când spun asta, să nu ţi se ridice corniţele, da?
Ai un typo la: "de trepetele ascuţite"
plăcut. citim.
Silvia
dumneavoastra cand sunteti fericit, scrieti despre cruzime? daca da, va sfatuiesc sa va lasati de poezie si sa consultati de urgenta un medic.o sa va ajute la preludiu sau postludiu
Ioana, de vreo trei zile astept ca cineva curajos sa se incumete la un comentariu adevarat - poemul merita cu prisosinta. Nu, eu nu sunt desul de curajoasa, pe mine m-a luat si m-a tras in adancul "marii fotonice" si inca nu mi-am venit in fire si in cuvinte. Daca s-ar fi intamplat, l-as fi premiat. Cred ca e unul din acele texte pe care nu le poti uita cu usurinta.
În general, mărturisesc, eu am o problemă cu poemele care nu îmi oferă posibilitatea de a citi dincolo de primul vers. La fel și acesta... Dumnezeu râde ca un copil 'gâdilat' de ce? nu mă pot abține să întreb și asta mă împiedică să citesc mai departe... de ce 'gâdilat'? Râde oare altfel copilul gâdilat decât adultul gâdilat? etc etc... dar ce mă mai mir eu? Sintagme de acest fel sunt cu sutele în poemele acestui autor care se străduie în zadar să aștearnă una lângă cealaltă două trei vorbe mai la locul lor. Aici este atât de evidentă umanizarea lui Dumnezeu de până și un copil de clasa a patra ar fi putut scrie așa ceva... desigur adâugând ceva baschet, baseball și de ce nu? un poker pe dezbrăcate, pe care Dumnezeu le-ar fi etalat ca veleități.
Apoi, finalul mai salvează ceva din tot acest fiasco, dar este prea puțin. În opinia mea poemul este complet ratat.
Margas.
ador poeziile portret, cum de altfel imi place sa studiez oamenii cand sunt pe strada, atat cat pot sa observ in trecerea grabita, cate un chip ramane imprimat pe retina...asa cum bunica ta magica, cu dorul ei ancestral, cu drumul ei scriindu-si istoria prin ochii copilului din tine, frumos, frumos, Otillia!
In inceput o suita de replici de aceeasi structura, relativ uzitate si care devin bonome. Urmeaza o suita de intrebari cu tenta retorica si un final cu oarece ecouri litanice. Desi sunt cateva sintagme destul de bune, in ansmblu textul este unul care nu impresioneaza, e un text destul de slab. Stereotipii, numeroase pronume si adejective pronominale posesive(ati fi putut renunta la o parte din ele, se pot subintelege, nu trebuie sa fie totul explicit). Incercati sa utilizati si niste diacritice... Ialin
Da, Boba. E un infern în care, prin 2004, jucȃndu-mă, am intrat din greșeală. „Și jocul tragic prinde-adȃnc să doară/ cutremurat în totul de iubire/ stau între săbii tremurȃnd subțire/ căci n-am să pot iubi a doua oară” – cum scriam, într-un stil desuet, cȃndva. Și acum îl traversez cu o anumită detașare auto-ironică (ce m-aș face fără ea?!). Există vre-o ieșire? Parcă, pe undeva, o întrezăresc vag. Dar trebuie, ma întȃi, „să beau paharul pȃnă la fund”. Cu speranța (complet iluzorie) că poate va fi util și pentru alții.
queen margot, nu prea inteleg ce cauta textul (textele) tale aici de vreme ce le-ai postat si separat. aici incercam sa facem un colaj sau sa scriem ce ne sugereaza imaginea nu sa postam doar de dragul de a posta
sorin, am citit textul tau si pot spune cu mina pe inima ca ai calcat cu stingul in... hermeneia. am rezerve fata de "valoarea poetica" a unei astfel de productii. daca iti doresti sa scrii si sa postezi poezie aici esti bine venit la fel ca oricine. dar daca nu...
Snowdon King, faptul ca nu ai inteles de ce ma intreaba Ecaterina Bargan de ce nu raspund la comentarii este problema ta si da-mi voie sa iti spun ca nu ma preocupa absolut de loc pe mine. Ce ma preocupa si chiar ma deranjeaza este ca folosesti subsolul textelor si posibilitatea de a comenta un text pentru astfel de investigatii sau comunicari personale. Ca principiu pot sa iti spun (desi este, zic eu, cit se poate de clar enuntat in regulament) noi, pe Hermeneia, descurajam folosirea facilitatii de comentare a textelor pentru "comentarea comentariilor", pentru "comunicari personale de tip chat", pentru "atacuri la persoana", pentru "comentarii despre comentator", pentru "comentarii despre autor", s.a.m.d. Daca ai fi citit regulamentul cu atentie nu am fi ajuns aici. In acelasi timp am acceptat si o interpretare mai flexibila a acestor principii atita timp cit scopul si obiectul comentariului ramine de natura literara sau relevant pentru textul sub care se face. Aceasta "flexibilitate" ramine insa la aprecierea celor din consiliul Hermeneia si ei decid daca s-a depasit masura. Deci asta este problema cu "nedumeririle" tale. Poate ai experienta altor site-uri dar aici asa functionam. Sint convins de sinceritatea comentariului tau. As vrea sa fii convins si tu de sinceritatea raspunsului meu. Repet, un comentariu de genul "Ii place sa mai plaseze pe ici-colo cate un cuvant mai sugubet - derviși." nu mi se pare un afront personal ci doar un mod "licean" de a zice ca faci critica literara.
îmi place poemul tău Silviu, în special cred că partea aceasta e mai deosebită:
e cald și miroase ciudat
în traista omului care m-a smuls
din ghearele unei veverițe nebune
acum e bine
cu spatele rezemat de mânerul albastru al unui clește
adorm fericit
poate chiar sunt o alună gustoasă
simt pe lângă tonul ghiduș, mucalit și fiorul trist de lângă clește. un poem frumos, proaspăt. și da, îl apreciez!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
am zis ce aveam de zis in primul comentariu, mai demult. nu trebuia sa raspund "istericalei" ulterioare a autorului, dar nu m-am putut abtine, dat fiind ca el nu s-a limitat la a-si apara textul, ci a trecut la aprecieri asupra numarului si calitatii lecturilor mele si nu doar asta. cred ca trebuia sanctionat verbal, de catre moderatori, pentru asta. oricum, recunosc, am raspuns in pripa, dar oricum mult mai corect politic daca vreti, pentru ca nu am criticat decit textul, iar pe autor pentru tonul folosit in text si nu pentru presupuse indeletniciri exterioare (hermeneiei) de-ale lui
pentru textul : Iadul cel de toate zilele deVorbeam cu cineva: daca esti o persoana cunoscuta atunci unii vor sta pe langa tine doar sa atraga atentia asupra lor: din pacate chiar fiind agresivi cu tine si din fericire doar uitandu-se ca vita la poarta noua. E o moda. De Craciun si de paste se vede acest lucru, de care si Motzart se plangea. Constiinta nu invinge orgoliul cand e sa intrebi sincer: de ce? De ce, ma Paule, de ce?
Michellangelo le-a inchis usa ucenicilor in nas. Narcis Iustin Ianau plange, mai ales ca fiind adolescent la el predomina partea cu cei violenti, nu cu cei care ...Exista Dumnezeu? Si ce daca, te schimba cu ceva? "de aceea te văd ca pe un port
plin cu vapoare într-o ceață binevoitoare
tu biet tâmplar sortit să mă iubești
până vreau eu" ha ha ha
"ce-ti pasa tie chip de lut, daca sunt eu sau altul"
Nu te-ai informat cu nimic pentru poem, nu sunt informatii, sentimentul e clar din categoria acuzata de mine. Numai bine! Fericiti cei saraci in iubire. Ei sunt crezuti primii, de cei ca ei.
pentru textul : psalm pentru tâmplarul meu depentru mine, excelenta poezia.
pentru textul : flori înfipte într-un saxofon denu-mi place "infipte" din titlu, realizez insa ca daca spui "intr-un saxofon, flori" e posibil sa nu mai fie chiar acelasi lucru. nu subliniezi muzica ci actul asocierii, chiar infigerea aceea, desi ma deranjeaza. si n-as schimba. are un calm extraordinar fara a-i lipsi nota nostalgica si framantarea, neputinta aia din final. frumos final.
e poezie in sine, simti omul din ea, nu te oboseste cu razboieli intelectuale. :o)
aproape ca vad cum ar putea fi criticata, din neatentie.
pe alee o domniță cu suita ce poartă umbrele albastre urmează un convoi funerar pastorul citește o ultimă evanghelie din batistă în spate se aude glasul unui cerșetor steaua nordului își schimba subit poziția un picard aprinde felinarele scuturând din falangă lumina pare ireală o aură ce ticăie mă gândesc la tine o parte din mine intră în levitație iar o alta în cutia străpunsă de săbii iluziile mele iau forma jobenului și a mănușii aruncate de la balcon ori a păsărilor albe nu știu de ce îmi ieși înainte înghițind flăcări pășim unul spre altul pe cărbuni ce sfârâie lucind aidoma unui oraș prins între două oglinzi în noaptea asta stelele au țurțuri presimt că o să vărs cartea peste cana de ceai
pentru textul : zilele/cuie și fachirul din noi deLa o analiza amanunțită am decis și ca toți cei care s-au înscris de patru luni și nu au postat nici un text încă să fie transferați în categoria de membru CORESPONDENT indiferent de categoria căreia i-au aparținut pînă acum.
pentru textul : hermeneia 2.0 dema tem ca ultima strofa a fost scrisa putin in graba si nu e tocmai un final reusit. in ciuda faptului ca textul are destule zone "naive" am senzatia ca de fapt nu sint neaparat "slabiciuni" ci poate ca mai degraba asa ti se contureaza tie stilul . insa trebuie sa recunosc ca dincolo de faptul ca mai trebuie sa lucrezi la "tehnica" (dupa parerea mea), totusi in spatele textului se afla poezie
pentru textul : Poemul conceperii deDraga mea Nuta, Incep aceasta scrisoare prin a-ti spune ca nu inteleg de ce ai simtit nevoia sa scrii TOCMAI tu aici un "haiku". (Apoi urmeaza corpul scrisorii, in care iti povestesc despre cum vad eu scrisul tau, de care intr-un anume fel, m-am indragostit) Finalul vine cam asa: dupa ce ti-am marturisit toate acestea, te rog sa intelegi ca sunt nedumerit de ce ai simtit nevoia sa scrii acest haiku care nu e haiku si in general noi nu stim sa scriem haiku-uri, dar unii mai reusesc cate ceva, dar de ce tocmai tu sa faci aceasta incercare ata de nereusita? Pai Nuta, unde ai mai vazut tu haiku sa se numeasca "inadvertenta"? Haiku-ul este o meditatie linistita asupra naturii, o observatie, o relatare foarte foarte simpla insa cu multe intelesuri. Nu orice text in 3 versuri 5-7-5 e haiku Nuta... Inadvertenta? Pun pariu ca unii nici nu stiu ce inseamna cuvantul asta. Apoi utilizarea metaforei directe in haiku este oprita, adica "malul vietii" n-are ce cauta... etc. Dezamagit de acest simulacru de haiku, semnez Andu
pentru textul : monotonie dese poate aprinde, poate exploda, totul poate căpăta culoare de la un simplu băţ de chibrit. dar la fel de simplu se poate stinge. cam asta este trecerea. de la un an la altul. de la o viaţă la alta.
pentru textul : Haiku deipocrizie domnule Titarenco in acest balast radioactiv al textului si ce text... stiti dumneavoastra, ati cunoscut de aproape persoane amputate in tinerete de picioare?? ati trait in preajma lor? ati aflat in loc de?? si mai mult de atit, ati aflat unde era Dumnezeul lor atunci cind? a te imbraca in cuvinte, fara alte accesorii, ce iluzie!
pentru textul : cuvintele sînt deVoi reveni cu câteva gânduri.
pentru textul : Starea Hermeneia - 2013 depentru mine e o mare bucurie semnul tău de bine. Povestea asta a fost scrisă așa, mai mult ca experiment și mă bucur tare că a plăcut. Voi reveni, poate, și cu alte povestiri din această bătătură a Măriei lu Codin, sau din altă bătătură, om vedea:)
pentru textul : Povestiri de aci din bătătura Măriei lu Codin deo tema religioasa aborata cu termeni nereligiosi presupune, fie un autor extrem de credincios, fie unul extrem de cult. poemul tau este lipsit de limpezimea mesajului si se afunda in mintea cititorului ca intr/o mlastina. ca sa fiu inteles: cu cat inaintezi mai mult in citirea lui, cu atat devine mai sufocant.
pentru textul : numai tu, femeie... deDegeaba, nu mă pot astâmpăra...sper să nu devin iritantă, însă: Cred că Aristotel nu spunea că substanța (pe care o încadra, dacă nu mă înșel, printre "lucrurile necompuse") nu poate fi cunoscută, ci că nu poate fi cunoscută prin intermediul "gândirii compuse". El afirma însă existența unei cunoașteri - să-i spun apriorice? să-i spun transcedentale? mai bine îl citez: “Dar când e vorba de lucruri necompuse, ce înseamnă ființa și neființa,ce înseamnă adevăr și neadevăr? ci adevărul înseamnă să distingi ceea ce cauți și să exprimi acest lucru, și trebuie să știm că a afirma și a enunța nu e același lucru, iar a ignora înseamnă să nu nimerești adevărul. “ și “Pentru astfel de lucruri adevărul constă numai în a le concepe cu mintea;cu privire la ele nu există nici adevăr, nici înșelare, ci doar ignoranța, dar o ignoranță ce nu seamănă cu orbirea, căci în acest caz ar însemna să nu ai deloc însușirea de a gândi.“ Logică aristotelică mi se pare,astfel, una realistă, care nu-și propune să treacă dincolo de pătura Existenței ( unde "existent” este considerat în accepțiunea formei de manifestare ce nu are în ea însăși rațiunea sa suficientă) acceptând că la Transcendent nu poate ajunge decât pe drumul intuiției intelectuale. Pentru că, la acest nivel, nici nu mai poate fi vorba de "terț exclus"! Deci, substanța poate fi cunoscută și putem afirma despre ea că ..., însă nu pe calea raționalului. Ea este peste măsura instrumentelor raționale de care dispunem sau, cum spune F. Brentano, pe marginea Metafizicii lui Aristotel, "Noi nu posedăm nicio ideea a divinității care să fie completă într-un asemenea mod în simplitatea ei încât să corespundă substanței divine. (...) Din natura nemijlocit sesizată a finite necesare prin sine ar putea fi dedusă nemijlocit existența ei” . - ultima frază constituind, în opinia lui Bretano, argumentul ontologic. (Cu mențiunea că nu sunt de acord cu formularea "existența ființei necesare", din motivele înscrise în paranteza de mai sus.)
pentru textul : (2)Cȃte ceva despre Cantor, Aristotel și Dan Puric. Azi, Aristotel (doar ca pre-text) demergi frumos. Am citit imediat ce ai postat şi această parte. Îmi place cum scrii povestea aceasta şi când spun asta, să nu ţi se ridice corniţele, da?
pentru textul : am evadat un timp (3) deAi un typo la: "de trepetele ascuţite"
plăcut. citim.
Silvia
dumneavoastra cand sunteti fericit, scrieti despre cruzime? daca da, va sfatuiesc sa va lasati de poezie si sa consultati de urgenta un medic.o sa va ajute la preludiu sau postludiu
pentru textul : Lauryannus's Land deIoana, de vreo trei zile astept ca cineva curajos sa se incumete la un comentariu adevarat - poemul merita cu prisosinta. Nu, eu nu sunt desul de curajoasa, pe mine m-a luat si m-a tras in adancul "marii fotonice" si inca nu mi-am venit in fire si in cuvinte. Daca s-ar fi intamplat, l-as fi premiat. Cred ca e unul din acele texte pe care nu le poti uita cu usurinta.
pentru textul : gourmet deGeorge draga, prin prisma aforismului din strofa a doua (exceptional!) tu esti cu siguranta un solitar.
asa e, legenda continua. :)
pentru textul : Legenda continuă desa ne citim la anu' si etcatera.
În general, mărturisesc, eu am o problemă cu poemele care nu îmi oferă posibilitatea de a citi dincolo de primul vers. La fel și acesta... Dumnezeu râde ca un copil 'gâdilat' de ce? nu mă pot abține să întreb și asta mă împiedică să citesc mai departe... de ce 'gâdilat'? Râde oare altfel copilul gâdilat decât adultul gâdilat? etc etc... dar ce mă mai mir eu? Sintagme de acest fel sunt cu sutele în poemele acestui autor care se străduie în zadar să aștearnă una lângă cealaltă două trei vorbe mai la locul lor. Aici este atât de evidentă umanizarea lui Dumnezeu de până și un copil de clasa a patra ar fi putut scrie așa ceva... desigur adâugând ceva baschet, baseball și de ce nu? un poker pe dezbrăcate, pe care Dumnezeu le-ar fi etalat ca veleități.
pentru textul : mă ridic din psalmi în picioare deApoi, finalul mai salvează ceva din tot acest fiasco, dar este prea puțin. În opinia mea poemul este complet ratat.
Margas.
ador poeziile portret, cum de altfel imi place sa studiez oamenii cand sunt pe strada, atat cat pot sa observ in trecerea grabita, cate un chip ramane imprimat pe retina...asa cum bunica ta magica, cu dorul ei ancestral, cu drumul ei scriindu-si istoria prin ochii copilului din tine, frumos, frumos, Otillia!
pentru textul : când i se făcea dor bunicii deIn inceput o suita de replici de aceeasi structura, relativ uzitate si care devin bonome. Urmeaza o suita de intrebari cu tenta retorica si un final cu oarece ecouri litanice. Desi sunt cateva sintagme destul de bune, in ansmblu textul este unul care nu impresioneaza, e un text destul de slab. Stereotipii, numeroase pronume si adejective pronominale posesive(ati fi putut renunta la o parte din ele, se pot subintelege, nu trebuie sa fie totul explicit). Incercati sa utilizati si niste diacritice... Ialin
pentru textul : Jack & Julie deDupa 24 de ore de la postare, inca nicio reactie. Sa inteleg ca am dat-o-n bara? Totusi, 25 de afisari din care doar vreo 3 sunt ale mele. Strange...
pentru textul : some rule rules some rules deInteresul unui text este de a fi prezentat perfect din toate punctele de vedere. Mulțumesc.
pentru textul : Wittgenstein și Jocurile de limbaj deDa, Boba. E un infern în care, prin 2004, jucȃndu-mă, am intrat din greșeală. „Și jocul tragic prinde-adȃnc să doară/ cutremurat în totul de iubire/ stau între săbii tremurȃnd subțire/ căci n-am să pot iubi a doua oară” – cum scriam, într-un stil desuet, cȃndva. Și acum îl traversez cu o anumită detașare auto-ironică (ce m-aș face fără ea?!). Există vre-o ieșire? Parcă, pe undeva, o întrezăresc vag. Dar trebuie, ma întȃi, „să beau paharul pȃnă la fund”. Cu speranța (complet iluzorie) că poate va fi util și pentru alții.
pentru textul : Postmodernism versus New Age - sau invers dequeen margot, nu prea inteleg ce cauta textul (textele) tale aici de vreme ce le-ai postat si separat. aici incercam sa facem un colaj sau sa scriem ce ne sugereaza imaginea nu sa postam doar de dragul de a posta
pentru textul : constrîngere poetică sau text după imagine impusă 10 deMultumesc, am modificat.
pentru textul : Faber est suae quisque fortunae desorin, am citit textul tau si pot spune cu mina pe inima ca ai calcat cu stingul in... hermeneia. am rezerve fata de "valoarea poetica" a unei astfel de productii. daca iti doresti sa scrii si sa postezi poezie aici esti bine venit la fel ca oricine. dar daca nu...
pentru textul : '92 deSnowdon King, faptul ca nu ai inteles de ce ma intreaba Ecaterina Bargan de ce nu raspund la comentarii este problema ta si da-mi voie sa iti spun ca nu ma preocupa absolut de loc pe mine. Ce ma preocupa si chiar ma deranjeaza este ca folosesti subsolul textelor si posibilitatea de a comenta un text pentru astfel de investigatii sau comunicari personale. Ca principiu pot sa iti spun (desi este, zic eu, cit se poate de clar enuntat in regulament) noi, pe Hermeneia, descurajam folosirea facilitatii de comentare a textelor pentru "comentarea comentariilor", pentru "comunicari personale de tip chat", pentru "atacuri la persoana", pentru "comentarii despre comentator", pentru "comentarii despre autor", s.a.m.d. Daca ai fi citit regulamentul cu atentie nu am fi ajuns aici. In acelasi timp am acceptat si o interpretare mai flexibila a acestor principii atita timp cit scopul si obiectul comentariului ramine de natura literara sau relevant pentru textul sub care se face. Aceasta "flexibilitate" ramine insa la aprecierea celor din consiliul Hermeneia si ei decid daca s-a depasit masura. Deci asta este problema cu "nedumeririle" tale. Poate ai experienta altor site-uri dar aici asa functionam. Sint convins de sinceritatea comentariului tau. As vrea sa fii convins si tu de sinceritatea raspunsului meu. Repet, un comentariu de genul "Ii place sa mai plaseze pe ici-colo cate un cuvant mai sugubet - derviși." nu mi se pare un afront personal ci doar un mod "licean" de a zice ca faci critica literara.
pentru textul : cîntec pentru ploaie deactaeon, poate ca e post-naufragiu. omenii nu sint insule sa te poti salva prin ei. astazi e o zi impara, nu schimb. multumesc pentru intelegere.
pentru textul : naufragiu deS-a notat :).
pentru textul : Tratat despre dragoste, pulovere şi fluturi deîmi place poemul tău Silviu, în special cred că partea aceasta e mai deosebită:
e cald și miroase ciudat
în traista omului care m-a smuls
din ghearele unei veverițe nebune
acum e bine
cu spatele rezemat de mânerul albastru al unui clește
adorm fericit
poate chiar sunt o alună gustoasă
simt pe lângă tonul ghiduș, mucalit și fiorul trist de lângă clește. un poem frumos, proaspăt. și da, îl apreciez!
pentru textul : prea scurt jurnal dePagini