Da Paul. Are si tinerețea dezastrele ei cordiale. Atîta că le suportă al naibii de bine. Vorba aia, ști tu: e mic și al draqu săracu'...:) Probabil starea comun-excepțională a poeților, indiferent de vîrstă. Un poem de atitudine, cu nerv, deși aparent calm, aparent somnolent, cu final penetrant,reușit. Apreciez cotidianul ca derizoriu, surprins între marile noastre repere care mai sunt dragostea și moartea. Apreciez laconismul, lipsa de afectare și aerul lui destins. Motive suficiente să și acord prima mea distincție pe acest site. Felicitări Paul. Amical, de cursă lungă de zbor de înnotat pe jos, george cel asztalos
corect, Profetule, varianta ta e excelenta! pentru ca varianta mea o gasesc nemaipomenita, le las pe amandoua, un fel de drum cu dublu sens:) Multam pentru viziunea-ti!
mersi laur pentru semn, ai dreptate mi s-a mai spus ca ingerii se joaca de-a v-ati ascunselea ca e o imagine comuna, voi incerca sa revin... in privinta finalului, da sentiementele isi iau corp materiel, din pacate insa isi denatureaza sensul
Cristina, sincera sa fiu, je m'en fiche despre ce crezi: ca iti place sau nu ce scriu si altele. Apelativul "draga" intr-adevar il tin pentru cei apropiati sufletului meu; si imi cer scuze. Nu am intentia sa fiu ridicola, in nici un caz vis-a-vis de tine. Mai trebuie sa iti completezi studiile sa putem discuta despre RIDICOL. asa ca sint in asteptare. Francisc, nu este vorba si sper ca ai inteles, despre "prietenie" si "literatura"; nici nu s-a pus problema despre vreo propunere:) si tu stii perfect asta, eu nu amestec borsul cu somonul de Scotia: de d'aia!
dezvoltam spatii, pentru a ni le modela.si-atunci, survoland propria natura de la inaltimea unui spatiu ideal si oarecum mitic, vom face parte din natura celui pe care vrem sa-l cunoastem cel mai bine. pentru ca noi suntem cei legati si iremediabil integrati in natura careia nu-i suntem nici stapani nici finalitate. ingerii?...'turbioane' in sinul naturii turbulente, consistentele noastre proprii.. bianca, mai tii minte? Invatatorul, reincarnarea Sarpelui... Sau, poate Sarpele reincarnat?...of of..
Emiemi, da, sint constienta de stingacii dar in general nu revin (nu afirm ca e bine!) asupra poeziilor, tin (iar nu zic ca e bine!!) mai mult la sinceritatea spunerii... Aprecierea ta ma bucura mult, mai ales tinind cont de faptul ca facem parte din generatii diferite...Inseamna ca mai exista speranta! Pentru mine, evident...
Când am citit prima dată întrebarea, superficial, m-am întrebat revoltată: Cum să moară poezia?! Cum să moară Cuvântul?!
Şi nici acum, după mai multe zile, parcă nu pot accepta acest ,,destin” al poeziei. Cred că mai degrabă, m-aş referi la un anume gen de poezie, la un anume curent estetic sau generaţie literară, poate că doar acestea rămân în urmă într-un loc mai mult sau mai puţin vizibil în istoria literaturii. Poezia este şi va fi cât va fi omul şi cuvântul. Va lua forme tot mai noi, se va transfigura, însă va avea acelaşi miez, acelaşi scop, fiindcă ea e expresia unei nevoi artistice existente în om, nevoia de a crea, nevoia de se bucura de creaţia lui şi a altora. Creierul uman are o parte stângă şi o parte dreaptă :) Sufletul omului a fost atins cândva de frumos, de adevăr, de iubire, de suferinţă, şi nu va rămâne insensibil oricât de pragmatic ar fi, oricât de tehnologizat va fi secolul în care va trăi.
Civilizaţia din secolul XXI asigură viteza informaţiei şi ne duce spre o viaţă plină de ,,instant-uri”. Doar poezia nu e instant, nu are cum. Pe de altă parte această ,,civilizaţie” a vizualului impus de tv, internet, poate influenţa gradul de abstractizare şi însăşi creativitatea. Lipsa lecturii, de asemeni. În pericol e generaţia tânără.
Epigonii au fost şi vor fi, însă doar ca o perioadă de tranziţie, de tatonare. Poezia care ,,rămâne” va rămânea fiindcă mereu va exista un mentor al unei generaţii, un pivot, sau un grup, cineva precum Gherea sau un Vlahuţă care vor spune:
"Tinere scriitor, lasă istoricilor trecutul depărtat şi tulbure, cată mai bine-n jurul tău, umple-ţi sufletul de emoţiile timpului în care trăieşti şi arată-ne, la lumina talentului tău, durerile şi aspiraţiile societăţii noastre de azi, luptele şi pasiunile la care eşti martor şi părtaş, oamenii pe care-i cunoşti, viaţa de care palpităm; ascultă bine şi-nţelege bătăile inimilor noastre - ce-ţi vorbesc ele asta ne interesează mai cu deosebire, asta vrem să ne spui, tinere scriitor!" (Mahalagismul in literatura).
Cititorii poeziei sunt în procent foarte mic publicul, în procent mai mare poeţii şi în procent mic criticii. Ne citim noi între noi…şi aşa a fost mereu, în orice generaţie literară.
Pentru tineret un mare rol îl are educaţia în şcoli, formarea gustului pentru frumos, pentru valori. Cert e că sunt multe variabile... mai poate fi şi ,,vidul” după un mare nume sau după o generaţie de aur…cu toate acestea Poezia nu va muri :) Părerea mea.
Închei cu un îndemn de al lui Traian Dorz, apropo de epigoni:
"Spre Cetatea Poeziei nu poţi merge pe urmele altora decât foarte puţin. Îndată trebuie să-ţi afli drumul tău propriu. Şi încălţămintea ta de aur. Şi urma ta prin rouă.
Lumina urmelor tale s-o laşi numai pe un teren virgin, pe unde n-a mai călcat nimeni niciodată. Numai urmele lui Iisus să le cauţi.
Ale nimănui altcuiva."
adaug: iti multumesc totusi fiindca mi-ai raspuns, nu erai obligat. sper sa intelegi ca atitudinea mea este specifica [,] cititorului care intra pe hermeneia pentru literatura, pentru ca si asa intru destul de rar si atunci in miezul scandalului. ma ofer totusi sa creez un forum unde pot fi discutate "dupa perdea" aceste aspecte tehnice si irelevante, asta daca nu cumva exista unul
tot ce mi-ai spus, asa-i poate ca am exagerat cu atacul la persoana desi nu mi-a picat bine sa-mi spui asa de la obraz ca "nu simt" etc... plus ca asta e un argument destul de copilaresc aici, intre noi. Nu cred ca este menirea hermeneiei sa cadem pe spate la niste texte (desi ni se mai intampla :-) ci sa ne spunem sincer si deschis parerea. Eu ti-am scris o parere tehnica si tu mi-ai raspuns evaziv... nu simt nu inteleg, sunt un imbecil. daca e asa, atunci eu propun suspendarea mea definitiva de pe hermeneia pe motiv ca sunt un prost, sau un idiot, sau ca nu simt, sau ca nu inteleg, etc poezia. Aprobi Consiliule? cat priveste atacul la persoana Virgile aici suntem amandoi ca tusea cu junghiul, cred ca stii si tu prea bine asta, daca ai uitat eu pot sa-ti reamintesc, am o intreaga arhiva de umilinte la care i-ai supus pe unii membri hermeneia... iar tu esti gazda pe aici nu ca mine. si crede-ma nu acord prea mare importanta acestui fapt cum poate nici tu, pentru ca odata ai zis bine "cine scrie prost scrie prost" iar un pic de justitie nemiloasa la acest capitol nu strica este si parerea mea doar atat... sa nu faci pe domnisoara cu voal cu mine ca mi se face greata si de apa pe care o beau
Întrucât Virgil Titarenco, acest Sergiu Nicolaescu al poeziei, propritar de site, director, şef al unui Consiliu inexistent şi al altor comitete şi comiţii, poet, critic, şamd, nu a binevoit să ia măsurile cuvenite împotriva jignirilor care mi s-au adus de către clownul de serviciu Bobadil, înseamnă că orice regulă este abolită aici şi voi răspunde ca atare.
Bobadil, simpatia de care pomeneam este cea faţă de un saltimbanc, de un biet pitic care face giumbuşlucuri. Eşti obraznic şi nesimţit. Ai jignit de-a lungul timpului multe persoane. Ai fost eliminat de pe toate site-rile pentru comportamentul necivilizat şi licenţios. Eşti un PLAGIATOR notoriu care a fost eliminat ( definitiv !?!) de pe Hermeneia. Eu, în locul tău, nu aş mai fi scos capul în lume. Mă gândesc cât de complexat trebuie să fie un tip care plagiază : este o mică dramă într-un suflet mic, a unui om care scrie îngrozitor de prost şi care refuză realitatea. Singura lui scăpare fiind să PLAGIEZE.
Bobadil, eu am spart capete pentru jigniri mult mai mici. Ai o plăcere bolnavă să faci scandal, să te expui public ( explicabilă prin complexele tale ). Există chiar un zvon că îţi place să umbli travestit. Ştiu multe despre tine, dar mă abţin. Am o rugăminte la tine. Pe acest site ai primit un ultim azil poetic. În loc să te străduieşti să ne faci să uităm că eşti un plagiator ordinar, tu ieşi la rampă, punându-ţi poalele în cap, că de, ai rochiţă, nu-i aşa ?
N-am spus niciodată că toate criticile au fost negative ci constructive. Prin ele am ajuns la concluzia că e mai bine să renunţ la poezie, cel puţin pe moment.
Cât despre a comenta pe alţii eu nu mă simt în stare. Nu vreau să scriu aceleaşi fraze peste tot, dar asta nu înseamnă că nu-i citesc cu plăcere pe toţi membrii acestei comunităţi.
Vă mulţumesc încă o dată tuturor, Cezar.
dar... altfel de viaţă!
un scurtmetraj la ţărm, în care apare doar un singur bărbat. restul este ceva ce se încearcă, ori încearcă să umple marea lipsă.
stilul acesta al propoziţiilor simple, enumerărilor şi a utilizării verbelor care prin ele însele să declanşeze şi să menţină vie acţiunea, îl agreez şi îl folosesc şi eu - de mult - în prozele mele.
nu e mai prost decît ce se scrie în general, pentru că în general se scrie slab. poezia bună e rară și de preț și cu atît mai rară pe comunități de astea online. nu mi-o plăcut textu, dar nici nu m-o deranjat, așa cum o fac toți ăia care se-ncurcă-n cuvinte pompoase și exprimări fără vreun sens, doar să sune „poetic”. viziniuc are statutul de „novice” observ, însă nu e mai novice decît majoritatea membrilor comunităților literare online
transcendere/sinestezie superioară (iubire, lovitură de buștean) - de la ascunzișul șopârlei la adâncul implacabil al etravei, subconținut de icoană, epavă, corabie cu drum întins (pliabil fonic și el pe înțeles acest "etravă" - epavă, otravă) text bun, felicitări obs.: - "când însă ivirea ta..." - declicul altei viziuni, placă turnantă, îmi pare sărac, forțat - suprapunere - în "m-a îmbrățișat într-o crustă ca un meninge" (cred că ar merge fără "crustă")
Nu-mi place să-mi apăr textele, doar mă întreb cum de a fost publicat un text atât de slab în revista România literară, și iar mă întreb cum a reușit să obțin cu textul acesta premiul literar «Simfoniiile primăverii» la concursul de poezie din Vișeu de Sus, un premiu care consta și într-o sumă de bani destul de mărișoară, ce o fi fost în capul juriului format din scriitori renumiți ai USR.
Desigur și dumneavoastră sunteți un nume în lit. Dar dacă mai mulți scriitori au avut altă părere despre acest text vă rog respectuos să-l scoateți din șantier (cuvântul sună a epocă de aur) sau dacă nu ștergeți-mi contul de Hermeneia.
eu as multumi pentru sora comentator, paul. trebuie sa stim sa dam dupa cum trebuie sa stim sa primim. iar tu stii, prietene, nu?
iar textul e fain, merita.
ce simt eu în acest poem: o amărăciune că din pământ ne tragem și acolo plecăm, că uneori e mai bine să fim indiferenți cu ceea ce simțim pentru a supraviețui, chiar dacă autorul textului nu crede aceasta. pe scurt: e o confesiune tristă, redată tehnic (după mine) fără cusur. prin urmare cred că e un poem de multe semne de apreciere. eu, când l-am citit cu atenție, am zis că e mai bun decât al lui N. Labiș, subiectiv (cum altfel) desigur. pentru că "moartea căprioarei" are mult balast.
Superb poem intr-adevar, acum sunt undeva langa fontana trevi cu laptop-ul in brate, e cald, e roma si iata, e si francisc cu un poem minunat! Un poem care imi face bine cum se zice la casa sufletului in niste vremuri asa de zbuciumate, l-am citit si recitit aici si pe treptele spaniole. Si ma bucur ca un asemenea poem a aparut aici, pe Hermeneia tocmai acum la trecerea spre noul an... e ca o eliberare, o vindecare prin katharsis... multumesc ! Doar titlul nu l-am inteles, dar ce mai conteaza? Un poem stralucitor ca o stea pe bolta capelei sixtine.
Margas
primul și ultimul vers propun și susțin tema poemului. inspirată, însă, îmi pare a fi prima strofă, celelate vin ca o completare, din nefericire atârnând ca un balast, neîmplinid poemul.
Virgile, Ideea mi se pare super, ingaduie-mi te rog sa iti ofer o varianta care mie mi se pare mai "percutanta" prin renuntarea la unele contraste si abordarea unei adresari mai directe. "sînt un incult paginile cărtilor necitite flutură peste mine ca niste aripi de înger chel si arogant binecuvîntîndu-ma în fiecare zi cu încă o idee despre care nu voi sti niciodată nimic sînt un incult ascuns în cochilia răsturnată a unei întrebări fără răspuns mă înfăsor încet în jurul sperantei că nimeni nu va afla vreodată progresia exponentială a necunoscutelor cu care trăiesc in fiecare zi fără să imi pese sînt un incult mă sprijin de zid inspir adînc din aerul mucegăit al amînării pentru încă o clipă stoarsă din somoiogul lui dumnezeu peste toate gunoaiele înghesuite in sertarele vietii mele si privesc în gol" Andu
"Ne susținem prin celulele celuilalt ca într-o festivitate a vrăjitoarelor sezoniere, ele dau mantra "retur" sau "paste copy" pământenilor mai reușiți în viziunea lui Nero sau Chaplin?! Totul pare o glumă lătăreață și oltenească, Savurată precum un banc sec!" Un fragment in care autoarea ne abandoneaza intr-un labirint al reperelor istorice si geografice, noi trebuind sa cautam firul salvator. Si uite-asa am trecut din perioada Inchizitiei in era calculatoarelor, invatand din mers ca nici vrajitoria nu a fost o ocupatie mereu rentabila ("vrajitoarele sezoniere"), pe urma am nimerit in Imperiul Roman, de acolo in perioada antebelica si interbelica, facand un pas urias din Peninsula Italica pana in Los Angeles si, in final, ajungand in Baicoi, ne-am ciocnit si de Nea Marin al nost', . Oricum, fusesem preveniti ca luminita de la capatul tunelelor nu ni se va arata inca din versurile anterioare: "De atâta alb au înghețat și ideile mai marilor zilei." Tensiunea este sporita de punctuatie: "Ce zici de ironia dinspre anotimpuri !?! ", cititorul fiind somat, printr-o inaltare a sprancenelor, sa-si puna intrebari, sa se participe, sa se implice. Spre final, insa, autoarea ii demonstreaza ca implicarea cu pricina este inutila, ca intrebarile erau retorice, fiindca "totul e trecere, doar noi ...suntem mereu aceiași " respir usurata si imi promit sa nu ma mai aventurez in labirinturi daca nu am un ghem in buzunar.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Da Paul. Are si tinerețea dezastrele ei cordiale. Atîta că le suportă al naibii de bine. Vorba aia, ști tu: e mic și al draqu săracu'...:) Probabil starea comun-excepțională a poeților, indiferent de vîrstă. Un poem de atitudine, cu nerv, deși aparent calm, aparent somnolent, cu final penetrant,reușit. Apreciez cotidianul ca derizoriu, surprins între marile noastre repere care mai sunt dragostea și moartea. Apreciez laconismul, lipsa de afectare și aerul lui destins. Motive suficiente să și acord prima mea distincție pe acest site. Felicitări Paul. Amical, de cursă lungă de zbor de înnotat pe jos, george cel asztalos
pentru textul : ferestrele nu au nume deNu stiu! Nultumesc de-ntrebare. Dar, da-mi voie sa-ti urez, inca o data, Sarbatori Fericite!
pentru textul : Între două tăceri decorect, Profetule, varianta ta e excelenta! pentru ca varianta mea o gasesc nemaipomenita, le las pe amandoua, un fel de drum cu dublu sens:) Multam pentru viziunea-ti!
pentru textul : anti-înger deda, cam așa încercam să definim... nedefinitul.
pentru textul : treceri depe mine poemul acesta m-a câștigat pe deplin prin îmbinarea dintre cântec și arome.
frumos.
mersi laur pentru semn, ai dreptate mi s-a mai spus ca ingerii se joaca de-a v-ati ascunselea ca e o imagine comuna, voi incerca sa revin... in privinta finalului, da sentiementele isi iau corp materiel, din pacate insa isi denatureaza sensul
pentru textul : habituel deașa e , nu sunt eficient , din păcate:))))))) dar mai sper... asta la vista...
pentru textul : apa trece, pietrele trec deCristina, sincera sa fiu, je m'en fiche despre ce crezi: ca iti place sau nu ce scriu si altele. Apelativul "draga" intr-adevar il tin pentru cei apropiati sufletului meu; si imi cer scuze. Nu am intentia sa fiu ridicola, in nici un caz vis-a-vis de tine. Mai trebuie sa iti completezi studiile sa putem discuta despre RIDICOL. asa ca sint in asteptare. Francisc, nu este vorba si sper ca ai inteles, despre "prietenie" si "literatura"; nici nu s-a pus problema despre vreo propunere:) si tu stii perfect asta, eu nu amestec borsul cu somonul de Scotia: de d'aia!
pentru textul : pietrele umbrei desilvia,
ma simt magulita ca ai trecut pe la mine si ti-a placut ceva.
pentru textul : În loc să dorm, scriu dedezvoltam spatii, pentru a ni le modela.si-atunci, survoland propria natura de la inaltimea unui spatiu ideal si oarecum mitic, vom face parte din natura celui pe care vrem sa-l cunoastem cel mai bine. pentru ca noi suntem cei legati si iremediabil integrati in natura careia nu-i suntem nici stapani nici finalitate. ingerii?...'turbioane' in sinul naturii turbulente, consistentele noastre proprii.. bianca, mai tii minte? Invatatorul, reincarnarea Sarpelui... Sau, poate Sarpele reincarnat?...of of..
pentru textul : Înger de veghe deda, ce să îi faci. am ajuns să ne văităm în tragedii. nici nu știu dacă e culmea mioriticului sau a penibilului.
pentru textul : Pixeli deinteresantă cujetarea asta de mai sus. mai ales prin ceea ce încearcă să spună dar nu face decît să sugereze.
pentru textul : Naţiune şi populaţie deEmiemi, da, sint constienta de stingacii dar in general nu revin (nu afirm ca e bine!) asupra poeziilor, tin (iar nu zic ca e bine!!) mai mult la sinceritatea spunerii... Aprecierea ta ma bucura mult, mai ales tinind cont de faptul ca facem parte din generatii diferite...Inseamna ca mai exista speranta! Pentru mine, evident...
pentru textul : Cai verzi pe pereți deCând am citit prima dată întrebarea, superficial, m-am întrebat revoltată: Cum să moară poezia?! Cum să moară Cuvântul?!
pentru textul : Este adevărat că poezia este pe moarte sau nu? deŞi nici acum, după mai multe zile, parcă nu pot accepta acest ,,destin” al poeziei. Cred că mai degrabă, m-aş referi la un anume gen de poezie, la un anume curent estetic sau generaţie literară, poate că doar acestea rămân în urmă într-un loc mai mult sau mai puţin vizibil în istoria literaturii. Poezia este şi va fi cât va fi omul şi cuvântul. Va lua forme tot mai noi, se va transfigura, însă va avea acelaşi miez, acelaşi scop, fiindcă ea e expresia unei nevoi artistice existente în om, nevoia de a crea, nevoia de se bucura de creaţia lui şi a altora. Creierul uman are o parte stângă şi o parte dreaptă :) Sufletul omului a fost atins cândva de frumos, de adevăr, de iubire, de suferinţă, şi nu va rămâne insensibil oricât de pragmatic ar fi, oricât de tehnologizat va fi secolul în care va trăi.
Civilizaţia din secolul XXI asigură viteza informaţiei şi ne duce spre o viaţă plină de ,,instant-uri”. Doar poezia nu e instant, nu are cum. Pe de altă parte această ,,civilizaţie” a vizualului impus de tv, internet, poate influenţa gradul de abstractizare şi însăşi creativitatea. Lipsa lecturii, de asemeni. În pericol e generaţia tânără.
Epigonii au fost şi vor fi, însă doar ca o perioadă de tranziţie, de tatonare. Poezia care ,,rămâne” va rămânea fiindcă mereu va exista un mentor al unei generaţii, un pivot, sau un grup, cineva precum Gherea sau un Vlahuţă care vor spune:
"Tinere scriitor, lasă istoricilor trecutul depărtat şi tulbure, cată mai bine-n jurul tău, umple-ţi sufletul de emoţiile timpului în care trăieşti şi arată-ne, la lumina talentului tău, durerile şi aspiraţiile societăţii noastre de azi, luptele şi pasiunile la care eşti martor şi părtaş, oamenii pe care-i cunoşti, viaţa de care palpităm; ascultă bine şi-nţelege bătăile inimilor noastre - ce-ţi vorbesc ele asta ne interesează mai cu deosebire, asta vrem să ne spui, tinere scriitor!" (Mahalagismul in literatura).
Cititorii poeziei sunt în procent foarte mic publicul, în procent mai mare poeţii şi în procent mic criticii. Ne citim noi între noi…şi aşa a fost mereu, în orice generaţie literară.
Pentru tineret un mare rol îl are educaţia în şcoli, formarea gustului pentru frumos, pentru valori. Cert e că sunt multe variabile... mai poate fi şi ,,vidul” după un mare nume sau după o generaţie de aur…cu toate acestea Poezia nu va muri :) Părerea mea.
Închei cu un îndemn de al lui Traian Dorz, apropo de epigoni:
"Spre Cetatea Poeziei nu poţi merge pe urmele altora decât foarte puţin. Îndată trebuie să-ţi afli drumul tău propriu. Şi încălţămintea ta de aur. Şi urma ta prin rouă.
Lumina urmelor tale s-o laşi numai pe un teren virgin, pe unde n-a mai călcat nimeni niciodată. Numai urmele lui Iisus să le cauţi.
Ale nimănui altcuiva."
adaug: iti multumesc totusi fiindca mi-ai raspuns, nu erai obligat. sper sa intelegi ca atitudinea mea este specifica [,] cititorului care intra pe hermeneia pentru literatura, pentru ca si asa intru destul de rar si atunci in miezul scandalului. ma ofer totusi sa creez un forum unde pot fi discutate "dupa perdea" aceste aspecte tehnice si irelevante, asta daca nu cumva exista unul
pentru textul : Despre noi și Anca Florian detot ce mi-ai spus, asa-i poate ca am exagerat cu atacul la persoana desi nu mi-a picat bine sa-mi spui asa de la obraz ca "nu simt" etc... plus ca asta e un argument destul de copilaresc aici, intre noi. Nu cred ca este menirea hermeneiei sa cadem pe spate la niste texte (desi ni se mai intampla :-) ci sa ne spunem sincer si deschis parerea. Eu ti-am scris o parere tehnica si tu mi-ai raspuns evaziv... nu simt nu inteleg, sunt un imbecil. daca e asa, atunci eu propun suspendarea mea definitiva de pe hermeneia pe motiv ca sunt un prost, sau un idiot, sau ca nu simt, sau ca nu inteleg, etc poezia. Aprobi Consiliule? cat priveste atacul la persoana Virgile aici suntem amandoi ca tusea cu junghiul, cred ca stii si tu prea bine asta, daca ai uitat eu pot sa-ti reamintesc, am o intreaga arhiva de umilinte la care i-ai supus pe unii membri hermeneia... iar tu esti gazda pe aici nu ca mine. si crede-ma nu acord prea mare importanta acestui fapt cum poate nici tu, pentru ca odata ai zis bine "cine scrie prost scrie prost" iar un pic de justitie nemiloasa la acest capitol nu strica este si parerea mea doar atat... sa nu faci pe domnisoara cu voal cu mine ca mi se face greata si de apa pe care o beau
pentru textul : vase comunicante deÎntrucât Virgil Titarenco, acest Sergiu Nicolaescu al poeziei, propritar de site, director, şef al unui Consiliu inexistent şi al altor comitete şi comiţii, poet, critic, şamd, nu a binevoit să ia măsurile cuvenite împotriva jignirilor care mi s-au adus de către clownul de serviciu Bobadil, înseamnă că orice regulă este abolită aici şi voi răspunde ca atare.
Bobadil, simpatia de care pomeneam este cea faţă de un saltimbanc, de un biet pitic care face giumbuşlucuri. Eşti obraznic şi nesimţit. Ai jignit de-a lungul timpului multe persoane. Ai fost eliminat de pe toate site-rile pentru comportamentul necivilizat şi licenţios. Eşti un PLAGIATOR notoriu care a fost eliminat ( definitiv !?!) de pe Hermeneia. Eu, în locul tău, nu aş mai fi scos capul în lume. Mă gândesc cât de complexat trebuie să fie un tip care plagiază : este o mică dramă într-un suflet mic, a unui om care scrie îngrozitor de prost şi care refuză realitatea. Singura lui scăpare fiind să PLAGIEZE.
Bobadil, eu am spart capete pentru jigniri mult mai mici. Ai o plăcere bolnavă să faci scandal, să te expui public ( explicabilă prin complexele tale ). Există chiar un zvon că îţi place să umbli travestit. Ştiu multe despre tine, dar mă abţin. Am o rugăminte la tine. Pe acest site ai primit un ultim azil poetic. În loc să te străduieşti să ne faci să uităm că eşti un plagiator ordinar, tu ieşi la rampă, punându-ţi poalele în cap, că de, ai rochiţă, nu-i aşa ?
pentru textul : fahrenheit game deN-am spus niciodată că toate criticile au fost negative ci constructive. Prin ele am ajuns la concluzia că e mai bine să renunţ la poezie, cel puţin pe moment.
pentru textul : iarna deCât despre a comenta pe alţii eu nu mă simt în stare. Nu vreau să scriu aceleaşi fraze peste tot, dar asta nu înseamnă că nu-i citesc cu plăcere pe toţi membrii acestei comunităţi.
Vă mulţumesc încă o dată tuturor, Cezar.
dar... altfel de viaţă!
un scurtmetraj la ţărm, în care apare doar un singur bărbat. restul este ceva ce se încearcă, ori încearcă să umple marea lipsă.
stilul acesta al propoziţiilor simple, enumerărilor şi a utilizării verbelor care prin ele însele să declanşeze şi să menţină vie acţiunea, îl agreez şi îl folosesc şi eu - de mult - în prozele mele.
am citit cu plăcere.
pentru textul : Există viață după… denu e mai prost decît ce se scrie în general, pentru că în general se scrie slab. poezia bună e rară și de preț și cu atît mai rară pe comunități de astea online. nu mi-o plăcut textu, dar nici nu m-o deranjat, așa cum o fac toți ăia care se-ncurcă-n cuvinte pompoase și exprimări fără vreun sens, doar să sune „poetic”. viziniuc are statutul de „novice” observ, însă nu e mai novice decît majoritatea membrilor comunităților literare online
pentru textul : iarna detranscendere/sinestezie superioară (iubire, lovitură de buștean) - de la ascunzișul șopârlei la adâncul implacabil al etravei, subconținut de icoană, epavă, corabie cu drum întins (pliabil fonic și el pe înțeles acest "etravă" - epavă, otravă) text bun, felicitări obs.: - "când însă ivirea ta..." - declicul altei viziuni, placă turnantă, îmi pare sărac, forțat - suprapunere - în "m-a îmbrățișat într-o crustă ca un meninge" (cred că ar merge fără "crustă")
pentru textul : etravă și meninge arzând deNu-mi place să-mi apăr textele, doar mă întreb cum de a fost publicat un text atât de slab în revista România literară, și iar mă întreb cum a reușit să obțin cu textul acesta premiul literar «Simfoniiile primăverii» la concursul de poezie din Vișeu de Sus, un premiu care consta și într-o sumă de bani destul de mărișoară, ce o fi fost în capul juriului format din scriitori renumiți ai USR.
pentru textul : În ajun de ziua crucii deDesigur și dumneavoastră sunteți un nume în lit. Dar dacă mai mulți scriitori au avut altă părere despre acest text vă rog respectuos să-l scoateți din șantier (cuvântul sună a epocă de aur) sau dacă nu ștergeți-mi contul de Hermeneia.
va multumesc pentru comentariile si opiniile exprimate
pentru textul : încă o zi deeu as multumi pentru sora comentator, paul. trebuie sa stim sa dam dupa cum trebuie sa stim sa primim. iar tu stii, prietene, nu?
pentru textul : pastel pentru alecsandri deiar textul e fain, merita.
un poem mofologic, notabil și alienat
pentru textul : aproape noapte pe grant dece simt eu în acest poem: o amărăciune că din pământ ne tragem și acolo plecăm, că uneori e mai bine să fim indiferenți cu ceea ce simțim pentru a supraviețui, chiar dacă autorul textului nu crede aceasta. pe scurt: e o confesiune tristă, redată tehnic (după mine) fără cusur. prin urmare cred că e un poem de multe semne de apreciere. eu, când l-am citit cu atenție, am zis că e mai bun decât al lui N. Labiș, subiectiv (cum altfel) desigur. pentru că "moartea căprioarei" are mult balast.
pentru textul : domnule Labiș deSuperb poem intr-adevar, acum sunt undeva langa fontana trevi cu laptop-ul in brate, e cald, e roma si iata, e si francisc cu un poem minunat! Un poem care imi face bine cum se zice la casa sufletului in niste vremuri asa de zbuciumate, l-am citit si recitit aici si pe treptele spaniole. Si ma bucur ca un asemenea poem a aparut aici, pe Hermeneia tocmai acum la trecerea spre noul an... e ca o eliberare, o vindecare prin katharsis... multumesc ! Doar titlul nu l-am inteles, dar ce mai conteaza? Un poem stralucitor ca o stea pe bolta capelei sixtine.
pentru textul : Ah deMargas
dacă nu ar avea forma asta de şlagăr probabil că ar putea deveni un crochiu interesant
pentru textul : ROTUND deprimul și ultimul vers propun și susțin tema poemului. inspirată, însă, îmi pare a fi prima strofă, celelate vin ca o completare, din nefericire atârnând ca un balast, neîmplinid poemul.
pentru textul : Gura murmură tăcere deVirgile, Ideea mi se pare super, ingaduie-mi te rog sa iti ofer o varianta care mie mi se pare mai "percutanta" prin renuntarea la unele contraste si abordarea unei adresari mai directe. "sînt un incult paginile cărtilor necitite flutură peste mine ca niste aripi de înger chel si arogant binecuvîntîndu-ma în fiecare zi cu încă o idee despre care nu voi sti niciodată nimic sînt un incult ascuns în cochilia răsturnată a unei întrebări fără răspuns mă înfăsor încet în jurul sperantei că nimeni nu va afla vreodată progresia exponentială a necunoscutelor cu care trăiesc in fiecare zi fără să imi pese sînt un incult mă sprijin de zid inspir adînc din aerul mucegăit al amînării pentru încă o clipă stoarsă din somoiogul lui dumnezeu peste toate gunoaiele înghesuite in sertarele vietii mele si privesc în gol" Andu
pentru textul : sînt un incult de"Ne susținem prin celulele celuilalt ca într-o festivitate a vrăjitoarelor sezoniere, ele dau mantra "retur" sau "paste copy" pământenilor mai reușiți în viziunea lui Nero sau Chaplin?! Totul pare o glumă lătăreață și oltenească, Savurată precum un banc sec!" Un fragment in care autoarea ne abandoneaza intr-un labirint al reperelor istorice si geografice, noi trebuind sa cautam firul salvator. Si uite-asa am trecut din perioada Inchizitiei in era calculatoarelor, invatand din mers ca nici vrajitoria nu a fost o ocupatie mereu rentabila ("vrajitoarele sezoniere"), pe urma am nimerit in Imperiul Roman, de acolo in perioada antebelica si interbelica, facand un pas urias din Peninsula Italica pana in Los Angeles si, in final, ajungand in Baicoi, ne-am ciocnit si de Nea Marin al nost', . Oricum, fusesem preveniti ca luminita de la capatul tunelelor nu ni se va arata inca din versurile anterioare: "De atâta alb au înghețat și ideile mai marilor zilei." Tensiunea este sporita de punctuatie: "Ce zici de ironia dinspre anotimpuri !?! ", cititorul fiind somat, printr-o inaltare a sprancenelor, sa-si puna intrebari, sa se participe, sa se implice. Spre final, insa, autoarea ii demonstreaza ca implicarea cu pricina este inutila, ca intrebarile erau retorice, fiindca "totul e trecere, doar noi ...suntem mereu aceiași " respir usurata si imi promit sa nu ma mai aventurez in labirinturi daca nu am un ghem in buzunar.
pentru textul : Ninsoarea din noi dePagini