corect, Profetule, varianta ta e excelenta! pentru ca varianta mea o gasesc nemaipomenita, le las pe amandoua, un fel de drum cu dublu sens:) Multam pentru viziunea-ti!

mersi laur pentru semn, ai dreptate mi s-a mai spus ca ingerii se joaca de-a v-ati ascunselea ca e o imagine comuna, voi incerca sa revin... in privinta finalului, da sentiementele isi iau corp materiel, din pacate insa isi denatureaza sensul

Cristina, sincera sa fiu, je m'en fiche despre ce crezi: ca iti place sau nu ce scriu si altele. Apelativul "draga" intr-adevar il tin pentru cei apropiati sufletului meu; si imi cer scuze. Nu am intentia sa fiu ridicola, in nici un caz vis-a-vis de tine. Mai trebuie sa iti completezi studiile sa putem discuta despre RIDICOL. asa ca sint in asteptare. Francisc, nu este vorba si sper ca ai inteles, despre "prietenie" si "literatura"; nici nu s-a pus problema despre vreo propunere:) si tu stii perfect asta, eu nu amestec borsul cu somonul de Scotia: de d'aia!

dezvoltam spatii, pentru a ni le modela.si-atunci, survoland propria natura de la inaltimea unui spatiu ideal si oarecum mitic, vom face parte din natura celui pe care vrem sa-l cunoastem cel mai bine. pentru ca noi suntem cei legati si iremediabil integrati in natura careia nu-i suntem nici stapani nici finalitate. ingerii?...'turbioane' in sinul naturii turbulente, consistentele noastre proprii.. bianca, mai tii minte? Invatatorul, reincarnarea Sarpelui... Sau, poate Sarpele reincarnat?...of of..

interesantă cujetarea asta de mai sus. mai ales prin ceea ce încearcă să spună dar nu face decît să sugereze.

Când am citit prima dată întrebarea, superficial, m-am întrebat revoltată: Cum să moară poezia?! Cum să moară Cuvântul?!
Şi nici acum, după mai multe zile, parcă nu pot accepta acest ,,destin” al poeziei. Cred că mai degrabă, m-aş referi la un anume gen de poezie, la un anume curent estetic sau generaţie literară, poate că doar acestea rămân în urmă într-un loc mai mult sau mai puţin vizibil în istoria literaturii. Poezia este şi va fi cât va fi omul şi cuvântul. Va lua forme tot mai noi, se va transfigura, însă va avea acelaşi miez, acelaşi scop, fiindcă ea e expresia unei nevoi artistice existente în om, nevoia de a crea, nevoia de se bucura de creaţia lui şi a altora. Creierul uman are o parte stângă şi o parte dreaptă :) Sufletul omului a fost atins cândva de frumos, de adevăr, de iubire, de suferinţă, şi nu va rămâne insensibil oricât de pragmatic ar fi, oricât de tehnologizat va fi secolul în care va trăi.
Civilizaţia din secolul XXI asigură viteza informaţiei şi ne duce spre o viaţă plină de ,,instant-uri”. Doar poezia nu e instant, nu are cum. Pe de altă parte această ,,civilizaţie” a vizualului impus de tv, internet, poate influenţa gradul de abstractizare şi însăşi creativitatea. Lipsa lecturii, de asemeni. În pericol e generaţia tânără.
Epigonii au fost şi vor fi, însă doar ca o perioadă de tranziţie, de tatonare. Poezia care ,,rămâne” va rămânea fiindcă mereu va exista un mentor al unei generaţii, un pivot, sau un grup, cineva precum Gherea sau un Vlahuţă care vor spune:
"Tinere scriitor, lasă istoricilor trecutul depărtat şi tulbure, cată mai bine-n jurul tău, umple-ţi sufletul de emoţiile timpului în care trăieşti şi arată-ne, la lumina talentului tău, durerile şi aspiraţiile societăţii noastre de azi, luptele şi pasiunile la care eşti martor şi părtaş, oamenii pe care-i cunoşti, viaţa de care palpităm; ascultă bine şi-nţelege bătăile inimilor noastre - ce-ţi vorbesc ele asta ne interesează mai cu deosebire, asta vrem să ne spui, tinere scriitor!" (Mahalagismul in literatura).
Cititorii poeziei sunt în procent foarte mic publicul, în procent mai mare poeţii şi în procent mic criticii. Ne citim noi între noi…şi aşa a fost mereu, în orice generaţie literară.
Pentru tineret un mare rol îl are educaţia în şcoli, formarea gustului pentru frumos, pentru valori. Cert e că sunt multe variabile... mai poate fi şi ,,vidul” după un mare nume sau după o generaţie de aur…cu toate acestea Poezia nu va muri :) Părerea mea.
Închei cu un îndemn de al lui Traian Dorz, apropo de epigoni:
"Spre Cetatea Poeziei nu poţi merge pe urmele altora decât foarte puţin. Îndată trebuie să-ţi afli drumul tău propriu. Şi încălţămintea ta de aur. Şi urma ta prin rouă.
Lumina urmelor tale s-o laşi numai pe un teren virgin, pe unde n-a mai călcat nimeni niciodată. Numai urmele lui Iisus să le cauţi.
Ale nimănui altcuiva."

tot ce mi-ai spus, asa-i poate ca am exagerat cu atacul la persoana desi nu mi-a picat bine sa-mi spui asa de la obraz ca "nu simt" etc... plus ca asta e un argument destul de copilaresc aici, intre noi. Nu cred ca este menirea hermeneiei sa cadem pe spate la niste texte (desi ni se mai intampla :-) ci sa ne spunem sincer si deschis parerea. Eu ti-am scris o parere tehnica si tu mi-ai raspuns evaziv... nu simt nu inteleg, sunt un imbecil. daca e asa, atunci eu propun suspendarea mea definitiva de pe hermeneia pe motiv ca sunt un prost, sau un idiot, sau ca nu simt, sau ca nu inteleg, etc poezia. Aprobi Consiliule? cat priveste atacul la persoana Virgile aici suntem amandoi ca tusea cu junghiul, cred ca stii si tu prea bine asta, daca ai uitat eu pot sa-ti reamintesc, am o intreaga arhiva de umilinte la care i-ai supus pe unii membri hermeneia... iar tu esti gazda pe aici nu ca mine. si crede-ma nu acord prea mare importanta acestui fapt cum poate nici tu, pentru ca odata ai zis bine "cine scrie prost scrie prost" iar un pic de justitie nemiloasa la acest capitol nu strica este si parerea mea doar atat... sa nu faci pe domnisoara cu voal cu mine ca mi se face greata si de apa pe care o beau

N-am spus niciodată că toate criticile au fost negative ci constructive. Prin ele am ajuns la concluzia că e mai bine să renunţ la poezie, cel puţin pe moment.
Cât despre a comenta pe alţii eu nu mă simt în stare. Nu vreau să scriu aceleaşi fraze peste tot, dar asta nu înseamnă că nu-i citesc cu plăcere pe toţi membrii acestei comunităţi.
Vă mulţumesc încă o dată tuturor, Cezar.

nu e mai prost decît ce se scrie în general, pentru că în general se scrie slab. poezia bună e rară și de preț și cu atît mai rară pe comunități de astea online. nu mi-o plăcut textu, dar nici nu m-o deranjat, așa cum o fac toți ăia care se-ncurcă-n cuvinte pompoase și exprimări fără vreun sens, doar să sune „poetic”. viziniuc are statutul de „novice” observ, însă nu e mai novice decît majoritatea membrilor comunităților literare online

Nu-mi place să-mi apăr textele, doar mă întreb cum de a fost publicat un text atât de slab în revista România literară, și iar mă întreb cum a reușit să obțin cu textul acesta premiul literar «Simfoniiile primăverii» la concursul de poezie din Vișeu de Sus, un premiu care consta și într-o sumă de bani destul de mărișoară, ce o fi fost în capul juriului format din scriitori renumiți ai USR.
Desigur și dumneavoastră sunteți un nume în lit. Dar dacă mai mulți scriitori au avut altă părere despre acest text vă rog respectuos să-l scoateți din șantier (cuvântul sună a epocă de aur) sau dacă nu ștergeți-mi contul de Hermeneia.

eu as multumi pentru sora comentator, paul. trebuie sa stim sa dam dupa cum trebuie sa stim sa primim. iar tu stii, prietene, nu?
iar textul e fain, merita.

ce simt eu în acest poem: o amărăciune că din pământ ne tragem și acolo plecăm, că uneori e mai bine să fim indiferenți cu ceea ce simțim pentru a supraviețui, chiar dacă autorul textului nu crede aceasta. pe scurt: e o confesiune tristă, redată tehnic (după mine) fără cusur. prin urmare cred că e un poem de multe semne de apreciere. eu, când l-am citit cu atenție, am zis că e mai bun decât al lui N. Labiș, subiectiv (cum altfel) desigur. pentru că "moartea căprioarei" are mult balast.

dacă nu ar avea forma asta de şlagăr probabil că ar putea deveni un crochiu interesant

Virgile, Ideea mi se pare super, ingaduie-mi te rog sa iti ofer o varianta care mie mi se pare mai "percutanta" prin renuntarea la unele contraste si abordarea unei adresari mai directe. "sînt un incult paginile cărtilor necitite flutură peste mine ca niste aripi de înger chel si arogant binecuvîntîndu-ma în fiecare zi cu încă o idee despre care nu voi sti niciodată nimic sînt un incult ascuns în cochilia răsturnată a unei întrebări fără răspuns mă înfăsor încet în jurul sperantei că nimeni nu va afla vreodată progresia exponentială a necunoscutelor cu care trăiesc in fiecare zi fără să imi pese sînt un incult mă sprijin de zid inspir adînc din aerul mucegăit al amînării pentru încă o clipă stoarsă din somoiogul lui dumnezeu peste toate gunoaiele înghesuite in sertarele vietii mele si privesc în gol" Andu