Erika, ai prins frumos ideea de unde a început să curgă acest poem. uneori, este așa cum am spus, "tăcerea amestecă timpul în mii de puncte". dacă punctul acesta ți-a plăcut înseamnă multe. ar putea însemna și faptul că... uneori comunicăm prin tăcere... la pagina aceasta este un chip ascuns... mulțumesc, Madim
Virgil, chestia cu halatul e un lucru minor. Nu ştiu dacă în ziua de azi halatele mai sunt cum erau odată, dar mă rog.
Legat de moto - de obicei, când unui moto nu-i este dat autorul, acesta este chiar cel care îl foloseşte. Aşadar, îmi aparţine.
Sixtus, mă bucur că, măcar pe jumătate de faţă, am bujori. :)
Mihaylo,
contul ţi-l poţi şterge şi singur.
eu nu ştiu dacă sînt un nume în lit.(pentru ca nu stiu exact ce a vrut sa insemne lit.)
in ce priveste ce o fi fost in capul acelui juriu cu siguranta habar nu am. iar in ce priveste cum se impart unele premii pe la unele concursuri literare prin Romania mi s-au mai povestit si mie unele lucruri. nu stiu daca e cazul aici dar te asigur ca gradul de nepotisme, coruptie si mediocritate la multe dintre ele este asa de mare incit carti din astea de vizita nu prea ma mai impresioneaza. iar aici pe hermeneia nu au nici un fel de valoare. aici conteaza parerea cititorilor si editorilor hermeneia. deocamdata asta este parerea mea.
cuvintul santier nu este din epoca de aur. este din limba franceza. dar, ma rog, fiecare cu etimologia lui.
ȘANTIÉR, șantiere. s.n. Loc pe care se construiește (sau se repară) o clădire, un obiectiv industrial, un pod, un baraj, o șosea etc., împreună cu materialele și instalațiile necesare desfășurării acestei activități. ♢ Șantier naval = întreprindere industrială specializată în construirea și repararea navelor, situată pe malul unei ape navigabile. ♦ P. anal. Proces în plină desfășurare de creare a unei opere literare, artistice sau științifice. [Pr.: -ti-er] – Din fr. chantier.
Sursa: DEX '98 |
iar textul, cu toate simfoniile (sic!) primaverii sau ale altor anotimpuri este un text slab. adica este un text asemenea celor pe care le gasesti in manualul de clasa patra, ba chiar mai slab daca este sa te uiti cu atentie la melodicitatea destul de schioapa.
Iar daca vrei o varianta cu ritmul eventual reparat ti-o pot arata aici. Nu e nevoie sa imi multumesti:
În casa amintirii cu prispă alb-albastră
Păianjenii ţesură dantelă la fereastră
Şi poarta şi fîntîna de-o veşnicie tac,
De mult nu mai miroase a cozonaci cu mac
Cum mirosea odată-n ajun de Ziua Crucii
Tot aşteptînd cocorii îmbătrîniră nucii.
Unde s-a dus bunicul, bunica unde-i oare?
De nu primesc nepoţi-n ajun de sărbătoare.
Bunicul nu mai spune cum se luptau haiducii
Nu-s copţi nici cozonacii şi mîine-i Ziua Crucii.
A ruginit şi briciul bunicului în grindă,
Năframa nu-şi mai pune bunica în oglindă.
De mult nu mai coboară-mpreună pe cărare,
Doar clopotu-i mai cheamă în prag de sărbătoare.
Mi-au plăcut foarte primele trei strofe și îmi permit să consider că poezia de peniță s-a înfăptuit cu ele. Densitate plăcută de metafore, imagini vii, suestie bine dozată. Ce a urmat, îmi pare o altă poezie, cu salt în alt timp. Două cuvinte din titlu, "adânc" și "peste", îmi sugerează direcții diferite. Dar îmi pot imagina rezultanta și nu e rău deși cam clișeistic. /O\
multumesc Alina pentru observatie. Da, m-am gindit si eu, un fel de "e usor a scrie versuri cind nimic nu ai a spune" desi initial am vrut probabil sa spun ceva...
adica... alb:) despre purificare, iertare, schimbare... si cine mai stie ce-o mai fi trebuind sa sufere fantana intru schimbarea apei si a capacitatii de a darui... Multam de prea aleasa-ti parere subiectiva:)
Ai asezat in text simboluri de inspiratie gnostica, preluate ulterior de ordinele maconice (rozele) si trimiteri alchimice (plumbul), grefate, mai mult sau mai putin fericit pe o estetica a transparentei aparente (vitraliul - zona la limita sacrului dar mai degraba poarta)... ideea celor doua capete, a aceluia care isi depaseste dualitatea mintii prin sacrificiu (aproape samanic). "adevărata magie se naște cînd dispare orice iluzie"... o formulare relativ spectaculoasa, cat se poate de adevarata, sugerand momentul iluminarii, a trecerii de la umbra lucrurilor la privirea directa a acestora... desi aici multi autori, mai ales din perioada renascentista, te-ar putea contrazice spunandu-ti ca viata si visele sunt facute din acelasi aluat. Havuzul nu reprezinta doar un element decorativ ci mai mult el ia locul altarului, mintea se intoarce in inima, omul se afla in buricul pamantului, unde trecutul si viitorul se reintalnesc in clipa... desigur ca acum si aici totul este posibil, inclusiv calaritul pe vant, sau cum ii spui tu, "zborul fara aripi".
„p/s deduc că nu vom avea cu ce vota din cămășile în care ne băgăm...”
Paul,
Dacă încerci (încercăm) să te (să ne) detaşezi (detaşăm), deşi este destul de greu pentru toată lumea de pe aici, dar şi din diasporă, lăsându-i la o parte pe liiceni, pleşueni, ciorbea(eni), diaconu(eni) – ultimele două categorii siluind limba română, chiar şi ca denumire, ca şi primele care o fac însă, chipurile mai subtil, mergând la esenţa ei - etc., sper că vei/vom putea observa că, de fapt, toată clasa politică (indiferent de coloratură şi denumire), este cea care ne-a băgat în cămaşe de forţă „ne mai având cu ce vota” (cum zici). Pentru că: dacă nu ne prezentăm la referendum vom favoriza o gaşcă (cu toată pletora de acoliţi cu interese personale veroase), iar dacă ne prezentăm, invers – altă gaşcă etc.
Cel puţin pentru mine singura soluţie este acum să privesc în linişte şi chiar cu o anumită plăcere (perversă, recunosc ) cum plăcile tectonice – înainte, în timp ce şi după marea Rebeliune de pe Kronstadt şi Anti Oedipiana Schizofrenie Capitalistă – şi-au urmat (şi îşi) urmează drumul nestingherite spre intrarea în altă dimensiune (spirituală?!) şi să agonizez râzând şi pieptănându-mă pe chelie; tot aşa, cu părul într-o parte.
Da dom'le, iată in sfîrșit o poezie fără sîni și fără cur. Că ajunsesem să fac tic nervos. Erau autori (nu spun numele că încă e vii) la care aveam groază să mai deschid pagina, nu de alta dar iar pipăituri și anatomii refulate de nu mai știam pe unde să mă feresc ca să citesc și eu ceva. Era ca la televiziunea română unde nu știi dacă pipița de la buletinul meteo e la programul de striptiz sau vrea să îți spună că dă cancerul în Moldova. În orice caz textul de față e reușit. Poate mai puțin finalul cu bășcălia aia de bucali. Poate că ultimele trei versuri chiar sînt în plus. Mie însă mi-a funcționat textul ăsta ca o gură de aer tare. De mare. Remarc strofa: "cum de nu mai trăisem ceasul acesta de amurg când plecam în larg ea se întorcea din zare se oprea pe țărm chiar în locul în care mă aflam și îmi striga cu toată puterea din plămânii ei mici grecii ăștia mereu născocesc câte ceva"
Andu iti accept scuzele de mai sus ( ca sa nu le numesc lamentatii) si iti multumesc inca odata ca ti a placut mult textul si mai putin inregistrarea.
Pentru conflict resolution intre utilizatorul Andu Moldovan si Corina Gina Papouis propun urmatoarele clauze:
1. Next time there will not be a next time…altfel.
2. Cind ataci neprovaocat sa nu te mire intrarea in defensiva. Atitudinea de bully in orice departament (chiar si cel cel pe care il conduc) primeste 0 points si are consecinte.
3. La urmatoarele mele postari audio pur si simplu evita butonul play! – in cazul in care ai tras concluziile de mai sus singur si neajutat de nimeni.
4. Self control! - Referintele cu tangenta personala (cine esti, unde lucrez, cit bei, ce maninc dimineata) ar trebui evitate – deci stop googling me!
Cu acestea fiind spuse un weekend frumos si ai grija de tine!
Tincuța, și textul în sine este scris pe nerăsuflate, și chiar de când l-am scris am fost conștientă că "am dat peste ceva", că voi fi nevoită să revin și să fac mai mult decât o proză scurtă din el, pentru că sunt atâtea direcții în care pot merge cu acest început. Mă bucură să-mi confirmi a fi privit și tu bucățica aceasta de proză la fel. Mulțumesc. Vlad. Dacă am scris textul pe nerăsuflate, cum spuneam mai sus, atunci vei vrea să afli poate că alegerea numelui mi-a luat mult mai mult timp. Mult mai mult decât mi-a luat la oricare alt text, aș spune, și da, ai reușit să prinzi câteva dintre valențele sale cu o atenție care mă onorează. Când scrii un text plin de detalii, e plăcut să ai cititori atenți la aceste detalii. Iar Amsterdamul... ehei, Amsterdamul. Aveam nevoie, I guess, de un oraș nu numai libertin, dar unul care să sugereze tocmai lipsa memoriei. Pentru că Amsterdamul cel puțin mie asta îmi spune. E un oraș în care prezentul este copleșitor (prezentul personal, dacă pot spune asta, nu vorbesc despre istorie). Finalul, zâmbesc. Știi că ai dreptate? Știi că nici eu n-am remarcat schimbarea asta? Uite că m-a luat și pe mine prin surprindere. Bine că mi-ai atras atenția. Dorin. Toată povestirea a pornit de la imaginea propusă de Virgil. Personajul principal, cel care vorbește, este doar atât: un cap. Un creier, cu alte cuvinte, un receptacul de amintiri și de vise - nu numai ale ei - , într-o lume imaginată în care copiii se nasc fără puterea de a își mai imagina, visa, aminti, și în care se servesc de aceste "receptacule" pentru a-i învăța și ghida în aceste locuri, ca într-o călătorie permanentă. Copilul nostru, Arius, este imaginea distorsionată a acestui viitor al copiilor cărora le lipsește exact atributul copilăriei - imaginația, jocul. În această lume, personajul principal are într-adevăr nevoia unui reper propriu, care aparent se manifestă în dorința de a avea corp și senzații asemenea celor vii, dar care la nivel de subconștient -și ce fel de subconștient poate avea cineva în care s-au îndesat memorii și vise colective? - se refugiază în această bătrână care da, ai intuit bine, este un fel de moira. Îți mulțumesc și ție pentru citirea de dincolo de rânduri, și cred că mi-ați încurajat toți dorința de a transforma fragmentul acesta în ceva mult mai consistent.
Francisc, eu aș spune că aș face asta doar dacă aș fi Pavel. Asta dacă nu cumva era doar o întrebare retorică. Curgerea de pe cruce e oricum în sus, nu-i așa? Și nu am spus că nu-i susținută deschiderea, ci doar că e mai întunecată și că transmite pe altă intensitate partea a doua. Desigur, sunt doar percepțiile mele subiective, poezia este foarte frumoasă așa cum este.
un poem plin de termeni și amănunte medicale. mă încântă primele patru versuri. descriu plastic și foarte sugestiv, setea pentru trupul iubitei. în rest, poemul devine prea carnal, prea amănunțit în acest sens.
Da, este un text foarte bun. Îmi place mult începutul, balansoarul care scârțâie, părăsit și inutil, induce de la bun început atmosfera. Apoi descrierea lumii bătrânilor, care nu mai au nevoie de nimic, în contrast cu ideea comis-voiajorului care "gândește" din cărți (au potențial, pentru că le lipsesc prea multe)...cele două lumi paralele. Nu mă pricep să dau sfaturi, dar cred că textul e bun așa cum l-ai scris. Felicitări!
Recunosc că în primul text am alternat două poezii și nu mi-a ieșit deloc bine, o să țin cont de sfaturile tale și sper într-o zi să mă pot detașa de scrierile megaîndoliate,super complexe.Oricum mulțumesc de trecere și sfaturi chiar aveam nevoie.o zi frumoasă Adrian,
evident ca la sectiunea Proza se pot propune o gramada de feluri de proza dar am incercat sa pastrez o ordine si o limita In general vreau sa evit proliferarea unei puzderii de subsectiuni care ar bagateliza ideea de text literar Tocmai de aceea am oferit "cutia cu nisip" pentru oricine doreste sa incerece orice idee cit de nastrusnica Eu, uitindu-ma la text mi s-a parut ca vrea sa fie poezie, cel putin in acceptiunea, destul de generoasa a ideii de poezie contemporana. Dar, evident, poezia trebuie sa aiba sufletul, acel inefabil al poeziei ca sa fie poezie. Iar asta numai tu poti hotari
Domnule Giuresteanu, lasand la o parte calitatile povestirii, pentru care am toata admiratia, ma vad nevoita sa intervin cu un citat - usor in discordanta cu atmosfera prozei dvs., insa necesar. "16. Pentru a putea fi publicat pe site-ul Hermeneia.com un text trebuie să îndeplinească următoarele condiții:(...) 16.4. să nu conțină un limbaj sau imagini obscene , defăimătoare, rasiste, de incitare la violență, de hărțuire, profanatoare sau pornografice." - Regulamentul Hermeneia - (pe care probabil ca nu a-ti avut vreme sa-l cititi.) Stiu ca invectivele din in textul dvs. au rolul lor in caracterizarea personajul, insa ma gandeam ca putem gasi, de comun acord, o solutie. Poate niste mici modificari? Ori, daca veti considera ca asta ii va stirbi autenticitatea, retragerea lui?
Sunt întrutotul de acord cu concluziile tale în acest text sau cu întrebările pe care le laşi deschise cu măiestrie socratică. Mea culpa - am fost şi eu fire prea sensibilă la acest pseudo-monstru şi, citind ceea ce scrii tu, am înţeles mai bine. Mă deranjau odinioară glumele fără aere de superioritate ale colegilor când învăţam despre "ampula rectală" la anatomie, mă deranjau aproape toate cacofoniile. Am greşit, şi îţi dau un exemplu: într-una din poeziile mele postate aici am scris ea are o "umbrelă negru corb la înmormântări", expresie evident forţată, pe care am mai auzit-o în diverse locuri. Azi am deschis ochii mai bine datorită textului tău şi am găsit în toate dicţionarele expresia corectă acceptată "neagră ca corbul". Dar alături (sic!) era trecută şi o altă variantă pe care n-o pot folosi în poezie : "neagră ca pana corbului". De unde am tras concluzia că este loc pentru ambele concepţii sau tabere şi am ales-o pe prima de data aceasta.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Erika, ai prins frumos ideea de unde a început să curgă acest poem. uneori, este așa cum am spus, "tăcerea amestecă timpul în mii de puncte". dacă punctul acesta ți-a plăcut înseamnă multe. ar putea însemna și faptul că... uneori comunicăm prin tăcere... la pagina aceasta este un chip ascuns... mulțumesc, Madim
pentru textul : În mii de puncte deMaria, mă bucur că ţi-a plăcut.
Virgil, chestia cu halatul e un lucru minor. Nu ştiu dacă în ziua de azi halatele mai sunt cum erau odată, dar mă rog.
Legat de moto - de obicei, când unui moto nu-i este dat autorul, acesta este chiar cel care îl foloseşte. Aşadar, îmi aparţine.
Sixtus, mă bucur că, măcar pe jumătate de faţă, am bujori. :)
pentru textul : Plăci vinil peste ospicii deai rămas acolo și nu-i nici o mirare că nu mai vrei să pleci spre locul în ești acum... Poem cuminte. zile faine, copile, zile faine:)
pentru textul : mov deMihaylo,
contul ţi-l poţi şterge şi singur.
eu nu ştiu dacă sînt un nume în lit.(pentru ca nu stiu exact ce a vrut sa insemne lit.)
in ce priveste ce o fi fost in capul acelui juriu cu siguranta habar nu am. iar in ce priveste cum se impart unele premii pe la unele concursuri literare prin Romania mi s-au mai povestit si mie unele lucruri. nu stiu daca e cazul aici dar te asigur ca gradul de nepotisme, coruptie si mediocritate la multe dintre ele este asa de mare incit carti din astea de vizita nu prea ma mai impresioneaza. iar aici pe hermeneia nu au nici un fel de valoare. aici conteaza parerea cititorilor si editorilor hermeneia. deocamdata asta este parerea mea.
cuvintul santier nu este din epoca de aur. este din limba franceza. dar, ma rog, fiecare cu etimologia lui.
ȘANTIÉR, șantiere. s.n. Loc pe care se construiește (sau se repară) o clădire, un obiectiv industrial, un pod, un baraj, o șosea etc., împreună cu materialele și instalațiile necesare desfășurării acestei activități. ♢ Șantier naval = întreprindere industrială specializată în construirea și repararea navelor, situată pe malul unei ape navigabile. ♦ P. anal. Proces în plină desfășurare de creare a unei opere literare, artistice sau științifice. [Pr.: -ti-er] – Din fr. chantier.
Sursa: DEX '98 |
iar textul, cu toate simfoniile (sic!) primaverii sau ale altor anotimpuri este un text slab. adica este un text asemenea celor pe care le gasesti in manualul de clasa patra, ba chiar mai slab daca este sa te uiti cu atentie la melodicitatea destul de schioapa.
Iar daca vrei o varianta cu ritmul eventual reparat ti-o pot arata aici. Nu e nevoie sa imi multumesti:
În casa amintirii cu prispă alb-albastră
pentru textul : În ajun de ziua crucii dePăianjenii ţesură dantelă la fereastră
Şi poarta şi fîntîna de-o veşnicie tac,
De mult nu mai miroase a cozonaci cu mac
Cum mirosea odată-n ajun de Ziua Crucii
Tot aşteptînd cocorii îmbătrîniră nucii.
Unde s-a dus bunicul, bunica unde-i oare?
De nu primesc nepoţi-n ajun de sărbătoare.
Bunicul nu mai spune cum se luptau haiducii
Nu-s copţi nici cozonacii şi mîine-i Ziua Crucii.
A ruginit şi briciul bunicului în grindă,
Năframa nu-şi mai pune bunica în oglindă.
De mult nu mai coboară-mpreună pe cărare,
Doar clopotu-i mai cheamă în prag de sărbătoare.
poate, putin, finalul strofei 4 scapa din context, generalizeaza fortat. pare lipit (ultimele 4 versuri). nu-mi pare de acolo...
pentru textul : départs deÎmi place cum începe textul. Partea mediană parcă ocoleşte prea mult...
pentru textul : cineva tresare în visul meu deMi-au plăcut foarte primele trei strofe și îmi permit să consider că poezia de peniță s-a înfăptuit cu ele. Densitate plăcută de metafore, imagini vii, suestie bine dozată. Ce a urmat, îmi pare o altă poezie, cu salt în alt timp. Două cuvinte din titlu, "adânc" și "peste", îmi sugerează direcții diferite. Dar îmi pot imagina rezultanta și nu e rău deși cam clișeistic. /O\
pentru textul : lumina lumânării ploua adânc peste noi demultumesc Alina pentru observatie. Da, m-am gindit si eu, un fel de "e usor a scrie versuri cind nimic nu ai a spune" desi initial am vrut probabil sa spun ceva...
pentru textul : gînduri numerice deVa multumesc tuturor pentru semne si pentru aprecieri.
Cristina, ca de obicei, ma "citesti" bine. :) Multumesc.
pentru textul : moartea nu are deadica... alb:) despre purificare, iertare, schimbare... si cine mai stie ce-o mai fi trebuind sa sufere fantana intru schimbarea apei si a capacitatii de a darui... Multam de prea aleasa-ti parere subiectiva:)
pentru textul : transformarea în alb demi se par reușite strofele 3 și 4
pentru textul : ranfluare deAi asezat in text simboluri de inspiratie gnostica, preluate ulterior de ordinele maconice (rozele) si trimiteri alchimice (plumbul), grefate, mai mult sau mai putin fericit pe o estetica a transparentei aparente (vitraliul - zona la limita sacrului dar mai degraba poarta)... ideea celor doua capete, a aceluia care isi depaseste dualitatea mintii prin sacrificiu (aproape samanic). "adevărata magie se naște cînd dispare orice iluzie"... o formulare relativ spectaculoasa, cat se poate de adevarata, sugerand momentul iluminarii, a trecerii de la umbra lucrurilor la privirea directa a acestora... desi aici multi autori, mai ales din perioada renascentista, te-ar putea contrazice spunandu-ti ca viata si visele sunt facute din acelasi aluat. Havuzul nu reprezinta doar un element decorativ ci mai mult el ia locul altarului, mintea se intoarce in inima, omul se afla in buricul pamantului, unde trecutul si viitorul se reintalnesc in clipa... desigur ca acum si aici totul este posibil, inclusiv calaritul pe vant, sau cum ii spui tu, "zborul fara aripi".
pentru textul : Transeptul deIoana, nu pot sa nu-mi exprim si aici admiratia fata de acest poem consistent!
Ca un bonus, felicitari pentru premiul obtinut recent la Buzau!
pentru textul : de vorbă cu tine de"auzeam cântecul din ochii ei lungi" imagine sinestetica. mai vrem. mai asteptam.
pentru textul : singurătate de„p/s deduc că nu vom avea cu ce vota din cămășile în care ne băgăm...”
Paul,
Dacă încerci (încercăm) să te (să ne) detaşezi (detaşăm), deşi este destul de greu pentru toată lumea de pe aici, dar şi din diasporă, lăsându-i la o parte pe liiceni, pleşueni, ciorbea(eni), diaconu(eni) – ultimele două categorii siluind limba română, chiar şi ca denumire, ca şi primele care o fac însă, chipurile mai subtil, mergând la esenţa ei - etc., sper că vei/vom putea observa că, de fapt, toată clasa politică (indiferent de coloratură şi denumire), este cea care ne-a băgat în cămaşe de forţă „ne mai având cu ce vota” (cum zici). Pentru că: dacă nu ne prezentăm la referendum vom favoriza o gaşcă (cu toată pletora de acoliţi cu interese personale veroase), iar dacă ne prezentăm, invers – altă gaşcă etc.
Cel puţin pentru mine singura soluţie este acum să privesc în linişte şi chiar cu o anumită plăcere (perversă, recunosc ) cum plăcile tectonice – înainte, în timp ce şi după marea Rebeliune de pe Kronstadt şi Anti Oedipiana Schizofrenie Capitalistă – şi-au urmat (şi îşi) urmează drumul nestingherite spre intrarea în altă dimensiune (spirituală?!) şi să agonizez râzând şi pieptănându-mă pe chelie; tot aşa, cu părul într-o parte.
pentru textul : „Hazardul şi oiştea” deDa dom'le, iată in sfîrșit o poezie fără sîni și fără cur. Că ajunsesem să fac tic nervos. Erau autori (nu spun numele că încă e vii) la care aveam groază să mai deschid pagina, nu de alta dar iar pipăituri și anatomii refulate de nu mai știam pe unde să mă feresc ca să citesc și eu ceva. Era ca la televiziunea română unde nu știi dacă pipița de la buletinul meteo e la programul de striptiz sau vrea să îți spună că dă cancerul în Moldova. În orice caz textul de față e reușit. Poate mai puțin finalul cu bășcălia aia de bucali. Poate că ultimele trei versuri chiar sînt în plus. Mie însă mi-a funcționat textul ăsta ca o gură de aer tare. De mare. Remarc strofa: "cum de nu mai trăisem ceasul acesta de amurg când plecam în larg ea se întorcea din zare se oprea pe țărm chiar în locul în care mă aflam și îmi striga cu toată puterea din plămânii ei mici grecii ăștia mereu născocesc câte ceva"
pentru textul : dombi deAndu iti accept scuzele de mai sus ( ca sa nu le numesc lamentatii) si iti multumesc inca odata ca ti a placut mult textul si mai putin inregistrarea.
Pentru conflict resolution intre utilizatorul Andu Moldovan si Corina Gina Papouis propun urmatoarele clauze:
1. Next time there will not be a next time…altfel.
2. Cind ataci neprovaocat sa nu te mire intrarea in defensiva. Atitudinea de bully in orice departament (chiar si cel cel pe care il conduc) primeste 0 points si are consecinte.
3. La urmatoarele mele postari audio pur si simplu evita butonul play! – in cazul in care ai tras concluziile de mai sus singur si neajutat de nimeni.
4. Self control! - Referintele cu tangenta personala (cine esti, unde lucrez, cit bei, ce maninc dimineata) ar trebui evitate – deci stop googling me!
Cu acestea fiind spuse un weekend frumos si ai grija de tine!
pentru textul : Carpe Diem deTincuța, și textul în sine este scris pe nerăsuflate, și chiar de când l-am scris am fost conștientă că "am dat peste ceva", că voi fi nevoită să revin și să fac mai mult decât o proză scurtă din el, pentru că sunt atâtea direcții în care pot merge cu acest început. Mă bucură să-mi confirmi a fi privit și tu bucățica aceasta de proză la fel. Mulțumesc. Vlad. Dacă am scris textul pe nerăsuflate, cum spuneam mai sus, atunci vei vrea să afli poate că alegerea numelui mi-a luat mult mai mult timp. Mult mai mult decât mi-a luat la oricare alt text, aș spune, și da, ai reușit să prinzi câteva dintre valențele sale cu o atenție care mă onorează. Când scrii un text plin de detalii, e plăcut să ai cititori atenți la aceste detalii. Iar Amsterdamul... ehei, Amsterdamul. Aveam nevoie, I guess, de un oraș nu numai libertin, dar unul care să sugereze tocmai lipsa memoriei. Pentru că Amsterdamul cel puțin mie asta îmi spune. E un oraș în care prezentul este copleșitor (prezentul personal, dacă pot spune asta, nu vorbesc despre istorie). Finalul, zâmbesc. Știi că ai dreptate? Știi că nici eu n-am remarcat schimbarea asta? Uite că m-a luat și pe mine prin surprindere. Bine că mi-ai atras atenția. Dorin. Toată povestirea a pornit de la imaginea propusă de Virgil. Personajul principal, cel care vorbește, este doar atât: un cap. Un creier, cu alte cuvinte, un receptacul de amintiri și de vise - nu numai ale ei - , într-o lume imaginată în care copiii se nasc fără puterea de a își mai imagina, visa, aminti, și în care se servesc de aceste "receptacule" pentru a-i învăța și ghida în aceste locuri, ca într-o călătorie permanentă. Copilul nostru, Arius, este imaginea distorsionată a acestui viitor al copiilor cărora le lipsește exact atributul copilăriei - imaginația, jocul. În această lume, personajul principal are într-adevăr nevoia unui reper propriu, care aparent se manifestă în dorința de a avea corp și senzații asemenea celor vii, dar care la nivel de subconștient -și ce fel de subconștient poate avea cineva în care s-au îndesat memorii și vise colective? - se refugiază în această bătrână care da, ai intuit bine, este un fel de moira. Îți mulțumesc și ție pentru citirea de dincolo de rânduri, și cred că mi-ați încurajat toți dorința de a transforma fragmentul acesta în ceva mult mai consistent.
pentru textul : Șapte poduri peste memorie deFrancisc, eu aș spune că aș face asta doar dacă aș fi Pavel. Asta dacă nu cumva era doar o întrebare retorică. Curgerea de pe cruce e oricum în sus, nu-i așa? Și nu am spus că nu-i susținută deschiderea, ci doar că e mai întunecată și că transmite pe altă intensitate partea a doua. Desigur, sunt doar percepțiile mele subiective, poezia este foarte frumoasă așa cum este.
pentru textul : crucile deun poem plin de termeni și amănunte medicale. mă încântă primele patru versuri. descriu plastic și foarte sugestiv, setea pentru trupul iubitei. în rest, poemul devine prea carnal, prea amănunțit în acest sens.
pentru textul : trup pe ecranul de radar deEmilian, mulțumim frumos și te așteptăm la cenaclu!
pentru textul : Virtualia Nouă deCorect „va ști” (la fel cu va privi, va fi, va citi etc).
pentru textul : poveste cu pasăre-zmee deDa, este un text foarte bun. Îmi place mult începutul, balansoarul care scârțâie, părăsit și inutil, induce de la bun început atmosfera. Apoi descrierea lumii bătrânilor, care nu mai au nevoie de nimic, în contrast cu ideea comis-voiajorului care "gândește" din cărți (au potențial, pentru că le lipsesc prea multe)...cele două lumi paralele. Nu mă pricep să dau sfaturi, dar cred că textul e bun așa cum l-ai scris. Felicitări!
pentru textul : Paharul cu apă deduminicile ne imbraca jumatate de trup in pielea de sarpe a cuvintelor...prietenii sint uneori acolo intre paginile somnolente ale saptaminii.
pentru textul : duminica - mai ales duminica deRecunosc că în primul text am alternat două poezii și nu mi-a ieșit deloc bine, o să țin cont de sfaturile tale și sper într-o zi să mă pot detașa de scrierile megaîndoliate,super complexe.Oricum mulțumesc de trecere și sfaturi chiar aveam nevoie.o zi frumoasă Adrian,
pentru textul : Ars de tăcerea nemărginirii deevident ca la sectiunea Proza se pot propune o gramada de feluri de proza dar am incercat sa pastrez o ordine si o limita In general vreau sa evit proliferarea unei puzderii de subsectiuni care ar bagateliza ideea de text literar Tocmai de aceea am oferit "cutia cu nisip" pentru oricine doreste sa incerece orice idee cit de nastrusnica Eu, uitindu-ma la text mi s-a parut ca vrea sa fie poezie, cel putin in acceptiunea, destul de generoasa a ideii de poezie contemporana. Dar, evident, poezia trebuie sa aiba sufletul, acel inefabil al poeziei ca sa fie poezie. Iar asta numai tu poti hotari
pentru textul : Meniul de apă și sânge deMulţumesc pentru opinie, Mariana. :)
pentru textul : Haiku deRămâne de văzut ce voi mai face.
am analizat si ti-am dat dreptate
pentru textul : vis rotund dereverenta
Domnule Giuresteanu, lasand la o parte calitatile povestirii, pentru care am toata admiratia, ma vad nevoita sa intervin cu un citat - usor in discordanta cu atmosfera prozei dvs., insa necesar. "16. Pentru a putea fi publicat pe site-ul Hermeneia.com un text trebuie să îndeplinească următoarele condiții:(...) 16.4. să nu conțină un limbaj sau imagini obscene , defăimătoare, rasiste, de incitare la violență, de hărțuire, profanatoare sau pornografice." - Regulamentul Hermeneia - (pe care probabil ca nu a-ti avut vreme sa-l cititi.) Stiu ca invectivele din in textul dvs. au rolul lor in caracterizarea personajul, insa ma gandeam ca putem gasi, de comun acord, o solutie. Poate niste mici modificari? Ori, daca veti considera ca asta ii va stirbi autenticitatea, retragerea lui?
pentru textul : Paneraș cu ouă deSunt întrutotul de acord cu concluziile tale în acest text sau cu întrebările pe care le laşi deschise cu măiestrie socratică. Mea culpa - am fost şi eu fire prea sensibilă la acest pseudo-monstru şi, citind ceea ce scrii tu, am înţeles mai bine. Mă deranjau odinioară glumele fără aere de superioritate ale colegilor când învăţam despre "ampula rectală" la anatomie, mă deranjau aproape toate cacofoniile. Am greşit, şi îţi dau un exemplu: într-una din poeziile mele postate aici am scris ea are o "umbrelă negru corb la înmormântări", expresie evident forţată, pe care am mai auzit-o în diverse locuri. Azi am deschis ochii mai bine datorită textului tău şi am găsit în toate dicţionarele expresia corectă acceptată "neagră ca corbul". Dar alături (sic!) era trecută şi o altă variantă pe care n-o pot folosi în poezie : "neagră ca pana corbului". De unde am tras concluzia că este loc pentru ambele concepţii sau tabere şi am ales-o pe prima de data aceasta.
pentru textul : Cacofonia - un monstru de fum dePagini