Stefan, te rog sa pastrezi spatiul destinat comentariilor pentru comentarii, iar poeziile esti binevenit sa le publici in pagina ta. Desigur, nu te opreste nimeni sa scrii comentarii in versuri, dar ar fi elegant fata de toti cititorii acestui site ca ele sa aiba legatura cu textul comentat. De asemenea, gestul de a oferi o penita trebuie justificat si ma tem ca nu ne-ai convins.
inteleg ca decizia de a incadra un text la santier este motivata in principal de calitatea scriiturii. ma intreb atunci de ce texte slabe apar in prima pagina - nu dau exemple ca sa nu vexez pe nimeni si textul meu, mult mai proteic dpdv ideatic si mai puternic, sta la santier. inteleg ca sunt nou aici, dar asta nu inseamna ca sunt si mai slab pregatit.
aşa este, e un fel de dezacord acolo fiindcă îngheţata se topeşte. Propriu-zis această poezie e un fel de colaj din amintiri care depind de trei situaţii diferite - trenul, biserica cu muzeu şi spitalul cu îngheţata la cofetărie. Am încercat să găsesc un fir comun şi de aceea e puţin sincopată. Cât despre codul de bare, aşa a curs firesc pentru mine, dar ştiţi şi dvs. cum e - ceea ce firesc pentru un suflet al unui individ pare preţios sau lipsit de naturaleţe pentru cititori. Recunosc , e loc de mai bine, vă salut domnule Gorun.
si unora si altora daca sunt categorii diferite. dar, si eventualilor cititori care ar dori ceea ce am propus. dar, avand in vedere restrictiile impuse de hermeneia, probabil ca realizarea acelei propuneri se va materializa pe alt sit, pe care-l voi anunta daca apar cereri.
da, e frumos acest text, parca te-a mai parasit un pic starea apasatoare pe care am gasit-o des in poemele tale. imi place ca este un intreg din care nu stii excat ce si cum sa iei sa pui mana, dar ramane o senzatie care poate fi placuta sau usor melancolica. frumos si penita.
p. s. eu as lasa simplu titlul, / diary/
da Cristina, nu știu neaparat dacă a venit din viitor dar a reprezentat chintesența optimismului tehnologic american al anilor '70-'90. și poate mai ales esența idealismului californian al „noului gold rush” din Silicon Valley al acelor ani. vizitam campusul Apple în anii '90 și era palpabilă atunci euforia fiecărei noutăți tehnologice. pe vremea aceea acolo fiecare bărbat era mai mult sau mai puțin un adolescent. se făceau bancuri despre ce anume îți produce un orgasm mai puternic, o iubită sau un nou computer. toți era(m) crazzy. nu era numai steve, erau mulți alții. vremurile acelea s-au dus. s-a dus și „the dot com boom”. vom vedea ce va mai veni.
Paul,
nu știu, nu cred că s-a pus niciodată problema unei bariere. Dumnezeul meu a murit ca să nu mai existe bariere. așa că nu văd sensul.
dacă poetul nu are viaţă personală, editorul are. parcă sînteţi copii. trebuie să citim -jonglînd între îngăduinţă şi avertismente- tot felul de ieşiri cu tentă după bloc. deşi nu am votat pînă acum pentru sancţiuni drastice, de data asta chiar susţin punctul de vedere al lui Virgil, suspendare o lună şi Margas şi Paul. poate vă întîlniţi la un pahar de vin, la un catren pe şerveţele şi cine ştie, poate chiar vă amorezaţi.
nu stiu, dar iata un text care mie nu imi spune nimic. nu stiu daca a spune ca suferi inseamna a scrie despre suferinta. cu atit mai putin "din cauza" suferintei.
generatia mea se lupta cu trecutul foarte recent, un trecut cu picioarele bine infipte in glod, cu coasa pe umar, cu veceu in gradina. nu de putine ori am auzit tineri oraseni mindrindu-se ca nu au rude la tara, ca nu au fost la tara vreodata, si totusi... ce au devenit atit de multi dintre taranii stramutati la oras, in mahalale, la periferii, decit niste nestiutori incruntati, flaminzi, murdari, vulgari, violenti, multi nici macar someri. o meritat stramutarea in masa de acum citeva decenii? este chiar o rusine sa fii azi de la tara? a trai in rominia intr-un orasel de provincie inseamna a trai la oras? orasele golite de evrei, nemti, armeni, mai sint orase? nu cred ca cele foarte putine decenii la oras ale rominului il fac orasean, citusi de putin si oricit de mare o fi orasul. deocamdata
Alma greșelile alea nu sunt așa de dese precum ar vrea comentariul tău să sugereze ci sunt de-a dreptul rarissime dacă nu inexistente...:)cît despre genialitate să ști că am rezerve depinde la ce se raportează aprecierea asta extremă...nu? iar cu e-mailul promit că mă conformez și vei ști din timp care e situația în ce mă privește. mersi fain alina pentru aprecieri...:)
cami, multumesc pentru atentie. ilustratia nu este in creion, ci in tus, de dimensiuni mici si in tehnica punctelor; a fost gandita ca ilustratie de poezie de la bun inceput...
hialin, iți mulțumesc pentru timpul și atenția cu care te-ai aplecat asupra poemului. observațiile tale explicite m-au făcut să schimb poemul acolo unde mi-ai atras atenția. totuși rămân "explicit" în mod voit în ceea ce privește "penetrarea ființei". așa voiam aici sune versul, ca mesajul să fie cât mai clar și cât mai concis. iată și noua versiune a poemului: Este ca și cum te-ai privi în oglindă când mori. Un fel de cer plin de jur împrejur de sori, vârtejuri de foc, Care tulbură apele până fierb și până scot limba de căldură, Sau cum pământul și-ar vomita din sine propria zgură. O penetrare a ființei cu lobul ochiului stâng sub coastă Prin care inima își vede frângându-se o aripă vastă Lovită de turbare, lovită de pecingine și de alte boli, Sau un fel de furtună a mării ori zbaterea fluturilor. În visul părtinitor al somnului se scufundă noaptea, Un copil botezat în apă într-o cristelniță de piatră. Sap gropi în gropi tot mai adânci. Călău de o viață. În haina roșie a pustiului port riduri de umbre pe față.
am citit cu ani în urmă "Istoria lui Mayta" şi chiar am recitit-o, deşi nu e una dintre cărţile cunoscute, spectaculoase, ale lui Mario Vargas Llosa. este însă, pe măsură ce-i pătrunzi sensul, fascinantă. ar putea figura ca manual al "cum să faci/să nu faci, o revoluţie". e amară concluzia că mai întotdeauna marile revoluţii, indiferent că au venit din "stânga" sau din "dreapta", din fundamentalist, etc, au ceva măreţ, dar şi ceva ridicol în ele. Mayta-visătorul nu a reuşit să învingă, într-o zonă în care au fost prea multe revoluţii pe metru pătrat, dar a supraveţuit. Un oarecare individ care pornise, cândva, o revoluţie...
cred ca ti s-a raspuns la aceasta intrebare de mai multe ori, atit direct cit si indirect. in primul rind corectitudinea limbii asa cum stipuleaza si regulamentul. iar textele tale au lacune multe si repetate la acest capitol. apoi urmeaza aspectul estetic, elementele de stil, continutul poetic, ineditul, inefabilul, etc.
daca acestea nu exista sau sint utilizate mecanicist sau simplist atunci nu cred este normal sa te astepti ca editorii sa aprecieze pozitiv ceea ce scrii. dar cred ca partea cea mai ingrijoratoare este nu atit faptul ca nu scrii bine ci faptul ca nu pari a imbunatati nimic. iar asta este in general un semnal cum ca s-ar putea sa nu fii facut pentru asa ceva.
Andu, m-am obișnuit cu stilul tău de a face comentarii.Eu mă bucur de cîte ori mă critici. Într-o societate supertehnologizată, alienarea poetică poate deveni extremă.Parcă și văd poemele tale înduioșătoare despre femeia gonflabilă cu microcipuri îndărătnice care se autoscurtcircuitează atunci cînd hackerii îndărătnici (foști colegi de-ai tăi de la automatizări) vor să-i violeze intimitatea electrică. Ia uite, cred că am schițat un poem.Ce zici?
"moartea se trezea
măcina cafeaua şi timpul".
Da, un poem reuşit, chiar de bună citire şi recitire. Poate acel "superioară" nu e strict necesar acolo. Metafore bine alese şi proporţionale poemului.
LIM.
onorata de prezenta vostra sub aceasta incercare poetica.
retin: 'are miez', 'lasa urme adanci', 'aritmiile de rigoare' si sint intru totul de acord. imperfectiunea textului este direct proportionala cu transcedentalul din 'the realm of the muse':p
va multumesc si sa ne citim pe Hermeneia cit mai des cu putinta.
da, bună dimineața, gata, niciodată nu e destul, uite că s-a nimerit poezia aceasta pe starea mea din acastă ( cețoasă, aici, diminineață), și după ce am recitit textul mi-a venit să mă afund în cel mai îndepărtat cotlon din garajul meu. plec la drum, totuși, cu portbagajul deschis și îl aud cu zdrăngăne...
Mulţumesc pentru sancţionarea greşelii typo Marga. Cât despre celelalte, aşa le-am gândit eu. Poezia nu se explică, se citeşte şi se place sau nu. Desigur că expresiile acelea au un sens, dar după cum spune poetul "Un poem nu trebuie să însemne ceva, ci să fiinţeze" ("A poem should not mean, but be") - extras din Arta poetică a lui Archibald MacLeish. De data aceasta (şi desigur ştiu că nu e prima oară) poemul meu nu "trăieşte" pentru tine sau pentru alţii, atâta tot. Dacă aş căuta tot felul de "purici" în poeziile altora, inclusiv în ale tale - şi acolo e plin, dar poeziile altora "trăiesc", spre deosebire de ale mele. Doar nu suntem copii mici să credem că poezia trebuie să explice sau să declare ceva şi cum am spus de atâtea ori, nimeni nu se poate explica pe sine perfect ca un robot, ar trebui sute de mii de pagini şi nici atunci nu ar fi destul. Ar fi anormală o poezie ca abecedarul, mai clară chiar (că oricum la valoarea simbolică a artei nu se poate renunţa).
moartea nu cred ca e relativa. cel putin pana la un nou big-bang intern. ma gandeam daca ar fi bine sa inlocuiesc cu "inalti", "lungi" din: "ne vom îmbăta ne vom întinde pe ea cât suntem de lungi". particula
Da, textul se vrea ambiguu, dar nu macabru bineînțeles. Deocamdată cel puțin, autorul nu dorește dezvăluirea subiectului, și lasă forma așa. Cu toate riscurile. Expresiile "bucată de carne" și "hrănindu-se" se vor spiritualizate. Hm!, dar nu neapărat. "Știind-o așa", adică hrănindu-se, da, hrănindu-se din mine însumi. Așa cum se hrănește o ființă dintr-o altă ființă. E o întreagă serie, urmăriți "Fardad"; e cuvânt cheie, alături de "chemare". Și da, "nerăspunsă" e cel mai potrivit atribut. Mulțumesc pentru intervenții. Chiar mă interesează părerea cititorilor, motiv pentru care voi dori, cred, să înlătur impresia de macabru, dar încă nu știu cum.
personal, ultima parte a primului paragraf mi se pare reusita, pentru ca iti da senzatia ca te aflii intr-un roller coaster, imaginile, fractionate cum sunt, reusesc sa saurprinda, sa loveasca in plex. sensibila si umana proza asta a ta. penita de la mine.... pentru ca rar citesc cuvinte care sa reuseasca sa ma faca sa simt furie si durere.
in forma actuala, avem de-a face cu un micropoem. daca te joci putin si schimbi ordinea versurilor ar iesi un haiku modern care ar respecta numarul silabelor 5-7-5, nu si alte rigori ale poeziei japoneze.
melancolia
ne descopera moartea-
totul e pustiu.
e doar o parere. dupa cum, tot o parere, e si renuntarea la „e” in primul vers, daca vrei sa pastrezi forma ta. ar fi mai armonios asa, pare-mi-se.
Domnule Gorun, criticul Tudor Cristea vorbea, în prima parte a cuvântului-înainte, despre „ discrete unde metafizice”. Știu că, citind și ajungând la aceste cuvinte, am respirat ușurată. Să vă spun de ce. Din punctul meu de vedere, metafizica (în sine și de dincolo de Sine), nu poate fi atinsă decât „tangențial” (cum bine ați menționat) iar cel care îndrăznește să scrie poezie ar trebui să fie fericiți, pe deplin fericit când reușim asta.
Dar, recunosc, mi-ați stârnit dorința de a vedea ce ați scris mai departe și nu vreți să ne spuneți și nouă! (zâmbesc…) Și-n același timp, mă simt stânjenită și vinovată – nu credeam că v-ați fi făcut timp pentru mine. Dar nu-i nimic, ceea ce mi-ați spus e un stimulent pentru următoarea carte și aveți grijă, n-o să uit asta! ;) deși s-ar pute să vă amintesc vorbele astea abia peste câțiva ani, vi le voi aminti, cu siguranță.
P.S. sunteți în România acum? Întreb fiindcă m-aș bucura să vă aud…
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Stefan, te rog sa pastrezi spatiul destinat comentariilor pentru comentarii, iar poeziile esti binevenit sa le publici in pagina ta. Desigur, nu te opreste nimeni sa scrii comentarii in versuri, dar ar fi elegant fata de toti cititorii acestui site ca ele sa aiba legatura cu textul comentat. De asemenea, gestul de a oferi o penita trebuie justificat si ma tem ca nu ne-ai convins.
pentru textul : A toi deinteleg ca decizia de a incadra un text la santier este motivata in principal de calitatea scriiturii. ma intreb atunci de ce texte slabe apar in prima pagina - nu dau exemple ca sa nu vexez pe nimeni si textul meu, mult mai proteic dpdv ideatic si mai puternic, sta la santier. inteleg ca sunt nou aici, dar asta nu inseamna ca sunt si mai slab pregatit.
pentru textul : REM dela asta ma refeream si eu:) se poate face asta? te rog. oricum nu sunt comms la tema.
pentru textul : Dumnezeu poate locui şi singur deaşa este, e un fel de dezacord acolo fiindcă îngheţata se topeşte. Propriu-zis această poezie e un fel de colaj din amintiri care depind de trei situaţii diferite - trenul, biserica cu muzeu şi spitalul cu îngheţata la cofetărie. Am încercat să găsesc un fir comun şi de aceea e puţin sincopată. Cât despre codul de bare, aşa a curs firesc pentru mine, dar ştiţi şi dvs. cum e - ceea ce firesc pentru un suflet al unui individ pare preţios sau lipsit de naturaleţe pentru cititori. Recunosc , e loc de mai bine, vă salut domnule Gorun.
pentru textul : peisaj zero dedar am sanctionat banca a treia cu o schimbare... Multumesc
pentru textul : amintiri din epoca de aur desi unora si altora daca sunt categorii diferite. dar, si eventualilor cititori care ar dori ceea ce am propus. dar, avand in vedere restrictiile impuse de hermeneia, probabil ca realizarea acelei propuneri se va materializa pe alt sit, pe care-l voi anunta daca apar cereri.
pentru textul : De inima albastră deda, e frumos acest text, parca te-a mai parasit un pic starea apasatoare pe care am gasit-o des in poemele tale. imi place ca este un intreg din care nu stii excat ce si cum sa iei sa pui mana, dar ramane o senzatie care poate fi placuta sau usor melancolica. frumos si penita.
pentru textul : carnețelul albastru pe care scrie Diary dep. s. eu as lasa simplu titlul, / diary/
Cristina, Paul;
da Cristina, nu știu neaparat dacă a venit din viitor dar a reprezentat chintesența optimismului tehnologic american al anilor '70-'90. și poate mai ales esența idealismului californian al „noului gold rush” din Silicon Valley al acelor ani. vizitam campusul Apple în anii '90 și era palpabilă atunci euforia fiecărei noutăți tehnologice. pe vremea aceea acolo fiecare bărbat era mai mult sau mai puțin un adolescent. se făceau bancuri despre ce anume îți produce un orgasm mai puternic, o iubită sau un nou computer. toți era(m) crazzy. nu era numai steve, erau mulți alții. vremurile acelea s-au dus. s-a dus și „the dot com boom”. vom vedea ce va mai veni.
Paul,
pentru textul : a murit steve jobs denu știu, nu cred că s-a pus niciodată problema unei bariere. Dumnezeul meu a murit ca să nu mai existe bariere. așa că nu văd sensul.
dacă poetul nu are viaţă personală, editorul are. parcă sînteţi copii. trebuie să citim -jonglînd între îngăduinţă şi avertismente- tot felul de ieşiri cu tentă după bloc. deşi nu am votat pînă acum pentru sancţiuni drastice, de data asta chiar susţin punctul de vedere al lui Virgil, suspendare o lună şi Margas şi Paul. poate vă întîlniţi la un pahar de vin, la un catren pe şerveţele şi cine ştie, poate chiar vă amorezaţi.
pentru textul : Este adevărat că poezia este pe moarte sau nu? denu stiu, dar iata un text care mie nu imi spune nimic. nu stiu daca a spune ca suferi inseamna a scrie despre suferinta. cu atit mai putin "din cauza" suferintei.
pentru textul : Întrebări pentru a fi depe cat de simplu pe atat de frumos, graul galben, camasa pe podea in ultima noapte de dragoste , prima zi de despartire ..cantec , absolut..
pentru textul : cîntec de legănat grîul degeneratia mea se lupta cu trecutul foarte recent, un trecut cu picioarele bine infipte in glod, cu coasa pe umar, cu veceu in gradina. nu de putine ori am auzit tineri oraseni mindrindu-se ca nu au rude la tara, ca nu au fost la tara vreodata, si totusi... ce au devenit atit de multi dintre taranii stramutati la oras, in mahalale, la periferii, decit niste nestiutori incruntati, flaminzi, murdari, vulgari, violenti, multi nici macar someri. o meritat stramutarea in masa de acum citeva decenii? este chiar o rusine sa fii azi de la tara? a trai in rominia intr-un orasel de provincie inseamna a trai la oras? orasele golite de evrei, nemti, armeni, mai sint orase? nu cred ca cele foarte putine decenii la oras ale rominului il fac orasean, citusi de putin si oricit de mare o fi orasul. deocamdata
pentru textul : românia lui virgil t -III- deAlma greșelile alea nu sunt așa de dese precum ar vrea comentariul tău să sugereze ci sunt de-a dreptul rarissime dacă nu inexistente...:)cît despre genialitate să ști că am rezerve depinde la ce se raportează aprecierea asta extremă...nu? iar cu e-mailul promit că mă conformez și vei ști din timp care e situația în ce mă privește. mersi fain alina pentru aprecieri...:)
pentru textul : Elegie cu pui de brad decami, multumesc pentru atentie. ilustratia nu este in creion, ci in tus, de dimensiuni mici si in tehnica punctelor; a fost gandita ca ilustratie de poezie de la bun inceput...
pentru textul : doar marea o mai aud, iubite… dehialin, iți mulțumesc pentru timpul și atenția cu care te-ai aplecat asupra poemului. observațiile tale explicite m-au făcut să schimb poemul acolo unde mi-ai atras atenția. totuși rămân "explicit" în mod voit în ceea ce privește "penetrarea ființei". așa voiam aici sune versul, ca mesajul să fie cât mai clar și cât mai concis. iată și noua versiune a poemului: Este ca și cum te-ai privi în oglindă când mori. Un fel de cer plin de jur împrejur de sori, vârtejuri de foc, Care tulbură apele până fierb și până scot limba de căldură, Sau cum pământul și-ar vomita din sine propria zgură. O penetrare a ființei cu lobul ochiului stâng sub coastă Prin care inima își vede frângându-se o aripă vastă Lovită de turbare, lovită de pecingine și de alte boli, Sau un fel de furtună a mării ori zbaterea fluturilor. În visul părtinitor al somnului se scufundă noaptea, Un copil botezat în apă într-o cristelniță de piatră. Sap gropi în gropi tot mai adânci. Călău de o viață. În haina roșie a pustiului port riduri de umbre pe față.
pentru textul : Ipoteza ipotetică deDe acord cu Silvia - "turnat" e greoi/grav,
soarele va ieşi viu ca o pasăre de sub roţile trenului - foarte frumos.
pentru textul : aer rupt deam citit cu ani în urmă "Istoria lui Mayta" şi chiar am recitit-o, deşi nu e una dintre cărţile cunoscute, spectaculoase, ale lui Mario Vargas Llosa. este însă, pe măsură ce-i pătrunzi sensul, fascinantă. ar putea figura ca manual al "cum să faci/să nu faci, o revoluţie". e amară concluzia că mai întotdeauna marile revoluţii, indiferent că au venit din "stânga" sau din "dreapta", din fundamentalist, etc, au ceva măreţ, dar şi ceva ridicol în ele. Mayta-visătorul nu a reuşit să învingă, într-o zonă în care au fost prea multe revoluţii pe metru pătrat, dar a supraveţuit. Un oarecare individ care pornise, cândva, o revoluţie...
pentru textul : Mario Vargas Llosa: „Istoria lui Mayta” decred ca ti s-a raspuns la aceasta intrebare de mai multe ori, atit direct cit si indirect. in primul rind corectitudinea limbii asa cum stipuleaza si regulamentul. iar textele tale au lacune multe si repetate la acest capitol. apoi urmeaza aspectul estetic, elementele de stil, continutul poetic, ineditul, inefabilul, etc.
pentru textul : în zori dedaca acestea nu exista sau sint utilizate mecanicist sau simplist atunci nu cred este normal sa te astepti ca editorii sa aprecieze pozitiv ceea ce scrii. dar cred ca partea cea mai ingrijoratoare este nu atit faptul ca nu scrii bine ci faptul ca nu pari a imbunatati nimic. iar asta este in general un semnal cum ca s-ar putea sa nu fii facut pentru asa ceva.
Andu, m-am obișnuit cu stilul tău de a face comentarii.Eu mă bucur de cîte ori mă critici. Într-o societate supertehnologizată, alienarea poetică poate deveni extremă.Parcă și văd poemele tale înduioșătoare despre femeia gonflabilă cu microcipuri îndărătnice care se autoscurtcircuitează atunci cînd hackerii îndărătnici (foști colegi de-ai tăi de la automatizări) vor să-i violeze intimitatea electrică. Ia uite, cred că am schițat un poem.Ce zici?
pentru textul : arabescurile dorului de"moartea se trezea
pentru textul : cafeaua şi timpul demăcina cafeaua şi timpul".
Da, un poem reuşit, chiar de bună citire şi recitire. Poate acel "superioară" nu e strict necesar acolo. Metafore bine alese şi proporţionale poemului.
LIM.
onorata de prezenta vostra sub aceasta incercare poetica.
retin: 'are miez', 'lasa urme adanci', 'aritmiile de rigoare' si sint intru totul de acord. imperfectiunea textului este direct proportionala cu transcedentalul din 'the realm of the muse':p
va multumesc si sa ne citim pe Hermeneia cit mai des cu putinta.
Always,
pentru textul : Hemoragii deC
Sunt de acord cu tine. Şi mie mi se pare că lipseşte ceva, probabil voi mai lucra la text. Oricum, mulţumesc pentru atenţie şi semn.
pentru textul : în ultimul timp Dumnezeu este mai tânăr deda, bună dimineața, gata, niciodată nu e destul, uite că s-a nimerit poezia aceasta pe starea mea din acastă ( cețoasă, aici, diminineață), și după ce am recitit textul mi-a venit să mă afund în cel mai îndepărtat cotlon din garajul meu. plec la drum, totuși, cu portbagajul deschis și îl aud cu zdrăngăne...
pentru textul : instinct deMulţumesc pentru sancţionarea greşelii typo Marga. Cât despre celelalte, aşa le-am gândit eu. Poezia nu se explică, se citeşte şi se place sau nu. Desigur că expresiile acelea au un sens, dar după cum spune poetul "Un poem nu trebuie să însemne ceva, ci să fiinţeze" ("A poem should not mean, but be") - extras din Arta poetică a lui Archibald MacLeish. De data aceasta (şi desigur ştiu că nu e prima oară) poemul meu nu "trăieşte" pentru tine sau pentru alţii, atâta tot. Dacă aş căuta tot felul de "purici" în poeziile altora, inclusiv în ale tale - şi acolo e plin, dar poeziile altora "trăiesc", spre deosebire de ale mele. Doar nu suntem copii mici să credem că poezia trebuie să explice sau să declare ceva şi cum am spus de atâtea ori, nimeni nu se poate explica pe sine perfect ca un robot, ar trebui sute de mii de pagini şi nici atunci nu ar fi destul. Ar fi anormală o poezie ca abecedarul, mai clară chiar (că oricum la valoarea simbolică a artei nu se poate renunţa).
pentru textul : Amnezie demoartea nu cred ca e relativa. cel putin pana la un nou big-bang intern. ma gandeam daca ar fi bine sa inlocuiesc cu "inalti", "lungi" din: "ne vom îmbăta ne vom întinde pe ea cât suntem de lungi". particula
pentru textul : vine iarna, bătrâne ! deDa, textul se vrea ambiguu, dar nu macabru bineînțeles. Deocamdată cel puțin, autorul nu dorește dezvăluirea subiectului, și lasă forma așa. Cu toate riscurile. Expresiile "bucată de carne" și "hrănindu-se" se vor spiritualizate. Hm!, dar nu neapărat. "Știind-o așa", adică hrănindu-se, da, hrănindu-se din mine însumi. Așa cum se hrănește o ființă dintr-o altă ființă. E o întreagă serie, urmăriți "Fardad"; e cuvânt cheie, alături de "chemare". Și da, "nerăspunsă" e cel mai potrivit atribut. Mulțumesc pentru intervenții. Chiar mă interesează părerea cititorilor, motiv pentru care voi dori, cred, să înlătur impresia de macabru, dar încă nu știu cum.
pentru textul : Cântecul unei chemări nerăspunse de... o scriitură foarte slabă.
pentru textul : Muştele verzi depersonal, ultima parte a primului paragraf mi se pare reusita, pentru ca iti da senzatia ca te aflii intr-un roller coaster, imaginile, fractionate cum sunt, reusesc sa saurprinda, sa loveasca in plex. sensibila si umana proza asta a ta. penita de la mine.... pentru ca rar citesc cuvinte care sa reuseasca sa ma faca sa simt furie si durere.
pentru textul : rage dein forma actuala, avem de-a face cu un micropoem. daca te joci putin si schimbi ordinea versurilor ar iesi un haiku modern care ar respecta numarul silabelor 5-7-5, nu si alte rigori ale poeziei japoneze.
melancolia
ne descopera moartea-
totul e pustiu.
e doar o parere. dupa cum, tot o parere, e si renuntarea la „e” in primul vers, daca vrei sa pastrezi forma ta. ar fi mai armonios asa, pare-mi-se.
totul pustiu -
pentru textul : toamnă 3 demelancolia
ne descoperă moartea.
Domnule Gorun, criticul Tudor Cristea vorbea, în prima parte a cuvântului-înainte, despre „ discrete unde metafizice”. Știu că, citind și ajungând la aceste cuvinte, am respirat ușurată. Să vă spun de ce. Din punctul meu de vedere, metafizica (în sine și de dincolo de Sine), nu poate fi atinsă decât „tangențial” (cum bine ați menționat) iar cel care îndrăznește să scrie poezie ar trebui să fie fericiți, pe deplin fericit când reușim asta.
Dar, recunosc, mi-ați stârnit dorința de a vedea ce ați scris mai departe și nu vreți să ne spuneți și nouă! (zâmbesc…) Și-n același timp, mă simt stânjenită și vinovată – nu credeam că v-ați fi făcut timp pentru mine. Dar nu-i nimic, ceea ce mi-ați spus e un stimulent pentru următoarea carte și aveți grijă, n-o să uit asta! ;) deși s-ar pute să vă amintesc vorbele astea abia peste câțiva ani, vi le voi aminti, cu siguranță.
P.S. sunteți în România acum? Întreb fiindcă m-aș bucura să vă aud…
pentru textul : lumina dinaintea vederii dePagini