aceasta inundare de "tu" imbraca atmosfera intr-o forma suprarealista, dezvaluind nu numai o maniera de a te manifesta din aproape in aproape, analizand, revarsand stari din tine si prelucrandu-le, cat si o spaima care se declanseaza in mine ca cititor, in ceea ce priveste efectul necauzat de ceva anume, ci o inchidere pre-existenta nasterii, un fel de fuga in abis. frapant este acest joc de constienta-inconstienta-subconstienta la nivelul traibilului, fiindca pe masura ce se descopera un lucru, altul se inchide, asa incat se creeaza senzatia de baba-oarba intr-o lume intunecoasa, pantecoasa, dar in care exista tot atata viata cata dorinta de moarte. descoperirea luminii este momentul culminant, devine dimineata, devine cresterea, ruperea de lumesc si apoi uitarea. cred ca acest text suporta mai multe moduri de a fragmenta versurile, poate chiar lasate curgand ca in proza, ar fi ca un experiment sa vezi cum se simte cel mai bine poezia ta.
Nicole Pottier, cu enormă întârziere, mulțumesc de atenție, efortul traducerii mă onorează. E prima mea poezie tradusă în franceză. Încă o dată mulțumesc.
Cristina, cred că te agiți prea mult și astfel riști fără variantă.
Hermeneia e un site literar chiar ok în opinia mea, în comparație cu ce se găsește pe piața literaturii on-line de limbă română, dacă ai ceva mai acătări, zi-mi și mie.
Virgile, intenția mea nu era să intervii tu cu all that decomposing boring patronizing bullshit ci eu i-am scris ceva laureatului ca să-i zic astfel matei hoțopilă și eu știu sigur că el, deși o dă pe nieznaiu pe limba lui hoțulă, știe foarte bine ce vreau să zic.
Iar mie îmi rămâne regretul că textul funk și bla bla a ieșit câștigător pentru că eu am făcut ceva ce nu credeam că va conta în balanță. Eh... uite că a contat... e și pentru mine o lecție să nu mai dau pomană la șmecheri.
Andu
...îmi place ceva, nu m-am lămurit încă ce, poate scutură-te de nemurire ca de-o zeamă urât mirositoare despică-mi gura ca pe-o rană învechită sub care în ascuns capătul descărnat al limbii conjură adevăruri fără folos cât și: ultima strofă. nu mă împac deloc cu expresia deșert de cuvinte însă pentru că este un poem reușit în tropi aleși și pentru că avuabilitatea se desfășoară liberă în acest poem ce apare ca luntrea lui Charon, îngălbenesc cu plăcerea fresh. atent, cu gânduri bune, paul
Virgil, raspunde-mi totusi la intrebare, trecand peste tot si toate. Cand ai luat cuvantul si ai spus ca aceasta poezie iti place foarte mult pt aerul dur, fatalist, pe care il invoca, de ce ai facut acel comentariu gratuit? Sau vei spune ca nu iti mai aduci aminte, sau ca intre timp ti-am schimbat parerea numai pt ca te-am agasat pe propriul sit? Si nu stiu de ce nu accepti ca ceilalti oameni au o alta perere despre poezia mea? Daca ei considera altceva, nu am voie sa ma bucur nespus de aceasta recunoastere? De ce sa ma ascund dupa deget?
nu mă dearanjează numele David pentru că intuiesc ce vrea să spună autoarea mi se pare un text foarte dur și cred că o exegeză atentă ar duce la multe concluzii. e un stil criptic care poate naște controverse dar oare nu despre asta era să o încurce și David la curtea lui Saul...
intotdeauna dimineata... ma face sa gasesc justificari... ma calca pe nervi... pleosc in fata nasului meu... intotdeauna... animalele abandonate... gata, ma duc sa ma culc! (trivialitati dezordonate.) bobadile, miroase a moo moo...
Pentru că începe să mă irite scuza asta cu simbolul: oameni buni, în lumea asta mare, aşa cum o ştim, totul e semn. Orice semn, ori sistem de semne, este ori poate deveni simbol. Faptul că-mi repeţi, repetaţi, că aia/ăla/aialaltă e un simbol, mai ales în cadru liric, e o tautologie cât simbolul de mare. De aia, pretenţia frustă că o sintagmă e valoroasă, ori lirică, ori posibil respirabilă doar pentru că e simbol e ghici ciupercă ce-i, adică gaura în covrig. Aaaa, forţa de a crea simboluri intertextuale proprii autorului, forţa de a le face perceptibile, intact perceptibile şi inteligibile cititorului, asta e altceva! A lua pasărea phoenix, ori ochiul lăuntric, ori pomponul lu' moş crăciun şi a-l trânti liric în indispoziţia de luni dimineaţa nu înseamnă că lucrăm cu simboluri. Înseamnă, cel mult, reproducere brută în spaţiu personal. Fie că nenea simbol are zece ani, fie că-i de pe vremea când sf. Petre îsi rupea sandalele pe pământ. Iar a avea aşteptări ca cititorii să plece în genunchi, profund "revelaţi" şi pocăiţi, asta e utopie infanţilă. În poezie poate interesa ce spui, dar, categoric, e vital cum spui.
Deci iertaţi-mă că nu tremur ca varga la orice poetizare îndulcită cu simboluri!
Am onoarea de a lansa pe site-ul Hermeneia versiunea online a volumului meu de debut - "Gimnastul fara plamani" (editura Centrului Cultural Dunarea de Jos, Galati, 2010). Lansarea cartii tiparite a avut loc la Galati, joi 28 octombrie 2010, orele 12 si 12 minute, Centrul Cultural Dunarea de Jos. Paul Blaj, membru activ al acestui site, a fost intre primii care au avut placerea de a vorbi despre carte (http://www.hermeneia.com/content/andrei_p_velea_gimnastul_fara_plamani). Datorita lui m-am inscris pe Hermeneia.com; ii multumesc inca o data cu aceasta ocazie! Mai multe referinte critice puteti gasi pe blogul meu personal. Poemele din acest volum sunt scrise intre 2001 si 2006... mi-a trebuit destul de mult timp sa ma decid sa fac pasul publicarii. Ma bucur insa ca am avut curaj si sper sa gasiti, fiecare dintre voi, cititorilor, ceva (macar un vers!) care sa fie pe gustul domniilor voastre! Lectura placuta!
dorin, tu-ți rîzi de mine!? de nu, răspunsul e fiincă astfel cerea o anume pînză. ne-de-păianjen! în rest am înțeles că aproape. emil, ai dreptate. însă trebuia să amintesc desprinderile, atunci nu știam cum altcum - nici azi nu prea!
...și acestea sunt comentarii? ca cel de mai sus?
are legătură cu poezia, care e totuși poezie, una ale cărui versuri, măcar două, aș fi vrut să le scriu și eu
în tot ce n-am putut ne-aş spulbera.
da, în loc de n-am putut aș fi scris ”n-am fost„
dar nu sunt eu un tip care scrie. mișto.
și copilul, bărbatul ăsta, aghorhiesei scrie a dracu de mișto
uneori te sperii când îl citești.
apoi îți trece.
radu, îmi iartă întârzierea cu care îți mulțumesc pentru semn! acum l-am observat.
este o plăcere să mă știu citit de tine, Adriana, dar tu știi aceasta. semnul tău delicat te reprezintă dincolo de cuvinte... mulțumesc cu drag, de el!
admir sinceritatea, Mie când îmi vine să scriu tâmpenii și mă apucă mărturisesc, eu comentez Virgile... ce să fie mai clar, mai dulce și relaxant decât această confesiune?
Precizările mele sunt următoarele: La 1: Firește, nu orice este artă, dar orice poate deveni artă. Așadar, trebuie să fim atenți să nu ignorăm a priori ceva La 2: Fraza mea nu fundamentează automat teza haos-ordine-diversitate. Dimpotrivă. De ce? Simplu: Întâi, pentru că, după cum au fost folosite sensurile cuvintelor “haos” „diversitate”, sferele lor par a coincide, ceea ce este, iarăși, o eroare logică de definire și anume neadecvarea definitorului la definit. Însă, chiar dacă nu luăm sensul uzual al cuvintelor amintite, deși așa e normal, în măsura în care inițial nu s-au oferit definiții, chiar și așa, sensul lor “ascuns” nu justifică teza amintită. Dacă diversitatea implicată în natură conduce la imboldul experimentării, rezultă de aici că experimentarea ar fi și ar rămâne o simplă versificație a omului și nu o creație ex nihilo, de tip divin. Adică, pentru a experimenta cu adevărat, e nevoie de depășirea cadrelor naturale, a normalului, pentru a actualiza întreaga potențialitate creatoare, așa cum Lucifer își arată natura rivalizând cu Dumnezeu. În plus, teza diversitate-experimentare sugerează că mereu e nevoie de această încercare a creatorului de a nega totul, chiar și paradigma religioasă, și orice structură a oricărui sistem care i s-ar ivi impotrivă. Astfel, această nouă teză a interlocutorului meu contrazice de fapt teza sa inițială haos-ordine-diversitate, prin faptul că numai punând totul sub semnul îndoielii putem fi siguri de ceva și anume de faptul că, în actul creator, ne afirmăm pe noi înșine și nu altceva. În plus, distincția lege naturală-lege naturală, depășită în epistemologia actuală, sugera, la vremea sa, inviolabilitatea naturii și caracterul modificabil al legii omului. Așadar, omul literat e cel care, în contra naturii, se revoltă, nu spărgând stânca, ci ridicând-o, în fiecare zi, pe umeri. La 3, dacă interpretările mele nu sunt adecvate (deși o interpretare de regulă îmbogățește sensurile unei idei), solicit o clarificare a problemei respective de către susținătorul ei, pentru a putea înțelege clar și distinct chestiunea. Însă, dacă “arta cere geniu” după cum afirmă antecesorul meu, atunci, firește, geniul unui creator e vizibil nu acolo unde se înscrie în rând, ci acolo unde îl rupe și o ia înainte; teza care este, de fapt, explicitarea celei din primul meu comentariu, argumentul 2. Încă o dată, multumesc :D
Spui că ,,decolorat şi sugrumat'' sunt puternice. Părerea mea e că sună prea puternic, adică disonant şi abrupt faţă de restul traducerii, şi mai ales faţă de textul original: ,,Tout suffocant / Et blême''. Sunt de acord că ,,Plângând ascult/La vremi de mult/Îndepărtate'' sună frumos, poate chiar mai frumos decât ,,Iar un trecut/Pe veci pierdut/În plâns m-abate'' (care nu mi se pare că sună patetic, în sens rău, având în vedere că toată strofa are o tentă uşor patetică). În ansamblu, însă, strofa în traducerea mea sună mai bine decât cealaltă. Asta pentru că cel mai important criteriu este aici muzicalitatea, iar eu cred am redat-o mai bine. Toate cele bune, Petru
Eu iti dau o penita nu pentru acest "scurt metraj" cum ii spui, incursiune asupra trecutului pe care eu il consider intim, personal (de fapt exista, am constatat, un fel de moda de a te expune in vitrine, dar asta e o alta poveste, tu nu esti atit de vinovat), si nici pentru flash-urile stagnante in memorie ca niste reziduuri de petrol in marea egee si nici pentru fotografiile alb-negru pastrate in suflet si in albume cu atita grija, cu un fel de evlavie a copilului nevinovat caruia totul, inclusiv si mai ales, oamenii, sentimentele, i se par imprescriptibile si inalienabile in fata lui Dumnezeu. Este oferita in mod special pentru rugaciunea din final "(ține-mă doamne să nu mai cad nenorocitul de tren nu mai vine parc-aș pleca dintr-o viață ca să ajung într-alta m-au condus doar trei umbre una în spate una în față și una de braț aș fi bucuros de vreun prieten care să nu se scurgă printre degete ca apa unde mergi doamne dar tu unde mergi eu cobor la capăt de linie bun atunci poate mă trezești și pe mine) in toata aceasta falie de singuratate in care ne devoreaza somnul destinului...
“Sub stern îmi crește un fel de lumină”, e proiecția unui film, mut, în care lucrurile au o egalitate înspăimântătoare “cântarea cântărilor e pe același raft cu evanghelia după isus hristos” iar cuvintele sunt imprăștiate tăcut, hrană dintr-o mână inocentă, “ca pâinea ... pentru păsările din piața unirii”; în dosul marelui secret e deșertăciunea deșertăciunilor, căutăm mult până să credem, numele scrise pe un geam înghețat rămân, până în primăvară. “mereu mi se va lipi de palme aceeași fereastră cu tine” (acest vers mi-a atras atenția). Mi-a plăcut în mare poemul. Mi-a fost totuși greu să-i prind toate sensurile și nu pot descifra acestă metaforă “iluzii cresc neted precum pielea peștilor morți”.
Adela, multumesc pentru aceasta lectura deosebita! Daca prinzi momentul, te rog sa-l saluti pe maestrul Rudy din partea lui bobadil, au fost cateva dati cand ne-am incrucisat sabiile cu mare zgomot, dar apoi s-a semnat o pace stranie la masa verde si a doua zi nu s-a mai auzit nimic. Andu.
poate, într-un registru poetic, moartea este o îndepărtare riscantă și o eroare intensă. sunt multe de spus despre această ultimă absență. unii ar dori să știe, bolnavi fiind, dacă sunt pe moarte sau nu. din nefericire pentru ei nu li se spune întotdeauna. se crede că e mai safe să fie păstrat "secretul"... teorii.
îmi place acest tip de diarium, poate vei introduce și note de lectură în el... ar fi interesant.
cât despre adevăratul registru al răspunsului la ce este moartea... biblia spune că e un somn. Iisus fiind chemat să o vindece pe fiica lui Iair (aceasta murind până a ajunge el) spune: nu vă speriați, fetița nu a murit ci doarme. eu prefer, din multele alte explicații ale pasajului, pe aceasta. pentru mine moartea este precum un somn. dar aceasta este versiunea religioasă a răspunsului. cu toate acestea, îmi place să privesc această calamitate (moartea) prin ochii lui Dumnezeu... poate greșesc... dar așa îmi place...
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
aceasta inundare de "tu" imbraca atmosfera intr-o forma suprarealista, dezvaluind nu numai o maniera de a te manifesta din aproape in aproape, analizand, revarsand stari din tine si prelucrandu-le, cat si o spaima care se declanseaza in mine ca cititor, in ceea ce priveste efectul necauzat de ceva anume, ci o inchidere pre-existenta nasterii, un fel de fuga in abis. frapant este acest joc de constienta-inconstienta-subconstienta la nivelul traibilului, fiindca pe masura ce se descopera un lucru, altul se inchide, asa incat se creeaza senzatia de baba-oarba intr-o lume intunecoasa, pantecoasa, dar in care exista tot atata viata cata dorinta de moarte. descoperirea luminii este momentul culminant, devine dimineata, devine cresterea, ruperea de lumesc si apoi uitarea. cred ca acest text suporta mai multe moduri de a fragmenta versurile, poate chiar lasate curgand ca in proza, ar fi ca un experiment sa vezi cum se simte cel mai bine poezia ta.
pentru textul : Implozii deși ca să pun punct... atitudinea mea față de Marina Nicolaev va fi geamană cu cea a lui Dorin Cozan. am crezut că sunt mai generos, dar nu!
pentru textul : Boierismul - necenzurat ludic deOK, s-a modificat imperceptibil prima unitate. cu aprecierile de rigoare.
pentru textul : midnight chat deNicole Pottier, cu enormă întârziere, mulțumesc de atenție, efortul traducerii mă onorează. E prima mea poezie tradusă în franceză. Încă o dată mulțumesc.
pentru textul : Bilet în ușă depărerea mea, poți renunța la "ca o" în titlu... dar e alegerea ta...
pentru textul : fără tine totul e o iarnă deCristina, cred că te agiți prea mult și astfel riști fără variantă.
pentru textul : Rezultatul "Bursei câştigătorilor" deHermeneia e un site literar chiar ok în opinia mea, în comparație cu ce se găsește pe piața literaturii on-line de limbă română, dacă ai ceva mai acătări, zi-mi și mie.
Virgile, intenția mea nu era să intervii tu cu all that decomposing boring patronizing bullshit ci eu i-am scris ceva laureatului ca să-i zic astfel matei hoțopilă și eu știu sigur că el, deși o dă pe nieznaiu pe limba lui hoțulă, știe foarte bine ce vreau să zic.
Iar mie îmi rămâne regretul că textul funk și bla bla a ieșit câștigător pentru că eu am făcut ceva ce nu credeam că va conta în balanță. Eh... uite că a contat... e și pentru mine o lecție să nu mai dau pomană la șmecheri.
Andu
...îmi place ceva, nu m-am lămurit încă ce, poate scutură-te de nemurire ca de-o zeamă urât mirositoare despică-mi gura ca pe-o rană învechită sub care în ascuns capătul descărnat al limbii conjură adevăruri fără folos cât și: ultima strofă. nu mă împac deloc cu expresia deșert de cuvinte însă pentru că este un poem reușit în tropi aleși și pentru că avuabilitatea se desfășoară liberă în acest poem ce apare ca luntrea lui Charon, îngălbenesc cu plăcerea fresh. atent, cu gânduri bune, paul
pentru textul : invocatio deVirgil, raspunde-mi totusi la intrebare, trecand peste tot si toate. Cand ai luat cuvantul si ai spus ca aceasta poezie iti place foarte mult pt aerul dur, fatalist, pe care il invoca, de ce ai facut acel comentariu gratuit? Sau vei spune ca nu iti mai aduci aminte, sau ca intre timp ti-am schimbat parerea numai pt ca te-am agasat pe propriul sit? Si nu stiu de ce nu accepti ca ceilalti oameni au o alta perere despre poezia mea? Daca ei considera altceva, nu am voie sa ma bucur nespus de aceasta recunoastere? De ce sa ma ascund dupa deget?
pentru textul : Poemul fără de sfârşit denu mă dearanjează numele David pentru că intuiesc ce vrea să spună autoarea mi se pare un text foarte dur și cred că o exegeză atentă ar duce la multe concluzii. e un stil criptic care poate naște controverse dar oare nu despre asta era să o încurce și David la curtea lui Saul...
pentru textul : deuteronomia deintotdeauna dimineata... ma face sa gasesc justificari... ma calca pe nervi... pleosc in fata nasului meu... intotdeauna... animalele abandonate... gata, ma duc sa ma culc! (trivialitati dezordonate.) bobadile, miroase a moo moo...
pentru textul : daily trivia - morning vulnerabilities dePentru că începe să mă irite scuza asta cu simbolul: oameni buni, în lumea asta mare, aşa cum o ştim, totul e semn. Orice semn, ori sistem de semne, este ori poate deveni simbol. Faptul că-mi repeţi, repetaţi, că aia/ăla/aialaltă e un simbol, mai ales în cadru liric, e o tautologie cât simbolul de mare. De aia, pretenţia frustă că o sintagmă e valoroasă, ori lirică, ori posibil respirabilă doar pentru că e simbol e ghici ciupercă ce-i, adică gaura în covrig. Aaaa, forţa de a crea simboluri intertextuale proprii autorului, forţa de a le face perceptibile, intact perceptibile şi inteligibile cititorului, asta e altceva! A lua pasărea phoenix, ori ochiul lăuntric, ori pomponul lu' moş crăciun şi a-l trânti liric în indispoziţia de luni dimineaţa nu înseamnă că lucrăm cu simboluri. Înseamnă, cel mult, reproducere brută în spaţiu personal. Fie că nenea simbol are zece ani, fie că-i de pe vremea când sf. Petre îsi rupea sandalele pe pământ. Iar a avea aşteptări ca cititorii să plece în genunchi, profund "revelaţi" şi pocăiţi, asta e utopie infanţilă. În poezie poate interesa ce spui, dar, categoric, e vital cum spui.
Deci iertaţi-mă că nu tremur ca varga la orice poetizare îndulcită cu simboluri!
pentru textul : Adoriana minus zece deAm onoarea de a lansa pe site-ul Hermeneia versiunea online a volumului meu de debut - "Gimnastul fara plamani" (editura Centrului Cultural Dunarea de Jos, Galati, 2010). Lansarea cartii tiparite a avut loc la Galati, joi 28 octombrie 2010, orele 12 si 12 minute, Centrul Cultural Dunarea de Jos. Paul Blaj, membru activ al acestui site, a fost intre primii care au avut placerea de a vorbi despre carte (http://www.hermeneia.com/content/andrei_p_velea_gimnastul_fara_plamani). Datorita lui m-am inscris pe Hermeneia.com; ii multumesc inca o data cu aceasta ocazie! Mai multe referinte critice puteti gasi pe blogul meu personal. Poemele din acest volum sunt scrise intre 2001 si 2006... mi-a trebuit destul de mult timp sa ma decid sa fac pasul publicarii. Ma bucur insa ca am avut curaj si sper sa gasiti, fiecare dintre voi, cititorilor, ceva (macar un vers!) care sa fie pe gustul domniilor voastre! Lectura placuta!
pentru textul : "Gimnastul fără plămâni" de Andrei P.Velea deacademia română?!! ha! am mai scris despre gluma asta prin unele comentarii. de ce să le scriu? știu să citească?
pentru textul : scrisori imaginare dedorin, tu-ți rîzi de mine!? de nu, răspunsul e fiincă astfel cerea o anume pînză. ne-de-păianjen! în rest am înțeles că aproape. emil, ai dreptate. însă trebuia să amintesc desprinderile, atunci nu știam cum altcum - nici azi nu prea!
pentru textul : scrisoare despre cum ar fi de...și acestea sunt comentarii? ca cel de mai sus?
are legătură cu poezia, care e totuși poezie, una ale cărui versuri, măcar două, aș fi vrut să le scriu și eu
în tot ce n-am putut ne-aş spulbera.
da, în loc de n-am putut aș fi scris ”n-am fost„
dar nu sunt eu un tip care scrie. mișto.
și copilul, bărbatul ăsta, aghorhiesei scrie a dracu de mișto
pentru textul : În urna aceasta până şi timpul deuneori te sperii când îl citești.
apoi îți trece.
radu, îmi iartă întârzierea cu care îți mulțumesc pentru semn! acum l-am observat.
este o plăcere să mă știu citit de tine, Adriana, dar tu știi aceasta. semnul tău delicat te reprezintă dincolo de cuvinte... mulțumesc cu drag, de el!
pentru textul : din ce în ce mai galben deadmir sinceritatea, Mie când îmi vine să scriu tâmpenii și mă apucă mărturisesc, eu comentez Virgile... ce să fie mai clar, mai dulce și relaxant decât această confesiune?
pentru textul : t. a. l. c. dePrecizările mele sunt următoarele: La 1: Firește, nu orice este artă, dar orice poate deveni artă. Așadar, trebuie să fim atenți să nu ignorăm a priori ceva La 2: Fraza mea nu fundamentează automat teza haos-ordine-diversitate. Dimpotrivă. De ce? Simplu: Întâi, pentru că, după cum au fost folosite sensurile cuvintelor “haos” „diversitate”, sferele lor par a coincide, ceea ce este, iarăși, o eroare logică de definire și anume neadecvarea definitorului la definit. Însă, chiar dacă nu luăm sensul uzual al cuvintelor amintite, deși așa e normal, în măsura în care inițial nu s-au oferit definiții, chiar și așa, sensul lor “ascuns” nu justifică teza amintită. Dacă diversitatea implicată în natură conduce la imboldul experimentării, rezultă de aici că experimentarea ar fi și ar rămâne o simplă versificație a omului și nu o creație ex nihilo, de tip divin. Adică, pentru a experimenta cu adevărat, e nevoie de depășirea cadrelor naturale, a normalului, pentru a actualiza întreaga potențialitate creatoare, așa cum Lucifer își arată natura rivalizând cu Dumnezeu. În plus, teza diversitate-experimentare sugerează că mereu e nevoie de această încercare a creatorului de a nega totul, chiar și paradigma religioasă, și orice structură a oricărui sistem care i s-ar ivi impotrivă. Astfel, această nouă teză a interlocutorului meu contrazice de fapt teza sa inițială haos-ordine-diversitate, prin faptul că numai punând totul sub semnul îndoielii putem fi siguri de ceva și anume de faptul că, în actul creator, ne afirmăm pe noi înșine și nu altceva. În plus, distincția lege naturală-lege naturală, depășită în epistemologia actuală, sugera, la vremea sa, inviolabilitatea naturii și caracterul modificabil al legii omului. Așadar, omul literat e cel care, în contra naturii, se revoltă, nu spărgând stânca, ci ridicând-o, în fiecare zi, pe umeri. La 3, dacă interpretările mele nu sunt adecvate (deși o interpretare de regulă îmbogățește sensurile unei idei), solicit o clarificare a problemei respective de către susținătorul ei, pentru a putea înțelege clar și distinct chestiunea. Însă, dacă “arta cere geniu” după cum afirmă antecesorul meu, atunci, firește, geniul unui creator e vizibil nu acolo unde se înscrie în rând, ci acolo unde îl rupe și o ia înainte; teza care este, de fapt, explicitarea celei din primul meu comentariu, argumentul 2. Încă o dată, multumesc :D
pentru textul : some rule rules some rules deInteresant, îmi place și acest al doilea text. Bună ideea și e bine transcrisă. Finalul reușit. Felicitări!
pentru textul : românia perfect II deMultumesc pentru ajutor.Vă doresc o duminică placută!
pentru textul : imagini în oglinda retrovizoare deSpui că ,,decolorat şi sugrumat'' sunt puternice. Părerea mea e că sună prea puternic, adică disonant şi abrupt faţă de restul traducerii, şi mai ales faţă de textul original: ,,Tout suffocant / Et blême''. Sunt de acord că ,,Plângând ascult/La vremi de mult/Îndepărtate'' sună frumos, poate chiar mai frumos decât ,,Iar un trecut/Pe veci pierdut/În plâns m-abate'' (care nu mi se pare că sună patetic, în sens rău, având în vedere că toată strofa are o tentă uşor patetică). În ansamblu, însă, strofa în traducerea mea sună mai bine decât cealaltă. Asta pentru că cel mai important criteriu este aici muzicalitatea, iar eu cred am redat-o mai bine. Toate cele bune, Petru
pentru textul : Nenorocul de...dar evenimentul chiar merită! deci galben să fie!
pentru textul : Lansarea "Oublier en avant/Uitarea dinainte" – Marlena Braester dedorin, noroc
pentru textul : Sâmburi deEu iti dau o penita nu pentru acest "scurt metraj" cum ii spui, incursiune asupra trecutului pe care eu il consider intim, personal (de fapt exista, am constatat, un fel de moda de a te expune in vitrine, dar asta e o alta poveste, tu nu esti atit de vinovat), si nici pentru flash-urile stagnante in memorie ca niste reziduuri de petrol in marea egee si nici pentru fotografiile alb-negru pastrate in suflet si in albume cu atita grija, cu un fel de evlavie a copilului nevinovat caruia totul, inclusiv si mai ales, oamenii, sentimentele, i se par imprescriptibile si inalienabile in fata lui Dumnezeu. Este oferita in mod special pentru rugaciunea din final "(ține-mă doamne să nu mai cad nenorocitul de tren nu mai vine parc-aș pleca dintr-o viață ca să ajung într-alta m-au condus doar trei umbre una în spate una în față și una de braț aș fi bucuros de vreun prieten care să nu se scurgă printre degete ca apa unde mergi doamne dar tu unde mergi eu cobor la capăt de linie bun atunci poate mă trezești și pe mine) in toata aceasta falie de singuratate in care ne devoreaza somnul destinului...
pentru textul : scurt metraj denu stiu daca 'distrus' e ok, dar a inclinat mult balanta, un pic intentionat am 'alunecat' pe finalul asta; multumesc de aprecieri si lectura!
pentru textul : Prietena Portocalie dece aia "mm"?
pentru textul : 19 de“Sub stern îmi crește un fel de lumină”, e proiecția unui film, mut, în care lucrurile au o egalitate înspăimântătoare “cântarea cântărilor e pe același raft cu evanghelia după isus hristos” iar cuvintele sunt imprăștiate tăcut, hrană dintr-o mână inocentă, “ca pâinea ... pentru păsările din piața unirii”; în dosul marelui secret e deșertăciunea deșertăciunilor, căutăm mult până să credem, numele scrise pe un geam înghețat rămân, până în primăvară. “mereu mi se va lipi de palme aceeași fereastră cu tine” (acest vers mi-a atras atenția). Mi-a plăcut în mare poemul. Mi-a fost totuși greu să-i prind toate sensurile și nu pot descifra acestă metaforă “iluzii cresc neted precum pielea peștilor morți”.
pentru textul : a love song for bobby long deda, frumos și feminin scris. finalul poate alunecă puțin înspre ceva prea simplu dar restul este frumos.
pentru textul : de inima ta m-am desprins deAdela, multumesc pentru aceasta lectura deosebita! Daca prinzi momentul, te rog sa-l saluti pe maestrul Rudy din partea lui bobadil, au fost cateva dati cand ne-am incrucisat sabiile cu mare zgomot, dar apoi s-a semnat o pace stranie la masa verde si a doua zi nu s-a mai auzit nimic. Andu.
pentru textul : Mă doare, mitocane, în cot depoate, într-un registru poetic, moartea este o îndepărtare riscantă și o eroare intensă. sunt multe de spus despre această ultimă absență. unii ar dori să știe, bolnavi fiind, dacă sunt pe moarte sau nu. din nefericire pentru ei nu li se spune întotdeauna. se crede că e mai safe să fie păstrat "secretul"... teorii.
pentru textul : jurnal pentru zile și cuvinte I deîmi place acest tip de diarium, poate vei introduce și note de lectură în el... ar fi interesant.
cât despre adevăratul registru al răspunsului la ce este moartea... biblia spune că e un somn. Iisus fiind chemat să o vindece pe fiica lui Iair (aceasta murind până a ajunge el) spune: nu vă speriați, fetița nu a murit ci doarme. eu prefer, din multele alte explicații ale pasajului, pe aceasta. pentru mine moartea este precum un somn. dar aceasta este versiunea religioasă a răspunsului. cu toate acestea, îmi place să privesc această calamitate (moartea) prin ochii lui Dumnezeu... poate greșesc... dar așa îmi place...
Pagini