nu vad mai mult decat o beție de cuvinte... intradevar, suna ciudat, "poetic", insa nu e nici un subinteles. sunt pur si simplu cuvinte aruncate. ma asteptam la ceva mai bun, dupa ce am vazut lista nesfarsita de premii din lunga ta biografie
bobadile, mersi de atentionare: la la-ul a disparut. frumos comentar, desi lipsit de oricare din talentele ce-i anima pe "vreunii dintre cei mai invatati de pe aici". grija mare cu imaginatia aceea bolnavicioasa. s-ar putea sa-si inece preaplinul in dileme solipsiste. si tu imi esti simpatic. dar toata lumea e, pana la urma... ms si mai revino.
Marina, cuvintele tale chiar ma incurajeaza. Am momente, tot mai dese, pe fondul unei acute lipse de timp, in care ma indoiesc realmente de finalitatea acestui demers. Sigur ca mi-as dori sa pot slefui aceste poezii pana la a merita atentia unui ilustrator bun. Ramane de vazut in ce masura voi reusi. Deocamdata, iti multumesc pentru sustinere si pentru faptul ca te-ai apropiat cu sufletul de aceste versuri.
Ionut, pe mine, daca pamfletul mi-ar fi fost scris mie (sa nu te puna (!) Bajule:D )m-ar fi amuzat teribil, asa de rau ca as fi cazut pe spate cu laptop cu tot si-ar fi crapat dracu'in mii ca portelanul fin...
mi se pare cam mică fereastra(mă refer la câmpul vizual, dacă s-ar putea lungi în jos...) și nepotrivit titlul "cometariile altora". în timp ce eu adaug comentarii nu mai pot fi numite doar ale "altora", ci de exemplu "comentarii postate"... sau simplu "comentarii"
Si mie mi-a placut prima strofa. In continuarea acesteia bati apa in piua de o maniera plictisitoare. Am ramas cu "înălțând baricade în propriul sânge" si cu titlul ilogic, de parca ai putea arde de mai multe ori chiar daca Sisif si Phoenix sunt cumva "rude". Daca tot suna a titlu de film incearca "Scrumul se intoarce", "Razbunarea scrumului" ori variante. Eu as fi spus ScruMiere, insa nu te lua dupa mine ca nici eu "Nu mai fug" de la o vreme.
12 " are si alte conotatii. Cei tineri nu stiu, dar existau pe vremuri discuri de patefon de exact 12" diametru. Faceam cozi la un magazin pe Calea Victoriei ca sa cumpar Bach sau Grieg. Mai tarziu am cunoscut un arhitect cu vreo 3000 de discuri rare care invita tineret la auditii muzicale. Se numea Osanski si nici de el nu se mai aude desi a construit ceva prin urbe . E stupid sa credem ca lasam ceva posteritatii, ea nu are nevoie de oseminte ci numai de prezent care hop! orice am face devine imediat trecut. Mi-a luat 12 minute sa scriu aici , who cares?
sigur că textul de față nu poate convinge, nici nu este cine știe ce, deși mizează pe sinceritate, care poate adăuga acel plus necesar pentru înclinarea balanței eu apăram mai devreme un concept chiar am avut ceva contraziceri acum câteva zile, referitoare la teoria delimitării poeziei de proză, nu neapărat după canonul clasic, ci după conceptul formal, care ne îndeamnă deseori să spunem "asta este poezie" "asta nu este poezie" concluzia ar fi, și mărturisesc că mie mi-a plăcut foarte mult, fiind convenabilă, această teoretizare esențializată, că nu există poezie și nici proză adică nu trebuie să facem delimitări și nici să trasăm granițe important este ca ce scriem să fie literatură, așa cum poate fi ea definită, convențional sau nu eu am să încerc să te conving, deși am senzația că mă supui exigențelor unui examen fie vorba între noi, nu prea mi-au plăcut examenele și examinările, deoarece mi s-au părut întotdeauna coercitive și îndeosebi subiective ori în poezie regulile se schimbă de la o zi la alta (nu o spun eu, ci Mincu)
Paul, e chiar frumoasă versiunea ta, n-am, Doamne fereşte, ce interpreta greşit, dar e...altceva. A ieşit cu totul altceva faţă de ceea ce am vrut eu să trasmit. N-o să mă apuc acum să.mi explic tot textul, dar pentru exemplificare aleg:
Varianta originală :
caietul tău cu scoarţe vişinii
care şi-a tot amânat parada esteticii
o să-l vindem pe o gură de oxigen
nici o amintire nimic
biciuieşte-ţi zeii în seara aceasta
pentru ultima dată
să nu le rămână pe mâini
nici o urmă din adeneul tău
Varianta Paul:
apoi să părăsim parcul copertat vişiniu
să ne vindem pe o gură de oxigen
pentru că am pe mâini
urmele adeneului tău
caietul cu scoarţe vişinii e un manuscris care aşteaptă publicarea, în varianta ta devine parc copertat vişiniu, ceea ce, trebuie să admitem, nu-i chiar acelaşi lucru.
Chestia cu zeii şi cu nici o urmă de adeneu pe mâini e un îndemn de renunţare la idolii urbani, mă rog, diferiţi pt fiecare, nu are nici o importanţă că este vorba de discuţii mondene din cafenea sau mersul la cinema 3 D.
Adeneul ajunge pe mâinile lor prin...sărut, salivă, etc..
În varianta ta, „pentru că am pe mâini /urmele adeneului tău”, ar însemna că ea, persoana căreia mă adresez, mi-a sărutat, atins, mâinile, ceea ce iar nu e acceeaşi chestiune.
Şi mai sunt exemple. Dar, repet, îmi place varianta ta şi cred că ar fi interesant un astfel de joc, să vedem ce ar putea ieşi după tiparele altui autor.
Încă o dată, a mă supăra pe ceea ce ai scris tu, înseamnă să fiu cel puţin ingrat. Şi nu sunt. Nu pot deci decât să-ţi mulţumesc şi îmi doresc să ne citim, aici, pe Hermenia, cu plăcere în continuare.
Mă bucur! Iata cum intr-o singură săptămâna lansez o carte la Brăila şi particip la un cenaclu în Iasi, via California :D Abia aştept! Sper ca tehnica şi Cerul să conspire pentru ca totul să fie ok. Succes!
Mi-a plăcut foarte mult timbrul vocii, cum s-a pliat pe poem. Ţi-a ieşit foarte "trist şi cu efect", adică foarte bine scena în care actorul interpretează asta: "brațele tale labirint știu sa țină piept inimii/știu să țină inima la piept/
sînt gata./am pus creionul jos/și termometrul și hîrtia și apa."
Şi, aici, ar trebui să te opreşti, Corina. Trebuie să laşi spectatorul, cititorul în poem, chiar dacă urechea, să zicem, că se mai ţine într-o zdreanţă de carne ca în filmele lui Tarantino, tu mă laşi acolo, uimită, siderată dar mă laşi acolo. Ies eu dacă vreau. Râd.
Frumos ai mai introdus şi acest vers, această zicere rotundă, frumosă, cu greutate: "Tu, ştii, cine sunt? - frumos pronunţată, cu timpi cu tot...
În general, nouă, nu ne prea iese cu recitatul propriilor poeme, dar ţie ţi-a reuşit. Ai transmis perfect emoţia.
nu e ca si cum ai decoji un ou, nu ai prea mult timp de reflectie la astfel de spanzurari (de lustra:) ti se rupa coloana sub greutatea corpului si gata, nu se moare prin asfixiere, asa cum multi isi imagineaza... nici macar orgasmul specific nu este constientizat, ramane doar un mecanism. daca te spanzuri de clanta, insa, se schimba treaba:)
anyway, acestea fiind spuse, astept ceva cu iepuri vii in ilustra camera frigorifica. spleenul din poemul asta nu este pe gustul meu. si cred ca nici pe gustul tau. trust me!
disclaimer: parerea mea
un asemenea Dumnezeu cunostea si Diogene! M-as fi asteptat sa ii scrii ceva mai revelator despre El, acum cand era crestina ni l-a dezvaluit si ca "Emanuel", Dumnezeu este cu noi. Nu stiu de ce in literatura noastra care inca sufera de frica inchizitiei agnostice il tratam pe Dumnezeu ca pe un clown, sau ca pe un pustnic, mistic, papă-lapte, sau mai stiu eu cum, in numele poeziei !? iar faptul ca il cinstesti pe Diogene mai mult se vede din felul cum le caligrafiezi numele. "așa că toate mărturiile mele despre dumnezeu încep cu eu eu nu l-am văzut niciodată eu îl bănuiesc așteptând orice chiar și această scrisoare pentru oameni ca noi întotdeauna orice eu îl sparg în bucăți ca pe un pahar..." nu chiar poezie, nu chiar proza, si nici o incercare sincera de a lamuri cum stau lucrurile... personal, astept mai mult de la un student al Bibliei, chiar si pe o pagina de poezie. fireste, e doar parerea mea. voi fi acuzat de misogism, I can not help it!
Textul postat nu este deloc minimalist şi nu prea recuperează realul. Ca să fie, ar trebui, eventual, să lipsească din primul vers "tangentă la cerul de marmură neagră", iar din al doilea "copilul nostru neconceput"; şi chiar "umbra ta". Care sunt departe de a fi "ultraminimaliste", fiind, din contra, "maximaliste".
Teoria domnului Manolescu Gorun este absolut corectă. Practica pune, însă, ca de obicei în viaţă, probleme...
Aşadar, ce-ar rămâne ar fi "O pasăre îmi cade în palmă în staţia lui 41". De aici (ca premisă) se poate dezvolta divers, obţinându-se un text şaizecist (cum aş zice că s-a şi obţinut, fie şi cu un mic iz parodic), unul optzecist, ironic şi fantezist, sau unul antimetafizic, douămiist.
"am o altă religie care se constituie din hiperteologie și explică anume că teologia, deși necesară, nu trebuie să distrugă celelalte domenii, arta, știința, tehnica, precum vechea teologie" Sună incitant această interdisciplinaritate. Apreciez efortul tău, Aranca, de a scrie acest articol care ne-a oferit coordonatele înțelegerii unui artist uitat.
Cristina, ai dreptate in ceea ce spui. eu ma refeream, ca sa zic asa, la un anume grad al pateticului, caruia in subiectivismul meu, nu ii pot percepe intotdeauna dozajul. astfel incat rezultatul sa fie multumitor, in primul rand pentru mine. in cazul de fata, poemul mi-a creat de la inceput anumite indoieli, pt. ca m-am simtit usor nesigura cand l-am scris si nu stiam daca el isi va atinge scopul. acela de a transmite ideea, senzatia pe care am vrut s-o creez, fara sa fie prea patetic. stiu ca fiecare are alta perceptie, dar cred totusi ca este si un punct de echilibru pe care il sesisezi, atunci cand in urma citirii, nu poti sa spui ca e pe gustul tau, dar ti-a placut, sau nu te-a deranjat nimic.
si eu sunt deschisa la sugestii.. nu imi plac ochelarii de cal :) multumesc pentru bunele intentii
si pentru impresie.
Bianca, Iata o provocare interesanta si o intrebare pe care (marturisesc cat se poate de sincer) nu mi-am mai pus-o pana acum, oare finalurile poemelor mele sunt chiar imprevizibile? Pentruca eu nu ma "sradui" sa le fac asa, deci nu as putea nicidecum afirma ca incerc sa fac din asta un stil propriu (fiind dealtfel convins ca nu am un stil propriu, si ca in general asta e foarte greu in poezia contemporana...) Poate uneori o usoara ironie (de fapt auto-ironizare) ma aduce aproape de favoritul meu, Sorescu :-) Aici finalul a fost "expediat" doar pentru ca am incercat sa concentrez in foarte putine cuvinte (alchimie, metabolism, avort) fenomenala asemanare dintre noi, indragostitii si inteleptii care cautau piatra filozofala. Multumesc pentru placerea unei discutii interesante aici, Andu P.S. Oricum, metabolismul nostru e alchimie curata iti spun eu, ca de cand ma caut de niste chestii si toti ridica din umeri si zic "eh, problema de metabolism" :-)
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
nu vad mai mult decat o beție de cuvinte... intradevar, suna ciudat, "poetic", insa nu e nici un subinteles. sunt pur si simplu cuvinte aruncate. ma asteptam la ceva mai bun, dupa ce am vazut lista nesfarsita de premii din lunga ta biografie
pentru textul : celor cîțiva debobadile, mersi de atentionare: la la-ul a disparut. frumos comentar, desi lipsit de oricare din talentele ce-i anima pe "vreunii dintre cei mai invatati de pe aici". grija mare cu imaginatia aceea bolnavicioasa. s-ar putea sa-si inece preaplinul in dileme solipsiste. si tu imi esti simpatic. dar toata lumea e, pana la urma... ms si mai revino.
pentru textul : Un titlu reușit atrage atenția asupra textului deMarina, cuvintele tale chiar ma incurajeaza. Am momente, tot mai dese, pe fondul unei acute lipse de timp, in care ma indoiesc realmente de finalitatea acestui demers. Sigur ca mi-as dori sa pot slefui aceste poezii pana la a merita atentia unui ilustrator bun. Ramane de vazut in ce masura voi reusi. Deocamdata, iti multumesc pentru sustinere si pentru faptul ca te-ai apropiat cu sufletul de aceste versuri.
pentru textul : O depărtare deIonut, pe mine, daca pamfletul mi-ar fi fost scris mie (sa nu te puna (!) Bajule:D )m-ar fi amuzat teribil, asa de rau ca as fi cazut pe spate cu laptop cu tot si-ar fi crapat dracu'in mii ca portelanul fin...
Dar tu, NU si NU...
PS if you can't beat them join them.:)
pentru textul : am avut un vis demi se pare cam mică fereastra(mă refer la câmpul vizual, dacă s-ar putea lungi în jos...) și nepotrivit titlul "cometariile altora". în timp ce eu adaug comentarii nu mai pot fi numite doar ale "altora", ci de exemplu "comentarii postate"... sau simplu "comentarii"
pentru textul : ultimele modificări pe site deSi mie mi-a placut prima strofa. In continuarea acesteia bati apa in piua de o maniera plictisitoare. Am ramas cu "înălțând baricade în propriul sânge" si cu titlul ilogic, de parca ai putea arde de mai multe ori chiar daca Sisif si Phoenix sunt cumva "rude". Daca tot suna a titlu de film incearca "Scrumul se intoarce", "Razbunarea scrumului" ori variante. Eu as fi spus ScruMiere, insa nu te lua dupa mine ca nici eu "Nu mai fug" de la o vreme.
pentru textul : Scrum (II) deJudicios.
pentru textul : Jurnal de nesomn 2.0 - V – de12 " are si alte conotatii. Cei tineri nu stiu, dar existau pe vremuri discuri de patefon de exact 12" diametru. Faceam cozi la un magazin pe Calea Victoriei ca sa cumpar Bach sau Grieg. Mai tarziu am cunoscut un arhitect cu vreo 3000 de discuri rare care invita tineret la auditii muzicale. Se numea Osanski si nici de el nu se mai aude desi a construit ceva prin urbe . E stupid sa credem ca lasam ceva posteritatii, ea nu are nevoie de oseminte ci numai de prezent care hop! orice am face devine imediat trecut. Mi-a luat 12 minute sa scriu aici , who cares?
pentru textul : 12'' deeu mă forțam să șed, ea împietrise o strângere de deget zvâcnită din palma-i de ceară, apoi plecă lăsând tăcerea unduindu-se
pentru textul : De-a dreapta ei am învățat tăcerea desigur că textul de față nu poate convinge, nici nu este cine știe ce, deși mizează pe sinceritate, care poate adăuga acel plus necesar pentru înclinarea balanței eu apăram mai devreme un concept chiar am avut ceva contraziceri acum câteva zile, referitoare la teoria delimitării poeziei de proză, nu neapărat după canonul clasic, ci după conceptul formal, care ne îndeamnă deseori să spunem "asta este poezie" "asta nu este poezie" concluzia ar fi, și mărturisesc că mie mi-a plăcut foarte mult, fiind convenabilă, această teoretizare esențializată, că nu există poezie și nici proză adică nu trebuie să facem delimitări și nici să trasăm granițe important este ca ce scriem să fie literatură, așa cum poate fi ea definită, convențional sau nu eu am să încerc să te conving, deși am senzația că mă supui exigențelor unui examen fie vorba între noi, nu prea mi-au plăcut examenele și examinările, deoarece mi s-au părut întotdeauna coercitive și îndeosebi subiective ori în poezie regulile se schimbă de la o zi la alta (nu o spun eu, ci Mincu)
pentru textul : Recunosc & decu sinceritae, din toata inima, felicitari
pentru textul : Lansare de carte: Adriana Lisandru - "Despre ea, niciodată" dePaul, e chiar frumoasă versiunea ta, n-am, Doamne fereşte, ce interpreta greşit, dar e...altceva. A ieşit cu totul altceva faţă de ceea ce am vrut eu să trasmit. N-o să mă apuc acum să.mi explic tot textul, dar pentru exemplificare aleg:
Varianta originală :
caietul tău cu scoarţe vişinii
care şi-a tot amânat parada esteticii
o să-l vindem pe o gură de oxigen
nici o amintire nimic
biciuieşte-ţi zeii în seara aceasta
pentru ultima dată
să nu le rămână pe mâini
nici o urmă din adeneul tău
Varianta Paul:
apoi să părăsim parcul copertat vişiniu
să ne vindem pe o gură de oxigen
pentru că am pe mâini
urmele adeneului tău
caietul cu scoarţe vişinii e un manuscris care aşteaptă publicarea, în varianta ta devine parc copertat vişiniu, ceea ce, trebuie să admitem, nu-i chiar acelaşi lucru.
pentru textul : poveste din mărul pierdut ( II) deChestia cu zeii şi cu nici o urmă de adeneu pe mâini e un îndemn de renunţare la idolii urbani, mă rog, diferiţi pt fiecare, nu are nici o importanţă că este vorba de discuţii mondene din cafenea sau mersul la cinema 3 D.
Adeneul ajunge pe mâinile lor prin...sărut, salivă, etc..
În varianta ta, „pentru că am pe mâini /urmele adeneului tău”, ar însemna că ea, persoana căreia mă adresez, mi-a sărutat, atins, mâinile, ceea ce iar nu e acceeaşi chestiune.
Şi mai sunt exemple. Dar, repet, îmi place varianta ta şi cred că ar fi interesant un astfel de joc, să vedem ce ar putea ieşi după tiparele altui autor.
Încă o dată, a mă supăra pe ceea ce ai scris tu, înseamnă să fiu cel puţin ingrat. Şi nu sunt. Nu pot deci decât să-ţi mulţumesc şi îmi doresc să ne citim, aici, pe Hermenia, cu plăcere în continuare.
o trecere si un comm care inseamna mult. multumesc
pentru textul : Fără titlu de"O, ţară tristă, plină de humor", cam asta-mi vine-n minte după textul ăsta, străbătut echilibrat de tuşe sensibile aparţinând autorului.
pentru textul : îngerul dansa cu fața la perete deIn ceea ce priveste textul, nu pot decat sa-i invidiez pe cei care nu empatizeaza. Multumesc.
pentru textul : Obiecte fragile deMă bucur! Iata cum intr-o singură săptămâna lansez o carte la Brăila şi particip la un cenaclu în Iasi, via California :D Abia aştept! Sper ca tehnica şi Cerul să conspire pentru ca totul să fie ok. Succes!
pentru textul : Virtualia XII - Live Online pe Hermeneia.com - anunț important deMi-a plăcut foarte mult timbrul vocii, cum s-a pliat pe poem. Ţi-a ieşit foarte "trist şi cu efect", adică foarte bine scena în care actorul interpretează asta: "brațele tale labirint știu sa țină piept inimii/știu să țină inima la piept/
sînt gata./am pus creionul jos/și termometrul și hîrtia și apa."
Şi, aici, ar trebui să te opreşti, Corina. Trebuie să laşi spectatorul, cititorul în poem, chiar dacă urechea, să zicem, că se mai ţine într-o zdreanţă de carne ca în filmele lui Tarantino, tu mă laşi acolo, uimită, siderată dar mă laşi acolo. Ies eu dacă vreau. Râd.
Frumos ai mai introdus şi acest vers, această zicere rotundă, frumosă, cu greutate: "Tu, ştii, cine sunt? - frumos pronunţată, cu timpi cu tot...
În general, nouă, nu ne prea iese cu recitatul propriilor poeme, dar ţie ţi-a reuşit. Ai transmis perfect emoţia.
pentru textul : Carpe Diem deștii câtă rezonanță are pentru mine comentariul tău.
pentru textul : fără pereche deonorată.
de un spectacol special, binecuvântat de sărbătoarea Crăciunului, cu daruri de suflet: poezie şi simţire!
voi fi cu gândul măcar, cu gândul!
pentru textul : Virtualia XV denu e ca si cum ai decoji un ou, nu ai prea mult timp de reflectie la astfel de spanzurari (de lustra:) ti se rupa coloana sub greutatea corpului si gata, nu se moare prin asfixiere, asa cum multi isi imagineaza... nici macar orgasmul specific nu este constientizat, ramane doar un mecanism. daca te spanzuri de clanta, insa, se schimba treaba:)
pentru textul : last night deanyway, acestea fiind spuse, astept ceva cu iepuri vii in ilustra camera frigorifica. spleenul din poemul asta nu este pe gustul meu. si cred ca nici pe gustul tau. trust me!
disclaimer: parerea mea
ne-ai dăruit o perla poetică. mulțumim.
pentru textul : Vocea ne devansează ,הקול הולך לפנינו deun asemenea Dumnezeu cunostea si Diogene! M-as fi asteptat sa ii scrii ceva mai revelator despre El, acum cand era crestina ni l-a dezvaluit si ca "Emanuel", Dumnezeu este cu noi. Nu stiu de ce in literatura noastra care inca sufera de frica inchizitiei agnostice il tratam pe Dumnezeu ca pe un clown, sau ca pe un pustnic, mistic, papă-lapte, sau mai stiu eu cum, in numele poeziei !? iar faptul ca il cinstesti pe Diogene mai mult se vede din felul cum le caligrafiezi numele. "așa că toate mărturiile mele despre dumnezeu încep cu eu eu nu l-am văzut niciodată eu îl bănuiesc așteptând orice chiar și această scrisoare pentru oameni ca noi întotdeauna orice eu îl sparg în bucăți ca pe un pahar..." nu chiar poezie, nu chiar proza, si nici o incercare sincera de a lamuri cum stau lucrurile... personal, astept mai mult de la un student al Bibliei, chiar si pe o pagina de poezie. fireste, e doar parerea mea. voi fi acuzat de misogism, I can not help it!
pentru textul : Scrisori către Diogene (II) deTextul postat nu este deloc minimalist şi nu prea recuperează realul. Ca să fie, ar trebui, eventual, să lipsească din primul vers "tangentă la cerul de marmură neagră", iar din al doilea "copilul nostru neconceput"; şi chiar "umbra ta". Care sunt departe de a fi "ultraminimaliste", fiind, din contra, "maximaliste".
pentru textul : Recuperarea Realului deTeoria domnului Manolescu Gorun este absolut corectă. Practica pune, însă, ca de obicei în viaţă, probleme...
Aşadar, ce-ar rămâne ar fi "O pasăre îmi cade în palmă în staţia lui 41". De aici (ca premisă) se poate dezvolta divers, obţinându-se un text şaizecist (cum aş zice că s-a şi obţinut, fie şi cu un mic iz parodic), unul optzecist, ironic şi fantezist, sau unul antimetafizic, douămiist.
scurtă şi la obiect.
pentru textul : family life dedulcele vieţii este doar la suprafaţă.
bine. mi-a plăcut!
"am o altă religie care se constituie din hiperteologie și explică anume că teologia, deși necesară, nu trebuie să distrugă celelalte domenii, arta, știința, tehnica, precum vechea teologie" Sună incitant această interdisciplinaritate. Apreciez efortul tău, Aranca, de a scrie acest articol care ne-a oferit coordonatele înțelegerii unui artist uitat.
pentru textul : Isidore Isou, pour en finir avec la conspiration du silence/Collection François Poyet deCristina, ai dreptate in ceea ce spui. eu ma refeream, ca sa zic asa, la un anume grad al pateticului, caruia in subiectivismul meu, nu ii pot percepe intotdeauna dozajul. astfel incat rezultatul sa fie multumitor, in primul rand pentru mine. in cazul de fata, poemul mi-a creat de la inceput anumite indoieli, pt. ca m-am simtit usor nesigura cand l-am scris si nu stiam daca el isi va atinge scopul. acela de a transmite ideea, senzatia pe care am vrut s-o creez, fara sa fie prea patetic. stiu ca fiecare are alta perceptie, dar cred totusi ca este si un punct de echilibru pe care il sesisezi, atunci cand in urma citirii, nu poti sa spui ca e pe gustul tau, dar ti-a placut, sau nu te-a deranjat nimic.
pentru textul : despre inima mea desi eu sunt deschisa la sugestii.. nu imi plac ochelarii de cal :) multumesc pentru bunele intentii
si pentru impresie.
Corina, Adriana, mulțumesc! textul nu este pentru a mă pune pe mine în valoare.
pentru textul : Dorin Cozan - "Baletistul" detu ești tare drăgălașă și poemu ăsta e simpăticuț (fără ultimu vers)
pentru textul : De noapte demultumesc cristina pentru observatii. voi reveni.
pentru textul : vinovați deBianca, Iata o provocare interesanta si o intrebare pe care (marturisesc cat se poate de sincer) nu mi-am mai pus-o pana acum, oare finalurile poemelor mele sunt chiar imprevizibile? Pentruca eu nu ma "sradui" sa le fac asa, deci nu as putea nicidecum afirma ca incerc sa fac din asta un stil propriu (fiind dealtfel convins ca nu am un stil propriu, si ca in general asta e foarte greu in poezia contemporana...) Poate uneori o usoara ironie (de fapt auto-ironizare) ma aduce aproape de favoritul meu, Sorescu :-) Aici finalul a fost "expediat" doar pentru ca am incercat sa concentrez in foarte putine cuvinte (alchimie, metabolism, avort) fenomenala asemanare dintre noi, indragostitii si inteleptii care cautau piatra filozofala. Multumesc pentru placerea unei discutii interesante aici, Andu P.S. Oricum, metabolismul nostru e alchimie curata iti spun eu, ca de cand ma caut de niste chestii si toti ridica din umeri si zic "eh, problema de metabolism" :-)
pentru textul : fotografii mișcate dePagini