Emiliane, prin lejeritatea exprimarii si prin evocarile pline de fantezie m-ai dus cu gandul la copilarie... felicitari si pentru alegerea subtitlului, este foarte potrivit... pe scurt, mi-a placut te citesc cu placere petre

chiar m-am referit la adevăraţii, genialii poeţi - persoanele de faţă se exclud - în afară de ei suntem doar oameni normali cu hobby-uri, cam asta e realitatea. nu trebuie să ne simţim jigniţi în niciun fel. cred că în viaţă avem de făcut multe alegeri. poeţii aleg să scrie, grădinarii să cultive etc. nu este nicio ofensă în ceea ce putem, vrem/ dorim/ aspirăm şi pe alocuri ni se întâmplă să fim şi foarte dotaţi în a o face. sau cel puţin nu ar trebui să gândim aşa.

la punctul b) nu cred că era cazul să spui ceea ce ai spus, consider că înţeleseseşi ceea ce am afirmat, nu era nevoie de răstălmăcire.

cert, aici a fost o discuţie rezonabilă, nu avem de ce să afirmăm altceva decât că totul este spre binele nostru, al tuturor şi ăsta trebuie să fie un scop comun şi individual în acelaşi timp dacă vrem să obţinem transformări în bine.
sincer, mă bucur mult pentru conversaţia avută.

revin un pic la penultimul tău comentariu. dacă impresia ta este că textul acesta este unul personal, individual, atunci regret teribil că nu m-am făcut înţeleasă deloc cu el. e doar propria vină, bat-o vina! voi vedea ce se va întâmpla până la urmă cu textul acesta.

mulţumesc încă o dată pentru dialog.

Ȋn Sufism, ca și în Ortodoxia Patristică (cunoaștere «apofatică»), «Ȋntunericul» este, la început, «orbirea» pe care o provoacă comuniunea cu Divinitatea (din cauza «luminii orbitoare» nepămȃntești a Acesteia). Apoi urnează «adevărata lumină», de nedescris, în care te topești. Djamaj îl depășește, aici, pe Djamal! P.S. "Teologia catafatică caută să cunoască Divinitatea în ceea ce este ea; cea apofantică, conștientă de de incognoscibilitatea Divinității și de imposibilitatea cuprinderii sale conceptuale, încearcă să o cunoască în ceea ce ea nu este." (Lossky)

Scuză-mă, Ștefan, am uitat să-ți arăt părțile bune, mai multe, am început cu vestea rea și m-am oprit acolo. Deci secvențele bune sunt: 1,2,4, 5, și ultima, a șaptea. De altfel ți le semnalase și Paul. Amestecul acesta frapează la tine: de versuri excelente lângă subnaivități banale(vezi citatul anterior cu portocalele). Nu trebuie să fii decât puțin mai exigent și crești frumos.

mulțumesc Paul, e neașteptată penița ta! mă bucur atât de mult că ți-a plăcut, încât mă uit la cana goală de cafea și zâmbesc ca un coala uitat în ploaie:)

Frumos scris...

nu mai stiu la ce pagina m-ai trimis, insa, aici, zabava e placuta

multumesc tuturor pentru lectura si opinii. asta este forma bruta a unui fragment de proza, iar eu, autorul, nu am deloc experienta in domeniul prozei, motiv din care primesc ca pe un suprasuficient aprecierile dumneavoastra. de undeva trebuie sa incep si eu cu proza, cum altfel...

ai rămas acolo și nu-i nici o mirare că nu mai vrei să pleci spre locul în ești acum... Poem cuminte. zile faine, copile, zile faine:)

Suport cu greu schilodirea limbii romane prin introducerea de eneglezisme, italienisme sau limbaj feisbuchist. Ca fost absolvent de facultate de drept, pot spune cu siguranta ca in limbajul juridic nu exista termenul "derogativ" si cu atit mai putin sensul dat de Nicholas Dinu, sau originea sugerata de stimata Iulia Elize. De altfel, "numeroasele" exemple de pe internet lipsesc cu desavirsire in acest sens. Cel putin in limba romana. Este drept, in ultimii ani, prin scarile blocului au aparut tot felul de sedii ale unor facultati fantoma unde este posibil sa se foloseasca acest termen. Singura explicatie plauzibila pe care o gasesc, pentru a nu cadea in ridicol, este ca Nicholas Dinu a dorit o licenta lingvistica. Pentru ca nicaieri, nici in practica juridica, nici in teorie, nu exista un astfel de termen. Si nici ca sinonim pentru insulta. Iar cind vine vorba de a vorbi corect in limba romana, nu cred ca intereseaza pe nimeni ca eu cred sau cutare crede ce intentii sau cit de familiar e un termen.

Niciodată nu am înțeles cum poți să dormi cu capul pe piatră... trebuie că e un somn de profet. Normal că atunci visezi îngeri. Iar lumea, nu mai e decât un fund de fântână.

"Reintoarcerea in minunata lume noua"

.....Aş încadra textul acesta la un suprarealism romantic, cu tuşe impresioniste, dar asta ar fi aşa - o anostă cale de a începe un demers (pseudo)critic. Fără să mă întind prea mult, spun că mi-au plăcut în primul rând modul discursiv de abordare şi echilibrul aproape perfect între imagine şi sensul final şi, fireşte, veridic via sentiment.

.....Pe de altă parte, poezia ta ne arată clar şi succint cum se foloseşte în armonie cu metafora suficientă acest instrument liric atât de abuzat (molestat aş spune), care se numeşte repetiţia.

.....În rest, un puseu pozitiv de lirism autentic, rezonabil criptat, o trăire lucidă servită onest cititorului, o scriere care ne demonstrează că, atunci când ai cu adevărat ceva de spus şi mai eşti şi vizitat de inspiraţie, se poate ajunge la poezie imanentă relativ simplu, fără ambiguitate extremă, fandoseală eliptic-metafizică şi decapitarea sentimentului din raţiuni de autoapărare.

.....Dacă ar fi să remarc neapărat ceva, ar fi finalul - un alt exemplu de cum şi când se pune punct, un final memorabil, cel puţin pentru mine.

Virgil, nu e nimic din stilul Silviei Caloianu in stilul meu de a scrie. Afrimatia ta nu are nici un temei. Si nu e nimic aglomerat aici, e totul curgator si limpede, depinde cine si cum citeste. Cit despre totemuri (mayase sau nu) si de ce roase de fluturi, e simplu sa privesti cu un ochi traversand culturi. Si am perceput iar acest ceva care mi-l transmiti mereu: ca nu iti plac poeziile mele. Cred ca niciodata nu voi scrie pe gustul tau, de aceea te rog lasa-mi scrierile si mai ales poeziile asa cum sunt, fiindca macar nu frizeaza mediocritatea. La un text anterior m-ai acuzat de o cvasi-eruditie doar pt ca era - intr-un text personal - vorba de 3 scriitori pe care ii citesc mereu cu placere. Aici e vorba de elemente din cultura mayasa (asa, lasate discret, nici macr nu domina) care dau sens in poezie. Am obosit Virgil sa explic lucruri pe care multi tineri de 18-20 de ani le percep cu o incredibila acuratete. Ma deranjeaza atitudinea ta la scrierile mele, de aceea si postez atit de rar in ultimul timp. Alma, nu scot darius. E o punte de dialog cu un dublu pe care eu l-am simtit necesara. Si nu e nici macar personal, cu atit mai putin foarte personal. Altfel as fi incadrat la jurnal.