"mările agreste" îmi aparține, multîndãrãtnic menestrel.

err: simplis - simplisT

multumesc, aranca.

Probabil te va mira Ela dar, apropos de finalul comentariului tau, eu nu stiu de ce... faci o greseala in care am cazut si eu candva... aceea de a considera prieteni laudatorii iar pe cei care au opinii critice drept dusmani... eu cred ca postezi aici texte de dragul atelierului literar si nu pentru a le contempla. Da, eu sunt unul dintre cei care apreciaza poezia ta si dezaproba faptul ca scrii o multime de texte, nu din invidie pe asa capacitate ci pentru ca simt ca te disipezi procedand astfel... am constatat - opinie cat se poate de personala si subiectiva - ca de la o vreme scrii slab, parere care vine vad in contradictie cu viziunea ta. Textele scrise inainte erau mai bune. Te rog sa aduci exemple aici... "apreciezi pozitiv texte care sunt la limita mediocrului" pentru ca imi place sa cred ca amandoi stim sa ne argumentam afirmatiile. Si sa justifici afirmatia privind modul partinitor in care comentez penru ca este una grava si nefondata. "Mă voi stăpâni a-ți comenta poeziile, tocmai pentru că aș avea multe de spus în defavoarea lor și a-i crede că este unmijloc de a răspunde cu aceeași monedă."... eu te rog sa comentezi si sa-mi spui cu aceeasi sinceritate (nu de moneda e vorba aici nici de bumerang, nici macar de retorica acelui "eu te comentez si ma comentezi si tu apoi") ceea ce ti se pare nepotrivit in textele mele... asta ma va ajuta sa vad cum sunt perceput si deci imi va fi de folos. Imi pare rau sa vad ca de fapt suntem lupi moralisti si acceptam critica numai cand este vorba de altii... si ma intreb daca unii autori de aici isi doresc numai oglinzi in care sa se vada frumosi la ce bun sa ne mai prefacem ca suntem diferiti de alte siteuri.

Sunt plăcut surprinsă de trecerea si comentariul detaliat cu sensibilitate si intuiţie. Ai rezonat perfect cu tema poemului,introspectia în oglindă,ritualul machiajului si amintirile ce bantuiau. Am simţit ca am multe de spus,ca un fel un vartej,nu ma puteam opri.Desigur,autoironia nu ma paraseste niciodata,chiar şi atunci când furtunile sunt în toi.Mulţumesc de încurajări. Voi ţine cont şi de unele observaţii. Îţi admir poezia cu mult înainte de acest popas. Cu stimă.

o bucurie citirea acestei eminesciene. pentru că de fapt nu ar mai fi multe de adăugat ( în afara de remarcarea prozodiei, aproape impecabilă ), adaug totuşi că textul de mai sus e eminesciană pură, fără a obosi cititorul cu elemente clasice, folosite uneori în exces, din temele preferate ale poetului aniversat.
felicitări !

Obsedantă această temă, cel puţin pentru mine. Ani de zile mi-am pus întrebări, am căutat răspunsuri în cărţi, în oameni, în mine însumi. În ultima vreme nu mai pun întrebări, nu mai aştept răspunsuri. Vreau să înţeleg, în profunzime, şi înţelegând să accept (??!!), ca pe un dat, acest comportament – manifestare – stare de Iudă. Cred că, încă de la începuturile sale, omenirea a avut parte de trădători şi de trădare. Se pare că acest avatar i-a fost inoculat omului odată cu blestemul ancestral. De mii de ani, metoda nu s-a modificat prea mult, chiar dacă tehnicile s-au perfecţionat, strategia a rămas aceeaşi!!
Se presupune că trădarea Iscarioteanului a dus la naşterea unei dogme noi. Poate fi asta o motivaţie, un argument, o scuză?? Dacă da, atunci nu acelaşi lucru putem spune despre trădătorul modern. Acesta este stăpânit de egoism, plin se sine şi incapabil de a-şi recunoaşte culpa, asemenea trădătorului biblic. Fără scrupule, închinător la “viţelul de aur” calcă în picioare tot ce-i iese în cale. Adesea se dă drept victimă. Este răzbunător, foloseşte căii oculte pentru atingerea scopului. Este total lipsit de conştiinţă. Am putea spune, că între conceptul biblic şi cel modern, privind acest tip de personaj, s-a produs o mare ruptură.
Am vaga impresie că în fiecare om trăieşte un Iuda…pentru că în epoca ipocriziei şi a falsităţii, ridicate la rang de lege, adevăraţii Iuda mişună peste tot. Ni s-a întâmplat tuturor, să fim trădaţi, măcar o dată, de cei cărora le-am oferit încrederea noastră. Din nefericire nu putem avea alături de noi numai pe cei care ne vor binele, dispuşi să ofere cel puţin tot atâta dragoste şi încredere pe cât primesc. Lumea e plină de prietenii false, de faţadă, din interes. Tragedia ni se pare uriaşă doar atunci când noi şi nu alţii suntem ţinta “lucrăturii”, atunci când simţim pe pielea noastră usturimea otrăvii. În rest, rămânem imuni la suferinţele altora!! Nu este şi asta o formă de trădare?!
Un lucru e cert: suntem trădaţi şi trădăm la rândul nostru, chiar dacă, de multe ori, nu ne dăm seama. Nu avem cum să anticipăm acest fapt. Dacă am putea să o facem, mulţi dintre noi nu s-ar mai înconjura de atâţia “prieteni”. Este trădarea o experienţă comună tuturor oamenilor.
Aceasta este întrebarea…

Cu stimă, I:P.V.

Dorin Cozan scrie bine si pasnic aici, dar fara compromisuri. Ne dezvaluie o interesanta poveste de dragoste in asa fel incit sa nu plictiseasca ba chiar sa intrige. Avem mai putin de a face cu sentimentalisme (ceea ce m-ar si mira la el) ci cu un recucerire a celuilalt ascultindu-l. Semnificativ mesaj si nu ma asteptam sa spun asta

OK Virgil, because we go way back... lets go to the dirty details, nu ca asta ar fi fost intenția mea inițială, inițial eu am vrut să-ți transmit doar mesajul, însă, așa cum desigur m-ai obișnuit, nu te lași și o ții pe a ta ca orbul de bâtă.
Poemul începe cu o evocare psalmică
-poate sîntem o simplă îndoială doamne
un aer singur și rece peste vîrful flăcării-
aici am două observații
1/ doamne cu literă mică exprimare care te duce cu gândul la doamnele noastre din viața de zi cu zi
2/ nu mi se pare deloc potrivit aerul ca o îndoială. punct
apoi
-ce mai arde în unii dintre noi-
peiorativ
-o întoarcere din acelea despre care
ni s-a spus că vom fi fără a ști de ce-
ce e asta?
când și unde ni s-a spus așa o grozăvie? la vreo școală specială? ne-o fi zis osho??
- frigul orfan al unei lumânări stinse- ce vrea să spună asta?
îți pot face aici o mie de metafore din astea de doi lei Virgil, iartă-ma, uite încerc una
căldura grea a unui accident mortal
iar pe final
- anticiparea pură și firească a-nțelegerii-
dacă eram la un proces asta se numea characterization... și era scoasă!
wtf is anticiparea pură și firească a-nțelegerii??
Te rog, cu prețul acceptat de mine al eliminării mele definitive de pe site, să-mi explici aici ca să nu mă faci să mă simt prost, ce înseamnă anticiparea pură și firească a înțelegerii??
TE ROG
Deci, dacă îmi explici ca să înțeleg și eu și să nu mă mai simt prost (cum mă simt acum) apoi te rog să-mi ștergi definitiv contul de pe Hermeneia pentru că nu sunt demn să citesc asemenea cuvinte de duh, să nu pricep nimic și să vorbesc aiurea ca un prost
Mulțumesc

remarc traducerea și totuși cred că era mai aproape de sensul intenționat de autor dacă foloseai „pămînt” și nu „cîmpuri”, „nemișcate” în loc de „liniștite” și „atît de puțină plăcere ne este dat să avem” în loc de „atît de puțin știm noi despre plăcere”.

virgil, femeile sunt mai inspirate, mai talentate si mai inteligente. K nu are nevoie de story ca sa se exprime. eu te acuz. cand avem infatisarea?

Când mi-am intitulat cartea „Dincolo de ironie şi ironism” care a consemnat parcurgerea unui purgatoriu – amintirea acestei parcurgeri mă bântuie încă şi vreau să scap de ea dar e prea curând – mă refeream la negativitatea unei asemenea „ironii” marca PoMo. Dar iată că există şi una stenică în care jocul inteligenţei încântă. Aşa cum rezultă şi din textul de mai sus, precum şi din cele două com-uri anterioare.

sa se joace cu Paul, va rog? ca eu, sub turban, n-am codite...si trebuie sa fie de-a dreptu plictisitor...:(

am inca nostalgia americii, asa cum a fost ea, cu bune si cu rele. mi se face cumplit de dor de oamenii si locurile de acolo. nu am invatat inca sa "ma despart", asa ca imi va fi greu la sfarsit. va multumesc ca ma cititi si imi spuneti cand va place si cand nu va place.