La început a fost cuvîntul... Deci logosul poate fi atribuit absolutului,ca proveniență divină Despre limbajul poetic și cel filosofic,personal pot afirma doar atît: limbajul poetic poate îmbrăca o formă de absolut în măsura în care el devine un limbaj al inimii,al contopirii cu iubirea,în sens mai larg ,cu simțirea,interferînd astfel cu divinitatea limbajul filosofic deasemenea poate fi absolut în măsura în care, ca limbaj al minții,avem cunoștință de existența divinității În ambele situații absolutul se confundă cu divinitatea.

Şi cu bătrâneţea... nu ştiu... daţi-mi voie să mă mai gândesc...

un poem al secventelor filosofice, inaintind prin scenografia deja intuita, a desertului cu multiplele sale semnificatii, ce invadeaza fiinta umana, timpul, spatiul, existenta, poemul. salut cu aceasta ocazie aparitia in ebraica a volumului Marlenei Braester "Oublier en avant"-"Lichkoah et ma ché'ykré" (לישקוח את מה שיקרה)! Felicitari Marlena!

Eu bănuiesc "zilele" astea de poezie (mai puţin amănuntele primului paragraf de la VI). Poezia unor momente de luciditate trăite altfel.

Ioana, mă miră cum tocmai tu nu ai sesizat absența bobadilică a lui ș, dar se mai întâmplă și la case mai măroace!
Gorunule, cred că asta vine cu vârsta, ca la Țebea
Nicholas, mersi, acum știu că îl iubești pe camui

Nu stiu cum reuseste Vlad sa stea departe de toate rautatile, uneori as vrea sa fiu si eu un necunoscut si sa vorbeasca doar textele in locul meu. Nu se poate, insa, pentru ca tin prea mult la identitatea mea. Sunt ceea ce sunt. textul lui Vlad are o durere a lui. O durere a pierderii tradusa in cruce rosie pe calendar. Chiar as fi vrut ca si poetii sa aiba un calendar al lor, cu cruci negre sau rosii, si chiar si zilele muzelor sa fie puse in el. Cu cruce de paianjen. Tragic si comic in acelasi timp, fara a-si trada dumnezeirea, Vlad scrie texte bune. Atata doar, ii cam lipseste curajul de a scoate capul. Batalia lui este mai mult una personala, nu se raporteaza la scara intregii planete. Poate ca asta il opreste sa fie genial.

Ascultam deunăzi un interviu sau mai bine spus vizionam un interviu cu George Stanca. Şi era întrebat acesta despre poezie. Cum i se pare lui că stau lucrurile în poezia de azi, cum priveşte dumnealui poezia zilelor de acum. Sincer fiind a răspuns că i se pare vulgară, o poezie forţată, etc. A mai spus că îl interesează poezia erosului şi că acolo se regăseşte şi dacă, să zicem, spunea tot autorul, într- o seară devin euforic şi scriu şi a doua zi Virgil T., Silvia B, sau altcineva îmi citeşte poezia, nu ştiu dacă este a mea. Chestia asta mi-a plăcut foarte mult pentru că mi s-a întâmplat să scriu poezie fulger cum o numesc eu, să cadă pur şi simplu din cer, de nu ştiu unde, apoi să o recitesc ca să înţeleg ce am vrut să spun acolo pentru că, evident, am simţit acea stare de ruptură, de transă, în care am simţit că trebuie să scriu atunci şi nu cum tot George Stanca spunea (parafrazez).Eu nu îmi propun să scriu poezie. Adică: bun, mă aşez la masă în secunda asta şi trebuie să scriu. Între orele 14, să zicem, şi 18, trebuie să scriu.
Şi ca să răspund concret la iniţiativa pusă în discuţie de Virgil, personal, cred că din lipsa a ceva scriem, ceva din noi lipseşte, şi cel puţin la mine, e chestiune spirituală, nu este o nemulţumire de cotidian, de viaţă personală, de familie, nu. E vorba de a fi complex, să atingi acea valoare spirituală şi nu pentru ceilalţi ci pentru tine. Este o bucurie şi o renaştere a spiritului. Şi asta mă face pe mine fericită. Reprezintă poezia o stare supremă de fericire?

Un poem nostalgic. Încerc să îi descifrez secvenţele şi nuanţele de alb-gălbui pe care le pot avea amintirile. Pare să fie poemul unei treceri prin anotimpurile vieţii. Nu insist. Am simţit nevoia să îl recitesc şi să îmi imaginez multe...Cert e că făcându-ne ,,mari", vom deveni cu timpul din ce în ce mai copii când vom privi fotografii.
Unii spun că ar fi pleonasm ,,să creştem mari", dar e atât de încetăţenită sintagma, încât pare a fi o abatere de la normă ,,acceptată". Eu mă feresc să o folosesc.
Mi-a plăcut versul de la final:
,,a plouat și ceasurile sunt pline cu apă". E ca un ,,capac" la toată starea.

pe noi n-ar trebui să ne luăm prea în serios... :)

mulțumesc pentru feed-back, Ottilia.

Virgile, eu ma refeream la "acum" (2008 vara) nu la 2004, cred ca in comentariul meu am folosit cum se cuvine timpul prezent cu trimitere la viitorul imediat. Sau discutam iarasi despre ce citim si cum ne facem ca nu intelegem? Andu

Eu am fost pe aici si aceste rânduri m-au luminat ca un bec ecologic instalat de un primar corupt.
Apoi am citit o scuza voalata adresata sotiei tale pentru ca nu mai faceti sex.
Si nu o lua personal pls cum faci uneori... pentru ca nu e asa
E doar ceea ce aveam eu de spus

Să îți urăști propria dragoste e un lucru ce merită scris, iar Virgil Titarenco face asta aici cu măiestrie. Și vezi cum clocotește ura zgâlțâită din rărunchii unui trup zdrențuit. Căci aceasta face dragostea ce-i urâtă, nimicește orice alt sentiment. Cuvintele ori expresiile acestei uri clocotitoare, aproape nebunești, vin din două sfere semantice. Una este a diafanului și a unui sensibil aproape sublimat: "subțire", "caligrafic pe umeri...", "visuri", "pântec în care te plămădesc", "magma albastră a gândului", "seducător", "adulmecând", "o mie de șoapte", "strecurat" și bineînțeles "dragoste". A doua sferă este una a grotescului, a absurdului, a nonsensului, a nimicirii: "mâzgălesc", "negru demențial", "obsesiv", "bici", "zile inutile", "necunoscuți vulgari și anoști", "coaja ruptă a unei răni" și, respectiv, bineînțeles, "urăsc" repetat anamnetic, o ușurare, ca o încercare a dezlipirii de suflet a unei poveri interioare. Aceste două sfere semantice antagonice intră în contrast (chiar în expresii mixte ca "negru demențial de subțire", "biciul lui și o mie de șoapte", "strecurate infidel", "cancerul nopții", "cumplită apropiere" ș.a.), și poate tocmai pentru acest fapt, reușesc să dea unui sentiment foarte greu de definit, cum este ura, o expresie atât de puternică încât naște în cititor revelația descoperirii esenței unei trăiri care doar poetic, cred, poate fi descrisă. Iar aici e făcută cu supra măsură. Sentimentul pendulării urii înseși între o limită spirituală și una imanentă, între amintire și realitate, între potențialitate și golire de sens, își trage seva din același contrast. Opoziția dragoste - ură este opoziția dintre sublim și prăbușire, între extaz și agonie. Aici are loc zbaterea celui care trăiește sentimentul de ură, iar soluția se vede: alunecarea în poet, ridicarea celei mai ucigătoare arme care este cuvântul, retragerea cu torțe în poezie. Dacă dragostea este sentimentul regăsirii de sine în celălalt, ura este cel al pierderii, al distrugerii, al izolării sinelui într-o angoasă autodistructivă (dar, iată, productivă poetic) prin lipsa reflectării în celălalt. Această zbatere respiră din fiecare expresie a poemului, izvorăște din fiecare chinuită contorsionare sufletească descrisă și scrisă cu sânge acolo, ce-și găsește o inegalabilă expresie într-o formulă poetică ce se constituie și în centrul inimă al poeziei: "urăsc cuvintele care îmi vin în minte despre tine". Demult nu ma mai citit ceva atât de bun și de hrănitor. Un adevărat dans al cuvântului.

si eu ce-ar trebui sa-ti raspund? si de ce-mi spui dvs.?

Rafael, daca nu te-ai prins ce legatura este intre expresia ta si boacana mea din gimnaziu atunci cel mai bine e sa iti recitesti ce ai scris despre intentii. Nu cred ca a te adresa cu draga e echivalent cu a te tine de dupa git, cel putin din punctual meu de vedere. Daca nu intelegi ce inseamna a colabora cu securitatea sau cu comunismul inseamna ca fie ai colaborat cu ei, fie nu intelegi limba romana. Securitatea si comunismul nu au fost doar concepte in Romania. Cel putin in Romania in care am trait eu. N-am vorbit niciodata despre credinta ta sau a altcuiva cu dispret. Inainte sa faci afirmatii calomniatoare probabil ca ar fi de bun simt sa aduci dovezi. Luther si Calvin nu L-au reformat pe Dumnezeu. Ei au reformat Biserica. Nimeni (Luther in nici un caz nu, daca ii vei citi lucrarile si nici Calvin sau Melanchton) nu au negat vreodata existenta crestinismului inainte de ei sau inainte de anul 1000 sau cind vrei tu de la Hristos incoace. Cu atit mai putin eu nu am facut o astfel de afirmatie. Tu ma acuzi pe mine ca as veni cu "caseta cu "argumente" cunoscute" dar ma tem ca tu faci asta prin faptul ca nici macar nu incerci sa observi ca nu am facut nicaieri afirmatia ca nu ar fi existat crestinism pina la Reforma. Dar faptul ca imi imputi mie astfel de lucruri nu face decit sa demonstreze cine vine impotriva cui cu "casete" invatate mai dinainte. Eu nu am vorbit cu dispret despre credinta nimanui. Nu am facut decit sa iti raspund la intrebari si sa iti arat ca stiu foarte bine ce cred si de ce cred ceea ce cred. Tu insa ai vorbit cu dispret si batjocoritor. Ma indoiesc ca teologia protestanta a fost "descoperita intre doua sticle de tarie". Sa fie oare asta parerea ortodocsilor si a catolicilor despre teologia protestanta? As fi foarte dezamagit de ei in acest caz. Deocamdata insa cred ca este doar parerea ta. Si fiindca ti-a expus-o am sa iti spun ca teologic vorbind ideea de reforma nu apartine lui Melanchton sau lui Calvin. In esenta ideea de reforma porneste de la un adevar revolutionar, si anume adevarul ca exista un moment cind o biserica crestina (ortodoxa, protestanta, neoprotestanta, catolica, armeneasca, copta, etc, etc) inceteaza sa mai fie Biserica lui Hristos, adica moare, adica se auto-desfiinteaza, se autodistruge, fie prin imoralitate, hedonism, erezie, influx de paginism, disolutie spirituala si multe alte motive. Cu alte cuvinte inceteaza a mai fi Biserica lui Hristos chiar daca institutional sau traditional vorbind ea mai poate continua sa sa functioneze. Promotorul si initiatorul acestei idei revolutionare este, poate spre surprinderea ta, Isus Hristos despre care crestinii cred ca este Fiul lui Dumnezeu. S-ar putea sa te surprinda aceasta afirmatie dar daca vei avea bunavointa sa citesti cele 7 scrisori dictate de Isus lui Ioan in Patmos pentru 7 biserici din primul secol din Asia Mica, scrisori care sint parte din Apocalipsa si deci din canonul Noului Testament, este cu neputinta sa nu ajungi la aceeasi concluzie. N-ai nevoie nici macar de calauzire spirituala, e suficient sa ai un minim bun simt intelectual. Cu alte cuvinte, cu multe sute de ani ca Luther, Calvin si altii sa initieze Reforma Bisericii, teologia reformei era acolo in Scriptura, ei n-au facut decit sa o redescopere. Acolo Isus vorbeste despre o biserica "oarba", "goala", "moarta in ciuda faptului ca ii merge numele ca traieste", o biserica pe care El promite sa o pedepseasca, etc. E suficient sa citesti acele 7 scrisori si te vei lamuri. Acum, evident ca tu vei putea spune ca Hristos are dreptul sa vorbeasca asa dar nimeni nu da un astfel de drept lui Luther sau Calvin pentru ca ei sint oameni. Dar asta este pura ipocrizie. Papii de la Roma si alti slujitori ai bisericii au vorbit de mii de ori impotriva unei biserici sau alteia, au anatemizat, au condamnat biserici protestante sau pre-protestante, au initiat inchizitii, etc, etc. De ce acesti "oameni ai bisericii" au avut dreptul sa "judece" anumite biserici iar Luther si Calvin nu? Oare nu este o culme a arogantei necrestinesti sa pretinzi ca numai tie ti-a dat Dumnezeu "dreptul sa judeci si sa condamni" alte biserici iar altora nu? Tu vorbesti despre "opinia unor oameni care intentionat deformeaza prin traducere anumite citate din Scriptura doar pentru a justifica un curent (nu-i pot spune religie pentru in acest caz nu vad legatura cu etimologia termenului) si a fundamenta o pacaleala". Dragul meu, eu zic sa fim seriosi. Daca tu iti imaginezi ca eu n-am alta treaba decit sa ma lansez in giumbuslucuri si falsuri etimologice ca sa lansez aberatii teologice ma tem ca nu mai ai argumente de vreme ce apelezi la chestii din astea. Te asigur ca am foarte multe traduceri, versiuni si copii dupa diferite manuscrise ale cartilor Vechiului si Noului Testament si suficient de multe lexicoane si alte instrumente lexicografice care nu apartin unui "curent religios sau altuia" si ca stiu foarte bine despre ce vorbesc. Nu mi-as permite sa lansez minciuni din astea daca nu din respect pentru inteligenta celor ce citesc aici, atunci macar din frica de Dumnezeu. Cel care spera sa poata profita de ignoranta biblica a altora si care lanseaza tot felul de acuzatii din astea ieftine esti tu. De ce nu vii macar cu un singur text ca dovada daca sustii ca ai dreptate si nu te lansezi in acuzatii inflamatoare dar nefondate? Nu imi aduc aminte sa fi adus sau sa fi propus sa aducem "amendamente la Dumnezeu". Mi se pare din nou o acuzatie sforaitoare care nu spune nimic ci doar improasca de dragul de a improsca... crestineste probabil. Cine a spus sa renuntam "dupa mintea noastra omeneasca la lucruri a caror profunzime nici macar nu o putem atinge"? Care sint acele lucruri? Preotii, Maria? Hai sa fim seriosi. Acesta este "argumentul" tau? Adica atunci cind nu mai ai argumente te refugiezi in convenabila reduta a "tainei" pe care nu o putem intelege? Cum ramine cu cuvintele lui Hristos care spunea "veti cunoaste adevarul si adevarul va va face slobozi"? Sau expresia Lui nu s-a referit la "orice" adevar ci numai la cele "convenabile" unei anumite biserici institutionalizate? Sa fie clar, eu cred ca exista enorm de multe lucruri pe care nu le cunoastem si nu le vom putea intelege probabil niciodata in viata aceasta sau in trupul acesta despre Dumnezeu. Dar nu cred ca aceasta poate fi folosita ca un pretext pentru a introduce adevaruri eretice in teologia crestina . Mai devreme sau mai tirziu trebuie sa existe un criteriu dupa care Biserica si crestinul poate fi sigur daca un anumit lucru este sau nu adevarul lui Hristos. Pina la proba contrarie pentru mine acest criteriu este Sfinta Scriptura si nu altceva. Prefer ca in ziua judecatii sa fiu "acuzat" ca m-am bizuit pe Scriptura si nu pe alte "surse", fie ele brosuri protestante sau scrierile "sfintilor parinti". Din punctul meu de vedere, si repet, al meu, ele ramin la fel de pasibile sa fie "infectate" cu opinii pur omenesti. Asta nu inseamna ca nu le citesc, si pe unele si pe altele, dar nu sint ele "criteriul" pentru mine. Nu stiu ce este rau in a face "piesa de teatru din nasterea Domnului". Ma tem ca ostiliatatea ta, mai degraba "antiintelectuala", fata de dramaturgie face un mare deserviciu crestinismului. Probabil ca din punctul tau de vedere si multele filme religioase pe care le-a facut sau sustinut biserica catolica sint tot anatema. Nu m-am gindit sa judec pe nimeni daca se roaga cu ochii inchisi sau deschisi sau daca striga cind se roaga. Ma tem ca daca tu ai fi fost in ziua coboririi Duhului Sfint in Ierusalim i-ai fi batjocorit pe toti cei care strigau pe acolo. Inclusiv pe Maria, mama lui Isus care era si ea acolo. Si pe ei i-au acuzat altii ca sint beti. Eu nu m-am rugat niciodata asa dar consider o chestiune de bun simt si de respect sa ii permit fratelui meu in Hristos sa se roage cum vrea. Nu cred ca exista nicaieri in Scriptura vreun decret strict cu privire la asta. Sau daca exista ceva, exista expresia apostolului Pavel care spune la un moment dat "ma voi ruga cu duhul dar ma voi ruga si cu mintea", asta fiindca la un moment dat veni vorba si imi spuneai ca experienta spirituala a rugaciunii elimina in mare masura aportul ratiunii. Rafael, tu spui "inca de la primul comentariu am inteles ca nu ai nimic relevant sa imi spui". E foarte posibil. dar asta nu este fiindca ceea ce spun eu nu ar fi relvant ci pentru ca tu esti mult prea plin de prejudecati ca sa poti purta un dialog civilizat. Nu stiu ce intelegi tu prin "e comoda viata cind nu exista canoane". Ma tem ca habar nu ai ce inseamna ca Hristos este sfirsitul legii si inceputul harului. Ma tem ca pentru tine asta este echivalent cu "orice iti trece prin cap poate face din tine un bun crestin". Daca este asa atunci probabil ca nu ai inteles niciodata teologia Noului Testament si o confunzi, in mod voit probabil, cu tot felul de aberatii liberale. Evident ar dura mult prea mult ca sa iti explic ce insemna libertate in Hristos si ma tem ca nu te intereseaza. Scopul meu insa nu a fost sa te invat pe tine ceva ci doar sa iti spun ca gogoritele cu care vii si acuzatiile ieftine se potrivesc probabil pentru o fituica propagandista dar nu se refera la mine. Ma cunosti mult prea putin ca sa faci afirmatiile pe care le faci. Tu spui ca "restul", adica ceea ce este in afara ortodoxiei si catolicismului, sint "doar un sentiment de mila si de ciuda cum pot oamenii sa aleaga facilul si minciuna in detrimentul adevarului viu". Eu nu imi pot permite sa spun asa ceva despre catolicism sau ortodoxie. Dar te asigur ca un om care gindeste si vorbeste ca tine poate fi catolic sau ortodox dar cu siguranta nu este crestin. Adica nu are in el Spiritul lui Hristos. Sfirsitul poeziei mele se referea la altceva dar ma tem ca ai nevoie de o anumita capacitate de intelegere ca sa pricepi acel lucru. Nu am vrut sa te jignesc ci dimpotriva sint gata sa accept ca ai anumite limite de intelegere. Habar n-am cine este Padre Alberto si ce cauta in discutia asta. Daca este vorba de rugaciune de ce oare nu as fi putut eu sa ma rog pentru Padre Alberto sa i se risipeasca lui valul de pe ochi si sa poata sa vada? Avea sau are Padre Alberto sau tu monopol asupra adevarului spiritual? Oare o astfel de pretentie nu este aroganta? Nu stiu daca reactia ta este sau nu exagerata. mi se pare insa foarte plina de prejudecata si in multe locuri antiintelectuala si chiar anticrestina. Dar daca ramii totusi curios sa afli adevarul asta inseamna ca esti pe calea cea buna.