Am zis eu că mi-i ruşine cu Basarabia mea? O iubesc enorm de mult. Da, economic poate ca e săracă, dar are ea o bogaţie enormă-oameni cu suflet cald, care mai ştiu ce e Neamul , Dorul , Daruirea etc, etc La acest subiect aş vorbi ore , dar nu e momentul potrivit . Nu am nimic împotriva Regulamentului . Ba mai mult- e chiar binegândit Peniţa am vrut s-o darui pentru merite si nici intr-un cazi pentru alte motive mai puţin artistice. Un lucru ,totusi, nu-mi place :principiul comentează dacă comentezi. Daca toţi tac vis-a- vis de poeziile mele ( indrăznesc să le numesc poezii) inseamnă asta ca sa-mi iau valiza si să plec?...şi tacerile vorbesc ...
probabil madam kalaro ca ar trebui sa va pastrati opiniile ptr dvs. tot probabil ca cel mai bun lucru ar fi fost sa nu organizez nimic, sa nu se vada nimic, sa nu se faca nimic, sa nu se spuna nimic, sa nu existe nimic. cam cum faceti dvs. cind va suparati ca ciobanul pe sat. cine va pus sa va divulgati textul? eu? doar grandomania si ifosareala dvs e de vina. daca cineva vrea sa puna un titlu asemanator are dreptul. regulamentul concursului nu restrictioneaza asta. TREBUIA SA PRICEPETI ASTA ATUNCI CIND V-ATI INTRODUS TEXTUL. nimeni nu v-a interzis sa ginditi. viata nu e roza si are o multime de capcane. daca nu vreti sa o traiti, nu va nasteti. daca alegeti sa participati trebui sa fiti gata sa luptati. cu toate ambiguitatile ei. este MUUUUUULT mai usor sa capitulezi, sa te retragi, sa te bosumflezi, sa te ascunzi si sa arunci cu noroi sau cu sageti parte ATUNCI CIND NU FACI NIMIC si CIND ALTII MUNCESC PENTRU TINE. deci nu ma intereseaza parerile dvs care ati absentat pe hermeneia ani de zile si ati reaparut doar acum ca sa participati in concurs. si eventual sa cistigati. nicio problema cu asta. fiecare face ce vrea. dar si eu aleg sa consider aceasta atitudine cit si comentariul dvs de mai sus ridicol si jenant. si cam lipsit de cap. dar asta e alta problema. m-am saturat de mofturi si de ifose si de oameni care nu fac nimic pe hermeneia decit se folosesc de ea si au pretentii. e o chestiune de bun simt la urma urmei. si iata ca nu retrag cuvintul acesta. dupa cum nu retrag nici deciziile din textul meu de mai sus. dixit.
da, ai dreptate Silvia, e multa negatie aici, dar asa am dorit sa fie... desi n-as fi vrut ca asta sa fie in defavoarea poeziei.
iti multumesc pentru semnul de lectura!
cel mult douăzeci şi patru de ore." textul asta n-a stat mai mult de 5 ore pe prima pagina, Mariana! Arata-mi tu cum ar trebui sa arate corect din punct de vedere gramatical si de tiparire. Hai ca m-ai facut curios.
Andule vina e a mea, bate-o vina. am intins mîna unui mitocan. scuze, deci.
Stimati editori, de la un comentariu pe text pina la un atac maliţios cu privire la igiena corporală a cuiva, pe care bobadil il face la adresa mea, e o cale lunga, nu credeti? Inteleg sa ataci un text, dar o persoana? In felul acesta? De unde s-a documentat el ca sint un nespalat si-mi pute gura? De ce atata ura fara suport factual? De unde vine nerusinarea asta? Sintem aici pe un site literar sau sintem in latrina? Nu mai avem respect unul pentru celalalt? Am ajuns la asasinare de caracter, de principiu?
Domnilor, doamnelor, mai exista un gram de omenie, de prietenie, respect si colegialitate? E cumva acest fel de interactiune ceva comun in Romania de azi? Daca interventia mea vis a vis de Mariana e un gest abominabil in ochii acestui bobadil, atunci in ce fel sa inteleg eu diatriba lui? Ma dezleg de acest bobadil de azi inainte! Ma dezleg si de acest site daca este nevoie! Nimănui nu-i trebuie o mîrlănie nedorită, agresivă si inutilă. De ce?
Un poem complex, un amestec reușit de cadre, de stări, de tipologii. Mi-au plăcut fragmentele introspective și cele în care ai rostiri aforistice. De asemenea, tonul militant, imperativ, dureros, înainte de final - lăsați să curgă energia, lăsați să curgă durerea ei - ceea ce îmi dă indicii că textul se vrea a fi un fel de manifest.
Mesajul e unul amar: regimul acela a trecut, dar influențele negative încă se simt, o anume genă s-a transmis societății de azi... Finalul poemului aduce o tușă în plus mesajului pesimist dominat de resemnare când orizonturile sunt întunecate:
și în continuare lucrul începe la 6
dimineața
când cerurile par făcute din milioane de aripi ale
păsărilor negre una lângă alta
una peste alta
Mi-a plăcut. Ai reușit să dai altă valență repetițiilor și asta e de apreciat. După părerea mea, ai un stil care s-a conturat destul de bine.
Un typo la "căini". Cred că ar trebui ca spațiul dintre rânduri să fie peste tot același, exceptând spațierea dintre strofe.
foarte frumos! de cand astept un kireji ca acesta intreit. (cires,mugur,soare)
mi-a creat o senzatie de bine, de confort real, iar acestea sunt mai greu de obtinut in zilele noastre.
tehnica impecabila si premiul castigat se unesc in aprecierea mea pe care o am, justa si nestirbita.
o frantura din sufletul tau,care a ajuns repede la mine. pe autostrada aceea...:)
M-a surprins finalul, îmi pare foarte reușit tehnic: "n-avem începuturi nici cruci în formă de zâmbet suntem prea triști pentru un cu… tremur" Despărțirea cuvântului cutremur prin trei puncte i-a atins toate sensurile!
Foarte bine redată starea de mustrare a constiintei, de fugă, de ascundere...o ascunderea zadarnică fiindcă e prea aproape amintirea, atât de aproape că încălzeste, frige. Îmi aminteste de finalul din ,,Moartea căprioarei".
As fi pus primul vers ca titlu. E doar o părere.
E un poem datorită căruia ,,te-am iertat" că ai aruncat ,,mâţii" în râu :)Te felicit!
Cu drag, Mariana
Ionut Caragea, ma amuzi copios. Pe linga faptul ca OPINIA TA, e lipsita de argumente literare, te erijezi in instanta literara desi nu te recomanda nimic, in afara de o duzina de carti necitite. Ti-am mai spus-o si cu alte ocazii: parerea ta e complet irelevanta pentru mine, pentru ca din punctul meu de vedere esti un atuor cu mai mai slab decit mine. Esti genul de autor care da in penibil, care prefera sa doboare paduri tropicale pentru a avea el citeva issn-uri cu care sa defileze.
Daca ai face ca mine(nu las semne acolo unde nu-mi place), ai trai fericit pina la adinci batrineti.
Am citit acest poem de la prima sa apariție, cred că l-am întâmpinat în tăcere prima, și uimire. pentru smerenia care degajă și pentru un poetic ce se susține prin autenticitatea ideatică, a trăirii, a trecerii prin interioare greu de parcurs, unde amintirile nestatornice, plânsul și mirosul de mânz sunt repere - cruci de lumină. Nu atât depășirea revoltei și a neputinței din "am început și eu să lovesc cu pumnul în masă" este tulburătoare, cât plasarea într-un loc geometric - spațiu sfânt în care viața devine singura versiune posibilă prin însăși intensitatea durerii din ea. "ia o pauză de la moarte stai de vorbă cu mine" a reverberat în mine încă de sâmbătă și așa va rămâne un timp, poate în mai. Primăvara asta pare mai desfășurată în pântecul luminii, până la capătul acela în care fiul își descoperă Tatăl plângând. E o altfel de ploaie, iar poezia aceasta ne-o va aminti. Admirația mea simplă pentru o poezie de excepție - din punctul meu de vedere.
pentru profetul: "pe deasupra tuturor acestora, luati scutul credintei, cu care veti putea stinge toate sagetile arzatoare ale celui rau". se pare ca iar imprumuti arsenalul de razboi al acestuia. vrei sa te trimit la psalmii lui David si la alungarea duhului rau din Saul? eu ma mir de temperamentul tau profan, judecati voi oameni BUNI !
Nu cred că este vorba de o referinţă care să facă publicitate unui alt site, cum am citit că e interzis pe Hermeneia. Este un link spre text, ca spre o bibliotecă virtuală, putea fi Scribd sau alt site exclusiv cu texte clasice. Adică era doar o completare a textului meu analitic, care ducea către textul original spre care l-am interpretat. Am observat pe acest site destule linkuri spre youtube sau photobucket sau alte evenimente culturale şi din moment ce nici dvs. nu sunteţi sigur dacă acceptaţi sau nu, eu mai las textul la şantier până voi înţelege eventual de ce. Cum să ştiu eu ce fel de linkuri sunt acceptabile din moment ce nici dvs nu ştiţi?
Îmi pare rău că nu vrei să-mi spui și ce nu-ți cade bine. Abea așteptam să te combat. Mulțumesc pentru James Cotton, cineva propunea și posibilitatea realizării unui fundal sonor, pînă atunci eu nu știu nici cum se pot posta imagini.
in prima parte a articolului, am tinut sa subliniez tehnica gravurii pentru cei care nu stiau nimic despre gravura, pentru cei care au auzit si nu stiau in detaliu cit si pentru un prieten bun care ma citeste (si-mi cunoaste si gravurile) si pe care l-a satisfacut explicatia... in egala masura am dorit mult sa prezint rapiditatea si profesionalismul cu care s-a proiectat si executat restaurarea monumentului ce merita cu adevarat vizitat (deformatie profesionala). nu a fost cu intentie, dar cum nu a intrat totul pe o singura pagina, textul a fost divizat.
Călin, mulţumesc pentru comentariu. Apropo de specularea ideii, mă gândesc chiar la o schiţă/nuvelă fantastică, dacă nu mi-o fi prea lene să o scriu. În rest, am clocit o variantă, de care nu sunt încă mulţumit, dar o afişez totuşi. Poate mă ajută să o văd şi în altă parte decât in word.
***
totul a început în seara aia când a picat cablul TV în toată ţara
în timpul meciului Chelsea-Internazionale din cupa UEFA
era ploaie dar tot am ieşit în stradă în semn de protest mai târziu
vecinii mi s-au alăturat întâi din curiozitate apoi din necesitate
până am ajuns jumătate iar jumătatea noastră ne-a urmat supusă
am golit sticle le-am spart de caldarâm şi am spart mai apoi vitrine
am aruncat pe fereastră televizoarele
pietre-n geamul providerilor frustrare întinzându-se o dată cu focurile
printre clădiri de birouri să ardem vrăjitorii pe rug urlam
să le ardem maşinile şi casele să dăm foc la avioane şi trenuri
noi suntem eroii de data asta nu mai avem nevoie de modelele lor
putem şi singuri să punem de-un mic război destul ne-au hrănit cu exemple
deşi ne-au ţinut în lanţ ca pe câini cu pâine şi thriller
să ardem supermarketurile să bem toate magazine de băuturi fine
să devorăm diamantele şi Rolexurile să asasinăm timpul
să dăm foc la haine şi la nevoia de a le purta
să nu mai existe niciun (Hugo) Boss sau Pierre Cardin la care să ne închinăm
să explodeze showroom-urile auto benzinăriile şi sondele de petrol şi gaze
mama lor de bandiţi nici măcar un meci nu ne lasă să vedem liniştiţi
pâine şi fotbal pâine şi whisky pâine şi circ
să evadăm din cuşca asta stâmtă numită ţară veniţi cu noi
să răsturnăm guverne şi monarhii să spânzurăm preşedinţii să mâncăm
dictatori pe pâine şi circ să fim întâi o mare apoi un ocean
să fim rând pe rând glaciaţiunile şi diluviile planetei ăsteia nerecunoscătoare
şi să nu rescriem nimic nu avem nevoie de re-scrieri nu avem nevoie
de istorie pentru a ne mânca între noi
când totul se termină şi nu ne mai rămâne nimic de urât
să braconăm iubirea la fiecare colţ de stradă cum obişnuiam să plantăm curse
pentru blănuri de leopard
am început să ne autodevorăm încetul cu încetul întâi un deget o ureche
apoi mâna stângă
ce nevoie mai avem de ea ce nevoie mai avem de gânduri şi statui
pâinea s-a terminat şi ea a rămas doar circul deşertăciunilor
şi ăla plagiat
dar cui să-i mai pese?
cine ştie prin ce cotloane
oamenii şobolani încă mai colcăie
mi-e foame şi nu mi-a mai rămas decât mâna dreaptă
şi-o conexiune la internet
(mesaj plutind în derivă deasupra unei planete care nu mai prezintă nici o formă de viaţă
Log #%* / 2032 / Via Lactea)
Ralu k...adevar ai grait! catusele pot fi folosite ca reward nu numai ca punishment: just make sure you throw away the key! [and the choir: oh, yes, the key!]...and enjoy the ride [choir: ah, yes,the ride]..:p
"și se făcu mirată" nu sună corect în limba română. probabil ai vrut să scrii „se prefăcu”.
Despre text în general: care este miza lui? Ce ai vrut să spui? Titlul e oarecum ambiguu. Ale cui sînt amintirile? Ale tale? Există un risc enorm atunci cînd folosim cuvinte care nu au o semnificație anume, cînd sînt (să zicem) neglijent folosite. Nimeni ajunge să nu mai „creadă” în ce scrii. Știi, pe vremea cînd scriai despre scursuri, clădiri insalubre, sinucigași și lugubru îmi stîrnisei interesul. Evident și atunci trebuia să depui efort „să îmi spui ceva”. Și uneori o făceai. Dar acum, de cînd citesc aceste „amintiri de pe strada fabricii de zahăr” (titlu interesant ales, fără îndoială - tipic aș zice pentru orășelele ardelenești, și nu numai). deci de cînd cu textele astea, nu ai mai reușit să îmi „spui” nimic. Dar absolut nimic. Tu după ce citești un astfel de text cu „ce” rămîi?
Sincer, eu nu vad vreo deosebire între 'prima unitate' și restul poemului. Textul îmi apare închegat, unitar. Iar maniera 'școlărească' ar putea să-i fie reproșată pe tot parcursul lecturii.
Văd aici mai degrabă un subiect abordat dintr-un unghi poetic ușor naiv, copilăresc însă plin de farmec și nicidecum de șantier, este însă doar părerea mea.
Margas
Privirea mea asupra acestei poezii, după o vreme în care am citit mai puțin aici, este o încercare de revelare a sensurilor. Dacă rămân cumva pe marginea lor, mi se va spune. :) "coase-mi buzele pleoapele nările cu sârmă ghimpată să nu uiți să faci fundă" Poezia începe cu cerința unei închideri, unei reduceri la tăcere, la irespirabil, la orbire; simțurile abolite fiind, insuportabil de dureros ("cu sârmă ghimpată), nu mai rămâne nimic. Ca apoi să apară cumva detașarea: "să nu uiți să faci fundă", ca și cum s-ar ironiza și actul și semnificația lui. Și încă se mai poate îndura. "spune-mi de ce colecționez cotoare de gutui și timbre ștampilate de ce tai cu lama ambalajele" - dialogul se păstrează, "colecționarul" de "nimicuri" este întotdeauna cel ce trăiește intens deposedarea de sine. Și atunci, orice "cotor", "rest", "timbru", orice semn al existenței devine vital. "Rămășițe ale zilei", care dau sens interior: ceea ce nu se poate pierde, sau o pierdere care nu mai poate fi resimțită dureros. "fă-mă să nu mai semăn cu scorojitul taxator i s-a dus albul de prea multele compostări în gol" - asemănarea cu un altfel de "moară de vânt", de trăire în van, de mers în gol, de inutilitate, dă greutate primei strofe, aduce cumva în prim plan neputința, pe când durerea încă era ceva viu. Aici, lipsa de sens e mai greu de trăit ("blankul, vidul, golul) decât violența sârmei ghimpate. "răstignit între atâtea bilete dus mereu în celălalt sens" - un om printre oameni, ca și cum răstignirea își are încă "prețul ei", zeciuiala; "celălalt sens" este cel al ducerii, cred, cel în care deja nu te mai găsești pe tine (generic vorbind) "cuvântează-mi pașii ce caută urme gleznele astea din calcar pe care nu poți scrijeli nimic" - aici este o re-întregire, o rugă spre a fi redat vieții, spre a relua umbletul, a continua mersul vertical,chiar dacă neputința este încă păstrată în sensul "gleznelor de calcar", fragilitate și sfărâmare inclusă. Pe ele nu se poate scrijeli nimic, nici un alt destin. Finalul trimite la o urmă (gând-cuvânt) de sine, ceea ce poate fi simultan început și sfârșit. Ideea de tine deschide existența. Mi-a plăcut deosebit poemul, mi-am permis acum să las semnul meu fiindcă uneori am nevoie de un anume curaj pentru a cuvânta. Sper să fi fost cât de cât aproape de ideile, stările și imaginile autorului. Felicitări. tu, ideea de mine
Acest text merit încadrat la poezie. Este poezie. Discursul personal este îndeajuns de bine metaforizat și sublimat pentru a nu ieși din poetic. Compoziția este reușită. Imaginile se leagă, în desfășurare, ca într-un film alb-negru, pe o aparat vechi, de pe vremea când erai acea copilă. Nu văd mai nimic de schimbat sau eliminat. Dacă și tu dorești, înscrie la poezie. remarc îndeosebi: "o armată de melci s-a strâns în vechiul loc și-i calc din greșeală atunci se aude ca un scârțâit de coșciug îmi vine să sufăr să sufăr pentru morții altora pentru că nu toți plâng și nu toți plâng ca mine îi adun laolaltă apoi fac din ei un melc uriaș" se pare că știi ce este melcul risipitor. e îndeajuns de bătrână copila din poezia ta, de parcă ar fi trăit deja viațamoartea celorlalți din jurul ei, și a celorlalți din ceilalți.
Imi place la tine Anna, aceasta tendinta constanta de alunecare spre religios pe care reusesti s-o faci foarte fin, din punctul meu de vedere. Aproape ca nu este poezie de-a ta care sa nu contina in subsidiar sentimentul religios, o trimitere spre divinitate.Fa-o in continuare. "dospeste sub pietrele orizontului painea cuvintelor" parca ar fi o trimitere la Evanghelia lui Ioan " La inceput a fost Cuvantul" sau o aluzie fina la Cina cea de Taina. Cel putin din punctul meu de vedere. De data aceasta, " asteptarea poarta semnul crucii", imi place ideea.Si mana intinsa ce pune o lacrima deoparte...
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Am zis eu că mi-i ruşine cu Basarabia mea? O iubesc enorm de mult. Da, economic poate ca e săracă, dar are ea o bogaţie enormă-oameni cu suflet cald, care mai ştiu ce e Neamul , Dorul , Daruirea etc, etc La acest subiect aş vorbi ore , dar nu e momentul potrivit . Nu am nimic împotriva Regulamentului . Ba mai mult- e chiar binegândit Peniţa am vrut s-o darui pentru merite si nici intr-un cazi pentru alte motive mai puţin artistice. Un lucru ,totusi, nu-mi place :principiul comentează dacă comentezi. Daca toţi tac vis-a- vis de poeziile mele ( indrăznesc să le numesc poezii) inseamnă asta ca sa-mi iau valiza si să plec?...şi tacerile vorbesc ...
pentru textul : nebunul se priveşte în oglindă deeu nu
pentru textul : jurnal pentru zile și cuvinte IV deSpunea cineva că apreciază modul în care îţi închei textele, eu spun că mai degrabă ştii când s-o faci... Bun.
pentru textul : limbo deprobabil madam kalaro ca ar trebui sa va pastrati opiniile ptr dvs. tot probabil ca cel mai bun lucru ar fi fost sa nu organizez nimic, sa nu se vada nimic, sa nu se faca nimic, sa nu se spuna nimic, sa nu existe nimic. cam cum faceti dvs. cind va suparati ca ciobanul pe sat. cine va pus sa va divulgati textul? eu? doar grandomania si ifosareala dvs e de vina. daca cineva vrea sa puna un titlu asemanator are dreptul. regulamentul concursului nu restrictioneaza asta. TREBUIA SA PRICEPETI ASTA ATUNCI CIND V-ATI INTRODUS TEXTUL. nimeni nu v-a interzis sa ginditi. viata nu e roza si are o multime de capcane. daca nu vreti sa o traiti, nu va nasteti. daca alegeti sa participati trebui sa fiti gata sa luptati. cu toate ambiguitatile ei. este MUUUUUULT mai usor sa capitulezi, sa te retragi, sa te bosumflezi, sa te ascunzi si sa arunci cu noroi sau cu sageti parte ATUNCI CIND NU FACI NIMIC si CIND ALTII MUNCESC PENTRU TINE. deci nu ma intereseaza parerile dvs care ati absentat pe hermeneia ani de zile si ati reaparut doar acum ca sa participati in concurs. si eventual sa cistigati. nicio problema cu asta. fiecare face ce vrea. dar si eu aleg sa consider aceasta atitudine cit si comentariul dvs de mai sus ridicol si jenant. si cam lipsit de cap. dar asta e alta problema. m-am saturat de mofturi si de ifose si de oameni care nu fac nimic pe hermeneia decit se folosesc de ea si au pretentii. e o chestiune de bun simt la urma urmei. si iata ca nu retrag cuvintul acesta. dupa cum nu retrag nici deciziile din textul meu de mai sus. dixit.
pentru textul : Concursul de Poezie „Astenie de primăvară - Hermeneia 2014” deda, ai dreptate Silvia, e multa negatie aici, dar asa am dorit sa fie... desi n-as fi vrut ca asta sa fie in defavoarea poeziei.
pentru textul : ziua cu patru pereţi deiti multumesc pentru semnul de lectura!
si acest text incalca puncetele 14.5 si 14.6 din Regulament.
pentru textul : Nașterea demonului decel mult douăzeci şi patru de ore." textul asta n-a stat mai mult de 5 ore pe prima pagina, Mariana! Arata-mi tu cum ar trebui sa arate corect din punct de vedere gramatical si de tiparire. Hai ca m-ai facut curios.
Andule vina e a mea, bate-o vina. am intins mîna unui mitocan. scuze, deci.
Stimati editori, de la un comentariu pe text pina la un atac maliţios cu privire la igiena corporală a cuiva, pe care bobadil il face la adresa mea, e o cale lunga, nu credeti? Inteleg sa ataci un text, dar o persoana? In felul acesta? De unde s-a documentat el ca sint un nespalat si-mi pute gura? De ce atata ura fara suport factual? De unde vine nerusinarea asta? Sintem aici pe un site literar sau sintem in latrina? Nu mai avem respect unul pentru celalalt? Am ajuns la asasinare de caracter, de principiu?
Domnilor, doamnelor, mai exista un gram de omenie, de prietenie, respect si colegialitate? E cumva acest fel de interactiune ceva comun in Romania de azi? Daca interventia mea vis a vis de Mariana e un gest abominabil in ochii acestui bobadil, atunci in ce fel sa inteleg eu diatriba lui? Ma dezleg de acest bobadil de azi inainte! Ma dezleg si de acest site daca este nevoie! Nimănui nu-i trebuie o mîrlănie nedorită, agresivă si inutilă. De ce?
pentru textul : joacă de rime deUn poem complex, un amestec reușit de cadre, de stări, de tipologii. Mi-au plăcut fragmentele introspective și cele în care ai rostiri aforistice. De asemenea, tonul militant, imperativ, dureros, înainte de final - lăsați să curgă energia, lăsați să curgă durerea ei - ceea ce îmi dă indicii că textul se vrea a fi un fel de manifest.
Mesajul e unul amar: regimul acela a trecut, dar influențele negative încă se simt, o anume genă s-a transmis societății de azi... Finalul poemului aduce o tușă în plus mesajului pesimist dominat de resemnare când orizonturile sunt întunecate:
și în continuare lucrul începe la 6
dimineața
când cerurile par făcute din milioane de aripi ale
păsărilor negre una lângă alta
una peste alta
Mi-a plăcut. Ai reușit să dai altă valență repetițiilor și asta e de apreciat. După părerea mea, ai un stil care s-a conturat destul de bine.
pentru textul : urban shot deUn typo la "căini". Cred că ar trebui ca spațiul dintre rânduri să fie peste tot același, exceptând spațierea dintre strofe.
foarte frumos! de cand astept un kireji ca acesta intreit. (cires,mugur,soare)
mi-a creat o senzatie de bine, de confort real, iar acestea sunt mai greu de obtinut in zilele noastre.
tehnica impecabila si premiul castigat se unesc in aprecierea mea pe care o am, justa si nestirbita.
o frantura din sufletul tau,care a ajuns repede la mine. pe autostrada aceea...:)
felicitari, Mariana! splendid!
pentru textul : Haiku...poleit deM-a surprins finalul, îmi pare foarte reușit tehnic: "n-avem începuturi nici cruci în formă de zâmbet suntem prea triști pentru un cu… tremur" Despărțirea cuvântului cutremur prin trei puncte i-a atins toate sensurile!
pentru textul : Cu tremur deFoarte bine redată starea de mustrare a constiintei, de fugă, de ascundere...o ascunderea zadarnică fiindcă e prea aproape amintirea, atât de aproape că încălzeste, frige. Îmi aminteste de finalul din ,,Moartea căprioarei".
pentru textul : Mere târzii deAs fi pus primul vers ca titlu. E doar o părere.
E un poem datorită căruia ,,te-am iertat" că ai aruncat ,,mâţii" în râu :)Te felicit!
Cu drag, Mariana
Ionut Caragea, ma amuzi copios. Pe linga faptul ca OPINIA TA, e lipsita de argumente literare, te erijezi in instanta literara desi nu te recomanda nimic, in afara de o duzina de carti necitite. Ti-am mai spus-o si cu alte ocazii: parerea ta e complet irelevanta pentru mine, pentru ca din punctul meu de vedere esti un atuor cu mai mai slab decit mine. Esti genul de autor care da in penibil, care prefera sa doboare paduri tropicale pentru a avea el citeva issn-uri cu care sa defileze.
pentru textul : text parțial lipsă deDaca ai face ca mine(nu las semne acolo unde nu-mi place), ai trai fericit pina la adinci batrineti.
Am citit acest poem de la prima sa apariție, cred că l-am întâmpinat în tăcere prima, și uimire. pentru smerenia care degajă și pentru un poetic ce se susține prin autenticitatea ideatică, a trăirii, a trecerii prin interioare greu de parcurs, unde amintirile nestatornice, plânsul și mirosul de mânz sunt repere - cruci de lumină. Nu atât depășirea revoltei și a neputinței din "am început și eu să lovesc cu pumnul în masă" este tulburătoare, cât plasarea într-un loc geometric - spațiu sfânt în care viața devine singura versiune posibilă prin însăși intensitatea durerii din ea. "ia o pauză de la moarte stai de vorbă cu mine" a reverberat în mine încă de sâmbătă și așa va rămâne un timp, poate în mai. Primăvara asta pare mai desfășurată în pântecul luminii, până la capătul acela în care fiul își descoperă Tatăl plângând. E o altfel de ploaie, iar poezia aceasta ne-o va aminti. Admirația mea simplă pentru o poezie de excepție - din punctul meu de vedere.
pentru textul : această dureroasă variantă a învierii deMa bucur ca va placut. Da, poate voi posta si texte mai lungi.
pentru textul : Unchiul Fedea (6) deva multumesc!
pentru profetul: "pe deasupra tuturor acestora, luati scutul credintei, cu care veti putea stinge toate sagetile arzatoare ale celui rau". se pare ca iar imprumuti arsenalul de razboi al acestuia. vrei sa te trimit la psalmii lui David si la alungarea duhului rau din Saul? eu ma mir de temperamentul tau profan, judecati voi oameni BUNI !
pentru textul : psalm deNu cred că este vorba de o referinţă care să facă publicitate unui alt site, cum am citit că e interzis pe Hermeneia. Este un link spre text, ca spre o bibliotecă virtuală, putea fi Scribd sau alt site exclusiv cu texte clasice. Adică era doar o completare a textului meu analitic, care ducea către textul original spre care l-am interpretat. Am observat pe acest site destule linkuri spre youtube sau photobucket sau alte evenimente culturale şi din moment ce nici dvs. nu sunteţi sigur dacă acceptaţi sau nu, eu mai las textul la şantier până voi înţelege eventual de ce. Cum să ştiu eu ce fel de linkuri sunt acceptabile din moment ce nici dvs nu ştiţi?
pentru textul : Scurt pe doi deFoarte bine spus. Sunt şi adevăruri care dor în acest text.
pentru textul : Nici prostia nu mai e ce-a fost odată! deÎmi pare rău că nu vrei să-mi spui și ce nu-ți cade bine. Abea așteptam să te combat. Mulțumesc pentru James Cotton, cineva propunea și posibilitatea realizării unui fundal sonor, pînă atunci eu nu știu nici cum se pot posta imagini.
pentru textul : Valea Lotusului dein prima parte a articolului, am tinut sa subliniez tehnica gravurii pentru cei care nu stiau nimic despre gravura, pentru cei care au auzit si nu stiau in detaliu cit si pentru un prieten bun care ma citeste (si-mi cunoaste si gravurile) si pe care l-a satisfacut explicatia... in egala masura am dorit mult sa prezint rapiditatea si profesionalismul cu care s-a proiectat si executat restaurarea monumentului ce merita cu adevarat vizitat (deformatie profesionala). nu a fost cu intentie, dar cum nu a intrat totul pe o singura pagina, textul a fost divizat.
pentru textul : Petit Palais - Expoziție omagială: "Rembrandt - Acvaforte" (continuare) deCălin, mulţumesc pentru comentariu. Apropo de specularea ideii, mă gândesc chiar la o schiţă/nuvelă fantastică, dacă nu mi-o fi prea lene să o scriu. În rest, am clocit o variantă, de care nu sunt încă mulţumit, dar o afişez totuşi. Poate mă ajută să o văd şi în altă parte decât in word.
***
totul a început în seara aia când a picat cablul TV în toată ţara
în timpul meciului Chelsea-Internazionale din cupa UEFA
era ploaie dar tot am ieşit în stradă în semn de protest mai târziu
vecinii mi s-au alăturat întâi din curiozitate apoi din necesitate
până am ajuns jumătate iar jumătatea noastră ne-a urmat supusă
am golit sticle le-am spart de caldarâm şi am spart mai apoi vitrine
am aruncat pe fereastră televizoarele
pietre-n geamul providerilor frustrare întinzându-se o dată cu focurile
printre clădiri de birouri să ardem vrăjitorii pe rug urlam
să le ardem maşinile şi casele să dăm foc la avioane şi trenuri
noi suntem eroii de data asta nu mai avem nevoie de modelele lor
putem şi singuri să punem de-un mic război destul ne-au hrănit cu exemple
deşi ne-au ţinut în lanţ ca pe câini cu pâine şi thriller
să ardem supermarketurile să bem toate magazine de băuturi fine
să devorăm diamantele şi Rolexurile să asasinăm timpul
să dăm foc la haine şi la nevoia de a le purta
să nu mai existe niciun (Hugo) Boss sau Pierre Cardin la care să ne închinăm
să explodeze showroom-urile auto benzinăriile şi sondele de petrol şi gaze
mama lor de bandiţi nici măcar un meci nu ne lasă să vedem liniştiţi
pâine şi fotbal pâine şi whisky pâine şi circ
să evadăm din cuşca asta stâmtă numită ţară veniţi cu noi
să răsturnăm guverne şi monarhii să spânzurăm preşedinţii să mâncăm
dictatori pe pâine şi circ să fim întâi o mare apoi un ocean
să fim rând pe rând glaciaţiunile şi diluviile planetei ăsteia nerecunoscătoare
şi să nu rescriem nimic nu avem nevoie de re-scrieri nu avem nevoie
de istorie pentru a ne mânca între noi
când totul se termină şi nu ne mai rămâne nimic de urât
să braconăm iubirea la fiecare colţ de stradă cum obişnuiam să plantăm curse
pentru blănuri de leopard
am început să ne autodevorăm încetul cu încetul întâi un deget o ureche
apoi mâna stângă
ce nevoie mai avem de ea ce nevoie mai avem de gânduri şi statui
pâinea s-a terminat şi ea a rămas doar circul deşertăciunilor
şi ăla plagiat
dar cui să-i mai pese?
cine ştie prin ce cotloane
oamenii şobolani încă mai colcăie
mi-e foame şi nu mi-a mai rămas decât mâna dreaptă
şi-o conexiune la internet
(mesaj plutind în derivă deasupra unei planete care nu mai prezintă nici o formă de viaţă
Log #%* / 2032 / Via Lactea)
Ce facem, fraţilor, ne întoarcem?
pentru textul : Pâine şi circ deRalu k...adevar ai grait! catusele pot fi folosite ca reward nu numai ca punishment: just make sure you throw away the key! [and the choir: oh, yes, the key!]...and enjoy the ride [choir: ah, yes,the ride]..:p
so, multumesc! :)
me
pentru textul : Friday, 13 de"și se făcu mirată" nu sună corect în limba română. probabil ai vrut să scrii „se prefăcu”.
pentru textul : Amintiri de pe strada fabricii de zahăr deDespre text în general: care este miza lui? Ce ai vrut să spui? Titlul e oarecum ambiguu. Ale cui sînt amintirile? Ale tale? Există un risc enorm atunci cînd folosim cuvinte care nu au o semnificație anume, cînd sînt (să zicem) neglijent folosite. Nimeni ajunge să nu mai „creadă” în ce scrii. Știi, pe vremea cînd scriai despre scursuri, clădiri insalubre, sinucigași și lugubru îmi stîrnisei interesul. Evident și atunci trebuia să depui efort „să îmi spui ceva”. Și uneori o făceai. Dar acum, de cînd citesc aceste „amintiri de pe strada fabricii de zahăr” (titlu interesant ales, fără îndoială - tipic aș zice pentru orășelele ardelenești, și nu numai). deci de cînd cu textele astea, nu ai mai reușit să îmi „spui” nimic. Dar absolut nimic. Tu după ce citești un astfel de text cu „ce” rămîi?
poezia in aceste versuri .
pentru textul : un cerc intim deSincer, eu nu vad vreo deosebire între 'prima unitate' și restul poemului. Textul îmi apare închegat, unitar. Iar maniera 'școlărească' ar putea să-i fie reproșată pe tot parcursul lecturii.
pentru textul : spre toamna nu ştiu cui deVăd aici mai degrabă un subiect abordat dintr-un unghi poetic ușor naiv, copilăresc însă plin de farmec și nicidecum de șantier, este însă doar părerea mea.
Margas
Felicitari Virgil Titarenco! Pentru perseverenta talent si daruire! Pentru site! Pentru ce va fi! Sarbatori fericite tuturor!
pentru textul : The State of Hermeneia demulţumesc pentru opinie domnule Gorun. Nici eu nu cred că e banc, nu îmi "ies" bancuri.
pentru textul : Porţia de filozofie dePrivirea mea asupra acestei poezii, după o vreme în care am citit mai puțin aici, este o încercare de revelare a sensurilor. Dacă rămân cumva pe marginea lor, mi se va spune. :) "coase-mi buzele pleoapele nările cu sârmă ghimpată să nu uiți să faci fundă" Poezia începe cu cerința unei închideri, unei reduceri la tăcere, la irespirabil, la orbire; simțurile abolite fiind, insuportabil de dureros ("cu sârmă ghimpată), nu mai rămâne nimic. Ca apoi să apară cumva detașarea: "să nu uiți să faci fundă", ca și cum s-ar ironiza și actul și semnificația lui. Și încă se mai poate îndura. "spune-mi de ce colecționez cotoare de gutui și timbre ștampilate de ce tai cu lama ambalajele" - dialogul se păstrează, "colecționarul" de "nimicuri" este întotdeauna cel ce trăiește intens deposedarea de sine. Și atunci, orice "cotor", "rest", "timbru", orice semn al existenței devine vital. "Rămășițe ale zilei", care dau sens interior: ceea ce nu se poate pierde, sau o pierdere care nu mai poate fi resimțită dureros. "fă-mă să nu mai semăn cu scorojitul taxator i s-a dus albul de prea multele compostări în gol" - asemănarea cu un altfel de "moară de vânt", de trăire în van, de mers în gol, de inutilitate, dă greutate primei strofe, aduce cumva în prim plan neputința, pe când durerea încă era ceva viu. Aici, lipsa de sens e mai greu de trăit ("blankul, vidul, golul) decât violența sârmei ghimpate. "răstignit între atâtea bilete dus mereu în celălalt sens" - un om printre oameni, ca și cum răstignirea își are încă "prețul ei", zeciuiala; "celălalt sens" este cel al ducerii, cred, cel în care deja nu te mai găsești pe tine (generic vorbind) "cuvântează-mi pașii ce caută urme gleznele astea din calcar pe care nu poți scrijeli nimic" - aici este o re-întregire, o rugă spre a fi redat vieții, spre a relua umbletul, a continua mersul vertical,chiar dacă neputința este încă păstrată în sensul "gleznelor de calcar", fragilitate și sfărâmare inclusă. Pe ele nu se poate scrijeli nimic, nici un alt destin. Finalul trimite la o urmă (gând-cuvânt) de sine, ceea ce poate fi simultan început și sfârșit. Ideea de tine deschide existența. Mi-a plăcut deosebit poemul, mi-am permis acum să las semnul meu fiindcă uneori am nevoie de un anume curaj pentru a cuvânta. Sper să fi fost cât de cât aproape de ideile, stările și imaginile autorului. Felicitări. tu, ideea de mine
pentru textul : coase-mi buzele pleoapele nările deAcest text merit încadrat la poezie. Este poezie. Discursul personal este îndeajuns de bine metaforizat și sublimat pentru a nu ieși din poetic. Compoziția este reușită. Imaginile se leagă, în desfășurare, ca într-un film alb-negru, pe o aparat vechi, de pe vremea când erai acea copilă. Nu văd mai nimic de schimbat sau eliminat. Dacă și tu dorești, înscrie la poezie. remarc îndeosebi: "o armată de melci s-a strâns în vechiul loc și-i calc din greșeală atunci se aude ca un scârțâit de coșciug îmi vine să sufăr să sufăr pentru morții altora pentru că nu toți plâng și nu toți plâng ca mine îi adun laolaltă apoi fac din ei un melc uriaș" se pare că știi ce este melcul risipitor. e îndeajuns de bătrână copila din poezia ta, de parcă ar fi trăit deja viațamoartea celorlalți din jurul ei, și a celorlalți din ceilalți.
pentru textul : ștevia deImi place la tine Anna, aceasta tendinta constanta de alunecare spre religios pe care reusesti s-o faci foarte fin, din punctul meu de vedere. Aproape ca nu este poezie de-a ta care sa nu contina in subsidiar sentimentul religios, o trimitere spre divinitate.Fa-o in continuare. "dospeste sub pietrele orizontului painea cuvintelor" parca ar fi o trimitere la Evanghelia lui Ioan " La inceput a fost Cuvantul" sau o aluzie fina la Cina cea de Taina. Cel putin din punctul meu de vedere. De data aceasta, " asteptarea poarta semnul crucii", imi place ideea.Si mana intinsa ce pune o lacrima deoparte...
pentru textul : cuvinte de leac demie, dimpotrivă, mi s-a părut demn de observat prima parte. partea a doua mi se pare prea "feminină" pentru gustul meu. sau poate prea previzibilă.
pentru textul : aritmie dePagini