Îmi place foarte mult cum îmbini poemul cu proza, cum aduci personaje din poemele tale, cum ar fi “ksatriya” - din minunatele poezii dedicate acesteia, felul în care porneşti la drum în proză, legându-te de personaje dragi ţie, cum totul se petrece într-un mod rafinat, melanjul fin între nostalgie şi stare ajutând cititorul să trăiască imaginar realul sau chiar imaginarul autorului însuşi. Suntem puşi faţă în faţă cu „oamenii lui’, „oamenii scriitorului”. Cred că este sublima vină a scriitorului de a fi descoperit ”în fapt” de către cititor şi totodată un prilej de imensă satisfacţie că a reuşit să transmită din timpul său altuia decât sieşi. Un scriitor bun, un poet, un artist trebuie să aibă o doză de egoism asupra sa, un aer uşor sfidător trebuie să-i învăluie, cumva, creaţia. Hai, să-l numi, popular, aerul acela de „a te da mare că ai cu ce”. Pe Vlad Turburea, de când îl citesc, şi cred că sunt mai bine de cinci ani, ar face bine să publice într-un volum toată munca asta a lui, „treaba asta seriosă” , mai cu seamă că, având în vedere şi realizările sale grafice, coperta şi eventualele ilustraţii ataşate poemelor sale, ar putea fi făcute chiar de autor pentru că „are cu ce”.
Despre ciclul “La colonelul, aş putea “să-l duc”, puţin, pe linia modelului „Cârciumei lui Bicuţă” de L. Nanu dar, din fericire şi pentru unul şi pentru celălalt, proza fiecăruia dintre ei se opreşte la nivel stilistic. Evident, întâmplările sunt altele şi femeile-personaj din proza lui Turburea sunt altele. Aş zice alte timpuri, alte obiceiuri sau “câte bordeie atâtea obiceie”.
Îmi pare bine că Marcel, pentru care am o deosebită stimă, stimă pentru acest personaj, bineînţeles, rămâne fidel localului. Este bine că întâlnim şi un personaj feminin „la un martini” şi cu puţin noroc, dacă îmi permiţi gluma, poate dau şi de “Simion”, pentru că, după „Ksatriya” a fost Simion cu tăcerile şi durerile lui, de te lua cu junghi în partea inimii şi nu numai.
Ca să nu mai bat câmpii am să citez ce mi-a plăcut mie foarte mult din această proză:
“ultima oară am văzut-o pe Ksatriya pe treptele judecătoriei sectorului şase. dragul meu ochelarii tăi sînt atît de murdari atît de murdari şi mi-a întins roba ei de avocat. mirosea aşa de frumos- Ksatriya vreau să spun, roba doar a articole din codul civil - nu ştiu nu mă pricep la parfumuri, poate e o prostie, ca un cozonac frămîntat de mama în vinerea mare. şi genele îi erau mai lungi ca niciodată plecau de pe treptele judecătoriei se întindeau ca un covor auriu pe Ştirbei Vodă treceau Dîmboviţa şi se pierdeau dincolo de Spitalul Universitar.” O mare de sensibilitate, o exprimare mai mult decât poetică. Cred că orice femeie cu scaun la cap ar invidia această comparaţie.
Şi încă:
“Marcel e deştept dar cred că asta nu e de la el.” Nu o fi dar vezi cât de ciudos poţi să fii pe el? Şi dacă nu e de la el şi e de la prea multă carte sau votcă, ce? Sau de la Dumnzeu? Domnule scriitor, de ce eşti, domnule, aşa de invidios pe aceste personaje ale domniei voastre? Aştept răspuns negreşit şi să nu mă lăsaţi cu onoarea nereperată.
Altfel zis, cine se ia de Marcel, se ia de mine: “Marcel spune altfel, că destinul nostru de intelectuali nu rezultă din disocierea omului de opera sa ci tocmai din confluenţa celor două.”
Am cam râs, că ai tu darul ăsta de a face omul să râdă şi din bune şi din rele şi din tragic şi din comic face Vlad Turburea bici, nu? Foarte frumos, uite aşa, se mai unge şi scriitorul nostru de toate zilele cu ceva pe la suflet ca să nu ruginească, domnule!
Aşa că zic atât: „de ce nu mă iubeşti tu Vlad? tu poţi să iubeşti Vlad?
îmi amintesc că în fiecare an înainte de Paşte mama scotea florile din casă. şi de fiecare dată era prea frig şi florile se ofileau. aşa mă simt eu acum, ca o muşcată scoasă prea devreme din fereastră.”
Dacă fiecare femeie ar simţi asta pentru bărbatul ei, ar dispărea muşcatele din glastră şi atunci nu s-ar mai scrie despre dragoste, despre ferestre, despre ziduri, despre muşcate, despre o Lena. Când şi-ar mai scrie un scriitor propria-i viaţă? Sau când vor intra sub reflectoarele literaturii contemporane aşa comentatori slabi de talia Silviei Bitere? Nu ştim. Rămâne un mister.
Şi finalul care se termină într-o notă cu totul şi cu totul deosebită: "doar dinspre Podul Grant se aude un foşnet. e primăvara care trece pe lîngă noi tîrîndu-se pe asfalt ca un ziar mototolit dus de vînt."

P.S. Acest comentariu este căptuşit cu imagini destul de haotice dar care, la rândul lor, formează de bine, de rău un tot.

Aşteptăm şi alte povestiri atât de la Şipot cât şi de La colonelul!

cami are doi ani... profunzimea voastră!:)

da, şi eu mi-am dat seama că au apărut aproape concomitent. cred că este caldă noaptea asta de mai în românia. caldă şi nemişcată. aproape. interesantă aceasta similitudine de trăiri sau percepţii. la mine este zi acum dar textul l-am "compus" astă noapte. probabil că aşa ceva nu se poate scrie decît noaptea.

Ela, Textul dumneavoastră este cele mai bun (nu neapărat favorabil) comentariu facut vreodată unui poem postat de mine pe un site literar. Ideeea, parțial acceptată, că un poet este dublat totdeauna de un foarte bun critic de poezie se adeverește în cazul dvs. Ați intuit exact sensurile subliminale ale poemului și vă sunt recunoscător pentru decodarea foarte fină a "țesăturii" mele lirice. Vă mulțumesc!

Nu mai știu ce comentariu am lăsat data trecută la poemul tău, știu doar că mi-a plăcut și îl consider unul dintre textele tale cele mai reușite. Doar ultimul vers, cu umărul lipsă, îmi sună oarecum previzibil. Sper să nu mai apară texte retrase și repostate, nu de alta, dar îmi dau o senzație de déjà-vu persistentă și în real. :)

Ecaterina, între tine și Andu, (cred că majoritatea) îl vom alege pe Andu întotdeauna. El e la graniță de multe ori și îi șade bine, dar atitudinea ta e neprincipială. Nu te supăra.

Mie mi s-a părut prozaic, sec, lipsit de imaginație și trăire poetică. Fiecare nou vers parcă ar căuta o ieșire din haos și n-o găsește și vine altul și altul și tot nimic. De ce ”fals” am înțeles, dar n-am înțeles de ce ”despre sponsorizare”.

Un poem sensibil, pe care il remarc in mod special ca fiind unul din cele mai bune texte ale tale si de aici de pe site. Ai surprins foarte bine ideea ca tot ce avem este ploaia aceea, adica este clipa, prezentul. Tot ce avem este banalul vietii, care devine tragedie atunci cand nu mai e.

virgile sincer nu inteleg de ce ai postat tu asa ceva pe frumusetea ta de site literar. ai mult talent la poezie (si asta o stii si fara sa ti-o spun eu), dar textul de mai sus e jalnic si plicticos din cap pana in coada. calp, inexpresiv, valoreaza cel mult cat o confesiune dupa vreo 10 beri, balbaita vreunui camarad de halba. in fine, poate ai o zi mai proasta si tre' sa fim intelegatori... sa nu te punem sub acuzatie.

ecoule
când îți vei cauta clopotul
și vei intelege
brațele măslinului rodit
cu sevele parfumate
în urma ta
vor alerga cai albi
și deasupra-ți va flutura
o pânză de vis atât de albastra
vei alinta urechea pământului
și vei turna dragostea in ea
proaspata ca primul nechez...

... îmi place. mai ales flegmaticul "flesh" în loc de "flash". însă nu îmi găsesc cuvintele de apreciere. sigur o vor face după mine alții. atent, paul

Un text concret care merge pe o linie raţională, un adevăr care se petrece şi care se exprimă în acest text prin cuvântul care se naşte dintr-o voinţă evidentă a realităţii imediate.
Mi-a plăcut acest gen de text pentru că nu te scarpini cu mâna dreaptă în locul stâng aşa cum m-am exprimat eu în acest comentariu. Să-mi fie cu iertare căile acestea întortocheate ale femeii ce sunt.:)

nepotul lui rameau, cred ca umba nu are umbra pentru ca nu exista. umbra nu are statut ontologic. umbra e doar absenta luminii. la fel ca tatal ei, intunericul

"norii au tăiat cerul unde am turnat despărţirea" La acest vers mi se pare prea dur verbul "a turna" având în vedere că "tai cerul" tot în primul vers. aş sugera "unde am lăsat despărţirea"

foarte mult îmi plac versurile: "în viitorul meu apropiat trecutul este ultimul" şi "soarele va ieşi viu ca o pasăre de sub roţile trenului"

te citesc cu plăcere de ceva timp...