si uite cum pentru asta

"și ochii mei vor fi minunați de cât cer
a încăput în trupul tău firav"

imi pare bine ca am trecut in seara asta pe aici

"Fiarba vinu-n cupe, spumege pocalul, Daca fiii-ti mindri aste le nutresc; Căci ramine stinca, desi moare valul," carte Apocalipsa...asta iti doresc (am inteles ca 26 este mare aducator de noroc si bucurie peste masura...atunci cand se lasa noiemvrie sa vesteasca)

avelea, pe Hermeneia nu se face reclama pentru alte pagini sau site-uri

poetul hunedorean Ioan Evu mi-a fost si imi este apropiat, il apreciez si il respect pentru toata creatia lui literara si pentru caracterul lui integru, nu te fenteaza memoria Paul :)
cat despre "revenire", eu sunt si am fost mereu aici, nu las urme dar sunt cu ochii pe voi, citesc cu placere ce scrieti, am texte preferate, poeti preferati pe care ii citesc cu interes;
de scris mai scriu dar de postat e mai greu, textele mele nu mai prea trec de cenzura proprie :) cu toate astea sper sa ne mai auzim pe-aici,
inspiratie si numai bine iti doresc!

Un text bine frazat, dar care conține cel puțin două clișee caracteristice poeziei române de prin anii 60, dar nu celei de prim-plan, ci de plan secund: "cînd ne scufundăm în cuvinte/ ca într-o junglă acidă/ și puternic mirositoare/ goi de orice gînd" sau "cîinele întrebării adulmecînd". Alături de asemenea clișee pândește alegoria, o rudă ceva mai săracă a metaforei.

Francisc, s-a intimidat menestrelul de oftatul tău, s-ar putea să aivă și Sapphire dreptate.

Cu tot cu senzația atemporală și atmosfera pe care ai creat-o, efectul e cu siguranță futuristic. Oare greșesc? Plus că am impresia că-ți place (ți-ar plăcea) Houellebecq. Dar omul cesta Matrioșkă știe în ce se bagă atunci când retrăiește mereu aceleași clipe? Fă-l, te rog, personaj și mai scrie câteva texte pe linia asta. Să iasă un grupaj. Sau un ciclu de poeme. E doar o sugestie :)

cu tot metatextul, e un poem care îmi place. integral. e proaspăt, nostalgic, amar, visător, de calitate.

cel mai mult mi-au rămas versurile:

fereastra plezneşte cerul peste obraz
dar teiul cu ramura lui groasă
îi opreşte avîntul
puful galben feciorelnic
se răsîndeşte printre picioarele mobilei
soarele se apropie năuc apoi
se sparge ca un borcan cu miere
pe covorul din sufragerie

și cu riscul de a fi interpretat greșit, las, cu drag, semnul meu de apreciere!

putin "să mă îmbăt cu lumina strecurată", care aduce acea dulceata in plus. in rest, un poem cuminte, cald - bun pt o lectura matinala

"fricile mele", "camera-mi", "pieptănându-mi" etc... orice este in exces nu face bine insa aici poti repara foarte usor modificand textul fara a afecta sensul.
Mi-a placut ideea cu antropomorfizarea spaimelor insa cred ca poti sustine ideea printr-un text putin mai aerisit... probabil ai vrut sa spui foarte multe deodata insa uneori e bine sa esentializezi si chiar sa stii sa tai dintr-un construct poetic.
"retez piciorul stâng
rostogolindu-l peste fricile mele
care îngenunchează" ... daca poti construi poezia la fel cum ai facut cu fragmentul acesta exista premise suficiente pentru o varianta superioara valoric celei de fata.
Am uitat... parca si in ceea ce priveste titlul se poate mai bine... as pune ceva "mistic" dar fara sa-i spun musai pe nume.

Draga mea, Sapphire, mulțumesc pentru vizita constructivă. E adevărat că am fost tentată să șterg grupajul, văzând că n-am fost prea pe înțeles, dar anii pierduți cu această plăcere de a scrie ce am de spus, m-au făcut să mă abțin, în speranța că aceia pentru care au fost scrise aceste versuri, atât de facile precum zici, se vor simți cu 'musca pe căciulă' și le vor înțelege și vor face retușuri în comportament, în acțiuni. O viață avem și trebuie să nu uităm niciodată că ne-a fost dată nu numai pentru noi, că trebuie să nu fim egoiști! să nu ne luăm după 'etichete' dăruite,... Vă aștept cu drag, să-mi treceți 'pragul' inimii.

Cred că aceasta este prima peniță pe care o las pe pagina ta, Djamal, și mai cred că este una dintre cele mai frumoase poezii din ce ai postat aici. Are o simplitate care te fură cu ușurință, o curgere firească, dar nu previzibilă, a ideilor, o construcție impecabilă de imagini care se completează și se cheamă unele pe altele. Mărturisesc că pe mine tocmai undița aceea, prezența ei, cu mânuirea stângace, constituie, după părerea mea, unul dintre stâlpii de forță ai acestei poezii. Pentru că, nu-i așa, important este să îți cunoști captura și să știi să alegi nada... Îmi aduc aminte zâmbind de concursurile de pescuit pentru copii la care am asistat, de toată dulceața aceea care ți se strecoară în inimă când îi vezi cu lansetele de două ori cât ei, prinzând pește... O imagine peste care voi suprapune de acum înainte poezia ta, iar asta spune, cred eu, enorm. Ei bine, copilul acesta din poezia ta s-a suit pe treapta cea mai de sus a inimii tale, și de-acolo aruncă nada în voie... Am avut o oarecare îndoială la imaginea căderii zăpezii sub piele... deși o înțeleg, nu reușesc să o văd ca pe o imagine reușită.

corect! clar ca nu textul, ci "exercitiul". penita..., entuziasm. ultimele doua comentarii... consum excesiv de muraturi. legatura cu Eliade te-a cam hindus in eroare. asta e. multam

Sis, oho, acupunctura ne învață cât de mult ai voie să înfigi acul și unde anume sunt zonele mai sensibile! Sapphire, mă bucur că ai găsit interesant jocul meu de-a detașarea. Uite încă ceva: las gratiile în seama ferestrelor. :-)