O frumos plăcută și binevenită surpriză. O să folosesc chiar prima sa linie de pe Hemeneia: "filtrate prin propria lentilă." Lentila lui Silviu nu știu dacă e concavă ori convexă, cert este că prin ea vezi lucrurile altfel, și asta înseamnă poezie. "Freamăt de luptă" e o poezie "simetrizată". Aproape fiecare cuvânt de aici are o pereche, de cele mai multe ori epitet. Aproape că ai zice că e plictisitoare simetrizarea perpetuă, dar nu!, de fiecare dată trimite spre un alt registru poetic, spre mici invenții de moment care deschid mereu orizontul imaginativ: "trăiri pulsionale" , "ținuturi subterane", "esență atotcuprinzătoare", "spații echivalente", "suflete disipate", "particule elementare" (acestea din urmă, luate ca atare, par ceva banal, dar în contextul scriiturii de aici, primesc sensuri adiacente). Finalul e aproape beckettiană, tensiunea spre limită, spusă cu tonul lui nenea Iancu... În "Răsare", pustiul începe cu nisipul, trupul începe cu tălpile. Dar nu totul e la fel de simplu de privit, căci încolăciturile lacrimii înspre vin sunt atât de întortocheate în spirale, încât nimic nu mai e simplu, atunci când, simplu, răsare. Nimic nu e simplu în lucrurile și numele lucrurilor prin lentila lui Silviu (aici aș fi spus prin lentila silvică, adică lentila pădurii, dar mi-a fost teamă să nu mă înțelegi greșit, și să o iei ca pe un afront). "Viziunea cu barză..." din nou frizează simplismul dar nu cade în derizoriu datorită unor formule bine conturate dintre care se disting "barza tușită de stele", întreaga strofă a patra care excelează printr-un ton Topârceanu, dar punctele de suspensie de acolo, de fiecare dată își țintesc cu prisosință scopul. Versul final aduce greutatea poeziei, e ușor obscur și contrastează cu limpezimea (complexă totuși) de până aici. Există o "sete" și un "mai verde" care trimite, cum a sesizat Virgil mai sus, dinspre ceea ce se vede, înspre ceea ce este.
Neata! Abia acum am vazut ca mi-ai raspuns si ca ai refacut. Este mai bine, mai sugestiv. Am vazut ca anumite pasaje au prins alte nuante. Hmm, totusi ar mai fi de taiat, dar inteleg cum e sa fii inca atasat de text. Mi se inatmpla de multe ori. :) Totusi, daca ai sa-mi permiti, as vrea sa-ti arat cum vad eu textul:
Ea spăla într-un lighean niște
Haine mici
Într-o casă care se prăbușea sub greutatea
Acoperișului deasupra căruia norii cenușii
Păreau folii mari de azbest.
Urma o înmormântare și copiii trebuiau să fie
Spălați, îmbrăcați în costume negre
cu gulerele albe apretate
Iar în casă la micul dejun
Trebuiau să aibă pe masă
Ceai de fructe, pâine cu unt și cu gem
Totul trebuia să fie așa ca părul lor
în zilele de luni atunci când
se duceau la școală.
Pe drum, încă nu ningea
Dar ploaia își ascuțise unghiile,
Odată cu venirea zorilor -
Și se uita pe geam să vadă dacă
Mașinile negre au ajuns
Prin gropile săpate adânc de roțile auto-basculantelor
De la balcon după ce se tăiase curentul
Se uita la păsările negre ce dădeau târcoale
Buncărelor pline de gunoaie, îngrămădite câte două – trei
La marginea drumului- ciorile de semănătură
Pe care le mai văzuse în alte locuri
Atunci când trecea cu mașina să-și ducă copiii
Se ruga să se usuce rufele până mâine
Se gândea la Dumnezeu la fel ca în timpul acelui film
Când nu mai simțise nici foame, nici frig, doar teamă
Pentru că toate simțurile îi fuseseră sublimate
De povestea aceea
În care ei erau fantomele iar ceilalți stăteau la masă și mâncau ochiuri
ceai și pâine,
Ei erau vii păsări de noapte
Care se mai trezesc doar ca să vadă dacă a răsărit soarele
Dacă mai este ordine
Căci se poate dormi bine învelit în pene negre
Se poate dormi în liniște, încă o zi în timp ce
zidurile zboară
ușor ușor
ca niște foi de hârtie.
Stiu ca-i cam mult taiat, iar anumite pasaje s-ar putea sa-ti para cam abrupte acum, sper sa nu te supere asta. pe mine m-a ajutat destul de mult cand cineva imi arata exact pe text cum vede.
well, then we agree to disagree. parerea mea este ca aici pe hermeneia asa cum te poti remarca prin ceea ce publici, tot asa te poti descalifica sau remarca prin cum comentezi. dar eu sint adeptul libertatii in limitele regulamentului. desi e amuzant, pentru ca tu ma acuzi ca nu as fi mai exigent cu permisivitatea in timp ce altii ma acuza ca as fi dictator pentru ca in acceptiunea lor nu exista "libertate in limitele unui regulament". deci, modul cum vezi sau cum sugerezi tu ca ar trebui sa se petreaca lucrurile mie mi se pare oarecum old-school. desi nu inteleg unde nu lucram noi "cu rabdare". dimpotriva, daca tot veni vorba, cred ca am rabdare zilnic cu o gramada de chestii pe hermeneia. dar, evident, depinde de perspectiva din care privesti. in orice caz eu, si oricine din consiliul hermeneia, nu ne consideram nici profesori, nici corifei si nici indrumatori pentru neinitiati. de aceea toata lumea are dreptul egal de a comenta.
si... inca ceva, nu, marea literatura a fost facuta numai de sufletele puternice. si sint dezamagit ca nu poti observa asta. cit despre recunoastere, asta nu are absolut nici o relevanta in contextul acesta.
alegerea de a nu participa iti apartine. riscul este ca implicit lumea te va ignora si nu vei mai avea o voce in discutie. iar daca ai cumva vreo anumita valoare literara (lucru cu privire la care eu nu ma pot pronunta), cineva a spus ca singurul lucru de care este nevoie ca raul sa invinga sau perpeueze este ca oamenii buni sa taca. eu cred ca oamenii tac sau vorbesc din ratiuni si frici foarte intime. dar ma opresc aici cu alunecarea asta in psihanaliza. esti libera sa faci asa cum alegi.
trec întotdeauna din ce în ce mai tineri, mai frumoși, pedanți, îmbrăcați în haine de duminică, părinții coborâți din icoanele copilăriei noastre...și atunci brazda inimii se deschide iar și rămâne o rană dinspre care semeni singurătatea gândurilor vechi, amare. îmbătrinim încet și trist mai mult decât ei până când vor fi ei copiii, până când nu vom mai putea intra cu toate amintirile pe nicio ușă a cerului...
Autenticism, o bucățică de viață reală construită cinematografic...Frumos film! Mi-ar fi plăcut și mai mult să fie verbele la prezent, ar fi mai percutant textul (dacă stai să te iei după mine...). Dear, ne mai citim!
parca ar fi o litanie, sau un fragment de oracol. te lasa mirat si tulbure, in lumina. una din admiratoare este olecutza ocupata, domnule Manolescu...:) dar cere cu glas mare continuarea unui eseu. sa nu credeti ca am uitat. pe cand?
Bianca, nu era nici o ironie în comentariul meu. Dezamăgire, da. Pentru că mă așteptam să reacționezi promt la acordarea "unor penițe de împăcare" pe textul TĂU, după ce i-ai admonestat pe alții că au pus acest semn pe texte pe care TU le considerai slabe. Te citez:. "Mai curand sanctionam lejeritatea in apreciere, decat critica excesiva." Dar numai când se întâmplă la alții. Văd că pe pagina asta se joacă o fabulă și eu ies. Definitiv. Ai creat un precedent...vor urma numai aprecieri supraelastice, cu iz oriental, cum se cuvine, în fața puterii.
Doru, cred că așa trebuie să arate proza scurtă, foarte comprimată, esențializată ca idei, sentimente, dar și ca subiect. Un fel de roman-pastila cu secvențe decupate, aparent fără legătură între ele. Cu astfel de notații de adâncime: "Îmi doresc o prezență dar întristarea este inviolabilă, aneantizantă." Sau " Nimeni nu rezistă în preajma unei permanente mânii. " E fragment de jurnal, nu?
eu am trimis textul în şantier. chiar dacă avea vreo valoare artistică - tu ce zici are?- exprimările de genul acesta " soarele mă gândea/
la tine şi mine" îl recomanda pentru un Bumbeşti -Livezeni literar.
ca o gura de pelin si una de ulei de masline am simtit poemul asta cum trece prin mine. m-am situat de toate partile cearsafului, ca sa fiu sincera. si nu as avea de ce sa fiu altfel. universul mi-e martor ca nu sunt decat un om si nimic mai mult. nu, nu voi scoate poemul pentru a sterge confesiunea. el se continua cu ce facem noi acum, dedesubt. o asemenea stare de gratie nu am mai patit de ceva vreme si stiu cui ii pot multumi. mamei ca m-a nascut pe pamant, intr-o felie de lume cu 4 anotimpuri. naan, ma bucur ca ne recunoastem, cumva. eu sunt prietenoasa, chiar daca nu ma despart ever de pelerina de tabla zincata. dorin, mereu invat cate ceva de la tine. deseori, pe mine-insami.
OK Lucian, uite cum am citit eu: - "Pe ziduri port alb-negru fotografii cu bărbați" - acești bărbați "Cu mustață care mă privesc fix, ca pe mort." - acești bărbați "Se uită parcă în oglinda unei fântâni" - acești bărbați "Și își bea din ochii cu care privesc." Ai înțeles partea agramată?
mulţumesc Mihaela, mulţumesc pentru opinie, se poate să ai dreptate cu "peste". nu voi schimba însă, deoarece toamna, precum un avion, o maşină, se poate prăbuşi în frunze, în ape, în prăpastie etc. peptidele se prăbuşesc în frunze, nu peste ele şi odată cu ele şi toamna.
la "nişte" nu pot să schimb, aş putea doar să înlocuiesc cu altceva care începe cu litera "n", deoarece textul e scris în formă de acrostih. TOAMNA pe verticală.
Ionut, intrebare. Eu pot oricind mari coloana. Acum e la 15 intrari. O pot pune la 20 sau la 30. Intrebarea este de ce? Care este motivul? Si nu imi interpreta raspunsul/intrebare ca provocare. Dar vreau sa inteleg motivul. Evident sint realist. Este natural ca fiecare sa doreasca sa isi vada textul si numele acolo. Cred insa ca este si mai valoros sa iti vezi textul comentat si eventual evidentiat cu o penita de aur sau chiar remarcat. Adica, logica mea (I hope I'm preaching to the choir) este legata de calitate, de excelare, de inovatie si inedit. Si nu de cantitate. Cu atit mai putin nu de nevoia de 15 minute de faima sau de nevoia de a trimite o poezie de dragoste iubitei. Daca urmaream asta (si poate ca aveam mai mult succes daca urmaream asta) faceam un astfel de site. Dar am vrut altceva. Ce am vrut scrie la inceputul regulamentului si scrie si acolo unde te inscrii pe Hermeneia. Deci, o spun cit se poate de deschis, imi trebuie 20 de secunde sa modific ce mi-ai spus tu. Dar am nevoie de un motiv plauzibil si benefic siteului. Faptul ca Xulescu nu isi mai vede acolo textul dupa 24 de ore sau mai repede mi se pare irelevant. De altfel am un raspuns si al toata bruhahahua asta cu Lentib, cu novicii si cu regula postarii unui text odata la 48 de ore. Domnilor, doamnelor si domnisoarelor, este EXTREM DE SIMPLU sa ajungi sa postezi ABSOLUT CITE TEXTE VREI pe Hermeneia.com. SCRIETI BINE! SCRIETI FANTASTIC DE BINE! Innebuniti-ne cu texte foarte bune, cu literatura inovativa, cu comentarii stralucitoare, etc, si veti fi promovati la categoria de autor si veti putea publica cit vreti. HERMENEIA ESTE DESPRE LITERATURA. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, nu confundati literatura cu maculatura!
...Andule... ceva îmi place, dar încă nu te-ai regăsit. simt asta și cred că și cititorii tăi cu niște aripi de cerneală or să-mi cadă trei picături înapoi în călimară monede ușoare, fluturi pe care triburile poeților uite, pasajul e pă dulcea mea fiere:)! noroace! cu gânduri bune, paul .
parerea mea este ca este un titlu fantastic (aproape invidiez ca nu l-am gasit eu - care stau asa prost cu titlurile -), dar pacat de titlu pentru ca textul e undeva intre slabut si abscons. Imaginea nisipului coagulat desi este nemaiauzita este si cam greoaie, dificil de simtit estetic.
"Timpul nu mai străbate
prin clepsidra maternă;" -- suna destul de banal. Si absolut nimeni nu stie de ce clepsidra aceea e materna sau ce ar vrea sa insemne acel lucru. Restul textului nu arunca nici o lumina asupra acestui lucru si nici nu este ajutat de el.
"păsările lui Hitchcock" sint o cadere brusca in istoriografia cinematografica si incerci sa te legi de ele ca de un fel de speranta ca poate afli ceva. Dar nu afli decit ca pasarile acelea au... genunchi. O chestie la fel de greoaie si absconsa ca si chestia cu nisipul coagulat.
Despre genunchii astia stranii de pasare ni se spune ca sint... inerti. Nu stiu ce vrea sa insemne asta. Poate ca vrea sa insemne "nemiscati". OK. Deci sint nemiscati si din ei... irumpe. Un verb oarecum arhaic si mai degraba metafizic decit fizic, daca ma intrebi pe mine. Deci e cam nepotrivita asocierea. In orice caz afli ca din ei, din genunchi, irumpe un duh de naftalina. Bizar. Imi este greu sa spun ca toata chestia asta mi-a spus ceva. Pentru ca nu mi-a spus. Singurul lucru pe care pot sa il spun este ca cred ca duhul asta de naftalina merita o soarta sau o poezie mai buna. Parerea mea.
Mai este pînă la Crăciun. Mi se pare oarecum bombastic (spre ideea de reclamă) titlul care spune că poezia trebuie să îşi recîştige prestigiul. De fapt astfel de titluri “close ended” (sau culpabilizatoare, cum le numesc eu) sînt de obicei întîmpinate cu suspiciune. Pentru că ele presupun deja existenţa unui dezastru şi ne cam obligă să subscriem lui. O astfel de manevră mi se pare cel puţin suspectă. Trebuie să cunoşti foarte bine un fenomen (în acest caz poezia), deci trebuie să fii un expert (ceea ce mă îndoiesc cu privire la autorul textului de mai sus) sau trebuie să existe un anumit gen de acceptare (concluzie comună) între autor şi cititori cu privire la fenomen. Ceva ce mă îndoiesc că există. Astfel că un asemenea titlu riscă a fi perceput în registrul teribilist care vrea neaparat să ne atragă atenţia prin şocant. De cînd are nevoie poezia să îşi recîştige prestigiul? Şi de ce? Nu ni se spune. Se presupune că “noi ăştia pricepuţii ştim”. Cam subţire, dacă mă întrebi pe mine.
Evident, nu am să comentez aici tot textul. Poate mai tîrziu. Dar recunosc mă amuză abordarea positivist-modernistă din primul paragraph care desfiinţează existenţa sau manifestările metafizicului împachetîndu-le pe toate în cocoloşul “tot felul de „invenţii secrete” şi „conspiraţii”, despre tot felul de „cercetări” şi „statistici””. Iar lumea noastră e pusă sub eticheta “o societate dominată de ştiinţă şi tehnică, cu o religie aproape apusă.””. Dacă mă întrebi pe mine, sună izbitor de asemănător cu o primă lecţie de materialism dialectic. Şi e ok. Nimeni nu e obligat să nu fie ateu sau pur materialist. Dar a crede că aşa este o societate întreagă, şi a crede că am cam băgat universul în buzunar cu “ştiinţa şi tehnica” mi se pare copleşitor de naiv şi am dubii profunde că cineva care porneşte de la astfel de premize (la modă prin anii 50 – 60 chiar şi în America) poate înţelege sau spune prea multe despre poezie. Deocamdată atît. Mai tîrziu mai mult.
Alma, Sapphire acest poem era inițial o dedicatie "visul nemizer", "mănuși de clinchet" și "un soare" reprezinta anumite particularitati ale persoanei careia i-a fost dedicata tentativa mea de poem :( Da, Sapphire, ai dreptate, nici nu m-am gandit la reciprocă. Eu nu am transpirat la acest poem :(
Madim am zis bine acolo cu "pricepe anapoda" si chiar tin sa intelegi corect... in rest am dat destule hinturi in comentariul meu de care poti tine cont, tot spilul e sa te prinzi de ele... oricum e doar o simpla parere si atat... tu stai bine... la mine pe text e 2-0 pentru comentatori :)
Adriana, e foarte simplu: introduci textul respectiv intre caracterele aratate in corespondenta din coloana din dreapta a tabelului prezentat. Cele pentru italice sunt cele care contin litera "I". Sa inteleg ca nu ai folosit tagurile html niciodata? Altfel chiar e greu de inteles. Stefan, un alt autor a fost atentionat pentru astfel de comentarii laconice. Interesul nostru aici nu este sa ne gratulam "cunosti parerea mea, o mentin", ci sa aratam motivele, sa incercam sa expunem parerea argumentat. Sunt convinsa ca vei reusi sa faci acest lucru, daca poezia te-a impresionat intr-atat.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
O frumos plăcută și binevenită surpriză. O să folosesc chiar prima sa linie de pe Hemeneia: "filtrate prin propria lentilă." Lentila lui Silviu nu știu dacă e concavă ori convexă, cert este că prin ea vezi lucrurile altfel, și asta înseamnă poezie. "Freamăt de luptă" e o poezie "simetrizată". Aproape fiecare cuvânt de aici are o pereche, de cele mai multe ori epitet. Aproape că ai zice că e plictisitoare simetrizarea perpetuă, dar nu!, de fiecare dată trimite spre un alt registru poetic, spre mici invenții de moment care deschid mereu orizontul imaginativ: "trăiri pulsionale" , "ținuturi subterane", "esență atotcuprinzătoare", "spații echivalente", "suflete disipate", "particule elementare" (acestea din urmă, luate ca atare, par ceva banal, dar în contextul scriiturii de aici, primesc sensuri adiacente). Finalul e aproape beckettiană, tensiunea spre limită, spusă cu tonul lui nenea Iancu... În "Răsare", pustiul începe cu nisipul, trupul începe cu tălpile. Dar nu totul e la fel de simplu de privit, căci încolăciturile lacrimii înspre vin sunt atât de întortocheate în spirale, încât nimic nu mai e simplu, atunci când, simplu, răsare. Nimic nu e simplu în lucrurile și numele lucrurilor prin lentila lui Silviu (aici aș fi spus prin lentila silvică, adică lentila pădurii, dar mi-a fost teamă să nu mă înțelegi greșit, și să o iei ca pe un afront). "Viziunea cu barză..." din nou frizează simplismul dar nu cade în derizoriu datorită unor formule bine conturate dintre care se disting "barza tușită de stele", întreaga strofă a patra care excelează printr-un ton Topârceanu, dar punctele de suspensie de acolo, de fiecare dată își țintesc cu prisosință scopul. Versul final aduce greutatea poeziei, e ușor obscur și contrastează cu limpezimea (complexă totuși) de până aici. Există o "sete" și un "mai verde" care trimite, cum a sesizat Virgil mai sus, dinspre ceea ce se vede, înspre ceea ce este.
pentru textul : Viziune cu barză, vacă și broască deNeata! Abia acum am vazut ca mi-ai raspuns si ca ai refacut. Este mai bine, mai sugestiv. Am vazut ca anumite pasaje au prins alte nuante. Hmm, totusi ar mai fi de taiat, dar inteleg cum e sa fii inca atasat de text. Mi se inatmpla de multe ori. :) Totusi, daca ai sa-mi permiti, as vrea sa-ti arat cum vad eu textul:
Ea spăla într-un lighean niște
Haine mici
Într-o casă care se prăbușea sub greutatea
Acoperișului deasupra căruia norii cenușii
Păreau folii mari de azbest.
Urma o înmormântare și copiii trebuiau să fie
Spălați, îmbrăcați în costume negre
cu gulerele albe apretate
Iar în casă la micul dejun
Trebuiau să aibă pe masă
Ceai de fructe, pâine cu unt și cu gem
Totul trebuia să fie așa ca părul lor
în zilele de luni atunci când
se duceau la școală.
Pe drum, încă nu ningea
Dar ploaia își ascuțise unghiile,
Odată cu venirea zorilor -
Și se uita pe geam să vadă dacă
Mașinile negre au ajuns
Prin gropile săpate adânc de roțile auto-basculantelor
De la balcon după ce se tăiase curentul
Se uita la păsările negre ce dădeau târcoale
Buncărelor pline de gunoaie, îngrămădite câte două – trei
La marginea drumului- ciorile de semănătură
Pe care le mai văzuse în alte locuri
Atunci când trecea cu mașina să-și ducă copiii
Se ruga să se usuce rufele până mâine
Se gândea la Dumnezeu la fel ca în timpul acelui film
Când nu mai simțise nici foame, nici frig, doar teamă
Pentru că toate simțurile îi fuseseră sublimate
De povestea aceea
În care ei erau fantomele iar ceilalți stăteau la masă și mâncau ochiuri
ceai și pâine,
Ei erau vii păsări de noapte
Care se mai trezesc doar ca să vadă dacă a răsărit soarele
Dacă mai este ordine
Căci se poate dormi bine învelit în pene negre
Se poate dormi în liniște, încă o zi în timp ce
zidurile zboară
ușor ușor
ca niște foi de hârtie.
Stiu ca-i cam mult taiat, iar anumite pasaje s-ar putea sa-ti para cam abrupte acum, sper sa nu te supere asta. pe mine m-a ajutat destul de mult cand cineva imi arata exact pe text cum vede.
pentru textul : auto - market dedesignul acesta mi se pare o alegere mult mai buna fata de precedentul
pentru textul : Bun venit pe Hermeneia 2.0 dewell, then we agree to disagree. parerea mea este ca aici pe hermeneia asa cum te poti remarca prin ceea ce publici, tot asa te poti descalifica sau remarca prin cum comentezi. dar eu sint adeptul libertatii in limitele regulamentului. desi e amuzant, pentru ca tu ma acuzi ca nu as fi mai exigent cu permisivitatea in timp ce altii ma acuza ca as fi dictator pentru ca in acceptiunea lor nu exista "libertate in limitele unui regulament". deci, modul cum vezi sau cum sugerezi tu ca ar trebui sa se petreaca lucrurile mie mi se pare oarecum old-school. desi nu inteleg unde nu lucram noi "cu rabdare". dimpotriva, daca tot veni vorba, cred ca am rabdare zilnic cu o gramada de chestii pe hermeneia. dar, evident, depinde de perspectiva din care privesti. in orice caz eu, si oricine din consiliul hermeneia, nu ne consideram nici profesori, nici corifei si nici indrumatori pentru neinitiati. de aceea toata lumea are dreptul egal de a comenta.
pentru textul : văd cireși de smoală desi... inca ceva, nu, marea literatura a fost facuta numai de sufletele puternice. si sint dezamagit ca nu poti observa asta. cit despre recunoastere, asta nu are absolut nici o relevanta in contextul acesta.
alegerea de a nu participa iti apartine. riscul este ca implicit lumea te va ignora si nu vei mai avea o voce in discutie. iar daca ai cumva vreo anumita valoare literara (lucru cu privire la care eu nu ma pot pronunta), cineva a spus ca singurul lucru de care este nevoie ca raul sa invinga sau perpeueze este ca oamenii buni sa taca. eu cred ca oamenii tac sau vorbesc din ratiuni si frici foarte intime. dar ma opresc aici cu alunecarea asta in psihanaliza. esti libera sa faci asa cum alegi.
Dumnezeu a murit.
pentru textul : Rugă de fiecare zi deAh, Virgil, am uitat ca noi doi nu mai suntem prieteni. Scuze de offtopicul public :). Chiar am uitat, ca altfel nu iti mai stresam site-ul.
pentru textul : sandale pentru no woman's land detrec întotdeauna din ce în ce mai tineri, mai frumoși, pedanți, îmbrăcați în haine de duminică, părinții coborâți din icoanele copilăriei noastre...și atunci brazda inimii se deschide iar și rămâne o rană dinspre care semeni singurătatea gândurilor vechi, amare. îmbătrinim încet și trist mai mult decât ei până când vor fi ei copiii, până când nu vom mai putea intra cu toate amintirile pe nicio ușă a cerului...
pentru textul : lodenul alb deAlma, Mihaela, George, Cristina, foarte vă mulţumesc pentru!
pentru textul : Adrian Agheorghesei la Tecuci deAutenticism, o bucățică de viață reală construită cinematografic...Frumos film! Mi-ar fi plăcut și mai mult să fie verbele la prezent, ar fi mai percutant textul (dacă stai să te iei după mine...). Dear, ne mai citim!
pentru textul : aproape noapte pe grant deparca ar fi o litanie, sau un fragment de oracol. te lasa mirat si tulbure, in lumina. una din admiratoare este olecutza ocupata, domnule Manolescu...:) dar cere cu glas mare continuarea unui eseu. sa nu credeti ca am uitat. pe cand?
pentru textul : Viol consimțit deBianca, nu era nici o ironie în comentariul meu. Dezamăgire, da. Pentru că mă așteptam să reacționezi promt la acordarea "unor penițe de împăcare" pe textul TĂU, după ce i-ai admonestat pe alții că au pus acest semn pe texte pe care TU le considerai slabe. Te citez:. "Mai curand sanctionam lejeritatea in apreciere, decat critica excesiva." Dar numai când se întâmplă la alții. Văd că pe pagina asta se joacă o fabulă și eu ies. Definitiv. Ai creat un precedent...vor urma numai aprecieri supraelastice, cu iz oriental, cum se cuvine, în fața puterii.
pentru textul : Piața norilor deDoru, cred că așa trebuie să arate proza scurtă, foarte comprimată, esențializată ca idei, sentimente, dar și ca subiect. Un fel de roman-pastila cu secvențe decupate, aparent fără legătură între ele. Cu astfel de notații de adâncime: "Îmi doresc o prezență dar întristarea este inviolabilă, aneantizantă." Sau " Nimeni nu rezistă în preajma unei permanente mânii. " E fragment de jurnal, nu?
pentru textul : Tacut deeu am trimis textul în şantier. chiar dacă avea vreo valoare artistică - tu ce zici are?- exprimările de genul acesta " soarele mă gândea/
pentru textul : Singurătate în doi, împușcată în umbre de lună cu o lunetă. dela tine şi mine" îl recomanda pentru un Bumbeşti -Livezeni literar.
ca o gura de pelin si una de ulei de masline am simtit poemul asta cum trece prin mine. m-am situat de toate partile cearsafului, ca sa fiu sincera. si nu as avea de ce sa fiu altfel. universul mi-e martor ca nu sunt decat un om si nimic mai mult. nu, nu voi scoate poemul pentru a sterge confesiunea. el se continua cu ce facem noi acum, dedesubt. o asemenea stare de gratie nu am mai patit de ceva vreme si stiu cui ii pot multumi. mamei ca m-a nascut pe pamant, intr-o felie de lume cu 4 anotimpuri. naan, ma bucur ca ne recunoastem, cumva. eu sunt prietenoasa, chiar daca nu ma despart ever de pelerina de tabla zincata. dorin, mereu invat cate ceva de la tine. deseori, pe mine-insami.
pentru textul : jane doe deOK Lucian, uite cum am citit eu: - "Pe ziduri port alb-negru fotografii cu bărbați" - acești bărbați "Cu mustață care mă privesc fix, ca pe mort." - acești bărbați "Se uită parcă în oglinda unei fântâni" - acești bărbați "Și își bea din ochii cu care privesc." Ai înțeles partea agramată?
pentru textul : Rugă secundă deHermeneia,
Crăciun cu bine!
pentru textul : Crăciun 2014 demulţumesc Mihaela, mulţumesc pentru opinie, se poate să ai dreptate cu "peste". nu voi schimba însă, deoarece toamna, precum un avion, o maşină, se poate prăbuşi în frunze, în ape, în prăpastie etc. peptidele se prăbuşesc în frunze, nu peste ele şi odată cu ele şi toamna.
la "nişte" nu pot să schimb, aş putea doar să înlocuiesc cu altceva care începe cu litera "n", deoarece textul e scris în formă de acrostih. TOAMNA pe verticală.
pentru textul : newsflash/2 deAlma, multumesc. Cred ca te co-optez in juriul de decernare a acestui premiu :-) Andu
pentru textul : două mâini deIonut, intrebare. Eu pot oricind mari coloana. Acum e la 15 intrari. O pot pune la 20 sau la 30. Intrebarea este de ce? Care este motivul? Si nu imi interpreta raspunsul/intrebare ca provocare. Dar vreau sa inteleg motivul. Evident sint realist. Este natural ca fiecare sa doreasca sa isi vada textul si numele acolo. Cred insa ca este si mai valoros sa iti vezi textul comentat si eventual evidentiat cu o penita de aur sau chiar remarcat. Adica, logica mea (I hope I'm preaching to the choir) este legata de calitate, de excelare, de inovatie si inedit. Si nu de cantitate. Cu atit mai putin nu de nevoia de 15 minute de faima sau de nevoia de a trimite o poezie de dragoste iubitei. Daca urmaream asta (si poate ca aveam mai mult succes daca urmaream asta) faceam un astfel de site. Dar am vrut altceva. Ce am vrut scrie la inceputul regulamentului si scrie si acolo unde te inscrii pe Hermeneia. Deci, o spun cit se poate de deschis, imi trebuie 20 de secunde sa modific ce mi-ai spus tu. Dar am nevoie de un motiv plauzibil si benefic siteului. Faptul ca Xulescu nu isi mai vede acolo textul dupa 24 de ore sau mai repede mi se pare irelevant. De altfel am un raspuns si al toata bruhahahua asta cu Lentib, cu novicii si cu regula postarii unui text odata la 48 de ore. Domnilor, doamnelor si domnisoarelor, este EXTREM DE SIMPLU sa ajungi sa postezi ABSOLUT CITE TEXTE VREI pe Hermeneia.com. SCRIETI BINE! SCRIETI FANTASTIC DE BINE! Innebuniti-ne cu texte foarte bune, cu literatura inovativa, cu comentarii stralucitoare, etc, si veti fi promovati la categoria de autor si veti putea publica cit vreti. HERMENEIA ESTE DESPRE LITERATURA. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, nu confundati literatura cu maculatura!
pentru textul : Descoperirea de...Andule... ceva îmi place, dar încă nu te-ai regăsit. simt asta și cred că și cititorii tăi cu niște aripi de cerneală or să-mi cadă trei picături înapoi în călimară monede ușoare, fluturi pe care triburile poeților uite, pasajul e pă dulcea mea fiere:)! noroace! cu gânduri bune, paul .
pentru textul : diacritice sentimentale deerata: "in mod deosebit, prima strofa mi se pare remarcabila"
pentru textul : Voci deparerea mea este ca este un titlu fantastic (aproape invidiez ca nu l-am gasit eu - care stau asa prost cu titlurile -), dar pacat de titlu pentru ca textul e undeva intre slabut si abscons. Imaginea nisipului coagulat desi este nemaiauzita este si cam greoaie, dificil de simtit estetic.
pentru textul : Duhul de naftalină de"Timpul nu mai străbate
prin clepsidra maternă;" -- suna destul de banal. Si absolut nimeni nu stie de ce clepsidra aceea e materna sau ce ar vrea sa insemne acel lucru. Restul textului nu arunca nici o lumina asupra acestui lucru si nici nu este ajutat de el.
"păsările lui Hitchcock" sint o cadere brusca in istoriografia cinematografica si incerci sa te legi de ele ca de un fel de speranta ca poate afli ceva. Dar nu afli decit ca pasarile acelea au... genunchi. O chestie la fel de greoaie si absconsa ca si chestia cu nisipul coagulat.
Despre genunchii astia stranii de pasare ni se spune ca sint... inerti. Nu stiu ce vrea sa insemne asta. Poate ca vrea sa insemne "nemiscati". OK. Deci sint nemiscati si din ei... irumpe. Un verb oarecum arhaic si mai degraba metafizic decit fizic, daca ma intrebi pe mine. Deci e cam nepotrivita asocierea. In orice caz afli ca din ei, din genunchi, irumpe un duh de naftalina. Bizar. Imi este greu sa spun ca toata chestia asta mi-a spus ceva. Pentru ca nu mi-a spus. Singurul lucru pe care pot sa il spun este ca cred ca duhul asta de naftalina merita o soarta sau o poezie mai buna. Parerea mea.
Mai este pînă la Crăciun. Mi se pare oarecum bombastic (spre ideea de reclamă) titlul care spune că poezia trebuie să îşi recîştige prestigiul. De fapt astfel de titluri “close ended” (sau culpabilizatoare, cum le numesc eu) sînt de obicei întîmpinate cu suspiciune. Pentru că ele presupun deja existenţa unui dezastru şi ne cam obligă să subscriem lui. O astfel de manevră mi se pare cel puţin suspectă. Trebuie să cunoşti foarte bine un fenomen (în acest caz poezia), deci trebuie să fii un expert (ceea ce mă îndoiesc cu privire la autorul textului de mai sus) sau trebuie să existe un anumit gen de acceptare (concluzie comună) între autor şi cititori cu privire la fenomen. Ceva ce mă îndoiesc că există. Astfel că un asemenea titlu riscă a fi perceput în registrul teribilist care vrea neaparat să ne atragă atenţia prin şocant. De cînd are nevoie poezia să îşi recîştige prestigiul? Şi de ce? Nu ni se spune. Se presupune că “noi ăştia pricepuţii ştim”. Cam subţire, dacă mă întrebi pe mine.
pentru textul : Despre cum poate fi recâştigat prestigiul poeziei deEvident, nu am să comentez aici tot textul. Poate mai tîrziu. Dar recunosc mă amuză abordarea positivist-modernistă din primul paragraph care desfiinţează existenţa sau manifestările metafizicului împachetîndu-le pe toate în cocoloşul “tot felul de „invenţii secrete” şi „conspiraţii”, despre tot felul de „cercetări” şi „statistici””. Iar lumea noastră e pusă sub eticheta “o societate dominată de ştiinţă şi tehnică, cu o religie aproape apusă.””. Dacă mă întrebi pe mine, sună izbitor de asemănător cu o primă lecţie de materialism dialectic. Şi e ok. Nimeni nu e obligat să nu fie ateu sau pur materialist. Dar a crede că aşa este o societate întreagă, şi a crede că am cam băgat universul în buzunar cu “ştiinţa şi tehnica” mi se pare copleşitor de naiv şi am dubii profunde că cineva care porneşte de la astfel de premize (la modă prin anii 50 – 60 chiar şi în America) poate înţelege sau spune prea multe despre poezie. Deocamdată atît. Mai tîrziu mai mult.
Alma, Sapphire acest poem era inițial o dedicatie "visul nemizer", "mănuși de clinchet" și "un soare" reprezinta anumite particularitati ale persoanei careia i-a fost dedicata tentativa mea de poem :( Da, Sapphire, ai dreptate, nici nu m-am gandit la reciprocă. Eu nu am transpirat la acest poem :(
pentru textul : Cioplitorului de vers deasta e chiar funny: analfabetă ai fost făcută, clonă semidoctă iar, tută probabil că vei fi făcută. prin urmare ce adjectiv mai vrei de la mine?
nu mai bine îmi numeri "ș"-urile și "ă"-urile?:)
pentru textul : acolo unde se întorc valurile deimi place poemul, atmosfera degajata, cuvintele alese. ritmul e de asemeni bine ales. chapeau!
pentru textul : Sonet VI de Pablo Neruda deMadim am zis bine acolo cu "pricepe anapoda" si chiar tin sa intelegi corect... in rest am dat destule hinturi in comentariul meu de care poti tine cont, tot spilul e sa te prinzi de ele... oricum e doar o simpla parere si atat... tu stai bine... la mine pe text e 2-0 pentru comentatori :)
pentru textul : Într-o gară de sticlă deIoana Cătălina, bine ai venit pe Hermeneia. Am reţinut sugestia ta care şlefuieşte şi nuanţează.
Toate cele bune
pentru textul : ieşirea din cerc deerată: ..cu toposul,de acum...
pentru textul : Gheţari deAdriana, e foarte simplu: introduci textul respectiv intre caracterele aratate in corespondenta din coloana din dreapta a tabelului prezentat. Cele pentru italice sunt cele care contin litera "I". Sa inteleg ca nu ai folosit tagurile html niciodata? Altfel chiar e greu de inteles. Stefan, un alt autor a fost atentionat pentru astfel de comentarii laconice. Interesul nostru aici nu este sa ne gratulam "cunosti parerea mea, o mentin", ci sa aratam motivele, sa incercam sa expunem parerea argumentat. Sunt convinsa ca vei reusi sa faci acest lucru, daca poezia te-a impresionat intr-atat.
pentru textul : Să mai regurgităm /un poem dePagini