Cam prozaic inceputul si m-am incurcat in Doamna/Domnul pentru ca in primul vers spune Buna seara Domnul... de parca un Domn intra in cadru si totusi "Domnul" este cel care o intreaba pe "Doamna" de scaun. E derutant cumva. Ialin

domnule cristian, in primul rind daca tot vorbiti de un anumit tip de decenta, eu cred ca ati da o dovada minima a ei daca inainte de a pubilca asa ceva aici, v-ati edita pagina personala si v-ati pune acolo o fotografie si o biografie ca sa stim si noi cu cine avem de a face. Altfel, cred ca va dati seama ca ce faceti dvs aici e cel putin de prost gust. Eu va inteleg ca aveti o nemultumire cultural-politica dar nu se procedeaza cum faceti dvs. Parol. Apoi, nu neg ca ce scrieti dvs e interesant dar eu tot nu inteleg ce anume va deranjeaza. De fapt nici nu am citit despre ce spuneti dvs in Cotidianul. Poate ne faceti o trecere succinta si obiectiva in revista mai intii ca sa intelegem contextul textului dvs mai bine. Apoi eu nu inteleg ce nu va place dvs in aceasta poveste, folosirea termeneului GENERATIE EXPIRATA, definirea lui, aplicarea lui, ce anume? Apoi nu inteleg daca nu va place faptul ca (am impresia) se foloseste votul popular pentru asa ceva sau e vorba de altceva. Ati fi fost mai multumit daca numea Iliescu o comisie? Sau Basescu? Cine trebuia sa judece chestiile astea? Magariile oamenilor de cultura roamani care s-au prostituat cu comunismul si dictatura. Sau nu trebuiau judecate sau condamnate? Credeti ca este vorba doar de acea "stam pe spatele inaintasilor si le dam in cap"? Doar acea revolta a noii generatii fata de cea veche? Credeti ca nu se justifica o judecata morala a membrilor cultului si culturii care s-au incalzit in pat cu ciuma rosie in timp ce noi, multi altii tremuram in frig si in bezna ignorantei si a fricii? Sint intrebari juste, nu credeti? Sau e corect sa spunem ca Iliescu "pai cam toti am fost comunisti"? Ce ati vrut sa spuneti cu "S-a greșit însă așezând discuția pe tărâm ideologic, acut personalizat. "? Spuneti "Acest autism generațional explică golul spațiului public intelectual." Si cine ar trebui sa faca primul pas? Prima mea culpa? Oare apelul lui liiceanu nu a fost suficient si la timp scris ca sa trezeasca lichelele? Intrebarea e "ce mai vor lichelele"? Ca pensii grase au multi din ei. Ce mai vor? Amnistie din partea Cotidianului? sau a poporului roman? Dupa cum vedeti am destul de multe nelamuriri. Poate ma luminati dvs. As vrea insa sa mai spun ceva. Afirmatia dvs cum ca "Ghinionul nostru a fost să ieșim dintr-o ideologie antielitară – comunismul, pentru a intra într-alta la fel de antielitară – postmodernismul corectitudinii politice." mi se pare daca nu aberanta cel putin amuzanta si ignoranta. Numai a asemana cenzura comunista cu dezbaterea culturala (oricit de intransigenta sau populista) din democratie mi se pare ca va plaseaza intr-o postura extrem de jenant-rosie. Parol.

Mulțumesc, Adriana! Vorbele tale mă pregătesc pentru încă o săptămână și mă fac să uit că mâine e luni, că e tot toamnă, că e tot 2010, dar ies eu din amnezia asta:)

congluență sau congruență?
frumos spus: „şi orice poveste începe să-şi lege candoarea de mirt a minunii”.

Răspunsuri - Multumesc pentru cuvinte. Mă bucur că sunt "în grafic " și că acest al doilea volum apare exact la un an de la apariția primului. Coperta este a Danei Stefan, o prietenă de neprețuit. De fapt este acelasi desen ca la volumul I, numai ca s-au schimat culorile. Procedăm în acest fel pentru a sugera că este vorba de o serie, de o continuare, fără a anula individualitatea fiecărei cărți. În ce privește Iașul, mă nedumerește numai faptul că rugămintea mea a fost uitată. Și era vorba de o chestiune de viață și de moarte.

nu-s multe plante care au flori ca talăngile vacilor. pe când "o plantă yucca" (spre exemplu yucca filamentosa) face nişte flori cât clopotele pe nişte beţe ca de floarea soarelui. dacă aş tăia "yucca", ceea ce pot, nu-i nici o problemă, ar putea veni alt comentator care poate n-a văzut o plantă cu flori cât talăngile vacilor şi-ar zice - bă, ce fel de plantă e aia, jurassică? - şi ar trebui iar să explic, să introduc sau să scot. da, sau nu?

La un alt text primeam cam acelaşi fel de critică precum domnia voastră aici şi redau copy-paste:

"din păcate acest autor contiuă să scrie bombastic și cu multe cuvinte în plus. care cuvinte nu fac decît să „depoetizeze” textul de mai sus. de exemplu, de ce oare este nevoie să se scrie „a venit luna decembrie” în loc de „a venit decembrie”. sau „înger însoţitor pentru anul ce vine” în loc de „înger pentru anul ce vine”... la urma urmei scăpări de genul ăsta par mai degrabă școlărisme. ar fi de așteptat, zic eu, după atîția ani în care postează, ca acest autor să deprindă mai mult stil și mai multă exigență cu forma în care redă."

m-apucă aşa, o durere de cap şi zic: don't bother. never try. sugestia ta e bună, însă.

Onorată!

oana

nici la asta nu ma gandisem.
n-am vazut ecranizarea, am citit insa cartea de atatea ori copil fiind, ca probabil m-as plictisi.
mi-a facut placere sa recunosc imaginea, poate ca umbla prin mine. shoo-shoo! :o)

Sincer, în contextul acestui poem pe care îl consider extrem de valoros nu înțeleg ultimul vers și deci prefer să citesc poemul lipsit de aportul acestuia. 'ca un câine în fața unui străin' este finalul meu aici.
Felicitări pentru ideea poetică zic eu, valoroasă și nouă despre înger și demon.
O lectură plăcută și incitantă aș putea spune.
Margas.

De impus desigur că nu impunem nimănui nimic, doar recomandăm. Nu am contestat că acea notă avea legătură strictă cu textul, nefăcând însă parte din ea - ar fi absurd să susțin altceva; ți-am recomandat însă să nu mai folosești facilitatea comentariilor pentru a te comenta singur, pentru că nu pentru asta a fost creată. Sunt sigură că poți vedea rațiunea pentru care nu încurajăm comentariile autorului decât ca răspuns la comentariile altor membri. Altfel ne-am tot comenta singuri, în speranța că ne răspunde cineva, apărem la ultimele comentarii, sporim numărul de afișări etc. Uite că sunt câțiva oameni pe hermeneia care trebuie să se refere și la comentariile de sub text, deși ar prefera să aibă timp să citeasca un text in pace si sa se refere la el. Poate contribui și tu la rărirea necesității unor astfel de intervenții. Și sper să încheiem aici, pentru a nu intra în aceleași capcane ale off topicului. Simplu: dacă mai ai astfel de clarificări de făcut, nu este nici o problemă (eu spuneam și că poate mulți cititori ar vedea și singuri; desigur, este dreptul tău să consideri că cititorii tăi nu înțeleg dacă nu le explici). Dar te voi ruga să încerci să le introduci cumva în subsolul textului, și nu la comentarii, din motivele expuse mai sus.

Spre deosebire de antecomentatorii mei, eu găsesc că poezia se manifestă exact în afara versurilor remarcate de ei, pentru că în acel spațiu exterior se decantează sensibilitatea liricii feminine de mult abuzata imagine a vinovăției exclusiv feminine vis-a-vis de păcatul originar. Adevărat spune Adriana în versurile "noi semănam tot mai mult cu niște batiste albe" subliniind că această schismă nu pare să se repare ci doar se adâncește. De aceea nu îmi par accidentale versurile "ne așezăm uneori pe aceeași bornă a întâmplării/ arătând mereu/ un cer improbabil" Am descoperit o rezonanță familiară în aceste versuri. Și dacă vreți, asta este exact ce se întâmplă când o poezie este citită de un public heterogen. Bun, o să spuneți că până aici am fost subiectivă. Adevărat. Hai să ne uităm puțin la tehnica versificației unde am de criticat trei aspecte: punctele de suspensie inutile din primul vers, această superfluă colapsare "ca-ntr-o" din penultimul vers ce probabil reflectă felul în care autoarea își recită versurile sieși, și o repetiție în poeziile sale a formulei de exprimare "cum" înlocuind "precum", "asemenea", "ca o", "ca un", etc Mă refer la versul "cum oasele unor hulubi înghețați" Pe partea pozitivă a balanței, stă concluzia finală, un enunț filozofic de profundis, tentativă de haiku revelator (nu ma refer la număr de silabe și distribuție a versurilor în terțină ci la densitate/concizie, mesaj și metaforă), tehnică de oarecare popularitate în poezia actuală, "ne salvează înecul în somn/ ca-ntr-o moarte/ cu nuferi." Să nu ne arătăm blazați numai pentru că l-am citit pe Dostoievski și nimic nu se poate ridica la nivelul respectiv... Poezia nu se judecă cu dispreț și neîncredere, ce crimă perfectă. Poeziei i se oferă șansa de a fi cuprinsă, asimilată, rezonată. Ceea ce rămâne în urma poeziei adevărate nu este destrămare "la o simplă atingere/ cum oasele unor hulubi înghețați" ci libertatea aposteriori sentinței la estetic, pentru că iată, îmi permit să îl citez pe Dostoievski, "frumusețea va salva lumea"

metaforă/imagine remarcabilă - "norii lungi erau morminte/ mișcând schelete de lumină" prozodia e una cu neglije, forma se unduiește shakespearian, după fiorul de romantism și nostalgia pasadelor antice, autorul pare a fi Duiliu Zamfirescu după ultimele două versuri, Gigi Becali p.s. îmi cer și eu scuze, dar aș dori o precizare: concursul (premiul) e valabil numai pentru acest text?

Francisc, nici eu nu știu ce vreau să fac, nici ce mi-a venit cu scrisul, eu sper că nu e decît o etapă trecătoare. Existența mea burgheză, mulțumitoare pînă în final, nu ar fi justificat necesitatea unei astfel de evadări. Dar ce să fac dacă văd și cînd am ochii închiși și dacă mă doare și sub anestezie? Mi-a fost mult mai ușor să dezbat subiecte din alte domenii de specialitate, mult mai aride, decît să spun ceea ce simt și ceea ce cred despre tot ce mă înconjoară. În concluzie, nu știu dacă voi avea parte de o carieră de scriitor și nu sînt convinsă că îmi doresc neapărat acest lucru, dar îți mulțumesc pentru bunăvoința de a mă fi citit și sper să ne mai auzim.

Am citit inca de la postare acest poem si trebuie sa marturisesc ca scrierile Adrianei nu se dezmint (deocamdata :-) si nu imi genereaza acea impresie "la prima lectura" - iar asta e o chestiune pe marginea careia putem, desigur, dezbate mult. Eu unul ma feresc mai nou de semnatica la primul nivel de lectura in poezie, pentruca am ajuns la concluzia ca important este sa "iei cititorul cu tine" si abia mai apoi sa vezi ce iese din asta pe celelate nivele de intelegere. Insa asta este desigur, doar experienta mea cat se poate de personala. Revenind la text, mie mi se pare inchegat si nu as putea spune (cu acea siguranta pe care doar varsta foarte tanara ti-o da uneori), ca una sau alta ar trebui eliminate sau adaugate aici. Si asta pentruca simbolistica utilizata aici face o trimitere destul de limpede la ingeri (poate candva voi reveni daca cineva imi va mai "inalta la fileu" acest subiect cu cateva fragmente din Plesu) si la oglinda, ca simbol primordial al dublului nostru. "am aruncat toate oglinzile-cer" mi se pare versul in jurul caruia graviteaza, ca niste particule, versurile acestui poem. (by the way, as renunta la cratima pentru a creste forta expresiei). Si daca e adevarat ca omul este prin definitie mistic, atunci autoarea vine aici si incearca sa defineasca acest mistic prin om. Andu P.S. Titlul e de National Geographic P.P.S. Pentru lalin, cu scuze Adriana de off-topic: data viitoare cand te mai gandesti sa comentezi astfel, te rog sa te mai gandesti o data. Comentariul tau este rizibil, iarta-ma dar tin prea mult la tine ca nu ti-o spun. Daca vrei sa comentezi, pune mana pe plaivaz, lasa tastatura si primul impuls de a scrie, mai ales la unii autori. Si lasa aprecierile astea calitativ-aproximative, ca la piata "mararul asta mi se pare mai verde decat acel patrunjel" Deocamdata sa admitem ca suntem neica-nimeni in literatura iar parerile noastre trebuiesc, macar si aproximativ, argumentate asa cum se cuvine. Imi cer scuze pentru interventie, dar sper sa fiu bine inteles.