de dragul jocului ea se nascuse cu doua capete dimineata privea colajele artistic atarnate de cei patru pereti ai camerei cu cei patru ochi ai ei fiecare clipind in ritmul lui mai tarziu facea doua cafele si doua omlete asezonate in functie de cota bursiera le dadea sa manance si sa bea celor doua guri mereu flanande mereu gata sa inghita sabii pe la pranz, il astepta pe omul ei si cei doi saci de lucerna pe care isi odihnea capetele grele deja de atatea ganduri contradictorii “sunt obosita”, ii spunea, “capul meu stang are sa doarma si cel drept are sa spuna povestea viselor lui” “ce bine”, ii raspundea el mereu, “am sa fumez o mahoarca si am sa scriu visele tale prescurtate” inutil sa va spun, ea avea vise suprarealiste, cu oameni inalti cu talpile crapate si ingeri si ceara epilatoare si agrafe colorate. Inutil sa va mai spun, mana lui stanga scria repede povestea spusa intr-o limba necunoscuta, cu cealalta mana stanga aprindea mahoarce, una-dupa-alta, una-dupa-alta si-i pieptana parul intins pe sacii de lucerna, pana cand inflorea, el – parul, nu lucerna. au fost doar norocosi fara sa stie si atat. au trait foarte fericiti pe langa campul de rachita privind viata prin sase ochi taiand felii de paine pe care intindeau colaje de vise si lucerna cu cele trei maini stangi ale lor ar fi putut trai de doua ori privind lumea distributiv odata va continua
probabil ca este de munca, dar eu nu asta voiam sa spun...
mi se intampla rar sa "ma caute" astfel de poezii. si prefer sa nu le caut eu, ma multumesc doar sa le deschid usa.
Silviu nici eu n-am zis ca-ti pare tie bine. Ideea era (e drept ca m-am exprimat total stupid) ca incercam sa citez versul
"când spui tu că îți pare bine" (de ce iti pare bine ?) .
A doua replica era lasata in eventualitatea in care Virgil sau vreun editor/moderator ar citi comentariul asta.
Lucian, poate ca ai dreptate, poate ca nu. Poate ca unii vor simti miros de liliac citind volumul domnului Graunfels...insa comentariul tau miroase clar a putred. Te-as ruga sa fii mai atent, pe viitor, in ce priveste opiniile pe care le enunti in acest spatiu. Deocamdata, pentru aceasta..."apreciere" neargumentata, considera-te avertizat.
mi-a placut indeosebi finalul. atat de ironic si de cinic- perfect. nici nu putea fi altfel; plictisul, boala, starea de bine/ rau, mizerie, toate fac parte din viata, dar indiferent cand sau cum vin toate astea, ea merge mai departe. isi are cursul ei nederanjat si nestiut de nimeni.
plimbarile cu trenul pot fi un chin( cel mai adesea pentru mine is), dar ce am observat, asa cum asa frumos ai redat si tu aici, de cele mai multe ori imaginile care apar parca pe furis, au capacitatea sa-ti readuca in memorie pana si cele mai uitate lucruri inmagazinate in tine.)
... pentru nostalgia reținută a versurilor, pentru îmbinarea ideilor cu imaginea de ansamblu, în special pentru versurile: să nu regreți ne repetăm complice din cînd în cînd războaiele ca și ploile sau revoluțiile au ceva frumos ca un fel de pandant pe haina ternă a vîrstelor noastre mature ... și...aștept rama:)! (nu ar putea fi copilăria... de altă culoare, una caldă?)
Un prim comentariu, sper să revin cu detalii. General: Iată un transfer de stări de la autor către personaj. Este interesant de urmărit dacă aceste trăiri cotidiene, care o iau înaintea proiectului inițial, vor conduce la o scenă unitară sau la cadrul specular atît de drag prozatoarei. Aici e pariul cu cititorul mai puțin dispus la alunecarea amețitoare printre planuri. La obiect: Dialoguri scurte, seci care uneori lasă impresia de artificial: “- Le controlează? - Le controlează.” ... „- Mama, ce-i aceea o tumoră? - Tocmai ți-am spus, Laura. - Nu, nu mi-ai spus. Ce face o tumoră? - Uneori omoară.” în replică-aproape didactic: “- Îmi descoperiseră o tumoră pe creier, pe glanda hipofiză. Este o glandă micuță, care stă aici undeva în spatele nasului, și e reponsabilă de toate celelalte glande din corp.” … “- E o creștere anormală, o aglomerare de celule care nu au ce căuta acolo.” Ai impresia că personajul nu dialoghează, recitește un diagnostic pe care nu vrea să îl accepte. Expresii “Fața ei albă părea că se adună, se materializează din albul dimprejur.” O paletă cromatică reflect/refract față de care am rezerve, fie și în oniric. “Mă leagănă ușor. Brațele îi miros a ploaie verde, a flori căzute pe pământul umed. Iar eu, copilul din lacrimi, îmi strecor mâinile în uterul ei, scot de acolo lumea ca un imens bol de cristal și o strecor în sân. Sunt mare acum, sunt mare, la fel de mare ca somnul.” Este alegerea autorului. Mie mi se pare doar o fugă ca și cum s-a speriat de cumințenia primelor două propoziții. Reamarc: “iar papucii din picioare, moi și albi, păreau că se topesc în liniștea coridoarelor.”
dacă poemul nu ar fi început cu "suflă vântul pustiului", aș fi avut, probabil câte ceva de comentat în privința ideilor începute și neterminate...sau a frazelor construite într-o oarecare grabă...dar citind și recitind, îmi dau seama că de fapt acesta era și farmecul...și esența...când vine vorba de un dialog cu Dumnezeu, din toată sinceritatea noastră reies neputințe și răzvrătiri care, așternute sau nu pe hârtie, ne dezgolesc și ne îmbracă în același timp !
As fi spus in loc de "de la chei trag linii până la mine" de la chei pana la mine linii... astfel as fi lasat o pauza de respiratie dar in acelasi timp as fi facut legatura cu urmatoarea strofa... acuma depinde pe ce anume ai vrut sa pui accentul. Ultimul vers devine concluziv si nu cred ca asta ai vrut... poate ca poezia se termina "în picioare" :) Un text bun.
lasînd la o parte polemica lehata de titlu... mi se pare curioasa aparitia cilindrului de lemn. adica, daca vrei (nu ma refer la tine ci vorbesc in general) ca marea sa-ti fie pamînt de-ngropaciune, ma gîndesc ca nu te imaginezi intr-un sicriu scufundat, ci zburdînd alaturi de delfini, sau fiecare cu cel doare: sirena, rechin, calut de mare... si in restul textului cam sari de la una la alta
Propunere: Întrucât cuvântul "redemptiv" nu există în limba română, dar văd că îl folosiți, vă propun totuși, căci nu noi inventăm acum limba, să găsim o expresie mulțumitoare, pentru ca lumea să ne înțeleagă și în primul rând noi înșine să ne înțelegem. Și ca să facem lumină, ce-i cu acest redemptiv, căci sunt convins că nu mulți cunosc semnificația termenilor teologici consacrați. Am vobservat că ați evitat elegant termenul. Eu zic măcar să-l numim la început. Eu aș folosi chiar "adevăr mântuitor" , de vreme ce un filosof pragmatist îl numește așa, cu termenul teologic consacrat, cred că o putem face și noi. Alte variante ar fi "izbăvitor", "eliberator" (asta dacă nu vrem să ni-i punem în cap pe de-alde știți cine). Unii ar putea opta pentru un mult mai echivoc "adevăr compensator", însă "răscumpărător", deocamdată cel puțin, aș prefera să nu-l folosim, pentru a nu provoca chiar din start conflictul dintre concepția doctrinei despre răscumpărare a teologiei occidentale tomiste, și cea bizantină care respinge chiar și termenul respectiv (problemă la care, oricum, vom ajunge). De acord?
Pamfletul are şi el nişte limite. Stop! Nu iţi pot oferi decât, să zicem, „compasiune” (şi peniţa care a fost, pentru text, of course, pe bune). Că de „milă creştină” sunt sătul până peste cap. Mare e grădina lui Dumnezeu. Şi suntem cu toţii în ea. Ce-şi face omul cu mâna lui e…lucru manual. Nefericirea e că we are all connected.
de ce primele strofe nu sunt in rime? este oarecum derutant, si faptul ca pe la ultima strofa ritmul se pierde. mi se pare foarte fad versul /Arareori umplu clipele cu toate distanțele/ pentru ca este golit de orice mesaj poetic. ca si versul/Corăbii rătăcite prin valuri înspumate/, care mi se pare bun de carpeta gen rapirea ... ceea ce iese in evidenta, cel putin pentru mine, este un vers de-a dreptul suprarealist /Se risipesc pașii fluturilor dezorientați/ pentru ca numai in conceptie suprarealista pot vedea un fluture cu pasind. nu zic ca imaginea nu e buna, chiar imi place:) seara buna
Mădălina, aici "n-as zice, n-am fost nicodata in stomacul un taur dar banuiesc ca sucurile gastrice actionand pe trup trebuie sa dea cea mai buna experienta agonica traita vreodata" faci o confuzie ori intepretezi eronat. Taurul sicilian era o metodă grecească de tortură. N-are nicio legătură cu sucuri gastrice. Oricum, zâmbetul mi-a rămas.
În legătură cu patetismul - nu ştiu câtă lume e la curent că, aşa cum există poezie romantică/ simbolistă / fracturistă/ introspectivă /cerebrală/ de stare etc, tot aşa există şi poezie patetică. Şi această poezie patetică nu are absolut nicio conotaţie peiorativă. E o, să-i spunem, specie. N-am să lungesc discuţia pe acest subiect - cine vrea, n-are decât să se intereseze. Am să mai spun doar că, în foarte multe cazuri, din teama sau neştiinţa de-a păstra echilibrul emoţional la nivel de expresie şi fond, apar nişte monstruozităţi de texte-mutant de ţi se încreţeşte părul. Scriitorul/ poetul nu mai are curaj să fie el cu ale sale cuvinte fără să încarce expresia cu zece găleţi de glet bombastic, fără să şocheze metaforic, fără să frazeze rutina, fără să ocolească jumătate de pagină pentru a ascunde în jumătate de virgulă un sfert de sentiment. Exprimarea clară a devenit o ruşine. Trăirea trebuie căutată cu magnetul, printre tonele de fier lexical. A devenit o modă să fim nişte sensibili în costume de oţel. Textul supercriptic, ambiguu până acolo unde poate fi reţetă de negrese, carte de coduri poştale şi epopee în acelaşi timp, cu ecouri wow, volane şi motoraşe, textul tehnic, încărcat cu pipeta dexisto-pomo - texte de acest gen nenorocesc poezia veritabilă. Cel puţin asta e părerea mea.
A nu se înţelege greşit! Eu nu susţin că ar trebui să ne dezbrăcăm, în public, până la suflet, dar nici extrema. Trebui să păstrăm măsura, aşa cum trebuie să facem distincţie clară între discursul patetic prin atitudine lirico-expresivă, şi discursul patetic prin stil.
În rest, sunt de acord cu tine: nu ai înţeles mare lucru, iar eu nu am scris un text genial.
Ceva între Goga și Blaga, ceva ce îmi amintește de textele pe care trebuia să le învățăm pe de rost pentru bac. "De aceea" oscilez între a reciti poemul, pentru a-i descoperi lucrurile, bune și rele, și a-l respinge. Cred, totuși, că ar putea rămâne unul dintre poemele cele mai reușite ale tale, de până acum. Ar fi o idee să mai scrii în același stil.
...aici "inascensus" are un rol de încurajare și în același timp de admirație pentru un salt enorm cu parapanta. dar să rămânem români în românia(care e a tuturor, de aia o scriu cu litere mici, e pentru mine substantiv "comun"). mă bucur că ai tresărit Andule, e semn bun:) atent, paul
vă promit că citesc tot și vă voi răspunde. Rim, alăturarea cu Liternet, precum și prezența ta aici îmi face onoare. Acest site este doar o mică încercare de-a mea iar mîna tehnică este a fiului meu de 19 ani, David. Doar atît. Deci aveți răbdare cu noi.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
de dragul jocului ea se nascuse cu doua capete dimineata privea colajele artistic atarnate de cei patru pereti ai camerei cu cei patru ochi ai ei fiecare clipind in ritmul lui mai tarziu facea doua cafele si doua omlete asezonate in functie de cota bursiera le dadea sa manance si sa bea celor doua guri mereu flanande mereu gata sa inghita sabii pe la pranz, il astepta pe omul ei si cei doi saci de lucerna pe care isi odihnea capetele grele deja de atatea ganduri contradictorii “sunt obosita”, ii spunea, “capul meu stang are sa doarma si cel drept are sa spuna povestea viselor lui” “ce bine”, ii raspundea el mereu, “am sa fumez o mahoarca si am sa scriu visele tale prescurtate” inutil sa va spun, ea avea vise suprarealiste, cu oameni inalti cu talpile crapate si ingeri si ceara epilatoare si agrafe colorate. Inutil sa va mai spun, mana lui stanga scria repede povestea spusa intr-o limba necunoscuta, cu cealalta mana stanga aprindea mahoarce, una-dupa-alta, una-dupa-alta si-i pieptana parul intins pe sacii de lucerna, pana cand inflorea, el – parul, nu lucerna. au fost doar norocosi fara sa stie si atat. au trait foarte fericiti pe langa campul de rachita privind viata prin sase ochi taiand felii de paine pe care intindeau colaje de vise si lucerna cu cele trei maini stangi ale lor ar fi putut trai de doua ori privind lumea distributiv odata va continua
pentru textul : două mâini deMă bucur şi totodată sunt onorat că ai găsit ceva interesant în acest poem.
pentru textul : alunecări printre gene deEi, la ce mi-era capul?! Refac: "Aş tăia "paralziat", vinde..." --> "Aş tăia "paralizat", vine..."
pentru textul : cum atingi pietrele acelea netede ale caldarîmului deGreen Mary, nimfa apelor inimii: -- -- --
pentru textul : my Mary deprobabil ca este de munca, dar eu nu asta voiam sa spun...
pentru textul : la Văratec mă ajunge toamna demi se intampla rar sa "ma caute" astfel de poezii. si prefer sa nu le caut eu, ma multumesc doar sa le deschid usa.
diagnostic: impotenta poetica cronica
pentru textul : parfumul Hermeneiei derecomandari: gargara x3/zi,
joc de glezne,
dat din buze-n cucuruze
Advil (Ibuprofene) este un medicament contra durerilor, scăderea febrei etc. Puțin mai mult decât aspirina clasică.
pentru textul : ombra mai fu cara ed soave più deSilviu nici eu n-am zis ca-ti pare tie bine. Ideea era (e drept ca m-am exprimat total stupid) ca incercam sa citez versul
"când spui tu că îți pare bine" (de ce iti pare bine ?) .
A doua replica era lasata in eventualitatea in care Virgil sau vreun editor/moderator ar citi comentariul asta.
pentru textul : părere deLucian, poate ca ai dreptate, poate ca nu. Poate ca unii vor simti miros de liliac citind volumul domnului Graunfels...insa comentariul tau miroase clar a putred. Te-as ruga sa fii mai atent, pe viitor, in ce priveste opiniile pe care le enunti in acest spatiu. Deocamdata, pentru aceasta..."apreciere" neargumentata, considera-te avertizat.
pentru textul : Apariție editorială 2007 – „În vizită la Ussais” de Adrian Graunfels demi-a placut indeosebi finalul. atat de ironic si de cinic- perfect. nici nu putea fi altfel; plictisul, boala, starea de bine/ rau, mizerie, toate fac parte din viata, dar indiferent cand sau cum vin toate astea, ea merge mai departe. isi are cursul ei nederanjat si nestiut de nimeni.
pentru textul : cerul vânăt mă doare timid a bătătură deplimbarile cu trenul pot fi un chin( cel mai adesea pentru mine is), dar ce am observat, asa cum asa frumos ai redat si tu aici, de cele mai multe ori imaginile care apar parca pe furis, au capacitatea sa-ti readuca in memorie pana si cele mai uitate lucruri inmagazinate in tine.)
... pentru nostalgia reținută a versurilor, pentru îmbinarea ideilor cu imaginea de ansamblu, în special pentru versurile: să nu regreți ne repetăm complice din cînd în cînd războaiele ca și ploile sau revoluțiile au ceva frumos ca un fel de pandant pe haina ternă a vîrstelor noastre mature ... și...aștept rama:)! (nu ar putea fi copilăria... de altă culoare, una caldă?)
pentru textul : antiplatonice VI deUn prim comentariu, sper să revin cu detalii. General: Iată un transfer de stări de la autor către personaj. Este interesant de urmărit dacă aceste trăiri cotidiene, care o iau înaintea proiectului inițial, vor conduce la o scenă unitară sau la cadrul specular atît de drag prozatoarei. Aici e pariul cu cititorul mai puțin dispus la alunecarea amețitoare printre planuri. La obiect: Dialoguri scurte, seci care uneori lasă impresia de artificial: “- Le controlează? - Le controlează.” ... „- Mama, ce-i aceea o tumoră? - Tocmai ți-am spus, Laura. - Nu, nu mi-ai spus. Ce face o tumoră? - Uneori omoară.” în replică-aproape didactic: “- Îmi descoperiseră o tumoră pe creier, pe glanda hipofiză. Este o glandă micuță, care stă aici undeva în spatele nasului, și e reponsabilă de toate celelalte glande din corp.” … “- E o creștere anormală, o aglomerare de celule care nu au ce căuta acolo.” Ai impresia că personajul nu dialoghează, recitește un diagnostic pe care nu vrea să îl accepte. Expresii “Fața ei albă părea că se adună, se materializează din albul dimprejur.” O paletă cromatică reflect/refract față de care am rezerve, fie și în oniric. “Mă leagănă ușor. Brațele îi miros a ploaie verde, a flori căzute pe pământul umed. Iar eu, copilul din lacrimi, îmi strecor mâinile în uterul ei, scot de acolo lumea ca un imens bol de cristal și o strecor în sân. Sunt mare acum, sunt mare, la fel de mare ca somnul.” Este alegerea autorului. Mie mi se pare doar o fugă ca și cum s-a speriat de cumințenia primelor două propoziții. Reamarc: “iar papucii din picioare, moi și albi, păreau că se topesc în liniștea coridoarelor.”
pentru textul : Orice vis trebuie să spună o poveste. Lalele și Pink Martini. depentru parerile dumneavoastra! ei, daca as putea...
pentru textul : Tendințe primăvară-vară 2014 deFoarte tare, tu l-ai facut? Cred ca ar fi mers si ceva explicatii, eventual o mica polemica sub aceasta vizuala, parerea mea. Remarcabil, Andu
pentru textul : preemptive love dedacă poemul nu ar fi început cu "suflă vântul pustiului", aș fi avut, probabil câte ceva de comentat în privința ideilor începute și neterminate...sau a frazelor construite într-o oarecare grabă...dar citind și recitind, îmi dau seama că de fapt acesta era și farmecul...și esența...când vine vorba de un dialog cu Dumnezeu, din toată sinceritatea noastră reies neputințe și răzvrătiri care, așternute sau nu pe hârtie, ne dezgolesc și ne îmbracă în același timp !
pentru textul : Suflare de vânt deAs fi spus in loc de "de la chei trag linii până la mine" de la chei pana la mine linii... astfel as fi lasat o pauza de respiratie dar in acelasi timp as fi facut legatura cu urmatoarea strofa... acuma depinde pe ce anume ai vrut sa pui accentul. Ultimul vers devine concluziv si nu cred ca asta ai vrut... poate ca poezia se termina "în picioare" :) Un text bun.
pentru textul : fixație demulțumesc frumos, Masha!
pentru textul : odată nu ai să mai știi unde locuiești demultumesc de trecere, promit sa raspund mai pe larg cand voi avea ceva mai mult timp.
pentru textul : Când totul începe să tacă exact așa cum se vede delasînd la o parte polemica lehata de titlu... mi se pare curioasa aparitia cilindrului de lemn. adica, daca vrei (nu ma refer la tine ci vorbesc in general) ca marea sa-ti fie pamînt de-ngropaciune, ma gîndesc ca nu te imaginezi intr-un sicriu scufundat, ci zburdînd alaturi de delfini, sau fiecare cu cel doare: sirena, rechin, calut de mare... si in restul textului cam sari de la una la alta
pentru textul : Höre Israel dePropunere: Întrucât cuvântul "redemptiv" nu există în limba română, dar văd că îl folosiți, vă propun totuși, căci nu noi inventăm acum limba, să găsim o expresie mulțumitoare, pentru ca lumea să ne înțeleagă și în primul rând noi înșine să ne înțelegem. Și ca să facem lumină, ce-i cu acest redemptiv, căci sunt convins că nu mulți cunosc semnificația termenilor teologici consacrați. Am vobservat că ați evitat elegant termenul. Eu zic măcar să-l numim la început. Eu aș folosi chiar "adevăr mântuitor" , de vreme ce un filosof pragmatist îl numește așa, cu termenul teologic consacrat, cred că o putem face și noi. Alte variante ar fi "izbăvitor", "eliberator" (asta dacă nu vrem să ni-i punem în cap pe de-alde știți cine). Unii ar putea opta pentru un mult mai echivoc "adevăr compensator", însă "răscumpărător", deocamdată cel puțin, aș prefera să nu-l folosim, pentru a nu provoca chiar din start conflictul dintre concepția doctrinei despre răscumpărare a teologiei occidentale tomiste, și cea bizantină care respinge chiar și termenul respectiv (problemă la care, oricum, vom ajunge). De acord?
pentru textul : Replică la un com. al lui Călin Sămărghițean (Cailean) la un eseu al subsemnatului ”(1) Discuție (virtuală) cu Richard Rorty despre declinul adevărului redemptiv” postat pe Hermeneia. dePamfletul are şi el nişte limite. Stop! Nu iţi pot oferi decât, să zicem, „compasiune” (şi peniţa care a fost, pentru text, of course, pe bune). Că de „milă creştină” sunt sătul până peste cap. Mare e grădina lui Dumnezeu. Şi suntem cu toţii în ea. Ce-şi face omul cu mâna lui e…lucru manual. Nefericirea e că we are all connected.
pentru textul : octopus dede ce primele strofe nu sunt in rime? este oarecum derutant, si faptul ca pe la ultima strofa ritmul se pierde. mi se pare foarte fad versul /Arareori umplu clipele cu toate distanțele/ pentru ca este golit de orice mesaj poetic. ca si versul/Corăbii rătăcite prin valuri înspumate/, care mi se pare bun de carpeta gen rapirea ... ceea ce iese in evidenta, cel putin pentru mine, este un vers de-a dreptul suprarealist /Se risipesc pașii fluturilor dezorientați/ pentru ca numai in conceptie suprarealista pot vedea un fluture cu pasind. nu zic ca imaginea nu e buna, chiar imi place:) seara buna
pentru textul : În tâmpla cu muze deMarius, s-a notat.
Mădălina, aici "n-as zice, n-am fost nicodata in stomacul un taur dar banuiesc ca sucurile gastrice actionand pe trup trebuie sa dea cea mai buna experienta agonica traita vreodata" faci o confuzie ori intepretezi eronat. Taurul sicilian era o metodă grecească de tortură. N-are nicio legătură cu sucuri gastrice. Oricum, zâmbetul mi-a rămas.
În legătură cu patetismul - nu ştiu câtă lume e la curent că, aşa cum există poezie romantică/ simbolistă / fracturistă/ introspectivă /cerebrală/ de stare etc, tot aşa există şi poezie patetică. Şi această poezie patetică nu are absolut nicio conotaţie peiorativă. E o, să-i spunem, specie. N-am să lungesc discuţia pe acest subiect - cine vrea, n-are decât să se intereseze. Am să mai spun doar că, în foarte multe cazuri, din teama sau neştiinţa de-a păstra echilibrul emoţional la nivel de expresie şi fond, apar nişte monstruozităţi de texte-mutant de ţi se încreţeşte părul. Scriitorul/ poetul nu mai are curaj să fie el cu ale sale cuvinte fără să încarce expresia cu zece găleţi de glet bombastic, fără să şocheze metaforic, fără să frazeze rutina, fără să ocolească jumătate de pagină pentru a ascunde în jumătate de virgulă un sfert de sentiment. Exprimarea clară a devenit o ruşine. Trăirea trebuie căutată cu magnetul, printre tonele de fier lexical. A devenit o modă să fim nişte sensibili în costume de oţel. Textul supercriptic, ambiguu până acolo unde poate fi reţetă de negrese, carte de coduri poştale şi epopee în acelaşi timp, cu ecouri wow, volane şi motoraşe, textul tehnic, încărcat cu pipeta dexisto-pomo - texte de acest gen nenorocesc poezia veritabilă. Cel puţin asta e părerea mea.
A nu se înţelege greşit! Eu nu susţin că ar trebui să ne dezbrăcăm, în public, până la suflet, dar nici extrema. Trebui să păstrăm măsura, aşa cum trebuie să facem distincţie clară între discursul patetic prin atitudine lirico-expresivă, şi discursul patetic prin stil.
În rest, sunt de acord cu tine: nu ai înţeles mare lucru, iar eu nu am scris un text genial.
pentru textul : Fragmentar detextul e el insusi un bumerang, virgil. nimic nu e intamplator. nici legaturi, nici radacini. personalizare?! forta fie cu tine!
pentru textul : Fiare dete felicit. este un premiu care atestă valoarea ta de autor. la cât mai multe reuşite pe tărâmul literar!
pentru textul : Raluca Blezniuc - "imnul cioZvârtei" deprima parte e stilul tau si e ok sfirsitul e cam ludic si nu stiu daca merge. subscriu la parerea almei, se putea mult mai bine
pentru textul : Poveste de Dragobete deam uitat : felicitari pentru Hermeneia si membrii sai la 6 luni de existenta . In curand va iesi primul dintisor..
pentru textul : jurnal de nesomn V deCeva între Goga și Blaga, ceva ce îmi amintește de textele pe care trebuia să le învățăm pe de rost pentru bac. "De aceea" oscilez între a reciti poemul, pentru a-i descoperi lucrurile, bune și rele, și a-l respinge. Cred, totuși, că ar putea rămâne unul dintre poemele cele mai reușite ale tale, de până acum. Ar fi o idee să mai scrii în același stil.
pentru textul : Poem incipient și naționalist de...aici "inascensus" are un rol de încurajare și în același timp de admirație pentru un salt enorm cu parapanta. dar să rămânem români în românia(care e a tuturor, de aia o scriu cu litere mici, e pentru mine substantiv "comun"). mă bucur că ai tresărit Andule, e semn bun:) atent, paul
pentru textul : apex devă promit că citesc tot și vă voi răspunde. Rim, alăturarea cu Liternet, precum și prezența ta aici îmi face onoare. Acest site este doar o mică încercare de-a mea iar mîna tehnică este a fiului meu de 19 ani, David. Doar atît. Deci aveți răbdare cu noi.
pentru textul : prima pagină dePagini