Text de remarcat.

atmosfera este convingatoare. de fapt, imi place poemul, in intregul lui. congrat

Dacă tu ai avut curaj să spui povestea aceasta până la capăt, îmi trebuie cred și mie un pic de curaj (la o scară mult mai redusă, ce-i drept), să o evidențiez, deși și tocmai împotriva faptului că nu se mai poartă poveste în poveste decât dacă scrii deasupra atenție eu am voie, și mai ales nu în poezie, nu-i așa? Ei bine, eu mărturisesc că l-am citit și reluat, că de-acum s-ar putea să mă întreb pe unde umblă nevăzute alione care înghit dimineața la micul dejun fluturi, acele dependente de dragoste și miraj... Foarte bine construit, aproape ca un scenariu al unui vis, cu pauze de respirație și, mai ales, cu atragerea pe nebănuite a cititorului în acest joc al minții unde nimic nu este ceea ce pare a fi, "lucru normal dacă îl privești dintr-un glob de sticlă"... Sigur, mai cred că mai este loc de puțină cizelare, ca de ex la "împrăștiați în acel loc precum o dragoste în creier", "nu ca să fiu sigur că m-a auzit ci ca să nu tac dacă tăceam redeveneam", (detalii inutile, se înțelegea deja asta), "din când în când oamenii trenului mai veneau până la noi pe bicicletele pe care ni le doream când eram mici atunci ea mă strângea de mână tare tare și biciliști ne ocoleau" -aici ar mai fi de lucrat la punerea în scenă a cuvintelor, eu m-aș feri să folosesc atât de mult articolul hotărât la bicicletele (și-așa un cuvânt greu pentru o poezie care se citește ca din goana trenului la o adică); "conductorul se comporta ca și când se făcea noapte în pădure" - greoi spus, tare greoi. Și cântecul iarăși mi se pare la alt nivel, unul mai jos, din păcate, diluând finalul poeziei. All in all însă, evidențiez această poezie pentru imagini superbe expuse cu nonșalanță ("vorbele sar din ea ca niște artificii și brusc îți arată niște lucruri de calitate ca de exemplu dumnezeu"; "aliona proba zile zicea că îi stă mai bine în 24 iunie decât în 9 iunie"; "ne-am așezat la o masă de pământ să ne bem ceaiul al meu verde ochi al ei un roșu aprins când îi rămânea pe buze acum am avut curaj să îi vorbesc despre despre despre oricum i-am spus multe poate și de două ori"). ...și îți urez și eu bun venit. Sunt tare curioasă cum vei evolua.

margas apreciez perseverenta cu care urmaresti ce scriu. iata un motiv sa nu ma las pe tinjala. si da, textul este un crochiu mai degraba. o antipoezie.

am văzut ultimul comm :) Cristina, faci cum vrei tu, este poezia ta!

Adriana, nu cred că trebuie să îți spun despre imanență... așa am simțit! Dacă tu crezi că nu sunt ok versurile acelea e bun și așa. În definitiv sunt semnate de mine! Îți mulțumesc pentru intervenție...
gând bun!

e un poem in care imaginile-metafore sint foarte sugestive mi se par insa, putin altfel, scazute ca intensitate, acestea, si cred ca poemul ar putea supravietui frumos si fara ele; dar asta e doar o parere a mea...e o alternativa doar. (intr-un atelier literar se pot ridica si astfel de idei; opinii personale ce ar putea avea un impact sau nu asupra poeziei): "animal neîndemnatic în căutarea sânului desenează ceruri aurii în jurul nopții" deosebit mi se pare finalul prin forta expresiva: "liniștea se înalță se face secure cade"

Poate duhul! Am simțit același lucru... Voi reveni pe text, într-o zi! tincuța

Aveţi dreptate cu geamul umed
În prealabil am vrut să scriu aburit, dar îmi sărea cu o silabă, dar cum se acceptă o silbabă şi chiar două peste 17, voi scimba.
Cezar

Adrian, îmi place foarte mult stilul tău în scris. Îmi place în acest text cum derulezi povestea cu tot „tacâmul” ei – poftiţi, ne îndeamnă autorul, luaţi cu voi şi lingurile de argint! Se va servi borşul lui tata! E bine că stăm la masă, e bine că Ispirescu e prezent cu lumea lui de basm (P. Ispirescu este un povestitor matur al copiilor, după părerea mea, nu scapă nimeni nepedepsit în basmele lui, şi ce pedepse... adică, numai dacă ne gândim cum fiii de împărat sunt pedepsiţi, chiar de împăraţi – tată pentru ei, te apucă groaza pe la vreo opt ani...
Metafora foarte bine plasată după o poveste clasică, fără efect acum, în prima parte, evident voit, exact cum vine ea, naturală.
“Soră-mii i-a rămas mic şorţul, ori e mare.Oricum,tata acoperă albastru boxa aia făcută dintr-un sertar; cu degetele belite de cuie, pune fir pe fir, învârte încet butonul, înjură, învârte iar...”
şi minunata combinaţie: “ca păsări de plastic sub cer faianţat, vocii i-au crescut ochii.”
Apoi, imaginea cu tata, sora, strânsul mâinii, efectul psihologic lucrează intens – suntem martori, servim “borş”, lângă noi se derulează o scenă, fiecare este urmărit şi toţi ştiu că EL e tata: Na-vă, poate vă mai trece dracu’ foamea,…/… iî cere mamei un castron cu borş./ Mamei îi râde movul din jurul ochiului – tablou static; pe stop cadru, … mă strânge uşor de mână,/eu, pe soră-mea”. superb calup de imagini atât statice cât şi în mişcare doar pe retină.
“Cade noaptea cu surcele albe,/cât jumate de om, zăpada,/” – povestea copilului curat, sufletul curat – „zăpada”, „surcelele albe” – inocenţa, jocul de cuvinte doar pentru atmosferă pentru ca cititorul să poată trăi copilul din el şi să înţeleagă râsul rece, uşor ironic la o vârstă la care ironia înseamnă nu mai mult decât nişte „pantaloni rupţi în genunchi”: „râde la mine, îi simt râsul prin pantalonii rupţi în genunchi;”
“ledul din capul cutiei” – întunericul, frica sugerată prin contrast, teamă/curaj, oximoronic prin efectul invers psihologic redat foarte clar prin „şi ce”, mai de parte „ba da, ba nu, ei, şi?”
Repetiţia verbului foială prezentă în ultimile două strofe: Se foieşte tata./ Se foieşte mama./ Mă foiesc./ singurul care înjură de două ori este tata: “Se foieşte mama. Înjură tata./ … Mă foiesc. Înjură tata.”, copilul o singură dată în gând de teamă de tata când începe şi el a se foi: “Se foieşte tata./Ba nu mi-e foame.” – înjură prin negaţia: „ba nu”. deci, o face şi copilul.
Textul e foarte bun. După părerea mea aş renunţa la unele construcţii pentru o mai bună delimitare a sensurilor în propoziţii şi anume:
“cât un copil şi copilul râde frig” –“ râde frig” rupe cumva stilistic strofa. ai putea înlocui complementul cu punct –“ cât un copil şi copilul râde.” e frig;
“Brr, ce mult alb şi tot negru peste tot” – la fel, destul de nefericit stilistic acel “peste tot” (mă refer strict în context. Altfel, este o formă poetică. M-aş opri după “negru”.
Finalul l-am citit aşa: “Nu se mai aude nimic”. Poate ledul.
“Ledul e cumva încă./Mai era ceva în povestea aia.../Nu mai ştiu ce.
Strici povestea pentru că nu eşti în proză.
Sau poate poţi păstra “Nu se mai aude nimic” şi să te opreşti la versul “Ledul e cumva încă” pentru că eu, ca cititor, am înţeles finalul foarte bine, şi am descoperit şi efectul de led, doza de “ambiguitate clară” bine folosită, atât cât trebuie şi de la final încolo, vorba ta, mai trebuie să-mi fac şi eu treaba ca cititor
Eu îţi mai acord o peniţă şi de data aceasta pentru că reuşeşti să faci un cititor să te mai citească şi cred că nu este puţin lucru. ai un stil original şi asta îmi place la tine, Adrian! Succes!
P.S. Mă scuzi dacă nu prea este literar ce am comentat eu aici dar cred totuşi că mă vei scuza în contextul în care nu sunt critic literar.
şi...
bună ziua!:)

Scuze pt. eroare!

De acord, Margas.

De aceea am avut grije sa spun: "fără a avea pretenţia că din ce cele ce urmează ar rezulta un „zen hibernal" "

Teoria, ca teoria. Practica ne omoara!

"trâgînd cu ochiul pe sub sutana lui dumnezeu"

mie acest paragraf mi se pare nepotrivit. liliacul privind lumea întoarsă pe dos, da. e un text de peniţă, de acord cu domnul gorun. mă abţin din motivul. mai ales că trăgînd are căciuliţa pe ochi.

am mai vorbit despre fotografiile tale. am spus și o repet, ai abordări interesante, care stîrnesc emoții, găsesc că dinamica și încadrarea scot din anonimat chiar și lucrurile ce pot părea banale/comune. las aici un semn pentru tot ce am văzut.

și mai las o variantă în care eu am accentuat contrastul și am redefinit paleta cromatică pentru un plus de dramatism. cred că pasionații de arte vizuale nu ar trebui să neglijeze resursele aplicațiilor dedicate prelucrării imaginilor de tip raster.

virgil, pai daca apartinem acestei comunitati e uneori bine sa stim si noi cauzele si efectele. Uite, de exemplu eu personal nu inteleg acest text si de ce ar trebui vladimir considerat off/topic, cand textul in sine este o mostra de off/topic literar. vrei sa analizam literar acest text? sau mai precis, care este scopul sau, eu personal nu cunosc povestea ancai marinei si invocatia bridge-ului, ce vrea acest text de la mine de exemplu, enache ionut si cum anume trebuie sa comentez acest text sa nu fiu considerat realmente pe langa! apoi, esti sigur ca ai luat decizia corecta ? ma refer ca actaeon nu a facut decat sa discute unele aspecte vis-a-vis de clone, conturi experimente etc, iar discutiile au degenerat cu si prin sau fara voia ta luand pozitie ferma dar totodata cu bratele protector intinse asupra unor persoane. nu acuz, nu e treaba mea, nu iti inchipui ca apartin unei tabere am considerat doar destul de impulsiva decizia ta ai mai actionat asa cu dorin apoi ai rectificat totusi o decizie gen suspendare cred ca este destul de exagerata, mai ales pentru niste discutii pe un text fara noima literara, care ar fi trebuit invalidat de prima oara, pentru ca nu face decat sa invoce o lista intreaga de scandaluri si contra-argumente, toate sub acelasi cont. deci, hai sa lasam favoritismele si antipatiile intr-o comunitate ce se vrea unita, ce zici? ps: textul mi se pare puternic finalul are ceva din explozia lirica a lui tzara si un pic din fratii jderi, disimulat de conceptiile lui pinocchio in analizele sale literare despre Fane a lu` Tachita Stroia, sa nu plec fara o minima analiza literara a textului realmente si categoric literar.