Virgil, parerea mea e ca ar trebui sa renunti complet la clisee, e momentul, ai varsta poetica adecvata... insa acest poem abunda de ele, este o adevarata colectie, nu este aproape niciun vers care sa nu zica un cliseu, de aceea nici nu vreau sa citez, ar insemna sa citez, cum spuneam, intreg poemul. "Primavara ucisa" mi se pare insa regina cliseelor si uite ca vine tocmai la final... Eu cred ca Virgil ne-a incercat aici vigilenta poetica. Eu nu dorm. Bobadil.
fie și numai pentru versul ăsta (plus finalui, totuși, să i-l dăm și pe acesta Cezarului), meriți să fii iertat.
și n-am căutat textul, să știi, a venit el singur la mine. ;)
Citind cu atenție comentariul anterior, concis și definitiv, ca lovitura de scrimă, nu m-am putut abține să nu răspund provocării, dată fiind și miza acestei polemici, care ne implică profund: dacă literatura se face în afara regulilor sau prin intermediul lor. Că o disputationes este ridicată sau nu din labirintul mahalalei, nu importă; mai mult, este o eroare logică discreditarea unei teze prin descalificarea persoanei ce o susține, un sofism de relevanță și anume argumentum ad hominem. Logic, aici, discutăm idei, nu oameni. Ceea ce orice regulament de bun simț admite de asemenea. Încercând o sinteză a precedentei intervenții, evidențiez următoarele etape: 1. un preambul, care amintește de funcția regulamentului valabil pe hermeneia, de necesitarea respectării acestuia, întru apărarea de bramburelile pornografice 2. un prim argument, conform căruia în artă este nevoie de reguli, impuse sau autoimpuse, pe baza analogiei creație a universului versus creație literară 3. argumentul doi, după care “arta se naște în constrângere”, concluzia fiind “cu cit exista mai multa "libertate" si resurse cu atit exista mai putina arta”, fiind adusă în discuție relația literatură-cinematografie Plus, în final, o afirmație asupra căreia voi reveni. Contraargumentarea mea este următoarea: 1. cenzurarea discursului pornografic, psihanalizabil ca orice act uman, printr-un regulament de ordine interioară, care oferă, în același timp, sugestii sau o direcție în contradirecția actuală, recent apusă, permite crearea și păstrarea unui spațiu virtual decent, propice postării și comentariilor pe text. Totodată, ar funcționa, interiozitată la un moment dat, ca o autocenzură, asemeni unui filtru care va purifica orice tentație spre pornografie, spre exhibări puerile. Acestea ar fi, în principal, argumentele implicite ale regulamentului hermeneia. Contraargumentul meu este următorul, retoric spus: cenzura respectivă ajută cu adevărat sau inhibă și mai mult pe cel doritor de creație cu orice preț și orice mijloace? Adică, puritanismul literar la care s-ar gândi mulți, acuzator, mai dă seamă de esența actului creator, de dionisiacul implicat în orice act de afirmare a vieții? Această nevoie de exprimare a ființei proprii, cenzurată, nu refuză oare statutul adecvat sexualității umane, câștigat în ultimele secole? Adică, până la urmă, arta se face din orice, n est ce pas? Ca exemplu, amintesc valențele fracturismului sau erotismul lui Emil Brumaru. 2. Înainte de a contraargumenta primul argument amintit mai sus, cu permisiunea dvoastră, fac o scurtă referință filosofică, care va ajuta, sper, înțelegerii adecvate a problemei puse și anume dacă arta se naște sau nu în/din constrângere. Înainte de toate trebuie precizat faptul că teza “haos-ordine-diversitate”, s-o numim teza filosofică clasică, de reminiscență eminesciană, nu este în acord cu teoriile din fizica actuală, cu modelele de expansiune a universului și cu posibila sa revenire la punctul de singularitate, adică la punctul de dinaintea Big-Bang-ului. Deja în secolul XIX filosofii constatau, dezvrăjind lumea, faptul că oazele de ordine sunt un accident, viața datorându-se hazardului. Plus diferența dintre legea naturală și legea umană. Adică, chiar dacă teza haos-ordine-diversitate ar fi valabilă macroscopic ea nu se legitimă la nivel uman, prin faptul că legea naturală, inviolabilă, diferă de legea umană mereu supusă ajustării; teologic spus, Dumnezu are întotdeauna dreptate. Această divagație filosofică, necesară cred, arată așadar faptul că nu se poate justifica, continuitatea univers-artă; arta ca mimesis. Suntem ființe libere, liberul arbitru ne face responsabili și ne condamnă la libertatea de a alege răul, lipsa, nemăsura, spargerea regulilor impuse sau autoimpuse, aceasta fiind însăși condiția, „regula” de conduită a oricărui creator sau novice. Este ceea ce dezvăluie fenomenul creator: posibilitatea ratării și asumării continue a acestei ratări. Ce fel de artist ar fi acela care s-ar încrede în aceleași reguli, în aceleași idei de 3000 de ani, căruia i-ar fi frică să experimenteze, să se renască liber, când criticii și nu numai îl pun în lanțurile comercialului și modei trecătoare? 2. Argumentul doi, desprins din primul, ne spune că arta cere sacrificii. Că există o limitare a mijloacelor de exprimare, adică, vrând-nevrând, ne supunem unor reguli a priori prin însăși materia pixului pe care-l folosim. Într-adevăr, și tocmai de aceea, e necesară depășirea continuă a limitei. Nu mina contează, ci urma pe care o lasă în urmă. Dacă există reguli și limite, nu înseamnă că trebuie să ne mulțumim cu ele. Dacă, în trecut și nu numai, oamenii au creat în condiții mizere, din lipsuri materiale, dacă Pagannini a fost torturat de tatăl său nu rezultă de aici că violența și maltratarea este necesară. Ar fi absurd să ne mortificăm partea trupească pentru a scrie mai bine. Din contră, să benchetuim ca Socrate și să preamărim dragostea de oameni și de zei! Să fim trimbulinzi, dar într-o societate deschisă, nu suspicioasă în puterea omului de a crește, nu lovit, ci ținut de mână! Învățăm din propriile noastre greșeli mai bine decât din ale celorlalți așa cum conștientizarea propriei finitudini implică e infinit mai eficientă decât moartea care nu ne atinge a o mie de poeți. La fel, că există mai multă artă în literatură decât în filme, nu se susține. De va fi necesar, voi reveni asupra acestui aspect. În final, cu speranța că nu v-am plictisit prea mult, fac referire la ultimul paragraf din comentariul anterior care, după cât se pare, contrazice per total intervenția profetică a dlui director. Și, pentru că el exprimă însăși teza pe care o apăr, conchid și eu astfel: “de aceea de fapt arta si literatura adevarata s-au nascut din dinamica nevoii de a sparge regulile si nu din fericirea de a nu le avea.” Ps: atrag atenția că argumentele mele din primul comentariu rămân valabile, nefiind combătute. multumesc :D
...am prins-o recunosc că am cam bâjbâit cum zici tu am bîjbîit dar am prins-o în cele din urmă și nu e rea deloc, am mai spus-o. Dar d-na d-șoara electra vorbea cu tine ok dar se referea la mine.
Iar la datul cu părerea hai să fim serioși Virgile we are too old for this crap... ne-am dat amândoi cu părerea unul la altul de ne-au crescut copiii mari de tot iar ai tăi, spre deosebire de ai mei, sunt deja pe site... sau mă înșel? Eu nu mă refer la familia ta în general ci la familia ta de pe site iar aici, fiind membru am dreptul să sesizez eventualele nepotisme, sau nu?
În rest, să ne citim cu bine iar avertismentele tale Virgile să mă ierți dar eu le-am primit de atâtea ori în ăștia o mie de ani de când sunt pe Hermeneia încât nici nu mai știu cum să le interpretez. Atâta te rog dacă vei avea vreo idee să îmi tai pentru a nu știu câta oara accesul la pagina mea de pe hermeneia să ștergi și toate textele mele cu această ocazie. I said IF ok?
Să ne citim cu bine,
Andu
P.S. Mi-au plăcut numele dar aș prefera totuși TATA omida, MOȘUL bobadilă, etc, se poate? Nu cred că aș suporta o operație de schimbare de sex la vârsta mea...
Sau poate dacă ai deveni și tu Virginică... poate că aș trece peste impedimentele respective.
Cred că ori n-ai înțeles ce am spus, ori n-ai citit cu atenție com-ul meu. Și mai există și terțul inclus: ne aflăm pe poziții diferite si nu putem, nici unul, nici altul sa ne detasam. Justificarea poziției mele, sintetic: 1. Eu consider că ceea ce dă «viață» unei poezii, este sentimentul. Indiferent că o astfel de «viață» este dată de «om» sau, prin intermediul său, de «ceva» din afara lui. Din acest punct de vedere am și scris: „. prefer textele lui Baudrillard. Care «trăiesc», pȃnă la exasperare, «Condiția postmodernistă» „ (considerȃndu-le, implicit, «texte poetice») . Ceea ce, mi se pare, că este departe de a afirma inexistența «Condiției postmoderniste». Ci, dimpotrivă. Că accept sau nu, o astfel de «condiție», aici este treaba de opțiune personală. Care poate fi argumentată, eventual, eseistic. Iar argumentul meu este că nu se poate pune semnul de identitate între între perioada «postmodernă» în care am intrat și «postmodernism». Și aceasta deoarece, în cadrul «posmodernităiii», zic eu, pot fi identificate mai multe «moduri de a fi»: postmodernist, newage, sacral și altele, precum și mixruri ale acestora. Cum tot așa, de exemplu, în perioada modernă (pe care am lăsat-o în urmă), «romantismul», nu poate fi confundat cu «modernismul», ambele fiind «condiții de existență» trăite în aceiași perioadă de timp. Iar cei care le-au reprezentat cu succes (poetic, dar nu numai) și le-au asumat, fiecare în parte, și le-au «trăit» din plin. Aș dori să mai adaug că, dacă îți mai amintești, am remarcat (în urmă cu ceva timp și nu recent) un text de-al tău care mi s-a părut că «trăiește» din plin «condiția postmodernistă» pe care și declarativ, ți-o asumi. 2. Tehnica nu face nimic altceva decȃt să «îmbrace» cȃt mai perfect o toezie care «tăiește». Deci este o condiție de ordin secund dar de care nu se poate face abstracție Și o astfel de potrivire apare atunci cȃnd o trăire puternică (indiferent de natura sa) vădește harul (poetic) al comunicării dincolo de cuvinte și idei. 3. Utilizarea unor tehnici cȃt mai sofisticate și, uneori, extrem de atractive prin noutate (de dragul noutății) nu fac nimic altceva decȃt să «mascheze» lipsa poeticului și, în ultimă instanță, să inducă în eroare. 4. Textul tău de la care a plecat această discutie cred că este (sau a devenit) mai mult un pretext. Ȋn orice caz cred în continuare că astfel de discuții sunt utile, chiar și sub formb de com-uri, pentru mai multi dintre noi. Și nu neapărat pentru a demonstra că un anumit preopinent are dreptate (sau nu) 5. Multumesc (sincer) pentru prilejul acestui schimb de idei care, pentru mine, a fost un cȃștig.
am pus de doua ori un text si nu-l vad nicaieri. nici macar in pagina mea.
a treia oara parca nici nu mai am chef sa incerc...:)
vezi, totusi, despre ce-i vorba.
dom'le, a scrie „totul e pustiu” de trei ori, o dată în titlu, o dată în subtitlu și încă o dată în corpul unui text de... trei rînduri este culmea redundanței. cred că ai convins pe toată lumea acum că totul e pustiu. deși expresia îmi sună cam absurd de vreme ce totul poate fi oricum numai pustiu nu poate fi pentru că pustiu înseamnă inexistența oricărui conținut. iar a spune totul presupune ideea de totalitate, de înglobare a totalității într-un cuvînt și asta a priori implică ideea de conținut. deci sper să înțelegi cum că dincolo de ridicolul repetării de trei ori mai este și nițeluș aberant ce scrii tu aici. asta pe lîngă faptul că e greu să poți numi textul acesta poezie. îl las aici însă pentru ineditul absurdității pe care o exprimă.
și apropos, ce rost are cratima aceea acolo? și de ce folosești semnele de punctuație inconsecvent. adică există punct după primul vers dar ultimul se termină așa... fără nimic.
"timpul trecea calm cu mâinile la spate
ca un pensionar pe străzile oraşului" - frumoasă imagine. Aş renunţa la "calm". Şi finalul e bun.
La polul opus, parcă prea mulţi "îngeri". Şi aici, şi în alte texte.
Snowdon King, uite care este treaba. Pe Hermeneia nu se amenință. Și nu are importanță ce ai vrut să spui cu amenințarea ci faptul că ai făcut-o. Consideră-te avertizat. La următoarea încălcare a regulamentului sau manifestare violentă vei avea contul suspendat pentru o perioadă pe care o va stabili Consiliul Hermeneia.
precizare importantă: în măsura în care veti considera că vreunul din textele mele prezente sau viitoare intrunesc cerintele dvoastre ptr a fi instelate, rog sa nu procedati in consecinta. Unul din motivele ptr care am venit aici pe hermeneia acum aproape un an este lipsa oricaror distinctii, stelute, recomandari etc, asa cum imi amintesc ca preciza si dl Virgil atunci. daca nu veti da curs rugamintii mele, voi scoate respectivele texte. sper ca nu ma veti blama prea tare ptr asta. daca veti dori sa comentati, va astept cu nerabdare. sper ca nu incalc nici un paragraf din regulament cu aceasta dorinta si nici bunul simt. precizez ca textul de mai sus incheie ciclul Uratii. ptr mine a fost un experiment. multumesc ptr lectura
voiam doar sa-ti spun ca e pur si simplu uluitor ce-ai scris aici.
am avut impresia de prapastie cascata intre poeziile pe care le remarc in mod obisnuit si textul asta. reuseste sa scormoneasca pur si simplu in om pana la nestiute si nerostite, e ca un voiaj de clarificare al multor "noduri" interioare. il voi trece la favorite, e prima data cand am impulsul asta. :o)
Dragă Francisc, îmi pare rău că abia acum observ comentariul tău asupra acestui text. Începusem să cred că nu mai e nevoie de poliție pe comentarii; se pare că m-am înșelat. Eu cred că pe hermeneia absolut toți membrii au nevoie de comentarii, dar de unele făcute cu bună credință. Indiferent unde anume se situează un text pe o scară valorică, comentarii ca al tău (și mă refer cu precădere la al doilea) nu îți fac cinste nici ție, nici site-ului. Nici primul comentariu nu strălucește în bun simț, decât poate numai în ironie (dublă, și la adresa autorului, și la aceea a altui autor al acestui site). Nu doresc un răspuns aici, ci o schimbare a modului tău de a comenta sau răspunde, astfel încât să te încadrezi în regulament și in limitele bunului simț. Lucian, îmi cer scuze de intervenția mea tardivă din subsolul textului tău.
Nu-i vorba de lipsa soluţiilor, Paul, ba din contră. Fără falsă modestie, am scris atât de mult în vers clasic (temporal, cantitativ), încât pot mula într-un mod acceptabil orice ideatică pe orice formă. Cred că e, mai degrabă, lejeritate. Oricum, dacă ne uităm atent, doar într-un loc cratimile pot fi acuzate ca surogat al unei soluţii, adică aici: "O frază-albastră-mi arde o pupilă". În rest, e vorba de cratime absolut fireşti (contopire de sunete), folosite şi răsfolosite de toţi poeţii.
Intr-un fel de incheiere a acestei mini-dezbateri si pentru ca nu pot sa nu zic la ce zice Dorin "nimic din ceea ce e gratis nu mi-e strain" este vorba originala a ghici ciuperca ce-i cui. Cine stie altfel sa aunce primul piatra. P.S. Mi-au placut haiku-urile Orianei
Foarte bun acest poem ca tematică, mesaj şi nu în ultimul rând ca realizare. Bine dozate figurile de stil utilizate. Imagini foarte puternice şi o simbolistică aparte.
"picioarele mâinile inima ţi se iau"
"viaţa ta de om cumsecade (...)
era uşă de mort prin care trecea maşina salvării"
Mi se pare cam brusca trecerea de la omul acela de zapada atat de simpatic din primele strofe la microbuzul primariei... si apoi totul parca se surpa... cred ca pe undeva s-a pierdut ceva in poemul asta. L-am citit de trei ori din respect pentru tine, dar tot nu l-am simtit. Are ceva mocnit in el care poate ar trebui sa-l lasi sa explodeze si apoi sa-l scrii. Asta pentru camie in general imi plac protestele :-) Ave, Andu P.S. Daca tot m-am duelat un pic cu Profetul pe gramatica si m-am ales cu un touche de la el vezi ca acolo "copii vecinului" cred ca ai vrut cu trei de "i" iar in ceea ce priveste omorarea lui "doar" in limba romana am mai scris si te-as ruga sa nu aderi si tu la banda asta de criminali :-)
ochii deschid mereu ferestre spre altceva, cami :) o sa-ti spun cateva ”pareri”, pentru a putea adanci o atmosfera autentica, de altfel: sunt doar cuvintele unei cititoare si iubitoare de poezie, nu fac critica ca nu ma pricep:) in versul doi: „falfaind cu aripi” mi se pare prea ...facil, daca ar falfai direct zambetele:) zic si eu, iar pentru „nevrute”, sa gasesti altceva, pentru ca urmeaza apoi „ nedefinite” si parca deranjeaza ... apoi in „sfasie sufletul”, poti inlocui „sufletul” ca sa lasi o portita de reflectie pentru cititor, poate fi un cuvant care sa-ti pastreze ideea: obrazul, genunchii... in rest mai vezi tu... incearca o cautare dincolo de forme, in transcedental, in misterul acela intotdeauna bine venit, acolo unde gandurile se intrupeaza viu... din taceri. mi-a placut finalul, si aceea toamna tarzie a nasterii ...
Am avut curiozitatea să citesc comentariile şi astfel am ajuns la "Psalm". Mie mi-a plăcut, şi nu o spun complezent. De la "...licorile/ picurate să tulbure" - subtilă trimitere la Habacuc, la "năvodul de vene rubinii" - poate cel mai frumos vers. Remarc construcţia (aparent simplă) şi profunzimea textului, care, cu toată încărcătura de simboluri biblice şi de trimiteri, îşi păstrează limpezimea. Cei care au citit Geneza ştiu de ce "neîngerii" este cel mai potrivit cuvânt în acest text. Foarte frumoasă este şi definirea femeii - "nălucă ascunsă între coaste" - din finalul poemului. Pentru toate acestea am să acord o peniţă de aur, chiar dacă o fac cu o foarte mare întârziere, faţă de data publicării.
Mircea, bine ai venit pe site! am reținut câteva imagini frumoase. mi-a plăcut mult acest vers: "negociez distanța cu ajutorul fumului". pe viitor, dacă ai folosi diacritice ar fi mult mai bine. cred că poți scrie o proză scurtă foarte reușită pornind de la imaginile poemului tău. încearcă! mult succes și inspirație. Madim
tu întotdeauna sari pârleazul dupa paul, adrian, vlad şi mai alţi câţiva. întotdeauna vii prea târziu, dar vii totuşi cu câte-o mică suliţă în mână, aşa că nu te mai bag în seamă. de la tine şi ale tale pelerinaje literare nu iau nimic. mulţumesc totuşi de com.
Diana, mi se pare unul din cele mai bune texte ale tale. pentru ca reusesti sa scrii un vers proaspat care este articulat de o metafora vie, nefortata si foarte puternica. As mai lucra putin la o eventuala legare a strofelor intre ele, pentru ca fracturile mi se par prea mari pentru directia pe care o propui. Dar e strict opinia mea. La cat mai multe texte de genul acesta, Diana!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Virgil, parerea mea e ca ar trebui sa renunti complet la clisee, e momentul, ai varsta poetica adecvata... insa acest poem abunda de ele, este o adevarata colectie, nu este aproape niciun vers care sa nu zica un cliseu, de aceea nici nu vreau sa citez, ar insemna sa citez, cum spuneam, intreg poemul. "Primavara ucisa" mi se pare insa regina cliseelor si uite ca vine tocmai la final... Eu cred ca Virgil ne-a incercat aici vigilenta poetica. Eu nu dorm. Bobadil.
pentru textul : bronzul orologiilor de„mă așteaptă o iarnă lungă
ca un gât de lebădă”
fie și numai pentru versul ăsta (plus finalui, totuși, să i-l dăm și pe acesta Cezarului), meriți să fii iertat.
pentru textul : până acum e clar că moartea trebuie urmată deși n-am căutat textul, să știi, a venit el singur la mine. ;)
Citind cu atenție comentariul anterior, concis și definitiv, ca lovitura de scrimă, nu m-am putut abține să nu răspund provocării, dată fiind și miza acestei polemici, care ne implică profund: dacă literatura se face în afara regulilor sau prin intermediul lor. Că o disputationes este ridicată sau nu din labirintul mahalalei, nu importă; mai mult, este o eroare logică discreditarea unei teze prin descalificarea persoanei ce o susține, un sofism de relevanță și anume argumentum ad hominem. Logic, aici, discutăm idei, nu oameni. Ceea ce orice regulament de bun simț admite de asemenea. Încercând o sinteză a precedentei intervenții, evidențiez următoarele etape: 1. un preambul, care amintește de funcția regulamentului valabil pe hermeneia, de necesitarea respectării acestuia, întru apărarea de bramburelile pornografice 2. un prim argument, conform căruia în artă este nevoie de reguli, impuse sau autoimpuse, pe baza analogiei creație a universului versus creație literară 3. argumentul doi, după care “arta se naște în constrângere”, concluzia fiind “cu cit exista mai multa "libertate" si resurse cu atit exista mai putina arta”, fiind adusă în discuție relația literatură-cinematografie Plus, în final, o afirmație asupra căreia voi reveni. Contraargumentarea mea este următoarea: 1. cenzurarea discursului pornografic, psihanalizabil ca orice act uman, printr-un regulament de ordine interioară, care oferă, în același timp, sugestii sau o direcție în contradirecția actuală, recent apusă, permite crearea și păstrarea unui spațiu virtual decent, propice postării și comentariilor pe text. Totodată, ar funcționa, interiozitată la un moment dat, ca o autocenzură, asemeni unui filtru care va purifica orice tentație spre pornografie, spre exhibări puerile. Acestea ar fi, în principal, argumentele implicite ale regulamentului hermeneia. Contraargumentul meu este următorul, retoric spus: cenzura respectivă ajută cu adevărat sau inhibă și mai mult pe cel doritor de creație cu orice preț și orice mijloace? Adică, puritanismul literar la care s-ar gândi mulți, acuzator, mai dă seamă de esența actului creator, de dionisiacul implicat în orice act de afirmare a vieții? Această nevoie de exprimare a ființei proprii, cenzurată, nu refuză oare statutul adecvat sexualității umane, câștigat în ultimele secole? Adică, până la urmă, arta se face din orice, n est ce pas? Ca exemplu, amintesc valențele fracturismului sau erotismul lui Emil Brumaru. 2. Înainte de a contraargumenta primul argument amintit mai sus, cu permisiunea dvoastră, fac o scurtă referință filosofică, care va ajuta, sper, înțelegerii adecvate a problemei puse și anume dacă arta se naște sau nu în/din constrângere. Înainte de toate trebuie precizat faptul că teza “haos-ordine-diversitate”, s-o numim teza filosofică clasică, de reminiscență eminesciană, nu este în acord cu teoriile din fizica actuală, cu modelele de expansiune a universului și cu posibila sa revenire la punctul de singularitate, adică la punctul de dinaintea Big-Bang-ului. Deja în secolul XIX filosofii constatau, dezvrăjind lumea, faptul că oazele de ordine sunt un accident, viața datorându-se hazardului. Plus diferența dintre legea naturală și legea umană. Adică, chiar dacă teza haos-ordine-diversitate ar fi valabilă macroscopic ea nu se legitimă la nivel uman, prin faptul că legea naturală, inviolabilă, diferă de legea umană mereu supusă ajustării; teologic spus, Dumnezu are întotdeauna dreptate. Această divagație filosofică, necesară cred, arată așadar faptul că nu se poate justifica, continuitatea univers-artă; arta ca mimesis. Suntem ființe libere, liberul arbitru ne face responsabili și ne condamnă la libertatea de a alege răul, lipsa, nemăsura, spargerea regulilor impuse sau autoimpuse, aceasta fiind însăși condiția, „regula” de conduită a oricărui creator sau novice. Este ceea ce dezvăluie fenomenul creator: posibilitatea ratării și asumării continue a acestei ratări. Ce fel de artist ar fi acela care s-ar încrede în aceleași reguli, în aceleași idei de 3000 de ani, căruia i-ar fi frică să experimenteze, să se renască liber, când criticii și nu numai îl pun în lanțurile comercialului și modei trecătoare? 2. Argumentul doi, desprins din primul, ne spune că arta cere sacrificii. Că există o limitare a mijloacelor de exprimare, adică, vrând-nevrând, ne supunem unor reguli a priori prin însăși materia pixului pe care-l folosim. Într-adevăr, și tocmai de aceea, e necesară depășirea continuă a limitei. Nu mina contează, ci urma pe care o lasă în urmă. Dacă există reguli și limite, nu înseamnă că trebuie să ne mulțumim cu ele. Dacă, în trecut și nu numai, oamenii au creat în condiții mizere, din lipsuri materiale, dacă Pagannini a fost torturat de tatăl său nu rezultă de aici că violența și maltratarea este necesară. Ar fi absurd să ne mortificăm partea trupească pentru a scrie mai bine. Din contră, să benchetuim ca Socrate și să preamărim dragostea de oameni și de zei! Să fim trimbulinzi, dar într-o societate deschisă, nu suspicioasă în puterea omului de a crește, nu lovit, ci ținut de mână! Învățăm din propriile noastre greșeli mai bine decât din ale celorlalți așa cum conștientizarea propriei finitudini implică e infinit mai eficientă decât moartea care nu ne atinge a o mie de poeți. La fel, că există mai multă artă în literatură decât în filme, nu se susține. De va fi necesar, voi reveni asupra acestui aspect. În final, cu speranța că nu v-am plictisit prea mult, fac referire la ultimul paragraf din comentariul anterior care, după cât se pare, contrazice per total intervenția profetică a dlui director. Și, pentru că el exprimă însăși teza pe care o apăr, conchid și eu astfel: “de aceea de fapt arta si literatura adevarata s-au nascut din dinamica nevoii de a sparge regulile si nu din fericirea de a nu le avea.” Ps: atrag atenția că argumentele mele din primul comentariu rămân valabile, nefiind combătute. multumesc :D
pentru textul : some rule rules some rules de...am prins-o recunosc că am cam bâjbâit cum zici tu am bîjbîit dar am prins-o în cele din urmă și nu e rea deloc, am mai spus-o. Dar d-na d-șoara electra vorbea cu tine ok dar se referea la mine.
pentru textul : despre o femeie goală deIar la datul cu părerea hai să fim serioși Virgile we are too old for this crap... ne-am dat amândoi cu părerea unul la altul de ne-au crescut copiii mari de tot iar ai tăi, spre deosebire de ai mei, sunt deja pe site... sau mă înșel? Eu nu mă refer la familia ta în general ci la familia ta de pe site iar aici, fiind membru am dreptul să sesizez eventualele nepotisme, sau nu?
În rest, să ne citim cu bine iar avertismentele tale Virgile să mă ierți dar eu le-am primit de atâtea ori în ăștia o mie de ani de când sunt pe Hermeneia încât nici nu mai știu cum să le interpretez. Atâta te rog dacă vei avea vreo idee să îmi tai pentru a nu știu câta oara accesul la pagina mea de pe hermeneia să ștergi și toate textele mele cu această ocazie. I said IF ok?
Să ne citim cu bine,
Andu
P.S. Mi-au plăcut numele dar aș prefera totuși TATA omida, MOȘUL bobadilă, etc, se poate? Nu cred că aș suporta o operație de schimbare de sex la vârsta mea...
Sau poate dacă ai deveni și tu Virginică... poate că aș trece peste impedimentele respective.
Cred că ori n-ai înțeles ce am spus, ori n-ai citit cu atenție com-ul meu. Și mai există și terțul inclus: ne aflăm pe poziții diferite si nu putem, nici unul, nici altul sa ne detasam. Justificarea poziției mele, sintetic: 1. Eu consider că ceea ce dă «viață» unei poezii, este sentimentul. Indiferent că o astfel de «viață» este dată de «om» sau, prin intermediul său, de «ceva» din afara lui. Din acest punct de vedere am și scris: „. prefer textele lui Baudrillard. Care «trăiesc», pȃnă la exasperare, «Condiția postmodernistă» „ (considerȃndu-le, implicit, «texte poetice») . Ceea ce, mi se pare, că este departe de a afirma inexistența «Condiției postmoderniste». Ci, dimpotrivă. Că accept sau nu, o astfel de «condiție», aici este treaba de opțiune personală. Care poate fi argumentată, eventual, eseistic. Iar argumentul meu este că nu se poate pune semnul de identitate între între perioada «postmodernă» în care am intrat și «postmodernism». Și aceasta deoarece, în cadrul «posmodernităiii», zic eu, pot fi identificate mai multe «moduri de a fi»: postmodernist, newage, sacral și altele, precum și mixruri ale acestora. Cum tot așa, de exemplu, în perioada modernă (pe care am lăsat-o în urmă), «romantismul», nu poate fi confundat cu «modernismul», ambele fiind «condiții de existență» trăite în aceiași perioadă de timp. Iar cei care le-au reprezentat cu succes (poetic, dar nu numai) și le-au asumat, fiecare în parte, și le-au «trăit» din plin. Aș dori să mai adaug că, dacă îți mai amintești, am remarcat (în urmă cu ceva timp și nu recent) un text de-al tău care mi s-a părut că «trăiește» din plin «condiția postmodernistă» pe care și declarativ, ți-o asumi. 2. Tehnica nu face nimic altceva decȃt să «îmbrace» cȃt mai perfect o toezie care «tăiește». Deci este o condiție de ordin secund dar de care nu se poate face abstracție Și o astfel de potrivire apare atunci cȃnd o trăire puternică (indiferent de natura sa) vădește harul (poetic) al comunicării dincolo de cuvinte și idei. 3. Utilizarea unor tehnici cȃt mai sofisticate și, uneori, extrem de atractive prin noutate (de dragul noutății) nu fac nimic altceva decȃt să «mascheze» lipsa poeticului și, în ultimă instanță, să inducă în eroare. 4. Textul tău de la care a plecat această discutie cred că este (sau a devenit) mai mult un pretext. Ȋn orice caz cred în continuare că astfel de discuții sunt utile, chiar și sub formb de com-uri, pentru mai multi dintre noi. Și nu neapărat pentru a demonstra că un anumit preopinent are dreptate (sau nu) 5. Multumesc (sincer) pentru prilejul acestui schimb de idei care, pentru mine, a fost un cȃștig.
pentru textul : downloadez poezii deam pus de doua ori un text si nu-l vad nicaieri. nici macar in pagina mea.
pentru textul : o avarie neplanificată dea treia oara parca nici nu mai am chef sa incerc...:)
vezi, totusi, despre ce-i vorba.
dom'le, a scrie „totul e pustiu” de trei ori, o dată în titlu, o dată în subtitlu și încă o dată în corpul unui text de... trei rînduri este culmea redundanței. cred că ai convins pe toată lumea acum că totul e pustiu. deși expresia îmi sună cam absurd de vreme ce totul poate fi oricum numai pustiu nu poate fi pentru că pustiu înseamnă inexistența oricărui conținut. iar a spune totul presupune ideea de totalitate, de înglobare a totalității într-un cuvînt și asta a priori implică ideea de conținut. deci sper să înțelegi cum că dincolo de ridicolul repetării de trei ori mai este și nițeluș aberant ce scrii tu aici. asta pe lîngă faptul că e greu să poți numi textul acesta poezie. îl las aici însă pentru ineditul absurdității pe care o exprimă.
și apropos, ce rost are cratima aceea acolo? și de ce folosești semnele de punctuație inconsecvent. adică există punct după primul vers dar ultimul se termină așa... fără nimic.
pentru textul : toamnă 3 de"timpul trecea calm cu mâinile la spate
pentru textul : reverie fără lăutar deca un pensionar pe străzile oraşului" - frumoasă imagine. Aş renunţa la "calm". Şi finalul e bun.
La polul opus, parcă prea mulţi "îngeri". Şi aici, şi în alte texte.
Snowdon King, uite care este treaba. Pe Hermeneia nu se amenință. Și nu are importanță ce ai vrut să spui cu amenințarea ci faptul că ai făcut-o. Consideră-te avertizat. La următoarea încălcare a regulamentului sau manifestare violentă vei avea contul suspendat pentru o perioadă pe care o va stabili Consiliul Hermeneia.
pentru textul : sebi cel nebun după poezie deprecizare importantă: în măsura în care veti considera că vreunul din textele mele prezente sau viitoare intrunesc cerintele dvoastre ptr a fi instelate, rog sa nu procedati in consecinta. Unul din motivele ptr care am venit aici pe hermeneia acum aproape un an este lipsa oricaror distinctii, stelute, recomandari etc, asa cum imi amintesc ca preciza si dl Virgil atunci. daca nu veti da curs rugamintii mele, voi scoate respectivele texte. sper ca nu ma veti blama prea tare ptr asta. daca veti dori sa comentati, va astept cu nerabdare. sper ca nu incalc nici un paragraf din regulament cu aceasta dorinta si nici bunul simt. precizez ca textul de mai sus incheie ciclul Uratii. ptr mine a fost un experiment. multumesc ptr lectura
pentru textul : urâții deDa, Acteon, credeam că ai corectat deja :). Recitind, nici expresia din jargon, din final, parcă nu sună tocmai bine.
pentru textul : Drumul mătăsii devoiam doar sa-ti spun ca e pur si simplu uluitor ce-ai scris aici.
pentru textul : Dumnezeu poate locui şi singur deam avut impresia de prapastie cascata intre poeziile pe care le remarc in mod obisnuit si textul asta. reuseste sa scormoneasca pur si simplu in om pana la nestiute si nerostite, e ca un voiaj de clarificare al multor "noduri" interioare. il voi trece la favorite, e prima data cand am impulsul asta. :o)
Eu zic să editezi și să corectezi cu atenție textul. Voi sancționa de acum postările neglijente.
pentru textul : picioare goale - 2 - deDragă Francisc, îmi pare rău că abia acum observ comentariul tău asupra acestui text. Începusem să cred că nu mai e nevoie de poliție pe comentarii; se pare că m-am înșelat. Eu cred că pe hermeneia absolut toți membrii au nevoie de comentarii, dar de unele făcute cu bună credință. Indiferent unde anume se situează un text pe o scară valorică, comentarii ca al tău (și mă refer cu precădere la al doilea) nu îți fac cinste nici ție, nici site-ului. Nici primul comentariu nu strălucește în bun simț, decât poate numai în ironie (dublă, și la adresa autorului, și la aceea a altui autor al acestui site). Nu doresc un răspuns aici, ci o schimbare a modului tău de a comenta sau răspunde, astfel încât să te încadrezi în regulament și in limitele bunului simț. Lucian, îmi cer scuze de intervenția mea tardivă din subsolul textului tău.
pentru textul : Tânărul din Nain deîmi cer scuze. nu am fost atent cînd am citit
pentru textul : boierismul sau nazismul literar deNu-i vorba de lipsa soluţiilor, Paul, ba din contră. Fără falsă modestie, am scris atât de mult în vers clasic (temporal, cantitativ), încât pot mula într-un mod acceptabil orice ideatică pe orice formă. Cred că e, mai degrabă, lejeritate. Oricum, dacă ne uităm atent, doar într-un loc cratimile pot fi acuzate ca surogat al unei soluţii, adică aici: "O frază-albastră-mi arde o pupilă". În rest, e vorba de cratime absolut fireşti (contopire de sunete), folosite şi răsfolosite de toţi poeţii.
pentru textul : Plăci vinil peste ospicii deIntr-un fel de incheiere a acestei mini-dezbateri si pentru ca nu pot sa nu zic la ce zice Dorin "nimic din ceea ce e gratis nu mi-e strain" este vorba originala a ghici ciuperca ce-i cui. Cine stie altfel sa aunce primul piatra. P.S. Mi-au placut haiku-urile Orianei
pentru textul : Lunatice deNelu, intr-adevar poemul exprima propriile-mi temeri - unele onirice, altele metafore ale spaimelor reale. Multumesc pt. semn.
pentru textul : toate se întâmplă în noaptea de duminică spre luni deTextul stă sub semnul diafanului. E plăcut citirii. Fiecare fragment mi-a părut bijuterie literară cu mai multe faţete. Felicitări
pentru textul : Takita deFoarte bun acest poem ca tematică, mesaj şi nu în ultimul rând ca realizare. Bine dozate figurile de stil utilizate. Imagini foarte puternice şi o simbolistică aparte.
"picioarele mâinile inima ţi se iau"
"viaţa ta de om cumsecade (...)
era uşă de mort prin care trecea maşina salvării"
"vei fi dus cu efa între puii de lup"
pentru textul : cui prodest desi pe tine. cum cine? spiritul. frumos de tot. n-am ce zice, decat de bine. placut. mult. fericite!
pentru textul : vremuri deMi se pare cam brusca trecerea de la omul acela de zapada atat de simpatic din primele strofe la microbuzul primariei... si apoi totul parca se surpa... cred ca pe undeva s-a pierdut ceva in poemul asta. L-am citit de trei ori din respect pentru tine, dar tot nu l-am simtit. Are ceva mocnit in el care poate ar trebui sa-l lasi sa explodeze si apoi sa-l scrii. Asta pentru camie in general imi plac protestele :-) Ave, Andu P.S. Daca tot m-am duelat un pic cu Profetul pe gramatica si m-am ales cu un touche de la el vezi ca acolo "copii vecinului" cred ca ai vrut cu trei de "i" iar in ceea ce priveste omorarea lui "doar" in limba romana am mai scris si te-as ruga sa nu aderi si tu la banda asta de criminali :-)
pentru textul : protest deochii deschid mereu ferestre spre altceva, cami :) o sa-ti spun cateva ”pareri”, pentru a putea adanci o atmosfera autentica, de altfel: sunt doar cuvintele unei cititoare si iubitoare de poezie, nu fac critica ca nu ma pricep:) in versul doi: „falfaind cu aripi” mi se pare prea ...facil, daca ar falfai direct zambetele:) zic si eu, iar pentru „nevrute”, sa gasesti altceva, pentru ca urmeaza apoi „ nedefinite” si parca deranjeaza ... apoi in „sfasie sufletul”, poti inlocui „sufletul” ca sa lasi o portita de reflectie pentru cititor, poate fi un cuvant care sa-ti pastreze ideea: obrazul, genunchii... in rest mai vezi tu... incearca o cautare dincolo de forme, in transcedental, in misterul acela intotdeauna bine venit, acolo unde gandurile se intrupeaza viu... din taceri. mi-a placut finalul, si aceea toamna tarzie a nasterii ...
pentru textul : nici nu știi deAm avut curiozitatea să citesc comentariile şi astfel am ajuns la "Psalm". Mie mi-a plăcut, şi nu o spun complezent. De la "...licorile/ picurate să tulbure" - subtilă trimitere la Habacuc, la "năvodul de vene rubinii" - poate cel mai frumos vers. Remarc construcţia (aparent simplă) şi profunzimea textului, care, cu toată încărcătura de simboluri biblice şi de trimiteri, îşi păstrează limpezimea. Cei care au citit Geneza ştiu de ce "neîngerii" este cel mai potrivit cuvânt în acest text. Foarte frumoasă este şi definirea femeii - "nălucă ascunsă între coaste" - din finalul poemului. Pentru toate acestea am să acord o peniţă de aur, chiar dacă o fac cu o foarte mare întârziere, faţă de data publicării.
Ioan J
pentru textul : psalm deMircea, bine ai venit pe site! am reținut câteva imagini frumoase. mi-a plăcut mult acest vers: "negociez distanța cu ajutorul fumului". pe viitor, dacă ai folosi diacritice ar fi mult mai bine. cred că poți scrie o proză scurtă foarte reușită pornind de la imaginile poemului tău. încearcă! mult succes și inspirație. Madim
pentru textul : ersuri deda, m-am ridicat pe varfuri si am aruncat o privire "peste gard". :) astept restul seriei; aici e mai liniste.
pentru textul : noaptea laiolilor I demulţumesc mult pentru trecere şi semnul de lectură Ottilia :)
pentru textul : Unii spun că viaţa e ca o apă detu întotdeauna sari pârleazul dupa paul, adrian, vlad şi mai alţi câţiva. întotdeauna vii prea târziu, dar vii totuşi cu câte-o mică suliţă în mână, aşa că nu te mai bag în seamă. de la tine şi ale tale pelerinaje literare nu iau nimic. mulţumesc totuşi de com.
pentru textul : răscruce deDiana, mi se pare unul din cele mai bune texte ale tale. pentru ca reusesti sa scrii un vers proaspat care este articulat de o metafora vie, nefortata si foarte puternica. As mai lucra putin la o eventuala legare a strofelor intre ele, pentru ca fracturile mi se par prea mari pentru directia pe care o propui. Dar e strict opinia mea. La cat mai multe texte de genul acesta, Diana!
pentru textul : Şase dimineaţa deși probabil și cuvîntul „perceptele” care se scrie corect „preceptele” în limba română
pentru textul : Banii - frica, dorinţa şi gândirea dePagini