Sfarsitul nu mi-se pare logic, cu exceptia acelui dureros: oare or sa-mi creasca mainile la loc? Dar nu asta vroiam sa zic, vroiam sa zic ca sunt tulburata, s-au trezit in mine toate groazele de mania unui parinte de care ti-e mila, pe care il intelegi. Cam asa fetita eram eu. Tot asa am pierdut banii, tot asa aveam grija de fratele meu. Era apasator, dar pana nu te-am citit zau daca am vazut vreun pericol vreodata.

Drăguţă, eu credeam că găsesc ceva serios aici, căci subiectul promite dacă ar încăpea pe mâinile cui trebuie. Nu are importanţă că şi eu am oroare de acest pupat, dar se pare că tu nu cu asta ai avut treabă ci cu politica. Nu ştiu ce loc are aici nici Geoană, nici Voiculescu, nici televiziunile. Sau eşti cumva vreun pupin...aşa de-al lui ălalalt, şi matale ţi-ai pus acum guleraş roz de iepuraş ca să ne pozezi nouă în mare gânditor abisal???

am recitit inca si inca acest poem si imi suna nu numai a cintec, a bocet si jale. sint impresionata de simplitatea si impactul (asupra mea) versurilor "tinde-ți mâna, mâna dreaptă inima ta dreaptă peste mine." ce revine in final accentuind mesajul. "Doar tu mă mai cauți, doar tu mă mai lepezi sunt ție pădure cu zilele repezi singurătățile tale doar de mine sunt pline tinde-ți mâna, mâna dreaptă inima ta dreaptă peste mine."

E perfect logic, draga mea consăteancă marga - într-o lume agramată, corectitudinea e blamată. În universul oamenilor mari, deci nu în cel infantil, pentru prostioarele debitate în comentariul care mă viza, ai fi luat rigle la palmă. Intervenţia mea, dpdv gramatical, este aproape impecabilă. Ca mai toate, de altfel. A, că nu poţi tu penetra problemele de stil, că scufunzi marfa cu pomponul, ori că eşti tu obisnuită cu un limbaj frust, de aragaz, asta e cu totul altceva, draga mea, cum spuneam, consăteancă.

În alta ordine de idei, n-ar fi mai bine pentru toţi dacă mi-ai coborî poza pentru ca atunci când ţi se face dor de mine să-mi compui ode şi sărmăluţe în foi de varză? Mai apoi, să mi le trimiţi în privat? Accept şi cereri în căsătorie.

So, fii un copil cuminte şi mai slăbeşte-mă cu pomenitul. Şi mai fă o vizită la oftalmolog! Sunt sigur că va rămâne ăla ca la dentist :).

err: nu se deosebeşte cu nimic faţă de...

Ce anume nu te intereseaza? Regulamentul hermeneia? Este dreptul tău, și nu-ți cere nimeni să aderi, ci să-l respecți. Principiul acesta însoțește calitatea de membru hermeneia. Te asigur că numai respectarea lui îți va permite în continuare să postezi aici.

Ne bucurăm de revenirea ta. Trebuie să te anunțăm că în perioada în care nu ai fost activă pe Hermenia, ai fost încadrată la categoria de „membru corespondent” și, odată cu asta, s-a pierdut dreptul de a face comentarii. Avem și o veste bună și anume că se poate redobândi acest drept, dacă dorești. Mai multe informații aici:
http://hermeneia.com/content/faq/de_ce_nu_pot_scrie_comentarii_daca_sunt...
http://hermeneia.com/content/faq/ce_trebuie_sa_fac_ca_sa_nu_mai_fiu_memb...

PS. O fotografie reprezentativă la profil, te rugăm!

si imi amintesc cu drag ce batalie se dadea pentru cele doua volume Virtualia de la biblioteca clasei, care sa o ia mai intai...Iar lunea, cand avea de citit fiecare un fragment mai drag, ma fericea sa aud: Andrei Velea, Paul Blaj, Virgil Titarenco, Alina Manole, Cristina Stefan, Mihaela Aionesei, aproape toti poetii, pe rand. Si argumentau atat de frumos alegerea facuta. Am incercat sa revolutionez didactica orelor de lectura si de creatie imaginativa. Se pare ca da roade. Voi incerca sa elaborez un studiu de specialitate in acest sens.
Multumirile mele sunt ca un evantai catre atatia dintre voi!

Inca un mic amanunt ,,delicios". La al patrulea poem, Iulian a stablit titlul propriului volum ,,Anotimpuri cu cratima" :) Voi merge pana in panzele albe sa il sustin!

well, mi-a plăcut pasajul acesta:

Este adevărat, se întîmplă și situații ciudate. Uneori, cînd sîntem într-o galerie de artă sau într-un muzeu. Privind un tablou. Sau cînd vedem un chip pe stradă, sau o casă, o culoare, o haină, un animal. Cînd privim un parc sau o revistă veche. Se întîmplă să tresărim. O clipă întrezărim ceva. Ca un déjà vu. Ca și cum cineva ar face o crăpătură în țesătura realității și ar lăsa să se vadă unul din „acele lucruri despre care nu vrem și nu putem să vorbim”. Ca o fisură în scoarța pămîntului în care privești o clipă și simți acel amestec indescriptibil de groază și copleșitoare admirație. Și întorci fața repede. Să nu se știe „că ai văzut”.

pentru el și pentru cum dezvolți ideea textului ai semnul meu de apreciere. anul acesta împlinesc 35 de ani. vârstă la care tu îți spuneai mărturisirea de credință. sper să mi-o pot spune în suflet la fel de frumos ca tine!

I-ai pus pe toti in oala si de aici filosifia ta despre romanica. Sitn satul de directori si alte alea. Din pacate, aici e un spatiu privat, e spatiul tau in care iti permiti ce vrei. Dar nu permit sa fiu calcat in picioare. Romania este a mea, sau a celui care traieste in ea nu a celui care vine in vacanta, apoi din taste injura romanii. Cu asta am pus punct definitiv. Acest site, in care am pus suflet, nu ma mjai reprerzinta.
Daca in subsolul unui text tu, ca director, iti permiti sa inmprosti cu rahat un fost editor(amintind de ieseirea mea asa zis rusinoasa, desi nici nu se pusese problema de asa ceva, ignorind toate problemele ca una e ancheta si una e editorialul), e prea mult pt mine. Dar asta se intimpla peste tot. De cind sint in redactie au fost gramada de concursuri pt ocuparea unui post de reporter. Si se prezentau tot felul de oameni. Unii dintre ei chiar aveau cont pe site-uri literare. Uan e sa cochetezi cu literatura alta cu jurnalismul. Renunta la atitudinea asta ca le stii pe toate daca stii sa scrii. Este ultima data cind am mai intrat in acest spatiu privat. Spatiu Privat si nu site de literatura cum iti place tie sa crezi.

Marina si Emil, va multumesc atat pentru aprecieri, cat si pentru observatii. Fireste ca orice text este perfectibil si poate ca ma voi intoarce spre el mai tarziu, acum este insa "prea crud" si prea acut...e un text care a dat navala prin degetele mele. :) Imi voi lipi urechea de el cand se va domoli un pic. la buna citire, Adriana

dincolo de gramajoarele de cuvinte - iata, trei la numar! - si de reflexul de-a ma aseza comod pentru disectie, m-a frapat curajul din poezia asta si adevarul ei spus direct. diferenta dintre o poezie de calitate si una proasta este ca, in prima cliseele nu duc dincolo de ele - nu uimeste indiferenta autorului pentru mijloace. "pojghita amintirilor crapa" nu-i nicicum favorita mea, de pilda, dar n-as schimba pentru ca mi s-ar parea ingrozitor de artificiala incercarea de a da directie unei izbucniri.
sunt poezii imediate care n-au nicio sansa amestecate in eprubete si invartite.
si-mi par foarte evidente, in afara faptului in care in zona asta sunt un alien si traiesc pe-o planeta cu inca trei. :o)
unde m-a prins foarte tare poezia este zona aceea in care scriind, am avut aceeasi imagine a ferestrei deschise in care totul se misca pe un cerc si trece prin toate numele si-n invartirea asta continua nimic nu pare sa se suprapuna peste ceea ce e (viata - viata, cainele - caine, etc). ori aici tu ai ajuns exact in punctul de acuitate pe care nu pot decat sa mi-l imaginez in desprinderea asta continua.
in fine, pe scurt, pentru mine a fost o poezie faina cu o buna comunicare.

Poem valoros. Pentru mine. Domnule "autor", aici am puterea să recunosc hermeneutica potrivită simțirilor mele. Desigur, antevorbitorul meu reclamă câteva expresii. Eu nu. Putem găsi "nod în papură" la Eminescu, la N.Stanescu și la Bacovia. Este doar cârcoteală. Un text care mi-a mers la suflet și pentru asta acord o peniță de aur. Cristi

Conte, sper să te prindem cât de curând la Sibiu.