nu stiu de ce m-am oprit tocmai pe textul asta. v-ati gandit probabil sa luati o tema, [vantul] si sa scrieti un text pornind de la sensul concret inspre sensul figurat. destul de rudimentar, la o adica. daca mai e si poem de dragoste, reusita nu poate fi prea departe! desi optzecist ca intentie, instrumentarul e chiar copilaressc. daca mizati numai pe poetizare mai bine nu mai mizati pe nimic. [tu, imagine statică îmi răstorni perspectiva prelingându-mă printre pleoape: radiație iluzorie, imaterială]- parca e scos dintr-o causerie precieuse de Salon (desi tragicul pare asigurat de taietura menita sa taie rasuflarea : [eu, sunt viteză absolută tu, ești căderea mea] restul - metafore rasuflate, gaselnite poetice. stiu ca o sa va suparati rau pe mine, dar mai bine sa stiti adevarul despre cum se vede acest poem-oftat pe dinafara. cu speranta de mai bine, V.V.
poemele tale sunt alcatuite dintr/un scrum care inca nu s/a racit. in ele poarta inca arsura flacarii care le/a creat. mi/a placut aceasta incursiune prin praful lumii tale. am sa revin! multumesc pentru ca ai scris aici si astept semnul legat de carte ta.
fascinanta imi pare ideea de a reprezenta anul 1907, un an de inceput de secol, printr-o roata de locomotiva. este ca o prevestire a tehnologiei ce o va dezvolta acest secol tulburat si fantastic de constructiv. ingenios.
M-a atras titlul, cred că este din cauza pasiunii mele pentru oamneii-arbori, pentru definirea printr-un anume arbore special, ca aromă, ca simbolistică, rădăcină, sevă, esență. Aici, timpul este convalescent, piperul nu își duce până la capăt tămăduirea, golește trupul de suflet, îl lasă într-o amintire pe un țărm. E totuși o eliberare. Din melancolia unei femei ce se întoarce "din naufragiul literelor/grea de polen", născătoare, fecundă, roditoare, tămăduitoare ea va fi. Tehnic: cred că poți prelucra "bolnavă de moarte" , cu altă expresie (bolnavă de negru?). În strofa a doua e o rimă involuntară "înflori_melancolii". De asemenea e ușor disonant "pe când_pe nume" (poți renunța la primul "pe"). Arborele tău așteaptă mâna care să-i aducă apa vindecătoare.
Cai negri, însetați (jurnal) 2006-01-30 dimineața nu pot respira amplu, am sentimentul că îmi fug sori cu plete albastre prin piele și îmi închid porii, amețindu-mă până la alunecări în abis. aș vrea să mă trezesc ca după un dans acvatic, să devin lucidă și neînchipuit de vie, câteva minute doar, atât cât să pot uita amprenta celor duși, amprenta lor aici, înăuntrul meu. pot spune în fiecare secundă cine a trecut prin viața mea și nu mai este. cine a atins cerul și nu s-a mai întors decât pentru a mă trezi din somnul meu verde. mi se întâmplă prea des să aud caii morții în galop, să mă asurzească nechezatul lor plin de fericirea că au mai prins un suflu pentru celălalt tărâm. nu știu niciodată dacă stau în echilibru fără șa, știu doar că pot struni cu eleganță un singur roib. Domnul însă mi-a lăsat o întreagă herghelie în grijă. iar eu mă las noaptea într-o insomnie oranj să pot adăpa caii din lacurile vieții mele. nici măcar nu mai pot plânge la îngropări. am lacrimile cumva legate de când mama a rămas suspendată între mine și iarba Domnului.
frumoasă idee, ioana. te-aș felicita, dar mă tem că e prea puțin. "atunci" există cel puțin un "atunci" care se suprapune și devine scris pe viață. există un "atunci" al meu când am vrut să renunț la amândouă. textul nu are o valoare literară, dar asta nu mai contează pentru mine. mulțumesc. flori pentru amândoi azi am să v-adorm cât mai ține lujerul cât mai trece prin mine plecând spre o ramă umedă a unui alt tablou cât nu mai cad în genunchi în cer mâinile încleștate una sub alta legănându-se deasupra capului meu în creștere stând în zăpada care ia tot vă-nghite unul după altul apoi fețele vocea cuvintele în cele din urmă e bine aproape de moarte florile astea le-am luat în drum spre voi de-aproape și nu cer nimic decât să mă țineți lângă voi o vreme nemișcat vă urăsc fericirea aceasta de-a vă schimba viața nu vă treziți nu mai e nevoie florile vi le las lângă acest blestem al regăsirii februarie 1997
Autorul trăiește un sfârșit-început. Sfârșitul începând cu " nimicurile în colțul acesta de mine". Căutând "ceva" să-i spunem "adevăr"/"realitate"/"existență"… cum vreți să-l numiți. Unde? ' "cărăbănit" după ziduri de cărți' ("cărăbănit": deși contrar impresiei lui Andu, cuvântul există în DEX - 'plecat repede (și pe furiș) de undeva'; asta nu înseamnă că în textura poeziei el a fost ales în modul cel mai fericit; cu atât mai mult cu cât sensul pe care bănuiesc că ar fi vrut să-l utilizeze autorul a fost cel de "furișat"). Prin urmare, în locul unei experiențe directe (interioare) s-a căutat acel "ceva" prin experiența indirectă "prinsă" în alte texte. Ceea ce, pe autor, nu-l satisface. (Până aici este doar discursivitate și nu poezie). Mai departe: ' păianjeni se cațără sătui de nehotărîrile mele/ și de umbra mea la fel de nestatornică/ precum o uriașă pagodă de fum' . Aici începe sugestia poetică a adevăratei experiențe interiore a "umbrei", din spatele chiar al "gândului" și, cu atât mai mult, a exprimării acestuia prin cuvinte, umbră care se "întinde" ridicându-se și îngustându-se întocmai cum o rugă se înalță spre "vârful" unui locaș de cult (nu are importanță de ce fel - fie el și o "pagodă"; și, pentru că tot am deschis paranteza, o posibilă re-formulare: în loc de 'precum o uriașe pagodă de fum' ar putea fi: 'uriașă pagodă de fum' pur și simplu, ceea ce, prin concentrare, ar fi sporit sugestia; iar asta pare a nu strica ritmul prozodiei). În fine, sugestia poetică sporește prin ' păianjeni (rugii care) se cațără sătui de nehotărîrile mele' pe această "umbră-rugă plasă" pe care au țesut-o nu concentric ci ca o "pagodă": prelungire-lance a gândului spre rădăcina sa inversată spre adâncul înaltului. Sugestia poetică continuă: ' tîrziu mă închid în gelatina orelor/ ca într-un batiscaf translucid/ răsucindu-mă embrionic' - regresie în timp spre "rădăcina" embrionară, "orele" transformându-se în "gelatina" lichidului semiotic închisă într-un 'batiscaf translucid'. Sfârșitul se desăvârșește cu un nou început (dezorientant însă): depășirea "embrionului"; trecerea "Dincolo" unde, deși "ruga" i-a fost ascultată până la un punct, ea nu reușește să-l "ducă" decât într-un nou "purgatoriu": ' și plec pentru încă o noapte distrofică spre diminețile cărămizii ale labirinthiei' (aici sintagma "noapte distrofică" este excelentă folosită în contex ca și 'diminețile cărămizii ale labirinthiei"). Concluzia: "penița"! P.S. Cine spune că asta-i "poezie clasică", se înșeală (inclusiv Andu).
cred ca cine vrea sa citeasca un text bun, mai ales cand e de proza si isi da seama ca-i place ce citeste, il poate trage la imprimanta si gata. apoi, citit cu atentie, orice confuzie si senzatie de balast dispare. cel putin in cazul textului de fata.
Te felicit cu tot dragul, Dorin!
Scriitorul are multe bucurii: momentul creației, momentul încropirii unui volum, momentul unei lansări... apoi dragi ecouri ce nu se sting... și ele, cărțile, cuminți pe noptieră, foșnind amintiri.
Am un fel de ciudă pe geografi, pe topografi, că au pus distanțe între orașe :) Sper că va fi o lansare și în Târgul Ieșilor.
Anunțul e plăcut la citire, iese din tipicul unui anunț de lansare de carte și simți că e o invitație căreia ai vrea numaidecât să îi dai curs.
Mulțumim!
Mulțumesc ție Virgil pentru concluzie... absolut necesară și chiar îmi pare rău că mai scriu aici după ce ai spus tu, dar vreau să clarific două aspecte, vis-a-vis de afirmațiile Cristinei și a lui emiemi. Întâi că definiția parodiei e una, iar parodia însăși e mereu alta, la fel e și cu epigrama sau cu haiku-ul. Eu am mai făcut parodie pe Hermeneia și nu sunt singura. În tot acest timp am încercat să învăț de la alții mai pricepuți. Așa că vă rog pe amândoi să nu mă luați cu definiții și bull-shit. E ridicol iar Hermeneia este un site de literatură inovativ, nu un apendice al defunctei Academii Române.
Pe bucăți, Cristina, mă mâhnește hotărârea ta dar îți aparține și aș vrea să o pot schimba pentru că nu ajută nimănui, la fel ca greva foamei.
Emiemi, dumneata emiți o presupunere haotică, cum adică 'un membru vechi poezie.ro'? Întâi că aduci în discuție acel site dubios plin de interese 'a-la-romanes' unde încerc într-adevăr să scriu dar nu pot pentru că acolo dictează un grup de câțiva oameni ieșiți demult de pe orbita literaturii, acuzând membrii siteului că ar fi clone când însuși unii editori sunt clone (poate chiar și Dvs domnule?), și mai recent chiar de pe orbita bunului simț pentru că acționează după bunul plac al celor care, pesemne le aduc ceva bani din niște amărâte de reclame care n-au nici în clin nici în mânecă cu subiectul site-ului... dar chiar nu vreau să dezvolt pentru că, iată m-am prins, ca să zic așa, că sunteți un mare admirator al acelui site de rahat scuzată să-mi fie expresia dar nu am alta mai 'dulce'... și apoi mă acuzi că aș fi altcineva. Repet, dacă ai curajul asumării vorbelor dumitale, ne vom întâlni oricând dorești în 'live'. Va fi probabil, prima întâlnire adevărată a matale cu o clonă care nu e clonă ci doar aberația minții matale și a prietenilor de pe poezie.ro. Dacă nu, mănâncă jaratic în continuare împreună cu prietenii care te țin în brațe ca pe un prunc nefericit.
Margas
"Nicoleta, daca tot zici ca este o trilogie si mai esti si novice de trebuie sa astepti doua zile pana sa postezi un text (asta e cea mai tare gaselnita a Hermeneiei, pe bune) de ce oare n-ai comasat textele intr-unul singur poate intelegeam si noi ceva?" hm, cata dreptate ai Andu! ce sa fac daca nu mi-a picat fisa! chestia cu urma de umbra ramasa si dupa citirea ansamblului de scrieri e voita; adica, in general, a incripta mesajul e o chestie fireasca pentru mine. eu zic ca totusi gradul de incifrare permite cititorului sa intrevada ceva, asa ca dupa un paravan in spatele caruia e aprinsa o lumina.
cred că din toate crucile tale, aceasta este cât mai aproape de teluric. un teluric bun, un teluric fecund, un teluric sfințit, "mișcat" de mâinile rugându-se, mișcat de tălpile ce-l sărută a recunoștință, un teluric născător, din care emană respirațiile. ca și cum am simți cu tălpile cum ne mișcă pământul, ne cheamă spre un sărut vital. e o dublă respirație, reciprocă, uniune de elemente inseparabile. comparația din text, "sânii tăi ca un zid în care îmi împlânt mâinile și le rotesc ca niște sori" dă și dimensiunea celestă. de fiecare dată prin femeie. prin sânul dăruitor-soare perpetuu. cel ce merge cu gura pe pământ și cu mâinile împlântate în soarele-sân este supusul amândurora, primitor și mișcător totodată, polarele sunt întregite într-un tot. polarele nu mai există, de aici, din punctul luminos de unde privești lumea. mi-ar fi plcăut ca scrisul de pe foto să fie în nuanțe de auriu. ar fi fost în armonie cu ideatica din texte. chiar dacă gura e roșie. și spre alb merge calea.
...I-aş reproşa acestui text începutul, până la "şi aerul din cameră devine gălbui". Până acolo, discursul e unul destul de banal. Poate că autorul aşa l-a vrut, şi nu e musai mâna hazardului, însă, în lipsa unei contre stilistice, tot banal (îmi) rămâne.
...De acolo, însă, textul devine mai mult decât agreabil. Un vers abil mânuit, naturaleţe, lipsa pedantismului de orice fel, disimulare a trăirilor.
...Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost repetiţiile de aici: "tic-tac tic-tac
stau de veghe- stau de veghe
lanul a rămas undeva sus
nu se mai vede – nu se mai vede". Rareori am văzut repetiţii mai reuşite. Aproape că erau necesare, atât de inspirate le găsesc :).
Katya, cred ca imi va fi greu sa explic cum trebuie de ce mi-a placut atat de mult aceasta poezie. Dar am o usoara banuiala ca nu atat pentru legenda adusa aici, cat pentru ceea intr-adevar se simte foarte puternic in poezie: imaginea Muntelui Athos. Si atat de frumos, fara frustrare, ci cu mintea care a cunoscut coborarea in inima (rugaciunea inimii). Impresionant si curajos "insa ea nu observa asta / ci pur si simplu iese din mormant", fara pretentia de a oferi un raspuns la o problema teologica. Poate doar putin prea explicativ pe alocuri ("nicăieri nu se vorbește despre o egală atracție între penelopa și ulise"). Sper din toata inima ca vei tine cont de rugamintea mea...
textul este plin de expresii bombastice, desigur simțite de autor. expresii ca aceasta din vestita strofă 2 "cât de greu este/ să-mbătrâneşti/ departe de tine însuţi" sunt tributare unui epigonism eminescian (pe mine mie redă-mă). este aceeași dedublare. în rest, nimic nou pentru mine. măcar megalomania păunesciană este susținută de câteva poeme superbe. de care mă îndoiesc că emițătorul textului e față este capabil. părerea mea.
Mulţumesc Mariana. Ai intuit legătura dintre cele două planuri ale poemului. Pleacă de la un simplu fapt de observaţie. Fiind în vizită la o mânăstire mai demult, am observat o zonă cu pomişori uscaţi (cred că erau meri) pe care călugării nu îi dezrădăcinaseră. Nu am reuşit să îmi dau seama, fiind în maşină, dacă merii erau uscaţi definitiv sau era un fenomen tranzitoriu. Astfel că încă de atunci m-am gândit la ideea acestui poem, aşa cum apare aici.
1. alma, mai bine spuneai acolo unde ti s-a spus ca este fals ce ti s-a spus. altfel, cum sa spun, dragut si inutil sa doresti/precizezi/multumesti. ce? că "părerile mele sunt doar cele semnate cu numele meu. Mulțumesc pentru înțelegere". copiii de... trei ani poate ca inca nu stiau inca. cat despre parerile din articol, ele sunt putine si clare. astept continuarea. 2. elian, ideile in episodul asta au pornit de aici: ""Boierismul este un manifest literar și, în același timp, o razie"”, "“A venit timpul să gândim și să scriem boierește: cu forță, vigoare, eleganță, evghenie, culoare”". uita-te la ele, analizeaza la ele, zambeste la ele, scoate sunete la ele, canta la ele, mediteaza la ele, reformuleaza la ele... dupa aia, draga elian, dupa aia, spune-ne cu vigoare ce vrei tu sa ne spui! PS: noteaza bine, bine de tot aceste cuvinte: "Asta sună de-a dreptul profetic. Ni se spune ce vremuri speciale trăim. Ni se spune că noi sîntem asemenea unei recolte coapte, gata să fie culeasă. Și ni se spune mai ales cum trebuie să gîndim" (VT) 3. altfel, "analiza" "manifestului" pare aproape bine pusa in pagina, deci mai trebuie lucrata. lucrata si continuata :)
Se construiește bine, iar portretul lui se conturează perfect. Devine chiar simpatic. Câteva ruperi de ritm, prin inspirate jocuri de text ("stând nemișcat, arc... Privind-o", "...ceai de coacăze. Îngrozitor.", intercalările de la "ea rămase așteptând... Îl auzi mormăind") dau textului cursivitate și o notă de autenticitate sau de tensiune. Nu mă prea împac cu finalul. "etilist" sau "elitist"... că Nichita avea ceva și cu etilu'.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Viorel. Mulţumesc.
pentru textul : poveste de noiembrie denu stiu de ce m-am oprit tocmai pe textul asta. v-ati gandit probabil sa luati o tema, [vantul] si sa scrieti un text pornind de la sensul concret inspre sensul figurat. destul de rudimentar, la o adica. daca mai e si poem de dragoste, reusita nu poate fi prea departe! desi optzecist ca intentie, instrumentarul e chiar copilaressc. daca mizati numai pe poetizare mai bine nu mai mizati pe nimic. [tu, imagine statică îmi răstorni perspectiva prelingându-mă printre pleoape: radiație iluzorie, imaterială]- parca e scos dintr-o causerie precieuse de Salon (desi tragicul pare asigurat de taietura menita sa taie rasuflarea : [eu, sunt viteză absolută tu, ești căderea mea] restul - metafore rasuflate, gaselnite poetice. stiu ca o sa va suparati rau pe mine, dar mai bine sa stiti adevarul despre cum se vede acest poem-oftat pe dinafara. cu speranta de mai bine, V.V.
pentru textul : vânturându-mă… deAfișarea acestei poezii aici nu respectă regulamentul site-ului, cred că știi la ce mă refer. Te rog să remediezi.
pentru textul : Carnaval deOh, LIM, nici nu ştiam cine e... Era normal să fie bun textul şi cred că şi alţii îl vor aprecia având în vedere valoarea Dv. Cezar
pentru textul : nu vor trece multe cuvinte demultumesc
pentru textul : Zimţii depoemele tale sunt alcatuite dintr/un scrum care inca nu s/a racit. in ele poarta inca arsura flacarii care le/a creat. mi/a placut aceasta incursiune prin praful lumii tale. am sa revin! multumesc pentru ca ai scris aici si astept semnul legat de carte ta.
pentru textul : Scrum (XV) defascinanta imi pare ideea de a reprezenta anul 1907, un an de inceput de secol, printr-o roata de locomotiva. este ca o prevestire a tehnologiei ce o va dezvolta acest secol tulburat si fantastic de constructiv. ingenios.
pentru textul : banala nostalgie a anului 1907 deM-a atras titlul, cred că este din cauza pasiunii mele pentru oamneii-arbori, pentru definirea printr-un anume arbore special, ca aromă, ca simbolistică, rădăcină, sevă, esență. Aici, timpul este convalescent, piperul nu își duce până la capăt tămăduirea, golește trupul de suflet, îl lasă într-o amintire pe un țărm. E totuși o eliberare. Din melancolia unei femei ce se întoarce "din naufragiul literelor/grea de polen", născătoare, fecundă, roditoare, tămăduitoare ea va fi. Tehnic: cred că poți prelucra "bolnavă de moarte" , cu altă expresie (bolnavă de negru?). În strofa a doua e o rimă involuntară "înflori_melancolii". De asemenea e ușor disonant "pe când_pe nume" (poți renunța la primul "pe"). Arborele tău așteaptă mâna care să-i aducă apa vindecătoare.
pentru textul : arborele de piper deBogdan, foarte interesant eseul, foarte interesante fragmentele... Am citit fascinat... petre
pentru textul : Alzheimer demulțumesc.
pentru textul : iubirea noastră are întârziere deCai negri, însetați (jurnal) 2006-01-30 dimineața nu pot respira amplu, am sentimentul că îmi fug sori cu plete albastre prin piele și îmi închid porii, amețindu-mă până la alunecări în abis. aș vrea să mă trezesc ca după un dans acvatic, să devin lucidă și neînchipuit de vie, câteva minute doar, atât cât să pot uita amprenta celor duși, amprenta lor aici, înăuntrul meu. pot spune în fiecare secundă cine a trecut prin viața mea și nu mai este. cine a atins cerul și nu s-a mai întors decât pentru a mă trezi din somnul meu verde. mi se întâmplă prea des să aud caii morții în galop, să mă asurzească nechezatul lor plin de fericirea că au mai prins un suflu pentru celălalt tărâm. nu știu niciodată dacă stau în echilibru fără șa, știu doar că pot struni cu eleganță un singur roib. Domnul însă mi-a lăsat o întreagă herghelie în grijă. iar eu mă las noaptea într-o insomnie oranj să pot adăpa caii din lacurile vieții mele. nici măcar nu mai pot plânge la îngropări. am lacrimile cumva legate de când mama a rămas suspendată între mine și iarba Domnului.
pentru textul : ce am scris "atunci" deimagine. pe mine una m-a impresionat.
pentru textul : Haiku defrumoasă idee, ioana. te-aș felicita, dar mă tem că e prea puțin. "atunci" există cel puțin un "atunci" care se suprapune și devine scris pe viață. există un "atunci" al meu când am vrut să renunț la amândouă. textul nu are o valoare literară, dar asta nu mai contează pentru mine. mulțumesc. flori pentru amândoi azi am să v-adorm cât mai ține lujerul cât mai trece prin mine plecând spre o ramă umedă a unui alt tablou cât nu mai cad în genunchi în cer mâinile încleștate una sub alta legănându-se deasupra capului meu în creștere stând în zăpada care ia tot vă-nghite unul după altul apoi fețele vocea cuvintele în cele din urmă e bine aproape de moarte florile astea le-am luat în drum spre voi de-aproape și nu cer nimic decât să mă țineți lângă voi o vreme nemișcat vă urăsc fericirea aceasta de-a vă schimba viața nu vă treziți nu mai e nevoie florile vi le las lângă acest blestem al regăsirii februarie 1997
pentru textul : ce am scris "atunci" deAutorul trăiește un sfârșit-început. Sfârșitul începând cu " nimicurile în colțul acesta de mine". Căutând "ceva" să-i spunem "adevăr"/"realitate"/"existență"… cum vreți să-l numiți. Unde? ' "cărăbănit" după ziduri de cărți' ("cărăbănit": deși contrar impresiei lui Andu, cuvântul există în DEX - 'plecat repede (și pe furiș) de undeva'; asta nu înseamnă că în textura poeziei el a fost ales în modul cel mai fericit; cu atât mai mult cu cât sensul pe care bănuiesc că ar fi vrut să-l utilizeze autorul a fost cel de "furișat"). Prin urmare, în locul unei experiențe directe (interioare) s-a căutat acel "ceva" prin experiența indirectă "prinsă" în alte texte. Ceea ce, pe autor, nu-l satisface. (Până aici este doar discursivitate și nu poezie). Mai departe: ' păianjeni se cațără sătui de nehotărîrile mele/ și de umbra mea la fel de nestatornică/ precum o uriașă pagodă de fum' . Aici începe sugestia poetică a adevăratei experiențe interiore a "umbrei", din spatele chiar al "gândului" și, cu atât mai mult, a exprimării acestuia prin cuvinte, umbră care se "întinde" ridicându-se și îngustându-se întocmai cum o rugă se înalță spre "vârful" unui locaș de cult (nu are importanță de ce fel - fie el și o "pagodă"; și, pentru că tot am deschis paranteza, o posibilă re-formulare: în loc de 'precum o uriașe pagodă de fum' ar putea fi: 'uriașă pagodă de fum' pur și simplu, ceea ce, prin concentrare, ar fi sporit sugestia; iar asta pare a nu strica ritmul prozodiei). În fine, sugestia poetică sporește prin ' păianjeni (rugii care) se cațără sătui de nehotărîrile mele' pe această "umbră-rugă plasă" pe care au țesut-o nu concentric ci ca o "pagodă": prelungire-lance a gândului spre rădăcina sa inversată spre adâncul înaltului. Sugestia poetică continuă: ' tîrziu mă închid în gelatina orelor/ ca într-un batiscaf translucid/ răsucindu-mă embrionic' - regresie în timp spre "rădăcina" embrionară, "orele" transformându-se în "gelatina" lichidului semiotic închisă într-un 'batiscaf translucid'. Sfârșitul se desăvârșește cu un nou început (dezorientant însă): depășirea "embrionului"; trecerea "Dincolo" unde, deși "ruga" i-a fost ascultată până la un punct, ea nu reușește să-l "ducă" decât într-un nou "purgatoriu": ' și plec pentru încă o noapte distrofică spre diminețile cărămizii ale labirinthiei' (aici sintagma "noapte distrofică" este excelentă folosită în contex ca și 'diminețile cărămizii ale labirinthiei"). Concluzia: "penița"! P.S. Cine spune că asta-i "poezie clasică", se înșeală (inclusiv Andu).
pentru textul : ghemuire III decred ca cine vrea sa citeasca un text bun, mai ales cand e de proza si isi da seama ca-i place ce citeste, il poate trage la imprimanta si gata. apoi, citit cu atentie, orice confuzie si senzatie de balast dispare. cel putin in cazul textului de fata.
pentru textul : Iulian are ochi de melc deRecitind și varianta I, pot spune că aceasta de aici mi se pare mult mai bună, mai structurată, mai limpede în mesaj.
pentru textul : în oraș nu sunt mansarde de închiriat (II) deTe felicit cu tot dragul, Dorin!
pentru textul : Urâții - lansare de carte deScriitorul are multe bucurii: momentul creației, momentul încropirii unui volum, momentul unei lansări... apoi dragi ecouri ce nu se sting... și ele, cărțile, cuminți pe noptieră, foșnind amintiri.
Am un fel de ciudă pe geografi, pe topografi, că au pus distanțe între orașe :) Sper că va fi o lansare și în Târgul Ieșilor.
Anunțul e plăcut la citire, iese din tipicul unui anunț de lansare de carte și simți că e o invitație căreia ai vrea numaidecât să îi dai curs.
Mulțumim!
Mulțumesc ție Virgil pentru concluzie... absolut necesară și chiar îmi pare rău că mai scriu aici după ce ai spus tu, dar vreau să clarific două aspecte, vis-a-vis de afirmațiile Cristinei și a lui emiemi. Întâi că definiția parodiei e una, iar parodia însăși e mereu alta, la fel e și cu epigrama sau cu haiku-ul. Eu am mai făcut parodie pe Hermeneia și nu sunt singura. În tot acest timp am încercat să învăț de la alții mai pricepuți. Așa că vă rog pe amândoi să nu mă luați cu definiții și bull-shit. E ridicol iar Hermeneia este un site de literatură inovativ, nu un apendice al defunctei Academii Române.
pentru textul : sunt trei crime într-un cocalar dePe bucăți, Cristina, mă mâhnește hotărârea ta dar îți aparține și aș vrea să o pot schimba pentru că nu ajută nimănui, la fel ca greva foamei.
Emiemi, dumneata emiți o presupunere haotică, cum adică 'un membru vechi poezie.ro'? Întâi că aduci în discuție acel site dubios plin de interese 'a-la-romanes' unde încerc într-adevăr să scriu dar nu pot pentru că acolo dictează un grup de câțiva oameni ieșiți demult de pe orbita literaturii, acuzând membrii siteului că ar fi clone când însuși unii editori sunt clone (poate chiar și Dvs domnule?), și mai recent chiar de pe orbita bunului simț pentru că acționează după bunul plac al celor care, pesemne le aduc ceva bani din niște amărâte de reclame care n-au nici în clin nici în mânecă cu subiectul site-ului... dar chiar nu vreau să dezvolt pentru că, iată m-am prins, ca să zic așa, că sunteți un mare admirator al acelui site de rahat scuzată să-mi fie expresia dar nu am alta mai 'dulce'... și apoi mă acuzi că aș fi altcineva. Repet, dacă ai curajul asumării vorbelor dumitale, ne vom întâlni oricând dorești în 'live'. Va fi probabil, prima întâlnire adevărată a matale cu o clonă care nu e clonă ci doar aberația minții matale și a prietenilor de pe poezie.ro. Dacă nu, mănâncă jaratic în continuare împreună cu prietenii care te țin în brațe ca pe un prunc nefericit.
Margas
"Nicoleta, daca tot zici ca este o trilogie si mai esti si novice de trebuie sa astepti doua zile pana sa postezi un text (asta e cea mai tare gaselnita a Hermeneiei, pe bune) de ce oare n-ai comasat textele intr-unul singur poate intelegeam si noi ceva?" hm, cata dreptate ai Andu! ce sa fac daca nu mi-a picat fisa! chestia cu urma de umbra ramasa si dupa citirea ansamblului de scrieri e voita; adica, in general, a incripta mesajul e o chestie fireasca pentru mine. eu zic ca totusi gradul de incifrare permite cititorului sa intrevada ceva, asa ca dupa un paravan in spatele caruia e aprinsa o lumina.
pentru textul : trei cinci opt decred că din toate crucile tale, aceasta este cât mai aproape de teluric. un teluric bun, un teluric fecund, un teluric sfințit, "mișcat" de mâinile rugându-se, mișcat de tălpile ce-l sărută a recunoștință, un teluric născător, din care emană respirațiile. ca și cum am simți cu tălpile cum ne mișcă pământul, ne cheamă spre un sărut vital. e o dublă respirație, reciprocă, uniune de elemente inseparabile. comparația din text, "sânii tăi ca un zid în care îmi împlânt mâinile și le rotesc ca niște sori" dă și dimensiunea celestă. de fiecare dată prin femeie. prin sânul dăruitor-soare perpetuu. cel ce merge cu gura pe pământ și cu mâinile împlântate în soarele-sân este supusul amândurora, primitor și mișcător totodată, polarele sunt întregite într-un tot. polarele nu mai există, de aici, din punctul luminos de unde privești lumea. mi-ar fi plcăut ca scrisul de pe foto să fie în nuanțe de auriu. ar fi fost în armonie cu ideatica din texte. chiar dacă gura e roșie. și spre alb merge calea.
pentru textul : crucile decredeam că şi eu sunt membru Hermeneia :(
pentru textul : Autori Hermeneia premiaţi la Târgovişte deMică incursiune.
...I-aş reproşa acestui text începutul, până la "şi aerul din cameră devine gălbui". Până acolo, discursul e unul destul de banal. Poate că autorul aşa l-a vrut, şi nu e musai mâna hazardului, însă, în lipsa unei contre stilistice, tot banal (îmi) rămâne.
...De acolo, însă, textul devine mai mult decât agreabil. Un vers abil mânuit, naturaleţe, lipsa pedantismului de orice fel, disimulare a trăirilor.
...Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost repetiţiile de aici: "tic-tac tic-tac
stau de veghe- stau de veghe
lanul a rămas undeva sus
nu se mai vede – nu se mai vede". Rareori am văzut repetiţii mai reuşite. Aproape că erau necesare, atât de inspirate le găsesc :).
Felicitări!
pentru textul : Stând de veghe deKatya, cred ca imi va fi greu sa explic cum trebuie de ce mi-a placut atat de mult aceasta poezie. Dar am o usoara banuiala ca nu atat pentru legenda adusa aici, cat pentru ceea intr-adevar se simte foarte puternic in poezie: imaginea Muntelui Athos. Si atat de frumos, fara frustrare, ci cu mintea care a cunoscut coborarea in inima (rugaciunea inimii). Impresionant si curajos "insa ea nu observa asta / ci pur si simplu iese din mormant", fara pretentia de a oferi un raspuns la o problema teologica. Poate doar putin prea explicativ pe alocuri ("nicăieri nu se vorbește despre o egală atracție între penelopa și ulise"). Sper din toata inima ca vei tine cont de rugamintea mea...
pentru textul : vorbesc o latină ciudată IV detextul este plin de expresii bombastice, desigur simțite de autor. expresii ca aceasta din vestita strofă 2 "cât de greu este/ să-mbătrâneşti/ departe de tine însuţi" sunt tributare unui epigonism eminescian (pe mine mie redă-mă). este aceeași dedublare. în rest, nimic nou pentru mine. măcar megalomania păunesciană este susținută de câteva poeme superbe. de care mă îndoiesc că emițătorul textului e față este capabil. părerea mea.
pentru textul : Poemul fără de sfârşit deMulţumesc Mariana. Ai intuit legătura dintre cele două planuri ale poemului. Pleacă de la un simplu fapt de observaţie. Fiind în vizită la o mânăstire mai demult, am observat o zonă cu pomişori uscaţi (cred că erau meri) pe care călugării nu îi dezrădăcinaseră. Nu am reuşit să îmi dau seama, fiind în maşină, dacă merii erau uscaţi definitiv sau era un fenomen tranzitoriu. Astfel că încă de atunci m-am gândit la ideea acestui poem, aşa cum apare aici.
pentru textul : Haiku deŞi vă mulţumesc, fireşte, pentru revenire şi ajutor, dar nu vă stresaţi atât de tare :) În fond, e numai un vers ratat. De astea se tot fac. :)
pentru textul : Bacoviană deinteresant text, desi s-ar putea spune ca aluneca din sugestie in descriptiv. cred ca ar merge ca si crochiu pentru o lucrare mai mare
pentru textul : supă aburind de1. alma, mai bine spuneai acolo unde ti s-a spus ca este fals ce ti s-a spus. altfel, cum sa spun, dragut si inutil sa doresti/precizezi/multumesti. ce? că "părerile mele sunt doar cele semnate cu numele meu. Mulțumesc pentru înțelegere". copiii de... trei ani poate ca inca nu stiau inca. cat despre parerile din articol, ele sunt putine si clare. astept continuarea. 2. elian, ideile in episodul asta au pornit de aici: ""Boierismul este un manifest literar și, în același timp, o razie"”, "“A venit timpul să gândim și să scriem boierește: cu forță, vigoare, eleganță, evghenie, culoare”". uita-te la ele, analizeaza la ele, zambeste la ele, scoate sunete la ele, canta la ele, mediteaza la ele, reformuleaza la ele... dupa aia, draga elian, dupa aia, spune-ne cu vigoare ce vrei tu sa ne spui! PS: noteaza bine, bine de tot aceste cuvinte: "Asta sună de-a dreptul profetic. Ni se spune ce vremuri speciale trăim. Ni se spune că noi sîntem asemenea unei recolte coapte, gata să fie culeasă. Și ni se spune mai ales cum trebuie să gîndim" (VT) 3. altfel, "analiza" "manifestului" pare aproape bine pusa in pagina, deci mai trebuie lucrata. lucrata si continuata :)
pentru textul : analiza manifestului boierismului dezâmbesc, așa e, Adrian! mulțam de semn! ăsta sunt eu:)
pentru textul : îngerul dansa cu fața la perete deSe construiește bine, iar portretul lui se conturează perfect. Devine chiar simpatic. Câteva ruperi de ritm, prin inspirate jocuri de text ("stând nemișcat, arc... Privind-o", "...ceai de coacăze. Îngrozitor.", intercalările de la "ea rămase așteptând... Îl auzi mormăind") dau textului cursivitate și o notă de autenticitate sau de tensiune. Nu mă prea împac cu finalul. "etilist" sau "elitist"... că Nichita avea ceva și cu etilu'.
pentru textul : Odată un indian iubea o americancă dePagini