Mie tocmai "ruga unui sange pierdut" mi se pare partea cea mai reusita dpdv poetic in text. Este vorba de procedeul numit "personificare" aici, spun asta pentru un posibil cap patrat care nu pricepe ca poezia d-aia e poezie ca sa nu denumeasca substantivele cu sensul lor din dex. Poemul desi usor desuet (mai ales strofa ultima, picurarea, cupa vesniciei stinse) reuseste sa deschida ochiul poetic al cititorului (si nu ma refer desigur la antecomentatorii mei).cu acest tablou: lacrimi de sange pe pardoseala unui salon parasit de ultima amintire. Felicitari. Andu
si totusi in compozitiile lui Aivazovski exista o lumina, un petec de cer undeva intr-un "departe" ce tinde sa aduca Speranta naufragiatilor, corabiilor incercate de furtuni. cit despre aceste personaje singure in ele insele, naufragiate in dragoste, uitate parca la marginea marii in plin decembrie, nu mai exista o alta speranta... marea e stranie in iarna, poate la fel de straniu ca acest sentiment de singuratate divizat la doi" "revin în camera de hotel obscură, cu tine și cu mirosul sărat al largului" sfirsitul poemului creioneaza insusi sfirsitul a tot ce tinde sa fie iremediabil pesimist si inevitabil si prin utilizarea repetitiei dar si prin cele doua trimiteri vizuale, diferite ca factura insa puternice ca sugestie distructiva: "niciodată anul nou nu s-a izbit de stânci ca acum niciodată malul mării în decembrie nu mi-a vorbit ca Aivazovski, cu pânzele sale."
Într-adevăr frumos acest tablou. Are putere de evocare, de transmisie pentru cititor. Mie de exemplu mi-a amintit zilele petrecute în grădina bunicii unde creşteau vreo doi - trei caişi....aveau scoarţa atât de aspră şi fructele moi, catifelate şi zemoase. Era greu să le culeg dintre spinii naturali.
Aş putea să spun că tăcerile acestea, dacă nu sunt ale lui Simion, cum ne-a obişnuit autorul Turburea, de la o seamă de vreme, sunt ale unui guşter ce-şi poartă o parte din vină într-o “eternitate atemporală”. Aşteptarea îmbracă haina unei căderi “dacă nu ar fi aşteptarea” care “să-i cadă pe piept”, moartea ar fi mai rapidă, rece, nu atât de caldă. E bună liniştea şi împăcarea „soldatului”, sub scut, “aproape linişte”, este învingător.
Frumos lucrat cadrul, din personaje care se pot identifica armonios. O combinaţie scurtă de trăiri sugerate printr-o singură respiraţie. Totul se reduce la sonorizare mută. Practic e o vizuală. E minunat să putem avea fiecare dintre noi, cu noi, un guşter atunci când aşteptarea ni se apropie. Eu nu mă tem.
stii cand un asemenea text ajunge undeva, se opreste, o ia de la inceput si...tot asa. Lasand o impresie de neuitat. Daca as citi un astfel de text fara sa fie specificat numele autorului, voi fi sigur ca este al lui Pal. Si ca este unul dintre cele de exceptie.
Descopăr (din întâmplare, pentru că tocmai în aceste momente a fost rulat pe prima pagină) acest text! Incipitul mi se pare absolut remarcabil: "în magazinul de animale mici/ se prelingeau iepuri albaști prin tuburi de eprubetă". Un poem suprarealist de o ingeniozitate deosebită. Care utilizează (calculat, cum fac îndeobşte suprarealiştii, orice-ar pretinde ei şi orice-ar zice Freud) dicteul "automat". În acelaşi sens, aş mai reţine "zgomotul șoptit al gîndacilor africani/
tandri ca niște contorsionări ale sorții". Dar important este că asemenea secvenţe se integrează în textul în sine, de o sugestivitate salutară. Intuită, ca atare, de către Cristina.
Imi pare rau sa fiu tocmai eu primul pe aici sa las un comentariu mai critic la acest text pe care uite, acum cand am revenit dupa o absenta, il descopar apreciat si recomandat. Adriana e o poeta sensibila iar lirica ei pot recunoaste deschis m-a surprins nu doar o singura data printr-o profunzime care nu este la indemana oricui, potentata de un limbaj poetic nuantat si care de cele mai multe ori mi-a amintit de incantarea de a privi indelung o orhidee. Din pacate acest poem nu este decat unul extrem de sensibilicos si ma mira cata audienta are acest gen de abordare pe aici, pe Hermeneia. Acest poem imi suna ca un anunt umanitar, unul foarte reusit desigur, din pacate numic mai mult. De la inceput si pana la sfarsit pomul este mai previzibil decat boleroul lui Ravel, parca cerseste o lacrima, e plin de garoafe, de rosu, de rochii de mireasa, de rugaciuni, de spitale si de fluturi (un poem de tip Ioana Negoescu as zice, dar ea scrie un pic mai avizat, mai concentrat si mai expresiv pe acest subiect). Asta e, imi pare rau, n-am tacut din gura pentru ca Adriana you mean something to me. Andu P.S. Cred ca penultima strofa e ok... daca n-ar fi rochiile alea de mireasa... dar stiu, nu se poate face nimic. Eminescu a murit traiasca telenovela ! (sorry again)
Doru, această scurtă povestire ar fi încăput foarte bine la rubrica poezie, știi că barierele au fost de mult înlăturate, rămâne doar chestie de dispoziție, sa-i spui proză sau poezie. Remarc patetismul discret în această arhitectură a sinelui, precum și totalul abandon în noua realitate: "Lumea e, într-adevăr, minunată, dacă a putut construi un oraș numai pentru mine. Nu mă mai spăl, nu mă mai îmbrac după ultima modă, nu mă mai pretind cel mai bun în toate pentru că nu e nimeni care să mă vadă" P.s : îmi place acest tip de proză foarte scurtă, dar cu un conținut esențializat, cu o filozofie și sinceritate de jurnal distinse...
as zice ca unele imagini sint putin cam predictibile. vezi "creanga cu flori de cires" (care poate ar fi sunat mai bine daca era "ramura") sau "o sabie de samurai orb", etc. dar ideea e buna. cred ca ar trebui sa asculti mai mult la ce se aude in adincul tau decit in lecturile tale. parerea mea.
Virgil, ce spui tu ca se vede, cam asa ar trebui sa se vada. lene, spleen, blazare - cum observa Cristina - inertie, tristete. apoi, iccp constructia, am incercat sa "usurez" din ce in ce mai mult poemul catre final, cat si fiecare strofa in parte si sa il urc de pe soseaua desfundata pe felinarele zburatoare. de aici si impresia ca incepe in forta si se termina in abureala. dar, daca deschide un orizont care se inchide nemultumitor pentru cititor, nu e in regula. posibil sa fie prea clichee "tristii" sau efectul pe care l-as fi dorit de "a quoi bon?" sa nu fie atractiv, pur si simplu. cel mai mult ma ingrijoreaza, insa, impresia de "neglijenta" lasata. mi-as fi dorit confuzia, dar nu neglijenta.
P.S. Am observat, dintr-un com. al tău, ca, probabil, ai preluat si tu de la mine (cred că ți-a plăcut) chestia aia cu „punctul de asamblare” al vrăjitorilor tolteci. Deoarece o presupunere insidioasa si neavenită mă face sa bănui ca dintre toate cărțile lui Castaneda, nu ai ajuns, așa, din întȃmplare, tocmai la aia în care se vorbește de așa ceva. Nu-i bai. Si eu am preluat de la tine tot soiul de chestii. Și o să-ți mai ofer și altele cȃnd o să ajung de la Zen la Sufi. Și apoi la magia aia de care s-au ocupat unii și alții prin europenica noastră. Tu ce-mi vei oferi în schimb? Cele de mai sus îmi aduc aminte de unu de-i zicea Pixi (și Georgescu) de la Institutul în care, cȃndva, am lucrat. Si care, dacă auzea de ceva nou în Inteligența Artificială (de exemplu), scria cate un raport (de cercetare) fără să înțeleagă despre ce era vorba . Și apoi, cum îndrăznea altul să vorbească despre același lucru, îi sărea țandăra și afirma textual „nu permit să vorbească altcineva despre termenul de…., pentru că eu am fost primul care l-am lansat” (uita să adauge „în Institut” ca și cȃnd el l-ar fi inventat primul pe plan mondial, ba chiar național). Așa și cu mine cu „punctul de asamblare”. Ce să-i faci, prostia – se pare – e molipsitoare (ca sa fiu autocritic). Asta, pentru că veni, printre altele, vorba și de „morala” aia de care ne împiedicăm mereu. Si nici eu nu sunt mai breaz decȃt alții. Dar acum să știi că chiar (ce cacofonie mișto mi-a ieșit!) m-am distrat de ambidextri – scuzați, uitasem ca tu ești ambistȃnd, că nu știu cum să-zic altfel – o fi „ambilevogir”, sau „ambisinistru” [< fr. sinistre, cf. lat. sinister – stâng]. Și m-am bine dispus în dimineața asta. Chiar dacă îți voi crea „o ușoară impresie de dislalie”. Și presimt că nu vei deveni, doamne ferește, vreunul dintre „prozeliții” mei precum Potra și alții. Cine știe? Poate rămȃn eu printre cei ai tăi. Hai, pa! Și amical (fiule), Gorun
Cami, eu nu am făcut un atac la persoana ta, nu am discutat pe lângă text, ci, pornind de la textul tău, am încercat să concentrez în câteva fraze motivele ce pot determina pe cineva să scrie (chiar și eu) parafrazând câte ceva din conținut. Ai creat un prilej de meditație și acesta a fost doar un mic ecou al receptorului. Asta înseamnă că textul e interesant din punctul meu de vedere. Din păcate, tu ești cea care ataci și cred că, de data asta, gratuit și copilărește.
sint de acord cu Ioana. unii dintre noi avem o boala. ne suna melodicitatea in urechi, ne cinta cuvintele, ne ies rimele, trebuie sa ne straduim sa scriem alb, in mod normal nu ne iese. ne-am nascut intr-un veac aiurea
right, sa ne citim deci cuminti Vladi. Gorune, eu nu am excelat niciodata in hermeneutica, sunt un nieca nimeni, crede-ma, ma bucur ca prostu' cand unuia sau altuia cica i-ar place vreun cuvant de-al meu Al 62-lea cititor al vostru de aici Andu
în primul rînd titlul sună teribil de aiurea și ne-românește.
apoi, textul începe destul de anevoios și întortocheat. cred că nu ar strica dacă ai citi-o cu voce tare și te-ai întreba dacă ți-ar place să auzi așa ceva. accentul este pe cuvîntul „place”.
în final textul se temină cam simpluț ideatic vorbind.
Am regăsit o mare parte din "lucrurile pe care și eu le iubesc", poate pentru că am primit, cândva, copia la indigo a "pactului". Inedit este versul "oamneii - nu e typos", e licența ta poetică. Îți mulțumesc pentru "replică". Frumos.
Alma, trag nădejde că mai știi cum să ne găsești dacă vrei să ne urezi ceva sau să ne spui absolut orice, punțile de lumină nu se șterg niciodată. Altfel, aici nu este loc de astfel de răspunsuri. Cu mulțumiri, și Sărbătoarea Învierii să ne fie luminoasă tuturor.
Mulțumesc Andreea pentru răbdare și direcționare. "Mie nu-mi place." - e perfect, no problem. Mă bucur că ai avut răbdare sa-mi punctezi câteva defecte. "Mi-am faramitat personalitatea?" - când nu ai nimic și rupi fărâme ce te reprezintă... "Sa lasi o urma, un marcaj, daca ar mai fi fost inca trei sinonime nu m-ar fi mirat." - încercare nereușită de subliniere. "De ce devin urmele inutile?" de cele mai multe ori, dovada, repetabila greșeală...
domule yester va multumesc, sunt surprins placuta ca ati rezonat cu starile corinei... am sa reflectez la ultimul vers domnul batrungator, personajul corina nu e fals, din contra, corina traiste intr-o lume a ei, zilnic cate o drama interioara.corina deriva din grecescul core, fecioara... dar fiecare are o parere, si v-o respect, poate nu e un text reusit, dar nici prefacut nu e. corina nu sunt eu 100 la suta, corina e femeia generica,nemplinita sentimental, ce cauta iubire in fiecare semn manifestat de cel drag, agonizeaza. multumesc! cu respect
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Mie tocmai "ruga unui sange pierdut" mi se pare partea cea mai reusita dpdv poetic in text. Este vorba de procedeul numit "personificare" aici, spun asta pentru un posibil cap patrat care nu pricepe ca poezia d-aia e poezie ca sa nu denumeasca substantivele cu sensul lor din dex. Poemul desi usor desuet (mai ales strofa ultima, picurarea, cupa vesniciei stinse) reuseste sa deschida ochiul poetic al cititorului (si nu ma refer desigur la antecomentatorii mei).cu acest tablou: lacrimi de sange pe pardoseala unui salon parasit de ultima amintire. Felicitari. Andu
pentru textul : stropi de iubire deEi bine: Dinu Lazar Fotografia poate fi gasita in "Under the backstage", mai multe indicatii nu dau.
pentru textul : Grilaj deFoarte bună intervenţia d-lui Lăzărescu: "a scrie despre propria reprezentare a poeziei şi poetului nu este obligatoriu echivalent cu a scrie poezie".
Şi uite şi unul dintre termenii care au scăpat comentariului meu: "definiţii rebusistico-aforistice".
Cu ocazia asta, îmi exprim bucuria faptului că d-l Lăzărescu s-a hotărât să fie ceva mai interactiv.
pentru textul : poezia care nu se scrie singură desi totusi in compozitiile lui Aivazovski exista o lumina, un petec de cer undeva intr-un "departe" ce tinde sa aduca Speranta naufragiatilor, corabiilor incercate de furtuni. cit despre aceste personaje singure in ele insele, naufragiate in dragoste, uitate parca la marginea marii in plin decembrie, nu mai exista o alta speranta... marea e stranie in iarna, poate la fel de straniu ca acest sentiment de singuratate divizat la doi" "revin în camera de hotel obscură, cu tine și cu mirosul sărat al largului" sfirsitul poemului creioneaza insusi sfirsitul a tot ce tinde sa fie iremediabil pesimist si inevitabil si prin utilizarea repetitiei dar si prin cele doua trimiteri vizuale, diferite ca factura insa puternice ca sugestie distructiva: "niciodată anul nou nu s-a izbit de stânci ca acum niciodată malul mării în decembrie nu mi-a vorbit ca Aivazovski, cu pânzele sale."
pentru textul : " frumoaso, pielea ta stinsă îmi bântuie umbra" F.M. deÎntr-adevăr frumos acest tablou. Are putere de evocare, de transmisie pentru cititor. Mie de exemplu mi-a amintit zilele petrecute în grădina bunicii unde creşteau vreo doi - trei caişi....aveau scoarţa atât de aspră şi fructele moi, catifelate şi zemoase. Era greu să le culeg dintre spinii naturali.
pentru textul : Haiku deCu scuzele de rigoare la amândouă.Ioan.
pentru textul : O nouă provocare demi se pare atât de interesant ca ideea să crească din pământ, din iarbă verde, din orice!
şi apropo, omul tău pare a fi el însuşi un simbol!
mai trec pe aici.
pentru textul : cînd creştea din ţărînă ideea deAş putea să spun că tăcerile acestea, dacă nu sunt ale lui Simion, cum ne-a obişnuit autorul Turburea, de la o seamă de vreme, sunt ale unui guşter ce-şi poartă o parte din vină într-o “eternitate atemporală”. Aşteptarea îmbracă haina unei căderi “dacă nu ar fi aşteptarea” care “să-i cadă pe piept”, moartea ar fi mai rapidă, rece, nu atât de caldă. E bună liniştea şi împăcarea „soldatului”, sub scut, “aproape linişte”, este învingător.
pentru textul : prezentul simplu deFrumos lucrat cadrul, din personaje care se pot identifica armonios. O combinaţie scurtă de trăiri sugerate printr-o singură respiraţie. Totul se reduce la sonorizare mută. Practic e o vizuală. E minunat să putem avea fiecare dintre noi, cu noi, un guşter atunci când aşteptarea ni se apropie. Eu nu mă tem.
stii cand un asemenea text ajunge undeva, se opreste, o ia de la inceput si...tot asa. Lasand o impresie de neuitat. Daca as citi un astfel de text fara sa fie specificat numele autorului, voi fi sigur ca este al lui Pal. Si ca este unul dintre cele de exceptie.
pentru textul : svensk bufee deDescopăr (din întâmplare, pentru că tocmai în aceste momente a fost rulat pe prima pagină) acest text! Incipitul mi se pare absolut remarcabil: "în magazinul de animale mici/ se prelingeau iepuri albaști prin tuburi de eprubetă". Un poem suprarealist de o ingeniozitate deosebită. Care utilizează (calculat, cum fac îndeobşte suprarealiştii, orice-ar pretinde ei şi orice-ar zice Freud) dicteul "automat". În acelaşi sens, aş mai reţine "zgomotul șoptit al gîndacilor africani/
pentru textul : în magazinul de animale mici detandri ca niște contorsionări ale sorții". Dar important este că asemenea secvenţe se integrează în textul în sine, de o sugestivitate salutară. Intuită, ca atare, de către Cristina.
Imi pare rau sa fiu tocmai eu primul pe aici sa las un comentariu mai critic la acest text pe care uite, acum cand am revenit dupa o absenta, il descopar apreciat si recomandat. Adriana e o poeta sensibila iar lirica ei pot recunoaste deschis m-a surprins nu doar o singura data printr-o profunzime care nu este la indemana oricui, potentata de un limbaj poetic nuantat si care de cele mai multe ori mi-a amintit de incantarea de a privi indelung o orhidee. Din pacate acest poem nu este decat unul extrem de sensibilicos si ma mira cata audienta are acest gen de abordare pe aici, pe Hermeneia. Acest poem imi suna ca un anunt umanitar, unul foarte reusit desigur, din pacate numic mai mult. De la inceput si pana la sfarsit pomul este mai previzibil decat boleroul lui Ravel, parca cerseste o lacrima, e plin de garoafe, de rosu, de rochii de mireasa, de rugaciuni, de spitale si de fluturi (un poem de tip Ioana Negoescu as zice, dar ea scrie un pic mai avizat, mai concentrat si mai expresiv pe acest subiect). Asta e, imi pare rau, n-am tacut din gura pentru ca Adriana you mean something to me. Andu P.S. Cred ca penultima strofa e ok... daca n-ar fi rochiile alea de mireasa... dar stiu, nu se poate face nimic. Eminescu a murit traiasca telenovela ! (sorry again)
pentru textul : reportaj despre pantofii roşii ai Anei deprea tehnic spre final
pentru textul : Înjumătăţit deDoru, această scurtă povestire ar fi încăput foarte bine la rubrica poezie, știi că barierele au fost de mult înlăturate, rămâne doar chestie de dispoziție, sa-i spui proză sau poezie. Remarc patetismul discret în această arhitectură a sinelui, precum și totalul abandon în noua realitate: "Lumea e, într-adevăr, minunată, dacă a putut construi un oraș numai pentru mine. Nu mă mai spăl, nu mă mai îmbrac după ultima modă, nu mă mai pretind cel mai bun în toate pentru că nu e nimeni care să mă vadă" P.s : îmi place acest tip de proză foarte scurtă, dar cu un conținut esențializat, cu o filozofie și sinceritate de jurnal distinse...
pentru textul : Orasul deas zice ca unele imagini sint putin cam predictibile. vezi "creanga cu flori de cires" (care poate ar fi sunat mai bine daca era "ramura") sau "o sabie de samurai orb", etc. dar ideea e buna. cred ca ar trebui sa asculti mai mult la ce se aude in adincul tau decit in lecturile tale. parerea mea.
pentru textul : Nippon kouhii decum știi tu să amintești omului cele sfinte cîte uită... nu ți-e jale, omule? jele mi-i că vai de curtea în care iarba uită coasa
pentru textul : pridvorbe deVirgil, ce spui tu ca se vede, cam asa ar trebui sa se vada. lene, spleen, blazare - cum observa Cristina - inertie, tristete. apoi, iccp constructia, am incercat sa "usurez" din ce in ce mai mult poemul catre final, cat si fiecare strofa in parte si sa il urc de pe soseaua desfundata pe felinarele zburatoare. de aici si impresia ca incepe in forta si se termina in abureala. dar, daca deschide un orizont care se inchide nemultumitor pentru cititor, nu e in regula. posibil sa fie prea clichee "tristii" sau efectul pe care l-as fi dorit de "a quoi bon?" sa nu fie atractiv, pur si simplu. cel mai mult ma ingrijoreaza, insa, impresia de "neglijenta" lasata. mi-as fi dorit confuzia, dar nu neglijenta.
pentru textul : Recunoştere in Colentina deP.S. Am observat, dintr-un com. al tău, ca, probabil, ai preluat si tu de la mine (cred că ți-a plăcut) chestia aia cu „punctul de asamblare” al vrăjitorilor tolteci. Deoarece o presupunere insidioasa si neavenită mă face sa bănui ca dintre toate cărțile lui Castaneda, nu ai ajuns, așa, din întȃmplare, tocmai la aia în care se vorbește de așa ceva. Nu-i bai. Si eu am preluat de la tine tot soiul de chestii. Și o să-ți mai ofer și altele cȃnd o să ajung de la Zen la Sufi. Și apoi la magia aia de care s-au ocupat unii și alții prin europenica noastră. Tu ce-mi vei oferi în schimb? Cele de mai sus îmi aduc aminte de unu de-i zicea Pixi (și Georgescu) de la Institutul în care, cȃndva, am lucrat. Si care, dacă auzea de ceva nou în Inteligența Artificială (de exemplu), scria cate un raport (de cercetare) fără să înțeleagă despre ce era vorba . Și apoi, cum îndrăznea altul să vorbească despre același lucru, îi sărea țandăra și afirma textual „nu permit să vorbească altcineva despre termenul de…., pentru că eu am fost primul care l-am lansat” (uita să adauge „în Institut” ca și cȃnd el l-ar fi inventat primul pe plan mondial, ba chiar național). Așa și cu mine cu „punctul de asamblare”. Ce să-i faci, prostia – se pare – e molipsitoare (ca sa fiu autocritic). Asta, pentru că veni, printre altele, vorba și de „morala” aia de care ne împiedicăm mereu. Si nici eu nu sunt mai breaz decȃt alții. Dar acum să știi că chiar (ce cacofonie mișto mi-a ieșit!) m-am distrat de ambidextri – scuzați, uitasem ca tu ești ambistȃnd, că nu știu cum să-zic altfel – o fi „ambilevogir”, sau „ambisinistru” [< fr. sinistre, cf. lat. sinister – stâng]. Și m-am bine dispus în dimineața asta. Chiar dacă îți voi crea „o ușoară impresie de dislalie”. Și presimt că nu vei deveni, doamne ferește, vreunul dintre „prozeliții” mei precum Potra și alții. Cine știe? Poate rămȃn eu printre cei ai tăi. Hai, pa! Și amical (fiule), Gorun
pentru textul : Morala? Teoria ca teoria, practica ne mănâncă deCami, eu nu am făcut un atac la persoana ta, nu am discutat pe lângă text, ci, pornind de la textul tău, am încercat să concentrez în câteva fraze motivele ce pot determina pe cineva să scrie (chiar și eu) parafrazând câte ceva din conținut. Ai creat un prilej de meditație și acesta a fost doar un mic ecou al receptorului. Asta înseamnă că textul e interesant din punctul meu de vedere. Din păcate, tu ești cea care ataci și cred că, de data asta, gratuit și copilărește.
pentru textul : se-ntâmplă uneori desint de acord cu Ioana. unii dintre noi avem o boala. ne suna melodicitatea in urechi, ne cinta cuvintele, ne ies rimele, trebuie sa ne straduim sa scriem alb, in mod normal nu ne iese. ne-am nascut intr-un veac aiurea
pentru textul : V deright, sa ne citim deci cuminti Vladi. Gorune, eu nu am excelat niciodata in hermeneutica, sunt un nieca nimeni, crede-ma, ma bucur ca prostu' cand unuia sau altuia cica i-ar place vreun cuvant de-al meu Al 62-lea cititor al vostru de aici Andu
pentru textul : Cititorul fie-i țărâna ușoară! destiu, dar a fost intentionat
pentru textul : interior de ceață 2 dealina, multumesc pentru semnul despre,
pentru textul : mă irită vara asta, mă dete/am citit si eu pe agonia si mi/a placut ce/am gasit in pagina ta
în primul rînd titlul sună teribil de aiurea și ne-românește.
pentru textul : cum stau chiar pe ea întreb domnul meu deapoi, textul începe destul de anevoios și întortocheat. cred că nu ar strica dacă ai citi-o cu voce tare și te-ai întreba dacă ți-ar place să auzi așa ceva. accentul este pe cuvîntul „place”.
în final textul se temină cam simpluț ideatic vorbind.
Și tu, Brutus?
pentru textul : silent night deAm regăsit o mare parte din "lucrurile pe care și eu le iubesc", poate pentru că am primit, cândva, copia la indigo a "pactului". Inedit este versul "oamneii - nu e typos", e licența ta poetică. Îți mulțumesc pentru "replică". Frumos.
pentru textul : lucruri pe care le iubesc încă demulțumesc Andu pentru recomandare,o să încerc să fiu mai atent cu poemele minimaliste,o zi frumoasă .
pentru textul : Om din cel mai simplu trup deAlma, trag nădejde că mai știi cum să ne găsești dacă vrei să ne urezi ceva sau să ne spui absolut orice, punțile de lumină nu se șterg niciodată. Altfel, aici nu este loc de astfel de răspunsuri. Cu mulțumiri, și Sărbătoarea Învierii să ne fie luminoasă tuturor.
pentru textul : migrația, editorii și fotografiile deMulțumesc Andreea pentru răbdare și direcționare. "Mie nu-mi place." - e perfect, no problem. Mă bucur că ai avut răbdare sa-mi punctezi câteva defecte. "Mi-am faramitat personalitatea?" - când nu ai nimic și rupi fărâme ce te reprezintă... "Sa lasi o urma, un marcaj, daca ar mai fi fost inca trei sinonime nu m-ar fi mirat." - încercare nereușită de subliniere. "De ce devin urmele inutile?" de cele mai multe ori, dovada, repetabila greșeală...
pentru textul : Hansel și Gretel dedomule yester va multumesc, sunt surprins placuta ca ati rezonat cu starile corinei... am sa reflectez la ultimul vers domnul batrungator, personajul corina nu e fals, din contra, corina traiste intr-o lume a ei, zilnic cate o drama interioara.corina deriva din grecescul core, fecioara... dar fiecare are o parere, si v-o respect, poate nu e un text reusit, dar nici prefacut nu e. corina nu sunt eu 100 la suta, corina e femeia generica,nemplinita sentimental, ce cauta iubire in fiecare semn manifestat de cel drag, agonizeaza. multumesc! cu respect
pentru textul : kore2 dear fi interesant de auzit raspunsul lui Abukir desi uneori am senzatia ca la ea socheaza numai prima impresie
pentru textul : Ambrozia dialogului decadent dePagini