Obsedantă această temă, cel puţin pentru mine. Ani de zile mi-am pus întrebări, am căutat răspunsuri în cărţi, în oameni, în mine însumi. În ultima vreme nu mai pun întrebări, nu mai aştept răspunsuri. Vreau să înţeleg, în profunzime, şi înţelegând să accept (??!!), ca pe un dat, acest comportament – manifestare – stare de Iudă. Cred că, încă de la începuturile sale, omenirea a avut parte de trădători şi de trădare. Se pare că acest avatar i-a fost inoculat omului odată cu blestemul ancestral. De mii de ani, metoda nu s-a modificat prea mult, chiar dacă tehnicile s-au perfecţionat, strategia a rămas aceeaşi!!
Se presupune că trădarea Iscarioteanului a dus la naşterea unei dogme noi. Poate fi asta o motivaţie, un argument, o scuză?? Dacă da, atunci nu acelaşi lucru putem spune despre trădătorul modern. Acesta este stăpânit de egoism, plin se sine şi incapabil de a-şi recunoaşte culpa, asemenea trădătorului biblic. Fără scrupule, închinător la “viţelul de aur” calcă în picioare tot ce-i iese în cale. Adesea se dă drept victimă. Este răzbunător, foloseşte căii oculte pentru atingerea scopului. Este total lipsit de conştiinţă. Am putea spune, că între conceptul biblic şi cel modern, privind acest tip de personaj, s-a produs o mare ruptură.
Am vaga impresie că în fiecare om trăieşte un Iuda…pentru că în epoca ipocriziei şi a falsităţii, ridicate la rang de lege, adevăraţii Iuda mişună peste tot. Ni s-a întâmplat tuturor, să fim trădaţi, măcar o dată, de cei cărora le-am oferit încrederea noastră. Din nefericire nu putem avea alături de noi numai pe cei care ne vor binele, dispuşi să ofere cel puţin tot atâta dragoste şi încredere pe cât primesc. Lumea e plină de prietenii false, de faţadă, din interes. Tragedia ni se pare uriaşă doar atunci când noi şi nu alţii suntem ţinta “lucrăturii”, atunci când simţim pe pielea noastră usturimea otrăvii. În rest, rămânem imuni la suferinţele altora!! Nu este şi asta o formă de trădare?!
Un lucru e cert: suntem trădaţi şi trădăm la rândul nostru, chiar dacă, de multe ori, nu ne dăm seama. Nu avem cum să anticipăm acest fapt. Dacă am putea să o facem, mulţi dintre noi nu s-ar mai înconjura de atâţia “prieteni”. Este trădarea o experienţă comună tuturor oamenilor.
Aceasta este întrebarea…

Cu stimă, I:P.V.

de acord, e foarte frumos, si-i inconfundabil al tau. am o singura mentiune, poate fi intr-o nota personala - o nuanta pe care am perceput-o doar eu. cand spui "iti miroase gura", esti tras automat intr-un loc nepoetic. ma intreb daca ai putea gasi o alta formulare acolo. daca gasesti ca-i necesar, cum spuneam, e posibil sa am eu defect acolo. :o)

dacă este traducere ar trebui să o reîncadrezi la secțiunea lingua, subsecțiunea traducere, cu menționarea textului și autorului original în subtitlu

masacrată fără emoții. ideea? la început a fost lingura...
și limba de lemn. da, dacă vrei să scrii poezie în vers clasic e musai să fii bun la prozodie, la ritm, rimă, etc, altfel devine în cel mai bun caz banal.
în fond i se spune clasică și pentru faptul că ăia, pe când se cultivau mai atent, probabil, au tot meșterit până au ajuns la o formă ideatică reprezentativă. noi, epigonii, vorba lui unu, n-avem decât șansa de a scrie în felul nostru, altfel. aici nu e nici alftel, nici la fel. noi, epigonii...

Ioana, mulțam mult, am urmat îndrumările tale, am dat leyer+satin; am tras text dar mai alteral nu se vede prea bine, am bolduit textul, am incercat multe nuante de galben-auriu-lumina, dar se vad foarte sters. Acesta e rezultatul, cel din varianta 2. cred ca tot 1 merge mai bine. am eliminat acel "de" (din "fără de care"). Voi mai lucra mâine, nu sunt mulțumită. Voi reuși cumva. E diferență între cum îmi apare pe desktop și cum apare aici.

ultimele 4 versuri fac tot poemul. frumoasa germinatia ta.

prima strofa ar fi aproape un cliseu, cu imaginea coborarii in fantana, de n-ar urma celelate doua. strofa a doua e o bijuterie, iar ultima intregeste ideea atat de simplu ca nu mi-a venit a crede.
nu stiu daca imi voi acorda mie o steluta pentru imaginatie sau tie pentru poezie, dar gandul zamislirii unui clopot din buzele apropiate de apa ca intr-un templu rasturnat mi s-a parut stelar. dupa cum si taina insusirii cuvantului din acel tremur in apa. pentru mine a fost atat de frumos ca trebuie sa semnalez.
se poate, desigur, frumos la niveluri si mai inalte, dar ce frumos e cand e si atat simplu ca si cum ar fi fost acolo oricum, cu om care sa spuna sau fara.

Dragostea poate reînvia precum pasărea Phoenix dacă undeva în noi există un greiere care se roagă. Poem simplu construit în care se împletește tristețea și optimismul. Simplu și frumos.

Domnule Ioniță, mi se pare bine scris...dar parcă finalul este prea lax. Pe la mijloc, textul induce o tensiune pe care, în opinia mea de cititor, ați fi putut să o gestionați mult mai bine. N-am nimic împotriva finalurilor fericite ori moralizatoare, nu mă înțelegeți greșit, dar am rămas cu o senzație de gol după lectură. De parcă ceaiul aromat din ceașca mea s-ar fi evaporat fără să apuc să-l savurez și am găsit acolo doar...frunza.

Domnilor, cu toata stima dar nu am stiut unde sa il incadrez. Oricum, dle Titarenco, sper ca nu acest amanunt a facut ca anuntul unui Concurs de debut sa devina text inacceptabil.. ! Daca dvs considerati ca nu trebuie mediatizat concursul este in regula. Sanatate!
cu consideratie,
F.I.

Ai avea dreptate daca varianta propusa de tine ar reflecta ceea ce voiam sa spun. Dar nu e asa...E gandit ,,sablonul" acela. Ca si aliteratiile de la sfarsit. Daca nu sunt perfecte, asta e - nepriceperea mea e de vina. Dar sunetele repetate si/sau alaturate au un sens: imi transmit emotia . Multumesc pentru atentie!

... se pare că mi place. tot. are subtilitatea de a introduce figurile de stil camuflat și nu orice figuri de stil, atmosfera este exact cum promite titlul, degajată, la marginea drumurilor. un poem de citit pe o terasă cu privire spre un crâng, cu sufletul limpede și mintea eliberată de cotidian. ești un poet matur, Virgil. mi-a făcut bine lectura. drept pentru care las un semn. tradițional:)! cu gânduri bune, paul

contestat și prăfuit de indiferență, revendicat și nerevendicat, șușotit pe la colțuri de suflete sau strigat în spărturi de cer, subiectul "Dumnezeu" (după unii predicatul "Dumnezeu"), Marele Ceasornicar, Marele Arhitect este actual în ceea ce scriem pentru că este actual în ceea ce trăim...Îl creștem și ne crește...Îl plămădim și-L scuipăm...rămâne Marele nostru Anonim! salut inițiativa și postez și eu aruncătura mea de băț în apa Lui cu îngeri Poem din doi în doi 1. Dă-te băă jos de pe cruce! Mama voastră de hoți și de mincinoși! 2. Viața era un lemn cu rădăcini albastre: creșteau deasupra noastră spre pământul cel bun. Lumea era rodul unei iubiri dintre un sus prea sus și nimic altceva. 1. Ce lumină, măă? E plin cimitirul de voi! 2. Pietrele deja șușoteau ștrengărește taina mormântului gol. Drumurile țipau ca toți pruncii lumii! Respirau prima gură de veșnicie din două mâini găurite, curate de sânge și murdare de noi. 1. Mamăăă, ce duhnește Ăsta a cer!

bine ca spui parca. macar lasi o portita de iesire.:)