este genul de poem care, in ciuda versului alb, ocolit de multi altii, pare ca ti se potriveste foarte mult, din punctul meu de vedere. aici gasesc ca ai forta in exprimarea propriilor stari sufletesti, te identifici cu personajul tau atat de nelinistit, de insingurat... ochiul singuratatii se deschide mirat "încă îi plutește umbra undeva în marea roșie mă ghemuiesc în el"...
Adrian, îmi place foarte mult stilul tău în scris. Îmi place în acest text cum derulezi povestea cu tot „tacâmul” ei – poftiţi, ne îndeamnă autorul, luaţi cu voi şi lingurile de argint! Se va servi borşul lui tata! E bine că stăm la masă, e bine că Ispirescu e prezent cu lumea lui de basm (P. Ispirescu este un povestitor matur al copiilor, după părerea mea, nu scapă nimeni nepedepsit în basmele lui, şi ce pedepse... adică, numai dacă ne gândim cum fiii de împărat sunt pedepsiţi, chiar de împăraţi – tată pentru ei, te apucă groaza pe la vreo opt ani...
Metafora foarte bine plasată după o poveste clasică, fără efect acum, în prima parte, evident voit, exact cum vine ea, naturală.
“Soră-mii i-a rămas mic şorţul, ori e mare.Oricum,tata acoperă albastru boxa aia făcută dintr-un sertar; cu degetele belite de cuie, pune fir pe fir, învârte încet butonul, înjură, învârte iar...”
şi minunata combinaţie: “ca păsări de plastic sub cer faianţat, vocii i-au crescut ochii.”
Apoi, imaginea cu tata, sora, strânsul mâinii, efectul psihologic lucrează intens – suntem martori, servim “borş”, lângă noi se derulează o scenă, fiecare este urmărit şi toţi ştiu că EL e tata: Na-vă, poate vă mai trece dracu’ foamea,…/… iî cere mamei un castron cu borş./ Mamei îi râde movul din jurul ochiului – tablou static; pe stop cadru, … mă strânge uşor de mână,/eu, pe soră-mea”. superb calup de imagini atât statice cât şi în mişcare doar pe retină.
“Cade noaptea cu surcele albe,/cât jumate de om, zăpada,/” – povestea copilului curat, sufletul curat – „zăpada”, „surcelele albe” – inocenţa, jocul de cuvinte doar pentru atmosferă pentru ca cititorul să poată trăi copilul din el şi să înţeleagă râsul rece, uşor ironic la o vârstă la care ironia înseamnă nu mai mult decât nişte „pantaloni rupţi în genunchi”: „râde la mine, îi simt râsul prin pantalonii rupţi în genunchi;”
“ledul din capul cutiei” – întunericul, frica sugerată prin contrast, teamă/curaj, oximoronic prin efectul invers psihologic redat foarte clar prin „şi ce”, mai de parte „ba da, ba nu, ei, şi?”
Repetiţia verbului foială prezentă în ultimile două strofe: Se foieşte tata./ Se foieşte mama./ Mă foiesc./ singurul care înjură de două ori este tata: “Se foieşte mama. Înjură tata./ … Mă foiesc. Înjură tata.”, copilul o singură dată în gând de teamă de tata când începe şi el a se foi: “Se foieşte tata./Ba nu mi-e foame.” – înjură prin negaţia: „ba nu”. deci, o face şi copilul.
Textul e foarte bun. După părerea mea aş renunţa la unele construcţii pentru o mai bună delimitare a sensurilor în propoziţii şi anume:
“cât un copil şi copilul râde frig” –“ râde frig” rupe cumva stilistic strofa. ai putea înlocui complementul cu punct –“ cât un copil şi copilul râde.” e frig;
“Brr, ce mult alb şi tot negru peste tot” – la fel, destul de nefericit stilistic acel “peste tot” (mă refer strict în context. Altfel, este o formă poetică. M-aş opri după “negru”.
Finalul l-am citit aşa: “Nu se mai aude nimic”. Poate ledul.
“Ledul e cumva încă./Mai era ceva în povestea aia.../Nu mai ştiu ce.
Strici povestea pentru că nu eşti în proză.
Sau poate poţi păstra “Nu se mai aude nimic” şi să te opreşti la versul “Ledul e cumva încă” pentru că eu, ca cititor, am înţeles finalul foarte bine, şi am descoperit şi efectul de led, doza de “ambiguitate clară” bine folosită, atât cât trebuie şi de la final încolo, vorba ta, mai trebuie să-mi fac şi eu treaba ca cititor
Eu îţi mai acord o peniţă şi de data aceasta pentru că reuşeşti să faci un cititor să te mai citească şi cred că nu este puţin lucru. ai un stil original şi asta îmi place la tine, Adrian! Succes!
P.S. Mă scuzi dacă nu prea este literar ce am comentat eu aici dar cred totuşi că mă vei scuza în contextul în care nu sunt critic literar.
şi...
bună ziua!:)
"ascult tînguirea coastelor casei
sorb liniștea aburindă a nopții" - versuri consecutive construite cu genitivul + primul fiind dublu (tânguirea coastelor casei). De evitat. Întotdeauna. Remarc şi eu finalul.
Dacă ar fi să rezum tot poemul la un singur cuvânt, cum ar spune elevul meu Iulian, acel cuvânt ar fi ,,efemeritate". Parcă aşa ar vrea să sugereze fiecare vers..Cea care dăinuie e tăcerea...deşi, ,,când intră în ceai ca un cub toată tăcerea", mi-o imaginez dizolvându-se şi îndulcind fluidul cald....Ar fi multe versuri de remarcat. Rămân la primul fiindcă îmi lasă acel nod în gât de prea mult adevăr şi durere: ,,de ce trebuie să mor de fiecare dată pe genunchii tăi" , dar şi o nădejde că ,,drumul până la cer duce printre umerii tăi".
Pot spune din nou că poezia de azi e o poezie a inteligenţei emoţionale şi lingvistice şi mă bucur să o pot citi aici.
Am citit zimbind interpretarea ta care, din fericire pentru mine, are erori grave si esentiale de logica si semantica.
In primul rind(desi nu sunt dator sa explic, dar, la rindul meu ma vad obligat pentru a taia elanul aceastei viziuni aproape habotnice), am folosit Fortral nu ca paliativ ci ca un drog care te face sa nu mai vezi realitatea. Cititnd comentariul tau, cred ca este cel mai bun exemplu de supradoza cu opioide spirituale.
Nu stiu in ce realitate ai trait tu, dar acest text nu reprezinta o forma de arta, ci realitatea in care am trait eu timp de peste 10 ani.
Ai vazut vreodata un nou-nascut cu sifilis congenital sau dependent de droguri? Eu da. Te invit intr-o zi(de preferinta la sfirsitul saptaminii) pe holurile sectiei Pediatrie, cind e plin de femei de etnie rroma(90% dintre aceste nu au 17 ani), care stau la coada pentru pampersi sau cutii cu lapte praf. Dupa ce se aprovizioneaza se duc la magazinul din curtea spitalului si schimba produsele pentru un pahar de cafea si o tigara, in vreme ce sotii lor asteapta in taxiuri, la colt, sa se deschida cantina sociala, pentru a lua acasa prinzul in caserole. Ce realitate este distorsionata aici? Faptul ca ai avut o altfel de experienta nu-ti da dreptul sa dai verdicte si sa ma etichetezi fascist. Ti-as povesti despre noul bulibasa de la noi din oras care s-a prezentat singur la ziar sa-i facem un portret. In curtea casei vechi, copiii, complet dezbracati, se jucau in praf, in timp ce surorile mai mari ascultau muzica pe iphone. Si ca peisajul sa fie complet, bulibasa m-a dus la vila sa in constructie, cu noua turnulete(stii care e semnificatia turneletelor? Prin partile noastre inseamna numarul de copii sau de cocosei de aur. Probabil ca acum sunt si mai fascist in viziunea ta). Iar ca sa incheie apoteotic, a chemat-o si pe nevasta sa-i fac o poza in fata vilei(care avea un hol identic cu cel al primariei din oras-pentru ca bulibasa a marturisit ca asa i-a fost pofta), ambii sprijiniti de Hammerul condus de un sofer roman angajat, pentru ca bulibasa nu avea permis. Iar nevasta, intr-un acces de inteligenta s-a sucit: haoleu, nu fa poze baiatu, ca ne vede aia de la primarie si nu ne mai da ajutor social. Din ceea ce am spus pina acum, unde este marginalizarea brutala? Unde este distorsionarea fascista?
Una din erorile grave pe care le-ai comis este ca eu nu vorbesc despre omul lipsit de sansa, ci despre acea tipologie care lipseste pe altii de sanse.
Alina, cea care apare in text, are 23 de ani, doi copii facuti cu fratele si cu unchiul sau. Copiii stau si cersesc in fata Episcopiei Romanului si Bacaului, iar cind le dai ceva de mincare te injura si arunca dupa tine cu mincarea primita pomana.
Cit despre "scuteste-ma doamne" ti-as povesti citi benbeficari de ajutor social au scutiri de la medic ce dovedesc ca nu sunt apti de munca, scutiri care au si ele pun pret.
Ci despre muribunzi, dai dovada, din punctul meu de vedere de o ipocrizie cum rar mi-a fost dat sa vad. In ultimii ani, in zona noastra cazurile de cancer au explodat. Nu avem centru de ingrijiri paliative, astfel ca cei mai multi copii isi aduc parintii in pragul mortii sa-si dea sfirsitul in sectia Oncologie. Ai vazut vreodata un astfel de muribund cum framinta roziariul in timp ce este vegheat de calugarite straine?
Nici nu mai comentez celelalate aspecte, pentru ca interpretarea ta este de o ipocrizie si habotnicie cum numai fortralul spiritual o poate da. Unii il prefera pentru a mai crede in umanitate, altii cred in umanitate dar nu au nevoie de surogate sa vada si o altfel de realitate.
o trecere-metamorfoza de la o ipostaza la alta prin propria putere aflata/lasata in mainile altcuiva, asa cum sunt toate clipele efemere... deosebite versurile: "eu sunt omul din spatele oamenilor uneori mi se face foame dar tac omul din spatele oamenilor trebuie să moară necunoscut doar golul și forța umerii și căderea să stea mărturie că nu e nimeni de neînlocuit"
Pentru că îmi doresc să știu care este interesul real de îmbunătățire a mediului hermeneia, am să fac un pas mai departe, și voi face un mic sondaj, dar așa cum trebuie, nu aici. Ar fi interesant de știut dacă preocuparea pentru regulament vine doar dintr-un spirit de coaliție (ușor de lansat un comentariu în subsolul unui text), sau chiar din dorința de a face ca hermeneia sa devină un spațiu din ce în ce mai bun. Dacă este a doua variantă, atunci voi propune consiliului hermeneia crearea unui vehicul (că tot vorbeam mai devreme) al propunerilor voastre. Dar nu, nu de maniera aceasta, în subsolul textelor, nu alterând cu totul și interesul pentru text, și seriozitatea propunerii în sine, prin aspectul de frondă pe care îl implică. Ne dorim dialog, și este trist dacă nu se realizează că tot ce apare de exemplu în acest subsol este o expresie a acestei intenții. Iar rugămintea mea de a nu mai interveni off topic se referă, desigur, la alte situații viitoare, Vlad. Având în vedere că ai ales să procedezi de această manieră, și că noi nu am ignorat (până la urmă dacă ar fi să avem un regulament draconic așa cum sugerezi, nu ai mai putea să faci nici un comentariu de acest gen, și nici nu ai primi vreun răspuns... dar noi nu asta ne dorim) spusele tale, dacă mai este ceva de spus aici, shoot. Și pentru mine ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici.
Ioana, am eliminat cele două versuri. Mulțumesc foarte mult pentru părere, pentru îndrumare și pentru penița care vine să atenueze efectul altor comentarii. Îmi place mult de tot ce interpretare ai dat versurilor mele, (irisul cu petalele răsfrânte) este dovada fondului tău interior, pe care l- ai scos la iveală aici. Nici nu știu dacă eu am gândit așa de frumos ca tine. Aprecierea ta e cel mai frumos compliment pe ziua de azi. Pot să spun că te mai aștept cu alte recomandări și pe viitor?
Sebi, mulțumesc de trecere și pentru cuvinte. Mă bucur că ai citit ambele părți. Nu stau să explic ce și cum, dar, se pare că tu ai interpretat altfel. Citind-ți comentariul, am realizat că în timp ce-ai citit, ți-au scăpat câteva detalii importante, la care am făcut trimitere(voalată) și în alte texte.
Multumesc pentru atentie, Sapphire, a fost o greseala de culegere, desi uneori folosesc aceasta separare intre mine si lumea inconjuratoare. Cat despre "mania sfanta" de care zici - nu sunt un credincios tremurator, gata sa ia de bune tot ce balmajesc studentii de la teologie. De aceea imi permit afirmatii de genul celei la care te referi. Am destule experiente cu acestia pentru a mai crede ca orice facultate produce numai varfuri. Desigur, exista si exceptii; din pacate, devin din ce in ce mai putini. Oricum, inca o data multumesc pentru atentie, Stefan Doru dancus
Stii :-) Bianca, intamplarea (sau poate nu?) face ca dilema la care faci referire in comentariul tau sa ma fi incercat si pe mine de prea multe ori... Intr-adevar, acest text l-am simtit ca pe un dialog in surdina noptii si ma bucur daca tu zici ca a iesit bine. Stateam (ca mereu, repetabil :-) cu geamul de la bucatarie deschis, cu paharul meu de vin rosu in mana iar pe cer stralucea rotunda luna. Multumesc, Andu P.S. Scuze daca am "sarit" poate cam tare la raspunsul tau la Bogdan Geana, dar eram si eu infierbantat si enervat de chestia aia si continui sa cred ca Bogdan a facut foarte bine ce a facut. Andu
am sa incep cu sfarsitul si vreau sa spun ca ultimul vers mi-a dat impresia unui poem rotund, un poem care curge usor asemenea unui rau prin venele muntiilor. trebuie sa recunosc ca nu sunt un mare fan al poeziei in rima, dar naturaletea si simplitatea primei strofe m-a cucerit. am o singura observatie de facut asupra sintagmei "norii de sange" care imi pare putin fortata
Multumesc pentru ce mi-ai scris, Sebastian. Despre celelalte 3 parti: ele au fost publicate pe Hermeneia sub alte titluri, respectiv - Spulberat (Scrum IX), Tu (Scrum X) si Cand am trecut (Scrum XI). Mi s-a parut nu stiu cum sa le mai public o data cu titlu schimbat. Pe vremea scrierii lor nu puneam problema unui ciclu de "Scrum"-uri. Multumesc inca o data. Sa ai pace, Dancus
Dragul meu Virgil, departe de mine gândul de a-ți cere să spui tot ce ai înțeles. Aveam încredere tocmai în asta. Lipsa referirilor ulterioare fățișe, referitoare la marca înregistrată, este suplinită de ceea ce textul în sine (dacă Bobadil tot îmi spune că nu-i poezie, n-o mai numim așa, poate se supără), în opinia mea umilă, urlă. Dar știm deja din proprie experiență: ceea ce pentru unii este urlet, pentru alții este un mieunat slăbuț. Depinde de sistemul de referință. Poate al meu e prea sensibilos și face mieunatul să pară urlet. Tot ce e posibil. Un lucru mărturisesc: titlul nu definește, ci dezleagă. Dar parol, textul ăsta așa rămâne, pentru că aștept să fiu dată în judecată. Poate, cel mult, să pun o dedicație dedesubt, sau să specific faptul că e... ludică. Deși, nu-i așa, orice ludic ascunde tragicul. Mai ales când vorbim despre îngeri. Bobadil, eu mă gândeam că tu sperai de fapt să mă supăr, dar nu pot. N-am ce-i face, mai aștept critica ta; în ciuda aparențelor, nu-mi trece pe lângă ureche. De un lucru te asigur, și pe tine, și pe Virgil, nu e nimic mai serios în poezia asta decât titlul ei. Iar hinturile, voi aici mă cunoașteți de ceva timp: când nu vreau să le dau, nu le dau și pace. Voi ce păziți? Fug, că iar mă acuză Bobadil și alții că gândesc prea mult și-n poezie nu e voie. Mulțumesc vouă de prezența șugubeață și promit să mai fac, e plăcut dialogul.
Saule, Saule, de ce Mă prigoneşti! Cred că trebuie mai mult decât o pastişo-parodiere a stilului sorescian! Altfel, textul poate fi interesant, după ce mai meditezi la subiect şi, pe un alt drum al Damascului, te vei întoarce cu faţa spre poezie! Cu amiciţie,
nu e cu banat dar deocamdata, din locul in care ma aflu, nu pot modifica acest lucru, cred, sper, ca in curind am sa stabilesc un protocol si pentru prima pagina In alta ordine de idei, cred ca cineva m-a intrebat pe ym sau email daca vor exista si pagini personale Desi nu am inteles prea bine intrebarea (pentru ca poate insemna mai multe lucruri) vreau sa va spun ca deja exista pagina de autor pe care o puteti accesa din mai multe locuri facind click pe numele unui autor. mai am de ajustat lucrul acesta dar de pe sectiunea Poezie functioneaza In curind va fi si autoeditabil
multumesc de constanta trecere. parerile tale ma ajuta nespus. dupa cum vezi, am corectat in text cacofonia. prefer, însă, sa pastrez felul in care am scris "vațiascunselea", mai presus de gramatică. oricum, de fiece data esti binevenita. te mai astept.
Virgil, ne-am lipi obrazul de fereastra de cristal a fiecărui viitor care ne-a fost posibil vreodată pînă cînd s-ar aburi ușor iar apoi am scrie cu degetul pe el de cine ne-am lipi obrazul? - de fereastra ce fel de fereastra? - de cristal cine se abureste? - fereastra ce fel de fereastra? - de cristal pe cine am scrie cu degetul? - pe fereastra ce fel de fereastra? - de cristal Deci, Virgil, dragul meu, esti corigent la limba romana. In loc sa tii cont de sfaturile si sugestiile mele, iti aperi punct cu punct lacunele. Cat despre credibilitate pe Hermeneia, te rog sa ma scuzi. Nu doresc sa fiu ipocrit pentru a fi credibil. Considera comentariul meu extrem de corect, daca poezia ar fi avut trecere, o apreciam asa cum am facut cu poezia lui Dorin. Nu cred ca am adus in discutie cartea dumitale. Se face ca in ultima vreme mi-au cazut pe mana cativa poeti debutanti pe care i-am prefatat, recenzat, le-am ingrijit volume, deci nu este nevoie sa te justifici. Cat despre premii, nu tin de cald la suflet, doar maresc ego-ul. Iti recomand sa fii receptiv la comentariile mele, nu am rele intentii. Cumva, stiu, ca vei tine cont. Sper sa nu te superi, sa ramai receptiv si sa nu te razbuni. Lerman
Comentariul ”pe metru pătrat” nu se mai poate aplica aici, deoarece e vorba de un cu totul alt nivel al scriiturii.
Există aici voci mai avizate decât a mea, dar îndrăznesc să spun că suntem martorii unui condei autentic de prozator, vocea auctorială e foarte sigură și fără a se implica afectiv în soarta personajelor, își impune o anumită distanțare de la care relatarea își împrumută credibilitate și cursivitate.
Cititorul se mișcă ușor prin text, dar rămâne prins în mrejele lui.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
este genul de poem care, in ciuda versului alb, ocolit de multi altii, pare ca ti se potriveste foarte mult, din punctul meu de vedere. aici gasesc ca ai forta in exprimarea propriilor stari sufletesti, te identifici cu personajul tau atat de nelinistit, de insingurat... ochiul singuratatii se deschide mirat "încă îi plutește umbra undeva în marea roșie mă ghemuiesc în el"...
pentru textul : Singur deVirgil, iti multumesc de trecere si pentru apreciere. Cu respect
pentru textul : Toboșarul deAdrian, îmi place foarte mult stilul tău în scris. Îmi place în acest text cum derulezi povestea cu tot „tacâmul” ei – poftiţi, ne îndeamnă autorul, luaţi cu voi şi lingurile de argint! Se va servi borşul lui tata! E bine că stăm la masă, e bine că Ispirescu e prezent cu lumea lui de basm (P. Ispirescu este un povestitor matur al copiilor, după părerea mea, nu scapă nimeni nepedepsit în basmele lui, şi ce pedepse... adică, numai dacă ne gândim cum fiii de împărat sunt pedepsiţi, chiar de împăraţi – tată pentru ei, te apucă groaza pe la vreo opt ani...
pentru textul : Noapte bună, copii deMetafora foarte bine plasată după o poveste clasică, fără efect acum, în prima parte, evident voit, exact cum vine ea, naturală.
“Soră-mii i-a rămas mic şorţul, ori e mare.Oricum,tata acoperă albastru boxa aia făcută dintr-un sertar; cu degetele belite de cuie, pune fir pe fir, învârte încet butonul, înjură, învârte iar...”
şi minunata combinaţie: “ca păsări de plastic sub cer faianţat, vocii i-au crescut ochii.”
Apoi, imaginea cu tata, sora, strânsul mâinii, efectul psihologic lucrează intens – suntem martori, servim “borş”, lângă noi se derulează o scenă, fiecare este urmărit şi toţi ştiu că EL e tata: Na-vă, poate vă mai trece dracu’ foamea,…/… iî cere mamei un castron cu borş./ Mamei îi râde movul din jurul ochiului – tablou static; pe stop cadru, … mă strânge uşor de mână,/eu, pe soră-mea”. superb calup de imagini atât statice cât şi în mişcare doar pe retină.
“Cade noaptea cu surcele albe,/cât jumate de om, zăpada,/” – povestea copilului curat, sufletul curat – „zăpada”, „surcelele albe” – inocenţa, jocul de cuvinte doar pentru atmosferă pentru ca cititorul să poată trăi copilul din el şi să înţeleagă râsul rece, uşor ironic la o vârstă la care ironia înseamnă nu mai mult decât nişte „pantaloni rupţi în genunchi”: „râde la mine, îi simt râsul prin pantalonii rupţi în genunchi;”
“ledul din capul cutiei” – întunericul, frica sugerată prin contrast, teamă/curaj, oximoronic prin efectul invers psihologic redat foarte clar prin „şi ce”, mai de parte „ba da, ba nu, ei, şi?”
Repetiţia verbului foială prezentă în ultimile două strofe: Se foieşte tata./ Se foieşte mama./ Mă foiesc./ singurul care înjură de două ori este tata: “Se foieşte mama. Înjură tata./ … Mă foiesc. Înjură tata.”, copilul o singură dată în gând de teamă de tata când începe şi el a se foi: “Se foieşte tata./Ba nu mi-e foame.” – înjură prin negaţia: „ba nu”. deci, o face şi copilul.
Textul e foarte bun. După părerea mea aş renunţa la unele construcţii pentru o mai bună delimitare a sensurilor în propoziţii şi anume:
“cât un copil şi copilul râde frig” –“ râde frig” rupe cumva stilistic strofa. ai putea înlocui complementul cu punct –“ cât un copil şi copilul râde.” e frig;
“Brr, ce mult alb şi tot negru peste tot” – la fel, destul de nefericit stilistic acel “peste tot” (mă refer strict în context. Altfel, este o formă poetică. M-aş opri după “negru”.
Finalul l-am citit aşa: “Nu se mai aude nimic”. Poate ledul.
“Ledul e cumva încă./Mai era ceva în povestea aia.../Nu mai ştiu ce.
Strici povestea pentru că nu eşti în proză.
Sau poate poţi păstra “Nu se mai aude nimic” şi să te opreşti la versul “Ledul e cumva încă” pentru că eu, ca cititor, am înţeles finalul foarte bine, şi am descoperit şi efectul de led, doza de “ambiguitate clară” bine folosită, atât cât trebuie şi de la final încolo, vorba ta, mai trebuie să-mi fac şi eu treaba ca cititor
Eu îţi mai acord o peniţă şi de data aceasta pentru că reuşeşti să faci un cititor să te mai citească şi cred că nu este puţin lucru. ai un stil original şi asta îmi place la tine, Adrian! Succes!
P.S. Mă scuzi dacă nu prea este literar ce am comentat eu aici dar cred totuşi că mă vei scuza în contextul în care nu sunt critic literar.
şi...
bună ziua!:)
"ascult tînguirea coastelor casei
pentru textul : tern de 6 desorb liniștea aburindă a nopții" - versuri consecutive construite cu genitivul + primul fiind dublu (tânguirea coastelor casei). De evitat. Întotdeauna. Remarc şi eu finalul.
Dacă ar fi să rezum tot poemul la un singur cuvânt, cum ar spune elevul meu Iulian, acel cuvânt ar fi ,,efemeritate". Parcă aşa ar vrea să sugereze fiecare vers..Cea care dăinuie e tăcerea...deşi, ,,când intră în ceai ca un cub toată tăcerea", mi-o imaginez dizolvându-se şi îndulcind fluidul cald....Ar fi multe versuri de remarcat. Rămân la primul fiindcă îmi lasă acel nod în gât de prea mult adevăr şi durere: ,,de ce trebuie să mor de fiecare dată pe genunchii tăi" , dar şi o nădejde că ,,drumul până la cer duce printre umerii tăi".
pentru textul : petele de pe lună dePot spune din nou că poezia de azi e o poezie a inteligenţei emoţionale şi lingvistice şi mă bucur să o pot citi aici.
Am citit zimbind interpretarea ta care, din fericire pentru mine, are erori grave si esentiale de logica si semantica.
pentru textul : viaţa de dincolo de fortral deIn primul rind(desi nu sunt dator sa explic, dar, la rindul meu ma vad obligat pentru a taia elanul aceastei viziuni aproape habotnice), am folosit Fortral nu ca paliativ ci ca un drog care te face sa nu mai vezi realitatea. Cititnd comentariul tau, cred ca este cel mai bun exemplu de supradoza cu opioide spirituale.
Nu stiu in ce realitate ai trait tu, dar acest text nu reprezinta o forma de arta, ci realitatea in care am trait eu timp de peste 10 ani.
Ai vazut vreodata un nou-nascut cu sifilis congenital sau dependent de droguri? Eu da. Te invit intr-o zi(de preferinta la sfirsitul saptaminii) pe holurile sectiei Pediatrie, cind e plin de femei de etnie rroma(90% dintre aceste nu au 17 ani), care stau la coada pentru pampersi sau cutii cu lapte praf. Dupa ce se aprovizioneaza se duc la magazinul din curtea spitalului si schimba produsele pentru un pahar de cafea si o tigara, in vreme ce sotii lor asteapta in taxiuri, la colt, sa se deschida cantina sociala, pentru a lua acasa prinzul in caserole. Ce realitate este distorsionata aici? Faptul ca ai avut o altfel de experienta nu-ti da dreptul sa dai verdicte si sa ma etichetezi fascist. Ti-as povesti despre noul bulibasa de la noi din oras care s-a prezentat singur la ziar sa-i facem un portret. In curtea casei vechi, copiii, complet dezbracati, se jucau in praf, in timp ce surorile mai mari ascultau muzica pe iphone. Si ca peisajul sa fie complet, bulibasa m-a dus la vila sa in constructie, cu noua turnulete(stii care e semnificatia turneletelor? Prin partile noastre inseamna numarul de copii sau de cocosei de aur. Probabil ca acum sunt si mai fascist in viziunea ta). Iar ca sa incheie apoteotic, a chemat-o si pe nevasta sa-i fac o poza in fata vilei(care avea un hol identic cu cel al primariei din oras-pentru ca bulibasa a marturisit ca asa i-a fost pofta), ambii sprijiniti de Hammerul condus de un sofer roman angajat, pentru ca bulibasa nu avea permis. Iar nevasta, intr-un acces de inteligenta s-a sucit: haoleu, nu fa poze baiatu, ca ne vede aia de la primarie si nu ne mai da ajutor social. Din ceea ce am spus pina acum, unde este marginalizarea brutala? Unde este distorsionarea fascista?
Una din erorile grave pe care le-ai comis este ca eu nu vorbesc despre omul lipsit de sansa, ci despre acea tipologie care lipseste pe altii de sanse.
Alina, cea care apare in text, are 23 de ani, doi copii facuti cu fratele si cu unchiul sau. Copiii stau si cersesc in fata Episcopiei Romanului si Bacaului, iar cind le dai ceva de mincare te injura si arunca dupa tine cu mincarea primita pomana.
Cit despre "scuteste-ma doamne" ti-as povesti citi benbeficari de ajutor social au scutiri de la medic ce dovedesc ca nu sunt apti de munca, scutiri care au si ele pun pret.
Ci despre muribunzi, dai dovada, din punctul meu de vedere de o ipocrizie cum rar mi-a fost dat sa vad. In ultimii ani, in zona noastra cazurile de cancer au explodat. Nu avem centru de ingrijiri paliative, astfel ca cei mai multi copii isi aduc parintii in pragul mortii sa-si dea sfirsitul in sectia Oncologie. Ai vazut vreodata un astfel de muribund cum framinta roziariul in timp ce este vegheat de calugarite straine?
Nici nu mai comentez celelalate aspecte, pentru ca interpretarea ta este de o ipocrizie si habotnicie cum numai fortralul spiritual o poate da. Unii il prefera pentru a mai crede in umanitate, altii cred in umanitate dar nu au nevoie de surogate sa vada si o altfel de realitate.
o trecere-metamorfoza de la o ipostaza la alta prin propria putere aflata/lasata in mainile altcuiva, asa cum sunt toate clipele efemere... deosebite versurile: "eu sunt omul din spatele oamenilor uneori mi se face foame dar tac omul din spatele oamenilor trebuie să moară necunoscut doar golul și forța umerii și căderea să stea mărturie că nu e nimeni de neînlocuit"
pentru textul : puterea mea e în tine dePentru că îmi doresc să știu care este interesul real de îmbunătățire a mediului hermeneia, am să fac un pas mai departe, și voi face un mic sondaj, dar așa cum trebuie, nu aici. Ar fi interesant de știut dacă preocuparea pentru regulament vine doar dintr-un spirit de coaliție (ușor de lansat un comentariu în subsolul unui text), sau chiar din dorința de a face ca hermeneia sa devină un spațiu din ce în ce mai bun. Dacă este a doua variantă, atunci voi propune consiliului hermeneia crearea unui vehicul (că tot vorbeam mai devreme) al propunerilor voastre. Dar nu, nu de maniera aceasta, în subsolul textelor, nu alterând cu totul și interesul pentru text, și seriozitatea propunerii în sine, prin aspectul de frondă pe care îl implică. Ne dorim dialog, și este trist dacă nu se realizează că tot ce apare de exemplu în acest subsol este o expresie a acestei intenții. Iar rugămintea mea de a nu mai interveni off topic se referă, desigur, la alte situații viitoare, Vlad. Având în vedere că ai ales să procedezi de această manieră, și că noi nu am ignorat (până la urmă dacă ar fi să avem un regulament draconic așa cum sugerezi, nu ai mai putea să faci nici un comentariu de acest gen, și nici nu ai primi vreun răspuns... dar noi nu asta ne dorim) spusele tale, dacă mai este ceva de spus aici, shoot. Și pentru mine ar mai fi multe de spus, dar mă opresc aici.
pentru textul : livada de sticlă deeu ti-as recomanda sa iti stergi cache-ul si sa inchzi browserul si apoi sa il pornesti din nou. spune-mi daca obtii vreo imbunatatire
pentru textul : migrarea către rezoluția 1024 X 768 deIoana, am eliminat cele două versuri. Mulțumesc foarte mult pentru părere, pentru îndrumare și pentru penița care vine să atenueze efectul altor comentarii. Îmi place mult de tot ce interpretare ai dat versurilor mele, (irisul cu petalele răsfrânte) este dovada fondului tău interior, pe care l- ai scos la iveală aici. Nici nu știu dacă eu am gândit așa de frumos ca tine. Aprecierea ta e cel mai frumos compliment pe ziua de azi. Pot să spun că te mai aștept cu alte recomandări și pe viitor?
pentru textul : dincolo deMultumesc, Tudor.
pentru textul : Obiecte fragile deSebi, mulțumesc de trecere și pentru cuvinte. Mă bucur că ai citit ambele părți. Nu stau să explic ce și cum, dar, se pare că tu ai interpretat altfel. Citind-ți comentariul, am realizat că în timp ce-ai citit, ți-au scăpat câteva detalii importante, la care am făcut trimitere(voalată) și în alte texte.
Toate cele bune,
pentru textul : Neo(II) deEugen.
Multumesc, domnule Gorun! Din pacate e doar o intamplare. De obicei sunt pe undeva... jos de tot.
pentru textul : năluca deMultumesc pentru atentie, Sapphire, a fost o greseala de culegere, desi uneori folosesc aceasta separare intre mine si lumea inconjuratoare. Cat despre "mania sfanta" de care zici - nu sunt un credincios tremurator, gata sa ia de bune tot ce balmajesc studentii de la teologie. De aceea imi permit afirmatii de genul celei la care te referi. Am destule experiente cu acestia pentru a mai crede ca orice facultate produce numai varfuri. Desigur, exista si exceptii; din pacate, devin din ce in ce mai putini. Oricum, inca o data multumesc pentru atentie, Stefan Doru dancus
pentru textul : Durerea până la capăt deStii :-) Bianca, intamplarea (sau poate nu?) face ca dilema la care faci referire in comentariul tau sa ma fi incercat si pe mine de prea multe ori... Intr-adevar, acest text l-am simtit ca pe un dialog in surdina noptii si ma bucur daca tu zici ca a iesit bine. Stateam (ca mereu, repetabil :-) cu geamul de la bucatarie deschis, cu paharul meu de vin rosu in mana iar pe cer stralucea rotunda luna. Multumesc, Andu P.S. Scuze daca am "sarit" poate cam tare la raspunsul tau la Bogdan Geana, dar eram si eu infierbantat si enervat de chestia aia si continui sa cred ca Bogdan a facut foarte bine ce a facut. Andu
pentru textul : fotografii mișcate deam sa incep cu sfarsitul si vreau sa spun ca ultimul vers mi-a dat impresia unui poem rotund, un poem care curge usor asemenea unui rau prin venele muntiilor. trebuie sa recunosc ca nu sunt un mare fan al poeziei in rima, dar naturaletea si simplitatea primei strofe m-a cucerit. am o singura observatie de facut asupra sintagmei "norii de sange" care imi pare putin fortata
pentru textul : nu mi-e teamă de moarte deMultumesc pentru ce mi-ai scris, Sebastian. Despre celelalte 3 parti: ele au fost publicate pe Hermeneia sub alte titluri, respectiv - Spulberat (Scrum IX), Tu (Scrum X) si Cand am trecut (Scrum XI). Mi s-a parut nu stiu cum sa le mai public o data cu titlu schimbat. Pe vremea scrierii lor nu puneam problema unui ciclu de "Scrum"-uri. Multumesc inca o data. Sa ai pace, Dancus
pentru textul : Scrum (XII) deDragul meu Virgil, departe de mine gândul de a-ți cere să spui tot ce ai înțeles. Aveam încredere tocmai în asta. Lipsa referirilor ulterioare fățișe, referitoare la marca înregistrată, este suplinită de ceea ce textul în sine (dacă Bobadil tot îmi spune că nu-i poezie, n-o mai numim așa, poate se supără), în opinia mea umilă, urlă. Dar știm deja din proprie experiență: ceea ce pentru unii este urlet, pentru alții este un mieunat slăbuț. Depinde de sistemul de referință. Poate al meu e prea sensibilos și face mieunatul să pară urlet. Tot ce e posibil. Un lucru mărturisesc: titlul nu definește, ci dezleagă. Dar parol, textul ăsta așa rămâne, pentru că aștept să fiu dată în judecată. Poate, cel mult, să pun o dedicație dedesubt, sau să specific faptul că e... ludică. Deși, nu-i așa, orice ludic ascunde tragicul. Mai ales când vorbim despre îngeri. Bobadil, eu mă gândeam că tu sperai de fapt să mă supăr, dar nu pot. N-am ce-i face, mai aștept critica ta; în ciuda aparențelor, nu-mi trece pe lângă ureche. De un lucru te asigur, și pe tine, și pe Virgil, nu e nimic mai serios în poezia asta decât titlul ei. Iar hinturile, voi aici mă cunoașteți de ceva timp: când nu vreau să le dau, nu le dau și pace. Voi ce păziți? Fug, că iar mă acuză Bobadil și alții că gândesc prea mult și-n poezie nu e voie. Mulțumesc vouă de prezența șugubeață și promit să mai fac, e plăcut dialogul.
pentru textul : Îngeri ® deSaule, Saule, de ce Mă prigoneşti! Cred că trebuie mai mult decât o pastişo-parodiere a stilului sorescian! Altfel, textul poate fi interesant, după ce mai meditezi la subiect şi, pe un alt drum al Damascului, te vei întoarce cu faţa spre poezie! Cu amiciţie,
Ioan J
pentru textul : Paul, te iubesc canonic dePentru mine, o poezie sub a cărei suprafață textuală bine strunită palpită frumos o lume de emoții, percepții autentice.
pentru textul : mutilare denu e cu banat dar deocamdata, din locul in care ma aflu, nu pot modifica acest lucru, cred, sper, ca in curind am sa stabilesc un protocol si pentru prima pagina In alta ordine de idei, cred ca cineva m-a intrebat pe ym sau email daca vor exista si pagini personale Desi nu am inteles prea bine intrebarea (pentru ca poate insemna mai multe lucruri) vreau sa va spun ca deja exista pagina de autor pe care o puteti accesa din mai multe locuri facind click pe numele unui autor. mai am de ajustat lucrul acesta dar de pe sectiunea Poezie functioneaza In curind va fi si autoeditabil
pentru textul : prima pagină demultumesc de constanta trecere. parerile tale ma ajuta nespus. dupa cum vezi, am corectat in text cacofonia. prefer, însă, sa pastrez felul in care am scris "vațiascunselea", mai presus de gramatică. oricum, de fiece data esti binevenita. te mai astept.
pentru textul : Marlena mea deVirgil, ne-am lipi obrazul de fereastra de cristal a fiecărui viitor care ne-a fost posibil vreodată pînă cînd s-ar aburi ușor iar apoi am scrie cu degetul pe el de cine ne-am lipi obrazul? - de fereastra ce fel de fereastra? - de cristal cine se abureste? - fereastra ce fel de fereastra? - de cristal pe cine am scrie cu degetul? - pe fereastra ce fel de fereastra? - de cristal Deci, Virgil, dragul meu, esti corigent la limba romana. In loc sa tii cont de sfaturile si sugestiile mele, iti aperi punct cu punct lacunele. Cat despre credibilitate pe Hermeneia, te rog sa ma scuzi. Nu doresc sa fiu ipocrit pentru a fi credibil. Considera comentariul meu extrem de corect, daca poezia ar fi avut trecere, o apreciam asa cum am facut cu poezia lui Dorin. Nu cred ca am adus in discutie cartea dumitale. Se face ca in ultima vreme mi-au cazut pe mana cativa poeti debutanti pe care i-am prefatat, recenzat, le-am ingrijit volume, deci nu este nevoie sa te justifici. Cat despre premii, nu tin de cald la suflet, doar maresc ego-ul. Iti recomand sa fii receptiv la comentariile mele, nu am rele intentii. Cumva, stiu, ca vei tine cont. Sper sa nu te superi, sa ramai receptiv si sa nu te razbuni. Lerman
pentru textul : memento II de:))) doar n-ai vrea să mă agăț de Cărtărescu!
pentru textul : în celălalt vis demi-a placut! as renunta la "pe canapeaua din sufragerie" pentru a nu limita spatiul.
pentru textul : zaț dePrea multe construcţii genitivale.
pentru textul : sabat de ciulini deprobabil, nu ma bag. cred insa ca am vrut sa scriu despre altceva aici, sau poate altfel
pentru textul : uneori femeia decorectez: aprig observator al realitatii...
pentru textul : s p u m a î n g e r i l o r deComentariul ”pe metru pătrat” nu se mai poate aplica aici, deoarece e vorba de un cu totul alt nivel al scriiturii.
Există aici voci mai avizate decât a mea, dar îndrăznesc să spun că suntem martorii unui condei autentic de prozator, vocea auctorială e foarte sigură și fără a se implica afectiv în soarta personajelor, își impune o anumită distanțare de la care relatarea își împrumută credibilitate și cursivitate.
Cititorul se mișcă ușor prin text, dar rămâne prins în mrejele lui.
pentru textul : am evadat un timp (2) deAlma, m-ai prins :"> dar nu mi-ai spus nimic de noile modificari sa inteleg ca nu-ti suna bine poezia?
pentru textul : Soare comun dePagini