Îmi place costructul ideatic și jocul de-a de-re-sacralizarea. Stilul acesta combinat (text, grafie, culoare) are un puternic efect mnemonic. În partea verticală, acolo unde apare “mă vor scoate afară ca o perlă neagră”, oare că ai vrut să spui “mă vor scoate ca pe o perlă neagră”? Pentru că așa cum este se înțelege că aceia (subiectul) care mă scot sunt “ca o perlă neagră” și nu cel care este scos (complementul direct), ceea ce m-ar purta în alt plan, diferit față de restul poemului.
Te întrebi cine este nebunul: cel căruia nu-i pasă ce face cu mîinile, lăsîndu-se condus de instinctul pe care i l-a dăruit natura odată cu darul neprețuit al vieții sau pădurarul fălos înaintea trecătorilor ? Un posibil răspuns ni-l dau cei vechi: "Cînd omul va tăia și ultimul copac, atunci va înțelege că banii nu se mănîncă"
completari: "Au cœur des feux et des fastes de la Baie des Anges, un palace-étoile : le Negresco" Salvador Dali Acest hotel, considerat emblema a Rivierei franceze si clasat ca monument istoric in 2003, a fost proiectat de arhitectul Edouard Niermans care a colaborat, mai ales pentru structura cupolei acoperisului, cu arhitectul si inginerul Gustave Eiffel. Hotelul Negresco a fost construit in 1912 de un roman Henri Negresco (1868- 1920), fiu de hangiu din Bucuresti, cu un destin tumultuos despre care s-au scris multe. Henri Negresco a falimentat insa in timpul primului razboi modial, dupa numai 2 ani de la inaugurarea cu fast a hotelului, acesta fiind transformat in spital. Sesizat de creditori, este obligat sa vinda hotelul unei companii belgiene. Din 1957, hotelul este proprietatea familiei Augier. http://www.earthinpictures.com/world/france/nice/hotel_negresco_800x600....
Mi-ar fi plăcut să văd acea compoziție, Vlad! Chiar dacă tu o numești din modestie: joacă! Dar aici depinde de timpul și dispoziția ta.
Adrian, eu înțeleg cum sunt sesiunile. A fost vina mea că am întins prea mult coarda!
Un poem reuşit. Are toate elementele unui haiku. De remarcat tehnica asocierii, foarte subtilă aici: vânt/gând (viteza vântului şi a gândului). Bine sugerată absenţa soarelui (pietrele nu mai au umbră). În acest fel se realizează şi un contrast între anotimpul iarna şi vara.
Nu cred că trebuie precizat ce ne-a inspirat. Asta ţine de culise :)
îmi pare mult mai sugestivă imaginea propusă de tine de aceea și modific strofa aceea.am scos ce am sesizat că a deranjat.
l-am scris demult, în urma unui reportaj tv, despre oamenii care trăiesc într-o groapă de gunoi. la vremea aceea mi s-a părut potrivită o înjurătură, din neputința de a face mai mult, dar ai dreptate, nu are ce căuta într-un poem.restul însă aș lăsa așa cum este, deocamdată, cu promisiunea că mă gândesc la propunerea ta.știu că se poate mai bine, apreciez ajutorul tău și chiar mă simt onorată. mulțumesc mult pentru atenție.
numai bine!
finalul pare destul de ciudat, ca sa nu spun... bi.. But, anyway, remarc indeosebi strofa "în zori simt cum crește în mine copilul de sticlă ca o lentilă – zace în piața de flori și de sânge" Imaginea copilului ca o lentila in trupul femeii de sticla este memorabila. Probabil ca s-ar fi putut construi mai mult pe asta. Sau poate sint eu acum lacom dupa imagini care sa ma surprinda.
Excelent text. Alaturi de cel al lui "Profetul" ar putea intra intr-o posibila antologie de "notatii" despre Romania. Cu draga inima as contribui si eu la asta. Nu, este un text care merita citit de toti tinerii studenti romani. Cineva a scris ceea ce gandesc acestia - a vut curajul - iar altcineva (adica eu) am citit. Pentru furioasele (dar argumentatele) observatii - o penita. Dancus
ninge cald - hmm, parca nu e corect, adica e o contradictie, dar ma prefac ca o accept, uneori iarna cand ninge e mai cald decat inghetul. deci sa zicem ca accept. aleea pasilor morti contine o personificare invechita. moarta ea de ceva vreme. nisipul deshuma - aci chiar nu mai inteleg. nu poate fi metafora, nici personificare, nici hiperbola, nici comparatie, e clar e doar exprimare parabolica, adica un fel de balarie.
tatuata cu numele osului - care os? frontal, humerus, stern, tibie, metatarsiene, metacarpine, calcaneu?
prafuit de tarana
deci calcaneu, ok.
de aci incolo e un fior poetic, doar ca nu e sustinut de restul. ideea nu e noua, dar ok, e frumos si sensibil, insa pana aici numa suferinte.
Din punctul meu de vedere acesta e un poem perfect echilibrat în care angoasa şi tristeţea sunt contrabalansate de tăcere şi frig. O curgere firească între versuri, aşa cum sunt obişnuită să descopăr în scrierile tale. Cât de frumos şi liniştit ştii să descrii tăcerea, parcă ascult vorba domoală a ţăranilor care şed la taifas duminica în faţa porţii. Întâi cuvintele, apoi tăcerea, apoi ploaia într-un triunghi perfect sau aproape echilateral. Citind mijlocul poemului parcă mă vedeam într-un tren de noapte, ameţită de nesomn şi auzind şuieratul locomotivei în zori. Imagine frumoasă prin simplitatea ei (am şi eu o poezie aici "între mine şi ceilalţi fug trenuri fără nicio haltă permisă", în cazul meu o imagine a unei singurătăţi refuzate. În cazul tău este o singurătate asumată, acceptată.
Primele două versuri oferă o deschidere largă cititorului. Undeva acel tren interior are o destinaţie, dar tăcerea e un semn al unei temeri faţă de necunoscut care nu se poate exprima în cuvinte.
Imi place cum a iesit, amestec de stari cu imagini bine conturate, indiferent daca este vorba de vis, cosmar sau doar de un gand faptele sunt transmise exact asa cum apar, cum sunt traite. Iar tu, cititor, traiesti impreuna cu autorul care doarme si isi povesteste visul, imi plac cuvintelor alese dinadins simple insa suficient de puternice pentru descrierea de care are nevoie textul. Metaforele nu se aglomereaza, iarasi un lucru bun, sunt cateva sugestive si atat. Cat despre final, este superb trecerea de la actiunea arcasului la actiunea lunii cu calcaiul ei vulnerabil. Felicitari.
dorin, hai sa fim seriosi. imi ofensezi inteligenta daca tu chiar crezi ce scrii acolo in "cheile" tale. Era o vreme cind judecai corect, inteligent, exigent. Acum ne aburesti cu o adeziune (sau riposta) ieftina. Vrei sa iti dau eu o "cheie" de lectura? Iata... "prin faptul ca nici alma nu mai este editor aici nu cred ca site-ul obtine vreun castig. la fel si in cazul lui vladimir, dimpotriva." De ce nu ne spui ca exista o amicitie intre tine si Vladimir si Alina care trece dincolo de obiectivitate si ca acum le tinguiesti demiterea? Si ca deodata hermeneia a devenit "the bad guy" pentru ca trupa voastra nu mai are influenta pe care si-a dorit-o... Am spus, si am sa o repet, Hermeneia nu va fi captura, trofelul sau remorca nimanui. Butonul de unde se porneste si unde se opreste e la mine. Eu ii platesc taxele si chiria. Daca invit si primesc oameni ca sa faca parte din consiliul editorial o fac ca sa colaborez cu ei si sa isi poata promova viziuni literare dar sub nici o forma nu va deveni Hermeneia marioneta nimanui. Am facut toate astea pentru ca stiu ca sint oameni ca si mine care au vrut sa scrie liber si ca poate, traind in Romania, nu isi pot permite luxul de a incepe o comunitate. Am vrut si vreau sa colaborez cu oamenii, cred in munca in echipa si cred in succesul muncii in echipa. Dar sa nu isi imagineze nimeni ca hermeneia sau eu putem fi luati intr-o sacosa sau in vreun buzunaras de dantela.
am să te întreb, retoric deh!, citând din Alina Manole pe vremea când mi s-a pus aceeași întrebare, deci nu o lua la modul personal, ci generic:) unde e poezia? blasfemiei tăcute e un epitet deplorabil, retrograd și sunt destule adjective mai sugestive, în top cu penibil. oglinda nemuritului ibidem în rest, balast în frunte cu femei orajele iar dacă tu numești această înșiruire de cuvinte aforism, îmi rezerv dreptul de a improviza și a reveni asupra întrebării din preambul: unde e aforismul?tot retoric, desigur:)
ce pot sa spun este ca sint zile si zile. oamenii care scriu sint, asa cum stii probabil, fiinte destul de capricioase. nici unul nu cred ca facem exceptie de la asta.
Un text bun, ideea imi place : ciocnirea a doua lumi autiste, prima orbita de materialism, a doua limitata de senilitate, singuratate, depresie si static. Ele nu comunica : lipsa paharului de apa. Ce consider reusite sunt descrierile, scurte, la obiect, cu o mare capacitatea imaginativa. Comisul voiajor e fortat, asa cum e si imaginea batranilor. Dar face parte din context, nu deranjeaza, sustine ideea. Legat de caracterizarea comisului voiajor: tu l-ai conturat ca o masina ganditoare in bani, e scrobit, e teapan, calculeaza tot, dar la inceputul textului l-ai descris stergandu-si transpiratia de pe frunte, frunte care i se inroseste, il doare - asta il umanizeaza, daca n-ai fi spus asta, si l-ai fi lasat scrobit in soare, copt dar implacabil, n-ar fi parut mai incolo fortata imaginea lui. Sau ai putea, pentru complexitate, sa-l umanizezi mai incolo, sa creezi impresia ca-si da seama de suferinta batranilor, dar ca oricum nu ii pasa : cruzime. E doar o idee. Dialogul, replicile comisului voiajor se incadreaza bine, poate in dialogul batranilor ai fi putut introduce niste mici artefacte de.. poticneala „ah..” „mmm”.. lucruri care sa dea mai mult realism. Ca sa curga mai repede si sa ofere dramatism, poate ar ajuta sa folosesti ca timp verbal prezentul. Trecutul da in general o idee de nostalgie, si ingreuneaza citirea. Textul mi-a placut: idee, caracterizare personaje, antiteza, si mai ales... acea descriere a diferentei intre vara si iarna, in lumea batranilor. Mai vin, sper ca n-am fost prea critica, am spus ce cred, te astept cu acelasi tratament pe paginile mele. Te citesc! :)
există esență în poemul tău, acea tristețe ce devine metafizică. simt ce vrei să comunici, la partea tehnică am o singură obsevație: personificarea morții și eliberarea de unele explicații. e un poem sensibil care își merită autoarea. un poem care intră sfios cu ochii triști. am citit cu plăcere!
ah, si inca ceva, trecand fugitiv peste comentarii, nu cred ca un asemenea text nu s eincadreaza in regulament, sunt altele care chiar sunt nepotrivite... again, queen
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
...am uitat semnul, e un eseu bun, reverberant...
pentru textul : Îngerul și glonțul deMulţumesc domnule Liviu. Aprecierea Dv. îmi dă curaj, Cezar
pentru textul : iarnă deÎmi place costructul ideatic și jocul de-a de-re-sacralizarea. Stilul acesta combinat (text, grafie, culoare) are un puternic efect mnemonic. În partea verticală, acolo unde apare “mă vor scoate afară ca o perlă neagră”, oare că ai vrut să spui “mă vor scoate ca pe o perlă neagră”? Pentru că așa cum este se înțelege că aceia (subiectul) care mă scot sunt “ca o perlă neagră” și nu cel care este scos (complementul direct), ceea ce m-ar purta în alt plan, diferit față de restul poemului.
pentru textul : crucile deTe întrebi cine este nebunul: cel căruia nu-i pasă ce face cu mîinile, lăsîndu-se condus de instinctul pe care i l-a dăruit natura odată cu darul neprețuit al vieții sau pădurarul fălos înaintea trecătorilor ? Un posibil răspuns ni-l dau cei vechi: "Cînd omul va tăia și ultimul copac, atunci va înțelege că banii nu se mănîncă"
pentru textul : facere fără a fi decompletari: "Au cœur des feux et des fastes de la Baie des Anges, un palace-étoile : le Negresco" Salvador Dali Acest hotel, considerat emblema a Rivierei franceze si clasat ca monument istoric in 2003, a fost proiectat de arhitectul Edouard Niermans care a colaborat, mai ales pentru structura cupolei acoperisului, cu arhitectul si inginerul Gustave Eiffel. Hotelul Negresco a fost construit in 1912 de un roman Henri Negresco (1868- 1920), fiu de hangiu din Bucuresti, cu un destin tumultuos despre care s-au scris multe. Henri Negresco a falimentat insa in timpul primului razboi modial, dupa numai 2 ani de la inaugurarea cu fast a hotelului, acesta fiind transformat in spital. Sesizat de creditori, este obligat sa vinda hotelul unei companii belgiene. Din 1957, hotelul este proprietatea familiei Augier. http://www.earthinpictures.com/world/france/nice/hotel_negresco_800x600....
pentru textul : septicemia memoriei deMi-ar fi plăcut să văd acea compoziție, Vlad! Chiar dacă tu o numești din modestie: joacă! Dar aici depinde de timpul și dispoziția ta.
pentru textul : Feminitate sine qua non deAdrian, eu înțeleg cum sunt sesiunile. A fost vina mea că am întins prea mult coarda!
Un poem reuşit. Are toate elementele unui haiku. De remarcat tehnica asocierii, foarte subtilă aici: vânt/gând (viteza vântului şi a gândului). Bine sugerată absenţa soarelui (pietrele nu mai au umbră). În acest fel se realizează şi un contrast între anotimpul iarna şi vara.
pentru textul : 竜安寺 - Ryōan-ji deNu cred că trebuie precizat ce ne-a inspirat. Asta ţine de culise :)
îmi pare mult mai sugestivă imaginea propusă de tine de aceea și modific strofa aceea.am scos ce am sesizat că a deranjat.
pentru textul : visând la o gură de rai del-am scris demult, în urma unui reportaj tv, despre oamenii care trăiesc într-o groapă de gunoi. la vremea aceea mi s-a părut potrivită o înjurătură, din neputința de a face mai mult, dar ai dreptate, nu are ce căuta într-un poem.restul însă aș lăsa așa cum este, deocamdată, cu promisiunea că mă gândesc la propunerea ta.știu că se poate mai bine, apreciez ajutorul tău și chiar mă simt onorată. mulțumesc mult pentru atenție.
numai bine!
finalul pare destul de ciudat, ca sa nu spun... bi.. But, anyway, remarc indeosebi strofa "în zori simt cum crește în mine copilul de sticlă ca o lentilă – zace în piața de flori și de sânge" Imaginea copilului ca o lentila in trupul femeii de sticla este memorabila. Probabil ca s-ar fi putut construi mai mult pe asta. Sau poate sint eu acum lacom dupa imagini care sa ma surprinda.
pentru textul : Piața de flori deExcelent text. Alaturi de cel al lui "Profetul" ar putea intra intr-o posibila antologie de "notatii" despre Romania. Cu draga inima as contribui si eu la asta. Nu, este un text care merita citit de toti tinerii studenti romani. Cineva a scris ceea ce gandesc acestia - a vut curajul - iar altcineva (adica eu) am citit. Pentru furioasele (dar argumentatele) observatii - o penita. Dancus
pentru textul : Ce-mi place/ nu-mi place la România deninge cald - hmm, parca nu e corect, adica e o contradictie, dar ma prefac ca o accept, uneori iarna cand ninge e mai cald decat inghetul. deci sa zicem ca accept. aleea pasilor morti contine o personificare invechita. moarta ea de ceva vreme. nisipul deshuma - aci chiar nu mai inteleg. nu poate fi metafora, nici personificare, nici hiperbola, nici comparatie, e clar e doar exprimare parabolica, adica un fel de balarie.
pentru textul : Aceeaşi vârstă detatuata cu numele osului - care os? frontal, humerus, stern, tibie, metatarsiene, metacarpine, calcaneu?
prafuit de tarana
deci calcaneu, ok.
de aci incolo e un fior poetic, doar ca nu e sustinut de restul. ideea nu e noua, dar ok, e frumos si sensibil, insa pana aici numa suferinte.
pt partea stiintifica am consultat articole specifice de pe wikipedia.
pentru textul : Cosmologia: ultima fenomenologie a procesului creaţiei literare deDin punctul meu de vedere acesta e un poem perfect echilibrat în care angoasa şi tristeţea sunt contrabalansate de tăcere şi frig. O curgere firească între versuri, aşa cum sunt obişnuită să descopăr în scrierile tale. Cât de frumos şi liniştit ştii să descrii tăcerea, parcă ascult vorba domoală a ţăranilor care şed la taifas duminica în faţa porţii. Întâi cuvintele, apoi tăcerea, apoi ploaia într-un triunghi perfect sau aproape echilateral. Citind mijlocul poemului parcă mă vedeam într-un tren de noapte, ameţită de nesomn şi auzind şuieratul locomotivei în zori. Imagine frumoasă prin simplitatea ei (am şi eu o poezie aici "între mine şi ceilalţi fug trenuri fără nicio haltă permisă", în cazul meu o imagine a unei singurătăţi refuzate. În cazul tău este o singurătate asumată, acceptată.
pentru textul : echilibru straniu dePrimele două versuri oferă o deschidere largă cititorului. Undeva acel tren interior are o destinaţie, dar tăcerea e un semn al unei temeri faţă de necunoscut care nu se poate exprima în cuvinte.
da, si eu m-am tot gindit cum sa termin. si tot nu ma satisface. merci pentru trecere
pentru textul : ascult jazzul singur și plouă deN-ai de ce sa iti ceri scuze. Suna oricum mai bine asa, cum ai corectat.
pentru textul : foarfecele iubirii decorecteză textul şi poate il postezi pe fragmente.
pentru textul : Destinul - Neputinţa deImi place cum a iesit, amestec de stari cu imagini bine conturate, indiferent daca este vorba de vis, cosmar sau doar de un gand faptele sunt transmise exact asa cum apar, cum sunt traite. Iar tu, cititor, traiesti impreuna cu autorul care doarme si isi povesteste visul, imi plac cuvintelor alese dinadins simple insa suficient de puternice pentru descrierea de care are nevoie textul. Metaforele nu se aglomereaza, iarasi un lucru bun, sunt cateva sugestive si atat. Cat despre final, este superb trecerea de la actiunea arcasului la actiunea lunii cu calcaiul ei vulnerabil. Felicitari.
pentru textul : fotografie din spaţiu dedorin, hai sa fim seriosi. imi ofensezi inteligenta daca tu chiar crezi ce scrii acolo in "cheile" tale. Era o vreme cind judecai corect, inteligent, exigent. Acum ne aburesti cu o adeziune (sau riposta) ieftina. Vrei sa iti dau eu o "cheie" de lectura? Iata... "prin faptul ca nici alma nu mai este editor aici nu cred ca site-ul obtine vreun castig. la fel si in cazul lui vladimir, dimpotriva." De ce nu ne spui ca exista o amicitie intre tine si Vladimir si Alina care trece dincolo de obiectivitate si ca acum le tinguiesti demiterea? Si ca deodata hermeneia a devenit "the bad guy" pentru ca trupa voastra nu mai are influenta pe care si-a dorit-o... Am spus, si am sa o repet, Hermeneia nu va fi captura, trofelul sau remorca nimanui. Butonul de unde se porneste si unde se opreste e la mine. Eu ii platesc taxele si chiria. Daca invit si primesc oameni ca sa faca parte din consiliul editorial o fac ca sa colaborez cu ei si sa isi poata promova viziuni literare dar sub nici o forma nu va deveni Hermeneia marioneta nimanui. Am facut toate astea pentru ca stiu ca sint oameni ca si mine care au vrut sa scrie liber si ca poate, traind in Romania, nu isi pot permite luxul de a incepe o comunitate. Am vrut si vreau sa colaborez cu oamenii, cred in munca in echipa si cred in succesul muncii in echipa. Dar sa nu isi imagineze nimeni ca hermeneia sau eu putem fi luati intr-o sacosa sau in vreun buzunaras de dantela.
pentru textul : analiza manifestului boierismului deam să te întreb, retoric deh!, citând din Alina Manole pe vremea când mi s-a pus aceeași întrebare, deci nu o lua la modul personal, ci generic:) unde e poezia? blasfemiei tăcute e un epitet deplorabil, retrograd și sunt destule adjective mai sugestive, în top cu penibil. oglinda nemuritului ibidem în rest, balast în frunte cu femei orajele iar dacă tu numești această înșiruire de cuvinte aforism, îmi rezerv dreptul de a improviza și a reveni asupra întrebării din preambul: unde e aforismul?tot retoric, desigur:)
pentru textul : aforism depi es: aş scrie, în loc de "cât de străină şi singură
pentru textul : X şi Y deploaia se simte", "cât de străină şi singură se simte ploaia", mizând pe firescul topicii.
ce pot sa spun este ca sint zile si zile. oamenii care scriu sint, asa cum stii probabil, fiinte destul de capricioase. nici unul nu cred ca facem exceptie de la asta.
pentru textul : sîntem din lumi atît de diferite deMulţumesc de trecere şi sugestii!
pentru textul : Între garduri deo fi de porc asta...noua dezordine mondială ?
pentru textul : un dubito tratat minor deUn text bun, ideea imi place : ciocnirea a doua lumi autiste, prima orbita de materialism, a doua limitata de senilitate, singuratate, depresie si static. Ele nu comunica : lipsa paharului de apa. Ce consider reusite sunt descrierile, scurte, la obiect, cu o mare capacitatea imaginativa. Comisul voiajor e fortat, asa cum e si imaginea batranilor. Dar face parte din context, nu deranjeaza, sustine ideea. Legat de caracterizarea comisului voiajor: tu l-ai conturat ca o masina ganditoare in bani, e scrobit, e teapan, calculeaza tot, dar la inceputul textului l-ai descris stergandu-si transpiratia de pe frunte, frunte care i se inroseste, il doare - asta il umanizeaza, daca n-ai fi spus asta, si l-ai fi lasat scrobit in soare, copt dar implacabil, n-ar fi parut mai incolo fortata imaginea lui. Sau ai putea, pentru complexitate, sa-l umanizezi mai incolo, sa creezi impresia ca-si da seama de suferinta batranilor, dar ca oricum nu ii pasa : cruzime. E doar o idee. Dialogul, replicile comisului voiajor se incadreaza bine, poate in dialogul batranilor ai fi putut introduce niste mici artefacte de.. poticneala „ah..” „mmm”.. lucruri care sa dea mai mult realism. Ca sa curga mai repede si sa ofere dramatism, poate ar ajuta sa folosesti ca timp verbal prezentul. Trecutul da in general o idee de nostalgie, si ingreuneaza citirea. Textul mi-a placut: idee, caracterizare personaje, antiteza, si mai ales... acea descriere a diferentei intre vara si iarna, in lumea batranilor. Mai vin, sper ca n-am fost prea critica, am spus ce cred, te astept cu acelasi tratament pe paginile mele. Te citesc! :)
pentru textul : Paharul cu apă deexistă esență în poemul tău, acea tristețe ce devine metafizică. simt ce vrei să comunici, la partea tehnică am o singură obsevație: personificarea morții și eliberarea de unele explicații. e un poem sensibil care își merită autoarea. un poem care intră sfios cu ochii triști. am citit cu plăcere!
pentru textul : o variantă de iubire deacordul e doar in minte. si tu stii :)
pentru textul : dar, uite... deah, si inca ceva, trecand fugitiv peste comentarii, nu cred ca un asemenea text nu s eincadreaza in regulament, sunt altele care chiar sunt nepotrivite... again, queen
pentru textul : Gând de vecernie dedar mai bine îmi ziceați, doamna manole, dacă v-ați gîndit tot la un sex oral cu ejaculare, citind poemu
pentru textul : Cândva deDomnilor vă mulţumesc pentru complexul metafizic al ochiului al citirii al fiinţialului
pentru textul : atât de vie deomagiile mele
Eu incerc , nu am pretentia ca sunt perfecte textele. Mai bine spuneti unde gresesc inainte de a zice 'slab", "plin de clisee" etc
pentru textul : Să zbor dePagini