doar câteva cuvinte-excelentă ultima parte. Un text ca un carusel.O însingurare răspândită în detalii și apoi o încercare de a o recupera. Ba frig ba cald. Mi-a lăsat un gust trist. O poezie faină. Habar nu am să spun despre ce este. Ar fi culmea să fie despre ceva care să se poată ordona. Mă bucur că am citit-o.Că ai scris-o.

Da, cred ca si Alex Stefanescu are aceeasi parere, precum ca cititorul este beneficiarul criticii.
Ma intreb, criticul incearca sa manipuleze cititorii catre scriitorii lui favoriti ? Daca da, lingusirea criticilor si coruptia este inevitabila. Asta face critica ineficienta, ba chiar o sursa de erori.
Daca criticul este cinstit dar nu are fler, pentru ca nu este obligatoriu sa aiba, inseamna ca o patura intreaga de cititori sunt manati intr-o directie gresita.
Asa ajungem la teoria tiranului bine intentionat, sau luminat.
Care sunt sansele sa se nasca un astfel de tiran ? Probabilitatea se apropie de zero.

eu nu stiu ce aveti domniile voastre de impartit si nici nu ma priveste. dar ar fi bine ca imparteala sa aiba loc in alta parte.
pe Hermeneia v-as ruga sa va abtineti de la insulte si caracterizari.
Matei, iti amintesc ca aici se comneteaza textul de mai sus (care poate fi desfiintat, dar ai argumente pentru asta), si nu "opera omnia".

Paul, mulţumesc pentru aprecierea poemului meu.

Domnule Manolescu, în cazul meu "nostalgistica" în poezie, cum spuneţi dvs., este o stare firească, nu recurg la ea forţat, aşa cum ai recurge la o bomboană pentru tuse, poate singurul medicament dulce şi recomfortant. Această foiţă sensibilă are dezavantajul de a fi vulnerabilă, fapt pentru care diverşi autori încropesc un alt înveliş, o duramater din ironie şi autoironie. Nu cred că se va ajunge la saturaţie, fiindcă "nostalgistica" este o mărturisire de sine într-un confesional de sărbătoare. De fapt acesta este rostul sărbătorilor inimii : să aducă la lumină acea foiţă intimă. Viaţa şi poezia de alt gen închid rana deschisă, ca un chirurg dibaci.

Da, imagini superbe, frumusetea diafana sporita si de antiteza cu soldatii grosolani si violurile lor. Ce ma deranjeaza este conditia hibrida a acestui text, nehotarat intre proza si poezie, pentru ca este vorba de un hibrid nefericit... Partea inclinata catre poezie o reprezinta multitudinea de imagini (deosebit de frumoase, recunosc) care poate intr-o poezie nu ar deranja, insa aici devin redundante. De ce? Pentru ca proza are mai multe cuvinte de legatura intre idei decat poezia. Un exemplu de redundant? De la prima citire m-a deranjat repetarea imaginii samurailor, pentru ca stiam deja de existenta si supunerea lor din al doilea vers, e clar, se pleaca toata viata la picioarele frumusetii eterne, ales moarte prematur. Existenta jocului scenic ca si miscare continua, nu doar ca succesiune de magini (infanta intinsa, infanta ridicata cautand cupa cu otrava, infanta asezandu-se pe patul mortuar) acesta miscare continua aduce epic in poem, si il indeparteaza de poezie, impingandu-l usor spre proza... De aici hibridul. Partea de joc scenic nu ii dauneaza, poeme epice mai sunt, dar acesta miscare da o oarecare cronologie ideilor, imaginilor, care sunt mai usor de inteles, iar repetate deranjeaza. E un text bun, dar poate fi mai bun. Nu sunt un critic rupator de zari, e foarte posibil sa ma insel. :-)

se pare că la tine chiar e aversă mare. dar eu sunt prea bine dispus:)

Comunicarea este un factor extrem de important mai ales în cadrul unei comunități spirituale, și-i mulțumim dlui. Virgil Titarenco pentru faptul că își face timpul necesar a aborda într-un mod personal, apropiat, această chestiune. De asemenea îi mulțumim pentru efortul dînsului de a ne oferi o găzduire de excepție. Bunul simț, decența, eleganța și curățenia stilului sînt elemente care fac din acest site literar o oază într-un deșert - o lume de nisip care a coborît foarte mult ștacheta față de ceea ce ar trebui să reprezinte arta, literatura în mod special. În acest context, al comunicării, aș dori să-i adresez Almei cîteva cuvinte. Aș vrea să-i spun că prietenia, una dintre cele mai mari valori ale omului social nu a murit, sîntem mulți care o iubim, îi simțim foarte mult lipsa și o dorim înapoi. Tuturor sărbători fericite, fie ca lumina Învierii să ne unească sufletele! Cu sinceritate, Naan Lea

Alina, nu știu în ce măsură(sau în ce sens) sînt norocoși.(ești convinsă că nu ai uitat să-l pui între ghilimele cuvântul vizat?), dar, dacă e să judec după mine, textele pe care eu le consider bune(cel de mai sus încă se numără printre ele), își fac apariția după o deziluzie sau decepție(dovadă și titlul).

În altă ordine de idei(și îmi pare rău că trebuie s-o spun), am încetat demult să ofer credit comentariilor tale, fie că e vorba de un text de-al meu, fie de-a altcuiva. Pentru că (și asta se vede cu ochiul liber) comentariul tău sub un text literar, ține sau de toanele în care te afli într-o zi sau alta, sau de altceva: în ce măsură îți este simpatic ori antipatic autorul cutare ori cutare. În timp, mi-am dat seama, că acesta este, pur și simplu, felul tău de a fi, nemaivorbind de faptul că opiniiile tale sînt când părtinitoare, când într-atât de laconice, încât e greu să-ți dai seama ce ai vrut să spui. Ori poate că n-ai vrut să spui nimic. Este doar părerea mea personală ce decurge din lecturile și observațiile pe care le-am făcut pe acest site de-a lungul a mai multor ani. Încă o dată: regret că a trebuit s-o spun.
Desigur, în ceea ce-o privește pe autoarea Alina Manole, acolo lucrurile stau diferit. Eugen.

/când eram copii ne puneau să desenăm o stradă închipuită până-ntr-o zi când fluturele uitat pe asfalt a-nceput să zboare împărțindu-și aripile precum cele cinci pâini și doi pești ne îndesasem buzunarele cu ele să reconstituim drumul până acasă oriunde ne-ar fi abandonat în orice laborator logaritm alfabet/ *metafora fluturelui -inger ce imparte aripi (adica speranta)asemeni celor cinci paini si doi pesti biblici mi se pare extrem de gratioasa si puternica. se asemeni, aripile cu care cei doi isi indeasa buzunarele in drum spre casa aminteste de povestea lui hansel si gretel. iata ce condensare a subtextului /mergeam cu trenul soarele se multiplicase în ferestre un tunel sfârtecând deodată lumina răni florescente au început să contureze un chip ca o obsesie ferecată în rafturile unui alchimist însă ce șoc am avut să te revăd într-un balcon florentin apoi într-o lojă de operă acolo unde omul e mânat din spate ca un satyr de propriile-i labirinturi!/ *imaginea alter egoului la fereastra trenului ca un tipar aprioric in noi, balconul semn shakesperian , loja -simbol al dramei-poate facand trimitere spre la traviata lui verdi ...si mastile actorului urmarindu-l ca un minotaur prin labirint *poate miezul poemului stă aici: /într-un fel iubirea e o schimbare de registru de ph de neutru până la ea suntem la genul indiferenței cu sine tu m-ai învățat să nu-mi înghit nicio privire/ *pentru acest vers: suntem la genul indifierentei cu sine as da penita adica un fel de neutru ca atmosfera a spiritului...sa fii feminin sau masculin si totusi ca spirit la genul neutru adica apatic, latent. eu decriptez versul prin aceea ca iubirea scoate fiinta din matricea terna a banalului, o scoate din cotidian. secvente cinematografice: perioada franceza (roz) si americana(bleu) remarc: uneori când merg cu metroul în flashurile de graffitti recunosc acel urlet sălbatic ce zace în noi *ultima secventa-suprarealista-are ceva din filmul lui benigni... poemul se incheie la fel de gratios cum a inceput. Mie domnul Laurentiu Belizan mi se pare un POET a carui nume nu trebuie manjit de comurile lipsite de decenta ale lui Bombănici-Bobadil. pe langa talent (autentic) mai are si puterea discursului coerent in polemica si spiritul elegantei pe care mata, Andu MOldOvan nu-l vei avea niciodata si care te-a facut invidios.

textul este bun dar nu cred ca foarte bun. si sub nicio forma nu este cel mai bun text al tau. iar ca justificare voi oferi exemplul expresiilor "ca şi cum ai", "de care se", "ajunge la tine ca un", formule care chiar daca sint acceptabile totusi sint inamicii excelentei in poezie. dar asta este parerea mea. arta este precum diferenta dintre sticla si cristal.

Cred că atunci când scriem, mereu ni se așează un înger pe umăr. O precizare, versurile " dragostea / e o aripă cu o capră și violoncel după" rezonează cu o pictură de Chagall, de fapt, artistul folosește simbolul caprei / violoncelului / vioarei în multe din lucrările sale. Mulțumesc pentru cuvintele frumoase.

Mă refeream la neajunsurile poemului. Dar și acelea sunt subiective. La urma urmei, rădăcinile pot fi mai "ajunse" decât fructele. Poate tocmai acest lucru dorește să reprezinte textul tău... "să-mi pun fularul că se dau ideile" e o idee bună.

djamal nu se dezice. desi prin unele locuri exprimarea mai sufera oarecum totusi textul are acel fior care te transpune. nu stiu daca textul acesta este o poezie reusita dar djamal este poet.

Erika, găsesc interesant titlul poemului tău. la fel de interesant mi se pare si comentariul pe care l-ai lasat la text. zic interesant în sensul că, nu mi-am închipuit că putem face asta pe un site de literatură, să ne comentăm singuri. e ca și cum ai spune "azi cerul e verde, am scris albastru, mâine e verde". dacă tu consideri că poemul este nefinisat, mai lasa-l pe sevalet, o zi, două, caută alte imagini care se potrivesc starii pe care o ai și vei scrie un poem reușit la care nu va mai fi nevoie să lași nici un comentariu de genul celui de sus. (este inestetic). sau, îi poți lăsa pe cititorii tăi să spună dacă poemul mai necesită sau nu unele retușări. personal, în acest poem aș renunța la repetiția din V2 și V3. uite și o variantă scurtă: zidită în alte cuvinte fulgerul îmi taie lumina într-o formă de inimă mă umezește frica uitării plouă alerg ca și cum ar fi altă viață mă descompun pe umbra pământului. rămân în pas de picătură într-o lacrimă a femeii de ploaie. mult succes! Madim