aceasta este o proza in versuri?...sau ma insel eu? daca da, atunci te astept si cu o poezie "Despre Cezara".

îmi pare un colaj din cinci fragmente, fiecare cu tensiunea lui, și cu sclipirea, fără un liant, dar tocmai mobilitatea fragmentelor fascinează! (cam forțată imaginea: "spală visele pe ochi")

mersi ptr interes. cumva am schimbat, trebuia sa pastrez ideea . merge si asa ca se intelege desi nu -mi place singularul[incazul de fata :))] am lasat asa ptr ca mi-a placut ultimul vers [puteam sa l consider un fel de refren daca l as fi pus pe muzica . consideratie!

Eu cred că, poate prin natura lucrurilor, ori poate pur și simplu pentru că suntem români (eh, da, iar prilej să se agite spiritele), noi nu ne menținem prea lesne în limitele unei relații profesionale. Virgil, este lesne de înțeles că Ioana s-a simțit jignită de faptul că eu am sugerat că ea n-ar fi înțeles textul tău și că te-a jignit pe tine. Dar pe cât de lesne este de înțeles, am să o spun și am să repet asta, noi nu putem purta un dialog cu argumente și contraargumente fără să ne legăm de interlocutor, fără să sărim 5 metri în sus de mândrie etc. Ioana, intervenția mea este în calitate de moderator. Dacă tu spui ceva pe care eu îl consider că nu se încadrează în regulament, eu voi interveni. Și nu am cerut nimănui să își ceară scuze, dar asta este o politică personală, pentru că mie îmi pare atât de supralicitată, falsă și inutilă chestia asta în relațiile profesionale, repet. Să nu confundăm. In astfel de situații, scuzele nu ajută la nimic. Eu am fost jignită în repetate rînduri de foarte mulți aici, numai pentru că am intervenit ca moderator, și sunt convinsă că voi mai fi. Dar chiar nu mă afectează. Chiar tu, în fiecare din comentariile tale, ai lansat ceva care se referă strict la persoana mea. Ioana, nu mă cunoști, nu te cunosc. Nu mă interesează de ce reacționezi tu într-un fel sau altul și nu-ți fac procese de conștiință. La mine unu și cu unu fac doi. Am considerat că ai înțeles poezia (subliniez asta!), și că ai făcut un comentariu ironic cu dublu sens la adresa autorului ei. Tu ai venit și ai dat-o, și mi-e greu să spun asta, dar ca de obicei, cotită, acuzându-mă pe mine de, ia să vedem: că nu știu să fac diferența între eul liric și autor, că exagerez, că nu sunt rațională. Ei, asta să fie pierderea mea, Ioana. Dar dă-mi voie să fac două lucruri: să cred în continuare că ai folosit intenționat un comentariu peiorativ la adresa autorului, înțelegând foarte bine sensul poeziei; și, în același timp, să iau în considerare afirmația ta cum că nicidecum nu acesta ți-a fost intenția, și să oprim lucrurile aici (pentru că dacă ai fi mers mai departe, aș fi propus sancționarea, dar așa sunt obligată să iau în considerare ceea ce spui, pentru că nu suntem aici la judecată). Dar Ioana, nu pot să-mi cer scuze pentru că am acționat așa cum îmi dictează conștiința, fără nici o legătură cu persoana ta. A, îți pot spune, complet ieșind pentru prima și ultima dată din "papucii" profesionali, că este adevărat că în relații de prietenie nu contează intenția ci ce a ieșit, și că în astfel de situații e cazul uneori în viață să spui "îmi pare rău", chiar când intenția nu ți-a fost de a jigni sau de a răni, pe principiul "iadul e pavat cu intenții bune", atunci poate că amândouă ar trebui să spunem "îmi pare rău". Dar noi nu suntem în relații de prietenie, ci profesionale, și avem dreptul de a spune ceea ce gândim, atâta vreme cât nu ne legăm de persoana interlocutorului. Dacă aș ajunge să-mi fie teamă să mai intervin pentru că toți se vor simți jigniți că am considerat că au greșit, m-aș lăsa de a fi moderator pe hermeneia. Așa că, îmi pare rău, Ioana, dar nu mușc momeala asta.

cu siguranță puteai să apeși mai mult pe accelerație. sînt unele versuri unde imaginația mea a agățat cu bara de la scară pînă și bordura regulamentului. dar se merită. artiștii nu se fac. se nasc. și o peniță. de aur țigănesc. pentru angela de la 5 sau pentru marilena de la p7.

da, merci buna ideea, am schimbat

eu zic că niciodată nu trebuie să te înscrii la prea multe curse deodată, sau la prea scurt timp între ele. cred că H a făcut un pas mare prin versiunea 2, apoi prin primul concurs de poezie, reușit la toate capitolele, plus admiterea de mulți noi membri. chestia asta cu H live poate că e prea mult la momentul actual, desigur ținând cont de toți factorii implicați. e doar părerea mea.
în concluzie, deocamdată eu cel puțin sunt cu ochii pe calitatea materialului postat și mai puțin mă interesează comunitatea live. dar frumusețea e că lucrurile se schimbă... mereu, right?
Andu

pe vremea când mă inițiam în ale publicității, într-o carte scrisă de un copywriter vestit scria cam așa: un bun copywriter nu este poet, ci ar trebui să aibă în vedere niște obiective practice. mă întreb acum dacă mai este valabilă ideea având în vedere că textul de mai sus e la granița dintre poezie și reclamă. am preluat mesajul din versurile "prin care li se văd oamenilor / viermii și sămânța" și deja simt cum ceva începe să viermuiască în mine și să-mi crape o sămânță. și pentru că li poate fi și Li, aș încerca o citire cu verbul "se arată" în loc de "se văd". "te iubeck's"-ul tău mi-a amintit de directorul firmei producatoare de bere beck's (de unul dintre ei, nu dau nume), orfan de tată, care, la un moment dat în carieră, a ajuns la un interviu cu managementul străin și a spus ceva de genul "am muncit ca un câine". "cum, ceilalți nu munceau?" a venit răspunsul-întrebare, nefiind impresionați de mărturisire. bun venit pe aici.

in afara unor epitete si metafore pe care eu le-as revizui, ma bucura sa te regasesc si altfel.

Poţi, te rog, să îmi spui mai multe despre 'cutia cu nisip'? Sunt cam nou şi încă nu m-am dumirit bine cum e cu încadrările în categoria asta. Poate mă descalific cu asta, dar nu am gândit textul ca pe un experiment. Demn de reţinut faptul cu prima strofă. Dacă nu reuşesc să salvez altceva, măcar pot să-l păstrez pentru alte proiecte.

ai dreptate Bobadil cu acel "doar". E una din multele "tîmpenii poetice" de care nu mai scap. E ca rîia. Sau ca dragostea. Anyway, prefer ca textul ăsta să nască polemică decît admirație. La ce folosesc poemele de dragoste? Sau nu, că sună prea pragmatic. Oare nu este dragostea cea care denaturează poezia? Oare cine este mai aproape de realitate, omul romantic sau omul modern? În ce privește ochii pe acolo intră... obsesia. De aceea mai întotdeauna scoaterea lor era pedeapsa folosită. În ce privește guta, să fim noi sănătoși că mai avem pînă vom ajunge poeți.

da Ottilia, mulţumesc pentru semnul de lectură. Aici apar şi amintiri şi fapte mai aproape de prezent într-o lume cu iz de vechituri, mediatizată uneori brutal. Am încercat (din nou) să exprim revolta în faţa pierderii sentimentului prospeţimii şi a unei anumite purităţi sau a unei dimensiuni mai austere şi autentice a vieţii. E un fel de magazie cu antichităţi, un poem grămadă şi listă totdată, recunosc că e mai sălbatic exprimat, deci încărcat.

1. Mulţumesc pentru corectură. Evident, „Maiakovski”. De când mă ştiu pocesc numele şi chiar cuvintele, le ţin greu minte, fac greşeli (unele impardonabile) de exprimare. Prof. meu de mate din facultate (rimă involuntară), când se încurca la vreo demonstraţie, zicea dezinvolt „Şi Poincare greşea la calcule elementare” şi trecea mai departe. Dar cum nu sunt Poincare şi nici măcar Anton Holban sau Breban (care scriu uneori, de regulă) cum scriu, nu prea am scuze. Dar, asta e!.
2. N-am publicat tot Manifestul Partidului Comunist deoarece, dacă am trezit oarece interes în legătură cu el în fragmentul postat, oricine se poate duce la adresa indicată şi să-l „guste” în întregime.
3. Maiakovski, zic gurile rele, chiar a fost sinucis. Dar mai sunt cazuri (de nuanţe diferite). De exemplu, Labiş care s-a „auto-accidentat”, dar, se pare, a fost „auto-accidentat”. Labiş pe care l-am cunoscut – pentru puţin timp - că venea pe la cenaclul UTM împreună cu Florin Mugur, Grigore Hagiu, Ilie Constantin, Nicolaie Breban şi alţii când eu aveam vreo 16 ani. Şi care, într-adevăr, mai bea (ca noi toţi) dar nici aşa încât să fie „aruncat” în virtutea inerţiei atunci când a cotit brusc tramvaiul ăla cu platformă deschisă pe vremea aceea – ce timpuri, dom’le! - din care se intra într-un compartiment închis.

Elia, Și tu ai multă sensibilitate și conduci bine firul narativ atît de necesar pentru poezia pentru copii. Felicitări, începi să strîngi de-o cărticică!