mi-a plăcut mult poezia, tenta ei diafană, gingaşă, cu tot parfumul acela ameţitor care se strecoară printre încheieturile de lemn, într-un moment de tensiune maximă, cum "întunericul alterna cu lumina în cumpăna perfectă a timpului", cu tot cu finalul ei ce curmă vraja albă, dincolo de durere, dar care te face să porţi în minte poemul mult timp după aceea, la fel cum nu poţi uita destinul prinţului din levant al lui Ştefan Augustin Doinaş, care mi-a venit în minte acum. un poem care îndeamnă spre tăcere, şi de aceea mă opresc aici, păstrând imaginea albă a florilor de mireasă.
text slab, ca o pelotă de cârpă linșată cu ouă! l-ai dezamăgit pe nicodem! acum să nu treci iar peste pubisul ei să mă convingi că nu-i așa! unde ziceai că e poezia aia cu viața? ...din bube, mucegaiuri și noroi, iscat-ai frumuseți furate noi... ce frumusețe rară...
o faţetă a lucrurilor. nu contrazic cu nimic analiza autorului. cealaltă faţetă însă îl implică pe Dumnezeu. El a avut un plan, care trebuia dus pînă la capăt. nimeni de pe pamant n-ar fi putut realiza planul în afară de Hristos. de aceea spunea El: "nimeni nu-mi ia viaţa cu sila, ci o dau Eu de la mine. am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăş."
e imposibil să trăiesc adevărul fără El. dar cu El, ...pot totul în Hristos care mă întăreşte.
ana, mi s-a mai reprosat incipitul. nu pot spune ca l-am construit special asa pentru ca nu ar fi adevarat. cred ca acolo am identificat problema. recunosc ca m-a luat prin surprindere. multumesc mult pentru semn. dorin, tie si femeii adevarate, va multumesc! ...
adriana, ai dreptate - traitul impreuna presupune consimtamantul celor doua parti. in mod normal trebuia sa elimin " mi-am sechestrat", ori "traim impreuna", insa in cazul de fata e vorba de o sechestrare ce-a devenit, pe rand, placere pentru cel sechestrat, apoi necesitate si in cele din urma obisnuinta. deci formularea ramane aceeasi. am incadrat scrierea la experiment pentru ca nu mi s-a parut poem la momentul postarii, iar " vizual" caci fiecare strofa, zic eu, poate fi privita asemeni unei secvente dintr-un scenariu de film.
Credeam că nu mai ajung la finalul textului, descrierea din prima parte pare greoaie. Dar ai un vers inedit și pentru care las un semn aici: "zilele se divid în celule atemporale" E un poem bun, în ansamblu.
dupa o introducere (putin prea) lunga, dupa fragmente-divagatii care ar putea lipsi (fiindca, in opinia mea, dilueaza - si ma refer la acele "game" si la paranteza despre durere), gasesc niste definitii surprinzatoare: "încrederea este mai degrabă o pledoarie pentru invizibil un fel de naivitate în flacări (...) un libido pentru sexul cu binele sau cu adevărul" si apoi: "dacă deschid gura și trag adînc în piept mă îmbăt invariabil cu dumnezeu" finalul-concluzie m-a lasat in tangaj...este bine formulat, dar silogistic. parca ma asteptam la altceva. oricum, un text in care autorul iese in lume cu pieptul deschis. sau cordul deschis?
Buna constructia acestui poem, mai putin versul "cand numar fad silabele tacerii", ma duce gandul la ce vrei tu "cand numar orb silabele tacerii" sau "cand numar surd silabele tacerii". Come on! Andu
Pune link la poza, sa se deschida in pagina separata. Sa ne putem distra pe cinste. Nici nu zici ce bine le sta, unul blond, celalalt brunet =)). Penita - pentru idee si la mai multe.
Imi pare demna de evidentiat transformarea migrenelor cromatice in unele gri, poate ca efect al nazuintei spre aceasta "culoare"(ghilimele in mai mult decat un sens) insa acum disparuta ca efect al "averselor de liniste".Insa aceasta transformare nu este una totala, migrenele pastrandu'si totusi o "rezerva" de soare, semnificand poate o revelatie sintetizata in taifasul cu muzele.Imi place mult poezia :) multa bafta next up doinash oricand boshnea
Multumesc, domnule Manolescu, pentru cuvantul intelept :) Cu ocazia asta v-as ruga sa ma prezentati si doamnei Adriana Lisandru, astfel: sunt tm, sau Tiberiu, cum doriti. aici n-am alte titluri. mi-ati acorda un mare privilegiu daca mi-ati vorbi la a doua singular :) Cu bine, tm
Draga Marina, nimic nu mai este personal o data transpus in proza. Consider proza un fel de vivisectie, o indepartare de tot ceea ce ai experimentat sau ai vrut sa experimentezi vreodata, un amalgam privit cu un ochi critic si neutru, pentru a fi exploatat la maxim ca un mijloc de cunoastere. Doar ultima parte recunosc ca nu am reusit sa scot din ea ceea ce am vrut, cum a remarcat si Virgil. Multumesc mult de ganduri si cuvinte.
Simpatic text dar mai savuroase trimiterile ironice/autoironice prin care autorul incearca sa-si delimiteze un spatiu vital intr-o lume pe care doar aparent o ia in ras... joaca aceasta de-a "nu-i ce pare a fi" este extinsa inclusiv la nivelul simbolisticii prin recuperarea unor sensuri mai putin uzitate si tocmai de aceea plurivalente. Ok... acum ai dezvrajit o lume, ai arat... intotdeauna m-am intrebat ce as face dupa asta, ca n-am valente de demiurg iar de semanat nu am chef pe caldura asta :) Bun text Dorine oricat ai vrut sa te iei la misto :)
este să avem consideraţie reciprocă, fiincă fiecare vieţuitoare tot din "pana" Creatorului iese!
mi-au plăcut aceste comparaţii în context:
"noi sîntem ceva ca o ploaie măruntă de toamnă
o fântână în care vocile melcilor nu se sparg niciodată" - îmi duc gândul la perenitate, unicitate...
Cred că textul în sine „nu participă” şi când spun asta, mă refer la acea paticipare ontologică care la tine nu se dezvoltă întru fiinţa ta. Mă refer la activitatea noastră reflexivă: dăruire, forţă, întindere, etc. Nu am găsit o distincţie între subiect şi obiect, acea univocitate ontică despre care spuneam.
Textul de faţă nu este nici poezie, nici notă, nici, nici. Nu este pur şi simplu. Nu întâlnesc acolo nici univocul, nici echivocul.
Nu există nicio punte de susţinere a textului, niciun echilibru, nici măcar dacă se merge pe absurd.
Cred că ar trebui să lucrezi mai mult pe latura stilistică. Scrierea aceasta suferă de prozaic, dacă se vrea a fi ceva.
vlad, probabil ai dreptate. și nu aș vrea să crezi că intenționez să devin antagonic de dragul contrazicerii, dar cred că lucrurile merg ceva mai departe de cantitate. există și un aspect calitativ al judecării estetice. este adevărat că și în textul meu apare „să” (și nu vreau să susțin, doamne ferește, o anatemizare a acestei particule) dar probabil faptul că versurile textului tău sînt mai scurte, prezența (sau frecvența) particulei pare mai vizibilă. este deci, cu certitudine, o problemă de percepție. de fapt, dacă este să accepți întregul context, sub acel text, eu însumi am afirmat încă de atunci că este o simplă încercare și că nu merită o peniță. nu vreau să spun prin aceasta că acest text nu ar merita o peniță. ci doar am vrut să înțelegi cum am judecat eu și acel text încă de pe atunci și că nu sînt (așa cum sugerezi) inconsecvent. ba dimpotrivă. și mă și laud cu chestia asta.
O poezie scrisă migălos cu fină sensibilitate (de fapt o spune și titlul) și care cu fiecare vers se adâncește într-o dulce reverie. Cel puțin două formule lirice ies în evidență: ”hartă invizibilă a lentorii” și ”târziu te întinzi îi stingi veioza/ cum ai închide un plic...”. Atmosfera prinde contur pe nesimțite, iar ”blânda ninsoare” e așezată la locul potrivit.
Versul final alunecă înspre un memento elegiac și schimbă brusc registrul de percepție. Sau doar îl adâncește.
Are ceva farmec aceasta prozo-poetica a ta insa daca alegi sa fie poezie atunci mai taie din blablauri iar daca vrei sa fie proza incearca sa conturezi mai bine personajul. Din punct de vedere tehnic exista deja cateva solutii deja clasice.
mirarea aceasta mostenita si transmisa ereditar da o stare de melancolie si visare. Poate de aceea in "plinul mitic" se implanta, dureros, "gestul pravalit". E deci normal ca tineretea sa se incline visarii, pentru ca doar visand nu simti ca timpul e confuz. Sonetul tau e extrem de sugestiv, ca de obicei, si apreciez felul in care, intr-o versificatie perfecta, stii, prin metafore bine alese, să transmiti o stare, o senzatie, un mesaj.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
mi-a plăcut mult poezia, tenta ei diafană, gingaşă, cu tot parfumul acela ameţitor care se strecoară printre încheieturile de lemn, într-un moment de tensiune maximă, cum "întunericul alterna cu lumina în cumpăna perfectă a timpului", cu tot cu finalul ei ce curmă vraja albă, dincolo de durere, dar care te face să porţi în minte poemul mult timp după aceea, la fel cum nu poţi uita destinul prinţului din levant al lui Ştefan Augustin Doinaş, care mi-a venit în minte acum. un poem care îndeamnă spre tăcere, şi de aceea mă opresc aici, păstrând imaginea albă a florilor de mireasă.
pentru textul : povestea florilor de mireasă ▒ detext slab, ca o pelotă de cârpă linșată cu ouă! l-ai dezamăgit pe nicodem! acum să nu treci iar peste pubisul ei să mă convingi că nu-i așa! unde ziceai că e poezia aia cu viața? ...din bube, mucegaiuri și noroi, iscat-ai frumuseți furate noi... ce frumusețe rară...
pentru textul : pelotă deSplendid, nu am alte cuvinte.
pentru textul : riders on the storm deD-l Cailean si D-l Virgil, Sa inteleg ca am un haiku bun... macar de data aceasta? yes, yes, yes! cu drag, erika :">
pentru textul : Onoare deo faţetă a lucrurilor. nu contrazic cu nimic analiza autorului. cealaltă faţetă însă îl implică pe Dumnezeu. El a avut un plan, care trebuia dus pînă la capăt. nimeni de pe pamant n-ar fi putut realiza planul în afară de Hristos. de aceea spunea El: "nimeni nu-mi ia viaţa cu sila, ci o dau Eu de la mine. am putere s-o dau şi am putere s-o iau iarăş."
e imposibil să trăiesc adevărul fără El. dar cu El, ...pot totul în Hristos care mă întăreşte.
pentru textul : dificultatea de a fi creștin deana, mi s-a mai reprosat incipitul. nu pot spune ca l-am construit special asa pentru ca nu ar fi adevarat. cred ca acolo am identificat problema. recunosc ca m-a luat prin surprindere. multumesc mult pentru semn. dorin, tie si femeii adevarate, va multumesc! ...
pentru textul : spălat uscat și deloc pufos deadriana, ai dreptate - traitul impreuna presupune consimtamantul celor doua parti. in mod normal trebuia sa elimin " mi-am sechestrat", ori "traim impreuna", insa in cazul de fata e vorba de o sechestrare ce-a devenit, pe rand, placere pentru cel sechestrat, apoi necesitate si in cele din urma obisnuinta. deci formularea ramane aceeasi. am incadrat scrierea la experiment pentru ca nu mi s-a parut poem la momentul postarii, iar " vizual" caci fiecare strofa, zic eu, poate fi privita asemeni unei secvente dintr-un scenariu de film.
pentru textul : iubire în stil modern deinteresantă incursiune în ludic, dar mai merită lucrată! La urma urmei, că e limbă că sunt dinți... ce mai contează dacă toată lumea se simte bine?
pentru textul : când de iubire ţineam cu dinţii deCredeam că nu mai ajung la finalul textului, descrierea din prima parte pare greoaie. Dar ai un vers inedit și pentru care las un semn aici: "zilele se divid în celule atemporale" E un poem bun, în ansamblu.
pentru textul : Peisaj amorf deo recapitulare a istoriei iubirii intr-o suprapunere a dimensiunilor temporale. foarte frumos!
pentru textul : antikythera dedupa o introducere (putin prea) lunga, dupa fragmente-divagatii care ar putea lipsi (fiindca, in opinia mea, dilueaza - si ma refer la acele "game" si la paranteza despre durere), gasesc niste definitii surprinzatoare: "încrederea este mai degrabă o pledoarie pentru invizibil un fel de naivitate în flacări (...) un libido pentru sexul cu binele sau cu adevărul" si apoi: "dacă deschid gura și trag adînc în piept mă îmbăt invariabil cu dumnezeu" finalul-concluzie m-a lasat in tangaj...este bine formulat, dar silogistic. parca ma asteptam la altceva. oricum, un text in care autorul iese in lume cu pieptul deschis. sau cordul deschis?
pentru textul : cea mai mare problemă deBuna constructia acestui poem, mai putin versul "cand numar fad silabele tacerii", ma duce gandul la ce vrei tu "cand numar orb silabele tacerii" sau "cand numar surd silabele tacerii". Come on! Andu
pentru textul : Mizantropii dePune link la poza, sa se deschida in pagina separata. Sa ne putem distra pe cinste. Nici nu zici ce bine le sta, unul blond, celalalt brunet =)). Penita - pentru idee si la mai multe.
pentru textul : Hermeneia în presa de azi deDa Madim este vorba de un alt fel de solitudine... multumesc de trecere si interpretare.
pentru textul : Solitudine deImi pare demna de evidentiat transformarea migrenelor cromatice in unele gri, poate ca efect al nazuintei spre aceasta "culoare"(ghilimele in mai mult decat un sens) insa acum disparuta ca efect al "averselor de liniste".Insa aceasta transformare nu este una totala, migrenele pastrandu'si totusi o "rezerva" de soare, semnificand poate o revelatie sintetizata in taifasul cu muzele.Imi place mult poezia :) multa bafta next up doinash oricand boshnea
pentru textul : euforie de mai deMultumesc, domnule Manolescu, pentru cuvantul intelept :) Cu ocazia asta v-as ruga sa ma prezentati si doamnei Adriana Lisandru, astfel: sunt tm, sau Tiberiu, cum doriti. aici n-am alte titluri. mi-ati acorda un mare privilegiu daca mi-ati vorbi la a doua singular :) Cu bine, tm
pentru textul : Gânduri depe mine m-a emoționat acest poem. felicitări Adrian pentru cât ai deschis din tine și pentru cum ai deschis!
pentru textul : Noapte bună, copii deDraga Marina, nimic nu mai este personal o data transpus in proza. Consider proza un fel de vivisectie, o indepartare de tot ceea ce ai experimentat sau ai vrut sa experimentezi vreodata, un amalgam privit cu un ochi critic si neutru, pentru a fi exploatat la maxim ca un mijloc de cunoastere. Doar ultima parte recunosc ca nu am reusit sa scot din ea ceea ce am vrut, cum a remarcat si Virgil. Multumesc mult de ganduri si cuvinte.
pentru textul : we will always have sighisoara... de"Mulți plâng, dar nu tuturor le iese"
pentru textul : Scurtmetraj în aer liber deharmony of shapes around a key your eye stone melted inside brilliant, bianca
pentru textul : Blue Iulia deSimpatic text dar mai savuroase trimiterile ironice/autoironice prin care autorul incearca sa-si delimiteze un spatiu vital intr-o lume pe care doar aparent o ia in ras... joaca aceasta de-a "nu-i ce pare a fi" este extinsa inclusiv la nivelul simbolisticii prin recuperarea unor sensuri mai putin uzitate si tocmai de aceea plurivalente. Ok... acum ai dezvrajit o lume, ai arat... intotdeauna m-am intrebat ce as face dupa asta, ca n-am valente de demiurg iar de semanat nu am chef pe caldura asta :) Bun text Dorine oricat ai vrut sa te iei la misto :)
pentru textul : podul suspinelor deAdriana,
pentru textul : vis a vis dePrezența ta face pentru mine mai mult decât penița :). Eu îți mulțumesc pentru frumosul dar de lumină. Te mai aștept cu mult drag.
este să avem consideraţie reciprocă, fiincă fiecare vieţuitoare tot din "pana" Creatorului iese!
pentru textul : dacă lui Dumnezeu i-ar face plăcere demi-au plăcut aceste comparaţii în context:
"noi sîntem ceva ca o ploaie măruntă de toamnă
o fântână în care vocile melcilor nu se sparg niciodată" - îmi duc gândul la perenitate, unicitate...
Cred că textul în sine „nu participă” şi când spun asta, mă refer la acea paticipare ontologică care la tine nu se dezvoltă întru fiinţa ta. Mă refer la activitatea noastră reflexivă: dăruire, forţă, întindere, etc. Nu am găsit o distincţie între subiect şi obiect, acea univocitate ontică despre care spuneam.
pentru textul : Devorah deTextul de faţă nu este nici poezie, nici notă, nici, nici. Nu este pur şi simplu. Nu întâlnesc acolo nici univocul, nici echivocul.
Nu există nicio punte de susţinere a textului, niciun echilibru, nici măcar dacă se merge pe absurd.
Cred că ar trebui să lucrezi mai mult pe latura stilistică. Scrierea aceasta suferă de prozaic, dacă se vrea a fi ceva.
vlad, probabil ai dreptate. și nu aș vrea să crezi că intenționez să devin antagonic de dragul contrazicerii, dar cred că lucrurile merg ceva mai departe de cantitate. există și un aspect calitativ al judecării estetice. este adevărat că și în textul meu apare „să” (și nu vreau să susțin, doamne ferește, o anatemizare a acestei particule) dar probabil faptul că versurile textului tău sînt mai scurte, prezența (sau frecvența) particulei pare mai vizibilă. este deci, cu certitudine, o problemă de percepție. de fapt, dacă este să accepți întregul context, sub acel text, eu însumi am afirmat încă de atunci că este o simplă încercare și că nu merită o peniță. nu vreau să spun prin aceasta că acest text nu ar merita o peniță. ci doar am vrut să înțelegi cum am judecat eu și acel text încă de pe atunci și că nu sînt (așa cum sugerezi) inconsecvent. ba dimpotrivă. și mă și laud cu chestia asta.
pentru textul : tablou domestic cu înger deO poezie scrisă migălos cu fină sensibilitate (de fapt o spune și titlul) și care cu fiecare vers se adâncește într-o dulce reverie. Cel puțin două formule lirice ies în evidență: ”hartă invizibilă a lentorii” și ”târziu te întinzi îi stingi veioza/ cum ai închide un plic...”. Atmosfera prinde contur pe nesimțite, iar ”blânda ninsoare” e așezată la locul potrivit.
Versul final alunecă înspre un memento elegiac și schimbă brusc registrul de percepție. Sau doar îl adâncește.
Mai așteptăm.
pentru textul : poem cu palmele fine deAre ceva farmec aceasta prozo-poetica a ta insa daca alegi sa fie poezie atunci mai taie din blablauri iar daca vrei sa fie proza incearca sa conturezi mai bine personajul. Din punct de vedere tehnic exista deja cateva solutii deja clasice.
pentru textul : laleaua neagră demirarea aceasta mostenita si transmisa ereditar da o stare de melancolie si visare. Poate de aceea in "plinul mitic" se implanta, dureros, "gestul pravalit". E deci normal ca tineretea sa se incline visarii, pentru ca doar visand nu simti ca timpul e confuz. Sonetul tau e extrem de sugestiv, ca de obicei, si apreciez felul in care, intr-o versificatie perfecta, stii, prin metafore bine alese, să transmiti o stare, o senzatie, un mesaj.
pentru textul : În mult prea plinul mitic al mirării deAdriana, Andrei, eu am renuntat demult sa scriu. Acum vorbesc. Multumesc.
pentru textul : there are no new messages in your inbox deimi place mult meditatia ta, Cristina, si jocul palmei de la final, o rotunjeste asa frumos!
pentru textul : interstiţii dePagini