Am sa incep prin a spune ca din punct de vedere formal poezia are multe imperfectiuni care sunt evidente insa dincolo de acestea, de modul cum ai contruit textul, am regasit o atmosfera deosebita... genul acela de intimitate pe care poti sa o ai numai cu un strain, o dezechilibrare neasteptat a sinelui, o vibratie - in acest caz nu ma hazardez sa definesc ce anume, cred ca nici nu are importanta -, o con-jurare. Sincopele au rolul lor, nici englezismele nu sunt parca atat de deranjante... si ma bucur ca toata aceasta dinamica/energie degajata de text nu se reduce la o simpla neliniste.
Ariana, ce ma fac daca voi capata dependenta de prezenta ta pe textele de acest gen? :-) Lasand gluma la o parte, iti multumesc pentru modul in care urmaresti acest ciclu, si ma bucura mult sa vad ca reusesc sa transmit... Si pentru aceasta imi sunt extrem de utile observatiile tale, de aici nu se vede intotdeauna :-) Sa o iau pe rand: la inceputul versului al doilea al primei strofe lipseste un "ni". Acum ar fi mai clar, nu, cum vine alaturarea aceea de buze si maini, dar nu puteam sa las pe "ni" acolo, pentru ca... lipsesc cu desavarsire determinarile. Si acum ajungem la urmatoarea: numai in prima "scena" lipsesc determinarile, pentru ca de-aici incolo lucrurile stau altfel: incep tabu-urile si culorile "bine definite" :-) Cu acel "eu" ai perfecta dreptate, trebuie sa dispara de acolo... Nu stiu cum s-a strecurat, ca n-avea ce cauta acolo :-) Alaturarea de Frank Herbert, si inca vis a vis de versurile mele, ma face sa rosesc... mai rar un asa creator de atmosfera si obsesii ca el... Sa fie de invidiat, sa nu fie...:-) ?! Stii zilele acelea de vara cand zboara panzele de paianjen? Imagineaza-ti o noapte intreaga care se agata astfel de tine... he.hei.
e o mica bijuterie aceasta poezie, se lasa descoperita pas cu pas, ca o fuga, o rupere dintr-un spatiu nefast; gustul stancos e o lupta totodata cu frangerea intre dinti a propriei neputinte. dar in toate e aceasta dezlegare pe care o da intoarcerea spre sine.
Multumesc pentru rabdarea de a parcurge textul. Daca ma voi hotara sa-l public intr-o carte voi tine seama de sugestia ta de a include comul meu in text.
Asa, de dragul dialogului. Eu vorbeam de denotativitatea textului in cauza, denotativitate tributara unei logici "clasice", aristitelice. Si nu despre formatia de baza si despre meseria autoarei. Dar, pentru ca tot a venit vorba, poate ca formatia si meseria ii joaca, uneori, feste. Cat despre Khayyam (mea culpa, i-am scris gresit numele in com-ul anterior) referirea mea la el a vizat rigoarea (matematica a) textelor sale care insa le "deschide" spre multiple conotatii. Iar cand am vorbit de Ion Barbu nu m-am referit la ceea ce percep, de regula, cititorii, i.e. "un virtuos al cuvintelor rimate" ( si ritmate, as adauga) ci la "Spatiul Barbilian" din matematica care, prelungit in textele poetice le ofera aici deschidere conotativa. Ce sa-i faci si aici este vorba de "formatia" autorului, dar exploatata poetic in alt mod. Dar pe tema asta este mult de discutat. Rogu-te, totusi, sa faci urmatorul exercitiu: incearca sa redai discursiv textul Orianei si vezi ce-ti iese.
Acum m-am dumirit. Nici nu aveam pretenţia că am reuşit o capaodoperă, iar pertinenţa com-ului mi-a deschis ochii. Dacă mă gândesc bine, chiar vă dau dreptate. Important este că se mai poate schimba câte ceva că doar n-o fi bătut textul în cuie. Dar nu chiar acum. Că iar voi fi executat dintr-o suflare, ca altădată, în acest loc: vezi, iar a luat poziţia de drepţi şi a schimbat şi textul e mai rău acum. Mulţumesc şi ... mai aştept.
Sunt bucuros că, măcar o dată la câteva luni, mai postaţi câte ceva. Cred că am citit tot ce aţi publicat şi mărturisesc că, în materie de proză internautică, sunteţi unul dintre autorii mei preferaţi.
Aveţi stil şi forţă, scrieţi într-un crescendo continuu, spectaculozitatea frazei/ propoziţiei scurte o folosiţi aproape ireproşabil. Tehnica realităţilor paralele care converg mereu în suprarealism se pare că vă intrigă spre obsesie. Aici intervine o bila gri: de multe ori, pierdeţi orice susţinere raţională. Şi, după cum ştim, orice cantitate de infinit este egală cu infinitul. Pierzând această valenţă, călătoria cititorului va fi una, cel mult, stilistică (ce frumos spune), iar "ce spune-ul" poate deveni motiv de abandon; sau ambiguitate extremă, care, pentru mine cel puţin, e tot motiv de abandon. La jumătatea acestui text, fix la jumătate, m-am oprit. Pierdusem orice fir logic. Bineînţeles, aş fi putut să-i dau eu o interpretare care să împace şi capra, şi varza, şi lupul, dar când citesc proză, îmi place s-o facă autorul; dacă trebuie s-o fac eu, citesc jumătate de text, iar din el intepretez finalul lipsă.
Ce să mai spun: îmi place modul natural de-a folosi expresii originale, care se mulează pe situaţie; imi plac obsesiile tematice (roz, de exemplu); îmi plac şi porţiunile care vor să şocheze prin ieşirea dintr-un context moral/ psihologic/ civic (cinism brusc, ironie ingenuă etc). Nu-mi plac erorile ortografice ("între-deschisă", în loc de "întredeschisă", între-văd, în loc de "întrevăd" etc), şi scăpările punctuaţiei (virgule lipsă, simboluri de genul "???!!!?", care, în treacăt fie spus, nu sunt mai puternice decât bătrâneştile "?" / "!" ?!"). Dar cel mai mult nu-mi place că nu vreţi să fiţi înţeles lăsându-i pe toţi cititorii să înţeleagă ce vor. Din aceste motive tot amân să vă remarc textele şi altfel.
În final, vă recomand un film care cred c-o să vă placă. Personal, îl includ în topul meu 10 all time (maximum 15). Se numeşte "Edmond" (2005)
Alex, o fi vreo modă și nu reușesc eu să o înțeleg, dar poate încerci tu să explici de ce refuzi regulile de ortografie. Ba mai mult, poate reușești să ne spui de ce le refuzi numai pe unele, iar pe altele nu. Lăsând "gluma" la o parte, te rog să corectezi. Până atunci, mie mi-e tare greu să fac vreun comentariu pe text.
prima strofă e ok, dar oricum sub restul textului, care e poezie-poezie. sînt multe imagini faine, n-are rost să m-apuc să citez. oricum, e unul din cele mai bune (ca să nu îndrăznesc să zic cel mai bun) texte de-ale lu paul blaj, din ce-am văzut pe hermeneia sau pe blogu lui. îl și întreb cum de nu auzim de el de la critici ori reviste mai mari
Bineinteles că decizia apartine autorului, doar că mie mi se părea mai interesant textul (în forma lui nefinisată. nedefinită vei spune tu) pe care am apucat să îl citesc. Nu trebuie să te afecteze o opinie personală.
Incepeam com-ul anterior cu P.S. (pe care l-am uitat acolo) pentru ca incepusem sa-l sctiu fara sa-mi inchipui ca raspunsul dumitale va veni atat de rapid.
Cristina, Hermeneia tot de pe data de 2 s-a sesizat. Că anunţul cu privire la suspendare a apărut acum, e altă treabă. Nu înţeleg acel "totuşi" ("e bine totusi..."). Ce a făcut greşit Hermeneia, pentru ca, în final, să facă, totuşi, ceva corect?
înclin să cred că lucrurile ar fi fost altfel dacă evenimentul s-ar fi petrecut pe continentul nordamerican. sau cel puțin în California. din punctul de vedere al românilor de aici. dinspre partea isntituțiilor românești sînt nevoit să spun că le lipsește ceva profund și esențial. filosofia și deprinderea cu conceptul de slujire a națiunii române, indiferent de politică sau de interese materiale. și fără acest „organ”, ca și parte vitală a structurii lor interioare, instituțiile românești, înăuntrul sau înafara României sînt practic o nulitate, practic inexistente. Adică, de fapt, nu este nicio diferență dacă ești somalez, botswanian, bangladeshian, burundez sau român. Îmi pare rău să o spun dar acesta este un adevăr trist și copleșitor. Și pînă cînd cel puțin școala de diplomați din România nu se va transforma fundamental, nu există absolut nicio speranță. Va continua să îți fie rușine că ești român pe meleaguri străine. Și asta nu pentru că ești român ci pentru că România este de 22 de ani guvernată și reprezentată peste hotare de tot felul de indivizi dubioși lipsiți de cea mai vagă umbră de patriotism.
m-am impiedicat usor aici: "termopanul e un fel de timpan. te scuteste de ceea ce nu vrei sa auzi" rolul timpanului este acela de a transmite undele sonore (vibratiile) spre urechea interna; fara el nu auzi. deci, comparatia mi se pare cladita de-a-ndoaselea.
citesc si imi dau seama ca bobadil isi defineste clar un stil. chiar si modul in care isi incepe textele si felul in care le incheie, simtul masurat, usor ironic al metaforei. remarc "ochii tai de apa". cred ca iti dai seama ca aici e si metafora si misticism oriental. mi-ai amintit de "confesiunile unei gheishe"
Și totuși trebuie remarcat modul în care e construită treptat această atmosferă ludică! Îmi doresc din ce în ce mai mult "un kráken violet cu cinci viteze"... Am auzit că se mai găsesc prin Atlantic, pe lângă insulele Bahamas, în larg.
deloc încărcat, poate lucrat ai vrut să zici, asta ca să se potrivească şi cu raţiunea rebusistică, acolo unde trebuie să scânteieze mintea ca să descoperi soluţia.
cum aş putea să iau de rău o părere care se referă la o colecţie (nu e puţin lucru) de cuvinte de pe o pagină de web. ştii cât de "uşor" se creează o astfel de pagină?! trebuie să fii artist şi aici, mai ales aici!
socializare este în oricare propoziţie dacă stăm să ne gândim că ea are la bază comunicarea. şi dacă întrebi "ce faci cu textul acela, îl mai schimbi, că mie nu-mi place..." tot socializare se cheamă, chiar dacă interesul se concentrează pe subiectul creaţie.
În general sînt şi nu sînt întotdeauna de acord cu aserţiunile lui Kiyosaki. Pentru ca lucrurile nu sint totdeauna la fel de simple si absolut nici o situaţie nu este sinonimă cu alta. De aceea a susţine că o anumită soluţie sau chiar filozofie s-ar aplica în orice context sau la orice persoană mi se pare şi nerealist dar şi lipsit de smerenie intelectuală.
Dar revenind la text, m-aş fi aşteptat să citesc ceva mult mai consistent şi mai interesant, ceva să-i zicem patapievician la primul paragraf "Bucuria de a sta pe un val mic". În schimb am citit o colecţie de repetiţii şi banalităţi (şi chestii evidente). Thank you for stating the obvious. Probabil o analiză mai adîncă şi mai serioasă a diferenţei dintre plăcere şi bucurie, fără ostracizări moralizatoare ar fi ceva ce aş citi cu interes.
Următorul paragraf, "A gândi cu sentimentele" mi se pare şi el atît banal cît şi rupt de realitate prin susţinerea absolutizării. Şi am să îţi dau un exemplu. Tu şi Kiyosaki susţineţi că "Acea persoană a „socotit” că e mai sigur să muncească pentru un salariu, decât să facă o investiţie." Întrebarea mea este: "Crezi că brockerii şi agenţii de bursă nu operează sau acţionează cu sau din cauza sentimentelor, sau şi mai rău, a emoţiilor?" Eşti naiv dacă crezi asta. Absolut oricine este motivat şi influenţat de sentimente. Este o fabulaţie ideea că bancherii sau brockerii nu au inimă ci doar o minte cu calcule reci. Problema nu este să ai sau nu, sau să foloseşti sau nu sentimente în raport cu banii ci mai degrabă este măsura în care ţii echilibrul între emoţional şi raţional atunci cînd te raportezi la bani şi la tot ce implică ei. Ignoranţa nu înseamnă sentimentalism. Iar erudiţia sau intelectualismul nu înseamnă lipsă de sentimente.
Paragraful trei, "Hamsterul din colivie" sau cum i se spune în America, "the rat's race", este şi el o colecţie de chestii pe care le ştie toată lumea. Dar şi aici mă deranjează absolutizarea pe care o sugerezi tu şi K. Pentru că orice extremă se întîlneşte în eroare. Greenspan a fost evanghelistul aceleiaşi teorii într-un anumit sens. Ideea că market-ul se reglează de la sine şi că legile investiţiei şi pieţei sînt prin ele însele soluţia şi mîntuirea financiară a societăţii. Iar cuvîntul magic este, aşa cum sugerează şi K, "investiţia". Şi uite unde am ajuns!? În burta unei recesiuni economice cu origini clare de natura financiară. Mi-ar trebui ore şi mult spaţiu să demonstrez asta aici dar îmi imaginez că te pricepi. Un contrarăspuns anaecdotic pentru ce spui tu şi K ar putea fi chiar sugestia piramidală a "Caritasului" sau a schemei Ponzi. La urma urmei şi ei proslăveau cuvîntul maigic "investiţie". Aici eu înclin mai degrabă spre teoriile vechii şcoli de gîndire econimică a lui Mises.
Paragraful "Negarea realităţii". Oare cît din asta este de fapt "strugurii la care nu ajung sînt acri". Hai să fim serioşi. Dacă eşti prost eşti prost şi dacă eşti sărac şi dacă eşti bogat. Isteţimea, optimismul, atitudinea în viaţă nu au de a face cu banii sau bogăţia ci cu cine eşti. De aceea a fi bogat nu este o chestie de evitat şi nu implică neaparat o "negarea a realităţii". Poate de aceea Hristos deşi a spus că unde este comoara omului acolo este şi inima lui dar în acelaşi timp nu a încurajat pe nimeni să nu aibă bani sau bogăţii ci doar să nu îşi lipească inima de ele. La urma urmei este o problemă de alegere. Şi săracul care se droghează cu aurolac dar şi bogatul care se droghează cu ultimul Bugatti tot drogat de numeşte. Dar asta nu este neaparat pentru că banii sînt răi în ei înşişi ci pentru că inima omului este bolnavă. Parcă apostolul Pavel spunea (nu că banii sînt rădăcina tuturor relelor) şi că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor.
Paragraful "Morcovul măgăruşului". La fel ca şi cel cu hamsterul, nu sînt neaparat de acord cu idealismul lui. Stau şi mă întreb cum şi-ar imagina oamenii ăştia societatea. Şi economia. Oamenii sînt diferiţi. Unii nu vor fi niciodată antreprenori. Preferă să fie stujitori şi preferă să o facă cu loialitate. Nu fac apologetica capitalismului dar e utopic să îţi imaginezi o societate formată doar din investitori. Unde ar fi atunci medicii, pompierii, profesorii, vînzătorii, artiştii, etc. Cu siguranţă că e mai bine să fii "om" decît "măgăruş" dar te asigur că uneori "măgăgruşii" au mult mai puţină bătaie de cap şi mult mai multă linişte. Şi poate de aceea o societate echilibrată are şi partide de stînga, nu crezi?
Paragraful "O lecţie neînvăţată" „Ignoranţa în privinţa banilor este cea care duce la atâta lăcomie şi la atâta teamă.” Cu asta sînt de acord. Mai ales în România. Dar nu este numai o chestiune de ignoranţă ci şi de alegere morală după părerea mea. Şi pot explica dacă este nevoie. Lucrurile nu sînt chiar aşa de simple si nu se pot rezolva cu o şedinţă de cursuri.
În ce privesc banii înţeleg ce vrea să spună cu ideea că ar fi o iluzie dar şi această afirmaţie este o iluzie pentru că "iluzia" asta a banilor îmi cumpără mie maşini şi ecrane plasma şi mîncare şi case. Şi toate aste te asigur că nu sînt o iluzie.
Uneori mă întreb dacă apariţia cărţii lui Kiyosaki, prin America cam prin 2003, deci chiar cu cîţiva ani înaitea meltdown-ului financiar nu a fost motivată şi ea fie de intenţii malefice fie de obsesia asta fanatică cum că piaţa le rezolvă pe toate. Doar să introduci bani în ea. Şi ce te faci cînd nu mai sînt bani şi eşti nevoit să tipăreşti bani noi doar ca să ţii motorul pieţii mergînd? Nu se numeşte asta autopăcăleală şi duce la crash? Dar asta este doar colecţia mea de teorii conspiraţioniste.
textul e plin de locuri comune. aș rescrie strofa asta pentru imagine. numai un oraș poate să moară priveghindu-se-ntre stâlpi de lumină și-acoperindu-și fața cu giulgiul fumului ce urcă la cer.
Da, şi mie mi-a amintit de cartea lui Salinger. Şi da, unele expresii par din alt film. Asta nu înseamnă însă că nu e un text citibil, ba chiar are autenticitate şi, printre linii, conţine gânduri profunde scrise în manieră firească şi simplă.
OK Mircea dar organele-s sfarmate si-n strigari iregulare vechiul cantec mai strabate cum prin nopti izvorul sare altfel suiera si striga scapara si rupt rasuna se imping tumultuoase si salbatice pe struna si prin gandu-mi trece vantul capul arde pustiit aspru, rece suna cantul cel etern neispravit unde-s sirurile clare din viata-mi sa le spun? ah... organele-s sfarmate si maestrul e nebun! (scuze, am scris din memorie nu de pe google sau din alta parte) Bobadil.
Ce-mi place la acest text este nuanţa de cuminţenie. Aş fi spus smerenie, dar mi-e teamă de acest cuvânt.
"cînd cobor inert
ca dintr-un tramvai înghețat
atîrnat de sîrmele nopții" - foarte reuşită această porţiune.
Am fobie, sunt profund înverşunat împotriva metaforelor în genitiv, dar sunt convins că există şi unele care nu doar că sunt inspirate, dar parcă se şi cer în context. Este cazul "sârmelor nopţii", pe care o găsesc faină.
La celălalt pol - "frigul mult al singurătăţii", unde atributul (mut) o mai şi aglomerează.
Poezia ar trebui sa innobileze sau sa induca stari, pulsiuni ale sufletului. Complet gresita aceasta viziune asupra poeziei. Cristi PS Pentru aceasta poezie "scarbos" si " infect" ma onoreaza :). Inseamna ca nu am cazut in derizoriu ...
Sugestiv text, Costine. Lasa, in continuare, sa curga frunzele alea rosii din tine (in timp ce mananci ciocolata) privind cu ochi maturi cum le culege intelepciunea inimii, dupa ce le-ai imprastiiat pentru noi. Bine te-am regasit. G.M.
Din oglinda în care lumina nu pătrunsese niciodată, o stîncă fisurată prin adîncirea mîinii, simbol precreștin al deschiderii sufletului, un fel de botez, țîșnește eliberator pînza freatică a acestui poem. Izvor limpede, clar, dureros de viu, lirismul dens, este concentrat în fiecare metaforă asemenea cristalelor în care se sparg undele unei ape curgătoare. Tăios și lin în același timp, ca spunerea unei povești, ritmul crește, pînă devine o cascadă albă de nea din care lupii străvezii extrag chintesența devenirii lor. Deosebită muzicalitatea versurilor, acea aritmie interioară, fascinantă, intensă, o explozie de lumină purificatoare, vibrantă...
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Am sa incep prin a spune ca din punct de vedere formal poezia are multe imperfectiuni care sunt evidente insa dincolo de acestea, de modul cum ai contruit textul, am regasit o atmosfera deosebita... genul acela de intimitate pe care poti sa o ai numai cu un strain, o dezechilibrare neasteptat a sinelui, o vibratie - in acest caz nu ma hazardez sa definesc ce anume, cred ca nici nu are importanta -, o con-jurare. Sincopele au rolul lor, nici englezismele nu sunt parca atat de deranjante... si ma bucur ca toata aceasta dinamica/energie degajata de text nu se reduce la o simpla neliniste.
pentru textul : infraroșu deOh, iată și verbul ce îmi lipsea. Multumesc, Corina!
pentru textul : Cuvinte inventate. Fiorolac deAriana, ce ma fac daca voi capata dependenta de prezenta ta pe textele de acest gen? :-) Lasand gluma la o parte, iti multumesc pentru modul in care urmaresti acest ciclu, si ma bucura mult sa vad ca reusesc sa transmit... Si pentru aceasta imi sunt extrem de utile observatiile tale, de aici nu se vede intotdeauna :-) Sa o iau pe rand: la inceputul versului al doilea al primei strofe lipseste un "ni". Acum ar fi mai clar, nu, cum vine alaturarea aceea de buze si maini, dar nu puteam sa las pe "ni" acolo, pentru ca... lipsesc cu desavarsire determinarile. Si acum ajungem la urmatoarea: numai in prima "scena" lipsesc determinarile, pentru ca de-aici incolo lucrurile stau altfel: incep tabu-urile si culorile "bine definite" :-) Cu acel "eu" ai perfecta dreptate, trebuie sa dispara de acolo... Nu stiu cum s-a strecurat, ca n-avea ce cauta acolo :-) Alaturarea de Frank Herbert, si inca vis a vis de versurile mele, ma face sa rosesc... mai rar un asa creator de atmosfera si obsesii ca el... Sa fie de invidiat, sa nu fie...:-) ?! Stii zilele acelea de vara cand zboara panzele de paianjen? Imagineaza-ti o noapte intreaga care se agata astfel de tine... he.hei.
pentru textul : Flesh deAlma, am modificat cât mai aproape de sensul inițial și cumva printre variantele anterioare. Mulțumesc.
pentru textul : a space between perceptions dee o mica bijuterie aceasta poezie, se lasa descoperita pas cu pas, ca o fuga, o rupere dintr-un spatiu nefast; gustul stancos e o lupta totodata cu frangerea intre dinti a propriei neputinte. dar in toate e aceasta dezlegare pe care o da intoarcerea spre sine.
pentru textul : și cu frâu fălcile lor nu voi strânge să se apropie deMultumesc pentru rabdarea de a parcurge textul. Daca ma voi hotara sa-l public intr-o carte voi tine seama de sugestia ta de a include comul meu in text.
pentru textul : Ceasul deAsa, de dragul dialogului. Eu vorbeam de denotativitatea textului in cauza, denotativitate tributara unei logici "clasice", aristitelice. Si nu despre formatia de baza si despre meseria autoarei. Dar, pentru ca tot a venit vorba, poate ca formatia si meseria ii joaca, uneori, feste. Cat despre Khayyam (mea culpa, i-am scris gresit numele in com-ul anterior) referirea mea la el a vizat rigoarea (matematica a) textelor sale care insa le "deschide" spre multiple conotatii. Iar cand am vorbit de Ion Barbu nu m-am referit la ceea ce percep, de regula, cititorii, i.e. "un virtuos al cuvintelor rimate" ( si ritmate, as adauga) ci la "Spatiul Barbilian" din matematica care, prelungit in textele poetice le ofera aici deschidere conotativa. Ce sa-i faci si aici este vorba de "formatia" autorului, dar exploatata poetic in alt mod. Dar pe tema asta este mult de discutat. Rogu-te, totusi, sa faci urmatorul exercitiu: incearca sa redai discursiv textul Orianei si vezi ce-ti iese.
pentru textul : Inima dintotdeauna. Ad intra deAcum m-am dumirit. Nici nu aveam pretenţia că am reuşit o capaodoperă, iar pertinenţa com-ului mi-a deschis ochii. Dacă mă gândesc bine, chiar vă dau dreptate. Important este că se mai poate schimba câte ceva că doar n-o fi bătut textul în cuie. Dar nu chiar acum. Că iar voi fi executat dintr-o suflare, ca altădată, în acest loc: vezi, iar a luat poziţia de drepţi şi a schimbat şi textul e mai rău acum. Mulţumesc şi ... mai aştept.
pentru textul : rechinul din oceanul singurătăţii deSunt bucuros că, măcar o dată la câteva luni, mai postaţi câte ceva. Cred că am citit tot ce aţi publicat şi mărturisesc că, în materie de proză internautică, sunteţi unul dintre autorii mei preferaţi.
Aveţi stil şi forţă, scrieţi într-un crescendo continuu, spectaculozitatea frazei/ propoziţiei scurte o folosiţi aproape ireproşabil. Tehnica realităţilor paralele care converg mereu în suprarealism se pare că vă intrigă spre obsesie. Aici intervine o bila gri: de multe ori, pierdeţi orice susţinere raţională. Şi, după cum ştim, orice cantitate de infinit este egală cu infinitul. Pierzând această valenţă, călătoria cititorului va fi una, cel mult, stilistică (ce frumos spune), iar "ce spune-ul" poate deveni motiv de abandon; sau ambiguitate extremă, care, pentru mine cel puţin, e tot motiv de abandon. La jumătatea acestui text, fix la jumătate, m-am oprit. Pierdusem orice fir logic. Bineînţeles, aş fi putut să-i dau eu o interpretare care să împace şi capra, şi varza, şi lupul, dar când citesc proză, îmi place s-o facă autorul; dacă trebuie s-o fac eu, citesc jumătate de text, iar din el intepretez finalul lipsă.
Ce să mai spun: îmi place modul natural de-a folosi expresii originale, care se mulează pe situaţie; imi plac obsesiile tematice (roz, de exemplu); îmi plac şi porţiunile care vor să şocheze prin ieşirea dintr-un context moral/ psihologic/ civic (cinism brusc, ironie ingenuă etc). Nu-mi plac erorile ortografice ("între-deschisă", în loc de "întredeschisă", între-văd, în loc de "întrevăd" etc), şi scăpările punctuaţiei (virgule lipsă, simboluri de genul "???!!!?", care, în treacăt fie spus, nu sunt mai puternice decât bătrâneştile "?" / "!" ?!"). Dar cel mai mult nu-mi place că nu vreţi să fiţi înţeles lăsându-i pe toţi cititorii să înţeleagă ce vor. Din aceste motive tot amân să vă remarc textele şi altfel.
În final, vă recomand un film care cred c-o să vă placă. Personal, îl includ în topul meu 10 all time (maximum 15). Se numeşte "Edmond" (2005)
Uitaţi şi un link:
http://www.imdb.com/title/tt0443496/
La recitire!
pentru textul : Iulian are ochi de melc deas sterge strofa 2.
de ce "steauă"?
si revezi incadrarea textului,
pentru textul : seară dedaca e cu traducere...
Alex, o fi vreo modă și nu reușesc eu să o înțeleg, dar poate încerci tu să explici de ce refuzi regulile de ortografie. Ba mai mult, poate reușești să ne spui de ce le refuzi numai pe unele, iar pe altele nu. Lăsând "gluma" la o parte, te rog să corectezi. Până atunci, mie mi-e tare greu să fac vreun comentariu pe text.
pentru textul : Strainul Cinei deprima strofă e ok, dar oricum sub restul textului, care e poezie-poezie. sînt multe imagini faine, n-are rost să m-apuc să citez. oricum, e unul din cele mai bune (ca să nu îndrăznesc să zic cel mai bun) texte de-ale lu paul blaj, din ce-am văzut pe hermeneia sau pe blogu lui. îl și întreb cum de nu auzim de el de la critici ori reviste mai mari
pentru textul : springfield & treehouses deBineinteles că decizia apartine autorului, doar că mie mi se părea mai interesant textul (în forma lui nefinisată. nedefinită vei spune tu) pe care am apucat să îl citesc. Nu trebuie să te afecteze o opinie personală.
pentru textul : racing live deIncepeam com-ul anterior cu P.S. (pe care l-am uitat acolo) pentru ca incepusem sa-l sctiu fara sa-mi inchipui ca raspunsul dumitale va veni atat de rapid.
pentru textul : (2)Cȃte ceva despre Cantor, Aristotel și Dan Puric. Azi, Aristotel (doar ca pre-text) deHai sa-ti spun ceva amuzant: dupa primele doua fraze, am citit cu gura cascata textul. Multumesc pentru o lectura placuta! Cam atat vroiam sa-ti spun.
pentru textul : there are no new messages in your inbox deCristina, Hermeneia tot de pe data de 2 s-a sesizat. Că anunţul cu privire la suspendare a apărut acum, e altă treabă. Nu înţeleg acel "totuşi" ("e bine totusi..."). Ce a făcut greşit Hermeneia, pentru ca, în final, să facă, totuşi, ceva corect?
pentru textul : Lucia Marinescu - suspendare cont deînclin să cred că lucrurile ar fi fost altfel dacă evenimentul s-ar fi petrecut pe continentul nordamerican. sau cel puțin în California. din punctul de vedere al românilor de aici. dinspre partea isntituțiilor românești sînt nevoit să spun că le lipsește ceva profund și esențial. filosofia și deprinderea cu conceptul de slujire a națiunii române, indiferent de politică sau de interese materiale. și fără acest „organ”, ca și parte vitală a structurii lor interioare, instituțiile românești, înăuntrul sau înafara României sînt practic o nulitate, practic inexistente. Adică, de fapt, nu este nicio diferență dacă ești somalez, botswanian, bangladeshian, burundez sau român. Îmi pare rău să o spun dar acesta este un adevăr trist și copleșitor. Și pînă cînd cel puțin școala de diplomați din România nu se va transforma fundamental, nu există absolut nicio speranță. Va continua să îți fie rușine că ești român pe meleaguri străine. Și asta nu pentru că ești român ci pentru că România este de 22 de ani guvernată și reprezentată peste hotare de tot felul de indivizi dubioși lipsiți de cea mai vagă umbră de patriotism.
pentru textul : Scrisoare deschisă a poetului Adrian Munteanu dem-am impiedicat usor aici: "termopanul e un fel de timpan. te scuteste de ceea ce nu vrei sa auzi" rolul timpanului este acela de a transmite undele sonore (vibratiile) spre urechea interna; fara el nu auzi. deci, comparatia mi se pare cladita de-a-ndoaselea.
pentru textul : balastiera decitesc si imi dau seama ca bobadil isi defineste clar un stil. chiar si modul in care isi incepe textele si felul in care le incheie, simtul masurat, usor ironic al metaforei. remarc "ochii tai de apa". cred ca iti dai seama ca aici e si metafora si misticism oriental. mi-ai amintit de "confesiunile unei gheishe"
pentru textul : heaven deȘi totuși trebuie remarcat modul în care e construită treptat această atmosferă ludică! Îmi doresc din ce în ce mai mult "un kráken violet cu cinci viteze"... Am auzit că se mai găsesc prin Atlantic, pe lângă insulele Bahamas, în larg.
pentru textul : iubire somnambulă deAndule, şi promit să te susţin!
deloc încărcat, poate lucrat ai vrut să zici, asta ca să se potrivească şi cu raţiunea rebusistică, acolo unde trebuie să scânteieze mintea ca să descoperi soluţia.
cum aş putea să iau de rău o părere care se referă la o colecţie (nu e puţin lucru) de cuvinte de pe o pagină de web. ştii cât de "uşor" se creează o astfel de pagină?! trebuie să fii artist şi aici, mai ales aici!
socializare este în oricare propoziţie dacă stăm să ne gândim că ea are la bază comunicarea. şi dacă întrebi "ce faci cu textul acela, îl mai schimbi, că mie nu-mi place..." tot socializare se cheamă, chiar dacă interesul se concentrează pe subiectul creaţie.
respect(!)ul este mutual, dacă vrei să ştii.
mulţumesc pentru prezenţă.
pentru textul : “totul mi se pare că are greutate” deÎn general sînt şi nu sînt întotdeauna de acord cu aserţiunile lui Kiyosaki. Pentru ca lucrurile nu sint totdeauna la fel de simple si absolut nici o situaţie nu este sinonimă cu alta. De aceea a susţine că o anumită soluţie sau chiar filozofie s-ar aplica în orice context sau la orice persoană mi se pare şi nerealist dar şi lipsit de smerenie intelectuală.
pentru textul : Banii - frica, dorinţa şi gândirea deDar revenind la text, m-aş fi aşteptat să citesc ceva mult mai consistent şi mai interesant, ceva să-i zicem patapievician la primul paragraf "Bucuria de a sta pe un val mic". În schimb am citit o colecţie de repetiţii şi banalităţi (şi chestii evidente). Thank you for stating the obvious. Probabil o analiză mai adîncă şi mai serioasă a diferenţei dintre plăcere şi bucurie, fără ostracizări moralizatoare ar fi ceva ce aş citi cu interes.
Următorul paragraf, "A gândi cu sentimentele" mi se pare şi el atît banal cît şi rupt de realitate prin susţinerea absolutizării. Şi am să îţi dau un exemplu. Tu şi Kiyosaki susţineţi că "Acea persoană a „socotit” că e mai sigur să muncească pentru un salariu, decât să facă o investiţie." Întrebarea mea este: "Crezi că brockerii şi agenţii de bursă nu operează sau acţionează cu sau din cauza sentimentelor, sau şi mai rău, a emoţiilor?" Eşti naiv dacă crezi asta. Absolut oricine este motivat şi influenţat de sentimente. Este o fabulaţie ideea că bancherii sau brockerii nu au inimă ci doar o minte cu calcule reci. Problema nu este să ai sau nu, sau să foloseşti sau nu sentimente în raport cu banii ci mai degrabă este măsura în care ţii echilibrul între emoţional şi raţional atunci cînd te raportezi la bani şi la tot ce implică ei. Ignoranţa nu înseamnă sentimentalism. Iar erudiţia sau intelectualismul nu înseamnă lipsă de sentimente.
Paragraful trei, "Hamsterul din colivie" sau cum i se spune în America, "the rat's race", este şi el o colecţie de chestii pe care le ştie toată lumea. Dar şi aici mă deranjează absolutizarea pe care o sugerezi tu şi K. Pentru că orice extremă se întîlneşte în eroare. Greenspan a fost evanghelistul aceleiaşi teorii într-un anumit sens. Ideea că market-ul se reglează de la sine şi că legile investiţiei şi pieţei sînt prin ele însele soluţia şi mîntuirea financiară a societăţii. Iar cuvîntul magic este, aşa cum sugerează şi K, "investiţia". Şi uite unde am ajuns!? În burta unei recesiuni economice cu origini clare de natura financiară. Mi-ar trebui ore şi mult spaţiu să demonstrez asta aici dar îmi imaginez că te pricepi. Un contrarăspuns anaecdotic pentru ce spui tu şi K ar putea fi chiar sugestia piramidală a "Caritasului" sau a schemei Ponzi. La urma urmei şi ei proslăveau cuvîntul maigic "investiţie". Aici eu înclin mai degrabă spre teoriile vechii şcoli de gîndire econimică a lui Mises.
Paragraful "Negarea realităţii". Oare cît din asta este de fapt "strugurii la care nu ajung sînt acri". Hai să fim serioşi. Dacă eşti prost eşti prost şi dacă eşti sărac şi dacă eşti bogat. Isteţimea, optimismul, atitudinea în viaţă nu au de a face cu banii sau bogăţia ci cu cine eşti. De aceea a fi bogat nu este o chestie de evitat şi nu implică neaparat o "negarea a realităţii". Poate de aceea Hristos deşi a spus că unde este comoara omului acolo este şi inima lui dar în acelaşi timp nu a încurajat pe nimeni să nu aibă bani sau bogăţii ci doar să nu îşi lipească inima de ele. La urma urmei este o problemă de alegere. Şi săracul care se droghează cu aurolac dar şi bogatul care se droghează cu ultimul Bugatti tot drogat de numeşte. Dar asta nu este neaparat pentru că banii sînt răi în ei înşişi ci pentru că inima omului este bolnavă. Parcă apostolul Pavel spunea (nu că banii sînt rădăcina tuturor relelor) şi că iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor.
Paragraful "Morcovul măgăruşului". La fel ca şi cel cu hamsterul, nu sînt neaparat de acord cu idealismul lui. Stau şi mă întreb cum şi-ar imagina oamenii ăştia societatea. Şi economia. Oamenii sînt diferiţi. Unii nu vor fi niciodată antreprenori. Preferă să fie stujitori şi preferă să o facă cu loialitate. Nu fac apologetica capitalismului dar e utopic să îţi imaginezi o societate formată doar din investitori. Unde ar fi atunci medicii, pompierii, profesorii, vînzătorii, artiştii, etc. Cu siguranţă că e mai bine să fii "om" decît "măgăruş" dar te asigur că uneori "măgăgruşii" au mult mai puţină bătaie de cap şi mult mai multă linişte. Şi poate de aceea o societate echilibrată are şi partide de stînga, nu crezi?
Paragraful "O lecţie neînvăţată" „Ignoranţa în privinţa banilor este cea care duce la atâta lăcomie şi la atâta teamă.” Cu asta sînt de acord. Mai ales în România. Dar nu este numai o chestiune de ignoranţă ci şi de alegere morală după părerea mea. Şi pot explica dacă este nevoie. Lucrurile nu sînt chiar aşa de simple si nu se pot rezolva cu o şedinţă de cursuri.
În ce privesc banii înţeleg ce vrea să spună cu ideea că ar fi o iluzie dar şi această afirmaţie este o iluzie pentru că "iluzia" asta a banilor îmi cumpără mie maşini şi ecrane plasma şi mîncare şi case. Şi toate aste te asigur că nu sînt o iluzie.
Uneori mă întreb dacă apariţia cărţii lui Kiyosaki, prin America cam prin 2003, deci chiar cu cîţiva ani înaitea meltdown-ului financiar nu a fost motivată şi ea fie de intenţii malefice fie de obsesia asta fanatică cum că piaţa le rezolvă pe toate. Doar să introduci bani în ea. Şi ce te faci cînd nu mai sînt bani şi eşti nevoit să tipăreşti bani noi doar ca să ţii motorul pieţii mergînd? Nu se numeşte asta autopăcăleală şi duce la crash? Dar asta este doar colecţia mea de teorii conspiraţioniste.
textul e plin de locuri comune. aș rescrie strofa asta pentru imagine. numai un oraș poate să moară priveghindu-se-ntre stâlpi de lumină și-acoperindu-și fața cu giulgiul fumului ce urcă la cer.
pentru textul : Priveghi deDa, şi mie mi-a amintit de cartea lui Salinger. Şi da, unele expresii par din alt film. Asta nu înseamnă însă că nu e un text citibil, ba chiar are autenticitate şi, printre linii, conţine gânduri profunde scrise în manieră firească şi simplă.
pentru textul : din scrisorile larisei deOK Mircea dar organele-s sfarmate si-n strigari iregulare vechiul cantec mai strabate cum prin nopti izvorul sare altfel suiera si striga scapara si rupt rasuna se imping tumultuoase si salbatice pe struna si prin gandu-mi trece vantul capul arde pustiit aspru, rece suna cantul cel etern neispravit unde-s sirurile clare din viata-mi sa le spun? ah... organele-s sfarmate si maestrul e nebun! (scuze, am scris din memorie nu de pe google sau din alta parte) Bobadil.
pentru textul : this is a film deCe-mi place la acest text este nuanţa de cuminţenie. Aş fi spus smerenie, dar mi-e teamă de acest cuvânt.
"cînd cobor inert
ca dintr-un tramvai înghețat
atîrnat de sîrmele nopții" - foarte reuşită această porţiune.
Am fobie, sunt profund înverşunat împotriva metaforelor în genitiv, dar sunt convins că există şi unele care nu doar că sunt inspirate, dar parcă se şi cer în context. Este cazul "sârmelor nopţii", pe care o găsesc faină.
La celălalt pol - "frigul mult al singurătăţii", unde atributul (mut) o mai şi aglomerează.
Un text plăcut.
pentru textul : în rîpa aceea unde mor cîinii și oamenii fără acte dePoezia ar trebui sa innobileze sau sa induca stari, pulsiuni ale sufletului. Complet gresita aceasta viziune asupra poeziei. Cristi PS Pentru aceasta poezie "scarbos" si " infect" ma onoreaza :). Inseamna ca nu am cazut in derizoriu ...
pentru textul : Sonetul 129 deSugestiv text, Costine. Lasa, in continuare, sa curga frunzele alea rosii din tine (in timp ce mananci ciocolata) privind cu ochi maturi cum le culege intelepciunea inimii, dupa ce le-ai imprastiiat pentru noi. Bine te-am regasit. G.M.
pentru textul : november time deLisandro, Lisandro,
pentru textul : Lansare de carte: Adriana Lisandru - "Despre ea, niciodată" devorba-altfel-a poetului, ce preţuire mai mare să vrai decît numele tău rostit de două ori...
Din oglinda în care lumina nu pătrunsese niciodată, o stîncă fisurată prin adîncirea mîinii, simbol precreștin al deschiderii sufletului, un fel de botez, țîșnește eliberator pînza freatică a acestui poem. Izvor limpede, clar, dureros de viu, lirismul dens, este concentrat în fiecare metaforă asemenea cristalelor în care se sparg undele unei ape curgătoare. Tăios și lin în același timp, ca spunerea unei povești, ritmul crește, pînă devine o cascadă albă de nea din care lupii străvezii extrag chintesența devenirii lor. Deosebită muzicalitatea versurilor, acea aritmie interioară, fascinantă, intensă, o explozie de lumină purificatoare, vibrantă...
pentru textul : aritmie dePagini