Sebi, îmi place să cred că știi ce este providența și nu reacționezi doar dintr-un impuls specific vremii de afară, deși comentariul tău îmi dovedește că nu știi. despre poemele mele și nu numai pot să îți spun că rareori îmi place să le construiesc ca pe explicații, adică să fie explicite. iar când o fac mizez pe forța unor imagini sau elemente kinestezice care să transmită mesajul la nivel empatic, neglijând reflecția.
în fine, îți dau aceste indicii ca să știi cum să percepi ce scriu eu. niciodată nu voi spune ceva de genul: o, bla bla bla , pentru că acest stil, retoric aproape, este depășit. și aici am folosit un eufemism.
rezum: când simți prezența lui dumnezeu într-un loc poți spune (ca Iacov cu scara la cer, la care fac și aluzie prin piatra pusă la căpătâi) că te-ai întâlnit cu dumnezeu! Deci are valoare!
în rest, mulțumesc de insistența ca intenție, tot din târgul tecuciului în care acum se înserează ca o minte încețoșată de problemele cotidianului...

parerea mea, textul are imagini interesante si portiuni reusite dar are si zone discutabile. ar merita periat bine chestii inestetice: "dar" din versul 7, contextualizarea din versul 5, remarca comico-superstitioasa din versul 9, "asa ca" din versul 10 strofa cu "grijile" si cu "ciresele amare" mi se pare cea mai reusita "umplind" mi se pare un gerunziu neinspirat dpdv poetic "norii reflectați în apă par valuri," e de o banalitate coplesitoare "un șuier de vis alb-amărui" e un vers foarte reusit deci, e straniu amestecul asta de scriere proasta si scriere reusita. e posibil sa iti prinda bine o mai mare exigenta fata de ce scrii

I don't know. Maybe you are right, maybe not. Am recitit-o de mai multe ori. Cred că e o problemă de percepție sau de familiaritate cu cuvîntul respectiv. Mie mi s-a părut nu foarte disonant dar e posibil să nu am dreptate. Merci de opinie.

multumesc mult, Oriana, pentru frumoasele ganduri! mircea.

Fiecare poem se naște altfel: uneori e de ajuns o stare, alteori un cuvânt sau un fragment din "ceva".E ca și cum a-i clădi o casă: mulți încep de la fundație, alții de sus în jos. Tu sădești ultimul cuvânt și încep să-i dea treptat lăstare noi iar și iar până când ai un ghiveci miraculos. Biblioteca mea e ca o seră: acolo respiră în voie cărțile tale pe rafturi cuminți înflorind prin întuneric Vocea literelor.

A.A.A., încearcă dom'le ceva mai slăbuț, că avem nevoie de 'mneata! :) ...acum să vezi penițe!!! ;) Respect, Cris

Virgile, uite am recitit acum lista de comentarii si imi dau seama ca ar trebui sa imi cer scuze pentru ca am fost atat de laconic in primul meu comm - sound like disrespect, si nu e cazul. Ce vreau sa spun? Primele doua strofe sunt o insiruire de "variante" ale acelorasi doua idei filozofice si care au legatura cu "o tempora, o moris". Acest gen de insiruire este la ora actuala epuizat din punct de vedere al posibilitatilor de exprimare prin ultra-uzitare si nimeni nu cred ca mai are rabdarea necesara de a parcurge cu inima treaza si sufletul deschis o astfel de insiruire care de fapt repeta aceeasi idee. Finalul e ok, desi si acesta este cam pe modelul "si daca toate-acestea fi-vor invatate/ restul o sa vina de la sine-apoi/si-or sa se-mplineasca visurile toate/ ce le-ati pus intr-insii mame scumpe, voi" :-) Cred ca o poezie scurta, in care sa rezumi doar chintesenta poetica a primelor doua strofe urmate de un final mai rafinat, fara acel ton de tatic care explica copiilor cum trebuie sa faca exercitii de respiratie, ar fi o reusita. Parerea mea, Bobadil. P.S. Inca mai astept, sa stii, eu ma straduiesc dar tu... nimic! :-)

o bucurie pe care nu o pot cuprinde în cuvinte m-a copleșit în acest târziu al nopții. o bucurie dăruită de faptul că pot să accesez iară siteul hermenia.com. nu știu cui trebuie să mulțumesc, însă am să vă pomenesc pe toți în rugăciunile mele. A.A.A. îți apreciez explicațiile și felul didactic în care te-ai aplecat aspura poemului meu. vă mulțumesc!

Bianca, ingaduit sa-mi fie sa-ti spun ca obisnuinta este rea, dar e si buna uneori, pentru ca nu te poti lupta la nesfarsit cu inevitabilul, singurul lucru care iti ramane este sa il accepti (adica sa te obisnuiesti cu el, cu alte cuvinte). Eu nu ii voi nega Arancai dreptul de a veni asa, pur si simplu si de a spune "text slab, etc etc" gandindu-ma cat mi-ar fi de usor sa ii intorc aceasta "favoare" pe textele ei cu aceeasi moneda, dar nu o fac, pentru ca sper in adancul sufletului meu ca ea a inteles pactul pe care i l-am propus si va actiona in consecinta. De la un caracter ca al ei nu ma astept la mai mult iar asta deja nu mai are nimic de-a face cu literatura, stiu. Parerea mea este ca un astfel de personaj isi gaseste locul doar in cartea de biologie la capitolul "originea speciilor', dar asta e doar parerea mea, ca intotdeauna. Bobadil.

1. Comentariile va apartin. Eu nu am facut nimic altceva decat, la dorinta autotului, sa fac publica aceasta scrisoare sosita pe adresa cutiei mele postale.
2. Ulterior am observat ca scrisoarea a aparut si pe Agonia la http://agonia.ro/index.php/press/14016311/Scrisoare_deschis%C4%83

e randul meu sa te acuz de sensibilitate, incepi sa semeni tot mai mult cu mine cand plang:) te superi de o parodie? care nu stiu daca e chiar parodie... sa treaca odata ziua asta ce-mi striveste gandurile de peretii oblici, sa iau forma drumului imbibat cu visare, sa tot merg pe linia orizontului pana la colorarea ochiului in albastru sa-mi pot ajunge din urma sufletul, sa-l inveselesc cu o poveste peltica despre un copil orfan ce desena intotdeauna doi parinti, si despre un mos craciun fara cusur ce uita mereu sa ma trezeasca cand pleca

Rafael, hermeneia nu este un forum de discuții, nici chat; nici rubrică de "interpelări" nu avem. Dacă ai vreo observație de făcut referitor la funcționarea site-ului, te rog să folosești adresele de contact. Încercăm să păstrăm strict specificul unui site literar, nedorindu-ne să legăm prietenii sau să construim antipatii virtuale. Prin urmare, intervențiile tale sub acest text, iar ultima nu face deloc excepție, nu numai că încalcă regulamentul, dar, consider, devin și jignitoare. Referitor la întrebarea pe care mi-ai adresat-o, nu voi reuși să înțeleg de ce uneori avem impresia că, dacă suntem ironici și luăm în bășcălie pe cineva, vom ști noi, eventual cei care citesc, iar cel luat în bășcălie nu, și totul va fi un haz general, de care ne putem oricând dezice ridicând din umeri: "Eu am pus o simplă întrebare". La rându-mi mă voi abține de la a face cea mai mică presupunere sau afirmație referitoare la persoana ta, așa cum tu nu te-ai abținut deloc; îți voi spune că aici nimeni nu ți-a jignit credința, ci doar cineva și-a exprimat și explicat credința sa și a combătut ideile altor confesiuni (ceea ce, în sine, nu trebuie să jignească pe nimeni), pe un dialog început de către tine, și te voi ruga încă o dată să păstrezi regulile acestui site. Iar o rugăminte valorează mai mult decât o impunere. Dacă vrem să rămână hermeneia un spațiu de cultură, iar nu o caricatură a unei societăți virtuale, depinde de fiecare dintre noi să facă mai mult chiar decât impune regulamentul, mai ales în ceea ce privește bunul simț; aceasta nu ține de echipa editoriala, ci de noi toți, ca membri. Te invit încă o dată să recitești primul punct din regulament; într-o lume ideală acela ar trebui să fie și unicul. Ar fi plăcut dacă toți cel puțin am tinde spre asta. Aceasta este ultima mea intervenție aici fără legătură cu textul în sine, cerându-mi eu iertare tuturor membrilor site-ului pentru această degenerare de discuții; după părerea mea, una dintre cele mai triste de până acum.

pe cuvânt, domnule Cristea, în tot ce spuneţi. Ştiu că nu dicut cu un necunoscător în domeniu. am reţinut acel "pare" din "textul pare cum am zis mai sus" - nuanţele au importanţă! Am să vă spun şi punctul meu de vedere, apropo de cele ce afirmaţi.
Atunci, poate că ar trebui să încetăm să-i mai citim pe ceilalţi, fie ei poeţi mari, fie ei poţi mici, fie ei poeţi internauţi, întrucât riscăm să le răstălmăcim/ "xerografiem" ideile/ cuvintele/ exprimările. (?!) Ori, dacă simţim identic înseamnă că ne suntem copii reciproce. (?!) - Avantajul fiind al celui dintâi.
După mine, plagiat este atunci când se reproduc cu fidelitate fraze dintr-o altă creaţie. Am citit astfel de autori care, pur şi simplu, au tradus dintr-o altă limbă - maxime, de pildă, şi le-au inserat printre versuri, profitând de faptul că informaţiile sunt atât de vaste încât puţini ştiu şi se prind de acest lucru. A avea aceeaşi idee cu altcineva şi a exista o potrivire, un şablon peste care fiecare îşi ţese ideea, eu nu consider plagiat. Ce ar fi dacă am spune că şi temele se plagiază?
Atunci e posibil ca primul care a scris despre iubire să fie plagiat în milioane de exemplare? Fiindcă toţi luăm în scris, în fel şi chip, tema aceasta.
Vă repet cu toată sinceritatea: acest text îmi aparţine. Singurul lui risc este acela că se poate afla în inferioritatea unui alt text de valoare – nu ştiu care este acela (?!) – valabil pentru oricine, în fond.
Este al meu. Este o frescă a satului românesc. Autenticitatea este dată de întâmplarea în sine. Eu nu am făcut decât să o retrăiesc în aceste cuvinte.

Domnule Cristea, cu toată consideraţia!

profund, înțeleg utilizarea simbolică a cuv. suveică doar în raport cu utilizarea simbolică și a cuv. pescar (veți fi pescari de oameni) tradus ar fi: țesătura unui creștin. poemul este de profunzimea pe care o are un om cu adevărat matur. nostalgia(algosul) este suprimat la percepție de obiect nesemnificativ, aparent. dar decor. ceea ce nu e negativ. cel mai mult mi-a plăcut versul :vei continua să visezi că înoți are în el o zădărnicie senină. t.a.l.c. vine de la tâlc? se repetă în același vers un "pe", dar nu deranjează. pentru că mi-a transmis ce aveam eu în suflet, cât și pentru cele de mai sus... frumos poem.