sa se vada ca am Rolex.
si ti-am mai spus - eu am buze mai frumoase, barba mai lunga...
hm. ori faci portret ok, ori anulam contractul.

dragul meu, teoretic parca ai dreptate. practica te omoara, din punctul meu de vedere. Elian, ma bucur ca te vad aici.

dom'le eu as putea spune ca textul in intregime e de o mediocritate debordanta dar nu am sa ma leg de asta am sa ma leg de repetitia deranjanta de-a dreptul a imaginii "praful stelelor" - apare de trei ori. de asemeni exprimarea "când zborul e plutire și nu zbor" suna total aiurea. finalul "decor cu ingeri", care probabil ca ar putea functiona si ca titlu e de-o induiosatoare si siropoasa platitudine

Cine-s eu sa-nchid Dihania intre doua verbe si o rima? Cum as putea sa-l conving pe Bobadil ca nu peste tot ploua cu tunuri de Sanziene? Cum as putea face sa fiu deja inramat in tabloul ce si-a pierdut fecioria la Artis Design, taiat de jur imprejur de marginea passepartout-ului? Toate aceste intrebari si multe altele sunt simple scorneli de scormonit pofta si bucuria de competitie. Cădere Căderea din rime Printre paginile albe Precum ninsoarea mieilor Înneaca în mine Verdele aspru Al mâinelui. Și-i noaptea de Sânziene Când miracolele se scutură Legănându-ne-n ciutură Pe sub țesutele flori Scăpându-ne, În cupă-adunându-ne. Soarele iubirii, orbitor Își alege dragaica Dintre toate clipele Prefirate. Holdă bogată A sufletului meu. Scăldarea în rouă De rimă nouă, să îmi aducă Tăcere caducă Și viata nouă. O dărui vouă Să vă alinte, Să vă descânte.

Cum zice o tânără cu umor pe facebook, filosofeală! Şi, aş adăuga eu, verbozitate...A intra în detalii mi se pare inutil.

Îi felicit pe câştigători. Acest concurs a creat emulaţie şi a stârnit orgolii, aşa cum era de aşteptat.
Poate în felul acesta vom deveni mai creativi, mai atenţi la ce se întâmplă în această comunitate literară, care cu trecerea timpului capătă personalitate şi se dezvoltă pe verticală, nu pe orizontală ca altele.

Felicitări lui Virgil Titarenco şi lui Călin Sămărghiţan pentru strădanie.

Cu stimă

... dragă lucian, știi probabil că "autentic" în poezie nu e valabil precum în arheologie, unde ceea ce este vechi este și... valoros. însă, fie precum spui... e testamentul tău:)!

în peisajul și așa lovit de criză al literaturii on-line contemporane, iată că se aciuează pe acilea, pe Hermeneia, acest personaj pe numele său declarat Dupeș care desigur mă duce cu gândul mult mai departe și care ne ostracizează cu o sumedenie de texte sub-mediocre pe care nu înțeleg, se pare alături de unii colegi de site, de ce editorii consideră să le posteze în prima pagină și nu în Șantier... s-a desființat oare rubrica respectivă? Eu zic că, și dacă nu mai scrie nimeni pe site, din varii motive, incluzând dar nelimitându-se la criza din zona euro, criza poiltică din România, deprecierea leului sau listele electorale care trebuie să includă sau nu românii plecați din țară, tot e mai bine decât să citim în pagina de texte asemenea inepții cum sunt cele postate de acest autor. Oare chiar trebuie să ne batem joc de acest site până la capăt? Când am intrat pe Hermeneia am făcut-o pentru că aici se scria literatură în limba română și se vehiculau idei valoroase, se făcea polemică intelectuală.
Cine oare vrea să distrugă Hermeneia cu asemenea texte lovite de nulitate?

N-am dat niciun verdict, am facut o constatare, tu ai ales. O sa-ti urmez sfatul. Am vazut. De regula eu critic acolo unde vad ceva bun, cum am subliniat si in comul anterior pasajele care mi-au placut. Explicatiile tale nu m-au convins. Imi poti vorbi de o turma de zece mii de cerbi deasupra catedralei si eu tot la un gest fortat o sa ramin. Aici suntem pe pe Hermeneia, si nu pe poezie.ro, deci nu stiu ce inseamna personale. Exista o incadrare dupa care m-am ghidat si anume cea de proza jurnal. Prin prisma asta am comentat textul tau. Imaginatie? Ti-am spus ca pentru mine cititor subtitlul exact asa a sunat, ca un ghetar in flacari, daca mai vrei. Exista totusi o limita in ceea ce priveste imaginatia. Ca unii din noi confunda limita aia(care e totusi o limita pe care autorul trebuie sa si-o autoimpuna), nu e vina mea. Aceste fiind spuse, ma retrag, se pare ca esti prea buna pentru secolul nostru, ori macar pt imaginatia mea lipsa. Mai precizez un lucru: comentariile sunt facute sa invatam ceva din ele, indiferent daca sunt dure sau ironice. E un feedback(unul din ele) dupa care iti poti calcula valoarea. Se pare ca nu ai inteles lucrul asta. In consecinta n-o sa ma mai ating de textele tale. Reactia ta ma face sa cred ca tu nu ai nevoie de comentarii, de critici. Ci de aplaudaci. Eu ti-am demonstrat cu argumentele de care dispuneam ca textul tau nu rezista, nici in varianta finala nici bruta. Tu ai optat pentru o categorie. Cred ca ar trebui sa inventam o categorie care sa se cheme Noli me tangere unde sa-ti incadrezi textele. Acestea fiind spuse, ai cuvintul meu ca nu voi mai calca prin pagina ta, cu exceptia deciziilor care tin de respectarea regulamentului.

Am vrut să las un comentariu, aici, încă de la postarea lui pe H. Nu ştiu din ce motive nu am reuşit să încheg, două rânduri, măcar, aşa de bună ziua unei doamne distinse, precum Ana Bladiana. Dincolo de toate, o mare poetă a zilelor noastre cum nu ştiu dacă aş mai putea numi, la ora actuală, în poezia de azi şi de mâine. Poate, cu egală consideraţie mi-aş îndrepta serios atenţia către Constanţa Buzea, poate doar acolo să mai fi întâlnit linia melodică a poeziei feminine, fără vulgaritate sau act de bravură forţată. Personal, am fost încântată, să o redefinesc pe Ana Blandiana prin "Sertarul cu aplauze", scriere ce mi-a căzut sub citire absolut întâmplător, scriere care denotă o forţă feminină de mare clasă şi evident talent, aşa cum bine reiese şi din critica maestrului Tudor Cristea. Ana Blandiana nu este doar o poetă ci şi o doamnă frumoasă, expresivă la orice vârstă, îi poţi sorbi candoarea din privire şi graţia poeziei sale o face veşnică în frumuseţe atât sufletească cât şi fizică, prin dăruire de lumesc şi de adevăr căutătoare, ea, ca poet şi ca om va rămâne în timp SCRISĂ.

Îl felicit pe domnul Tudor Cristea pentru aceste eseuri care vin în sprijinul nostru ca noi să mai auzim, să mai ştim despre...

cu drag,
s.b

nu știu încă ce imagine să pun sau dacă nu cumva să "alcătuiesc" eu una. în ce privește "the feeling" sau "snow patrol" nu sînt familiar dar probabil e de vină proverbiala mea incultură (sic!) mulțumesc pentru citiri și comentarii. evident fiecare cititor este liber, și cred că se simte liber în fața textului să își imagineze, să filozofeze sau să teologhisească după plăcere. eu continui să cred că aș mai avea de lucru la formă. dar și acest lucru rămîne un aspect subiectiv în ultimă instanță

emiemi, n-ai avut rabdare sa citesti poemul sau l-ai citit mahmur! stiu exact ceea ce sunt alea euritmii, si pot fi si "euritmii convulsive". euritmiile pot fi de toate felurile, de la emiemi, pana la pale, chiar si mahmure. acolo nu sunt "fulgi de zapada", ci sunt "fulgi de speranta" si nu e "acperind clepsidral" ci e "acoperind clepsidra !". Sau n-am dreptul sa pun semnele de punctuatie cum cred eu de cuviinta ? Parerea ta despre poemul acesta ma doare drept in țoi. Ai ramas plouat, brother, de la ultima ta virtualie. Sa ai un an nou, prosper si lucid !

Marina, dupa cum probabil se banuieste, Cristian Pal e fratele meu, absolvent de medicina, actualmente emigrat in Anglia. De expus nu a expus niciodata. E prima data cind iese in public cu ele.

un typo: manhattan in loc de manhatten. sper ca nu e o trimitere la Proiectul Manhattan... e originala descrierea: "la intrarea unui zgârie-nori un măr de oțel își răsfiră florile de neon pe nervii întinși ai nopții orașul are ochiul închis ca o rană cusută " sfarsitul mi se pare putin confuz sau rupt de context si titlu. cred ca nu ai speculat toate avantajele. un text asupra caruia merita sa revii, cizelind putin metaforele, pentru realizarea integrala a atmosferei dorite.