Întâi şi-ntâi, mi se pare un poem foarte bun. Observ că Virgil a fost sensibil la unele observaţii, cum ar fi cele privitoare la verbul "a merita" (la noi, în limbajul ceva mai lejer, cum ar fi al "regelui" Hagi, de pildă, se spune, totuşi, "se merită" - nu se merită, Nea Gigi! - sau "se riscă" - nu mă risc, nea Cutare!), dar nici în franceză, de unde le-am luat, aceste verbe nu sunt reflexive. Foarte bine a făcut , însă, Virgil că n-a ascultat-o pa Masha! Versul al doilea este, poate, cel mai relevant al textului, iar asta nu atât prin ce spune (amănunţind în chip necesar), ci şi în virtutea unui efect retoric. Poemul are o ritmica - exterioară, a silabelor şi accentelor, şi interioară, a gândirii - , iar versul al doilea este chiar cel care imprimă această ritmică. Tocmai de aceea ultimul vers parcă n-ar conţine soluţia cea mai potrivită, nici ca ritm, nici ca idee...Aş simţi nevoia unei deschideri spre altceva, nu ştiu spre ce. Asta a simţit şi Raluca, rescriind textul, dar nu cred ca a găsit soluţia fericită!
Asa deci... noaptea toate pisicile sunt negre? :) Desigur ca e ceva oniric in masura in care viata si visul sunt facute din acelasi aluat iar femeia (nu zeita) este o cuceritoare ce are surpriza sa gaseasca dupa victorie un pamant pustiit, cu ingeri neputinciosi ca niste samurai ramasi fara stapan.
În primul rând, vă mulțumesc pentru peniță și pentru aprecierile dumneavoastră, care îmi fac cu atât mai multă plăcere, cu cât ele vin din partea unui om pe care îl stimez foarte mult. Am citit cu multă plăcere mai multe articole critice pe care le semnați și toate mi-au lăsat impresia unei documentări serioase și, mai ales, a unei analize lucide și pertinente. În ceea ce privește traducerea mea, sunt întru totul de acord cu punctele de vedere pe care le exprimați, chiar și cu faptul că m-am abătut uneori de la textul original. Acest lucru s-a întâmplat totuși foarte rar și a fost impus, așa cum bine observați, de necesități prozodice. Eminescu nu este chiar intraductibil, dar se traduce foarte greu, mai greu decât oricare alt poet român. Dar un asemenea poet merită toate eforturile, oricât ar fi de mari. Căci el merită să fie cunoscut și apreciat și de cititorii străini, așa cum și noi apreciem, de exemplu, poezia lui Baudelaire, chiar dacă o citim numai în traducere. Cu deosebită stimă și plăcerea lecturii, Petru Dincă
Aş fi scris:
,,un nod în loc de cap
altul în loc de pântece"
Cred că ultima strofă nu mai e necesară. Mie, ca simplu cititor, îmi trebuie acel moment de reflecţie...iar momentul se pare că e după versul ,,până când cerul se limpezea ". E momentul când vreau să recitesc poemul, să îmi fac propria opinie, nu să o iau pe cea ,,impusă" de autor în ultima strofă :) Poemul se remarcă prin originalitate.
Părerea mea despre evidențierea unor cuvinte cu majuscule pentru a sugera un anume ton, mai apăsat, este că nu e prea eficientă. Se poate interpreta ca o subestimare a cititorului, a comprehensiuni verbale a acestuia. E doar o părere. Autorul decide.
(mai este câte ceva de corectat: " mi-ar place/ mi-ar plăcea; în ultimul enunț virgulă înainte de dar"... și ar mai fi)
Va multumesc pentru completari! Versurile lui Benjamin Fondane sint remarcabile si iata-le in romana si franceza. Adaug pe aceasta cale, pentru cei interesati: Société d’études Benjamin Fondane.
foarte frumos si adevarat ce scrie anna, cuvintele mele de prisos. o doina de jale in singuratate cantata sublim. liliacul? da, el liliacul.adorm tare greu. aici e bine. aici nu esti singur. nu-ti mai vine sa dormi.
textul are forță. pe final chiar mai accentuat. mi se pare simplu, o simplitate pe care nu ai mai atins-o de mult, de aici o timiditate francă, e drept, la început.
apoi, parcă cerând dreptul să fie, devine ”că din tine a rămas un scris ruginit/că acasă nu m-am mai întors niciodată?”
ori ultimele două schimbă registrul și duc întregul spre strigăt. aproape sugrumat estetic.
titlul ne e neapărat rău, e mai mult amar. ce să urezi? cum să scape poetul de aniversările al căror preț doar el le știe?
și titlul e un strigăt.
Imi plac ideile "masini sprijinite-n baston", "ghipsul starnuta petale".Versul final mi se pare nepotrivit.Partea centrala mi se pare scoasa din context, din aceasta cauza se pierde coernta textului in acel punct. Ialin
eşti penibil. şi copilăros. dacă tu nu ştii ce înseamnă sectanţi, crezi că am eu timp şi chef acum să te luminez? şi mai ales să-ţi răspund la întrebări copilăreşti ?
Am şters-o pisiceşte ! Ha, HA Ha ! ce fenomenal eşti, ce întrebare de baraj ai pus ! Mă plictisesc chestiile astea alea tale cu sectanţi etc, ca să-mi mai pierd timpul cu ele. joacă-te cu alţii.
Şi încă ceva, pune serios mâna pe carte şi vezi ce s-a întâmplat la Nurnbeg. Şi din perspectiva Tribunalului Penal Internaţional ( TPI).
Mi se pare că tu nu ştii istorie şi o cam dai cotită. Aşa cum mă aşteptam, de altfel.
Frumos poem, dar fără femeia frumoasă de la final. Poemul se termină aici: "cum vara îmbătrîneşte în mine".
Spunea Leoveanu - azi se împlinesc 2 ani de la trecerea sa dincolo - că există doar câteva silabe în care poţi termina un poem şi întotdeauna ultimul sunet este o vocală, dar nu oricare, ci doar câteva au acest privilegiu, şi vreo două consoane sonore. Am mai discutat despre asta, cu ani în urmă.
Poem de stare tremurat între înalțare și umbră, în lumina acestei lumînări cu bătaia acum aproape de stingere acum gata să izbucnească din nou, precum fărîma de viață din inima aflată în așteptarea acelui ceva menit viața să o preamărească, aproape de Rilke, inedit totuși prin forța imaginii, prin străfulgerea nervului optic cu impresii fugare. Cocoloșul de ceară, urmă fină de umor ardelenesc, ca și cum poetul ar vrea să se apropie de cititor, spunîndu-i (LA URECHE) la urma urmelor un boț de ceară sîntem toți.
Ela, chiar se simte linia A-V, cat pentru toate simturile incepand cu tactilul palmelor pentru ruga, prinderea in sine a energiei curate, limpezirea fruntii. multi ani senini sa fie, de sarbatoare luminoasa, in mit.
atâta împletire între eros și thanatos într-o scriitură rar am întâlnit. un flamenco până la ultimul pas. o tensiune în care dacă nu îți modulezi respirația te lași în vârtejul tutror simțurilor și angoaselor: de la spaima de prăbușire, la căderea la nesfârșit, la fragmentare, la aneantizare. Tensiunea aceea din mica și din marea moarte, aflate parcă simultan atunci când ceva iminent amenință existența. karenina nu este decât un motiv. ca și bovary. fiindcă nu despre asta este vorba aici: ci de trăirea la limita trăibilului. cutremurul este undeva în interior. ca o implozie. sau cel puțin așa am simțit eu, ca un "șobolan" cititor al acestui text, un text deosebit de solid, cât să reziste la toate zguduirile mele. fiindcă l-am luat și l-am zgâlțâit de câteva ori să văd fisurile în logos, în coerență, în mesaj, în dialog-monolog, în sublimări. și, atât cât îmi este mie priceperea acum, textul rămâne precum o piramidă. iar nilul îți este supus. fiindcă "poți muri de atât" scribendi, dar câtă viață este în el. :)
si unora si altora daca sunt categorii diferite. dar, si eventualilor cititori care ar dori ceea ce am propus. dar, avand in vedere restrictiile impuse de hermeneia, probabil ca realizarea acelei propuneri se va materializa pe alt sit, pe care-l voi anunta daca apar cereri.
vremurile sunt rascolite de o mana puternica desi nevazuta. n-ati citit ce scrie in Isaia?
"Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip... Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie şi deşertăciune.
Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?
Nu ştiţi? N-aţi auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-aţi gândit niciodată la întemeierea pământului?
El stă deasupra cercului pământului, şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o mahramă subţire, şi le lăţeşte ca un cort...
El preface într-o nimica pe voievozi, şi face o nimica din judecătorii pământului. De abia sunt sădiţi, de abia sunt semănaţi, de abia li s-a înrădăcinat tulpina în pământ: şi El suflă peste ei, de se usucă şi un vârtej îi ia ca pe nişte paie..." Isaia 40:15-24
istoria are un mers, un curs al ei, cu imperii care se ridica si cad, cu oameni care se cred mari dar sunt mici, iar noi suntem in cea mai adanca nesiguranta si pieire fara de El. asta este!
si eu care credeam ca domnii Titarenco, Agheorghesei si Lazarescu au fost duri in comentariile dumnealor...
Doamna Stoicovici, nu va pot reprosa decat un singur lucru: acela ca ati utilizat termenul "ineptii" in comentariul dumneavoastra (si pentru care va accept, deja, scuzele de rigoare). In rest, este posibil sa aveti dreptate cu privire la valoarea textelor, dar nu v-ati gandit ca poate tocmai datorita (ca "din cauza" ar fi prea banal) non-valorii editorii au decis postarea pe prima pagina, pentru a da un exemplu de "asa nu" si a facilita comentatorilor bine intentionati, asa ca dumneavoastra, posibilitatea exprimarii opiniilor in vederea... ostracizarii (cred ca nu ati folosit acest termen chiar foarte corect) autorului care doreste (este scopul meu principal, desigur, v-ati dat imediat seama) sa distruga Hermeneia?
Ecaterina, eu personal cred ca Bobadil a gresit. Evident ar fi civilizat sa isi ceara scuze. El si-a exprimat o opinie despre tine si noi nu incurajam ca in comentarii sa fie exprimate opinii despre persoane, mai ales in mod gratuit. Nu neaparat pentru ca nu ar fi interesant ci pentru ca multe conflicte nu reusesc sa ramina in zona literara ci incep sa o ia foarte razna. Dar opinia lui totusi a avut o legatura cu "activitatea si credibilitatea ta literara". Stiu ca acum unii ma vor acuza ca "nuantez" oarecum regulamentul, si poate o fac, dar cred ca orice discutie daca are o legatura cu textul si cu activitatea literara poate totusi avea loc. Nu vreau sa folosesc acest spatiu ca sa explic aici si acum aceasta in totalitate dar am observat ca de teama de a nu "calca regulamentul" oamenii nu mai spun nimic. Tac milc. In acelasi timp stiu ca orice discutie "literara" (mai ales la noi romanii) se inflameaza repede si devine un mic razboi balcanic. Deci imi dau seama ca este o fringhie foarte subtire cea pe care incerc sa merg. Acum recunosc pe pentru unii va fi ceva nou dar intotdeauna am considerat Hermeneia un organism care poate evolua. Categoric nu incurajez jignirile dar, asa cum am spus-o si alta data, nu orice conflict este rau per se. In acelasi timp eu nu am incurajat comparatiile cu alte site-uri si cu atit mai putin cu agonia. Dar stiu ca nu pot sa pun neaparat un embargo. Multi va cunoasteti de pe acolo si de bune si de rele. Asa ca daca Bobadil are ceva sa reproseze modului in care tu faci comentarii asta nu mai este vina mea si nici a site-ului Hermeneia. Chiar daca nu cred ca avea vreo legatura cu situatia de fata. Dar lucrurile nu pot fi decupate cu foarfecul. Viata se interpatrunde. Interesant este faptul ca nu ai negat ce a spus el. Poate nu ai facut-o pentru ca e adevarat sau poate pentru ca nu ai vrut sa escaladezi conflictul. Indiferent care este motivul nu imi pretinde mie sa maimutaresc agonia si sa am offtopicuri pentru ca "asa este acolo". Hermeneia, daca inca nu te-ai prins, a fost creata tocmai pentru ca "sa nu fie ca acolo". Te asigur ca o astfel de remarca (cea cu offtopicul), precum si cea legata de "deceptia" ta nu fac decit sa ma dezamageasca pe mine. Pentru ca imi lasa impresia unei persoane destul de egoiste care este gata sa arunce blamul pe un site intreg pentru ca cineva i-a spus ceva ce culmea s-ar putea sa fie adevarat. Deci cu alte cuvinte esti fetita care isi ia papusa si pleaca acasa pentru ca nu stiu ce cavaler ti-a spus ca esti urita. Convinge-ne ca nu esti urita. Convinge-ne ca nu e adevarat, ca nu te "pliezi" pe dupa doamna "agon" (sic!) Ela Luca. Eu habar nu am care este adevarul dar reactia ta ma face sa cred ca nu ar fi exclus ca Andu sa aiba dreptate. Si atunci ce te faci?
conștiința lui grigore atinge climaxul în somn. poveștile se leagă mereu bine la tine, asta admir de fiecare dată în textele tale. plus știința țesăturilor, textura. revenind la grigore, cred că modul său de de raportare la timp îi dă toată criza. nu știu cum am putea eticheta conștiința de tip grigore și fragmentarea ei, dar marota asta are valabilitate chiar dacă avem în interior un fals conflict al personajului golit de burlesc și intrat în conținutul derizoriu al cosmodernitații. mi-a plăcut tricefalul scenariu. chiar foarte reușit.
Superb! O cântare utecistă ori poate doar a la şoimii patriei, numai bună de închinat tovarăşei academician, doctor inginer, savant de renume mondial. Cineva ar trebui să vă spună că suntem în 2015 şi că ar fi trebuit să treceţi demult de Bolintineanu.
"mai aproape de sens" inseamna cat mai aproape de intelesul tuturor?"
Nu. Înseamnă mai aproape de sensul pe care l-ai explicat.
"Oricum, sunt convins ca ai inteles de la inceput ce am vrut sa spun si de ce am folosit "arme" in locul ala."
N-am înţeles chiar din prima.
"Iar gramatica, in elasticitatea rigurozitatii ei, cred ca imi va ierta pacatelul..."
Gramatica, nu; cititorii, se poate.
"M-am gandit ceva vreme inainte de a scrie versul in discutie, dar cuvintele astfel legate mi-au transmis un oarecare clinchet pe care nu l-am putut refuza"
Ok.
"Mai rau parca m-a incurcat scartaitul obtinut prin alaturarea e-a (palmele arme), care imi pare ca s-ar accentua daca montez acolo liniuta"
Pe mine nu mă dereanjează niciun scartait. Sincer, mai tare mă deranjează inadvertenţa conjuncţiei. Apoi, "scartaitul" de care pomeneşti nu se poate accentua decât dacă cititorul nu realizează că eventuala cratimă din "palmele-arme" este una de construcţie a unui subst. compus, nu una de contopirea a silabei; ceea ce este puţin probabil.
"ghemuire" îmi arată singurătatea, corpul ce se-nchide, se-adună spre sine, numai că textul în sine poate fi o proiecție în oglindă, poate închide o psihologie inversă. "nu știu limba în care îmi vorbești" de aici ar trebui să funcționeze atracția, pentru că te atrage ceva pe care nu-l înțelegi. Retragerea într-o lume inertă, a obiectelor, ghemuire, sigur e o retragere, o căutare a sinelui, a centrului pentru care scara e primul reper. Am ales ceva pentru mine: "desfacut în bucăți mici de hîrtie precum aripile unor fluturi morți la prima atingere a mîinii"
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Întâi şi-ntâi, mi se pare un poem foarte bun. Observ că Virgil a fost sensibil la unele observaţii, cum ar fi cele privitoare la verbul "a merita" (la noi, în limbajul ceva mai lejer, cum ar fi al "regelui" Hagi, de pildă, se spune, totuşi, "se merită" - nu se merită, Nea Gigi! - sau "se riscă" - nu mă risc, nea Cutare!), dar nici în franceză, de unde le-am luat, aceste verbe nu sunt reflexive. Foarte bine a făcut , însă, Virgil că n-a ascultat-o pa Masha! Versul al doilea este, poate, cel mai relevant al textului, iar asta nu atât prin ce spune (amănunţind în chip necesar), ci şi în virtutea unui efect retoric. Poemul are o ritmica - exterioară, a silabelor şi accentelor, şi interioară, a gândirii - , iar versul al doilea este chiar cel care imprimă această ritmică. Tocmai de aceea ultimul vers parcă n-ar conţine soluţia cea mai potrivită, nici ca ritm, nici ca idee...Aş simţi nevoia unei deschideri spre altceva, nu ştiu spre ce. Asta a simţit şi Raluca, rescriind textul, dar nu cred ca a găsit soluţia fericită!
pentru textul : metalmorphosis deAsa deci... noaptea toate pisicile sunt negre? :) Desigur ca e ceva oniric in masura in care viata si visul sunt facute din acelasi aluat iar femeia (nu zeita) este o cuceritoare ce are surpriza sa gaseasca dupa victorie un pamant pustiit, cu ingeri neputinciosi ca niste samurai ramasi fara stapan.
pentru textul : Închisoarea luminii deÎn primul rând, vă mulțumesc pentru peniță și pentru aprecierile dumneavoastră, care îmi fac cu atât mai multă plăcere, cu cât ele vin din partea unui om pe care îl stimez foarte mult. Am citit cu multă plăcere mai multe articole critice pe care le semnați și toate mi-au lăsat impresia unei documentări serioase și, mai ales, a unei analize lucide și pertinente. În ceea ce privește traducerea mea, sunt întru totul de acord cu punctele de vedere pe care le exprimați, chiar și cu faptul că m-am abătut uneori de la textul original. Acest lucru s-a întâmplat totuși foarte rar și a fost impus, așa cum bine observați, de necesități prozodice. Eminescu nu este chiar intraductibil, dar se traduce foarte greu, mai greu decât oricare alt poet român. Dar un asemenea poet merită toate eforturile, oricât ar fi de mari. Căci el merită să fie cunoscut și apreciat și de cititorii străini, așa cum și noi apreciem, de exemplu, poezia lui Baudelaire, chiar dacă o citim numai în traducere. Cu deosebită stimă și plăcerea lecturii, Petru Dincă
pentru textul : Mélancolie despre o literă care să conțină tot. tot.
pentru textul : jar demulțumesc Otillia!
Aş fi scris:
,,un nod în loc de cap
altul în loc de pântece"
Cred că ultima strofă nu mai e necesară. Mie, ca simplu cititor, îmi trebuie acel moment de reflecţie...iar momentul se pare că e după versul ,,până când cerul se limpezea ". E momentul când vreau să recitesc poemul, să îmi fac propria opinie, nu să o iau pe cea ,,impusă" de autor în ultima strofă :) Poemul se remarcă prin originalitate.
pentru textul : zugrav pentru inimă albă dePărerea mea despre evidențierea unor cuvinte cu majuscule pentru a sugera un anume ton, mai apăsat, este că nu e prea eficientă. Se poate interpreta ca o subestimare a cititorului, a comprehensiuni verbale a acestuia. E doar o părere. Autorul decide.
pentru textul : Verde de Dumnezeu de(mai este câte ceva de corectat: " mi-ar place/ mi-ar plăcea; în ultimul enunț virgulă înainte de dar"... și ar mai fi)
Va multumesc pentru completari! Versurile lui Benjamin Fondane sint remarcabile si iata-le in romana si franceza. Adaug pe aceasta cale, pentru cei interesati: Société d’études Benjamin Fondane.
pentru textul : Prix international de littérature francophone « Benjamin Fondane » defoarte frumos si adevarat ce scrie anna, cuvintele mele de prisos. o doina de jale in singuratate cantata sublim. liliacul? da, el liliacul.adorm tare greu. aici e bine. aici nu esti singur. nu-ti mai vine sa dormi.
pentru textul : cântec de adormit singurătatea detextul are forță. pe final chiar mai accentuat. mi se pare simplu, o simplitate pe care nu ai mai atins-o de mult, de aici o timiditate francă, e drept, la început.
pentru textul : La multă descompunere, tată deapoi, parcă cerând dreptul să fie, devine ”că din tine a rămas un scris ruginit/că acasă nu m-am mai întors niciodată?”
ori ultimele două schimbă registrul și duc întregul spre strigăt. aproape sugrumat estetic.
titlul ne e neapărat rău, e mai mult amar. ce să urezi? cum să scape poetul de aniversările al căror preț doar el le știe?
și titlul e un strigăt.
Imi plac ideile "masini sprijinite-n baston", "ghipsul starnuta petale".Versul final mi se pare nepotrivit.Partea centrala mi se pare scoasa din context, din aceasta cauza se pierde coernta textului in acel punct. Ialin
pentru textul : primăvară de ghips deeşti penibil. şi copilăros. dacă tu nu ştii ce înseamnă sectanţi, crezi că am eu timp şi chef acum să te luminez? şi mai ales să-ţi răspund la întrebări copilăreşti ?
Am şters-o pisiceşte ! Ha, HA Ha ! ce fenomenal eşti, ce întrebare de baraj ai pus ! Mă plictisesc chestiile astea alea tale cu sectanţi etc, ca să-mi mai pierd timpul cu ele. joacă-te cu alţii.
Şi încă ceva, pune serios mâna pe carte şi vezi ce s-a întâmplat la Nurnbeg. Şi din perspectiva Tribunalului Penal Internaţional ( TPI).
Mi se pare că tu nu ştii istorie şi o cam dai cotită. Aşa cum mă aşteptam, de altfel.
pentru textul : " Ne lipsesc două puncte cardinale: mame creştine şi duhovnici pricepuţi " deFrumos poem, dar fără femeia frumoasă de la final. Poemul se termină aici: "cum vara îmbătrîneşte în mine".
pentru textul : copacul dinăuntru deSpunea Leoveanu - azi se împlinesc 2 ani de la trecerea sa dincolo - că există doar câteva silabe în care poţi termina un poem şi întotdeauna ultimul sunet este o vocală, dar nu oricare, ci doar câteva au acest privilegiu, şi vreo două consoane sonore. Am mai discutat despre asta, cu ani în urmă.
Nu mă pricep să comentez în domeniu, deci mă limitez la: foarte tare!
pentru textul : gorunul cunoaşterii dePoem de stare tremurat între înalțare și umbră, în lumina acestei lumînări cu bătaia acum aproape de stingere acum gata să izbucnească din nou, precum fărîma de viață din inima aflată în așteptarea acelui ceva menit viața să o preamărească, aproape de Rilke, inedit totuși prin forța imaginii, prin străfulgerea nervului optic cu impresii fugare. Cocoloșul de ceară, urmă fină de umor ardelenesc, ca și cum poetul ar vrea să se apropie de cititor, spunîndu-i (LA URECHE) la urma urmelor un boț de ceară sîntem toți.
pentru textul : anemii de primăvară deNu-i contest bunele intenţii, dar textul e de-un prozaism rar întâlnit (plus o doză însemnată de înapoiere culturală - femeia nu mai e de mult aşa!).
pentru textul : Femeile şi mărţişorul deEla, chiar se simte linia A-V, cat pentru toate simturile incepand cu tactilul palmelor pentru ruga, prinderea in sine a energiei curate, limpezirea fruntii. multi ani senini sa fie, de sarbatoare luminoasa, in mit.
pentru textul : epistolă din nașterea ta deatâta împletire între eros și thanatos într-o scriitură rar am întâlnit. un flamenco până la ultimul pas. o tensiune în care dacă nu îți modulezi respirația te lași în vârtejul tutror simțurilor și angoaselor: de la spaima de prăbușire, la căderea la nesfârșit, la fragmentare, la aneantizare. Tensiunea aceea din mica și din marea moarte, aflate parcă simultan atunci când ceva iminent amenință existența. karenina nu este decât un motiv. ca și bovary. fiindcă nu despre asta este vorba aici: ci de trăirea la limita trăibilului. cutremurul este undeva în interior. ca o implozie. sau cel puțin așa am simțit eu, ca un "șobolan" cititor al acestui text, un text deosebit de solid, cât să reziste la toate zguduirile mele. fiindcă l-am luat și l-am zgâlțâit de câteva ori să văd fisurile în logos, în coerență, în mesaj, în dialog-monolog, în sublimări. și, atât cât îmi este mie priceperea acum, textul rămâne precum o piramidă. iar nilul îți este supus. fiindcă "poți muri de atât" scribendi, dar câtă viață este în el. :)
pentru textul : Cutremur desi unora si altora daca sunt categorii diferite. dar, si eventualilor cititori care ar dori ceea ce am propus. dar, avand in vedere restrictiile impuse de hermeneia, probabil ca realizarea acelei propuneri se va materializa pe alt sit, pe care-l voi anunta daca apar cereri.
pentru textul : De inima albastră devremurile sunt rascolite de o mana puternica desi nevazuta. n-ati citit ce scrie in Isaia?
"Iată, neamurile sunt ca o picătură de apă din vadră, sunt ca praful pe o cumpănă; El ridică ostroavele ca un bob de nisip... Toate neamurile sunt ca o nimica înaintea Lui, nu sunt decât nimicnicie şi deşertăciune.
Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi asemăna?
Nu ştiţi? N-aţi auzit? Nu vi s-a făcut cunoscut de la început? Nu v-aţi gândit niciodată la întemeierea pământului?
El stă deasupra cercului pământului, şi locuitorii lui sunt ca nişte lăcuste înaintea Lui; El întinde cerurile ca o mahramă subţire, şi le lăţeşte ca un cort...
El preface într-o nimica pe voievozi, şi face o nimica din judecătorii pământului. De abia sunt sădiţi, de abia sunt semănaţi, de abia li s-a înrădăcinat tulpina în pământ: şi El suflă peste ei, de se usucă şi un vârtej îi ia ca pe nişte paie..." Isaia 40:15-24
istoria are un mers, un curs al ei, cu imperii care se ridica si cad, cu oameni care se cred mari dar sunt mici, iar noi suntem in cea mai adanca nesiguranta si pieire fara de El. asta este!
pentru textul : Poveste de demult şi de azi desi eu care credeam ca domnii Titarenco, Agheorghesei si Lazarescu au fost duri in comentariile dumnealor...
pentru textul : poezia care nu se scrie singură deDoamna Stoicovici, nu va pot reprosa decat un singur lucru: acela ca ati utilizat termenul "ineptii" in comentariul dumneavoastra (si pentru care va accept, deja, scuzele de rigoare). In rest, este posibil sa aveti dreptate cu privire la valoarea textelor, dar nu v-ati gandit ca poate tocmai datorita (ca "din cauza" ar fi prea banal) non-valorii editorii au decis postarea pe prima pagina, pentru a da un exemplu de "asa nu" si a facilita comentatorilor bine intentionati, asa ca dumneavoastra, posibilitatea exprimarii opiniilor in vederea... ostracizarii (cred ca nu ati folosit acest termen chiar foarte corect) autorului care doreste (este scopul meu principal, desigur, v-ati dat imediat seama) sa distruga Hermeneia?
Ecaterina, eu personal cred ca Bobadil a gresit. Evident ar fi civilizat sa isi ceara scuze. El si-a exprimat o opinie despre tine si noi nu incurajam ca in comentarii sa fie exprimate opinii despre persoane, mai ales in mod gratuit. Nu neaparat pentru ca nu ar fi interesant ci pentru ca multe conflicte nu reusesc sa ramina in zona literara ci incep sa o ia foarte razna. Dar opinia lui totusi a avut o legatura cu "activitatea si credibilitatea ta literara". Stiu ca acum unii ma vor acuza ca "nuantez" oarecum regulamentul, si poate o fac, dar cred ca orice discutie daca are o legatura cu textul si cu activitatea literara poate totusi avea loc. Nu vreau sa folosesc acest spatiu ca sa explic aici si acum aceasta in totalitate dar am observat ca de teama de a nu "calca regulamentul" oamenii nu mai spun nimic. Tac milc. In acelasi timp stiu ca orice discutie "literara" (mai ales la noi romanii) se inflameaza repede si devine un mic razboi balcanic. Deci imi dau seama ca este o fringhie foarte subtire cea pe care incerc sa merg. Acum recunosc pe pentru unii va fi ceva nou dar intotdeauna am considerat Hermeneia un organism care poate evolua. Categoric nu incurajez jignirile dar, asa cum am spus-o si alta data, nu orice conflict este rau per se. In acelasi timp eu nu am incurajat comparatiile cu alte site-uri si cu atit mai putin cu agonia. Dar stiu ca nu pot sa pun neaparat un embargo. Multi va cunoasteti de pe acolo si de bune si de rele. Asa ca daca Bobadil are ceva sa reproseze modului in care tu faci comentarii asta nu mai este vina mea si nici a site-ului Hermeneia. Chiar daca nu cred ca avea vreo legatura cu situatia de fata. Dar lucrurile nu pot fi decupate cu foarfecul. Viata se interpatrunde. Interesant este faptul ca nu ai negat ce a spus el. Poate nu ai facut-o pentru ca e adevarat sau poate pentru ca nu ai vrut sa escaladezi conflictul. Indiferent care este motivul nu imi pretinde mie sa maimutaresc agonia si sa am offtopicuri pentru ca "asa este acolo". Hermeneia, daca inca nu te-ai prins, a fost creata tocmai pentru ca "sa nu fie ca acolo". Te asigur ca o astfel de remarca (cea cu offtopicul), precum si cea legata de "deceptia" ta nu fac decit sa ma dezamageasca pe mine. Pentru ca imi lasa impresia unei persoane destul de egoiste care este gata sa arunce blamul pe un site intreg pentru ca cineva i-a spus ceva ce culmea s-ar putea sa fie adevarat. Deci cu alte cuvinte esti fetita care isi ia papusa si pleaca acasa pentru ca nu stiu ce cavaler ti-a spus ca esti urita. Convinge-ne ca nu esti urita. Convinge-ne ca nu e adevarat, ca nu te "pliezi" pe dupa doamna "agon" (sic!) Ela Luca. Eu habar nu am care este adevarul dar reactia ta ma face sa cred ca nu ar fi exclus ca Andu sa aiba dreptate. Si atunci ce te faci?
pentru textul : poetul I deconștiința lui grigore atinge climaxul în somn. poveștile se leagă mereu bine la tine, asta admir de fiecare dată în textele tale. plus știința țesăturilor, textura. revenind la grigore, cred că modul său de de raportare la timp îi dă toată criza. nu știu cum am putea eticheta conștiința de tip grigore și fragmentarea ei, dar marota asta are valabilitate chiar dacă avem în interior un fals conflict al personajului golit de burlesc și intrat în conținutul derizoriu al cosmodernitații. mi-a plăcut tricefalul scenariu. chiar foarte reușit.
pentru textul : ferpar deÎmi spun mulţi că titlul e puţin nepotrivit. Mă gândesc tot mai mult să revin la forma iniţială. Mulţam fain de trecere.
pentru textul : în loc de braţe cresc atunci valuri în care naufragiază trupul cald şi gol al firescului deSuperb! O cântare utecistă ori poate doar a la şoimii patriei, numai bună de închinat tovarăşei academician, doctor inginer, savant de renume mondial. Cineva ar trebui să vă spună că suntem în 2015 şi că ar fi trebuit să treceţi demult de Bolintineanu.
pentru textul : La toate zânele de pe pământ (for Valentine's day) deUnde a dispărut "anima mundi"? Voiam să comentez.
pentru textul : am privit în ochii cobrei de"mai aproape de sens" inseamna cat mai aproape de intelesul tuturor?"
Nu. Înseamnă mai aproape de sensul pe care l-ai explicat.
"Oricum, sunt convins ca ai inteles de la inceput ce am vrut sa spun si de ce am folosit "arme" in locul ala."
N-am înţeles chiar din prima.
"Iar gramatica, in elasticitatea rigurozitatii ei, cred ca imi va ierta pacatelul..."
Gramatica, nu; cititorii, se poate.
"M-am gandit ceva vreme inainte de a scrie versul in discutie, dar cuvintele astfel legate mi-au transmis un oarecare clinchet pe care nu l-am putut refuza"
Ok.
"Mai rau parca m-a incurcat scartaitul obtinut prin alaturarea e-a (palmele arme), care imi pare ca s-ar accentua daca montez acolo liniuta"
Pe mine nu mă dereanjează niciun scartait. Sincer, mai tare mă deranjează inadvertenţa conjuncţiei. Apoi, "scartaitul" de care pomeneşti nu se poate accentua decât dacă cititorul nu realizează că eventuala cratimă din "palmele-arme" este una de construcţie a unui subst. compus, nu una de contopirea a silabei; ceea ce este puţin probabil.
pentru textul : de ce-mi doresc să văd pământul de"ghemuire" îmi arată singurătatea, corpul ce se-nchide, se-adună spre sine, numai că textul în sine poate fi o proiecție în oglindă, poate închide o psihologie inversă. "nu știu limba în care îmi vorbești" de aici ar trebui să funcționeze atracția, pentru că te atrage ceva pe care nu-l înțelegi. Retragerea într-o lume inertă, a obiectelor, ghemuire, sigur e o retragere, o căutare a sinelui, a centrului pentru care scara e primul reper. Am ales ceva pentru mine: "desfacut în bucăți mici de hîrtie precum aripile unor fluturi morți la prima atingere a mîinii"
pentru textul : ghemuire deaş zice atenţie la cuvîntul "pepită". prin definiţie nu poate fi decît din aur.
pentru textul : am motivele mele decontinui să citesc...
Maria Doina, mulțumesc!
pentru textul : ultima filă din jurnalul unei octogenare romantice deasta a mai fost *(la gauguin) ..ar trebui sa o tai si pe cealalalta...asa ca mai bine ramai la varianta de acum.
pentru textul : Partaj dePagini