Cred că și în acest text sunt câteva expresii pe care le-ai putea înlocui sau lucra, precum "ce nu-ți dădea pace genetic", " aflux feromonic" și mai sunt și altele. Fotografia reușită. Și textul, dacă ar scăpa de balastul de care spuneam mai sus.
eu cred ca expresia "textul merită atenția predecesorilor mei, comentariile nu " este nelalocul ei, cu sublinierea ca este vorba de partea evidentiata si evident contrazice declaratia ta de intentie "intotdeauna am incercat sa nu fiu necivilizat si sa nu par superior in fata celorlalti". nu pricep de ce este asa greu de inteles ca a face comentarii despre comentarii (nici macar la comentarii) este o chestie nepotrivita si oarecum futila. cui foloseste sa scrii "comentariile nu merita atentia mea"? evident, nu iti trebuie mult proces de gindire ca sa intelegi ca un om care scrie asa ceva are poate o problema cu propria semnificatie sau simte nevoia sa striveasca, asa dintr-o placere obscura. da-mi tu un alt exemplu de motiv pentru o astfel de atitudine, daca ai. precizez ca nu urmaresc sa te jignesc sau si nici nu am o zi proasta dar expresia asta m-a deranjat si gindindu-ma ca unii membri nu vor mai avea chef sa comenteze nici macar cit o fac, stiind ca undeva cineva le va spune "ce scrii tu nu merita atentia mea" Este adevarat ca unele (poate multe) comentarii sint slabe sau nefolositoare dar una este sa spui asta si sa o explici, si alta este sa scrii ce ai scris tu. parerea mea
ce i-as reprosa eu acestui poem este multitudinea de verbe la inceput de vers; asa, se obtine o insiruire de actiuni in care eu, ca cititor, abia de mai am loc sa simt ceva.
Ai avea dreptate daca varianta propusa de tine ar reflecta ceea ce voiam sa spun. Dar nu e asa...E gandit ,,sablonul" acela. Ca si aliteratiile de la sfarsit. Daca nu sunt perfecte, asta e - nepriceperea mea e de vina. Dar sunetele repetate si/sau alaturate au un sens: imi transmit emotia . Multumesc pentru atentie!
într-o poezie ca asta totuși expresia "despre cât de simplu ar fi tragem amândoi din aceeași țigară" e ca și cum aș adăuga grafifti la Mona Lisa, nu știu dacă înțelegi...
Virgil, tu spui că "ma tem ca aceasta idee a artei "pure" intr-o existenta rupta de materie sau context este mai degraba o utopie. la urma urmei vorbim despre literatura aici sau despre o chestiune pur metafizica". Să înțeleg că mai e de lucru la forma poetică a acestui text?
O a patra dimensiune, antinomie a incomensurabilui. Apa visului face totul posibil, elementele se disperseaza fiind reconstituite într-o nouă, invincibilă realitate. Pentru profunzimea insondabilă a imaginii poetice.
Nu, Virgil, nu mănânc căprioare! :) dar mulțumesc celorlalți comentatori, care mi-au îndepărtat vălul de pe ochi. însă cu scoicile zburătoare tot nu-s de-acord...decât dacă mă gândesc la elefantul ce se ascunde în cireș. sorry. probabil că-s mioapă rău zilele astea.
P.S. Doresc și voi adăuga un subtitlu acestui text. Este pur și simplu o inspirație care provine din incipitul comentariului Profetului care cred că merge cu poemul de minune, mai ceva ca vinul roșu cu ce vreți voi. Andu
firește că are și o asemenea conotație, Virgil.
și chiar dacă de acolo începem, depinde în ce lumină ne așezăm.
să nu uităm că albul este principui al culorilor...
e ultimul sonet din seria "de urgenta", unul concluziv, asumare a trecerii, toate cele patru au fost scrise in aceeasi zi, una cu multa suferinta in jur, printre strigate de refuz al ciopartirii, recitindu-le, imi aduc aminte si tac Ela (sincer, nu m-am gandit la acel "e" din finalul versurilor, asa "s-a fost sa se intample", comentariul tau rafinat implineste sensurile, cred, din in/subconstientul meu) si Dorin (observatiile sunt pertinente, voi modifica - nu ritmul e alterat, ci sensurile imi par un pic fortate, din ratiuni prozodice), multumesc, scuze pentru raspunsul tarziu si sugrumat, stiu, citindu-va comentariile, ca veti intelege
Eu am o admiraţie deosebită pentru Roxana şi efortul ei. Unora le-a fost greu să vină din Iaşi pînă în Copou. Sau de prin alte oraşe învecinate sau cu access mai uşor, precum Tecuci sau Bacău, etc. Roxana însă a trecut munţii. Singură şi la volanul unei maşini. Well, din punctul meu de vedere asta este admirabil şi extrem de curajos. Mă tem că a făcut pe unii băieţi de ruşine. Bineînţeles că nimeni nu este obligat să participe nicăieri. Dar dacă cineva pomeneşte scuza frigului şi a zăpezii pentru mine Roxana a făcut irelevantă această scuză. Îi mulţumesc pentru cheltuieli şi pentru efortul depus ca Virtualia să poată fi văzută şi online live. Există multe persoane pe care dacă le-aş fi rugat ar fi fost binevoitoare dar s-ar fi scuzat cu eternul "nu mă pricep" sau "nu mă bag". Roxana nu numai că s-a oferit dar s-a şi aventurat dincolo de zona ei de confort. Putea asemeni multor altora să se mulţumească în postura calmă a unui spectator. Mai ales după multele ore de condus şi traversat munţii cu lanţuri pe roţi. Repet şi admir asta pentru că am făcut-o şi eu cîndva în România şi nu este cel mai amuzant lucru. Oricînd poţi sfîrşi cu maşina într-o rîpă. Deci aprecierile mele pentru efort şi pentru cîştigarea poziţiei de editor special media pentru Hermeneia ;).
de-a bușilea printre pietricele strîngeam zdrelituri. zărisem ceva sclipind - le couteau! - și credeam că-i mărgica cea fermecată. cînd să mă las păgubașă, dădui cu fruntea de un ce fără cap cu coadă. oare ... de ce, francisc? cu... cu ...cucui se lăsă astă poezie, fi-ți-ar penițele fără număr!
Eu cred că, poate prin natura lucrurilor, ori poate pur și simplu pentru că suntem români (eh, da, iar prilej să se agite spiritele), noi nu ne menținem prea lesne în limitele unei relații profesionale. Virgil, este lesne de înțeles că Ioana s-a simțit jignită de faptul că eu am sugerat că ea n-ar fi înțeles textul tău și că te-a jignit pe tine. Dar pe cât de lesne este de înțeles, am să o spun și am să repet asta, noi nu putem purta un dialog cu argumente și contraargumente fără să ne legăm de interlocutor, fără să sărim 5 metri în sus de mândrie etc. Ioana, intervenția mea este în calitate de moderator. Dacă tu spui ceva pe care eu îl consider că nu se încadrează în regulament, eu voi interveni. Și nu am cerut nimănui să își ceară scuze, dar asta este o politică personală, pentru că mie îmi pare atât de supralicitată, falsă și inutilă chestia asta în relațiile profesionale, repet. Să nu confundăm. In astfel de situații, scuzele nu ajută la nimic. Eu am fost jignită în repetate rînduri de foarte mulți aici, numai pentru că am intervenit ca moderator, și sunt convinsă că voi mai fi. Dar chiar nu mă afectează. Chiar tu, în fiecare din comentariile tale, ai lansat ceva care se referă strict la persoana mea. Ioana, nu mă cunoști, nu te cunosc. Nu mă interesează de ce reacționezi tu într-un fel sau altul și nu-ți fac procese de conștiință. La mine unu și cu unu fac doi. Am considerat că ai înțeles poezia (subliniez asta!), și că ai făcut un comentariu ironic cu dublu sens la adresa autorului ei. Tu ai venit și ai dat-o, și mi-e greu să spun asta, dar ca de obicei, cotită, acuzându-mă pe mine de, ia să vedem: că nu știu să fac diferența între eul liric și autor, că exagerez, că nu sunt rațională. Ei, asta să fie pierderea mea, Ioana. Dar dă-mi voie să fac două lucruri: să cred în continuare că ai folosit intenționat un comentariu peiorativ la adresa autorului, înțelegând foarte bine sensul poeziei; și, în același timp, să iau în considerare afirmația ta cum că nicidecum nu acesta ți-a fost intenția, și să oprim lucrurile aici (pentru că dacă ai fi mers mai departe, aș fi propus sancționarea, dar așa sunt obligată să iau în considerare ceea ce spui, pentru că nu suntem aici la judecată). Dar Ioana, nu pot să-mi cer scuze pentru că am acționat așa cum îmi dictează conștiința, fără nici o legătură cu persoana ta. A, îți pot spune, complet ieșind pentru prima și ultima dată din "papucii" profesionali, că este adevărat că în relații de prietenie nu contează intenția ci ce a ieșit, și că în astfel de situații e cazul uneori în viață să spui "îmi pare rău", chiar când intenția nu ți-a fost de a jigni sau de a răni, pe principiul "iadul e pavat cu intenții bune", atunci poate că amândouă ar trebui să spunem "îmi pare rău". Dar noi nu suntem în relații de prietenie, ci profesionale, și avem dreptul de a spune ceea ce gândim, atâta vreme cât nu ne legăm de persoana interlocutorului. Dacă aș ajunge să-mi fie teamă să mai intervin pentru că toți se vor simți jigniți că am considerat că au greșit, m-aș lăsa de a fi moderator pe hermeneia. Așa că, îmi pare rău, Ioana, dar nu mușc momeala asta.
ei uite ca eu alatur cu cuvintele si nu fac indigestie. si nici nu am nevoie de reverente. ma descurc excelent si fara. nu cred ca sint o autoritate in poezie dar nici nu cred ca terenul e alunecos. insa bunul meu simt estetico-literar (atit cit o fi el) imi spune ca orice "obiect artistic" sau "de arta", si aici includ si poezia, trebuie sa fie in esenta o comunicare reprezentativa (sau o reprezentare prin comunicare/comuniune, sau impartasire). deci, in chestia asta pe care noi o numim arta (fie ea literara, fie de alta stirpe) existam noi doi (sau noi mai multi) dintre care tu esti artistul iar noi publicul. exista tot felul de teorii despre participarea, rolul si/sau implicarea autorului si a publicului (vezi ideile interesante ale lui Marcel Duchamp). dar, in esenta arta (si deci poezia) este o tentativa a artistului de a transmite ceva printr-o forma de reprezentare, in esenta o joaca mai mult sau mai putin vinovata cu senzorii si neuronii nostri ai publicului. ei bine, pentru chestia asta e nevoie de trei lucruri, idee-inspiratie, talent-munca si autoevaluare-critica. adica in primul rind trebuie sa vrei sa spui sau sa comunici ceva (logic-semnificativ) sau o stare (emotional-semnificativ) care sa aiba in general un caracter unitar si coerent (sau cel putin sa aiba un puternic efect care sa ni se para noua, publicului, ca fiind coerent). cu siguranta ca oricit de bune si brave idei ai avea si orict de multa inspiratie ai considera ca ai, daca nu ai talent (chestia aia cu care te nasti si care te face sa te joci cu frumosul sau cu uritul intr-un mod fascinant si diferit de altii) tot degeaba e, fiindca suna a doaga. iar apoi, chiar daca ai idei, si coerenta, si talent si pui osul la munca tot mai trebuie sa citesti si sa recitesti (eventual sa ii citesti si pe altii care au pana mai ascutita) pina iti perfectionezi mestesugul si implicit rezultatul, adica obiectul literar, adica poezia. cam asta e si scuze ca m-am cam lungit
l-ai mai citit. face parte din seria nestufoaselor din perioada de gratie postoperatorie. mi se parea normal sa fie si aici. noroc ca nu sunt pe podium. am rau de inaltime...
Virgil, nu știu dacă ai reușit să redai ceea ce bănuiesc că ți-ai propus, sau, mai curând, de la ceea ce ai plecat. Îmi pare încărcată poezia (ex: drumul acela de noapte în orașul dizolvat în ploaie, se strâng mănunchi deasupra pământului etc), parcă nu este spațiu de respiro pentru imaginație... ce mi-a plăcut, și de aceea cred că merită să reiei, dacă vei simți cândva necesar: tendința de ieșire din inerție, dansul aproape mistic al sunetelor (de fapt, de-aici încolo parcă e altceva), ca o invocare a unui ce menit să zguduie din temelii conceptele de coșmar - coșmarul nemișcării; imaginația care trasează cercuri plecând din același punct. A, și să nu uit, desigur, arderea din final. Fără flacără, nu?
recunosc, și mie mi-a plăcut textul. inclusiv partea cu labradorul unde nu am de reproșat nimic. singurul loc unde am simțit puțină forțare artificială este ultimul vers. deși nu e frumos să sugerezi nimănui cum ar fi „mai bine” eu aș fi preferat ca poemul să se încheie așa:
„atunci tăcerea
mi-a luat craniul în mîini, l-a dat pe spate
şi cu degetul mare
m-a atins”
Raluca Blezniuc, apreciez sfatul si chiar imi place varianta ta, dar, cred in poem, doar cu alunita pe el. Pe viitor, voi tine cont de sugestiile tale. Te astept cu aceeasi sinceritate.
Admir efortul dumneavostra de a ramane impartial, si scriitura foarte documentata si cursiva.
Aveti un text asemanator si despre Istoria lui Alex Stefanescu ?
V-as fi recunoscatoare daca l-ati posta aci.
De revizuit punctuația și antepenultimul vers. Întotdeauna virgulă înainte de dar.
Un typo în primul vers.
Apreciez ideea poemului. Poate ar fi trebuit alt titlu, mai ales că se regăsește în ultimul vers.
eram copii desenam o stradă închipuită ne îndesam buzunarele cu fluturi apoi mergeam cu trenul, soarele se multiplica în ferestre intr-un fel, iubirea era o schimbare de registru era martie ei se repezeau să îmbrace desenând pe asfalt arcuirea odinioară visam aceleași lucruri ne prefaceam în continuare tu coborai eu iți întindeam mâna Atat am retinut din textul de mai sus. Cat timp iti ia sa incerci sa scrii altfel, adica sa reduci contextualitatea si sa fac poezia valabila pentru oricine? O ora, o viata? Gandeste-te ca poate nebuna [adica eu] are dreptate.
multumesc de semn si apreciere, cami. ai dreptate in ceea ce priveste tema celei de/a doua strofe. cand am abordat/o nu am gandit cat de veche este, dar cred ca o tema trebuie reluata in toate felurile posibile pana dincolo de epuizarea ei. oricum ma voi mai gandi. multumesc iara si te astept mereu constructiv si bucuros.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Cred că și în acest text sunt câteva expresii pe care le-ai putea înlocui sau lucra, precum "ce nu-ți dădea pace genetic", " aflux feromonic" și mai sunt și altele. Fotografia reușită. Și textul, dacă ar scăpa de balastul de care spuneam mai sus.
pentru textul : Kastalia deeu cred ca expresia "textul merită atenția predecesorilor mei, comentariile nu " este nelalocul ei, cu sublinierea ca este vorba de partea evidentiata si evident contrazice declaratia ta de intentie "intotdeauna am incercat sa nu fiu necivilizat si sa nu par superior in fata celorlalti". nu pricep de ce este asa greu de inteles ca a face comentarii despre comentarii (nici macar la comentarii) este o chestie nepotrivita si oarecum futila. cui foloseste sa scrii "comentariile nu merita atentia mea"? evident, nu iti trebuie mult proces de gindire ca sa intelegi ca un om care scrie asa ceva are poate o problema cu propria semnificatie sau simte nevoia sa striveasca, asa dintr-o placere obscura. da-mi tu un alt exemplu de motiv pentru o astfel de atitudine, daca ai. precizez ca nu urmaresc sa te jignesc sau si nici nu am o zi proasta dar expresia asta m-a deranjat si gindindu-ma ca unii membri nu vor mai avea chef sa comenteze nici macar cit o fac, stiind ca undeva cineva le va spune "ce scrii tu nu merita atentia mea" Este adevarat ca unele (poate multe) comentarii sint slabe sau nefolositoare dar una este sa spui asta si sa o explici, si alta este sa scrii ce ai scris tu. parerea mea
pentru textul : karuna dece i-as reprosa eu acestui poem este multitudinea de verbe la inceput de vers; asa, se obtine o insiruire de actiuni in care eu, ca cititor, abia de mai am loc sa simt ceva.
pentru textul : scoteam dragostea cu o pompă submersibilă deAi avea dreptate daca varianta propusa de tine ar reflecta ceea ce voiam sa spun. Dar nu e asa...E gandit ,,sablonul" acela. Ca si aliteratiile de la sfarsit. Daca nu sunt perfecte, asta e - nepriceperea mea e de vina. Dar sunetele repetate si/sau alaturate au un sens: imi transmit emotia . Multumesc pentru atentie!
pentru textul : Ecolocație deîntr-o poezie ca asta totuși expresia "despre cât de simplu ar fi tragem amândoi din aceeași țigară" e ca și cum aș adăuga grafifti la Mona Lisa, nu știu dacă înțelegi...
pentru textul : regret pe spațiu simplu deVirgil, tu spui că "ma tem ca aceasta idee a artei "pure" intr-o existenta rupta de materie sau context este mai degraba o utopie. la urma urmei vorbim despre literatura aici sau despre o chestiune pur metafizica". Să înțeleg că mai e de lucru la forma poetică a acestui text?
pentru textul : karuna deO a patra dimensiune, antinomie a incomensurabilui. Apa visului face totul posibil, elementele se disperseaza fiind reconstituite într-o nouă, invincibilă realitate. Pentru profunzimea insondabilă a imaginii poetice.
pentru textul : delirice VI deDa, cred că ai dreptate cu forma "en". Fiind obișnuit cu "dans", am avut o reacție ce ține de propriile mele prejudecăți.
pentru textul : La bastide des vagues deNu, Virgil, nu mănânc căprioare! :) dar mulțumesc celorlalți comentatori, care mi-au îndepărtat vălul de pe ochi. însă cu scoicile zburătoare tot nu-s de-acord...decât dacă mă gândesc la elefantul ce se ascunde în cireș. sorry. probabil că-s mioapă rău zilele astea.
pentru textul : zborul precum scoicile deP.S. Doresc și voi adăuga un subtitlu acestui text. Este pur și simplu o inspirație care provine din incipitul comentariului Profetului care cred că merge cu poemul de minune, mai ceva ca vinul roșu cu ce vreți voi. Andu
pentru textul : dombi detotusi Ioana, nu poti sa micsorezi imaginea?
pentru textul : Plânsul de rouă/Rosée pleurante defirește că are și o asemenea conotație, Virgil.
pentru textul : de ce nu mai scriu poeme lungi deși chiar dacă de acolo începem, depinde în ce lumină ne așezăm.
să nu uităm că albul este principui al culorilor...
un an nou fericit vă doresc.
pentru textul : sura1 dela mulţi ani
Aceasta este o poezie dintr-un volum din 2002. Nu înțeleg ce anume doriți, domnilor?
pentru textul : cine-mi va deschide dee ultimul sonet din seria "de urgenta", unul concluziv, asumare a trecerii, toate cele patru au fost scrise in aceeasi zi, una cu multa suferinta in jur, printre strigate de refuz al ciopartirii, recitindu-le, imi aduc aminte si tac Ela (sincer, nu m-am gandit la acel "e" din finalul versurilor, asa "s-a fost sa se intample", comentariul tau rafinat implineste sensurile, cred, din in/subconstientul meu) si Dorin (observatiile sunt pertinente, voi modifica - nu ritmul e alterat, ci sensurile imi par un pic fortate, din ratiuni prozodice), multumesc, scuze pentru raspunsul tarziu si sugrumat, stiu, citindu-va comentariile, ca veti intelege
pentru textul : Cioburi de alb deEu am o admiraţie deosebită pentru Roxana şi efortul ei. Unora le-a fost greu să vină din Iaşi pînă în Copou. Sau de prin alte oraşe învecinate sau cu access mai uşor, precum Tecuci sau Bacău, etc. Roxana însă a trecut munţii. Singură şi la volanul unei maşini. Well, din punctul meu de vedere asta este admirabil şi extrem de curajos. Mă tem că a făcut pe unii băieţi de ruşine. Bineînţeles că nimeni nu este obligat să participe nicăieri. Dar dacă cineva pomeneşte scuza frigului şi a zăpezii pentru mine Roxana a făcut irelevantă această scuză. Îi mulţumesc pentru cheltuieli şi pentru efortul depus ca Virtualia să poată fi văzută şi online live. Există multe persoane pe care dacă le-aş fi rugat ar fi fost binevoitoare dar s-ar fi scuzat cu eternul "nu mă pricep" sau "nu mă bag". Roxana nu numai că s-a oferit dar s-a şi aventurat dincolo de zona ei de confort. Putea asemeni multor altora să se mulţumească în postura calmă a unui spectator. Mai ales după multele ore de condus şi traversat munţii cu lanţuri pe roţi. Repet şi admir asta pentru că am făcut-o şi eu cîndva în România şi nu este cel mai amuzant lucru. Oricînd poţi sfîrşi cu maşina într-o rîpă. Deci aprecierile mele pentru efort şi pentru cîştigarea poziţiei de editor special media pentru Hermeneia ;).
pentru textul : Entropia unei seri de poezie. Virtualia XII. dede-a bușilea printre pietricele strîngeam zdrelituri. zărisem ceva sclipind - le couteau! - și credeam că-i mărgica cea fermecată. cînd să mă las păgubașă, dădui cu fruntea de un ce fără cap cu coadă. oare ... de ce, francisc? cu... cu ...cucui se lăsă astă poezie, fi-ți-ar penițele fără număr!
pentru textul : Pietrele Doamnei deEu cred că, poate prin natura lucrurilor, ori poate pur și simplu pentru că suntem români (eh, da, iar prilej să se agite spiritele), noi nu ne menținem prea lesne în limitele unei relații profesionale. Virgil, este lesne de înțeles că Ioana s-a simțit jignită de faptul că eu am sugerat că ea n-ar fi înțeles textul tău și că te-a jignit pe tine. Dar pe cât de lesne este de înțeles, am să o spun și am să repet asta, noi nu putem purta un dialog cu argumente și contraargumente fără să ne legăm de interlocutor, fără să sărim 5 metri în sus de mândrie etc. Ioana, intervenția mea este în calitate de moderator. Dacă tu spui ceva pe care eu îl consider că nu se încadrează în regulament, eu voi interveni. Și nu am cerut nimănui să își ceară scuze, dar asta este o politică personală, pentru că mie îmi pare atât de supralicitată, falsă și inutilă chestia asta în relațiile profesionale, repet. Să nu confundăm. In astfel de situații, scuzele nu ajută la nimic. Eu am fost jignită în repetate rînduri de foarte mulți aici, numai pentru că am intervenit ca moderator, și sunt convinsă că voi mai fi. Dar chiar nu mă afectează. Chiar tu, în fiecare din comentariile tale, ai lansat ceva care se referă strict la persoana mea. Ioana, nu mă cunoști, nu te cunosc. Nu mă interesează de ce reacționezi tu într-un fel sau altul și nu-ți fac procese de conștiință. La mine unu și cu unu fac doi. Am considerat că ai înțeles poezia (subliniez asta!), și că ai făcut un comentariu ironic cu dublu sens la adresa autorului ei. Tu ai venit și ai dat-o, și mi-e greu să spun asta, dar ca de obicei, cotită, acuzându-mă pe mine de, ia să vedem: că nu știu să fac diferența între eul liric și autor, că exagerez, că nu sunt rațională. Ei, asta să fie pierderea mea, Ioana. Dar dă-mi voie să fac două lucruri: să cred în continuare că ai folosit intenționat un comentariu peiorativ la adresa autorului, înțelegând foarte bine sensul poeziei; și, în același timp, să iau în considerare afirmația ta cum că nicidecum nu acesta ți-a fost intenția, și să oprim lucrurile aici (pentru că dacă ai fi mers mai departe, aș fi propus sancționarea, dar așa sunt obligată să iau în considerare ceea ce spui, pentru că nu suntem aici la judecată). Dar Ioana, nu pot să-mi cer scuze pentru că am acționat așa cum îmi dictează conștiința, fără nici o legătură cu persoana ta. A, îți pot spune, complet ieșind pentru prima și ultima dată din "papucii" profesionali, că este adevărat că în relații de prietenie nu contează intenția ci ce a ieșit, și că în astfel de situații e cazul uneori în viață să spui "îmi pare rău", chiar când intenția nu ți-a fost de a jigni sau de a răni, pe principiul "iadul e pavat cu intenții bune", atunci poate că amândouă ar trebui să spunem "îmi pare rău". Dar noi nu suntem în relații de prietenie, ci profesionale, și avem dreptul de a spune ceea ce gândim, atâta vreme cât nu ne legăm de persoana interlocutorului. Dacă aș ajunge să-mi fie teamă să mai intervin pentru că toți se vor simți jigniți că am considerat că au greșit, m-aș lăsa de a fi moderator pe hermeneia. Așa că, îmi pare rău, Ioana, dar nu mușc momeala asta.
pentru textul : e bună tipa deei uite ca eu alatur cu cuvintele si nu fac indigestie. si nici nu am nevoie de reverente. ma descurc excelent si fara. nu cred ca sint o autoritate in poezie dar nici nu cred ca terenul e alunecos. insa bunul meu simt estetico-literar (atit cit o fi el) imi spune ca orice "obiect artistic" sau "de arta", si aici includ si poezia, trebuie sa fie in esenta o comunicare reprezentativa (sau o reprezentare prin comunicare/comuniune, sau impartasire). deci, in chestia asta pe care noi o numim arta (fie ea literara, fie de alta stirpe) existam noi doi (sau noi mai multi) dintre care tu esti artistul iar noi publicul. exista tot felul de teorii despre participarea, rolul si/sau implicarea autorului si a publicului (vezi ideile interesante ale lui Marcel Duchamp). dar, in esenta arta (si deci poezia) este o tentativa a artistului de a transmite ceva printr-o forma de reprezentare, in esenta o joaca mai mult sau mai putin vinovata cu senzorii si neuronii nostri ai publicului. ei bine, pentru chestia asta e nevoie de trei lucruri, idee-inspiratie, talent-munca si autoevaluare-critica. adica in primul rind trebuie sa vrei sa spui sau sa comunici ceva (logic-semnificativ) sau o stare (emotional-semnificativ) care sa aiba in general un caracter unitar si coerent (sau cel putin sa aiba un puternic efect care sa ni se para noua, publicului, ca fiind coerent). cu siguranta ca oricit de bune si brave idei ai avea si orict de multa inspiratie ai considera ca ai, daca nu ai talent (chestia aia cu care te nasti si care te face sa te joci cu frumosul sau cu uritul intr-un mod fascinant si diferit de altii) tot degeaba e, fiindca suna a doaga. iar apoi, chiar daca ai idei, si coerenta, si talent si pui osul la munca tot mai trebuie sa citesti si sa recitesti (eventual sa ii citesti si pe altii care au pana mai ascutita) pina iti perfectionezi mestesugul si implicit rezultatul, adica obiectul literar, adica poezia. cam asta e si scuze ca m-am cam lungit
pentru textul : invazia del-ai mai citit. face parte din seria nestufoaselor din perioada de gratie postoperatorie. mi se parea normal sa fie si aici. noroc ca nu sunt pe podium. am rau de inaltime...
pentru textul : V deVirgil, nu știu dacă ai reușit să redai ceea ce bănuiesc că ți-ai propus, sau, mai curând, de la ceea ce ai plecat. Îmi pare încărcată poezia (ex: drumul acela de noapte în orașul dizolvat în ploaie, se strâng mănunchi deasupra pământului etc), parcă nu este spațiu de respiro pentru imaginație... ce mi-a plăcut, și de aceea cred că merită să reiei, dacă vei simți cândva necesar: tendința de ieșire din inerție, dansul aproape mistic al sunetelor (de fapt, de-aici încolo parcă e altceva), ca o invocare a unui ce menit să zguduie din temelii conceptele de coșmar - coșmarul nemișcării; imaginația care trasează cercuri plecând din același punct. A, și să nu uit, desigur, arderea din final. Fără flacără, nu?
pentru textul : inerție a zilei derecunosc, și mie mi-a plăcut textul. inclusiv partea cu labradorul unde nu am de reproșat nimic. singurul loc unde am simțit puțină forțare artificială este ultimul vers. deși nu e frumos să sugerezi nimănui cum ar fi „mai bine” eu aș fi preferat ca poemul să se încheie așa:
pentru textul : Supercalifragilisticexpialidocious de„atunci tăcerea
mi-a luat craniul în mîini, l-a dat pe spate
şi cu degetul mare
m-a atins”
fratemiu? haha
pentru textul : De noapte deRaluca Blezniuc, apreciez sfatul si chiar imi place varianta ta, dar, cred in poem, doar cu alunita pe el. Pe viitor, voi tine cont de sugestiile tale. Te astept cu aceeasi sinceritate.
pentru textul : desperado deAdmir efortul dumneavostra de a ramane impartial, si scriitura foarte documentata si cursiva.
pentru textul : Nicolae Manolescu – Foiletonul critic și eseul speculativ ca istorie literară deAveti un text asemanator si despre Istoria lui Alex Stefanescu ?
V-as fi recunoscatoare daca l-ati posta aci.
De revizuit punctuația și antepenultimul vers. Întotdeauna virgulă înainte de dar.
pentru textul : Trecere imaginară deUn typo în primul vers.
Apreciez ideea poemului. Poate ar fi trebuit alt titlu, mai ales că se regăsește în ultimul vers.
eram copii desenam o stradă închipuită ne îndesam buzunarele cu fluturi apoi mergeam cu trenul, soarele se multiplica în ferestre intr-un fel, iubirea era o schimbare de registru era martie ei se repezeau să îmbrace desenând pe asfalt arcuirea odinioară visam aceleași lucruri ne prefaceam în continuare tu coborai eu iți întindeam mâna Atat am retinut din textul de mai sus. Cat timp iti ia sa incerci sa scrii altfel, adica sa reduci contextualitatea si sa fac poezia valabila pentru oricine? O ora, o viata? Gandeste-te ca poate nebuna [adica eu] are dreptate.
pentru textul : cum să prinzi luna în zona 51 deva multumesc. o sa las timpul sa treaca si apoi voi reveni la acest poem. atunci sigur il voi vedea cu alti ochi.
pentru textul : Madlenă 2 demultumesc de semn si apreciere, cami. ai dreptate in ceea ce priveste tema celei de/a doua strofe. cand am abordat/o nu am gandit cat de veche este, dar cred ca o tema trebuie reluata in toate felurile posibile pana dincolo de epuizarea ei. oricum ma voi mai gandi. multumesc iara si te astept mereu constructiv si bucuros.
pentru textul : Balada ochilor tăi deEra să ratez un text bun din cauza titlului. Cred că știi și tu că "băutură obscenă" și "buze senzuale" scad din valoarea finalului.
pentru textul : Cuvinte fară stăpîn: cușmă, furcă, drob dePagini