Sper ca intelegi ca e un text... Am retinut doar ne rugăm somnului uscatului frigului Am retinut si eu ca nu orice scriu e text, desi e greu de acceptat.
Revin... Mi-am updatat profilul, si re-updatat, adica am pus doua texte, unul l-am scos. Adica dau scroll destul de mult pana la sectiunea de texte... Nu se poate sa avem optiunea sa postam fie texte fie datele de profil cum erau inanite ?
M-a bucurat acest poem fiindcă prezintă un hristos omniprezent şi, mai mult de atât, un hristos ce locuieşte în om (purtătorul de Hristos). Şi eu l-am întâlnit într-o zi în parc...mânca nişte firimituri dintr-o batistă. M-a privit. L-am recunoscut.
În poemul tău e un hristos căruia îi pasă de noi, care ştie de orice fir de păr, când cade sau albeşte. Şi ce e mai minunat, e invitaţia aceea la a sta de vorbă, de a fi disponilbil să asculte ca un adevărat prieten. Îmi aminteşte de ,,voi intra la el şi voi cina cu el". Ce e mai minunat ca starea de la cină? Ai surprins esenţialul creştinismului, al religiei iubirii, într-un context în care aproape totul e instituţionalizat şi rece. Aici e multă căldură în hristosul acela de la mall.
Sunt, intr-adevar, unele imagini suprarealiste. Tocmai de aceea mi se pare potrivita sintagma ursilor de hartie, de fapt motivul navigarii in trecut. Multumesc pentru interesul aratat acestor scrieri.
Lucian, cat de constructiv ai vrea sa fie? Am punctat ce mi s-a parut ca trebuie regandit/reformulat. Fireste ca este vorba de opinii personale - mai mult e atat, nu pretind ca sunt o autoritate in materie ori ca parerile mele sunt de necontestat. In concluzie, le poti lua in consideratie...sau nu. Iti poti sustine textul cu argumente...sau nu.
Ariana, cu un zambet retinut as putea spune ca stiu, doar de aceea scriu :-) Studiez de ieri sugestiile tale, nu ma pot hotari sa "repar", desi imi dau seama de rupere acolo, m-au pacalit cuvintele acelea ca ar fi toate autentice, si nu-s. Cred ca le-am descoperit pe infractoare :-) La certitudinile acelea nu pot renunta, stiu ele de ce. Dar incerc sa reformulez un picut. La urma urmelor, cuvintele apartin sau nu realitatii unui poem dupa cum noi le hotaram soarta... E un paradox pe care eu il iubesc la nebunie. Eu mai scriu, numai sa te vad daca te tii. Ah, trebuie sa iti raspund si eu, desi vad ca vorbesti cu altii in subsolul paginii mele: si eu cred poezia aceea mai buna. Cea de față mi-este insa mai draga. E acel "give in" pe care bine l-ai sesizat. Te mai astept.
Paul, scuze, nu înțeleg de ce sari așa la gâtul meu bătrân... câți ani ai? Ai încă energie, chef de bătaie se vede treaba. Mie mi-a pierit, sincer. Eu ți-am scris că nu am priceput ce e cu textul acesta, asta poate să spună simplu că sunt prost la o adică... apoi ți-am zis că 'roman viitor' nu e o exprimare fericită... ție ți se pare ok? Dacă da, explică-mi și mie, fără să vii cu chestii din astea re. câți bani dai tu pe opinia mea, asta nu face (din nou în opinia mea, desigur) decât să te pună în dificultate tocmai în această săptămână, când ne gândim la păcatele noastre.
Pe scurt, eu cred că aici pe Hermeneia regula e așa, dacă cineva îți scrie un comm îi răspunzi la punctele referite acolo, nu spui că nu dai doi bani pe părerea respectivului comentator, chiar dacă așa e, right? Din respect pentru Hermeneia... Mai ales că noi doi nu ne cunoaștem, dar pot să presupun că aș putea să-ți fiu tată (și-i mulțumesc lui Dumnezeu că nu îți sunt, pentru că nu sunt un om violent).
ciudatica si interesanta in acelasi timp aceasta poezie. o schimbare de registru sau o incercare de altceva? mi-au placut versurile: "aceiași oameni țin umbră aceeași dragoste cu timp în sandale tălpile nu mai ating cerul de nici o culoare" care exprima starea aceea de lehamite despre care vorbea Virgil. se remarca un cadru, o imagine anosta, aceeasi zi de zi, "pe aici nimic nou"; "aceeasi oameni tin umbra" descrie cumva existentialismul lui camus care vorbeste despre viata absurda. n-am prea inteles eu chestia asta cu:"p'oaia a'ba'tru' inge'ii a'ipile". stau 12 secunde poate gasesc un raspuns. mi-am amintit de 11 minute a lui Paulo Coelho pe care nu am citit-o, poate intr-un viitor apropiat.mi-au placut cel mai mult primele trei strofe, celelalte mai putin.
Draga domnule Manolescu, nu trebuia sa va cereti scuze, este si vina mea ca nu am reusit de prima oara sa gasesc o modalitate de a comunica mai degajat. Si mai stiu un lucru. Infatuarea, orgoliul acela literar, este un blestem pe care il purtam cu totii pana la moarte. Dar mai exista si calitatea umana si intelepciunea acumulata cu timpul care pot masca dorintele noastre de a ramane in atentia posteritatii. Sanatate.
remarc: "Atât de liniște este în mine, ca o prosteală care îți rămâne pe chip, uimirea disprețului care cade pe tine în momentul adevărului."
În orice caz, mie textul mi se pare o alegorie pentru ceva mult mai mult decît pare să spună la prima vedere. Iar acel "Deocamdată ninge" mi se pare o excelentă avertizare mascată.
Dacă nu eu, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când?
Zâmbeam amar gândind că ceea ce pentru unii reprezintă nobilul testosteron pentru alţii se reduce la cea mai crudă dintre realităţi: supravieţuirea. Supravieţuirea în ceea ce a devenit un alt fel de lagăr de experimentare şi implicit extertminare în masă.
Introducerea primelor experimente de tip Codex Alimentarius într-o ţară decimată de malnutriţie, reducerea celor mai elementare surse de venit care să asigure nu strictul necesar ci ceea ce mai exact înseamnă un minim subliminal de hrana şi medicamente, de haine nu mai vorbim, pentru categoriile cele mai defavorizate: femei, copii, bătrâni.
Loviturile direcţionate sistematic împotriva a tot ceea ce înseamnă educaţie, sănătate, împotriva tuturor instituţiilor care încă mai funcţionau, împotriva celor care mai reprezentau ţara, care făceau să bată cu mândrie inimile de român, oamenii de ştiinţă, artiştii, sportivii campioni mondiali târâţi în mizerie şi ruşine, în mizerie, să muşte din ţărână, tot ceea ce înseamnă demnitate şi mândrie naţională.
Drumurile, capcane ale morţii, ţara, o junglă în care răzbeşte nu cel mai tare ci cel mai ticălos şi mai infam şi mai fără de scrupule.
Cele enumerate sunt doar câteva vagi exemple.
La noi, pe platourile cele mai inaccesibile ale Tibetului, sunt încă alcătuiri tribale. Nu avem drumuri asfaltate, dar avem demnitate şi avem morală. Morala este simplă, constă în respectul pentru bătrâni. Şi Occidentul, cel spre care a alergat România ca spre un vis de aur, îi ajută pe bătrânii, prea mulţi la număr, să moară, visând frumos. Pentru eutanasie se găsesc mijloace destul de civilizate, am putea spune. În România nu. Dar ce mai contează, urmaşi ai nemuritorilor daci, românii nu vor mai îmbătrâni niciodată; rând pe rând, încetul cu încetul, devin şi ei nemuritori.
imi place cum reusesti sa definesti o stare in doar cateva cuvinte... dintr-un sentiment de daruire maxima pana la abandon de sine, stii ca doar taind in carne vie poti obtine iertarea, o iertare de care se pare ai multa nevoie, asa ca te supui benevol unui ritual de purificare (catharsis) traind un sentiment curat la maxima lui intensitate. te regasesc mereu consecvent cu tine insuti, mereu atent la ceea ce simti si fidel acestei stari treci teama de timp, printr-un filtru transparent al unei inimi ce simte… cu bucurie anna
Ioana, mulțam mult, am urmat îndrumările tale, am dat leyer+satin; am tras text dar mai alteral nu se vede prea bine, am bolduit textul, am incercat multe nuante de galben-auriu-lumina, dar se vad foarte sters. Acesta e rezultatul, cel din varianta 2. cred ca tot 1 merge mai bine. am eliminat acel "de" (din "fără de care"). Voi mai lucra mâine, nu sunt mulțumită. Voi reuși cumva. E diferență între cum îmi apare pe desktop și cum apare aici.
Interesanta idee de exorcizare, sa zic asa... Insa mi se pare un pic spus prea "pe sleau"... si anume "iubita sfanta printre stele" si "o groapa in care voi ascunde valurile urii". As reformula poemul mizand mai mult pe sugestie. Oricum, placut. Andu
Am impresia că până la un punct ai vrut să faci altceva din richard, și apoi te-ai răzgândit. Am dreptate? Dacă da, atunci ia-l de la capăt și fă-l ce ai intenționat inițial; e ruptă povestea și de aici aerul de neverosimil de care spunea și Aranca. Dacă însa nu e nimic intenționat, atunci nu știu dacă mai e ceva de reparat... E greșit gândit cumva personajul în raport cu decorul (adică dacă exact pe asta ai mizat, e prea departe...). Interesantă însă senzația pe care o creezi... și anume că și personajul care vorbește la persoana întâi face parte tot din decor... Mă rog, nu-i nouă ideea, dar ți-a ieșit bine.
Poezia Dorinului are întotdeauna greutatea pământului, sonoritatea profeților și subtilitatea chirurgicală a mânuitorilor și despicătorilor cuvântului. E rotundă, plină și grea. Trăirile sale subiective (probabil) se obiectivează în ambianța, întotdeauna armonică, a unor semne ancestrale, a unor amintiri comune omenirii întregi ca ansamblu de conștiințe fragmentare, difuze, a ființei umane care se descoperă pe sine însăși ca fiind centru și iradiere a universului văzut, dar căreia i s-a promis mai mult. O ființă umană care se plimbă de la concertele de Paște, prin apele cele de deasupra ale delfinei/cezara, înspre un olimp feminizat, apoi clinchetul candelabrelor ca un adagio al dragostei eterne.
...pentru a pătrunde puțin în miezul versurilor, am încercat să pornesc de la titlul poemului. totul stă sub semnul alb-negrului și nu lipsește nici nuanța ușor ironică, nici nuanța ușor nostalgică p'acilea. am urmărit culorile astfel: dimineața- alb, ciocolată cu lapte-tentă de negru,țigan-la alegere, de unde vine nuanța ironică, degete-alb și surprinzător...pian: alb-negru(clapele). pentru că nuanța ușor ironică am subliniat-o, revin la nuanța nostalgică ce îmi convine perfect, pentru că singurul element rămas deoparte, fără culoare sunt cele "două secunde", de aici pornind demersul poetei care în suprafața poemului contruiește o imagine sensibil-ermetică, pentru ca în substratul său să fie un dans al simbolurilor. ideea , după cum o văd eu este conducerea ființei, la rândul ei îmbinare între alb și negru, în unele geneze când trebuie a ne apropia de obiectele care ne seamănă, nu doar formal (clapele pianului), ci și reverberator, pianul reușind a trezi atât albul cât și negrul din ființă. mi-a plăcut Vio, acest poem al tău și cu riscul de a se "supăra" Virgil pe mine, te îngălbenesc, pentru că îmi place. bine ai venit pe hermeneia!
Silviu Someșanu, ai încălcat Regulamentul Hermeneia, regulament la care ai subscris odată cu înscrierea pe site.
Dacă ai vreo plângere, folosește adresele de contact aflate în subsolul paginii și nu spațiul destinat textelor literare.
Vom discuta atitudinea ta în Consiliul Hermeneia.
nu pot sa cred cum pot trece neobservate aceste comentarii si cum nimeni nu zice nimic?
pentru ca daca cuvintele din comentariul facut de Margas au fost veninoase, atunci cuvintelei lui Adrian au fost mult mai mult decat atat.
a spune cuiva ca: „te strivesc precum un gandac de bucatarie” mi se pare destul de grav ca incidentul sa fie fost macar semnalat de cineva, iar la scuzele pe care si le-a cerut Marga, au venit alte jigniri si alte atacuri la persoana... si totusi aceeasi tacere de parca toate astea nu s-ar intampla pe un site literar.
imi cer scuze ca nu e un comentariul pe text asa cum cere regulamentul, dar efectiv am ramas surprinsa sa constat cata ura si razbunare poate exista intre oameni, fara ca cineva sa aiba vreun folos din asta.
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
Sper ca intelegi ca e un text... Am retinut doar ne rugăm somnului uscatului frigului Am retinut si eu ca nu orice scriu e text, desi e greu de acceptat.
pentru textul : În sepia deRevin... Mi-am updatat profilul, si re-updatat, adica am pus doua texte, unul l-am scos. Adica dau scroll destul de mult pana la sectiunea de texte... Nu se poate sa avem optiunea sa postam fie texte fie datele de profil cum erau inanite ?
pentru textul : Noutăți în pagina de profil deM-a bucurat acest poem fiindcă prezintă un hristos omniprezent şi, mai mult de atât, un hristos ce locuieşte în om (purtătorul de Hristos). Şi eu l-am întâlnit într-o zi în parc...mânca nişte firimituri dintr-o batistă. M-a privit. L-am recunoscut.
pentru textul : l-am întîlnit pe hristos în mall într-o zi deÎn poemul tău e un hristos căruia îi pasă de noi, care ştie de orice fir de păr, când cade sau albeşte. Şi ce e mai minunat, e invitaţia aceea la a sta de vorbă, de a fi disponilbil să asculte ca un adevărat prieten. Îmi aminteşte de ,,voi intra la el şi voi cina cu el". Ce e mai minunat ca starea de la cină? Ai surprins esenţialul creştinismului, al religiei iubirii, într-un context în care aproape totul e instituţionalizat şi rece. Aici e multă căldură în hristosul acela de la mall.
Sunt, intr-adevar, unele imagini suprarealiste. Tocmai de aceea mi se pare potrivita sintagma ursilor de hartie, de fapt motivul navigarii in trecut. Multumesc pentru interesul aratat acestor scrieri.
pentru textul : fericirea era o barcă de hârtie deAdriana, mulțumesc pentru gânduri. Cu atât mai bucuros pentru impresie.
pentru textul : Soldatul părăsit de soartă și iubita teiului înflorit deLucian, cat de constructiv ai vrea sa fie? Am punctat ce mi s-a parut ca trebuie regandit/reformulat. Fireste ca este vorba de opinii personale - mai mult e atat, nu pretind ca sunt o autoritate in materie ori ca parerile mele sunt de necontestat. In concluzie, le poti lua in consideratie...sau nu. Iti poti sustine textul cu argumente...sau nu.
pentru textul : Lângă fereastra veche deVa multumesc tuturor pentru semne si pentru aprecieri.
Cristina, ca de obicei, ma "citesti" bine. :) Multumesc.
pentru textul : moartea nu are deAriana, cu un zambet retinut as putea spune ca stiu, doar de aceea scriu :-) Studiez de ieri sugestiile tale, nu ma pot hotari sa "repar", desi imi dau seama de rupere acolo, m-au pacalit cuvintele acelea ca ar fi toate autentice, si nu-s. Cred ca le-am descoperit pe infractoare :-) La certitudinile acelea nu pot renunta, stiu ele de ce. Dar incerc sa reformulez un picut. La urma urmelor, cuvintele apartin sau nu realitatii unui poem dupa cum noi le hotaram soarta... E un paradox pe care eu il iubesc la nebunie. Eu mai scriu, numai sa te vad daca te tii. Ah, trebuie sa iti raspund si eu, desi vad ca vorbesti cu altii in subsolul paginii mele: si eu cred poezia aceea mai buna. Cea de față mi-este insa mai draga. E acel "give in" pe care bine l-ai sesizat. Te mai astept.
pentru textul : Apă neîncepută dePaul, scuze, nu înțeleg de ce sari așa la gâtul meu bătrân... câți ani ai? Ai încă energie, chef de bătaie se vede treaba. Mie mi-a pierit, sincer. Eu ți-am scris că nu am priceput ce e cu textul acesta, asta poate să spună simplu că sunt prost la o adică... apoi ți-am zis că 'roman viitor' nu e o exprimare fericită... ție ți se pare ok? Dacă da, explică-mi și mie, fără să vii cu chestii din astea re. câți bani dai tu pe opinia mea, asta nu face (din nou în opinia mea, desigur) decât să te pună în dificultate tocmai în această săptămână, când ne gândim la păcatele noastre.
pentru textul : Felicia dePe scurt, eu cred că aici pe Hermeneia regula e așa, dacă cineva îți scrie un comm îi răspunzi la punctele referite acolo, nu spui că nu dai doi bani pe părerea respectivului comentator, chiar dacă așa e, right? Din respect pentru Hermeneia... Mai ales că noi doi nu ne cunoaștem, dar pot să presupun că aș putea să-ți fiu tată (și-i mulțumesc lui Dumnezeu că nu îți sunt, pentru că nu sunt un om violent).
Sau : avem altceva de dat, care ne înlocuieşte aceeaşi dorinţă de a ne exprima frumosul şi arta.
pentru textul : how fast we grow deciudatica si interesanta in acelasi timp aceasta poezie. o schimbare de registru sau o incercare de altceva? mi-au placut versurile: "aceiași oameni țin umbră aceeași dragoste cu timp în sandale tălpile nu mai ating cerul de nici o culoare" care exprima starea aceea de lehamite despre care vorbea Virgil. se remarca un cadru, o imagine anosta, aceeasi zi de zi, "pe aici nimic nou"; "aceeasi oameni tin umbra" descrie cumva existentialismul lui camus care vorbeste despre viata absurda. n-am prea inteles eu chestia asta cu:"p'oaia a'ba'tru' inge'ii a'ipile". stau 12 secunde poate gasesc un raspuns. mi-am amintit de 11 minute a lui Paulo Coelho pe care nu am citit-o, poate intr-un viitor apropiat.mi-au placut cel mai mult primele trei strofe, celelalte mai putin.
pentru textul : 12'' deDraga domnule Manolescu, nu trebuia sa va cereti scuze, este si vina mea ca nu am reusit de prima oara sa gasesc o modalitate de a comunica mai degajat. Si mai stiu un lucru. Infatuarea, orgoliul acela literar, este un blestem pe care il purtam cu totii pana la moarte. Dar mai exista si calitatea umana si intelepciunea acumulata cu timpul care pot masca dorintele noastre de a ramane in atentia posteritatii. Sanatate.
pentru textul : Întâmplare deremarc: "Atât de liniște este în mine, ca o prosteală care îți rămâne pe chip, uimirea disprețului care cade pe tine în momentul adevărului."
pentru textul : Punct și de la capăt deÎn orice caz, mie textul mi se pare o alegorie pentru ceva mult mai mult decît pare să spună la prima vedere. Iar acel "Deocamdată ninge" mi se pare o excelentă avertizare mascată.
Chiar așa, nu știți ce înseamnă Haight-Ashbury? Și da, fotografia e făcută de mine, chiar la locul respectiv. Iar pentru asta chiar mă laud.
pentru textul : în căutarea timpului pierdut deDacă nu eu, atunci cine? Dacă nu acum, atunci când?
Zâmbeam amar gândind că ceea ce pentru unii reprezintă nobilul testosteron pentru alţii se reduce la cea mai crudă dintre realităţi: supravieţuirea. Supravieţuirea în ceea ce a devenit un alt fel de lagăr de experimentare şi implicit extertminare în masă.
pentru textul : românia lui virgil t -I- deIntroducerea primelor experimente de tip Codex Alimentarius într-o ţară decimată de malnutriţie, reducerea celor mai elementare surse de venit care să asigure nu strictul necesar ci ceea ce mai exact înseamnă un minim subliminal de hrana şi medicamente, de haine nu mai vorbim, pentru categoriile cele mai defavorizate: femei, copii, bătrâni.
Loviturile direcţionate sistematic împotriva a tot ceea ce înseamnă educaţie, sănătate, împotriva tuturor instituţiilor care încă mai funcţionau, împotriva celor care mai reprezentau ţara, care făceau să bată cu mândrie inimile de român, oamenii de ştiinţă, artiştii, sportivii campioni mondiali târâţi în mizerie şi ruşine, în mizerie, să muşte din ţărână, tot ceea ce înseamnă demnitate şi mândrie naţională.
Drumurile, capcane ale morţii, ţara, o junglă în care răzbeşte nu cel mai tare ci cel mai ticălos şi mai infam şi mai fără de scrupule.
Cele enumerate sunt doar câteva vagi exemple.
La noi, pe platourile cele mai inaccesibile ale Tibetului, sunt încă alcătuiri tribale. Nu avem drumuri asfaltate, dar avem demnitate şi avem morală. Morala este simplă, constă în respectul pentru bătrâni. Şi Occidentul, cel spre care a alergat România ca spre un vis de aur, îi ajută pe bătrânii, prea mulţi la număr, să moară, visând frumos. Pentru eutanasie se găsesc mijloace destul de civilizate, am putea spune. În România nu. Dar ce mai contează, urmaşi ai nemuritorilor daci, românii nu vor mai îmbătrâni niciodată; rând pe rând, încetul cu încetul, devin şi ei nemuritori.
imi place cum reusesti sa definesti o stare in doar cateva cuvinte... dintr-un sentiment de daruire maxima pana la abandon de sine, stii ca doar taind in carne vie poti obtine iertarea, o iertare de care se pare ai multa nevoie, asa ca te supui benevol unui ritual de purificare (catharsis) traind un sentiment curat la maxima lui intensitate. te regasesc mereu consecvent cu tine insuti, mereu atent la ceea ce simti si fidel acestei stari treci teama de timp, printr-un filtru transparent al unei inimi ce simte… cu bucurie anna
pentru textul : Cântecul unei chemări nerăspunse deVirgil, gradul de comparatie al adjectivului "perfect" este o...licenta poetica?
pentru textul : cîntec pentru ploaie dear fi fost de preferat s-o - ar fi fost de prefrat s-o faceți atâț - atât psotați - postați Scuze!
pentru textul : Săptămâna Creației deIoana, mulțam mult, am urmat îndrumările tale, am dat leyer+satin; am tras text dar mai alteral nu se vede prea bine, am bolduit textul, am incercat multe nuante de galben-auriu-lumina, dar se vad foarte sters. Acesta e rezultatul, cel din varianta 2. cred ca tot 1 merge mai bine. am eliminat acel "de" (din "fără de care"). Voi mai lucra mâine, nu sunt mulțumită. Voi reuși cumva. E diferență între cum îmi apare pe desktop și cum apare aici.
pentru textul : roca din care mă nasc demultumesc, Virgil, pentru penita si recomandare.
pentru textul : ŞapteMbrie deInteresanta idee de exorcizare, sa zic asa... Insa mi se pare un pic spus prea "pe sleau"... si anume "iubita sfanta printre stele" si "o groapa in care voi ascunde valurile urii". As reformula poemul mizand mai mult pe sugestie. Oricum, placut. Andu
pentru textul : Stare de veghe deAm impresia că până la un punct ai vrut să faci altceva din richard, și apoi te-ai răzgândit. Am dreptate? Dacă da, atunci ia-l de la capăt și fă-l ce ai intenționat inițial; e ruptă povestea și de aici aerul de neverosimil de care spunea și Aranca. Dacă însa nu e nimic intenționat, atunci nu știu dacă mai e ceva de reparat... E greșit gândit cumva personajul în raport cu decorul (adică dacă exact pe asta ai mizat, e prea departe...). Interesantă însă senzația pe care o creezi... și anume că și personajul care vorbește la persoana întâi face parte tot din decor... Mă rog, nu-i nouă ideea, dar ți-a ieșit bine.
pentru textul : Richard deEla, jos pălăria! E mai clar și contrastul de care zice Sis.
pentru textul : Umbra deaici sunt in asentiment, cand iti spun ca m-a cucerit si pe mine multumesc, dane
pentru textul : rosario dePoezia Dorinului are întotdeauna greutatea pământului, sonoritatea profeților și subtilitatea chirurgicală a mânuitorilor și despicătorilor cuvântului. E rotundă, plină și grea. Trăirile sale subiective (probabil) se obiectivează în ambianța, întotdeauna armonică, a unor semne ancestrale, a unor amintiri comune omenirii întregi ca ansamblu de conștiințe fragmentare, difuze, a ființei umane care se descoperă pe sine însăși ca fiind centru și iradiere a universului văzut, dar căreia i s-a promis mai mult. O ființă umană care se plimbă de la concertele de Paște, prin apele cele de deasupra ale delfinei/cezara, înspre un olimp feminizat, apoi clinchetul candelabrelor ca un adagio al dragostei eterne.
pentru textul : candelabrele deun poem trist, ca un recul. o acuzatie si o reparatie. in sensul onoarei. ma face sa ma intreb: vine o vreme cand trebuie sa facem ceva
pentru textul : Eve postmoderne de...pentru a pătrunde puțin în miezul versurilor, am încercat să pornesc de la titlul poemului. totul stă sub semnul alb-negrului și nu lipsește nici nuanța ușor ironică, nici nuanța ușor nostalgică p'acilea. am urmărit culorile astfel: dimineața- alb, ciocolată cu lapte-tentă de negru,țigan-la alegere, de unde vine nuanța ironică, degete-alb și surprinzător...pian: alb-negru(clapele). pentru că nuanța ușor ironică am subliniat-o, revin la nuanța nostalgică ce îmi convine perfect, pentru că singurul element rămas deoparte, fără culoare sunt cele "două secunde", de aici pornind demersul poetei care în suprafața poemului contruiește o imagine sensibil-ermetică, pentru ca în substratul său să fie un dans al simbolurilor. ideea , după cum o văd eu este conducerea ființei, la rândul ei îmbinare între alb și negru, în unele geneze când trebuie a ne apropia de obiectele care ne seamănă, nu doar formal (clapele pianului), ci și reverberator, pianul reușind a trezi atât albul cât și negrul din ființă. mi-a plăcut Vio, acest poem al tău și cu riscul de a se "supăra" Virgil pe mine, te îngălbenesc, pentru că îmi place. bine ai venit pe hermeneia!
pentru textul : alb-negru deSilviu Someșanu, ai încălcat Regulamentul Hermeneia, regulament la care ai subscris odată cu înscrierea pe site.
pentru textul : Rămân uimit deDacă ai vreo plângere, folosește adresele de contact aflate în subsolul paginii și nu spațiul destinat textelor literare.
Vom discuta atitudinea ta în Consiliul Hermeneia.
ovYus, te oftici, a?
pentru textul : Virtualia denu pot sa cred cum pot trece neobservate aceste comentarii si cum nimeni nu zice nimic?
pentru textul : Viraj mult prea strâns depentru ca daca cuvintele din comentariul facut de Margas au fost veninoase, atunci cuvintelei lui Adrian au fost mult mai mult decat atat.
a spune cuiva ca: „te strivesc precum un gandac de bucatarie” mi se pare destul de grav ca incidentul sa fie fost macar semnalat de cineva, iar la scuzele pe care si le-a cerut Marga, au venit alte jigniri si alte atacuri la persoana... si totusi aceeasi tacere de parca toate astea nu s-ar intampla pe un site literar.
imi cer scuze ca nu e un comentariul pe text asa cum cere regulamentul, dar efectiv am ramas surprinsa sa constat cata ura si razbunare poate exista intre oameni, fara ca cineva sa aiba vreun folos din asta.
Pagini