continua cursivitate a cuvintelor, nedespărțite de nimic, doar de cuvinte ce uneori o iau de la un capat care oricum nu e un capăt, deoarece totul e alb în fundal... realitatea ce inspiră metaforele poetice fac poemul crud mărturisind că autorul, deși pare unul saturat de ceea ce vede, unul căruia realitatea îi este iluzorie și superfluuă, este, de fapt, foarte bine înfipt în realitate și știe, cum puțin cred că o pot face - personal nu am mai întâlnit un altul -, să o numească, să o arate cu degetul, să o acuze, să o zugrăvească pe pereții retinei noastre ca un talentat creator de graffiti pe pereții albi, gri și inexpresivi ai realității în care conviețuim.
" Descoperisem o oază de dragoste pe marginea drumului european nuştiucarenumăr, în anticamera toaletei publice." - explicaţia aceasta nu-şi are rostul. Cred eu că cititorul are plăcerea de-a descoperi singur miza textului şi s-ar putea simţi lezat dpdv intelectual când autorul i-o oferă pe tavă. Zic şi eu.
(aveţi idei de proză interesante, bune. Ar mai fi de lucrat la "cum" le spuneţi).
Versurile acelea mi se par ok. Nu stiu daca doriti sa interveniti direct pe textul acesta sau sa tineti cont pe viitor, dar una din variante ar putea fi de grupare a ideilor. De exemplu mama a facut ceva si... (idei legate). Daca se doreste alternare sa nu existe atat de multe persoane implicate(aici e discutabil in raport cu intinderea textului) sau alternari mai rare. De exemplu in textul de fata mama apare in trei episoade. Raportat la text si la faptul ca apar si alte personaje cu aceeasi caracteristica e destul de mult. Ramane la decizia autoarei ! Ialin
Da, și mie-mi place ideea.
Mă gândesc (știu, Virgil, cred că te-ai săturat de ideile mele dar mie tot imi vin...) la un premiu care nu se referă doar la autori, eu aș premia și comentatorii. Sunt și oameni care nu scriu bine dar comentează bine, și invers. De ce n-am răsplăti și critica? Ar motiva pe toată lumea să conceapă comentarii bine argumentate.
o bucurie citirea acestei eminesciene. pentru că de fapt nu ar mai fi multe de adăugat ( în afara de remarcarea prozodiei, aproape impecabilă ), adaug totuşi că textul de mai sus e eminesciană pură, fără a obosi cititorul cu elemente clasice, folosite uneori în exces, din temele preferate ale poetului aniversat.
felicitări !
uite ca mie mi-a placut textul. desi se inscrie aparent in acea nesfirsita litanie a nemultumirii romanesti de toate zilele, are totusi ceva stil, se vrea inedita si mai ales nu are pretentii prea mari. ma lasa sa o privesc in voie. la urma urmei nici nu cred ca e o mare tragedie sa scrii obsedant despre un lucru daca o faci cu talent. despre dragoste sau minciuna se scrie de mii de ani. si nu se plictiseste nimeni.
„Copilul râde: înțelepciunea și iubirea mea e jocul!” spunea Blaga precum odinioară înțeleptul și poetul Solomon.
„Taci, Matt, i-a răspuns Furnilă, taci... în cartierul ăsta se joacă alte jocuri... ”
Frumos final. M-aș fi oprit la „jocuri” :) Asta pentru că după o rostire înțeleaptă se lasă un fel de tăcere bună, o liniște pentru reflecție.
Cred că în partea mediană s-au amestecat un pic timpurile.
Corect „așază”.
suceste-le simplu si fara patima. daca votezi cu basescu nu le mai suci deloc. revin cu, consideratii literare despre curtea cu paltini (despre asta inteleg ca e vorba).
Textul este unul valoros. Am vrut să-ţi scriu câteva observaţii. Nu le mai scriu. Finalul este foarte bun. Nu înţeleg de ce un final de poezie ar trebui să nu fie previzibil, de parcă ar fi final de roman poliţist.
subtitlul, și implicit versul, face toți banii. La fel și "luna coboară cu gleznele ei groase și albe". "Hârtie de sugativă" este o construcție pleonastică. Se poate remedia ușor: cerneala prelinsă pe o sugativă.
Da, subscriu acestei opinii. Și pentru că este și bine scrisă, de un om care își cunoaște semenii din mai multe perspective (religioase, filosofice), o apreciez. Îmi place sângele rece în împrejurări limită. Chiar literare. Sau mai ales!
dacă este să vorbim despre curentul care l-ar putea revendica (textul), atunci cu siguranță nu este vorba de postmodernism. părerea mea este că ar putea foarte bine să fie perceput drept romantic. ideea muzei (sau inspirației, sau poeziei, etc, feciorelnică, zîmbitoare, „exterioară” realității imediate), atmosfera relativ fatalistă, efortul (aproape sisific), lupta cu sine, etc. dacă merge ca o rață, dacă măcăie ca o rață, dacă înoată ca o rață, eu zic că e rață. romantism deci. dar aștept și alte opinii care probabil mă vor contrazice.
Alina, mai e o alaturare similara de cuvinte: "peste prag".
ma mir ca ti-a scapat. dar poate ca merge o parafraza aici:
cine nu vede pragul de jos, pica in capcana de sus.
Strofa a treia mi se pare fortata prin intercalarea secundarei "amputez creionul" intre principala si subiectiva. De fapt se vede ca ai simtit nevoia stangace a punctelor de suspensie acolo... eu zic ca nu ti-a iesit si ar trebui schimbat. In rest imi place cum suna, desi nu incetezi sa ma uimesti cum insisti in acest stil mort si ingropat. Dar ma rog, fiecare isi duce crucea cat poate. La urma urmei, daca mai pica o gagica pe spate la o apa plata cu lamaie la auzul unor versuri ca acestea tot nu e rau. Iar daca le mai si pune pe muzica un prieten betiv care stie sa treaca pe chitara din do in la minor si apoi in re si in fa la orice ora dupa miezul noptii... e chiar ok. Parerea mea de opspe ani. Andu
chei de lectură: (“Bucuria de a fi în mijlocul oamenilor” – Kafka) strofa 1: așteptarea/prezența/intrarea/pre-luarea ritualică a semnului de recunoaștere – aștept, sunt aici, așa cum trebuie, mai mult chiar (cu brațele pline de flori) până la final (ieșirea din viața-spital), oarecum “vizat”, conștient, de către portarul-cerber care asigură, cu un gaj, trecerea și întâlnirea aceluia care i se spune “tu”. Eu dau, gratuit, deschis, și totuși așteptând re-cunoașterea semnului asemănătorului. Nu e prima dată când mă priveam privindu-l recunoscându-mă în el și totuși altceva. Lejeritatea gestului și, în același timp, o anume reticența în afișarea lui, se face simțită și în cazul celui care iese: din mers, plătește (dar nu portarului, care păzește intrarea, accesul la ființa lucrurilor sau neființa lor, nu ieșirea), însemn pentru un „deja-vu” care trimite la regresul la infinit: am fost odata eu.... strofa a 2-a: dacă eul (se) oferă, „aproapele” vine în întampinare (totul e bine pana aici) iar celalalt reclamă, economic, darea de seama, se intregeste aici triada: eu-flori, portarul-buze, el-inalt/singur, adica eu-mineral, portarul-animal, el-spirit-care-imbraca “hainele” (formele materiei si ale corpului) cele mai bune, celebre. El nu se lasa ars decat pe rugul celebru…. Potrivirea eului cu asemanatorul lui e perfect vizibila: el se pastreaza/nu se da oricum/oricui –semn al credintei in ceva dincolo; ea continua acest gest, rujul/acoperirea/pregatirea pentru dans/spoirea/trecerea cu vederea a diferentelor ontologice dezvaluind, prin aceasta ..insistenta cautare rupture: “prea tare”/”prea moale” pentru a asigura continuitatea/identitatea/unicitatea ….comuniunii si vesnicia ei, de cate feluri o fi fiind; am fost odata tu.... Strofa a 3-a: agresiunea lucrurilor, directa, aproape nefireasca dar previzibila, atinge masina/carcasa/carnea/intreaga fiinta, pentru a reitera cererea initiala de plata: cine e cel care asteapta atat? de ce nu ia si nu dă asa cum se face? Ce e deosebit si, fireste, nelinistitor? “Buzele sarace” sunt un mod de a disculpa starea de fapt: fiecare (se) cere prin celalalt si prin altul. Dar, tu, cel care vine in intampinare, incat eu nu as fi venit daca tu nu mai fi cautat, destabilizeaza, in mod miraculos si, -indraznesc- tandru, firea, provocand dez-ingroparea trupului si a sufletului sau macar re-cunoasterea lui, luarea lui in seama; am fost odata noi, fara el.... Strofa a 4-a: depasirea, deposedarea de sine printr-o intimitatea a lucrurilor posibila prin unitatea principiului existentei care le sustine si le justifica si le pastreaza. “Îmi era așa ca un fel de ceva” descrie in mod franc si generos nepofta si necautarea care legitimeaza demersul in sine: neamintirea care strabate fiecare gest permite atat repetarea lui (ceea ce duce la uzura, la limita) cat si depasirea lui (deschiderea catre universalitatea trairilor si a entuziasmului nebunului...); am fost noi asa… Strofa a 5-a: totul se pe-trece, sunt transgresate limitele “vederii”, fiecare recuperandu-ne prin pre-luarea celuilalt in seama noastra: eu, aceeasi, “vopsita gresit” dar recunoscand in el “rujul”, sangele meu in sangele lui, iar celalalt, mereu in asteptare, fara amintirea ca totul se repeta in acelasi mod si fara scapare, in acelasi timp; nu mai nici eu nici tu nici el. O despartire/o moarte/ o dezlipire in acelasi timp ireversibila, de nedesfacut. Portarul asteapta in fiecare din noi. al dvs, francisc, oglinditorul
Textul m-a ținut în priză, deși, în final, nu s-a întâmplat nimic special. Fraza "Cum poartă unii care, la următoarea schimbare de dioptrii (inutilă) de fapt n-o mai fac." mi s-a părut, personal incompletă. Iar la final cred că nu era nevoie să se mai precizeze că cei 50 de bani sunt noi, RON. În rest, sună foarte frumos.
ar fi sunat cam "politic" şi nu ar fi mers nicicum cu ideea, ştii foarte bine. apoi, nicăieri nu spune că orânduială este învechit.
eu cred că doar prin exerciţiu poţi depăşi un anume prag. ca în orice domeniu, de altfel. teoretic, mult din ce spui tu este valabil, practic însă...
sigur, mai este vorba şi de har. fericiţi aceia care sunt dotaţi, nu? căci ei vor fi genii (sau aproape).
exagerezi. tocmai eu nu sunt dintre cei cărora nu le pasă şi de creaţiile altora. dovadă că, în acest sens, mă implic în mai multe zone literare. şi cu siguranţă şi pe hermeneia mai mult decât alţii. dar nu asta am vrut să iasă în evidenţă aici.
se pare că am deranjat foarte pentru că am solicitat o opinie. nu se va mai întâmpla. e în regulă.
mulţumesc încă o dată pentru opinii, lămuriri etc.
da. înțeleg obiecția legată de versul "mă rușinez numai să nu par nesimțit". am să îl scot. însă, în ultima parte, scăderea în greutate se justifică. și doar așa, ca trimitere, menționare. :))) e o rupere de mesaj (fractură) intenționată. vă mulțumesc!
- filtrele sînt opționale
- apasă aici ca să anulezi filtrul
continua cursivitate a cuvintelor, nedespărțite de nimic, doar de cuvinte ce uneori o iau de la un capat care oricum nu e un capăt, deoarece totul e alb în fundal... realitatea ce inspiră metaforele poetice fac poemul crud mărturisind că autorul, deși pare unul saturat de ceea ce vede, unul căruia realitatea îi este iluzorie și superfluuă, este, de fapt, foarte bine înfipt în realitate și știe, cum puțin cred că o pot face - personal nu am mai întâlnit un altul -, să o numească, să o arate cu degetul, să o acuze, să o zugrăvească pe pereții retinei noastre ca un talentat creator de graffiti pe pereții albi, gri și inexpresivi ai realității în care conviețuim.
pentru textul : Abis de" Descoperisem o oază de dragoste pe marginea drumului european nuştiucarenumăr, în anticamera toaletei publice." - explicaţia aceasta nu-şi are rostul. Cred eu că cititorul are plăcerea de-a descoperi singur miza textului şi s-ar putea simţi lezat dpdv intelectual când autorul i-o oferă pe tavă. Zic şi eu.
(aveţi idei de proză interesante, bune. Ar mai fi de lucrat la "cum" le spuneţi).
pentru textul : pe toate drumurile creşte dragostea deVersurile acelea mi se par ok. Nu stiu daca doriti sa interveniti direct pe textul acesta sau sa tineti cont pe viitor, dar una din variante ar putea fi de grupare a ideilor. De exemplu mama a facut ceva si... (idei legate). Daca se doreste alternare sa nu existe atat de multe persoane implicate(aici e discutabil in raport cu intinderea textului) sau alternari mai rare. De exemplu in textul de fata mama apare in trei episoade. Raportat la text si la faptul ca apar si alte personaje cu aceeasi caracteristica e destul de mult. Ramane la decizia autoarei ! Ialin
pentru textul : Joc deDa, și mie-mi place ideea.
pentru textul : trofeu Hermeneia deMă gândesc (știu, Virgil, cred că te-ai săturat de ideile mele dar mie tot imi vin...) la un premiu care nu se referă doar la autori, eu aș premia și comentatorii. Sunt și oameni care nu scriu bine dar comentează bine, și invers. De ce n-am răsplăti și critica? Ar motiva pe toată lumea să conceapă comentarii bine argumentate.
o bucurie citirea acestei eminesciene. pentru că de fapt nu ar mai fi multe de adăugat ( în afara de remarcarea prozodiei, aproape impecabilă ), adaug totuşi că textul de mai sus e eminesciană pură, fără a obosi cititorul cu elemente clasice, folosite uneori în exces, din temele preferate ale poetului aniversat.
pentru textul : De ce mă sfarmă gândul defelicitări !
Francisc, s-a intimidat menestrelul de oftatul tău, s-ar putea să aivă și Sapphire dreptate.
pentru textul : Printre dune fără nume deBuna Laurtibby, Imi pare rau pentru RF si pentru tine. Cat despre indemn am sa caut un site de promo. La buna auzire.
pentru textul : Așa cum sunt deuite ca mie mi-a placut textul. desi se inscrie aparent in acea nesfirsita litanie a nemultumirii romanesti de toate zilele, are totusi ceva stil, se vrea inedita si mai ales nu are pretentii prea mari. ma lasa sa o privesc in voie. la urma urmei nici nu cred ca e o mare tragedie sa scrii obsedant despre un lucru daca o faci cu talent. despre dragoste sau minciuna se scrie de mii de ani. si nu se plictiseste nimeni.
pentru textul : Ce-mi place/ nu-mi place la România deDaniela, Ionuţ, totul este perfectibil, dar irepetabil. Vă mulţumesc pentru timpul vostru!
pentru textul : Ca un drum tăiat alb peste câmp către gară de„Copilul râde: înțelepciunea și iubirea mea e jocul!” spunea Blaga precum odinioară înțeleptul și poetul Solomon.
„Taci, Matt, i-a răspuns Furnilă, taci... în cartierul ăsta se joacă alte jocuri... ”
pentru textul : Jocuri și jucători deFrumos final. M-aș fi oprit la „jocuri” :) Asta pentru că după o rostire înțeleaptă se lasă un fel de tăcere bună, o liniște pentru reflecție.
Cred că în partea mediană s-au amestecat un pic timpurile.
Corect „așază”.
Alma, am corectat si am modificat. Multumesc de atentionare. :) Da, a patra dimensiune ar putea fi ideea de timp.
pentru textul : labirinturi existentiale deDraga Virgil, Asta nu e poezie, e gand, e parere, e poate chiar un pic de filozofie, dar poezie... nix. Cu drag, Bobadil.
pentru textul : fericirea II desuceste-le simplu si fara patima. daca votezi cu basescu nu le mai suci deloc. revin cu, consideratii literare despre curtea cu paltini (despre asta inteleg ca e vorba).
pentru textul : nerușinare deTextul este unul valoros. Am vrut să-ţi scriu câteva observaţii. Nu le mai scriu. Finalul este foarte bun. Nu înţeleg de ce un final de poezie ar trebui să nu fie previzibil, de parcă ar fi final de roman poliţist.
pentru textul : salt nestabilizat prin trapa toamnei deeste si asta o idee. uite ca incerc sa iti urmez sfatul
pentru textul : apryl desubtitlul, și implicit versul, face toți banii. La fel și "luna coboară cu gleznele ei groase și albe". "Hârtie de sugativă" este o construcție pleonastică. Se poate remedia ușor: cerneala prelinsă pe o sugativă.
pentru textul : blue moon deDa, subscriu acestei opinii. Și pentru că este și bine scrisă, de un om care își cunoaște semenii din mai multe perspective (religioase, filosofice), o apreciez. Îmi place sângele rece în împrejurări limită. Chiar literare. Sau mai ales!
pentru textul : Adrian Păunescu - un poet liber dedacă este să vorbim despre curentul care l-ar putea revendica (textul), atunci cu siguranță nu este vorba de postmodernism. părerea mea este că ar putea foarte bine să fie perceput drept romantic. ideea muzei (sau inspirației, sau poeziei, etc, feciorelnică, zîmbitoare, „exterioară” realității imediate), atmosfera relativ fatalistă, efortul (aproape sisific), lupta cu sine, etc. dacă merge ca o rață, dacă măcăie ca o rață, dacă înoată ca o rață, eu zic că e rață. romantism deci. dar aștept și alte opinii care probabil mă vor contrazice.
pentru textul : de ce nu mai scriu poeme lungi devezi comentariul meu la textul tau precedent
pentru textul : Apus deȘocant punct de vedere. Asta ai intenționat? Un experiment? Ai un typo în ultima strofă.
pentru textul : Viol consimțit deAlina, mai e o alaturare similara de cuvinte: "peste prag".
ma mir ca ti-a scapat. dar poate ca merge o parafraza aici:
cine nu vede pragul de jos, pica in capcana de sus.
La Multi Ani si inspiratie
pentru textul : ascunzişul din urmă deStrofa a treia mi se pare fortata prin intercalarea secundarei "amputez creionul" intre principala si subiectiva. De fapt se vede ca ai simtit nevoia stangace a punctelor de suspensie acolo... eu zic ca nu ti-a iesit si ar trebui schimbat. In rest imi place cum suna, desi nu incetezi sa ma uimesti cum insisti in acest stil mort si ingropat. Dar ma rog, fiecare isi duce crucea cat poate. La urma urmei, daca mai pica o gagica pe spate la o apa plata cu lamaie la auzul unor versuri ca acestea tot nu e rau. Iar daca le mai si pune pe muzica un prieten betiv care stie sa treaca pe chitara din do in la minor si apoi in re si in fa la orice ora dupa miezul noptii... e chiar ok. Parerea mea de opspe ani. Andu
pentru textul : Ison dechei de lectură: (“Bucuria de a fi în mijlocul oamenilor” – Kafka) strofa 1: așteptarea/prezența/intrarea/pre-luarea ritualică a semnului de recunoaștere – aștept, sunt aici, așa cum trebuie, mai mult chiar (cu brațele pline de flori) până la final (ieșirea din viața-spital), oarecum “vizat”, conștient, de către portarul-cerber care asigură, cu un gaj, trecerea și întâlnirea aceluia care i se spune “tu”. Eu dau, gratuit, deschis, și totuși așteptând re-cunoașterea semnului asemănătorului. Nu e prima dată când mă priveam privindu-l recunoscându-mă în el și totuși altceva. Lejeritatea gestului și, în același timp, o anume reticența în afișarea lui, se face simțită și în cazul celui care iese: din mers, plătește (dar nu portarului, care păzește intrarea, accesul la ființa lucrurilor sau neființa lor, nu ieșirea), însemn pentru un „deja-vu” care trimite la regresul la infinit: am fost odata eu.... strofa a 2-a: dacă eul (se) oferă, „aproapele” vine în întampinare (totul e bine pana aici) iar celalalt reclamă, economic, darea de seama, se intregeste aici triada: eu-flori, portarul-buze, el-inalt/singur, adica eu-mineral, portarul-animal, el-spirit-care-imbraca “hainele” (formele materiei si ale corpului) cele mai bune, celebre. El nu se lasa ars decat pe rugul celebru…. Potrivirea eului cu asemanatorul lui e perfect vizibila: el se pastreaza/nu se da oricum/oricui –semn al credintei in ceva dincolo; ea continua acest gest, rujul/acoperirea/pregatirea pentru dans/spoirea/trecerea cu vederea a diferentelor ontologice dezvaluind, prin aceasta ..insistenta cautare rupture: “prea tare”/”prea moale” pentru a asigura continuitatea/identitatea/unicitatea ….comuniunii si vesnicia ei, de cate feluri o fi fiind; am fost odata tu.... Strofa a 3-a: agresiunea lucrurilor, directa, aproape nefireasca dar previzibila, atinge masina/carcasa/carnea/intreaga fiinta, pentru a reitera cererea initiala de plata: cine e cel care asteapta atat? de ce nu ia si nu dă asa cum se face? Ce e deosebit si, fireste, nelinistitor? “Buzele sarace” sunt un mod de a disculpa starea de fapt: fiecare (se) cere prin celalalt si prin altul. Dar, tu, cel care vine in intampinare, incat eu nu as fi venit daca tu nu mai fi cautat, destabilizeaza, in mod miraculos si, -indraznesc- tandru, firea, provocand dez-ingroparea trupului si a sufletului sau macar re-cunoasterea lui, luarea lui in seama; am fost odata noi, fara el.... Strofa a 4-a: depasirea, deposedarea de sine printr-o intimitatea a lucrurilor posibila prin unitatea principiului existentei care le sustine si le justifica si le pastreaza. “Îmi era așa ca un fel de ceva” descrie in mod franc si generos nepofta si necautarea care legitimeaza demersul in sine: neamintirea care strabate fiecare gest permite atat repetarea lui (ceea ce duce la uzura, la limita) cat si depasirea lui (deschiderea catre universalitatea trairilor si a entuziasmului nebunului...); am fost noi asa… Strofa a 5-a: totul se pe-trece, sunt transgresate limitele “vederii”, fiecare recuperandu-ne prin pre-luarea celuilalt in seama noastra: eu, aceeasi, “vopsita gresit” dar recunoscand in el “rujul”, sangele meu in sangele lui, iar celalalt, mereu in asteptare, fara amintirea ca totul se repeta in acelasi mod si fara scapare, in acelasi timp; nu mai nici eu nici tu nici el. O despartire/o moarte/ o dezlipire in acelasi timp ireversibila, de nedesfacut. Portarul asteapta in fiecare din noi. al dvs, francisc, oglinditorul
pentru textul : portarul de la spital de... nţ!
pentru textul : Acrobaţie deși unde e articolul? sau asta e doar un text așa de reclamă?
pentru textul : Femei flămânde de bărbați: Salem deTextul m-a ținut în priză, deși, în final, nu s-a întâmplat nimic special. Fraza "Cum poartă unii care, la următoarea schimbare de dioptrii (inutilă) de fapt n-o mai fac." mi s-a părut, personal incompletă. Iar la final cred că nu era nevoie să se mai precizeze că cei 50 de bani sunt noi, RON. În rest, sună foarte frumos.
pentru textul : Amintire deerată "a-mi fi"
pentru textul : gloanțele adevărate vorbeau cu gloanțele oarbe dear fi sunat cam "politic" şi nu ar fi mers nicicum cu ideea, ştii foarte bine. apoi, nicăieri nu spune că orânduială este învechit.
eu cred că doar prin exerciţiu poţi depăşi un anume prag. ca în orice domeniu, de altfel. teoretic, mult din ce spui tu este valabil, practic însă...
sigur, mai este vorba şi de har. fericiţi aceia care sunt dotaţi, nu? căci ei vor fi genii (sau aproape).
exagerezi. tocmai eu nu sunt dintre cei cărora nu le pasă şi de creaţiile altora. dovadă că, în acest sens, mă implic în mai multe zone literare. şi cu siguranţă şi pe hermeneia mai mult decât alţii. dar nu asta am vrut să iasă în evidenţă aici.
se pare că am deranjat foarte pentru că am solicitat o opinie. nu se va mai întâmpla. e în regulă.
pentru textul : şi s-au ales cu mine demulţumesc încă o dată pentru opinii, lămuriri etc.
da. înțeleg obiecția legată de versul "mă rușinez numai să nu par nesimțit". am să îl scot. însă, în ultima parte, scăderea în greutate se justifică. și doar așa, ca trimitere, menționare. :))) e o rupere de mesaj (fractură) intenționată. vă mulțumesc!
pentru textul : nu despre penibil deEste mult mai bine acum. Mult mai aerisit. Felicitari.
pentru textul : învăţ să-mi număr (ne)primăverile dePagini